Decizia civilă nr. 216/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 216/2013
Ședința publică din 05 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte tribunal
Judecător: I. D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea Primăria Buciumi - prin Primar, cu sediul în localitatea Buciumi, județul Sălaj, împotriva sentinței civilă nr. 3862 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă secretarul Primăriei comunei Buciumi - Holhoș I., pentru intimata S. Kyo Inc S.R.LS M. reprezentantul acesteia avocat Hîrza R. în substituire avocat Hîrza R. C., cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 19, lipsă fiind intimatul pârât Biroul Executorului Judecătoresc Todoruț Andrei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri sau probe.
Reprezentantul recurentei contestatoare - secretar Holhoș I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei, ce părere are față de soluția dată de prima instanță prin respingerea contestației ca fiind tardivă, acesta arată s-a formulat în termen contestația.
Iar la întrebarea ce poziție are recurenta față de tardivitate, acesta arată că lasă la aprecierea instanței, pe fondul cauzei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentanta intimatei pârâte - avocat Hîrza R. solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, aceasta corect a respins ca fiind tardivă contestația, cu cheltuieli de judecată.
Instanța în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3862 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S. C. SA în contradictoriu cu pârâtul K. A., obligată
fiind reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta prin cererea de foarte multe ori precizată, a solicitat primei instanțe, obligarea pârâtului la plata sumei de 18918,52 lei reprezentând factura achitată parțial seria SM REAL nr. 1361 din data de_, factura SM REAL 1362 din_ și factura achitată parțial seria SM REAL nr. 1. .
S-a constatat că potrivit extrasului de cont de la fila 7 dosar, pârâtul a recunoscut doar achiziționarea anumitor produse iar celelalte produse au fost achitate conform chitanțelor 03461/_ și 03963.
Prin precizările formulate ulterior, reclamanta și-a restrâns pretențiile la acele produse recunoscute de către pârât și pentru care acesta din urmă a depus la dosarul cauzei dovada achitării lor. La termenul de judecată din 30 noiembrie 2011, după aproape doi ani de proces, reclamanta revine la pretențiile inițiale. Aceasta, deși, rezultă din declarația martorului M. M., contabila societății pârâte, faptul că pârâtul a restituit 20 l guardian, 32 l guardian, 21 merlin și 20 l hardnes și un sac de erbicid pentru care s-a făcut stornare dar nu știe dacă s-a întocmit factură pentru stornare.
Din avizul de însoțire a mărfii nr. 2955947 din data de_, rezultă că o cantitate de 1500 Kg azotat de amoniu a fost achitată cu bonuri valorice.
De asemenea, s-a reținut că facturile nu au fost semnate de către pârât.
Un amănunt care nu este lipsit de importanță în credibilitatea pretențiilor reclamantei rezultă din faptul că angajații reclamantei care erau responsabili de gestiunea societății sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals și înșelăciune.
Toate aceste aspecte îndreptățesc instanța să considere că susținerile pârâtului sunt fondate, se coroborează cu declarația martorului audiat, iar pretențiile oscilante ale reclamantei sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 46 din Codul comercial, aplicabil la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, obligațiunile comerciale pot fi probate inclusiv cu facturile acceptate de către debitor, cu martori și prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.
Făcând aplicarea acestui text, instanța va reține, pe de o parte, că reclamanta nu a dovedit că și-a executat corespunzător obligația pe care și-a asumat-o față de pârât. Dovadă în acest sens, este declarația martorului audiat, respectiv contabila societății, care a declarat că pârâtul a restituit produse și că nu știe dacă s-a stornat factura emisă. De asemenea, tot în acest sens a fost și atitudinea procesuală a reclamantei care pe parcursul procesului și-a precizat acțiunea de mai multe ori, ținând cont în unele de precizări de produsele pe care pârâtul susținea că le-a restituit ca ulterior să revină și să solicite din nou contravaloarea acestora.
