Decizia civilă nr. 272/2013. Actiune in constatare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 272/2013 Ședința publică din data de 19 martie 2013 Completul este compus din:

Președinte: P. A., judecător

Judecător: C. N. C.

Judecător: DP, vicepreședinte Tribunal Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Z. I. , cu domiciliul în localitatea T., nr. 3, județul S., împotriva sentinței civile nr.823 pronunțată de Judecătoria Jibou la data de 23 octombrie 2012 în dosarul nr._

, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului reclamant, avocat P. M., în substituirea doamnei avocat P. M. C., lipsă fiind intimații pârâți Z. M., T. M., C. V., M. D. M., P. S. E., Z. N., Z. (M. ) I., Z. A., N. M., G. I., O. L.

, N. D. și N. M. .

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Reprezentanta recurentului reclamant - avocat P. M., arată că nu are alte cereri.

Nefiind alte cereri formulate sau probe solicitate instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat casarea sentinței pronunțate de prima instanță și trimiterea spre rejudecare aceleași instanțe, arătând că instanța de fond a soluționat cauza în lipsa apărătorului ales, cauza a fost soluționată pe excepție - Z. N. - lipsă calitate procesuală de folosință și a fost admisă excepția puterii de lucru judecată. Se menționează că nu au fost introduși moștenitorii în cauză, instanța de fond învederând reclamantului în ședința din data de_ să depună la dosar moștenitorii, aceasta s-a făcut în lipsa apărătorului ales. Cu privire la excepția puterii lucrului judecat s-a considerat de către prima instanță că prin vânzarea unei suprafețe de teren în care s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic intră în puterea lucrului judecat, iar cu privire la succesiune, prima instanță a considerat că Petrean M. este moștenitoare, dar de unde rezultă acest lucru nu se arată, nefiind susținută de probe.

Reprezentanta reclamantului consideră că prima instanță în mod greșit a soluționat cauza pe excepție și în absența sa, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Instanța, apreciază că în raport obiectul cererii a actelor depuse la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, reținând cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 823/_ pronunțată de Judecătoria Jibou, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z. I., în contradictoriu cu pârâta Zaharie Nastasie, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. A fost admisă excepția puterii de lucru judecat și s-a dispus respingerea capetelor de cerere privind constatarea încheierii unui contract de vânzare cumpărare sub semnătură privat între defuncții Z. Iacob și Zaharie Vasile și constatarea calității de moștenitori ai defunctului Zaharie Vasile ca fiind sub puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr.924/_ .

Instanța a respins ca neîntemeiate celelalte petite ale cererii de chemare în judecată formulate și modificate de reclamantul Z. I., în contradictoriu cu pârâții Z. M., T. M., C. V. V., M. D. M., P. S. E., Z.

(M. ) I., Z. A., N. M., G. I., O. L., N. D., N. M. .

S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată și modificată succesiv de reclamantul Z. I., în contradictoriu cu pârâții Z. M., T. M., C. V. V., M. D. M., P. S. E., Z. (M. ) I., Z. A., N. M., G.

I., O. L., N. D., N. M. s-a solicitat instanței de judecată să constate că între defuncții Z. Iacob și Z. Vasile a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr.551 T., situat în T., nr.3, județul S., să se constate că prin același act s-a vândut și cota de ¼ ce a fost în proprietatea defunctului Z. I., să se constate că pârâții Z. M., T. M., C. V., M.

D. M., P. S. E. sunt moștenitorii defunctului Z. I., decedat la data de_, să se constate că reclamantul împreună cu pârâții Z. N., Z. (M.

) I. și Z. A. sunt moștenitorii lui Z. Vasile, decedat la data de_ să se dispună ieșirea din indiviziune și atribuirea cotei de ¼ parte din imobilul cuprins în CF nr.551 T. în favoarea reclamantului, întabularea dreptului de proprietate asupra acestei cote în favoarea reclamantului.

La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012 instanța a invocat și a dispus unirea cu fondul a excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Zaharie Nastasie și a excepției puterii de lucru judecat cu privire la capetele de cerere privind constatarea încheierii unui contract de vânzare cumpărare sub semnătură privat între defuncții Z. Iacob și Zaharie Vasile și constatarea calității de moștenitori ai defunctului Zaharie Vasile, pentru soluționare fiind nevoie de aceleași probe ca și pentru fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că potrivit extrasului de carte funciară nr.551 T., Zaharie I. și Zaharie Iacob sunt titulari ai dreptului de proprietate în cotă de ¼ asupra terenului cu suprafața de 5755 mp. Prin Sentința civilă nr.924/_ pronunțată de Judecătoria Jibou, irevocabilă s-au dispus următoarele: "Admite cererea precizata si formulata de reclamantul Z. I. domiciliat in loc. T., nr. 3, jud. S. in contradictoriu cu paratii Z. M. domiciliat in J., str. G., nr. 9,bl. A2, ap.9, jud. S., T. M. domiciliata in Ș. S., str. C., nr. 3, județ S., Z. N. domiciliata in T., nr. 3, județ S., Z. I. domiciliata in loc. T., nr. 28/A, jud. S., Zaharie A. domiciliata in J., str. T., nr. 43, județ S., P. S. E. domiciliata in P.

