Decizia civilă nr. 4492/2013. Servitute
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4492/R/2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
J. ECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M. -C. V.
G. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. F. -I. și M. C. -A., împotriva deciziei civile nr. 123/A din 3 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe reclamanții A. I. și A. M., având ca obiect servitute.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamanților-intimați A. I. și A. M., avocat I. i A. -G., lipsă fiind pârâții-recurenți M. F. -I. și M. C. -A. . Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamanților-intimați A. I. și A. M., avocat I. i A. -
G., lipsă fiind pârâții-recurenți M. F. -I. și M. C. -A. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 55 lei taxă judiciară de timbru și 2,5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 noiembrie 2013, reclamanții-intimați au depus la dosar, prin fax, întâmpinare, prin care solicită în principal a se lua act de cererea de renunțare la judecata recursului, iar în subsidiar se solicită respingerea recursului ca netemeinic.
Se constată de asemenea că la data de 19 noiembrie 2013, pârâții- recurenți au depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, aferente judecării recursului și cererii de repunere pe rol.
Recursul este legal timbrat cu 37 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
Cererea de suspendare este legal timbrată cu 18,50 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
La termenul de azi, depune la dosar delegația de reprezentare în original, chitanța nr. 061 seria MMIB din data de 14 noiembrie 2013 prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 400 lei, pentru
justificarea cheltuielilor de judecată, și copia înscrisului sub semnătură privată, intitulat "declarație"; prin care cei doi pârâți recurenți arată că
înțeleg să renunțe la judecarea recursului, semnată pentru conformitate și se prezintă spre vedere instanței și originalul acestei declarații.
Curtea constată că pârâții-recurenți M. F. -I. și M. C. -A.
, prin înscrisul depus la dosar la data de 19 noiembrie 2013, prin care au învederat instanței faptul că au achitat taxele judiciare de timbru, nu au arătat că înțeleg să renunțe la judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 123/A din 3 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, situație în care instanța, având în vedere că nu poate verifica consimțământul valabil al recurenților la renunțarea la judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților-intimați susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Sub aspectul primul motiv de recurs, cel al casării hotărârii pe motiv că reclamanții nu au împrocesuat în acest dosar și terțele persoane identificate în raportul de expertiză ca fiind persoane pe terenul cărora s-ar putea realiza o altă cale de ieșire, apreciază că acest motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât reclamanți sunt cei care stabilesc cadrul procesual, și potrivit principiului disponibilității, au înțeles să nu cheme în judecată acele persoane.
Prin al doilea motiv de recurs, pârâții au invocat incidența în speță a excepției autorității de lucru judecat. Apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat că în speță nu se poate reține incidența acestei excepții, întrucât în dosarul nr._, s-a solicitat recunoașterea vechii servituți în raport de Mugur Reghina, pe când în prezenta cauză s-a solicitat constatarea unei noi servituți în contradictoriu cu proprietarii actuali ai
fondului aservit, astfel că nu este incidentă în cauză excepția autorității de lucru judecat, și prin urmare se impune respingerea și acestei critici.
S-a invocat de către recurenți faptul că nu s-a determinat caracterul de loc înfundat al terenului. Această susținere nu este adevărată, expertul a determinat faptul că terenul are caracter de loc înfundat și a sugerat ca și cale de ieșire la drumul public, cea mai optimă variantă, respectiv cea determinată prin punctele A-B-7-8-A.
