Decizia civilă nr. 298/2013. Servitute
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 298/R/2013
Ședința publică din 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. S. I. și
C. L. ANA, împotriva deciziei civile nr. 87 din 6 noiembrie 2012 a T. ui Sălaj în dosarul nr._, privind și pe intimații N. G., N. R. ,
P. E., P. A. ANA, D. L. -M., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul recurent C.
S. I., asistat de avocat D. V.L., cu împuternicire avocațială la dosar, care o reprezintă și pe reclamanta recurentă C. L. Ana, pârâtul intimat N. G. asistat de avocat I. Emanuel B. ea, cu împuternicire avocațială la dosar, care îi reprezintă și pe pârâții intimați N. R., P. E.
, P. A. Ana, D. L. -M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 ianuarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților intimați întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamanților recurenți.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu dorește acordarea unui termen, întrucât a lecturat întâmpinarea depusă la dosar. Depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 205,5 lei și 3 lei timbru judiciar, astfel că, la acest termen, recursul este legal timbrat.
Reprezentantul pârâților intimați arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 C. proc. civ., admiterea recursului și, în principal, modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 87/2012 a T. ui C., în sensul respingerii apelurilor declarate în cauză de pârâți, cu consecința menținerii în integralitate ca legală a sentinței civile nr. 994/2012 a Judecătoriei Z., cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
În subsidiar, solicită casarea în totalitate a deciziei civile nr. 87/2012 a T. ui Sălaj, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în vederea administrării probelor impuse de instanța de recurs.
Arată că instanța de apel a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 616 C. civ. și 618 C. civ. precum și legislația europeană în materia drepturilor omului, în concret, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la proprietatea privată, atunci când a pronunțat decizia recurată a făcut o greșită aplicare a legii.
Instanța de apel nu a înțeles că art. 617 C. civ. este condiționat de îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 618 C. civ., iar, potrivit dispozițiilor art. 618 C. civ., din perspectiva economică, stabilirea servituții de trecere peste terenul proprietatea pârâților este evident mai puțin costisitoare decât cea peste terenul numiților Bog Mircea și F. .
În opinia sa, instanța de apel a greșit și atunci când a trecut peste considerente ale unei hotărâri judecătorești irevocabile intrate în puterea de lucru judecat.
Cu privire la varianta subsidiară, de trimitere spre rejudecare, instanța pune în discuția reprezentantului reclamanților recurenți că, potrivit încheierii ședinței publice din data de 30 octombrie 2012, a precizat că nu are obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Reprezentantul reclamanților recurenți apreciază că se poate face aplicarea prevederilor art. 312 alin. 2 C. proc. civ. A solicitat la instanța de fond administrarea acestei probe, însă i-a fost respinsă.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Potrivit art. 616 C.civ., proprietarul unui loc înfundat, în vederea ieșirii la calea publică, poate reclama o trecere pe terenul vecinului său, numai că, un atare drept, i se poate conferi doar în anumite condiții, de asemenea, prevăzute de dispozițiile C. civ. Un prim criteriu este acela prevăzut de art. 617 C. civ., potrivit căruia va trebui aleasă calea cea mai scurtă pentru ieșirea la drumul public.
Or, din probațiunea administrată în cauză, rezultă că ieșirea la drumul public trece peste proprietatea pârâților, reprezentând cea mai lungă cale.
Totodată, nu este de neglijat faptul că reclamanții recurenți au achiziționat cu bună știință suprafața de 197 mp, de care aveau cunoștință că este un loc înfundat, asumându-și, în acest mod, toate consecințele care decurg din fapta proprie.
Mai este, însă, de remarcat un lucru esențial, anume, faptul că, între cele două proprietăți, se găsește proprietatea aceluiași vânzător și care, după cum rezultă din probațiune, nu este altul decât tatăl și, respectiv, socrul reclamanților recurenți.