, nr. 12, jud. Arad, C. V. V. domiciliata in Ș. S., str. C., nr. 3B, județ S. si M. D. M. domiciliata in O., str. O., nr. 74, jud. Bihor si in consecință :

Constată ca la data de_ intre numitul Z. Iacob, in calitate de vanzator si numitul Z. Vasile, in calitate de cumparator s-a incheiat un contract de vanzare cumparare sub semnatura privata avand ca obiect imobilul teren inscris in CF nr. 551 T. (1438,75 mp adica ¼ din 5755 mp ), imobil situat administrativ in loc. T., nr. 3, jud. S. . Pretul vanzarii fiind de 3500 lei rol .

Prezenta hotarare tine loc de act autentic de vanzare cumparare pentru imobilul susmentionat .

Constata ca mostenitorii defunctului Z. Iacob (decedat la data de_ ) sunt paratii Z. M., T. M. si numita M. Ana in calitate de descendenti .

Constata ca mostenitorii numitei M. Ana (decedata la data de_ ) sunt paratii C. V., M. D. M. si P. S. E. in calitate de descendenti .

Constata ca mostenitorii defunctului Z. Vasile (decedat la data de_ ) sunt reclamantul Z. I. in calitate de fiu si paratii Z. N., in calitate de sotie supravietuitoare, Z. (cas. M. ) I. si Zaharie A. in calitate de descendenti .

Dispune iesirea din indiviziune asupra terenului inscris in CF nr. 551 T. (in suprafata de 1438,75 mp adica ¼ din 5755 mp), imobil situat administrativ in loc. T., nr. 3, jud. S. . Atribuie acest imobil reclamantului fara sulta catre parati

.

Dispune inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 1438,75 mp (adica ¼ din 5755 mp), imobil inscris in CF nr. 551 T. si situat administrativ in loc. T., nr. 3, jud. S., în favoarea reclamantului"; .

În baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă s-a procedat la analizarea cu prioritate a excepțiilor invocate. Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Z. Nastasie, instanța a reținut că potrivit art.41 alin.1 Cod de procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sta în judecată. Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aptitudinea persoanei de a fi titulară de drepturi și obligații, aptitudine care încetează odată cu moartea unei persoane. Avându-se în vedere Certificatul de deces seria DS nr.4., depus odată cu cererea introductivă (fila nr.10) din care rezultă că pârâta Zaharie Nastasie a

decedat la data de_, fiind decedată la data introducerii cererii, se constată că aceasta nu are capacitate procesuală de folosință, nu se justifica chemarea sa în judecată, excepția urmând a fi admisă, iar cererea îndreptată împotriva acesteia respinsă.

Cu privire la excepția puterii de lucru judecat, s-a reținut că potrivit art.166 Cod de procedură civilă, poate fi ridicată de părți sau din oficiu de judecător în orice stadiu al judecății. Potrivit art.1201 Cod civil, este lucru judecat când a doua pricină are același obiect, se întemeiază pe aceeași cauză și este între aceleași părți. De precizat că identitatea de părți presupune ca părțile din primul proces să se regăsească și în cel de-al doilea, interesând numai părțile față de care se produce opozabilitatea puterii de lucru judecat a soluțiilor judecătorești, defalcat, pe fiecare capăt de cerere, întrucât de multe ori, chemarea în judecată a unor pârâți se face doar pentru unele capete de cerere, nu pentru toate.

Analizându-se cererea introductivă, instanța de fond a constatat că cele două capete de cerere privind constatarea încheierii unui contract de vânzare cumpărare sub semnătură privat între defuncții Z. Iacob și Zaharie Vasile și constatarea calității de moștenitori ai defunctului Zaharie Vasile au fost dezbătute și soluționate irevocabil prin Sentința civilă nr.924/_, rezultând în mod evident tripla identitate de părți, obiect și cauză, condiții în care s-a apreciat că excepția puterii de lucru judecat se impune a fi admisă.

Cu privire la celelalte capete de cerere rămase în dezbatere, instanța de fond a expus în detaliu motivele pentru care se impune respingerea acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Z. I., prin reprezentant avocat P. M., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei în rejudecare. În susținerea recursului s-a învederat faptul că instanța de fond s-a grăbit în soluționarea cauzei pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, în condițiile în care la termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012 a reținut cauza în pronunțare, în loc să dispună amânarea sau suspendarea acesteia până la depunerea înscrisurilor solicitate. Recurentul a învederat că la acest termen de judecată a fost întrebat de instanță dacă a indicat toți moștenitorii defunctului Z.

