Decizia civilă nr. 226/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 226/2013

Ședința publică din 05 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte tribunal

Judecător: I. D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul formulat de petentul C. A. , cu domiciliul în municipiul Z., str. P., nr. 84, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 3801 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în_, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă recurentul petent, lipsă fiind intimatul P. locală Z. ..

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat, după care:

Instanța, constată că potrivit dispozițiilor art. 159¹ Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul recurentului asupra recursului de față.

Recurentul arată că nu a făcut nimic, arătând instanței acte și menționând că acestea sunt moștenirea soției.

Instanța învederează recurentului să se refere la amenda contravențională pe care a atacat-o.

Recurentul arată că i s-au luat banii și cu amenzi se scapă de el, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal.

Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

Asupra recursului declarat:

T R I B U N A L U L

1

Prin sentința civilă nr. 4564 din 27 noiembrie 2012 Judecătoria Zalău a respins ca tardivă plângerea contravențională formulată de petentul C. A., în contradictoriu cu intimata P. L. Z., împotriva procesului verbal de contravenție seria SJPLZ nr. 0000016 din_ întocmit de intimată.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că procesul verbal de contravenție seria SJPLZ nr. 0000016 a fost întocmit la data de_ în prezența contravenientului, care însă a refuzat să îl semneze, făcându-se în actul constatator mențiunea despre aceasta. În aceste condiții, agentul constatator a încheiat actul în prezența unui martor asistent, care a semnat în această calitate actul constatator. Apoi, la data de_, procesul verbal a fost comunicat la domiciliul petentului cu confirmare de primire, dovada comunicării fiind depusă de intimată la fila 11din dosar.

Prin urmare, petentul avea posibilitatea să conteste procesul verbal până la data de_, inclusiv, termenul de 15 zile fiind socotit de la data confirmării primirii. Plângerea a fost însă depusa la instanță la data de_, deci după 10 luni de la data expirării termenului legal de 15 zile.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs petentul C. A. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție și a amenzii aplicate.

În motivul de recurs invocat petentul arată că la ultimul termen de judecată i s-a dispus să depună la dosarul cauzei o copie lizibilă de pe procesul verbal de contravenție deși această obligație îi revenea organului constatator și este supus la abuzuri după ce a promovat acțiunea civilă din dosar nr. 2800/2000, prin care s-a stabilit că suprafața de teren situată în Ortelec de 320 mp și respectiv 3880 mp aparțin soției sale, defuncta C. M. și deși s-a adresat Primăriei ca să-i elibereze autorizație de construire este refuzat în mod repetat. Se mai arată că în sentința civilă nr. 328/82, sunt trecute pe lângă soția sa încă două persoane Crișan Vasile și Ghiurcuța A., aceasta din urmă nu are nimic comun cu str. Dudului nr. 8, și s-a întâlnit cu fostul primar Nosa Iuliu la primăria Z. căruia i s-a adresat pe un ton ridicat motiv pentru care a chemat P. locală care l-a amendat și solicită anularea procesului verbal de contravenție și a amenzii aplicate.

Recursul petentului C. A. este inadmisibil.

Potrivit art. 8 alin. 2 din legea nr. 61/1991 republicată hotărârea judecătorească prin care J. soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.

Cu alte cuvinte împotriva sentinței civile nr. 4564 din 27 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z. nu există cale de atac.

Deci această hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu recurs.

Este de reținut faptul că Judecătoria Zalău în dispozitivul sentinței ciivle susmenționate a făcut mențiunea ,,Irevocabilă";.

Prin urmare recursul declarat de petentul C. A. urmează a fi respins ca inadmisibil.

2

În consecință în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pententul C. A. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul C. A. împotriva Sentinței civile nr. 4564 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

K. M. I. D. D. G. C. P. E.

În C.O. semnează Vicepreședinte Tribunal

DP

Red. DG/_ /dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond H. I. D. .

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 226/2013. Plângere contravențională