În replică, reprezentantul reclamanților recurenți arată că niciodată terenul reclamanților nu a avut acces la drumul public, iar, în CF, nu există nicio mențiune că terenul este al altei persoane.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 6080/337/_ la Judecătoria Z.
, reclamanții C. S. I. și C. Lăcrămioara Ana i-au chemat în judecată pe pârâții N. G. și N. R., P. E. și P. A. Ana, precum și pe pârâtul D. L. M., solicitând instanței să dispună instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul și cu mijloacele de transport pe o
lățime de 6 m asupra imobilelor proprietatea pârâților în favoarea imobilului proprietatea reclamanților și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 994/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea reclamanților C. S. I. și
C. L. Ana împotriva pârâților N. G., N. R., P. E., P. A. Ana și D. L. -M., fiind stabilită o servitute de trecere pe o lungime de 20,2 m și o lățime de 5,5 m asupra imobilului teren cu număr cadastral 6786, înscris în CF 53172 Z., aflat în proprietatea pârâților N. G. și
N. R. ;pe o lungime de 13,84 m și o lățime de 5,5 m asupra imobilului teren cu număr cadastral 3434 înscris în CF 53169 Z., aflat în proprietatea pârâților P. E. și P. A. Ana;pe o lungime de 19,39 m și o lățime de 5,5 m asupra imobilului teren cu număr cadastral 3694 înscris în CF 2116/N Z., aflat în proprietatea pârâtului D. L. -M. ; pe o lungime de 13,4 m și o lățime de 0,9 m, dintre punctele C și F din Anexa 1 a completării la raportul de expertiză, asupra imobilului teren cu număr cadastral 3694 înscris în CF 2116/N Z., aflat în proprietatea pârâtului D.
L. -M. și în favoarea imobilului cu nr. top. 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/1, înscris în CF 53073 Z., proprietatea reclamanților C. S. I. și C. L. Ana - pe aliniamentul hașurat cu culoare albastră din planul de situație ce constituie anexa 1 la completarea la raportul de expertiză depus la fila 166 în dosarul cauzei.
Starea de fapt
Raportat la concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, imobilul cu nr. top. 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/1, înscris în CF 53073
Z., are statut de loc înfundat, statut care nu a fost creat prin voința proprietarilor și a apreciat ca incidente în cauză prevederile art. 616, 617 și 618 Cod civil.
Pentru trasarea servituții, instanța și-a însușit propunerea făcută de expert, potrivit variantei I ,cu privire la care expertul s-a pronunțat în sensul că implică cele mai mici cheltuieli, atât pentru fondul dominant, cât și pentru fondurile aservite, drumul de acces fiind deja amenajat, în condițiile în care, că în cazul variantei II propuse sunt afectate mai multe proprietăți iar în cazul variantei III, datorită diferențelor mari de nivel este necesară opinia unui specialist în construcții.
Dezlegarea în drept
Instanța a motivat opțiunea pentru această cale de acces pe considerentele că aceasta satisface nu doar exigențele art. 617 și 618 cod civil ci și pe cele ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că sunt îndeplinite cele trei condiții ale justificării ingerinței în dreptul de proprietate al pârâților asupra bunului, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv, ingerința este prevăzută de lege, ingerința vizează un scop legitim și este respectată proporționalitatea ingerinței.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 87/_ a T. ui Sălaj, a fost admis apelul formulat de pârâții N. G., N. R., P. E., P. A. ANA, D. L.
-M., împotriva sentinței civile nr. 994/_ a Judecătoriei Z., care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
Intimații reclamanți C. S. I. și C. L. Ana au fost obligați să achite apelanților cu titlul de cheltuieli de judecată la fond în apel suma de 4.025 lei - formate din onorariu avocațial și taxă expertiză.