Reclamanții au mai invocat prin memoriul de recurs faptul că instituirea acestei servituți le-ar provoca o imensă pagubă, întrucât trebuie
tăiată vița de vie și încă trei pomi fructiferi. Apreciază că această pagubă nu este semnificativă, iar recurenții aveau la dispoziție cererea reconvențională prin care să solicite despăgubiri. Pentru aceste motive, apreciază că se impune respingerea recursului cu cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 6263/_ Judecătoria Baia Mare a admis cererea reclamanților A. I. și A. M., împotriva pârâților M. F. I. și
M. C. A., și în consecință: s-a constatat existența servituții de trecere în favoarea terenului fond dominant de sub nr.topo. 141/1/2/1, 142/1/1, 142/1/2, 142/2, 141/1/2/2, 140/2/1, 140/2/2, 141/2/1, 140/2/3/2 și 141/2/2/2 înscris în CF 298, 299, 32 și 60 aflat în proprietatea și folosința reclamantului și asupra terenului fond aservit de sub nr.topo. 139/2 și 141/2/2/1, înscris în CF 323, pe traseul delimitat de punctele A-B-7-8-A în anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de d-nul expert Ș. an O., au fost obligați pârâții să permită reclamantului accesul la drumul public prin folosirea traseului menționat mai sus, delimitat de punctele A-B-7-8-A în anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de d-nul expert Ș. an O., identificat sub nr.topo. 139/2 și 141/2/2/1, s-a dispus înscrierea în CF 298 A. de C.
, CF 299 A. de C. și CF 32 A. de C. și în CF 323 A. de C. a servituții de trecere astfel stabilită, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 1573,4 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit înscrierilor din CF 298 A. de C. și CF 299 A. de C., reclamantul este proprietarul terenului de sub nr.topo. 140/2/2, 141/1/2/2, 141/2/1, 142/2, 142/1/2, 140/2/1, 141/1/2/1, 142/1/1.
Potrivit expertizei efectuată în cauză, reclamantul mai folosește și terenurile de sub nr.topo. 140/2/3/2 înscris în CF 32 A. de C. și de sub nr.topo. 141/2/2/2 înscris în CF 60 A. de C. .
Conform înscrierilor din CF 323 A. l de C., pârâții sunt proprietarii terenurilor de sub nr.topo. 139/2, 140/2/3/1 și 141/2/2/1.
Acest teren a fost proprietatea numitei Mugur Reghina care și-a înscris dreptul de proprietate în CF 323 în anul 2004. Ulterior, dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 323 s-a transmis, prin moștenire, lui Tinc M. și Mugur V. . Aceștia au vândut terenul de sub nr.topo. 139/2, 140/2/3/1 și 141/2/2/1 pârâților din prezenta acțiune, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2539/2007.
În anul 2001 s-a pronunțat sentința civilă nr. 7718 prin care s-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanților înscris în CF 299 și CF 298, nr. top. 140/2/1, 141/1/2/1, 141/1/1, 140/2/2, 141/2/2, 141/2/1, 142/2, 142/1/2 și terenul proprietatea pârâtei Mugur Reghina și s-a stabilit servitute de trecere în favoarea d-lui A. I. peste terenul proprietatea lui Mugur Reghina pe aliniamentul A,B,C,5,6,A conform raportului de expertiză întocmit de d-nul Filimon I. .
La momentul pronunțării acestei sentințe, Mugur Reghina nu și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului fond aservit.
Prin expertiza efectuată în cauză, s-a stabilit că terenul fond aservit vizat prin sentința civilă 7718/2001 este cel de sub nr. topo. 139/2 și 141/2/2/1, teren care a aparținut lui Mugur Reghina în baza titlului de proprietate 40494/1998.
Mugur Reghina și-a înscris dreptul de proprietate în CF 323 asupra acestui teren fond aservit în anul 2004.
Traseul servituții de trecere stabilit prin sentința civilă 7718/2001 pe aliniamentul A,B,C,5,6,A corespunde, se suprapune cu cel delimitat de punctele A-B-7-8-A din anexa 1 a raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de d-nul executor Ș. an O. .
Servitutea de trecere este un drept real accesoriu și perpetuu, care durează atâta timp cât durează și fondul aservit. Indiferent dacă pârâții M.
F. și M. C. cunoșteau sau nu existența acestei servituți de trecere
instituită prin sentința civilă 7718/2001 asupra terenului de sub nr.topo. 139/2 și 141/2/2/1, proprietatea lor, acest dezmembrământ al dreptului de proprietate s-a transmis în patrimoniul lor odată cu cumpărarea terenului.
