Decizia civilă nr. 264/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR.264/A
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. B.
J. ECĂTOR: S. -T. A. -Ana
GREFIER: Roman M.
Pe rol este soluționarea apelului civil formulat de către reclamantul K.
T. I., cu domiciliul în A., nr.193, județul M., împotriva sentinței civile nr.716 din data de_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ *, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa apelantului
K. T. I., lipsă fiind intimații A. C. de A. A., E. Z. ,
M. Ș. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin registratura instanței, la data de_, o cerere din partea apelantului K. T. I. prin care solicită amânarea cauzei pentru că este plecat din localitate.
Instanța constată că apelantul a fost citat cu mențiunea timbrării apelului cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, acesta a primit citația la_ .
Având în vedere că apelantul nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru, instanța respinge cererea de amânare, invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și reține cauza spre soluționare.
T.
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 716 din data de_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ *, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului K. T. I., invocată de pârâtul M. Ș., prin întâmpinare, cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților M.
Ș. și E. Ș., la efectuarea și prezentarea în Adunarea Generală a Asociației C. de A. A. a bilanțului contabil anual.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților M. Ș. și E. Ș. la efectuarea și prezentarea în Adunarea Generală a Asociației C. de A. A. a bilanțului contabil anual, formulat de reclamantul K. T. I. în contradictoriu cu pârâții M. Ș., E. Ș. și A. C. de A.
A., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-a respins capătul de cerere formulat de reclamantul K. T. I. în contradictoriu cu pârâții M. Ș., E. Ș. și A. C. de A. A. privind obligarea pârâtului M. Ș. la plata sumei de 1100 lei, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de_, în dosar nr._, reclamantul K. T. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții: A. C. DE A. A., E. Z. și M. Ș., obligarea acestora la efectuarea și prezentarea în Adunarea Generală a Asociației a Bilanțului Contabil Anual, precum și obligarea acestora la plata sumei de 1100 lei.
În motivarea acțiunii, a arătat că din anul 2005, pârâții nu au prezentat bilanțul asociației, fapt pentru care nu cunoaște modul de folosire a fondurilor primite de la bugetul statului. De asemenea, a arătat că președintele asociației a refuzat să îi elibereze o adeverință din care să rezulte faptul că avea în proprietate o livadă în suprafață de 70 ari, motiv pentru care a pierdut o subvenție acordată de stat în valoare de 1100 lei, pe care îi solicită de la pârâți. Pârâtul M. Ș. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului. A arătat că reclamantul nu mai deține calitatea de membru al Asociației Agricultorilor și C. de A. deoarece în urma Adunării Generale a asociației din data de_ acesta a fost exclus din asociație. Pe de altă parte, pârâtul M. Ș. nu are calitatea de a efectua și de a prezenta bilanțul contabil anual. Potrivit prevederilor art. 12, pct. 2, lit. a,
această atribuție o are Comitetul de Conducere.
Cu privire la al doilea petit prin care se solicită obligarea pârâtului M. Ș. la plata față de reclamant a sumei de 1100 lei, motivat de faptul că acesta nu ar fi eliberat o adeverință din care să rezulte faptul că reclamantul deține în proprietate o livadă în suprafață de 70 ari, de asemenea a solicitat respingerea cererii ca nefondată întrucât pârâtul nu are nici o calitate să elibereze astfel de adeverințe. Dreptul de proprietate se dovedește cu alte acte și nu cu adeverințe. O asemenea adeverință putea fi eliberată de către serviciul de specialitate din cadrul primăriei din care să rezulte că reclamantul plătește impozit pentru acel teren.
Prin sentința civilă nr.985 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței materiale a
T. ui M. și s-a declinat judecata cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Cauza a fost înregistrată sub nr._ . Prin sentința civilă nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamant, acesta fiind obligat să plătească pârâtei A. C. de A. A. Ulmeni, 1000 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.178/A/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de către apelantul K. T. I. împotriva sentinței civile nr. 8147/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, care a fost anulată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Examinând sentința civilă nr. 8147/_ apelată și sentința nr. 985/_ prin care Tribunalul Maramureș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în primă instanță, instanța de apel a reținut că în motivarea sentinței nr. 8147/_ se preia conținutul considerentelor sentinței nr. 985/_, adăugându-se două propoziții ce se contrazic cu dispozitivul sentinței atacate. Nu este analizat cadrul procesual, nu se analizează calitatea părților, considerentele nu reflectă cercetarea fondului cauzei. Hotărârea nu îndeplinește exigența de a fi motivată. Maniera extrem de succintă în care se exprimă în considerentele soluției face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparența asupra silogismului judiciar, care explică și justifică dispozitivul și nu arată, la situația concretă supusă judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate"; adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (cauza Albina c/a României din_, cauza Gheorghe c/a României din_ ).
Omisiunea instanței de a verifica afirmațiile părților și referirile instanței la un cu totul alt temei cauzal al condamnării civile, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de natura cauzei, circumstanțele acesteia.