Considerentele deciziei din apel
La data de_, reclamanții au cumpărat de la numiții Bog Mircea și Bog Floare terenul intravilan în suprafață totală de 573 mp situat în intravilanul localității Z., format din două parcele, una în suprafață de 197 mp cu nr. top 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/1 înscris în CF 53073
Z., iar cealaltă în suprafață de 376 mp cu nr. top 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/3.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar I. Tarcea și completarea la raportul de expertiză, s-a apreciat că cele două parcele cumpărate de reclamanți nu se învecinează, între ele interpunându-se parcele cu nr. top 720/2/2/b/1/2 și 720/2/2/b/1/3, proprietatea numiților Bog Mircea și Bog Floare
Astfel parcela - teren intravilan în suprafață de 376 mp cu nr. top 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/3 avea ieșire la str. Cloșca, iar parcela de teren intravilan în suprafață de 197 mp cu nr. top 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/1, avea acces la un alt drum, strada B. .
Ulterior, la data de_, printr-un contract de schimb autentificat de BNPA Crecan, reclamanții și numiții Bog Mircea și Bog Floare au schimbat terenurile între ei, respectiv reclamanții au dobândit prin schimb parcelele cu nr top. top 720/2/2/b/1/2 și 720/2/2/b/1/3, iar numiții Bog Mircea și Bog Floare au dobândit prin schimb parcela cu nr. top top, 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/3.
Reclamanții sunt în prezent titularii dreptului de proprietate în ceea ce privește imobilele terenuri cu nr. top. 720/2/b/1/1/1/a/1/1/f/1/2/c/1, 720/2/2/b/1/2 și 720/2/2/b/1/3.
Pârâții N. G. și N. R. sunt în prezent titularii dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 6786 in suprafața de 1.760 mp înscris în C.F.53172 Z. sub A+l.
Pârâții P. E. și P. A. Ana sunt în prezent titularii dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 3434 in suprafața de
1.013 mp înscris în C.F. 53169 Z. sub A+l.
Pârâtul D. L. -M. este în prezent titularul dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 3694 in suprafața de 1179, mp înscris în C.F. 2116N Z. .
Str. Ion B. face parte parțial, pe aliniamentul hașurat cu culoare albastră din planul de situație ce constituie anexa 1 la completarea la raportul de expertiză depus la fila 166, din terenurile proprietatea pârâților:
N. G. și N. R. - teren înscris în CF 53172 Z. cu nr. cad. 6786.; D.
L. M. - teren înscris în CF 2116/N Z. cu nr. cad. 3694; P. E. și P.
A. Ana - teren înscris în CF 53169 Z. cu nr. cad. 3434.
Terenul reclamanților limitrof străzii Ion B. are nr. top.
720/2/b/l/l/l/a/l/l/f71/2/c/l și este înscris în CF 53073 Z. .
Incidente în speță sunt prevederile art. 616, 617 și 618 Cod civil. art. 616 Cod civil statuează: "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona". Art. 617 Cod civil statuează: "trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum";. Art. 618 Cod civil statuează: "cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă aceluia pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă";.
Prima instanță a făcut aplicarea acestor texte, invocându-le drept temei a admiterii acțiunii, dar nu a ținut cont efectiv de prevederile art. 617
Cod civil, potrivit cărora trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului închis, care să iasă la drum.
Reclamanții au chemat în judecată doar pe pârâți în calitate de titulari ai fondurilor pe care trebuie să le traverseze succesiv pentru a ajunge la calea publică str. Ion B. .
Din schița întocmită de expertul Tarcea I., rezultă că varianta solicitată de reclamanți peste fondurile pârâților și acordată de instanță are o lungime de 53,43 mp (20,2 + 13,84 +19,39).
Din aceeași schiță, mai rezultă că, înspre est, accesul la drumul public al reclamanților s-ar putea face pe o distanță mai scurtă de numai 32,95 m, peste terenul vecinului la Bog G., de la care, de altfel, au cumpărat terenul loc înfundat.
