Decizia civilă nr. 270/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 270/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare apelul promovat de către reclamantul N. C.
R. în contra Sentinței civile nr. 22897 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect acțiune în constatare - declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, chiar și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
T. ul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită, după care, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 22897 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. , s-a respins cererea formulată de reclamantul N. C.
R. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE PESNII C., având ca obiect acțiune în constatare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 812/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind stabilirea calității de moștenitor a reclamantului N. C. R. după defunctele Pârțoc V. și N.
R. anda formulată în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., s-a admis excepția necompetenței materiale a T. ului C. și s-a declinat judecarea acestor petite în favoarea Judecătoriei C. -N. .
La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar pentru termenul din data de_ o precizare de acțiune (f.10) prin care a arătat că pârât în cauză este
C. J. de P. C., iar în ceea ce privește procedura prealabilă prev. de art.109, al.4 C.p.c. a arătat că obiectul prezentului dosar îl constituie doar constatarea calității de moștenitor și nu este vorba despre dezbaterea procedurii succesorale.
Pe de altă parte dezbaterea succesiunii la notarul public este una costisitoare, care ar duce la pierderea dreptului, câtă vreme cheltuielile ar reprezenta aproximativ 75% din valoarea pensiei pe care o solicită de la pârât.
S-a depus în probațiune adresa CNP cu privire la succesiunea defunctei Pârțoc V. (f. 11), adresa cu privire la succesiunea defunctei N. R. anda (f. 14), certificat de deces al numitei Pârțoc V. (f. 26), certificat de deces al numitei
N. R. anda (f. 27), certificat de căsătorie dintre N. Ion și Pârțoc R. anda (f. 28), certificat de deces al numitului N. I. (f. 29), certifcat de naștere al numitului N. I. (f. 29 verso), certificat de naștere al reclamantului (f. 30).
Prin precizarea de acțiune din data de_ s-a prezentat arborele genealogic (f. 6 verso).
Cu excepția procedurii necontencioase, procesul civil este contradictoriu prin natura sa, el presupunând existența a cel puțin două părți cu interese contrarii. Instanța de fond a constatat că în cauză reclamantul a solicitat să se constate că este unicul moștenitor al defunctelor, arătând că solicită să se judece în contradictoriu cu C. J. de P. C. .
Or, C. J. de P. C. are calitatea de pârât în dosarul inițial din care s- au disjuns petitele ce fac obiectul prezentului dosar, câtă vreme se solicită obligarea acesteia la restituirea sumelor de bani reprezentând pensii ale defunctelor.
C. J. de P. C. nu are nici o calitate în prezentul dosar ce vizează constatarea calității de moștenitor, iar o eventuală constatare a calității de moștenitor este opozabilă erga omnes și nu numai Casei de P. astfel cum învederează reclamantul, care susține că dorește recunoașterea acestei calități doar pentru a ridica respectivele sume de bani.
Având în vedere caracterul necontencios al cererii sale, reclamantul are la dispoziție procedura prev. de L. 36/1995, iar în cazul în care apar elemente contencioase procedura urmează a fi suspendată și va fi sesizată instanța de judecată.
Prin Decizia 2/2011 a I. pronunțată în recurs în interesul legii s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, s-a stabilit că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanță succesorală.
Mutatis mutandis, o astfel de cerere nu se poate judeca nici in contradictoriu cu pârâta C. J. de pensii C., deoarece nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție de interese față de reclamant pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului, aceasta având eventual legitimare pasivă astfel cum instanța de fond a arătat, doar în dosarul inițial, din care s-au disjuns prezentele petite, aspect care urmează a fi avut în vedere de acea instanță.
Pe de altă parte, fără un pârât cu legitimare procesuală pasivă, o cererea introdusă pe rolul instanței apare ca fiind inadmisibilă, raportat la dispoz. art. 112 C.pr.civ., care se referă la indicarea numelor părților, or, astfel cum s-a arătat C.
J. de P. nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, și, în lipsa unor alți moștenitori rezultă că prezenta cerere nu are caracter contencios, iar reclamantul are la dispoziție procedura necontencioasă prev. de L.36/1995.
S-a apreciat că eventualele aspecte de ordin financiar invocate de reclamant nu pot duce la o soluție contrară de admisibilitate a prezentei cereri.
Pe de altă parte, constatându-se calitatea sa de moștenitor aceasta poate fi opusă în procedura succesorală oricărui eventual participant, nu numai Casei Județene de pensii pentru retragerea sumelor de bani datorate cu titlu de pensie, ci și în proceduri având ca obiect eventuale imobile sau bunuri mobile ce au aparținut defunctelor.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins cererea.
Împotriva sentinței examinate a promovat apel reclamantul (f.3) învederând că într-adevăr are la dispoziția procedura necontencioasă, notarială însă nu există obligația prevăzută în lege că aceasta se poate face doar de notar, obligatorie este doar parcurgerea etapei prealabile notariale - art. 109 alin. 4 C.pr.civ., pe care reclamantul a făcut dovada că a parcurs-o. Din contră, potrivit practicii judiciare instanța este competentă să o judece, chiar dacă este o cerere necontencioasă și chiar dacă nu s-a încercat soluționarea la notar. Mai mult, această constatare nu se cere pe cale principală iar instanța de fond a refuzat să judece o acțiune asupra căreia era competentă, făcând o încadrare în drept pe are nici reclamantul nu a făcut-o, deși eventualele erori de calificare a unei cereri trebuie, în virtutea rolului activ al instanței, să fie înlăturate iar în e privește pârâtul nu era nici un impediment pentru a se invoca excepția lipsei calității procesuale a acestuia și judecarea cauzei în baza art. 111 C.pr.civ.
