Decizia civilă nr. 287/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ * 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.287/A
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. Brîndușa
J. ECĂTOR: S. T. A. Ana
GREFIER: Roman M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către apelanta C. I., domiciliată în comuna Bârsana nr. 877, județul M., împotriva sentinței civile nr. 560/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind
consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru_ și_, când a decis următoarele.
T.
Constată că prin sentința civilă nr. 560/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâtul A. V., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat sistarea blocării drumului de acces de la construcția reprezentând casa de locuit până la drumul public. Conform mențiunilor expertului, ing. P. oviciu C. Gheorghe, reclamanta este beneficiara unui drept de proprietate asupra unui imobil situat în intravilanul localității Bârsana, cu
număr administrativ 877, având acces la calea publică peste terenul aflat în folosința pârâtului, pe o lungime de 130 de metri.
S-a precizat că în prezent pârâtul a amenajat un drum ocolitor, prin spatele șurii cu grajd, blocând traseul inițial, printr-un gard, spre a evita ca accesul să se realizeze prin curtea pârâtului, între casa cu nr. administrativ 878 și șura cu grajd.
În raport de amenajarea drumului ocolitor, expertul a emis în cadrul punctului 7.3 concluzia conform căreia nu se poate aprecia că terenul aflat în proprietatea reclamantei întrunește caracteristicile unui loc înfundat.
Exprimându-și opinia asupra realizării dreptului de trecere de către reclamantă pe terenul aflat în folosința pârâtului, expertul Mojolic Ana a menționat că deblocarea vechiului drum se poate face prin demontarea porților de lemn, de 3,60 metri lungime, și respectiv 3,10 metri lungime, evidențiind comparativ modalitatea anterioară de realizare a accesului de la casa reclamantei la drumul public, precum și modul actual al acestui acces, reprezentat de amenajarea unui drum ocolitor.
Practica judiciară a lărgit noțiunea de loc înfundat, statuând că art 616 c.civ., se referă nu doar la imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, ci și la acele situații în care, deși există o astfel de ieșire, ea prezintă inconveniente grave sau poate fi periculoasă pentru proprietarul fondului dominant. De asemenea, s-a mai precizat că ori de câte ori există ieșire la calea publică, pe un drum care este impracticabil, dar poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli, art 616 c civ nu își găsește aplicarea.
În raport de mențiunile în fapt și în drept, instanța a apreciat ca nefondat petitul privind constituirea unei servituți de trecere asupra terenului proprietatea pârâtului, și pe cale de consecință, a respins acțiunea.
Referitor la primul petit privind obligarea pârâtului de a lega îmbinarea de la țeava de aducțiune a apei de la bazinul principal în scopul de a utiliza apa în folosul propriei gospodării, instanța l-a apreciat ca fiind neîntemeiat în lumina argumentelor mai jos expuse.
Conform concluziilor emise în raportul de expertiză topografică, ambele gospodării au fost alimentate cu apă potabilă, de la izvorul captat pe terenul proprietatea pârâtului, provenită din moștenire,în urmă cu 40 ani, specificându- se că de la acest bazin de captare nu mai sunt racordate alte persoane.
S-a specificat că până în perioada anilor 2008-2009, ambele familii au beneficiat de alimentarea cu apă de la acest bazin, ulterior declanșându-se neînțelegeri în legătură cu cantitatea de apă folosită de fiecare familie.
Conform art 579 al 1 c.civ., cel care are un izvor pe proprietatea sa, poate face orice întrebuințare cu dânsul.
Plecând de la aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că proprietarul izvorului are dreptul de a-și exercita dreptul său de proprietate, în plenitudinea sa, dacă proprietarul fondului inferior nu a dobândit vreun drept asupra acestui izvor sau dacă nu s-a impus vreo restricție prin lege.
Servitutea prevăzută de art 581 c.civ., fiind o excepție de la atributul dispoziției, ce aparține proprietarului izvorului, a fost interpretată restrictiv,
neputând fi extinsă la alte cazuri, cum ar fi, de exemplu în cazul fântânilor, puțurilor, iazurilor și altor ape stătătoare.
Pentru aplicarea acestui text legal, este necesar ca apa izvorului să formeze un curs de apă.