Este real faptul că reclamanții nu au înțeles să-l cheme în judecată pe vecinul lor Bog Mircea, dar acesta este riscul lor în condițiile în care instanța nu îl putea împrocesua din oficiu iar în apel nu se putea extinde procesul față de alte persoane.
T. a reținut că, atâta vreme cât terenul reclamanților se află la o distanță de numai 32,95 m de drumul public dinspre est (str. Cloșca), stabilirea servituții de trecere pe o lungime totală de 53,43 mp peste terenurile celor trei grupuri de pârâți, numai pentru că reclamanții nu au
înțeles să-l cheme în judecată și pe vecinul dinspre est, contravine dispozițiilor art. 617 Cod civil.
Totodată, prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 618 Cod civil conform cărora la constituirea servituții de trecere trebuie să se aleagă locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă proprietarului fondului aservit, luând drept temei pentru stabilirea servituții conform variantei I (singura pe care o putea dispune în cadrul procesual fixat) cele menționate de expert potrivit căruia aceasta este varianta c a mai avantajoasă din punct de vedere economic implicând cele mai mici cheltuieli pentru ambele fonduri drumul de aceea fiind deja amenajat.
Or, este evident că varianta stabilită este cea care ar pricinui o mai puțină pagubă fondului de fapt fondurilor aservite - întrucât afectează o porțiune foarte întinsă a acestor fonduri - în concret 293, 87 mp (53,43 x 5,5) cu aproape 100 mp mai mult decât întreaga suprafață a fondului cu nr. top 720/2 ....C1.
T. a reținut că, nu se poate reține în mod justificat faptul că varianta III (peste terenul lui Bog Mircea) ar fi mai costisitoare, de altfel nici expertul nu s-a pronunțat în acest sens, mărginindu-se să afirme lapidar că există diferențe mari de nivel și că ar fi necesar și consultarea unui expert constructor.
Or, din planul de încadrare în zonă, în care este marcat cu chenar roșu terenul reclamanților, se poate observa că, de ambele laturi ale terenului proprietate lui Bog Mircea, sunt amplasate case de locuit, aspect din care instanța trage concluzia că diferența de nivel este mică și nu reprezintă o dificultate de amenajare care să excludă trecerea pe acel fond.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a regulilor ce guvernează materia servituții, astfel că motivele de apel invocate au fost apreciate ca fiind în parte întemeiate.
Recursul
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs reclamanții, solicitând, în principal, modificarea ei, în sensul respingerii apelurilor pârâților și menținerii hotărârii primei instanțe, iar, în subsidiar, casarea ei și trimiterea apelului spre rejudecare, în vederea completării
probațiunii, cu cheltuieli de judecată, în situația în care instanța de recurs ar admite cererea principală.
În motivarea recursului lor, reclamanții învederează că instanța de apel a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză ale cărui obiective i-au favorizat pe intimați, fără ca părțile să fi solicitat această probă, iar, ulterior, chiar instanța care a dispus-o a nesocotit-o, ignorând- o în considerente, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., privind nemotivarea hotărârii.
Instanța a încălcat dispozițiile de drept substanțial cuprinse în art. 616 și 618 C. civ, precum și cele din art. 1 din Protocolul nr. 1 și a aplicat greșit dispozițiile art. 617 C. civ., întrucât, pentru admisibilitatea unei acțiuni confesorii trebuiau îndeplinite cerințele prev. de art. 616 C. civ., ce trebuiau coroborate cu art. 617 și 618 C. civ.
Reclamanții sunt proprietarii unui fond înfundat în sensul art. 616 C. civ., împrejurare necontestată, art. 617 fiind greșit aplicat și cu încălcarea jurisprudenței instanțelor, în condițiile în care instanța de apel nu a făcut decât să compare distanțele din cele două variante din raportul de expertiză și să aleagă distanța cea mai scurtă, ignorând dispozițiile art. 618 C. civ., care prevăd că trebuie să se aleagă trecerea prin locul care a pricinuit cea mai puțină pagubă proprietarului fondului aservit, criteriul prev. de art. 617
C. civ. fiind subordonat celui rezultând din dispozițiile art. 618 C. civ.
Terenurile proprietatea pârâților sunt situate pe domeniul public al statului, întrucât, împrejurare necontestată, reținută de prima instanță, str.
