Decizia civilă nr. 258/2013. Servitute
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 258/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.
JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelant SC SA 2 C. SA împotriva Sentinței civile nr. 25284/2012 al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat SC G. I. SA, având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantei, av. C. G. în substituirea av. C. A. care depune la dosar delegație de substituire și reprezentantul intimatei, av. Călin Stegăroiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.
La data de_ intimata a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta apelantei solicită în probațiune încuviințarea probei cu interogatoriul intimatei pentru a dovedi aspecte de fapt ce țin de identificarea imobilului de locuințe.
În cazul în care va fi necesar, după administrarea interogatoriului, reprezentanta apelantei solicită efectuarea unui raport de expertiză.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii în probațiune, apreciind că probele nu vizează chestiunea excepției lipsei de interes pentru care a fost declarat apel. Totodată, acesta precizează că obiectul apelului vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, astfel că cererile în probațiune sunt premature.
Instanța, având în vedere soluția instanței de fond, respinge cererea în probațiune.
Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, și pe cale de consecință: în principal, anularea Sentinței civile nr. 25248/_ și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece în mod greșit, această instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului; în subsidiar, anularea hotărârii de fond, judecarea cauzei cu evocarea fondului de către instanța de apel și admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. Reprezentanta apelantei învederează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În motivare, reprezentanta apelantei arată că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, întrucât deși părțile au pus concluzii doar cu privire la excepția lipsei de interes invocate de pârâtă prin întâmpinare, prin hotărârea pronunțată instanța de fond a analizat fondul dreptului dedus judecății.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentantul intimatei arată că le va solicita pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 25284/_, pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., a fost admisă excepția lipsei de interes, invocată de pârâta.
A fost respinsă cererea formulată de către reclamanta SC SA
2 C. SA împotriva pârâtei SC G. I. SA, ca lipsită de interes.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost precizat în scris prin cererea de chemare în judecată și oral în fața instanței de către apărătorul ales, are ca obiect obligarea pârâtei la respectarea dreptul special de servitute garantat de art. 610 C.civ., cu consecința finala a obligării pârâtei la desființarea acelei părți din imobilul edificat cu nerespectarea dispozițiilor art. 610 C.civ.
Astfel, potrivit art. 610 C.civ. cel ce face un puț sau o privata lângă un zid comun sau nu; cel ce vrea sa clădească un cămin sau o vatra, o fierărie, un cuptor sau o soba, sa-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie lângă zid un magazin de sare, sau grămezi de materii corozive; e îndatorat sa lase depărtarea prescrisa de regulamente si obiceiuri particulare asupra unor obiecte, sau sa facă lucrările prescrise de aceleași legi si regulamente sore a nu aduce vătămare vecinului.
După cum rezulta din textul art. 610 C.civ. și după cum s-a apreciat si în doctrină, servitutea privind distanța si lucrările intermediare pentru anumite construcții - servitute legală reciproca - constă în obligația proprietarilor a două fonduri învecinate de a face lucrările prevăzute la art. 610 C.civ. numai cu respectarea distanței stabilite prin reglementările locale sau obiceiul
locului, față de fondul învecinat, particularitatea servituții fiind determinata de categoria specială de lucrări avută în vedere de legiuitor, lucrări care, prin destinația lor, sunt potențial vătămătoare pentru imobilul învecinat. Astfel, pentru considerații de igienă, zgomot, risc ridicat de incendiu, explozie, etc, impact dăunător asupra mediului s-a prevăzut că "cel ce face un puț sau o privata lângă un zid comun sau nu; cel ce vrea sa clădească un cămin sau o vatra, o fierărie, un cuptor sau o soba, sa-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie lângă zid un magazin de sare, sau grămezi de materii corozive"; să respecte o distanță rezonabila și de precauție față de imobilul învecinat. Instanța apreciază că intenția legiuitorului - la momentul edictării normei - a fost aceea de a acoperi toate lucrările potențial vătămătoare, enumerarea fiind una limitativă, nefiind însă exclus, ca schimbările determinate de evoluția normală a societății, să determine includerea și a unor alte lucrări de construcții cu același potențial vătămător ca si cele menționate expres. Ceea ce este esențial a se sublinia este că textul are în vedere numai acele construcții care prin destinația lor sunt vătămatoare pentru imobilul învecinat.
