Decizia civilă nr. 1019/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECI ZI A CI VI LĂ NR.1019

Ședința publică din data de 08 octombrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: R. -M. P.

JUDECĂTOR: D. -D. I. JUDECĂTOR: D. C. GREFIER: A. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de intimata C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. S.A. prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI

INFORMATICĂ - C., cu sediul în B., b-dul I. M., nr.401 A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1830 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de_ în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei și în lipsa părților de la dezbateri.

Instanța, procedând la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.1591Cod procedură civilă, se declară competentă să judece prezentul recurs și, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.1830 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de_ în dosarul nr._, s-a admis plângerea contravențională formulată de către petentul D. C. S. E. cu domiciliul în Z., C., nr. 34, bl. F4, sc. E, ap. 13, județul Sălaj în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. C.E.S.T.R.I.N. B. cu sediul în B., Bd. I. M., nr. 401A, sector 6 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria R11 nr.0393154 din data de_ .

S-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria R11 nr.0393154 din data de_ .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria R11 nr.0393154 din data de_, petentul D. C. S. E., a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. 15/2002 și sancționată de art.8 alin.2 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de_, autovehiculul aparținând acestuia, cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 7, Seaca, județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă.

La data_ între petentul D. C. S. E. în calitate de vânzător și cumpărătorul Munteanu I. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate a autovehiculul cu nr._ (f.3 dosar fond), transferul proprietății fiind confirmat și de proba cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv sesizările făcute de către petent la organele de poliție și informațiile comunicate de către acestea cu privire la înstrăinările succesive ale autoturismului. Cu toate acestea însă, nu s-

1

au operat modificările prevăzute de lege cu privire la numele proprietarului autovehiculului în evidențele publice.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal seria R11 nr.0393154 din data de_ instanța a reținut, aplicând dispozițiile legale mai sus arătate la starea de fapt ce se desprinde din probatoriul administrat, faptul că în mod netemeinic a fost reținută în sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. 15/2002, acesta probând în speță faptul că nu are calitatea de contravenient, nefiind proprietarul autoturismului depistat în trafic circulând fără a fi emisă pentru acesta rovinietă.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs intimata C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. S.A. prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE

RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii petentului.

În speță, criticile recurentei se referă la faptul că prima instanță a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, potrivit art.7 și art.1 alin,1 lit.b) din OG nr.15/2002, obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, utilizatorul fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Recursul de față este nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare pentru cele ce succed:

Subiectul activ al contravenției este persoana fizică sau juridică căreia legea îi impune o anumită obligație și astfel, contravenientul, nefiind proprietar al autoturismului care a fost condus pe un drum național fără a se achita în prealabil tariful prevăzut de lege și neavând astfel obligația prevăzută expres de art.7 din O.G. 15/2002, nu răspunde contravențional pentru fapta reținută în sarcina sa chiar dacă, urmare a neîndeplinirii de către cumpărător a obligației de radiere din evidențe a vechiului proprietar al autoturismului, acesta figura la data constatării contravenției ca fiind în proprietatea petentului, existând în aceste condiții o neconcordanță între baza de date și situația juridică reală a autovehiculului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. S.A. prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI

INFORMATICĂ - C., cu sediul în B., b-dul I. M., nr.401 A, sector 6, împotriva Sentinței civile nr.1830 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

R. -M. P.

D.

-D. I. D.

C.

A. V.

Red.DDI -_ /Dact.AV -_ /2 ex./Judecător fond - P. D. M.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1019/2013. Plângere contravențională