I. B. face parțial parte din terenurile proprietatea pârâților, recunoscându-se, astfel, împrejurarea că pârâții s-au încetățenit pe domeniul public, instituirea unei servituți de trecere pe traseul solicitat de reclamanți neimplicând vreo cheltuială, fiind chiar drum amenajat.
Dimpotrivă, varianta indicată de instanță, fără deplasarea ei la fața locului, este total neeconomică, neținând seama de topografia terenurilor. Tocmai de aceea, în subsidiar, s-a solicitat casarea și trimiterea spre rejudecare pentru completarea probațiunii în sensul unei cercetări la fața locului și a unei probe cu expertiză în construcții, recomandată de expertul topograf.
Instanța de apel a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1575/2007 a Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel C., opozabilă părților din proces, care au fost părți și în acel proces, hotărâre prin care a fost admis recursul reclamanților și al Primarului mun. Z., fiind respinsă acțiunea pârâților (reclamanți, respectiv intervenienți în acea cauză), prin care aceștia au solicitat obligarea Primăriei mun. Z. la emiterea unei autorizații de construire a unei împrejmuiri cu privire la terenul obiect și al prezentului litigiu, pe motiv că terenul este situat pe Șoseaua Ion B. din Z. și nu poate fi ignorată utilitatea publică a acestuia.
Nu li se poate reproșa reclamanților nechemarea în judecată a celor de la care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, întrucât, în virtutea principiului disponibilității procesului civil, aceștia se pot judeca cu cine doresc și, oricum, din expertiza administrată în fața primei instanțe, nu a rezultat necesitatea extinderii cadrului procesual.
Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul 1, privându-i pe reclamanți de atributele dreptului de proprietate asupra terenului, menținerea acestei decizii în recurs reprezentând o eroare judiciară.
Motivarea instanței de apel este contradictorie și pentru că, pe de o parte, reține că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 618 C. civ., alegând varianta I din raportul de expertiză, care nu este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, iar, pe de altă parte, în alineatul următor, reține că varianta stabilită de expert este cea mai avantajoasă, întrucât pricinuiește o pagubă mai mică fondurilor aservite, afectând o porțiune foarte întinsă a acestora.
Întâmpinarea din recurs
Pârâții intimați, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că reclamanții și-au constituit ei înșiși terenul înfundat la data la care l-au cumpărat, cunoscând această împrejurare, cel de la care au dobândit dreptul de proprietate fiind tatăl, respectiv socrul acestora, care a avut în proprietate patru parcele cu ieșire la drumul public, astfel că reclamanții puteau solicita o servitute de trecere doar pe terenul proprietatea vânzătorului, nu și al altor vecini, conform jurisprudenței instanțelor.
Art. 618 C. civ., invocat de reclamanți, se referă la disconfortul produs proprietarului fondului aservit prin instituirea servituții și nicidecum la investițiile pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului dominant.
În ceea ce privește susținerea că terenul ar fi domeniu public, aceasta se contrazice cu aceea că ar fi proprietatea pârâților, care au fost chemați în judecată tocmai în considerarea acestei calități, altminteri, neavând calitate procesuală pasivă.
În plus, nu s-a realizat vreo expropriere, pentru a se putea susține că terenul în litigiu este stradă, respectiv domeniu public.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civ., ce constituie temeiul său
în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce
urmează a fi expuse.
Astfel, pentru admisibilitatea unei acțiuni confesorii de servitute, ca și pentru admisibilitatea oricărei alte acțiuni, reclamanții nu pot să-și invoce propria turpitudine. În cazul acțiunii prin care se solicită constatarea unui drept de servitute a locului înfundat în sensul art. 616 C. civ., este necesar ca proprietarul locului înfundat să nu fie în culpă pentru crearea acestei împrejurări.