Servitutea prevăzută de lege este inaplicabilă în condițiile în care apa izvorului nu a apucat să iasă de pe fondul din care a izvorât pentru a forma un curs de apă, ca urmare a faptului că proprietarul izvorului a folosit de la început apa izvorului, reținând-o într-un bazin mare, situație existentă în speța dedusă judecății.
O soluție de respingere a fost promovată și în raport de petitul ce formează obiectul completării de acțiune, vizând obligația pârâtului de a muta grupul sanitar situat lângă cărare pentru a evita scurgerea dejecțiilor pe terenul proprietatea reclamantei.
Conform aprecierilor expertului, grupul sanitar la care face referire reclamanta, reprezintă un closet uscat, amplasat la 4,70 metri de drumul de servitute al reclamantei și la peste 100 de metri de casa acesteia, menționându- se în mod expres că amplasarea acestuia nu afectează și nu periclitează în nici un fel gospodăria reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. I., solicitând schimbarea sentinței atacate și admiterea acțiunii sale formulate și completate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea apelului, apelanta a învederat instanței că înțelege să critice
"motivarea din cuprinsul considerentelor sentinței";, motivare care, în opinia apelantei, este departe de esența problemei deduse spre soluționare.
Referitor la primul petit legat de obligarea pârâtului de a lega îmbinarea la țeava de aducțiune a apei, prima instanță aduce, în opinia apelantei, o motivare total neavenită, raportat la ceea ce apelanta a susținut prin acțiune, și anume faptul că apa potabilă provine de la un izvor al cărui bazin este situat în amonte, nu este amplasat în proprietatea niciuneia dintre părți, însă prima instanță ajunge la concluzia că pârâtul ar fi proprietar asupra izvorului. Pârâtul nu a depus la dosar niciun act de proprietate, ci a învederat doar că se opune admiterii acțiunii și a recunoscut că a "tăiat debranșarea";, a susținut apelanta.
Referitor la respingerea petitului privind obligarea pârâtului de a respecta în continuare servitutea de trecere de la terenul ei, peste terenul pârâtului și până la drumul public, urmând să deblocheze și să demonteze cele două porți cu care a închis traseul inițial, apelanta a arătat că prima instanță nu i-a cerut pârâtului să facă dovada proprietății terenului, dându-i dreptul de a închide și deschide un drum vechi practicat de peste 40 de ani.
Deși terenul reclamantei nu este loc înfundat, traseul existent, ocolitor, este extraordinar de greu de practicat, deci concluzia de respingere nu se justifică. Instanța citează practica judiciară privind imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, însă nu aplică această practică la speța dedusă judecății, motiv pentru care sentința este nelegală și netemeinică.
Apelanta a criticat și soluția privind WC-ul, precum și neacordarea cheltuielilor de judecată suportate și dovedite de către reclamantă.
Intimatul-pârât s-a opus admiterii apelului și a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea transportului la instanță, atât la judecătorie, cât și la tribunal și zilele de muncă pierdute prin prezența în instanță.
Prin decizia civilă nr. 186 din 28 iunie 2012 a T. ui M. a fost respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta C. I., împotriva sentinței civile nr. 560/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, care a fost menținută, a fost respinsă cererea intimatului
A. V. de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta C. I., iar prin decizia civilă nr. 4316/R/_ Curtea de Apel C. a admis recursul acesteia, a casat decizia civilă nr. 186/A din 28 iunie 2012 a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, și a trimis cauza T. ui M. spre rejudecarea apelului.
Instanța de recurs a reținut că, în memoriul de apel cu care reclamanta a investit instanța, a arătat că apa potabilă provine de la un izvor al cărui bazin este sistat în amonte și nu este amplasat nici pe proprietatea sa și nici pe proprietatea pârâtului, criticând concluzia la care a ajuns instanța de fond, potrivit căreia pârâtul ar fi proprietar asupra izvorului. S-a arătat textual că pârâtul nu a depus nici un act de proprietate care să ateste că izvorul se află pe proprietatea sa.
Verificând susținerile reclamantei, curtea a constatat că, într-adevăr, instanța de fond și cea de apel rețin în considerentele hotărârilor pronunțate că terenul pe care se află izvorul este proprietatea pârâtului, însă această susținere nu are nici un suport probator care să o justifice.
În raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, domnul expert P. oviciu C. Gheorghe reține la punctul 6.7 că terenul pe care se află izvorul este proprietatea pârâtului, provenind din moștenire, însă această afirmație nu este susținută cu nici un înscris care să o probeze, dar este preluată de prima instanță și de tribunal.
