Decizia civilă nr. 577/2013. Actiune in constatare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR. 577/R/_

Ședința publică din data de 23 mai 2013 Completul compus din:

PREȘEDINTE: C.

-A.

C.

JUDECĂTOR: C.

-V.

B.

JUDECĂTOR: O.

R.

G.

GREFIE: D.

B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de recurenții F. I., F. ANA împotriva sentinței civile nr. 632 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimata reclamantă P. M.

D., intimata pârâtă T. ANA, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă pentru recurenți F., reprezentantul acestora, avocat C. L., cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f. 6), pentru intimata reclamantă, P. M. D., reprezentantul său, avocat B. Răzvan, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.18), lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 3 lei, cuantum stabilit de instanță cu ocazia pregătirii primului termen de judecată (f. 17).

Instanța constată că recursul este motivat, comunicat și legal timbrat.

Reprezentantul recurenților solicită instanței în probațiune acvirarea dosarului nr._ .

Instanța din oficiu invocă excepția lipsei calități procesuale active a recurenților F. I., F. Ana Ana, excepție pe care o pune în discuția părților.

Reprezentantul recurenților F. I., F. Ana, avocat C. L., solicită instanței respingerea acestei excepții, în primul stadiu procesual recurenții nefiind citați, în opinia sa, cu rea credință.

Reprezentantul intimatei reclamante pune concluzii de admiterea a excepției lipsei calități procesuale active a recurenților F. I., F. Ana Ana.

T. ul reține cauza în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.

T. UL

Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 632 din_ ,

pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis

acțiunea civilă formulată de reclamanta P. M. D., împotriva pârâtei

T. Ana, și în consecință:

S-a constatat că prin Dispoziția Primarului comunei A. nr.631/_

, reclamantei P. M. D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2.100 mp, teren intravilan, situat în localitatea A., jud. C., teren care face parte din imobilul înscris în CF nr.736 A. sub A+1 cu nr. topo.24/1- Grădina și casă cu 3 încăperi cu suprafața de 2909 mp, potrivit raportului de expertiza tehnică topo efectuat în cauză de expert Feraru M. E., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

S-a dispus rectificarea suprafeței terenului de la suprafața de 2909 mp cât este cuprins în CF 736 A. la suprafața reală existentă în teren de 2900 mp.

S-a dispus radierea din CF 736 nr. topo.24/1 a construcției "casă cu 3 încăperi";.

S-a dispus dezmembrarea imobilului - teren în suprafață de 2900 mp înscris în CF 736 A. sub A+1 cu nr. top. 24/1 în 2 parcele: în același CF 736 A. cu nr. top. nou dezmembrat 24/1/1 se va reînscrie pe vechiul proprietar tabular, terenul în suprafață de 800 mp, teren situat în A. str.

L. nr.97 A., iar într-o nouă CF A. cu nr. top. nou creat 24/1/2 cu suprafața de 2100 mp teren situat în str. L. nr.97, se va înscrie reclamanta;

S-a dispus instituirea dreptului de servitute de trecere, ca sarcina în CF 736 A., în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m în favoarea imobilului cu nr.topo.24/1/2 din CF nou A. .

S-a dispus înscrierea dreptului de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în A. în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m peste imobilul cu nr. top. 24/1/1 din CF 736 A. .

S-a dispus înscrierea într-o nouă CF A. cu nr.topo.24/1/2 cu suprafața de 2100 mp - teren, în str. L. nr.97 A. în favoarea reclamantei P. M. D. cu titlu de drept reconstituire în baza disp. N.631/_ și partaj, precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41.02 m peste imobilul cu nr.topo.24/1/1 din CF 736 A., iar în CF 736 A. cu nr. nou creat cu nr.topo.24/1/1, cu suprafața de 800 mp - teren în str. L. nr.97 A., se va reînscrie vechiul proprietar tabular T. I. precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41.02 m în favoarea imobilului cu nr. top. 24/1/2 CF nou A. .

S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:

Conform art. 111 din Codul de procedură civilă, instanța constată că prin Dispoziția Primarului comunei A. nr. 631/_ ,( f 11), ca urmare a solicitării de restituire în natură formulate în temeiul Legii nr.10/2001, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de

2.100 mp, teren intravilan, situat în localitatea A., jud. C., teren care face parte din imobilul înscris în CF nr.736 A. sub A+1 cu nr. topo.24/1- Grădina și casă cu 3 încăperi cu suprafața de 2909 mp, având ca proprietar tabular pe antecesorul reclamantei, T. I., după cum rezultă din raportul

de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în cauză de ing. Feraru M. E. ( f 6-24).