Apărarea de fond a pârâților fundamentată pe această împrejurare este fondată și admiterea ei este de natură să ducă la respingerea acțiunii pe fond, întrucât, într-adevăr, terenurile proprietatea vânzătorului, respectiv copermutantului de la care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate aveau ieșire la drumul public, așa cum a reținut instanța de apel, chiar dacă nu la drumul public la care doresc acces reclamanții în prezenta acțiune, însă o anumită preferință a proprietarului fondului înfundat nu constituie un criteriu de admisibilitate a acțiunii confesorii.
În aceste condiții, reclamanții aveau obligația să se îngrijească, la data când au dobândit dreptul de proprietate, să nu constituie un loc înfundat, ei ignorând această obligație legală.
Faptul că, în concret, folosesc accesul de pe terenul proprietatea pârâților, nu-i îndreptățește ca, invocându-și propria culpă în crearea locului înfundat, să ceară instanței să consfințească această stare de fapt.
Este adevărat că s-a susținut că terenul peste care se solicită constituirea servituții este domeniu public, invocându-se puterea de lucru judecat a unei hotărâri opozabile părților din prezentul proces, prin care instanța a constatat utilitatea publică a terenului, respingând cererea
proprietarilor tabulari ai acestuia, pârâții din prezenta acțiune, de a-l împrejmui. Nu este, însă, mai puțin adevărat că reclamanții i-au chemat în judecată pe pârâți tocmai în considerarea calității lor de proprietari tabulari, așa cum corect susțin aceștia în întâmpinare. În măsura în care apreciază că este vorba de un teren domeniu public, contestând dreptul de proprietate înscris în cartea funciară, reclamanții trebuiau să promoveze o altă acțiune, prin care să solicite constatarea dreptului de proprietate publică, dobândit chiar prin expropriere în fapt, în măsura în care susțin că statul ar fi preluat, abuziv sau nu, acest teren, fără a-și înscrie dreptul în cartea funciară.
Așadar, dacă tot au făcut referire la principiul disponibilității procesului civil rezultând din dispozițiile art. 129 alin. ultim Cod proc. civ., reclamanții au ales o acțiune confesorie de servitute, nefondată, pentru că își invocă propria culpă în crearea locului înfundat, în locul uneia privind constatarea dreptului de proprietate publică și solicitării accesului pe domeniul public în considerarea acestui regim juridic al terenului.
De aceea, în prezenta cauză, nu se pune problema încălcării puterii de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, nesubzistând, sub acest aspect, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Acest motiv nu subzistă nici în sensul încălcării sau greșitei aplicări a normelor de drept substanțial din art. 616 - 618 C. civ., deoarece, pentru a se trece la verificarea condițiilor de acordare a servituții prin aplicarea coroborată a art. 617 și 618 C. civ., trebuie ca reclamanții să nu fie în culpă pentru crearea locului înfundat, în sensul art. 616 C. civ..
De altfel, în realitate, cerând instanței de recurs să reaprecieze modul în care instanța de apel a aplicat criteriile rezultând din dispozițiile art. 617 și 618 C. civ., reclamanții nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod proc. civ., în actuala redactare, motivul prev. de pct. 11 al acestui articol fiind abrogat încă prin dispozițiile art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Tocmai de aceea, reclamanții au solicitat, în subsidiar, casarea și trimiterea spre rejudecare pentru completarea probațiunii, pentru ca instanța de apel să poată reaprecia starea de fapt. Nu se impune, însă, completarea probațiunii, pentru reverificarea modului de aplicare a criteriilor rezultând din art. 617 și 618 C. civ. de către o instanță de fond, deoarece reclamanții sunt în culpă pentru crearea locului înfundat, astfel că nu pot, invocându-și propria culpă, solicita acces pe terenul proprietatea altor persoane decât cei de la care au dobândit dreptul de proprietate asupra locului înfundat.