În schimb, din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul și-a onorat obligația corelativă de plată a contravalorii mărfii de care a beneficiat, în acest sens fiind chitanțele depuse la dosarul cauzei.
Instanța reține că reclamanta dă dovadă de rea credință și la solicitarea penalităților, deși contractul de vânzare-cumpărare în care se stipulează plata de
penalități nu a fost semnat de către pârât și deși în art. 2 din CAP VI nu este specificat exact modul de calcul al penalităților.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Criticile recurentei vizează următoarele:
În cursul desfășurării procesului în primă instanță, pârâtul a contestat suma datorată afirmând faptul că ar fi restituit produsele livrate către societatea recurentă.
Instanța apreciind probele administrate în cauză, a respins acțiunea formulată, arătând faptul că pârâtul și-a onorat obligația corelativă de plată a contravalorii mărfurilor de care a beneficiat, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere ar fi dat dovadă de rea credință deoarece contractul de vânzare cumpărare nu a fost semnat de către pârât, iar din cap. VI art. 2, nu este specificat modul exact de calcul al penalităților.
Hotărârea este neîntemeiată, instanța de judecată dând dovadă de superficialitate și o atitudine părtinitoare în favoarea pârâtului, deoarece toate probele administrate în cauză de recurentă au fost înlăturat6e iar declarația martorei M. M. care afirmă că o parte sau mai bine zis o mică parte din marfa livrată a fost restituită a fost interpretată ca și cum întreaga marfă ar fi fost restituită, iar reclamanta a dorit să realizeze o îmbogățire fără just temei, că nu ar fi efectuat stornările în contabilitatea societății.
Ori, adevărul este tocmai opusul a ce s-a reținut de instanță, întrucât din fișa debitorului rezultă o stornare de minus 2255,53 lei reprezentând factura fiscală nr.
1. din_ și minus 785,40 lei reprezentând factura fiscală nr. 105386/_ . Aceste facturi reprezintă tocmai stornările efectuate de societate în urma restituirii a unei părți din marfa livrată.
Dacă instanța de fond ar fi judecat în mod obiectiv cauza și s-ar fi aplecat cu mai mare atenție asupra documentelor din dosar ar fi constatat cu ușurință că societatea a efectuat mențiunile necesare în contabilitate în schimb pârâtul nu a onorat decât o parte din obligațiile corelative ce îi revin.
În ceea ce privește respingerea penalităților de întârziere, instanța de la sine putere și fără a efectua o probațiune necesară de verificări de scripte sau expertize a constatat că aceste pretenții sunt neîndreptățite, deoarece pârâtul nu a semnat contractul de vânzare cumpărare.
Prin întâmpinare se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză.
Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:
Contrar susținerilor recurentei prima instanță a apreciat corect probatoriul administrat în cauză, ținând cont în pronunțarea hotărârii și de împrejurarea că după ce și-a restrâns pretențiile inițiale, ca urmare a dovezilor produse de către pârât, a revenit după doi ani cu o precizare prin care solicită pretențiile din acțiunea introductivă de instanță.
Din declarația martorei M. M., corect valorificată de către prima instanță, rezultă o cantitate de produse ce a fost restituită de către pârât, fără a se cunoaște dacă factura pentru aceste produse a fost sau nu stornată.
Facturile a căror plată solicitate de reclamanta recurentă nu sunt însușite de pârât, acesta din urmă contestând inclusiv semnăturile aplicate pe avizele de însoțire a mărfii.
Tot astfel, în privința penalităților de întârziere, cererea a fost în mod corect respinsă, în lipsa unor prevederi contractuale care să permită stabilirea clară a cuantumului acestora.
Se constată, pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care respins în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele LE G I I,
D E CI D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. C. S., contra sentinței civile nr. 1014 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul K. A., în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. I. D. D. G. C. P. E.
În C.O. semnează Vicepreședinte Tribunal
DP
Red. ID/_ /dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond M. A. D.
| ← Sentința civilă nr. 1477/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1055/2013. Pretenții → |
|---|
