Decizia civilă nr. 235/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 235/2013 Ședința publică din 12 Martie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte tribunal

Judecător: I. D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea privind recursul formulat contestatoarea M. (căsătorită Ș. ) D. , cu domiciliul în B., str. Marmurei, nr.1, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4606 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă în original chitanța reprezentând onorariu avocațial

- fila - 19.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 4606 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea M. D. (căs. Ș. ), în contradictoriu cu intimații

C. de A. SSA. C. - sucursala Z. și B. ui E. J. M. C.

L. din C. -N. .

S-au anulat actele de executare silită efectuate împotriva debitoarei M. D. (căs.Ș. ), în dosarul execuțional nr. 528/2012 al B. ui E. J. M. C.

L., în temeiul titlului executoriu Sentința civilă nr. 3366 din 11 noiembrie 2011 a Judecătoriei Z. .

S-a dispus obligarea intimaților să restituie contestatoarei a sumei de 885,24 lei, încasată cu titlu de debit și cheltuieli de executare și s-a constatat ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.

S-a respins ca nefondată cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 800 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contestația sa, contestatoarea M. D. (căs.Ș. ) a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. de A. SSA. C. -sucursala Z. și B. ui E.

J. M. C. L. din C. -N., anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 528/2012 al B. ui E. J. M. C.

L. din C. -N. .

S-a reținut de către judecătorie că dosarul execuțional nr. 528/2012 al B. ui

E. J. M. C. din C. -N., creditoarea intimată C. de A. S.

S.A. C. -sucursala Z. a solicitat demararea procedurii de executare silită împotriva debitoarei contestatoare M. D., în temeiul titlului executoriu - Sentința civilă nr. 3366 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ . Prin această hotărâre a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. de A. SSA. C. -sucursala Z. împotriva pârâtei M. D., dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 461,5 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate acesteia în perioada 02._, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 52,5 lei.

Prin adresa din data de_ executorul judecătoresc a ordonat terțului poprit încetarea definitivă a popririi instituite asupra contului debitoarei M. D. pentru recuperarea sumei de 885,24 lei, întrucât creanța datorată a fost achitată în întregime (f.28), executorul judecătoresc încheind în acest sens procesul verbal din data de_ prin care a constatat încetarea executării silite în dosar execuțional 528/2012 având în vedere achitarea în întregime a creanței în urma popririi emise în dosarul execuțional.

Contestația la executare vizează numai incidente legate de executare, în acest cadru putând fi cercetate doar formele de executare întocmite cu prilejul executării silite, urmând a fi stabilită respectarea prevederilor legale în materie. Pe calea contestației la executare nu se pot invoca motive care să repună în discuție hotărârea ce se execută, în caz contrar, aducându-se atingere principiul securității raporturilor juridice care este încălcat atunci când se admite rediscutarea problemelor soluționate prin hotărâri judecătorești definitive.

Numai că debitoarea - pârâtă în dosarul nr._, a formulat contestație în anulare împotriva titlului executoriu - Sentința civilă nr. 3366 din 11 noiembrie 2011 pe care a anulat-o prin Sentința Civilă nr. 4134/_, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. și, rejudecându-se cauza, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei C. de A. SSA. C. -sucursala Z.

.

În urma anulării Sentinței civile nr. 3366/_ a Judecătoriei Z., intimata nu mai deține un titlu executoriu care să justifice legalitatea și temeinicia actelor de executare silită.

Împotriva hotărârii astfel rezumate au declarat recurs ambele părți.

Recurenta M. D. solicită modificarea sentinței în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Susține recurenta că potrivit art. 447 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată la cererea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată - există doar un singur caz de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată și anume, potrivit art. 448 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată, termen la care părțile sunt legal citat, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata acestor cheltuieli, cu excepția cazului în care nu a fost pus în întârziere. Astfel, în situația dată, pârâta a recunoscut pretențiile la primul termen de judecată, iar în această situație plata cheltuielilor este absolut necesară.

Recurenta S. C. de A. SSA. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare, menționând următoarele:

Cu toate că reclamanta a înstrăinat apartamentul în anul 2006 numiților Dardai I. și Ana, acesta nu a binevoit a comunic nici intimatei și nici reprezentantului de bloc că nu mai locuiește la acea adresă. Deci numele contestatoarei apare în evidențele S. C. de A. SSA. Z., nu din eroare așa cum pe nedrept susține contestatoarea ci din vina exclusivă a acesteia.

Cu privire la recursul contestatoarei M. D., tribunalul reține următoarele:

La instanța de fond s-a depus de către contestatoare chitanța care atestă plata unui onorariu avocațial în cuantum de 800 lei, cu indicarea nr. contractului de asistență juridică.

Acest înscris nu a fost contestat de către intimată iar în recurs reprezentanta contestatoarei recurente a prezentat în original această chitanță.

Este prin urmare dovedită susținerea sa cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care, câștigând procesul, este îndreptățiră din perspectiva prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recursul contestatoarei va fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul solicitat.

Recursul intimatei S. C. de A. SSA. este însă nefundat, urmând a fi respins ca atare.

Față de faptul că, urmate a exercitării unei căi de atac extraordinare, hotărârea judecătorească ce a constituit titlu executoriu pentru intimată a fost anulată, este domeniul evidenței că executarea silită nu mai poate continua, lipsind însăși titlul executoriu.

Așa fiind, cu totul întemeiat prima instanță a anulat actele de executare, căci potrivit art. 379¹ Cod procedură civilă ,,În cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept";.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursul intimatei va fi respins ca nefundat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de contestatoarea M. D., căsătorită Ș.

,contra sentinței civile nr. 4606 din_ a Judecătoriei Z. .

Modifică în parte hotărârea în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată și judecând în aceste limite obligă intimata S. C. de A. SSA. - S.

Z. la 800 lei cheltuieli de judecată către contestatoare. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimată contra aceleași hotărâri. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

Președinte, Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M. I. D. D. G.

C. P.

E.

Red. ID/_ /dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond. L. M. D. .

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 235/2013. Contestaţie la executare