În virtutea principiului disponibilității, reclamanții pot opta să se judece cu cine doresc, dar asta nu înseamnă că nechemarea în judecată a celor de la care pot solicita o servitute de trecere poate fi invocată în
favoarea lor pentru admisibilitatea unei acțiuni împotriva altor proprietari vecini.
Nu se poate vorbi de încălcarea dreptului de proprietate și de aplicarea directă în dreptul intern a art. 1 din Protocolul nr. 1, pentru că legea internă ocrotește suficient dreptul de proprietate și nu a fost, nici greșit aplicată, nici greșit interpretată, întemeindu-se pe o jurisprudență constantă și previzibilă, în sensul că nu poate solicita servitute a locului înfundat cel care este în culpă pentru crearea acestuia.
Iată, deci, că nu subzistă nici unul dintre argumentele invocate de reclamanți pentru a susține motivul de recurs rezultând din dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
În ceea ce privește motivul fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct.
7 Cod proc. civ., acesta este nefondat la rândul său, întrucât cele două aliniate din considerente hotărârii pronunțate în apel (invocate de recurenți) nu se contrazic. Astfel, în ultimul alineat din p. 4, instanța de apel, aplicând dispozițiile art. 617 C. civ., apreciază că servitutea trebuie stabilită pe calea cea mai scurtă. În alineatul următor, primul de pe p. 5, invocat de recurenți, instanța de apel stabilește că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 618 C. civ., alegând varianta I din raportul de expertiză și apreciind că aceasta este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, pentru că nu implică cheltuieli. În continuare, în următorul alineat invocat în motivele de recurs, instanța de apel explică faptul că varianta aleasă de prima instanță este greșită pentru că afectează o porțiune foarte mare a fondurilor aservite. Este adevărat că omite o negație, în sensul că varianta aleasă de prima instanță nu este cea mai avantajoasă, pentru că afectează o porțiune întinsă a fondurilor aservite, însă aceasta este o eroare materială și nu o contradicție în considerente, deoarece, din succesiunea și logica lor, rezultă că instanța de apel, în alineatul 2 de pe p. 5, a explicitat alin. 1 de pe aceeași pagină, împrejurare confirmată și de restul considerentelor și de soluția adoptată prin dispozitiv.
Motivul prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. nu subzistă nici raportat la împrejurarea că instanța de apel ar fi dispus o completare la raportul de expertiză, iar, ulterior, a ignorat-o cu desăvârșire, întrucât, în realitate, ea a înlăturat concluziile acestei completări prin considerente, optând pentru varianta 3, respectiv constituirea unei servituți de trecere pe proprietatea celui de la care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului loc înfundat, variantă pe care nu a putut-o adopta datorită modului în care reclamanții au înțeles să constituie cadrul procesual, nechemându-i în judecată pe înstrăinători.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea, din considerentele arătate, va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., reclamanții recurenți vor fi obligați să-i plătească pârâtului intimat N. G. cheltuieli de judecată în sumă de 2072 lei, reprezentând onorariu avocațial în recurs, justificat cu chitanța de la fila 32 (onorariu al cărui cuantum este identic cu cel solicitat de reclamanții recurenți, conform chitanței de la fila 30, nepunându-se problema aplicării art. 274 alin. 3 Cod proc. civ.) și cheltuieli de transport, justificate cu bonul fiscal de la fila 33.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. | S. | I. și | |
C. | L. ANA împotriva deciziei civile nr. 87 din_ a T. | ui Sălaj, |
pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă recurenții să-i plătească intimatului N. G. suma de 2072 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
ANA I. A. | C. | A. | A. C. C. | B. |
Red. CAA dact. GC 2 ex./_
Judecători apel: M. T. Lazoc, D. D. I.
| ← Decizia civilă nr. 4048/2013. Servitute | Decizia civilă nr. 52/2013. Servitute → |
|---|