În speță, instanța a reținut că imobilul edificat de pârâta nu se încadrează în enumerarea limitativa prevăzuta de art. 610 C.civ., fiind necontestat de către aceasta că imobilul ridicat de pârâta este un bloc colectiv de locuințe. Pe de alta parte, dispozițiile legale pretins a fi încălcate de către pârâta, respectiv H.C.L. nr. 459/2008 si Ordinul Ministrului Sanatății nr. 536/1997, nu se încadrează în categoria regulamentelor si obiceiurilor particulare prevăzute de art. 610 C.civ., fiind străine de obiectul servituții prevăzute de art. 610 C.civ., astfel cum mai sus a fost precizat.
În opinia instanței de fond, reclamanta încearcă să determine aprecierea asupra încălcării de către pârâta a dispozițiilor particulare privind construcțiile - în general - raportat la reglementările specifice impuse de Regulamentul de urbanism aplicabil Mun. C. -N., însă mijlocul procedural ales este fundamentat în mod eronat. Nerespectarea de către pârâta a reglementărilor speciale de urbanism local poate face obiectul, eventual, a unei acțiuni în contencios administrativ, însă nu a unei acțiuni confesorii întemeiată pe dispozițiile art. 610 C.civ.
Cum unul din principiile fundamentale ale procesului civil îl constituie principiul disponibilității, ceea ce înseamnă că instanța investită cu soluționarea unei cereri nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, iar reclamanta a înțeles să-și fundamenteze cererea pe dispozițiile art. 610 C.civ. instanța a apreciat că, demersul judiciar inițiat de reclamanta împotriva pârâtei este lipsit de interes, excepția invocata fiind admisa, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsita de interes.
Împotriva hotărârii a declarat apel în termen legal reclamanta SC S.
2 C. SA (f. 4-9)
solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință: în principal, anularea Sentinței civile nr. 25248/_ și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece în mod greșit, această instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului; în subsidiar, anularea hotărârii de fond, judecarea cauzei cu evocarea fondului de către instanța de apel și admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.
Prima instanță a încălcat principiul contradictorialitătii si principiul dreptului la apărare.
În ședința din_ părțile au pus concluzii pe excepția lipsei de interes și nu s-a dezbătut în contradictoriu fondul cauzei deduse judecății.
Cu toate acestea și deși în considerentele hotărârii de fond se precizează că instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei de interes invocate de către pârâtă prin întâmpinare, în realitate este analizat fondul dreptului dedus judecății.
Instanța nu se limitează să verifice dacă interesul apelantei de a introduce cererea de chemare în judecata este legitim, născut și actual, personal și direct, ci statuează referitor la existența însuși a dreptului subiectiv.
În mod greșit în raționamentul său, judecătorul fondului constată că nu ar exista dreptul subiectiv dedus judecății (dreptul afirmat de apelantă nu întrunește condițiile din norma legală invocată) și, prin urmare, acțiunea ar fi lipsită de interes.
Acest raționament este însă incorect și vatămă dreptul la apărare al apelantei căci părțile nu au pus concluzii pe temeinicia cererii de chemare în judecată prin prisma temeiului de drept invocat, iar instanța nu putea să analizeze în limitele excepției invocate existența dreptului subiectiv (temeiul acțiunii).
Instanța trebuia doar să constate că apelanta a afirmat un drept subiectiv, pe care 1-a întemeiat pe dispoziții legale în vigoare, interpretarea textelor legale invocate în alt mod decât a facut-o apelanta prin cererea de
chemare în judecată putând eventual determina respingerea acțiunii ca pe fond neîntemeiată.
Nu neagă că interesul introducerii unei cereri de chemare în judecată se află în strânsă conexiune cu dreptul subiectiv, însă cele două noțiuni nu se confundă.