Prin urmare, pârâții sunt obligați să respecte această servitute de trecere instituită prin sentința civilă 7718/2001 și să permită reclamantului să folosească terenul de sub nr.topo. 139/2 și 141/2/2/1, pe traseul delimitat de punctele A-B-7-8-A, având în vedere și că imobilul proprietatea lui A. I. înscris în CF 298 și 299 precum și cel aflat în folosința acestuia,
înscris în CF 60 și 32 se învecinează cu cel înscris în CF 323 și aflat în proprietatea pârâților și are caracter de loc înfundat (aspecte ce au reieșit din expertiza efectuată în cauză).
Din considerentele cererii de chemare în judecată și din precizările făcute de reclamant în ședința publică din_, a reieșit că acesta a dorit recunoașterea servituții de trecere stabilită prin sentința civilă 7718/2001 (acțiune confesorie) și în subsidiar, constituirea unui drept de servitute în favoarea reclamantului astfel încât acesta să aibă ieșire la drumul public.
Chiar și în ipoteza în care nu s-ar ține cont de dispozițiile sentinței civile 771/2001, așa cum a reieșit din raportul de expertiză și din completarea acestuia, tot traseul delimitat de punctele A-B-7-8-A este calea cea mai avantajoasă pentru ambele părți care asigură accesul reclamanților la drumul public.
Prin decizia civilă nr. 123/A/_ a T. ului Maramureș, a fost respins apelul declarat de apelanții M. F. și M. C., împotriva sentinței civile nr. 6263/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare și a fost respinsă cererea intimaților A. I. și A. M. privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat nici raportat la sentința civilă nr. 7718/2001 a Judecătoriei B. M., nici raportat la hotărârile pronunțate în dosarul nr._ . Față de cauza soluționată prin sentința civilă nr. 7718/2001 nu există identitate de părți și față de dosarul nr._ nu există identitate de obiect deoarece în cauza respectivă reclamanții au solicitat recunoașterea vechii servituți instituită în raport de Mugur Reghina prin sentința civilă nr. 7718/2001 și apel au solicitat constituirea unei servituți noi în contradictoriu cu proprietarii actuali ai fondului aservit.
Referitor la natura de loc înfundat a terenului reclamanților-intimați, aceasta a rezultat cu claritate din întreg probatoriul, expertul topograf concluzionând în acest fel.
Faptul că reclamanții-intimați ar avea și o altă cale de acces la drumul public este o altă chestiune ce se pretează a se discuta, însă separat de acest aspect, este evident că terenul reclamanților-intimați nu are ieșire directă la drumul public. Față de această împrejurare, ceea ce a analizat instanța este calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare pentru ambele fonduri. Expertul a stabilit că această cale este cea aleasă de instanță prin sentința apelată, astfel că din această perspectivă, criticile apelanților au fost apreciate ca fiind nefondate.
Astfel, cum a arătat expertul, vechiul traseu (prin curtea apelanților) este mai scurt și asigură ieșirea la un drum public amenajat în acest sens. Cealaltă variantă identificată de expert este mai largă, are ieșire doar la o uliță mică și împarte în două terenul unui alt vecin.
În consecință, în mod corect prima instanță a soluționat cauza, motiv pentru care apelul a fost respins. A fost respinsă cererea intimaților de obligare la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu a fost însoțită de documente justificative a efectuării acestor cheltuieli.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții
M. F. I. și M.
C. A., solicitând instanței casarea hotărârilor pronunțate în fond și în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe; în subsidiar, pârâții au solicitat modificarea deciziei cu consecința admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 6263/2011 a Judecătoriei B. M. și respingerea acțiunii în servitute de trecere și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.
