Decizia civilă nr. 247/2013. Aplicare amenda civila

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 247/2013

Ședința publică de la 15 Mai 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător D. T. Grefier A. P.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant P. S. G., apelant

P. M. C. împotriva Sentinței civile nr. 114/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimat C. M. D. D. A. LA C. A. B., având ca obiect aplicare amendă civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta P. M. C.

, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.

La data de_ intimata a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității apelului in ceea ce priveste dispozitia de obligare la plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligatiilor de a face. Instanța comunică apelantei un exemplar de pe întâmpinare.

Apelanta depune la dosar note de ședință și înscrisuri, prin care solicită suspendarea cauzei la un alt termen, în vederea apelării la serviciile unui mediator. Notelor de ședință apelanta anexează procesul verbal întocmit la data de_ și chitanțele nr. 309 de la data de_ și nr. 346 de la data de _

Apelanta precizează că nu mai susține cererea de amânare a cauzei în vederea apelării la un mediator.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității apelului in ceea ce priveste dispozitia de obligare la plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligațiilor de a face.

Apelanta solicită respingerea excepției invocate.

Instanța admite excepția inadmisibilității apelului in ceea ce priveste dispozitia de obligare la plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligatiilor de a face, în temeiul art. 580 ind. 3 C.pr.civ.

În schimb textul nu poate fi aplicat la obligația care are o sumă de bani, întrucât nu se poate reține caracterul irevocabil.

Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Apelanta solicită admiterea apelului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că, prin sentința civilă nr. 114/_, Judecătoria Dej a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. D. împotriva pârâților P. S.

G., P. M. C., și în consecință:

- a dispus obligarea pârâților la plata în favoarea statului a unei amenzi civile de 50 lei/zi de întârziere, până la data efectivă a executării tuturor obligațiilor de a face, precum și a obligației de a achita cheltuielile din dosar, în totalitate, așa

cum rezultă din titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr.357/2011, pronunțată în dos._ a Judecătoriei D., rămasă irevocabilă.

A obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 210 lei taxă timbru și onorariu avocațial.

Analizând probele dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.357/2011, pronunțată în dos._ a Judecătoriei

D., rămasă irevocabilă s-a dispus obligarea pârâților la finalizarea lucrărilor la acoperișul comun, distrus în incendiu, respectând forma inițială și părțile indivize comune, precum și obligarea lor la refacerea accesului comun în pod pe care l-au distrus și în prezent nu mai există

În prezent întregul imobil este neprotejat, are acoperișul neterminat din culpa pârâților, este în pericol întreaga structură de rezistență a acestuia, periclitând viața coproprietarilor, datorită neîndeplinirii obligațiilor legale, rezultate din sentința civilă nr.357/2011, pronunțată în dos._ a Judecătoriei D., confirmată prin respingerea apelului și a recursului pârâților.

De asemenea pârâții au de achitat o sumă importantă de bani ce reprezintă cheltuielile de judecată la trei instanțe și cheltuieli de executare, pe care au refuzat în mod constant să le achite. Mai mult deși realizează venituri, pârâții se sustrag de la declararea acestora la Administrația Financiară, pentru a n u fi înregistrați cu venituri și a nu fi executați silit. Or, pârâtul are firmă de construcții, cu care realizează venituri nedeclarate. Pârâții continuă să ignore legea și să refuze în continuare punerea în executare a hotărârii rămasă irevocabilă.

Așa fiind instanța în temeiul art.580 ind.2 și 3 cod proc.civilă a admis acțiunea așa cum a fost formulată și în baza actelor doveditoare depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs, intimații, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivare recurenții învederează că lucrările de refacere a acoperișului presupun anumite acorduri din partea intimatei, pe care aceasta refuză să le dea, iar obligația de achitare a cheltuielilor de judecată și-a achitat-o, rămânând doar cheltuielile executorului judecătoresc.

Raportat la decizia RIL 3/2011, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, fără respectarea disp. art. 371 ind.2 alin.1, 572, 580 ind.2 și 580 ind.3 C.pr.civ.

Intimata a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității raportat la disp. art. 580 ind.3 C.pr.civ, care prevede că hotărârea în această materie pronunțată este irevocabilă. Asupra fondului cauzei se învederează că obligația de a face pusă în sarcina recurenților nu a fost îndeplinită, ea fiind îndreptățită astfel să recurgă la toate căile legale posibile, care să-i constrângă pe debitori să își execute obligație impusă.

Pe de altă parte, nu se indică motivul de nelegalitate a hotărârii, motivațiile referindu-se doar la procedura executării silite care trebuia urmată.

În ședință publică recurenții au depus note de ședință și înscrisuri arătând că acoperișul peste apartamentul 3 a fost finalizat.

Instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, excepție pe care o va admite în parte pentru următoarele considerente:

În baza unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus obligarea recurenților la finalizarea lucrărilor la acoperișul comun și care nu a fost adusă la îndeplinire, intimata a demarat procedura executării silite.