Astfel, dacă existența unui drept subiectiv presupune automat și existența interesului, reciproca nu este neapărat valabilă: pentru a justifica un interes apelanta nu trebuie să demonstrez însăși existența dreptului subiectiv (adică îndeplinirea condițiilor textului legal invocat) ci doar să-1 afirm, urmând ca existența sa să fie stabilită de instanță în cadrul cercetării judecătorești, pe baza probelor administrate.
Ori, apelanta nu a avut posibilitatea de a propune probe în susținerea pe fond a cererii de chemare în judecată și nici nu a pus concluzii în contradictoriu pe temeinicia acesteia.
Prima instanță a reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile interesului S.C. SA 2 C. S.A.
In continuare motivării, instanța reține că: Reclamanta încearcă să determine aprecierea asupra încălcării de către pârâtă a dispozițiilor particulare privind construcțiile - în general - raportat la reglementările specifice impuse de Regulamentul de urbanism aplicabil Mun. C. - N., însă mijlocul procedural este fundamentat în mod eronat.
Din această motivare rezultă că instanța nu neagă existența unui interes al apelantei, ci pretinde doar o fundamentare greșită în drept a pretențiilor. Indicarea acțiunii în contencios ca modalitate de apărare echivalează practic cu recunoașterea faptului că există un interes legitim în formularea acțiunii rezultată din nerespectarea de către pârâtă a distanțelor stabilite de regulamente speciale de urbanism.
Interesul nu reprezintă altceva decât folosul practic material sau moral pe care-1 urmărește cel care promovează acțiunea.
În soluționarea excepției lipsei de interes, prima instanță trebuia să rețină faptul că apelanta și-a afirmat un drept subiectiv recunoscut de lege (indiferent că se va demonstra ulterior că aceste drept este întemeiat sau nu), cu scopul de a obține un folos practic justificat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Argumentează în continuare, prin raportare la cele reținute de judecătorul fondului, îndeplinirea condițiilor interesului în exercitarea acțiunii:
(2.1) Interesul apelantei este legitim.
Instanța reține corect că apelanta a afirmat prin cererea de chemare în judecată ,, dreptul special de servitute garantat de art. 610 cu consecința finală a obligării pârâtei la desființarea acelei părți din imobilul edificat cu nerespectarea dispozițiilor art. 610 C.civ. ".
Or, dacă apelanta a afirmat o pretenție care izvorăște dintr-un raport juridic recunoscut de lege, în faza analizei legitimității interesului invocat, instanța nu trebuia decât să constate că apelanta a întemeiat pretenția pe un text legal căruia i-a și dat aplicare în speță.
Interesul este legitim atâta timp cât nu contravine legii, iar interesul apelantei este recunoscut de prevederile Regulamentului Local de Urbanism pentru Municipiul C. -N., HCL nr. 459/ 2008, respectiv de cele ale Normelor de igienă aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 536/1997.
Într-adevăr, art. 21 din Constituție prevede expres că "orice persoană se poate adresa, justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime " .
Ca atare, nici măcar nu era necesar ca apelanta să-și afirme prin cererea de chemare în judecată un drept recunoscut legal, fiind suficient să-mi afirm un folos practic (interes) pe care legea i-1 recunoaște.
(2.2) Interesul apelantei este născut și actual.
In literatura de specialitate se arată că interesul judiciar există și a devenit actual în momentul încălcării dreptului subiectiv afirmat.
Lucrările realizate de către pârâtă sunt și în prezent de natură a vătăma dreptul subiectiv al subscrisei, iar prejudiciul nu se limitează doar la umbrirea clădirii deținute de S.C. SA 2 C. S.A. ci și la obstrucționarea accesului unei mașini de pompieri în caz de incendiu, de exemplu, sau la restrângerea dreptului subscrisei de a edifica o construcție similară pe terenul propriu (datorită reglementărilor de urbanism care cer subscrisei retrageri similare față de clădirile învecinate).
(2.3) Interesul apelantei este personal și direct.
Dispozițiile legale invocate reprezintă o limitare legală stabilită în interes public, impusă imobilului aflat în proprietatea S.C. G. I. S.A.,însă interesul public, general care a determinat adoptarea acestora nu exclude interesul personal al apelantei.