Având în vedere că suprafața reală de teren constatată ca urmare a măsurătorilor efectuate este de 2900 mp,iar nu de 2909 mp, expertul a propus rectificarea suprafeței terenului de la suprafața de 2909 mp cât este cuprins în CF 736 A. la suprafața reală existentă în teren de 2900 mp,precum și radierea din CF 736 nr. topo.24/1 a construcției "casă cu 3

încăperi"; întrucât acest edificiu nu mai există, solicitări cărora instanța le va da curs în baza art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Deoarece suprafața de teren restituită prin Dispoziția nr. 631 este mai mică decât cea a imobilului pe care s-a identificat, acesta a propus să se dispună dezmembrarea imobilului - teren în suprafață de 2900 mp înscris în CF 736 A. sub A+1 cu nr. top. 24/1 în 2 parcele: în același CF 736 A. cu nr. top. nou dezmembrat 24/1/1 se va reînscrie pe vechiul proprietar tabular, terenul în suprafață de 800 mp, teren situat în A. str. L. nr.97 A., iar într-o nouă CF A. cu nr. top. nou creat 24/1/2 cu suprafața de 2100 mp teren situat în str. L. nr.97, se va înscrie reclamanta.

Expertul a mai propus instituirea dreptului de servitute de trecere, ca sarcina în CF 736 A., în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m în favoarea imobilului cu nr.topo.24/1/2 din CF nou A., precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în A. în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m peste imobilul cu nr. top. 24/1/1 din CF 736 A. .

Expertul a sugerat necesitatea înscrierii într-o nouă CF A. cu nr.topo.24/1/2 cu suprafața de 2100 mp - teren, în str. L. nr.97 A. în favoarea reclamantei P. M. D., cu titlu de drept reconstituire în baza dispoziției. N.631/_ și partaj, precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41.02 m peste imobilul cu nr.topo.24/1/1 din CF 736 A., iar în CF 736 A. cu nr. nou creat cu nr.topo.24/1/1, cu suprafața de 800 mp - teren în str. L. nr.97 A., se va reînscrie vechiul proprietar tabular T. I. precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în lățime de 3 m și lungime de 41.02 m în favoarea imobilului cu nr. top. 24/1/2 CF nou A. .

Văzând propunerile pertinente ale expertului și dispozițiile art. 20 alin. 3, 42-43 din Legea nr. 7/1996, instanța va dispune dezmembrarea suprafeței de teren de 2900 mp, prin formarea a două loturi

-o parcelă cu nr.topo.24/1/1, cu suprafața de 800 mp - teren în str. L. nr.97 A., se va reînscrie vechiul proprietar tabular T. I. și

- o parcelă cu nr.topo.24/1/2 cu suprafața de 2100 mp - teren, în str.

L. nr.97 A. în favoarea reclamantei P. M. D., potrivit raportului de expertiza tehnică topo efectuat în cauză de expert Feraru M.

E., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

În baza acelorași considerente și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, instanța a dispus înscrierea în c.f. a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei P. M. D. cu titlu de drept reconstituire în baza dispoziției nr.631/_ și partaj.

În temeiul constatărilor de specialitate ale expertului, pe care și le însușește, instanța a constatat caracterul de loc înfundat al parcelelor de

teren și pe cale de consecință, în baza art. 616 și urm. din Codul civil și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, a dispus instituirea unei servituți de trecere ca sarcina în CF 736 A., în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m în favoarea imobilului cu nr.topo.24/1/2 din CF nou A., precum și înscrierea dreptului de servitute de trecere în favoarea imobilului înscris în

A. în lățime de 3 m și lungime de 41,02 m peste imobilul cu nr. top. 24/1/1 din CF 736 A. .

Ținând cont de dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții F. I. și F. Ana, solicitând instanței admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond.

În motivare recurenții arată că prin sentinta atacata s-a dispus instituirea unei servituti de trecere peste terenul cu nr.top.24/1/1, proprietatea recurenților in favoarea terenului cu nr.top.24/1/2, proprietatea reclamantei P. M. D., fara ca recurenții să fie citati in acest proces, judecata facandu-se in lipsa acestora, cu toate ca reclamanta cunoștea faptul ca terenul peste care se dorește a fi instituita aceasta servitute se află în proprietatea și posesia recurenților. Însăși experta Feraru M. E., care a intocmit raportul de expertiza prin care se instituia acea servitute a aratat faptul ca terenul aservit, de 800 m.p., se afla in proprietatea recurenților. Cu alte cuvinte respectiva servitute de trecere peste terenul acestora s-a stabilit in lipsa lor, recurenții nefiind citați în acest proces.

Din pacate, reclamanta a chemat in judecata un alt pârât T. Ana, lipsit de calitate procesuala pasiva întrucât aceasta nu este proprietarul fondului aservit.

În dos.nr._, reclamanta-intimata P. M. D. a solicitat ca recurenții sa fie obligati sa respecte o servitute instituita in lipsa acestora, ceea ce este inadmisibil, dar cu toate acestea cererea i-a fost admisa. Nici unui proprietar nu poate sa-i fie grevat dreptul sau de proprietate fara sa fie măcar încunoștiințat despre acest lucru. Prin aceasta s-ar încălca grav dreptul de proprietate consființit prin însăși Constituția României.