În motivarea recursului, pârâții au arătat că se impunea casarea celor două hotărâri ale instanțelor de fond și apel, întrucât, din expertiza topografică a rezultat că pentru o justă soluționare a cauzei se impunea chemarea în judecată, în calitate de pârâți și a proprietarilor terenului, asupra căruia expertul a identificat cea de-a doua cale de acces, deoarece numai în prezența acestor persoane s-ar fi putut analiza care este calea de acces mai împovărătoare pentru fondul aservit.
Neintroducerea în cauză a acestor terți ar echivala cu o cercetare deficitară a fondului cauzei.
Pe de altă parte, s-a arătat că, este posibil ca acești proprietari să fie de acord cu amenajarea unei căi de servitute.
În al doilea rând, recurenții au invocat prezumția autorității de lucru judecat, prevalându-se de efectul pozitiv al acestei prezumții, întrucât problema litigioasă dintre părți a primit o dezlegare irevocabilă într-un proces anterior.
Instanța de fond s-a limitat la a constata servitutea de trecere în favoarea fondului dominant aflat în proprietatea reclamanților, invocând sentința civilă nr. 7718/2001 a Judecătoriei B. M., deși această hotărâre nu este opozabilă reclamanților. Instanța de fond nu a verificat dacă terenul reclamanților are caracter de loc înfundat sau nu, ci a apreciat că dreptul de servitute s-a transmis în patrimoniul pârâților prin cumpărarea terenului, însă această abordare a fost infirmată prin alte hotărâri judecătorești, statuându-se irevocabil că prin sentința civilă nr. 7718/2001 s-a stabilit o obligație de a face în sarcina defunctei Mugur Reghina și nu o veritabilă servitute de trecere.
Pe fond, recurenții au apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 616
C. civil, deoarece terenul reclamantului nu are caracter de loc înfundat.
În cazul de față, reclamantul are și o altă posibilitate viabilă de a ieși la drumul public, fără a recurge la defrișarea unei plantații de vie și pomi fructiferi aflate în proprietatea pârâților.
Calea de acces identificată de expert la drumul public chiar dacă este mai lungă decât cea propusă inițial pe terenul pârâților, ar fi mult mai ușor de amenajat și nu ar presupune defrișări sau tăieri de pomi fructiferi.
Pârâții au arătat că amenajarea unui drum cu o lățime de 3,5 m ar ocupa aproape în totalitate curta pârâților, afectând casa de locuit, deoarece limita de drum s-ar plasa la numai 2 m de peretele casei, iar trecerea unui autovehicul de tonaj mare pe acest drum ar putea determina degradări importante pentru casă.
Prin întâmpinare, reclamanții A. I. și A. M.
au solicitat să se ia act de renunțarea la judecata recursului, iar în subsidiar, să fie respins recursul ca netemeinic.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin cererea adresată curții la data de_ recurenții, M. F. I. și M. Critina A., au declarat că își retrag recursul, întrucât la data de_ între părți a intervenit o înțelegere în urma căreia urma să se realizeze un schimb de terenuri după ce se va realiza de către familia M. intabularea terenului.
Pe fond, reclamanții au solicitat respingerea recursului, menționând că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru împrocesuarea altor părți chiar dacă expertul a identificat și o cale de acces decât cea de pe terenul pârâților.
S-a arătat că în cauză nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat, deoarece în dosarul nr._ s-a solicitat recunoașterea vechii servituți de trecere instituită prin sentința civilă nr. 7718/2001, iar în prezenta cauză s-a solicitat constituirea unei noi servituți de trecere în contradictoriu cu proprietarii actuali ai fondului aservit, neexistând identitate de părți, obiect sau cauză.
Referitor la daunele provocate de defrișarea viței de vie, care se întinde pe o lungime de 20 m, și trei pomi fructiferi, intimații sunt dispuși să-i despăgubească pe recurenți, cu contravaloarea acestor bunuri.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente
:
În ședința publică din_ reprezentanta intimaților A. I. și A.