Or, în condițiile în care din perspectiva instanței de apel, cauza nu a fost soluționată în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, concretizate în exprimarea de către judecător a tuturor argumentelor decizorii și răspunsul său la apărările și
argumentele principale ale părților, potrivit art. 297 alin.1 Cod procedură civilă, apelul va fi admis, hotărârea atacată a fost anulată, iar cauza trimisă primei instanțe în vederea soluționării sale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr._
*.
În rejudecare, asupra excepției lipsei calității procesuale active a
reclamantului K. T. I., invocată de pârâtul M. Ș., prin întâmpinare, cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților M. Ș. și E. Ș., la efectuarea și prezentarea în Adunarea Generală a Asociației C. de A.
A. a bilanțului contabil anual, instanța a reținut că, calitatea procesuală prepune existența unei identități între persoana existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. Prin hotărârea emisă de A. Agricultorilor și C. de A., s-au dispus următoarele:
"În baza art.11 pct.6 din Statutul Asociației Agricultorilor și C. de
A. ,
Urmare a hotărârii Adunării Generale a Asociației Agricultorilor și C.
de A. din data de_ ,
Ținând cont de prevederile art.8 pct.9 din Statutul Asociației Agricultorilor și C. de A.
Adunarea Generale a Asociației Agricultorilor și C. | de A. | |
Se exclude din A. Agricultorilor și C. | de A. | a |
reclamantului K. T. I. ";.
Deci, reclamantul nu mai deține calitatea de membru al asociației. Potrivit art.9 lit.d din Statutul Asociației Agricultorilor și C. de A. din localitatea A., asociații au dreptul de a fi informați de Comitetul de Conducere asupra Stadiului și Modului de Desfășurare a acțiunilor hotărâte în Adunarea Generală.
În conformitate cu dispozițiile art.12 din același statut, în exercitarea competenței sale, Comitetul de Conducere prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe o perioadă anterioară, executarea bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul de venituri și cheltuieli și proiectul Programelor Asociației.
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâților la efectuarea și prezentarea în Adunarea Generală a Asociației a Bilanțului Contabil Anual. Întrucât reclamantul nu mai are calitatea de membru al asociației, nu mai are nici calitatea de a solicita ca Adunarea Generală a Asociației să îi prezinte bilanțul contabil anual, acest drept avându-l doar membrii asociației.
Instanța a mai reținut că prin cererea formulată, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1100 lei, întrucât președintele asociației a refuzat să îi elibereze o adeverință din care să rezulte faptul că avea în proprietate o livadă în suprafață de 70 ari, motiv pentru care a pierdut o
subvenție acordată de stat în valoare de 1100 lei. Potrivit Statutului Asociației Agricultorilor și C. de A. din localitatea A., obiectul de activitate al asociației nu constă în eliberarea de adeverințe din care să rezulte dreptul de proprietate pe care membrii acestei asociații îl au asupra diferitelor suprafețe de teren. Dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren nu se dovedește cu o adeverință eliberată de Președintele Asociației Agricultorilor și C. de A. ci cu înscrisuri autentice din care să rezulte dreptul de proprietate. Deci, nu se poate reține o faptă culpabilă în sarcina Președintelui Asociației Agricultorilor și C. de A. care a refuzat să emită o adeverință, pe care nu avea competența de a o elibera.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul K. T. I., arătând că a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui avocat, nu a mai fost citat, a primit sentința și nu a putut astfel să propună audierea de martori.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Pentru primul termen de judecată apelantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii, citația fiind primită personal de către apelant.
Apelantul nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, depunând pentru primul termen de judecată o cerere de amânare la care nu a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici a aplicării timbului judiciar.
Analizând excepția de netimbrare, invocată din oficiu, T. reține că timbrarea acțiunilor, inclusiv a căilor de atac, pentru care legea instituie această obligație este o formalitate care ține de învestirea sa valabilă și care trebuie luată în discuție prioritar față de alte aspecte.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 11 din același act normativ, cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.
Instanța constată că în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 republicată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr.
146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky și Kreutz).
În raport de aceste considerente, reținând că apelantul nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă, deși i s-a pus în vedere această obligație, iar absența din localitate la termenul de judecată nu reprezintă un motiv pentru neplata taxei de timbru despre care avea cunoștință de șase luni, instanța va anula ca netimbrat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul K. T. I., domiciliat în A. nr. 193, județul M., în contradictoriu cu intimații A.
C. de A. A., cu sediul în A. nr.25, județul M., E. Z., domiciliat în A. nr.244, județul M. și M. Ș., domiciliat în A. nr.25, județul M., împotriva sentinței civile nr.716/2013 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ *.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | ||
G. B. | S. | -T. | A. Ana Roman M. |
Red./dact. S.T.A.
6 ex./_
J. ecător la fond: M. E. M.
← Sentința civilă nr. 471/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 602/2013. Obligatie de a face → |
---|