Potrivit art. 579 cod civil cel care are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, însă fără a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripția asupra acelui izvor.
A reținut curtea că, în prezentul litigiu, deși pârâtul exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra izvorului nu s-a dovedit că acesta este proprietarul terenului. Pentru a verifica raporturile juridice care se stabilesc între proprietarul fondului dominant și proprietarul fondului aservit, trebuie în prealabil să se verifice dacă persoanele împrocesuate sunt și titularii drepturilor afirmate. În funcție de probele administrate instanța verifică dacă sunt îndeplinite condițiile acțiunii confesorii de servitute.
Chiar dacă în motivele de apel reclamanta apelantă a reiterat faptul că nu s-a dovedit că izvorul este amplasat pe terenul pârâtului, instanța de apel nu a administrat nicio probă pentru a verifica susținerile apelantei și, cu toate
acestea, în considerentele deciziei se afirmă că izvorul este captat pe terenul proprietatea pârâtului.
A apreciat instanța de recurs că pentru soluționarea cauzei este esențială completarea probațiunii și stabilirea proprietarului terenului pe care se află captat izvorul.
Cum starea de fapt nu este pe deplin stabilită, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, s-a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș cu îndrumarul de a se suplimenta probațiunea pentru a putea verifica susținerile reclamantei în motivele de apel, fiind necesar să se clarifice cine este proprietarul terenului pe care se află izvorul și drepturile și obligațiile persoanelor care au terenurile învecinate acestui izvor.
S-a reținut totodată că susținerile recurentei reclamante potrivit cărora pe traseul ocolitor indicat de pârât există o pantă pe unde nu se poate trece decât pietonal și fără greutăți și că amplasamentul wc-ului este un focar de infecție nu constituie critici de nelegalitate a deciziei și nu pot fi supuse controlului judiciar în recurs.
Analizând sentința civilă nr. 560/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, prin prisma motivelor de apel invocate și în considerarea dispozițiilor art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată cu care a investit prima instanță, reclamanta apelantă a solicitat obligarea pârâtului intimat să lege îmbinarea de la țeava de aducțiune a apei de la bazinul principal pentru a deservi și gospodăria sa ori, în caz de refuz, îndrituirea ei să o refacă pe cheltuiala pârâtului, învederând, în motivarea acestui petit, că pârâtul a oprit apa potabilă care vine din amonte dintr-un bazin cu apă potabilă, rupând țeava de aducțiune, a montat alt cot și astfel folosește doar el apa, deși bazinul nu este proprietatea pârâtului.
În cererea de apel, reclamanta apelantă a susținut că apa potabilă provine de la un izvor al cărui bazin este sistat în amonte și nu este amplasat nici pe proprietatea sa și nici pe proprietatea pârâtului.
Instanța de recurs reținând dispozițiile art. 579 Cod Civil potrivit cărora cel care are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, însă fără a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripția asupra acelui izvor a stabilit că deși pârâtul exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra izvorului nu s-a dovedit că acesta este proprietarul terenului.
A îndrumat instanța de apel a verifica dacă persoanele împrocesuate sunt și titularii drepturilor afirmate și apoi, în funcție de probele administrate, dacă sunt îndeplinite condițiile acțiunii confesorii de servitute.
Raportat la îndrumările instanței de recurs referitoare la primul petit al acțiunii reclamantei apelante, dar și față de cel de-al doilea petit având ca obiect obligarea pârâtului de a permite reclamantei trecerea peste terenul lui până la drumul public, calificat, față de dispozițiile art. 616 Cod civil invocate ca temei de drept, ca fiind o acțiune în constituirea unei servituți de trecere,
instanța a solicitat părților să probeze calitatea de proprietari asupra imobilelor pe care le dețin.
Apelanta C. I., reprezentată prin avocat ales, a înțeles să dovedească dreptul său de proprietate asupra fondului dominant cu adeverința nr. 2206/2013 eliberată de Primăria Bîrsana (f.37), care atestă faptul că deține, conform registrului agricol, terenuri agricole în locurile denumite "Piatra";,
"Bradova"; și "Calai"; și a susținut că nu mai are alte acte de depus în probațiune.