Într-adevăr, în doctrină se afirmă că servitutea legală (cum este cea pe care am afirmat-o prin cererea de chemare în judecată) apără în principal interesul direct al vecinului, și abia în subsidiar, un interes public astfel că, este evident interesul personal și direct al subscrisei în introducerea cererii de chemare în judecată.
Acțiunea în contencios administrativ la care face trimitere instanța nu exclude însă și nici nu este obligatorie față de acțiunea pe drept comun introdusă de apelanta.
Jurisprudențial s-a stabilit că "Nerespectarea prevederilor legale cu privire la distanța minimă dintre construcții, la servitutea de vedere, precum și cu privire la picătura de streașină poate fi cauzată fie de împrejurarea că s-a construit în baza unor autorizații de construcție emise nelegal, fie ca urmare a nerespectării planului de construcție (aspect care urmează a fi stabilit după
administrarea probelor) și este excesiv a se pretinde titularului unui drept încălcat prin emiterea unei autorizații nelegale să solicite în prealabil anularea acesteia."
Astfel cum a arătat și prin acțiunea introductivă, S.C. G. I. S.A. nu a respectat prevederile legale privind distanța minimă între construcții, fie prin nerespectarea distanței prevăzute de regulamentele urbanistice, fie prin edificarea imobilului în baza unei autorizații de construire emise nelegal, (care permite o apropriere mai mică între clădiri decât actele normative incidente).
Și pentru ipoteza în care pârâta ar deține o autorizație de construire care ar prevedea distanța minimă de 13,7 m față de limita laterală comună a celor două parcele învecinate, deținerea acestei autorizații ar putea să înlăture doar răspunderea administrativă / contravențională a S.C. G. I. S.A. și nu pe cea civilă.
Acțiunea confesorie de servitute formulată de subscrisa este o acțiune în realizarea interesului pe care îl conferă prevederile de urbanism cu privire la distanța minimă dintre cele două imobile, iar apelanta a urmărit apărarea dreptului real de servitute - dezmembrământ al dreptului de proprietate, apărat de către instanțele civile și nu de cele administrative.
Prin întâmpinarea formulată (f. 13-16) intimata
a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Intimata, în acord cu dispozițiile legale și în baza autorizației de construire emise în prealabil, edifică imobilul - bloc de locuințe cu regim de inaltime S+P+9E.
Apelanta reclamantă a solicitat primei instanțe obligarea sa la
"respectarea dreptului de servitute privind retragerile față de limitele imobilului deținut în proprietate de SC SA 2 C. SA" întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 610 C.civ., reclamând nerespectarea de către construcția edificată a servitutii instituite de către art. 610 C.civ.
Construcția edificată nu se regăsește printre cele pentru care art. 610 C.civ. instituie condiționări, iar prima instanța a admis în mod temeinic și legal excepția lipsei de interes, soluționând acesta excepție în acord cu dispozițiile art. 137 C.pr.civ. și, contrar susținerilor apelantei, cu respectarea tuturor principiilor ce reglementează procesul civil.
Apelanta susține că "am afirmat un drept subiectiv", "instanța...statuează referitor la existența însuși a dreptului subiectiv" și alte astfel de afirmații generale, fără a preciza care este dreptul subiectiv afirmat, ci încercând să inducă confuzie.
In realitate reclamanta a afirmat dreptul instituit prin art. 610 C.civ. și respectiv încălcarea acestui drept.
Contrar susținerilor apelantei reclamante, nu ține de fondul cauzei a stabili conținutul normei juridice invocate ca temei de drept și nici a stabili înțelesul și câmpul de aplicare al acesteia. Așa zisa "interpretare greșită a prevederilor art. 610 din.Codul civil de ia 1864" nu ține de fondul nedezbătut
al cauzei (astfel cum afirmă reclamanta apelantă).
Așa fiind, atâta vreme cât reclamanta afirma ca drept un drept de servitute instituit de art. 610 C.civ și atâta vreme cât art. 610 C.civ, are ca și câmp de aplicabilitate doar anumite construcții, cu o natură și destinație specială, este evident că interesul trebuie analizat din prisma conținutului temeiului de drept invocat.
