Decizia civilă nr. 281/2013. Uzucapiune

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 281/R/2013

Ședința publică din data de 19 iunie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: G.

C.

F.

, președinte secție

JUDECĂTOR: R.

-I.

B.

JUDECĂTOR: M.

-L.

B.

GREFIER: M.

-M.

E.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de M. G., împotriva sentinței civile nr. 257/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beclean, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care :

Se constată că la data de_, respectiv_ la dosar s-a depus din partea recurentului M. G. cerere de renunțare la judecata recursului.

Tribunalul constată că recursul declarat de M. G., care nu a figurat ca parte în dosarul de fond, este motivat, comunicat.

Având în vedere cererea scrisă de renunțare la judecarea recursului depusă la dosar de către recurentul M. G., tribunalul reține pricina în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 257/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beclean a fost admisă acțiunea civilă precizată de către reclamanta R.

F. A.

împotriva pârâtei C. S.

- prin primar

- și, în consecință:

S-a constatat că defunctul M. Arghir (dec. la data de_ ) a dobândit, prin uzucapiune extratabulară, dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață totală de 7.800 mp, de categorie arabil și fâneață, situat în extravilanul satului P., com. S., avându-i ca vecini pe: la N - pârâu, la S - Fechete Macedon, la E - Suciu Gheorghe și Fechete Macedon și la V - Zăgrean V. și înscris în CF nr. 25217 S., sub nr. topo. 248, 249 și 250;

S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, între reclamantă, în calitate de promitentă-cumpărătoare și defunctul

M. Arghir, în calitate de promitent-vânzător, având ca obiect imobilul teren anterior menționat și ca preț suma de 35.000 lei vechi și a dispus ca sentința să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare;

S-a dispus dezmembrarea nr. topo. 248, 249 și 250 și înscrierea în CF nr. 25217 a localității S., sub nr. topo. noi 248/1, 249/1 și 250/1 a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului teren de categorie arabil și fânețe, în

suprafață totală de 7.800 mp, imobil situat în extravilanul localității P., com. S.

, urmând ca restul terenului în suprafață de 16654 mp să rămână înscris pe vechii proprietari de CF, sub nr. topo. noi 248/2, 249/2 și 250/2, conf. tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză întocmit de expertul Pavel Ion Horațiu, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță prin prisma probelor administrate a reținut următoarele.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că defunctul M. Arghir (dec. la data de_ ) a posedat un interval de timp de mai bine de 30 ani, în mod continuu, netulburat, public și neechivoc, suprafața de teren de aproximativ 80 ari situată în extravilanul localității P., între vecinii: Suciu Gheorghe, Fechete Macedon, Zăgrean V. și pârâu, teren pe care acesta l-a primit de la părinții săi, persoane care - la rândul lor - au posedat terenul în litigiu în mod continuu și netulburat, respectiv sub nume de proprietar.

Din cuprinsul adresei nr. 861/_ emisă de către pârâta de rând 1, instanța de fond a mai reținut că proprietarii tabulari înscriși în CF nr. 25217 (CF vechi nr. 72), sub nr. topo. 249 și 250 S. - P. au decedat în urmă cu mai mult de 30 ani, respectiv că nu se cunoaște ca aceștia să aibă moștenitori legali pe raza comunei

S. (fil. 18 din dosar).

Din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare depus la dosar (fil. 4), prima instanță a reținut că, la data de_, M. Arghir i-a înstrăinat reclamantei

R. F. A. imobilul teren în suprafață totală de 7.800 mp (din care 5.800 mp de categorie arabil, iar 2000 mp fâneață) situat în intravilanul satului P., com. S.

, în schimbul prețului de 35.000 lei vechi, preț ce a fost achitat integral la data încheierii înscrisului sub semnătură privată (potrivit mențiunii inserate în acest sens).