Prin precizarea de apel (f.8) s-a arătat că prin motivarea instanței de fond s-a confundat stabilirea calității de moștenitor cu însăși procedura succesorală. În timp
ce stabilirea calității atestă calitatea de succesor, procedura succesorală presupune pe lângă acest fapt: stabilirea masei succesorale, întinderea drepturilor succesorale, cote succesorale în cazul mai multor succesori, etc.
Constatarea calității de succesor nu o poate face notarul pe cale principală ci doar în cadrul procedurii succesorale, fapt pentru care doar în instanță se poate face. Conform art. 84 din Legea nr. 36/1995 notarul poate elibera un certificat de calitate de moștenitor doar dacă nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată.
Prin urmare, dat fiind că există bunuri succesorale - două pensii și valoarea acestora este determinată, notarul public nu poate emite un certificat constatator al calității de moștenitor, astfel că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
În virtutea principiului disponibilității judecătorul fondului trebuia să judece doar obiectul cererii care nu este emiterea unei hotărâri care să țină loc de certificat de moștenitor ci doar stabilirea calității și judecătorul fondului trebuia să judece cererea chiar dacă realizarea dreptului se poate face prin procedura succesorală notarială, procedură care, așa cum a arătat, nu poate fi asimilată cu constatarea calității, fiind lucruri diferite din punct de vedere juridic.
Cu privire la C. de P. C. invocă excepția calității procesuale pasive, reclamantul precizând că a chemat în judecată acest pârât doar pentru opozabilitatea hotărârii dar cum acest fapt nu este necesar, potrivit motivării instanței de fond, judecarea cererii se poate face în temeiul codului de procedură civilă în procedura necontencioasă.
Intimata, deși legal citată, nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu și-a formulat în scris poziția procesuală.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 296 coroborat cu art. 297 C.pr.civ. îl va admite, pentru următoarele considerente:
Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul T. ului C. sub nr._ de către reclamantul N. C. R. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca și petit principal obligarea pârâtei la plata pensiei defunctei Partoc V. decedata in_ aferente lunii aprilie 2011 către acesta și ca petit accesoriu, constatarea calității de moștenitor legal privitor la capătul de cerere principal.
În motivarea cererii, a arătat faptul că s-a adresat pârâtei pentru a încasa ultima pensie a pensionarului decedat în calitate de moștenitor legal însă, deoarece nu a depus un certificat de moștenitor, s-a refuzat plata pensiei.
Instanța investită cu soluționarea acestei cauze a disjuns petitul accesoriu, considerând că este de drept comun și în competența Judecătoriei C. -N. .
În conformitate cu prevederile art. 120 alin. 1 și 2 din Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010, sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna decesului și/sau, după caz, drepturi restante de pensie cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau în lipsa acestora celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun, în baza următoarelor acte: cerere tip, certificat de deces, act de identitate al solicitantului, acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, certificat de moștenitor și cupon de pensie.
Refuzul eliberării sumelor solicitate în favoarea reclamantului care este, conform actelor de stare civilă depuse, succesorul atât al defunctei Partoc V. decedata in_ cât și ale defunctei Pârțoc căsătorită N. R. anda, decedata în_ ulterior introducerii acțiunii, în calitate de nepot de soră respectiv nepot de fiu, a fost generat de lipsa certificatului de moștenitor.
Rezultă așadar că formularea petitului apreciat ca fiind accesoriu de către reclamant s-a realizat în vederea justificării calității sale procesuale active, respectiv de persoană îndreptățită să ridice aceste sume de bani.
Cu alte cuvinte, reclamantul nu solicită dezbaterea masei succesorale în contradictoriu cu C. județeană de pensii ci urmărește strict să încaseze această sumă de bani, ca fiind o persoană îndreptățită în acest sens.
De altfel, în practica instanțelor judecătorești în privința legilor de restituire, justificarea calității de persoană îndreptățită s-a făcut de cele mai multe ori prin depunerea actelor de stare civilă, în lipsa unei certificat de moștenitor.
Din perspectiva acestor considerente, T. ul va anula sentința atacată, respingând excepția inadmisibilității și evocând fondul, va admite cererea.
În ceea ce privește precizarea formulată de către apelant privind transformarea cererii într-una necontencioasă, aceasta nu poate fi primită pentru că în apel, conform art. 294 alin. 1 C.pr.civ. nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul promovat de către reclamantul N. C. R. în contra Sentinței civile nr. 22897 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o anulează în întregime și, evocând fondul, admite cererea formulată de reclamantul N. C. R. în contradictoriu cu pârâta C.
J. DE P. C. și, în consecință:
Constată calitatea reclamantului de persoană îndreptățită din perspectiva calității de succesor a defunctelor Partoc V. decedata in_ și N. R. anda, decedata în_ la restituirea pensiilor acestora și neîncasate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
G. P.
G.P. 03 Iunie 2013 OT/GP 12 Iunie 2013
← Decizia civilă nr. 371/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 500/2013. Actiune in constatare → |
---|