Art. 610 C.civ. instituie o servitute pentru protejarea unui interes legitim vis-a-vis de edificarea unor construcții cu potențial periculos și vătămător proprietăților învecinate și deci în plan procesual acesta se transpune în interes ca și condiție de exercitare a acțiunii civile. Interesul în a promova o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 610 C.civ. este unul special și calificat iar pentru ca interesul să fie născut trebuie ca edificatul să aibe natura celor ce se încadrează în enumerarea art. 610 C.civ..
Intimata nu a edificat si nici nu a luat decizia de a edifica o construcție cu natura si destinația celor prevăzute de norma invocată ca temei al acțiunii, astfel că nu se poate naște interesul reclamantei de a-si proteja proprietatea de vătămarea adusă de o construcție cu potențial periculos proprietății învecinate, similar celui avut în vedere de art. 610 C.civ.
Apoi reclamanta nu poate afirma si susține nici un interes in promovarea acțiunii, neurmărind nici un folos legitim, în cazul art. 610 C.civ. legitimitatea interesului presupunând protejarea de vătămarea produsă prin edificarea unor construcții speciale. Legiuitorul arată scop legal precis și anume "spre a nu aduce vătămare vecinului", vătămare care rezultă din natura și destinația construcției edificate. Legitimitatea interesului va trebui privită din prisma scopului relevat de norma legală ce întemeiază acțiunea.
Interesul trebuie apreciat la momentul promovării acțiunii si nu la un moment ulterior, cu atât mai puțin raportat la un moment incert in spațiu si in timp, pe care nici reclamanta nu ii cunoaște.
Așa fiind nu va putea fi reținut interesul în susținerea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe un temei de drept ce reglementează situații speciale și limitative, în care este evident că nu ne situăm, normează alte situații decât cea în speță și care instituie anumite obligații în considerarea unei stări potențiale de pericol rezultată din însăși destinația specială a clădirii. Interesul se naște odată cu edificarea construcției ce se încadrează în cele enumerate de art. 610 C.civ., condiționat de natura construcției, doar în acest caz născându-se raporturile juridice de drept substanțial reglementate de către art. 610 C.civ.
Desigur nu pot fi primite nici afirmațiile potrivit cărora prima instanță ar fi analizat fondul dedus judecății. In acest sens trebuie remarcat că dezlegarea fondului ar fi presupus stabilirea pe bază de probe a distanțelor efective dintre construcție și limita de proprietate precum și verificarea încadrării acestei distanțe în limita legală.
Interesul în susținerea acțiunii este unul calificat, ce se determină prin raportare la cererea formulată și la temeiul de drept în baza căruia este susținută cererea (doar astfel va putea fi determinat raportul juridic dedus judecății). Reclamanta a arătat expres, în fața primei instanțe, că într-adevăr înțelege să susțină cererea în baza art. 610 C.civ.
Ca atare interesul procesual trebuie analizat din prisma ipotezei normei juridice care întemeiază și susține acțiunea civilă.
Din lecturarea atenta a dispozițiilor art.610 C.civil: "cel ce face un put sau o privata langa un zid comun sau nu; cel ce vrea sa clădească un cămin sau o vatră, o fierărie, un cuptor sau o soba, sa-i alăture un ocol de vite sau cel ce vrea sa puie langa zid un magazin de sare, sau grămezi de materii corozive; e îndatorat sa lase depărtarea prescrisa de regulamente si obiceiuri particulare asupra unor obiecte, sau sa facă lucrările prescrise de aceleași legi si regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului", acest text de lege fiind aplicabil doar unor construcții speciale, cu o natură distinctă care are un potențial dăunător proprietății învecinate.
Scopul textului este de asemenea clar și este redat expres de către legiuitor "spre a nu aduce vătămare vecinului";.
Cu alte cuvinte legiuitorul instituie o servitute negativă numai în sarcina construcțiilor cu o natură specială, distinctă, respectiv a acelor construcții ce au potențial dăunător proprietății învecinate.
Ca atare nu se va putea retine un interes în promovarea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 610 C.civ. atâta vreme cât, în aceeași măsură, se afirmă ca si stare de fapt că subscrisa edifică o construcție cu destinația de locuință si care astfel nu se regăsește în enumerarea art. 610 C.civ.