Or, adeverința nu menționează că apelanta deține în proprietate terenurile agricole amintite, dar, chiar dacă s-ar fi consemnat astfel, înscrierile din registrul agricol au caracter declarativ și nu constituie dovada dreptului de proprietate.
Intimatul A. V. a susținut că a dobândit terenul în litigiu, învecinat de cel deținut de apelantă, prin moștenire de la părinții săi și pe baza unei înțelegeri dintre frați consemnată în scris și însușită inclusiv de sora apelantă prin semnătură, dar cu înscrisurile depuse nu a făcut dovada dreptului său de proprietate.
Astfel, în ce privește înscrisul depus la fila 21 în copie, conform căruia numitul Papp Alexandru le-ar fi donat bunicilor paterni ai părților, A. V. și Fedeniuc M., la data de_, imobilul cuprins în C.F. 461 Bârsana nr. top. 1749, intimatul nu a putut să prezinte originalul, motiv pentru care instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 139 al. 1 Cod procedură civilă, neluând seama de înscris.
De altfel, C.F. 461 Bârsana nu cuprinde nici o înscriere în favoarea numiților A. V. și Fedeniuc M. .
Ca atare, T. reține că nici intimatul, nici apelanta, nu au dovedit că sunt proprietari ai terenurilor pe care le folosesc, evidențiate în planul de amplasament și delimitare întocmit de expert judiciar P. oviciu C. la data de_ .
În completarea raportului de expertiză din octombrie 2013 (f.49-52) expertul judiciar P. oviciu C. a constatat că bazinul de aducțiune a apei potabile se găsește pe parcela cu nr. top. 1761 înscrisă în CF 4532 Bârsana convertit 50416 Bârsana, având ca proprietari tabulari pe Kudrics Gyorgye, Kudrics Juonna, Rednik Petric conform încheierii 9881/1908.
Potrivit art. 579 cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripție asupra acelui izvor, art. 580 Cod civil stabilind că, în acest caz, prescripția nu se poate dobândi decât prin o folosință neîntreruptă în timp de 30 de ani, socotiți din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut și a săvârșit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea și scurgerea apei în proprietatea sa.
Față de aceste prevederi legale, T. reține că apelantei, în calitate de reclamantă, îi revenea sarcina de a dovedi că este proprietara fondului inferior, precum și că a dobândit vreun drept asupra izvorului în litigiu prin titlu sau prin prescripție, pentru a putea opune pârâtului dreptul ei de servitute asupra izvorului.
Acțiunea confesorie este definită ca fiind acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să stabilească prin hotărârea ce o va pronunța, că el este titularul unui drept real dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului altuia si să-l oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană, să-i permită exercitarea lui deplină și netulburată .
Or, în speță, reclamanta nu a probat că ar fi dobândit vreun drept asupra izvorului în bazinul de aducțiune de pe terenul aflat în posesia pârâtului, prin titlu sau prin prescripție în condițiile art. 580 Cod civil.
Astfel, pentru ca prescripția să fie îndeplinită, se cer următoarele condiții: proprietarul fondului vecin să fi manifestat prin anume lucrări intenția de a-și însuși cursul apei de care s-a folosit, lucrările să servească la trecerea și scurgerea apei pe proprietatea sa și să fie aparente, adică să fi putut fi cunoscute de proprietarul izvorului, căci orice posesie trebuie să fie publică ca să poată conduce la prescripție, iar folosința apei să fi ținut 30 de ani fără nici o întrerupere, termen care curge de la finalizarea lucrărilor.
Din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea construcții Mojolic Ana în luna noiembrie 2011, însușit de reclamantă fără obiecțiuni(f.70-78 dosar fond) rezultă că apelanta C. I. a efectuat lucrări de mărire a capacității bazinului de apă de pe terenul folosit de pârât și de alimentare cu apă a gospodăriei sale prin montarea unei țevi de aducțiune, în urmă cu 24 de ani.
Constatările expertului judiciar privind vechimea lucrărilor efectuate de apelantă nu au fost contestate de aceasta și se coroborează cu afirmațiile pârâtului potrivit cărora apelanta a lărgit bazinul de captarea a izvorului prin anii 1987-1988.
Față de cele de mai sus, T. constată că apelanta nu are constituit, prin titlu, un drept asupra izvorului și nici prin uzucapiune, termenul de 30 de ani prevăzut de art. 580 Cod civil, nefiind împlinit.