Obligație cuprinsă în acest titlul executoriu este o obligație de a face. Potrivit art. 580 ind.3 C. pr.civ. dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la

îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă.

Prin hotărârea atacată s-a dispus aplicarea unei amenzi civile în sarcina recurenților, până la data efectivă a executării tuturor obligațiilor de a face precum și a obligației de a achita cheltuielile din dosar în totalitate.

Analiza acestei hotărâri denotă că aplicarea sancțiunii amenzii s-a făcut prin raportare la ambele obligații impuse în titlul executoriu, respectiv a obligației de a face, cât și de plata a cheltuielilor de judecată.

În condițiile în care procedura urmată de reclamantă și prevăzută de art. 580 ind. 3 C.pr.civ. are în vedere doar obligațiile de a face, capătă deplină eficiență dispoziția din același text legal, teza a doua, prin care se stabilește că hotărârea pronunțată este irevocabilă.

Întrucât legiuitorul a stabilit regimul juridic al căilor de atac, încheierea prevăzută de art. 580 ind.3 C.pr.civ.fiind irevocabilă, apare inadmisibilă exercitarea unei căi de atac împotriva acestei hotărâri.

Pentru aceste considerente, va admite exceptia inadmisibilitatii apelului in ceea ce priveste dispozitia de obligare la plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligatiilor de a face și va respinge apelul declarat de P. S. G. si P. M. C. impotriva Sentintei civile nr. 114/2013 pronuntata de Judecatoria D. in dosar nr._ in ceea ce priveste obligatia de plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligatiilor de a face.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, instanța reține următoarele:

Procedura de aplicare a unei amenzi civile are în vedere doar executarea unei obligații de a face nu și partea din titlul executoriu care prevede executarea unor obligații de a da, respectiv cea privitoare la cheltuieli de judecată.

În aceste limite, hotărârea instanței de fond apare ca nelegală și cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, întrucât aplicarea amenzii s-a făcut înafara cadrului legal.

În ceea ce privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond, față de temeinicia cererii doar cu privire la executarea obligației de a face, intimații sunt datori să suporte cheltuieli de judecată doar în ceea ce privește partea din cerere admisă, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat parțial.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de P. S. G. si P. M. C. impotriva Sentintei civile nr. 114/2013 pronuntata de Judecatoria D. pe care o schimba in parte in sensul ca va respinge actiunea civila formulata de reclamanta C.

  1. impotriva paratilor P. S. G. si P. M. C. avand ca obiect obligarea paratilor la plata in favoarea statului a unei amenzi civile de 50/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii obligatiei de a achita cheltuielile din dosar, in totalitate, asa cum rezulta din titlul executoriu, respectiv Sentinta civila 357/2011 pronuntata in dosar_ a Judecatoriei D. și va obliga in solidar paratii la plata partiala a cheltuielilor de judecata catre reclamanta in suma de 108,3 lei taxa de timbru si onorariu avocatial, respingand alte pretentii.

    În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în fața instanței de apel, instanța constată că apelanții au făcut cheltuieli de judecată cu plata taxelor de timbru, iar intimata cu angajarea unui apărător.

    Întrucât pretențiile fiecărei părți au fost admise în parte, taxa de timbru fiind datorată pentru întreaga cale de atac, T. ul, în temeiul art.

    274 si 277 C.pr.civ., va obliga in solidar apelantii la plata partiala a cheltuielilor de judecata catre intimat in suma de 196 lei in apel.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE

    Admite exceptia inadmisibilitatii apelului in ceea ce priveste dispozitia de obligare la plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligatiilor de a face.

    Respinge apelul declarat de P. S. G. si P. M. C. impotriva Sentintei civile nr. 114/2013 pronuntata de Judecatoria D. in dosar nr._ in ceea ce priveste obligatia de plata in favoarea statului a unei amenzi civile in cuantum de 50 lei/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii tuturor obligatiilor de a face.

    Admite apelul declarat de P. S. G. si P. M. C. impotriva Sentintei civile nr. 114/2013 pronuntata de Judecatoria D. pe care o schimba in parte in sensul ca respinge actiunea civila formulata de reclamanta C. M. impotriva paratilor P. S. G. si P. M. C. avand ca obiect obligarea paratilor la plata in favoarea statului a unei amenzi civile de 50/zi de intarziere pana la data efectiva a executarii obligatiei de a achita cheltuielile din dosar, in totalitate, asa cum rezulta din titlul executoriu, respectiv Sentinta civila 357/2011 pronuntata in dosar_ a Judecatoriei D. .

    Obliga in solidar paratii la plata partiala a cheltuielilor de judecata catre reclamanta in suma de 108,3 lei taxa de timbru si onorariu avocatial, respingand alte pretentii.

    Obliga in solidar apelantii la plata partiala a cheltuielilor de judecata catre intimat in suma de 196 lei in apel.

    Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013.

    Președinte,

    1. -V. B.

      Judecător,

    2. T.

      Grefier,

      1. P.

A.P. 16 Mai 2013 Red Dt /Dact LM 5ex /_

Judecător fond: R. Simon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 247/2013. Aplicare amenda civila