Imobilul edificat de către intimata - bloc de locuințe cu regim de inaltime S+P+9E nu se încadrează în categoria imobilelor ce intră în sfera de aplicare a art. 610 C.civ.. locuințele nenumărându-se printre construcțiile la care face referire acest text legal.
Din analiza dispozițiilor art.610 C.civil invocate, se observa ca acestea se refera si reglementează, exclusiv si limitativ, distanta dintre lucrările intermediare pentru anumite construcții, nu pentru orice fel de construcții
si deci nu pentru toate construcțiile ce urmează a fi edificate pe un anumit teren.
Obiectul textului legal este de stricta interpretare si aplicare si nu se poate extinde prin analogie la orice fel de construcții, ci doar la acele construcții limitativ specificate in cuprinsul textului legal (in sensul ca se refera la anumite construcții, a se vedea Ion P. F. escu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale. Ed.Actami. B. ești -1998, pagina 264
"distanta lucrărilor intermediare pentru anumite construcții -art.610 C.civil. Cel ce vrea sa execute anumite construcții (puțuri, fierărie, ocol de vite, depozit de materii corozive etc) trebuie sa respecte distantele prevăzute de reglementările speciale ori prin obiceiul local"; si Corneliu Bârsan: Dreptul civil. Drepturi reale principale. Ed.AII Beck., 2001, pag.286 "aceasta servitute consta in obligația reciproca a proprietarilor unor fonduri învecinate de a nu executa pe terenul lor vreuna din lucrările prevăzute de acest text, cum ar fi: fierarii, cuptoare, vetre, după cum nu le este permis sa construiască magazii de sare sau sa depoziteze materiale corosive la o distanta mai mica decât cea prevăzuta de legi sau regulamente" precum si L. P., L. M. Harossa, Drept civil. Drepturi reala principale., Editura Universul Juridic, B. ești, 2006, pag.250).
Caracterul special al normei și aplicabilitatea limitată la anumite construcții rezulta din însăși titulatura capitolului sub care se regăsește reglementata aceasta servitute, respectiv Codul Civil. Cartea a H-a, Titlul IV.Capitolul II - Secțiunea II - "Despre distanta si lucrările intermediare cerute pentru oarecare construcții". Evident, prin sintagma "oarecare construcții", se intelege anumite construcții, respectiv construcțiile cu caracter special redate si enumerate in cadrul textului legal si nu orice fel de construcții.
Prin reglementarea acestui text normativ, au fost avute în vedere acele situații în care se edifică construcții cu o destinație specială, care prin natura lor au un potențial vătămător asupra proprietății învecinate, creează o stare de pericol în ceea ce privește proprietatea învecinată, împrejurare ce reclamă aplicarea normelor speciale de prevenție.
Sfera de cuprindere si de reglementare a textului normativ este limitativa, si se refera la construcții cu caracter special, nu orice construcție ci numai acele construcții care prin destinația lor specială au caracteristici aparte, prin natura și destinația lor au un grad ridicat de periculozitate pentru proprietatea vecină, (de exemplu, legiuitorul nu a avut în vedere orice depozit spre exemplu ci numai depozitele de sare ori materii corozive).
Apelanta afirmă că intimata nu ar fi respectat prevederile legale privind distanța minimă între construcții și se referă la autorizația de construire emisă intimatei.
Este evident că o astfel de susținere este una trunchiată, fără relevanță fiind desprinsă din contextul creat de temeiul invocat al acțiunii. Așa cum a fost formulată acțiunea, reclamanta apelantă nu poate pune în discuție distanța la care subscrisa edific construcția, ci distanta la care trebuie
edificate construcțiile vizate de art. 610 C.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, T. ul reține următoarele:
În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat, că este proprietara imobilului din strada D. nr. 120, din C. -N., înscris în
C.F. nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1. cu nr. cadastral/topografic 4581/_ /_ /_ /4/1, aspect necontestat de către pârâtă. Reclamanta a mai susținut că pe acest teren este edificată o construcție cu funcțiune de servicii de întreținere și reparații auto.
