Decizia civilă nr. 63/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 63/A/CC/2013 ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN_ INSTANȚA ESTE CONSTITUITĂ DIN: PREȘEDINTE: D. -I. T.
JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol judecarea cererilor de ajutor public judiciar formulate de apelantul
V. .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar .
T. UL
Deliberând reține că prin cererea formulată apelantul R. V. a solicitat acordare ajutorului public judiciar, în principal sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în subsidiar, reducerea acestora, precum și eșalonarea plății taxei.
În motivarea cererii apelantul a arătat că realizează venituri exclusiv din pensia în cuantum de 900 lei. De asemenea, are cheltuieli lunare ridicate pentru a-și asigura hrana, îmbrăcămintea, medicamente și pentru a plăti întreținerea și utilitățile.
Analizând cererea formulată, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.6 lit. d din OUG nr.51/2008 " ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme: scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită".
Conform art. 8 din aceeași ordonanță, "beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%. Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România";.
Art.7 stabilește că "ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6";.
În fine, potrivit art.9 "la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizații, onorarii, rente, chirii, profit din activități comerciale sau dintr-o activitate independentă și altele asemenea, precum și sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere";.
În speță, instanța a stabilit în sarcina apelantului obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 2760,88 lei.
Apelantul a depus la dosar acte din care rezultă că beneficiază de o pensie în sumă de în sumă de 915 lei. De asemenea, a făcut dovada cheltuielilor lunare în sumă de aproximativ 500 lei și a faptului că suferă de mai multe boli pentru tratarea cărora i s-au prescris mai multe medicamente, unele fiind compensate, fără ca din adeverința medicală depusă să rezulte sumele pe care le achită lunar pentru medicamente.
Astfel, tribunalul consideră că apelantul nu a dovedit că venitul său mediu net lunar este sub nivelul de 300 lei, pentru a beneficia de scutirea în întregime de la plata taxei de timbru, însă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.8 alin.2 din OUG nr.51/2008.
În consecință, tribunalul va admite în parte cererea apelantului și va dispune reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru în sumă de 2760,88 lei, precum și eșalonarea restului de taxă de timbru, în sumă de 1380,44 lei, în 12 rate lunare egale, scadente în data de 25 a fiecărei luni, începând cu mai 2013.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite în parte cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de apelantul R. V. .
Dispune reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru în sumă de 2760,88 lei, stabilită în sarcina apelantului, precum și eșalonarea restului de taxă de timbru, în sumă de 1380,44 lei, în 12 rate lunare egale, scadente în data de 25 a fiecărei luni, începând cu mai 2013.
Încheierea se comunică Consiliului local C. -N., Direcția taxe și impozite, după rămânerea irevocabilă.
Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
-I. T.
JUDECĂTOR,
L.
GREFIER,
G. -C. Ț.
Red. D.T./C.Ț./_
← Decizia civilă nr. 4282/2013. Actiune in constatare | Sentința civilă nr. 44/73. Actiune in constatare → |
---|