Așa cum reiese din sentința civilă nr. 2075/2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a stabilit că terenul aservit, în suprafață de 800 m.p., cu nr. top 24/1/1 face parte din Cf 1182 A., fiind în proprietatea recurenților și pe lângă aceasta recurenții au fost obligați să respecte servitutea de trecere instituită în prezenta cauză în lipsa acestora. Mentionează faptul ca nu este vorba de orice servitute ci este vorba de o servitute ce trece exact prin curtea recurenților, printre 2 case, fiindu-le astfel desființată curtea și "mutilată"; gospodăria pentru care au muncit o viata, recurenții fiind persoane in varstă.

Este absurd sa fie obligați sa respecte o servitute ce trecere exact prin curte pentru simplul fapt ca, fără știrea recurenților, reclamanta a obținut o

sentinta prin care s-a instituit o servitute de trecere in baza unei identificari gresite a terenului in CF.

Nu este vorba de schimbarea titularului dreptului de proprietate

asupra fondului aservit, așa cum a motivat instanta ce a pronuntat

sent.civ.nr.2075/2013, întrucât și la momentul instituirii acelei servituți tot recurenții erau proprietari a acestui teren dar intimata, cu rea- credință, știind acest lucru, a preferat sa nu îi citeze, cu toate că, asa cum arată mai sus, experta Feraru M. E., ce a întocmit raportul de expertiza prin care se instituia acea servitute a arătat faptul ca terenul aservit, de 800 mp, se afla în proprietatea recurenților. Daca, într-adevar, respectiva servitute de trecere era stabilita in contradictoriu cu recurenții- adevărații proprietari, iar ulterior ar fi înstrainat terenul aservit atunci instanta ar fi avut dreptate în sensul ca ar fi intervenit o schimbare a titularului dreptului de proprietate asupra fondului aservit, pe care noul proprietar trebuia sa o respecte. Dar atata timp cat a fost vorba de o identificare greșita a terenului aservit, constatându-se acest lucru prin hotararea data, nu se poate impune adevaratilor proprietari sa respecte o servitute ce a fost stabilita in lipsa lor. Daca ar admite astfel de situatii s-ar crea un precedent deosebit de periculos pentru securitatea circuitului civil in sensul ca și alte persoane ar proceda la fel ca și intimata-reclamanta. Pentru instituirea unei servituti care sa-i convina proprietarul fondului dominant ar chema in judecata alte persoane decat proprietarul fondului dominat iar pe urma s-ar solicita sa fie respectata aceasta servitute de adevăratul proprietar, ceea ce este inadmisibil.

In aceasta situatie, nu au avut alta solutie decat sa promoveze prezentul recurs, prin care solicită instanței de recurs să dispună casarea hotararii pronuntate și trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond în vederea citarii legale a recurenților.

În drept s-a invocat art. 312 alin.5 C.pr.civ.

Deși legal citați intimații, nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de_, T. ul, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurenților, excepție ce urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Recurenții nu au fost chemați în judecată, nu au fost introduși în cauză în fața instanței de fond, nu au avut calitatea de parte în proces, iar în sentința pe care o atacă nu figurează ca părți.

Astfel cum s-a stabilit în practica instanțelor și cum se arată în literatura de specialitate, căile de atac împotriva unei hotărâri nu pot fi formulate decât de părți, cât timp căile de atac nu reprezintă un proces

distinct de cel declanșat prin cererea de chemare în judecată, ci o continuare a acestuia.

Această soluție se desprinde atât din împrejurarea că este lipsit de interes pentru o persoană străină de proces să atace o hotărâre ce nu a fost pronunțată în contradictoriu cu aceasta, întrucât nu îi este opozabilă, cât și din prevederile art. 316 coroborate cu disp. art. 294 C.pr.civ.

Astfel, la art. 316 C.pr.civ. se prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul reglementând recursul, iar la art.

294 C.pr.civ. se prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Din coroborarea celor două texte de lege rezultă că în recurs nu pot figura ca părți alte persoane decât cele care au fost părți în dosarul de fond.

Față de toate aceste considerente și în temeiul art. 137 C.pr.civ., T. ul va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurenților, aceștia neavând calitatea de părți în prezentul dosar.

Pe cale de consecință, va fi respins recursul declarat de F. I. și F. Ana, împotriva Sentinței civile nr. 632 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., ce va fi menținută în totul.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, de către intimați.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active și în consecință:

Respinge recursul declarat de F. I. și F. ANA împotriva sentinței civile nr. 632 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

C. -A. C.

JUDECĂTOR,

C. -V. B.

JUDECĂTOR,

O. R. G.

GREFIER,

D. B.

D.B. 30 Mai 2013

L.C.13 iunie 2013

Red. O.R.G._ /2 ex.

Jud. fond: S. Iuga - Jud. C. -N.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 577/2013. Actiune in constatare