I., deși anterior a depus înscrisuri la dosar în privința acestui aspect și a răspuns fără să înțeleagă exact întrebarea. S-au arătat motivele pentru care recurentul apreciază că a fost admisă în mod greșit excepția puterii de lucru judecat și s-a apreciat că prin invocarea acesteia în absența apărătorului ales al recurentului reclamant i-a fost limitat dreptul la apărare.

Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 304/1 Cod Procedură Civilă tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivele pentru care instanța de control judiciar apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei în rejudecare sunt legate de soluționarea cauzei de către instanța de fond la termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012, în absența apărătorului ales al recurentului reclamant, cu încălcarea dispozițiilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă.

T. constată că pentru termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012 a fost depusă o cerere de amânare de către avocatul reclamantului, care a motivat că se află în concediu de odihnă și a menționat că adeverința de concediu nu a fost semnată până la data respectivă de către decanul Baroului S., urmând a fi depusă la următorul termen de judecată.

Instanța de fond a respins această cerere de amânare, cu următoarea motivare: având în vedere că la dosar nu există dovada plecării în concediu a d-nei avocat P. M., nici reclamantul neavând cunoștință de faptul că d-na avocat se află în concediu și că datorită precizărilor succesive ale cererii introductive și a neîndeplinirii de către acesta a dispozițiilor date de instanță soluționarea cauzei a fost tergiversată.

În motivarea sentinței, instanța de fond a expus în detaliu motivele pentru care a apreciat că s-a impus respingerea cererii de amânare, reținând că potrivit art.156 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța poate da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. S-a făcut referire la Decizia nr.337/2004 pronunțată de Curtea Constituțională, care răspunzând la o excepție de neconstituționalitate motivată pe încălcarea dreptului la apărare al părții al cărei avocat nu s-a prezentat în instanță, a decis că nu este întemeiată, apreciind că prevederile art.156 Cod de procedură civilă sunt constituționale. Prin Decizia nr. 490/2006 Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile legale în cauză reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției. S-a recunoscut facultatea instituită judecătorului de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare, sau de a da un singur termen pentru lipsă de apărare, constatându-se și compatibilitatea textului de lege cu dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din interpretarea textului de lege și al deciziilor Curții Constituționale, obligatorii inclusiv în privința considerentelor, potrivit Deciziei CC nr.1/1995 rezultă că judecătorul are posibilitate ca analizând temeinicia motivației să dispună amânarea judecării cauzei la cererea uneia dintre părți pentru lipsă de apărare. În cazul unei noi cereri formulate de aceeași parte, instanța nu o va mai putea admite, textul de lege dispunând că instanța poate da un singur termen pentru lipsă de apărare.

T. constată că argumentele expuse de instanța de fond în practicaua și în considerentele sentinței pronunțate se referă exclusiv la motivele respingerii cererii de amânare formulată de apărătorul ales al reclamantului, însă nu justifică de ce nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevăd că în cazul în care instanța refuză amânarea judecății pentru lipsă de apărare, va amâna, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

T. apreciază că în cauza de față s-ar fi impus amânarea pronunțării, cu atât mai mult cu cât la acest termen de judecată instanța a invocat din oficiu două excepții, respectiv excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Z. N. și excepția autorității de lucru judecat pentru capătul 1 și 4 al cererii de chemare în judecată. Amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise ar fi dat posibilitatea reclamantului să-și expună punctul de vedere asupra excepțiilor

invocate, prin avocat, reclamantul nefiind în măsură să formuleze concluzii pertinente în această privință, aspect care reiese din faptul că a înțeles să lase la aprecierea instanței soluționarea excepțiilor.

Din aceste motive, tribunalul apreciază că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, care presupune atât respectarea si aplicarea principiului contradictorialității, cât si a dreptului la apărare. În acest sens, tribunalul are în vedere și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului în care s-a reținut constant "că sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți"; (CEDO, Ruiz - Mateos contra Spaniei, hotărârea din 23 mai 1993). Or, amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise ar fi dat posibilitatea reclamantului să-și formuleze poziția procesuală față de excepțiile invocate din oficiu, fiind respectat în acest fel principiul contradictorialității și dreptul la apărare, componente ale dreptului la un proces echitabil.

Raportat la cele de mai sus, apreciind că instanța de fond a procedat la judecarea cauzei cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 6 CEDO, tribunalul va admite recursul declarat de reclamantul Z. I. împotriva sentinței civile nr. 823 din_ pronunțată de Judecătoria Jibou, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de către Z. I., împotriva sentinței civile nr. 823 din_ pronunțată de Judecătoria Jibou, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Jibou.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

P. A. C. C.

-N. D.

P.

C. -P. E.

Red./Dact.A.P./2 ex/_ /Jud. Fond M. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 272/2013. Actiune in constatare