M. a solicitat instanței să constate că pârâții recurenți M. F. I. și M.
C. A. au renunțat la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 123/A/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș și a depus o copie de pe cererea de renunțare la recurs(f. 34).
Verificând înscrisul depus, curtea constată că acest înscris nu a fost depus la dosar de către recurenții pârâți deși viza termenul de judecată din data de_, termen la care dosarul a fost suspendat datorită lipsei părților de la dezbateri.
În cererea de repunere pe rol a recursului, înregistrată la data de _
, pârâții recurenți M. F. I. și M. C. A. nu au învederat instanței că renunță la recurs, nici prin această cerere și nici prin înscrisul depus la data de_, prin care au comunicat chitanța cu taxă judiciară de timbru datorată pentru recurs și repunerea cauzei pe rol și timbrele judiciare (f. 28).
La termenul din_ stabilit pentru repunerea cauzei pe rol, pârâții recurenți nu s-au prezentat în instanță să solicite renunțarea la recurs, situație în care curtea nu a luat act de renunțare la judecată, întrucât nu s- a putut verifica consimțământul recurenților în ședință, iar cererea scrisă depusă de reprezentanta intimaților nu se coroborează cu manifestarea de
voință ulterioară formulării acestei cereri exprimată de recurenți prin cererile de repunere a cauzei pe rol, de timbrare a recursului, solicitarea judecării cauzei în lipsă, toate aceste cereri tinzând spre soluționarea cauzei pe fond.
Așadar, nefiind îndeplinite condițiile art. 246 Cod proc.civ., curtea a respins cererea de a se constata că recurenții au renunțat la judecare recursului.
Primul motiv de recurs invocat de către pârâți vizează casarea hotărârilor instanței de fond și apel, deoarece din expertiza topografică a rezultat că a fost identificată o a doua posibilă cale de acces și se impune introducerea în cauză în calitate de pârâți și a proprietarului acelui teren. Acest motiv de recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a statuat că terenul reclamantului A. I. este situat în intravilanul localității A. l de C. și are caractere de loc înfundat, neavând acces direct la calea publică, iar cea mai scurtă cale de acces este cea realizată peste terenul proprietatea pârâților M. F. I. și M. C. A., cu nr. top 139/2 și 141/2/2/1 din CF 323 A. de C., materializată în planul de situație prin suprafața de 183 mp, delimitată de pct. A-B-7-8-A hașuri de culoare roșie pe o lungime de 53 m și o lățime de 35 m.
În completarea la raportul de expertiză (f. 84), domnul expert Ș. an O. a arătat că există și o altă eventuală cale de acces a reclamantului la calea publică situată în partea estică a terenului reclamantului, dar această variantă nu a fost avută în vedere în expertiza inițială, deoarece nu este o variantă fezabilă.
Posibila cale de acces la ulița situată în partea estică a terenului reclamantului are o lungime de 121 m și o lățime de 3,5 m, deci suprafața ocupată ar fi de 422 m și această posibilă cale de acces este perpendiculară pe terenul traversat și ar împărți terenul unor terțe persoane, în două părți, una situată la nordul posibilei căi de acces și alta situată în sudul posibilei căi de acces, ceea ce ar fi mai împovărător pentru fondurile aservite decât traseul propus peste parcela pârâților.
Având în vedere aceste argumente expuse de expertul judiciar, curtea apreciază că hotărârile primei instanțe și a celei de apel sunt corecte, aplicându-se legal dispozițiile art. 616 și urm. din Vechiul C. Civil.
Astfel, servitutea de trecere este incidentă în ipoteza în care un loc este înfundat și nu are acces la calea publică, însă după cum rezultă din dispozițiile art. 617 Vechiul C. civil, trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis ca să iasă la drum.
Totodată, în art. 618 Vechiul C.civil, prevede că trebuie să se aleagă trecerea prin locul care ar pricinui mai puțină pagubă fondului aservit.