Expertul tehnic Pavel Ion Horațiu a identificat imobilul teren în litigiu, ca fiind amplasat în loc. P., avându-i ca vecini pe: la N - pârâu, la S - Fechete Macedon, la E - Suciu Gheorghe și Fechete Macedon, iar la V - Zăgrean V., iar cu date de carte funciară ca fiind înscris în CF nr. 25217 S., sub nr. topo. 248, 249 și 250 și având o suprafață rezultată în urma măsurătorilor de 24.454 mp.

Față de cele mai sus reținute, în temeiul art. 490, art. 492, art. 1846 și urm., art. 948 și urm., art. 969, art. 1294 și urm. și art. 974 din vechiul Cod civil, instanța de fond a admis acțiunea, sens în care a constatat că defunctul M. Arghir a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune extratabulară - potrivit disp. art. 28 alin. 1 din Decr. Lege nr. 115/1938 (proprietarii tabulari fiind decedați de mai bine de 30 ani și fără urmași cunoscuți - potrivit adresei nr. 861/_ a Primăriei com. S., fil. 18 din dosar, iar posesia utilă a defunctului începând ulterior anului 1947) asupra terenului în suprafață de 7.800 mp, situat în extravilanul loc. S. și înscris în CF nr. 25217, sub nr. topo 248, 249 și 250.

S-a constatat, totodată, valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, având ca obiect imobilul teren în suprafață de 7.800 mp, iar în baza art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 a pronunțat o sentință care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele mai sus arătate. Totodată, raportat la disp. art. 46 din decretul lege nr.115/1938 și a art. 22 din

Legea 7/1996, a dispus dezmembrarea nr. topo. 248, 249 și 250 și înscrierea în CF nr. 25217 a localității S., sub nr. topo. noi 248/1, 249/1 și 250/1 a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului teren de categorie arabil și fânețe, în

suprafață de 7.800 mp, imobil situat în extravilanul localității S., conf. tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză întocmit de expertul Pavel Ion Horațiu, raport care va face parte integrantă din prezenta hotărâre. Totodată, a dispus ca restul terenului în suprafață de 16654 mp, aferent nr. topo. noi 248/2, 249/2 și 250/2, să rămână înscris pe vechii proprietari de CF.

A luat act că, în cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs numitul M. G.

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului s-a susținut în esență că recurentul este fratele defunctului M. Arghir, că nu a aflat de proces decât în_, că defunctul deși a fost căsătorit nu a avut copii, iar la data decesului era văduv, că ar fi trebuit citat în litigiu fiind moștenitor al defunctului alături de alți 3 persoane indicate ce au fost frați sau nepoți de frați predecedați, aspect cunoscut de reclamantă.

A mai susținut că a depus o cerere de intervenție în interes propriu în ziua în care a aflat de acest litigiu, cerere în care a precizat poziția sa și a arătat că terenul ce face obiectul antecontractului invocat de reclamantă i-a fost vândut de defunct M. Arghir recurentului și că acesta l-a folosit încă din 2008, terenul figurând în registrul agricol la poziția sa din anul 2009. S-a mai reliefat că contractul de vânzare cumpărare din_ nu este valid, ținând cont de prețul indicat 35.000 lei și de data realizării denominării leului.

În drept, s-au invocat prevederile art.312, art.304/1 Cod procedură civilă.

Intimatele, legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.

La termenul de judecată din 19 iunie 2013, tribunalul a constatat depusă la dosar din partea recurentului M. G. cerere de renunțare la judecata recursului,

susținând că a intervenit o înțelegere amiabilă între recurent și intimata reclamantă f.18-19.

Având în vedere această manifestare de voință neechivocă, exprimată în scris de recurent, tribunalul urmează, ținând cont de art.246 Cod procedură civilă, și de principiul disponibilității procesuale ce guvernează procesul civil, să ia act de renunțarea recurentului la judecarea recursului promovat în cauză.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Ia act de renunțarea la judecarea recursului de către recurentul M. G. , domiciliat în C. Mic, nr.324, județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 257/2013 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G.

C. F. R.

I. B.

M.

L.

B. M. M.

E.

MLB// 2ex.// 25 iunie 2013

Jud. fond V. ML.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 281/2013. Uzucapiune