A susținut de asemenea că pe latura estică, terenul proprietatea reclamantei se învecinează cu un teren deținut în proprietate de către pârâta
S.C. G. I. S.R.L., pe care s-a demarat construcția unui imobil bloc de locuințe în regim de înălțime S+P+9E, iar amplasarea pe parcela arătată a viitoarei construcții s-a făcut la distanța de 13,7 metri față de limita laterală comună a celor două parcele.
Prin întâmpinarea formulată pârâta nu a contestat susținerile pârâtei cu privire la amplasarea imobilelor, precizarea se impune deoarece nu au fost depuse înscrisuri în probațiune cu privire la susținerile examinate, dar a învederat instanței că motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată nu pot susține temeinicia acesteia (f. 22-26 dosar judecătorie).
Or, interesul este folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în timp ce temeinicia sau netemeinicia unei cereri se stabilește după administrarea probelor.
Pornind de la susținerile pârâtei, prima instanță a apreciat că imobilul edificat de către pârâtă nu se încadrează în enumerarea limitativă prevăzută de art. 610 C.civ., fiind necontestat de către aceasta că imobilul edificat de pârâtă este un bloc de locuințe. Se arată de asemenea în considerentele sentinței că instanța învestită cu soluționarea unei cereri nu poate schimba cauza acesteia, iar reclamanta a înțeles să-și fundamenteze în drept cererea pe dispozițiile art. 610 C.civ., astfel încât, demersul judiciar inițiat de reclamantă este lipsit de interes.
Art. 129 alin. 4 C.pr.civ. prevede: "Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau
întâmpinare";. În aplicarea art. 84 C.pr.civ., judecătorul dă calificarea exactă a cererii, în funcție de conținutul său.
În practica judiciară s-a apreciat că "În măsura în care obiectul cererii de chemare în judecată este precizat, în sensul că rezultă din motivele de fapt
invocate în susținerea ei, orice eroare cu privire la temeiul de drept al cererii nu poate să influențeze soluționarea cauzei, deoarece instanța are obligația de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, chiar dacă în cuprinsul cererii sau în cursul dezbaterilor partea a denumit-o greșit (T. ul Suprem, decizia nr. 660/1972).
S-a apreciat de asemenea că "principiul rolului activ al judecătorului obligă instanța ca mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile de admisibilitate a cererii și să se pronunțe în concret asupra tuturor capetelor de cerere"; (Curtea de Apel C., Secția civilă, decizia nr. 1380/2000).
Față de cele anterior reținute, T. ul apreciază că pentru considerentele reținute de către prima instanță în mod greșit a fost admisă excepția lipsei de interes. Din ansamblul motivelor cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta justifică interes în promovarea acțiunii, iar cu ocazia soluționării cauzei pe fond instanța va stabili în ce măsură pretențiile reclamantei se încadrează sau nu în dispozițiile art. 610 C.civ. sau în alte norme legale din materia servituții, ținând cont și de caracterul arhaic al
textelor vechiului cod civil și de faptul că acestea se coroborează cu prevederile Legii nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru considerentele arătate T. ul apreciază că excepția lipsei de interes este neîntemeiată și urmează să fie respinsă, iar în temeiul art. 297 alin. 1 teza a II-a raportat la art. 296 C.pr.civ., urmează să fie admis apelul declarat de reclamanta SC SA 2 C. SA împotriva Sentinței civile nr. 25284/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, care va fi anulată în întregime și se va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. T. ul a dat eficiență textului legal menționat deoarece
instanța a pronunțat sentința fără a intra în cercetarea fondului, iar prin cererea de apel s-a solicitat anularea acestei hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge exceptia lipsei de interes.
Admite apelul declarat de reclamanta SC SA 2 C. SA impotriva Sentintei civile nr. 25284/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., pe care o desfiinteaza in intregime si trimite cauza pentru rejudecare la aceeasi instanta.
Decizia este definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
Președinte,
E. L.
Judecător,
O. -S.
Grefier,
P.
A.P. 03 Iunie 2013
Red. EL/tehn AP/_ /4 ex.
Jud fond - P. escu A. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 4492/2013. Servitute | Decizia civilă nr. 241/2013. Servitute → |
|---|