Din dispozițiile legale mai sus enunțate, curtea reține criteriile legale de care instanțele trebuie să țină seama la stabilirea servituții de trecere, în ipoteza în care există posibilitatea stabilirii căii de acces pe parcelele a doi vecini fondului care este loc înfundat.
Astfel, instanța trebuie să aibă în vedere ca posibila cale de acces să aibă dimensiunea cea mai redusă și pagubele pe care le-ar putea pricinui fondului grevat de servitute să fie mai mici.
În cazul de față, din lucrarea de specialitate a reieșit fără dubiu că posibila cale de acces stabilită pe terenul pârâților ar avea o lungime de 53
m și o lățime de 3,5 m, rezultând o suprafață ocupată de 183 mp, iar posibila cale de acces la cale publică situată în partea estică a terenului reclamantului ar avea o lungime de 121 mp, și o lățime de 3,5 mp, rezultând o suprafață ocupată de 422 mp, diferența de suprafață ocupată cu cele două
ipotetice căi de acces este semnificativă și evident mai împovărătoare în a doua situație.
În al doilea rând, posibila cale de acces a reclamantului la calea publică situată în partea estică a terenului reclamantului ar împărți în două parcela acelui proprietar, ceea ce ar fi, de asemenea împovărător pentru exploatarea sau valorificarea acelui fond.
În această ipoteză, curtea constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale în materie mai sus invocate.
Motivul de recurs invocat de către pârâți nu este admisibil și din cauză că, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității și reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și indică pârâții cu care înțelege să se judece, instanța neavând posibilitatea legală să extindă cadrul procesual și să introducă în cauză alți pârâți.
În ipoteza în care reclamantul cheamă în judecată un vecin și reclamă stabilirea dreptului de servitute pe terenul acestuia, însă posibila cale de acces ar fi mai împovărătoare decât calea de acces care s-ar putea stabili pe terenul unui terț, soluția instanței ar fi de respingere a acțiunii și nu de casare cu trimitere spre rejudecare pentru extinderea cadrului procesual, însă în prezenta speță, nu ne aflăm în această ipoteză, după cum rezultă din considerentele mai sus reținute.
Al doilea motiv de recurs vizând efectele pozitive ale autorității de lucru judecat, vizează sentința pronunțată de judecătorie și nu decizia pronunțată în apel, situație în care, această critică este inadmisibilă, obiectul recursului fiind decizia pronunțată în apel și nu sentința.
Al treilea motiv de recurs vizează nelegala aplicare a dispozițiile art. 616 C.civil, pârâții invocând faptul că terenul reclamantului nu are caracter de loc înfundat, deoarece reclamantul are și o altă posibilitate de ieșire la drumul public, fără a fi nevoie să se recurgă la defrișarea unei plantații de viță de vie și tăierea unor pomi fructiferi aflate în proprietatea pârâților.
Curtea constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat, din raportul de expertiză a rezultat indubitabil că terenul reclamantului are caracterul de loc înfundat, nu are nicio ieșire la calea publică. Prin probele administrate s-a verificat dacă accesul lac alea publică se poate face și peste terenul unui alt proprietar și dacă acest acces ar fi mai puțin împovărător decât posibila cale de ieșire pe proprietatea pârâților și s-a concluzionat că traseul căii de acces pe terenul pârâților este mai scurt și asigură ieșirea la un drum public amenajat, iar cealaltă variantă are în vedere un traseu mai lung și ieșirea la o uliță mică.
Curtea constată că dispozițiile art. 616-618 au fost legal interpretate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul pârâților.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., pârâții vor fi obligați să le plătească intimaților cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocațial (f. 32).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții M.
F.
I.
și M.
C.
A. împotriva deciziei civile nr. 123/A din 0_
a
T.
ului
Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților A. I. și A. M. suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A.
-T. N. T.
D.
M.
C.
V.
G.
M. -L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
J. . apel: D.W., A.S. -T.
| ← Decizia civilă nr. 108/2013. Servitute | Decizia civilă nr. 258/2013. Servitute → |
|---|