În ce privește solicitarea apelantei de obligare a pârâtului intimat a-i permite trecerea de la casa ei până la drumul public, cu căruța și pietonal, peste terenul său, întemeiată, după cum s-a mai arătat, pe dispozițiile art. 616 Cod civil, T. reține următoarele:
Art. 616 din Codul civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, prevede că "Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi in proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona."
Dreptul de servitute este un drept real principal, perpetuu și indivizibil constituit asupra unui imobil, numit fond aservit, pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant, imobile care aparțin unor proprietari diferiți.
Ca atare, în cadrul acțiunii în stabilirea unei servituți de trecere specificul calității procesuale stă în calitatea de proprietar al fondului dominant, pentru calitatea procesuală activă, și proprietar al fondului aservit, pentru calitatea procesuală pasivă.
Necesitatea ca într-o acțiune în stabilirea servituții de trecere pârâții să fie proprietari ai fondurilor a căror grevare se solicită, rezidă atât din dispozițiile art. 616 - 635 C.civ., cât și din cele ale art. 22 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996 care impun ca înscrierea unui drept să se poată efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.
Or, în speță, nu s-a dovedit calitatea părților de proprietare asupra celor două fonduri învecinate pe care le folosesc.
Pe de altă parte, în raportul de expertiză întocmit, expertul P. oviciu C. Gheorghe a relevat faptul că imobilul folosit de apelantă în intravilanul localității Bârsana la nr. administrativ 877, nu este loc înfundat, având acces la cale publică peste terenul deținut de pârât pe o lungime de 130 m.
Apelanta practica o cale de acces care trecea prin curtea pârâtului, între casa cu nr. administrativ 878 și șura cu grajd, motiv pentru care acesta a amenajat un drum ocolitor, prin spatele șurii cu grajd, pe traseul 1-5-2, după care se revine la vechiul traseu 2-3-4.
Având acces pe acest traseu, nu se poate considera că imobilul deținut de apelantă are caracter de loc înfundat.
Dar, chiar dacă s-ar admite din contra, T. constată că în speță nu există cadrul procesual necesar pentru a se stabili care este calea de acces cea mai scurtă și cea mai puțin păgubitoare de la terenul apelantei la drumul public, cât timp aceasta, în calitate de reclamantă, nu a înțeles să cheme în judecată pe toți proprietarii terenurilor învecinate.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului să-și mute WC-ul de lângă cărare, T. reține pe baza lucrării de expertiză necontestate, întocmită de expert Mojolic Ana, că WC-ul în discuție este un closet uscat, amplasat la 4,70 m de drumul pe care circulă apelanta și la peste 100 m de casa acesteia, în incinta pârâtului și amplasarea lui nu afectează gospodăria apelantei.
Referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată, T. constată că, respingând acțiune reclamantei, în mod corect prima instanța nu i-a acordat acesteia cheltuieli de judecată.
Față de considerentele ce preced, T. apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și, în consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă, o va păstra, respingând ca nefondat apelul declarat de apelanta C. I. .
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelantei, T. o va obliga să-i plătească intimatului A. V. suma de
180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea transportului acestuia dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află sediul instanței de apel.
Constatând că apelanta nu a achitat onorariul de 750 lei incuviințat expertului judiciar P. oviciu C. pentru completarea lucrării de expertiză încuviințată în apel, în temeiul art. 23 din O.G. 2/2000, T. o va obliga pe apelantă să efectueze plata acestui onorariu în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare din cadrul T. ui M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta C. I., domiciliată în com. Bârsana nr. 877 jud. M., împotriva sentinței civile nr. 560/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. _
, pe care o menține.
Obligă pe apelantă să-i plătească intimatului A. V., domiciliat în com. Bârsana nr. 878 jud. M. suma de 180 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pe apelanta C. I. să efectueze plata onorariului definitiv de 750 lei cuvenit expertului tehnic judiciar P. oviciu C. pentru efectuarea expertizei tehnice din data de_, în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare din cadrul T. ui M. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | ||
G. Brîndușa | S. | T. | A. Ana Roman M. |
Red./Tehnred./G.B./_ /4ex.
J. ecător la fond: P. M. -R.
| ← Sentința civilă nr. 56/51. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 616/2013. Obligatie de a face → |
|---|
