Decizia civilă nr. 304/2013. Rectificare carte funciară
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 304/R/2013 Ședința publică din data de 27 iunie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: N. C. JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta I. M. împotriva deciziei civile nr.148 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -
N., în dosarul civil nr._, având ca obiect rectificare de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru revizuienta I. M. mandatarul L. G. și cu împuternicire avocațială pentru intimații V. Ș. și V.
D. I., avocat Rădăcină Sergiu, lipsă fiind toate celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care :
Mandatarul revizuientei, numitul L. G. depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit de instanță. Totodată depune copia certificatului de căsătorie seria CI nr. 9. și a certificatului de adopție cu seria AB nr. 1. .
Instanța constată că cererea de revizuire este legal timbrat.
Reprezentantul intimaților, avocat Rădăcină Sergiu depune la dosarul cauzei întâmpinare, în 3 exemplare. Un exemplar al întâmpinării se comunică cu mandatarul revizuientei, numitul L. G. .
Mandatarul revizuientei, numitul L. G. arată că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru studiul întâmpinării.
Chestionat fiind de către instanță asupra obiectului cererii, mandatarul revizuientei, numitul L. G. învederează faptul că cererea sa a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 148/R/_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, fiind nemulțumit de soluția pronunțată în acel dosar.
Reprezentantul intimaților, avocat Rădăcină Sergiu arată că renunță la excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. -N., invocată prin întâmpinare. Totodată, susține că o reprezintă și pe intimata D. Ana.
Mandatarul revizuientei și reprezentantul intimaților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de invocat, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea revizuirii.
Având cuvântul în dezbateri, mandatarul revizuientei I. M., numitul L.
G. solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris; fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților V. Ș., V. D. I. și D. Ana, avocat Rădăcină Sergiu solicită respingerea cererii de revizuire, pentru motivele arătate prin
întâmpinare, pe care le reiterează; cu obligarea revizuientei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, revizuienta I. M., prin mandatarul său L. G., a solicitat revizuirea deciziei civile nr.148/2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar civil nr._ .
În motivarea cererii s-a arătat că în decizia atacată nu s-a ținut cont de actele existente, cu precădere de ordonanța nr. 905/II/2/1998 din 12 ianuarie 1999, care dovedește faptul că contractul de vânzare-cumpărare este unul fals.
Cererea nu a fost motivată în drept și a fost legal timbrată potrivit chitanței și timbrelor judiciare anulate la dosar (f.55).
Au fost anexate cererii înscrisuri (f.2,3,17-46)
Intimații, legal citați, au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, excepție pe care, față de precizările mandatarului revizuientei, nu a mai susținut-o.
Pe fond, s-a arătat că revizuienții au uzitat de toate căile procesuale posibile, uneori chiar în mod repetat, raporturile dintre părți fiind de mult soluționate în mod irevocabil.
Examinând cererea de revizuire, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 148/2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar civil nr._, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. M. , împotriva sentinței civile nr. 2112/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 616/R/265/2009.
În motivarea deciziei s-a reținut că Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție dată în dosarul_ /99 la 25 iunie 1999 (f. 246-249 din volumul II al prezentului dosar) cuprinde elemente de fapt și soluții clar determinate, nefiind susceptibilă de vreo interpretare, și prima instanță a reținut fidel, în rezumat, datele acesteia, fără a altera în vreun fel conținutul actului, situație în care primul motiv de recurs se găsește neîntemeiat.
Astfel, ordonanța reține și dispune:
"Prin ordonanța nr. 905/II/2/98 din 31 decembrie 1998 - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a infirmat din nou soluția dispusă în dosarul nr. 1146/P/1997 și în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. c raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală a dispus infirmarea soluției, neînceperea urmăririi penale față de D. Ana sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale și declararea în fals a înscrisului sub semnătură privată
- contract de vânzare - cumpărare - întocmit la 12 august 1997 pentru terenul situat în satul N., cu toate consecințele ce decurs ca urmare a falsificării.";
"Soluția adoptată în cauză este nelegală și netemeinică.
Din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor Beșuțiu Anisia și Ana
, expertizele criminalistice grafice întocmite de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C. și Laboratorul Central de Expertize Criminalistice București, sentința civilă nr. 1662/92 a Judecătoriei N., decizia civilă nr. 591/96/A, rezultă că în sarcina învinuitei D. Ana nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte
de natură penală. În mod greșit, prin ordonanța nr. 905/II/2/1998 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. g Cod procedură penală.
… în mod greșit a dispus declararea ca fals a contractului de vânzare - cumpărare întocmit la 12 august 1997 între familia Palage, S. și Ana și familia D. Ana și I. .
Față de cele arătate mai sus, urmând dispozițiile art. 275-278 Cod procedură penală, art. 249 alin. 1 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. c raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, art. 223 alin. 5 raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
D I S P U N:
Admiterea plângerii formulate de D. Ana împotriva ordonanței 905/II/2/1998 din 31 decembrie 1998 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. .
Scoaterea de sub urmărire penală față de D. Ana, fiica lui Petre N. și Nastasia, născută la … în N., fără antecedente penale, domiciliată în N. nr. 310, județul B. -N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal.";
Așa fiind, concluziile judecătoriei privitor la modul în care trebuie valorificat înscrisul tratat relativ la soluția privind modificarea acțiunii civile introductive, depusă la dosar la termenul de judecată din_, fără nicio îndoială sunt corecte.
Și cel de-al doilea motiv de recurs nu poate conduce la adoptarea măsurii preconizată de recurentă, sentința fiind legală și temeinică și din acest punct de vedere.
Atâta vreme cât în favoarea sa nu se poate reconstitui dreptul de proprietate ca moștenitoare testamentară a numitei Palage Ana, întrucât terenul disputat a ieșit legal din patrimoniul celei din urmă, comun cu cel al soțului său Palage S., prin vânzarea bunului cumpărătorului D. I., pe de o parte, iar pe de altă parte testatoarea nu a urmat procedura specială reglementată de legea fondului funciar, aspect pe care nu-l contestă, recurenta nu justifică un interes legitim, în sensul alineatului 2 al art. III din Legea 169/1997, de a cere constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 51187/2000 pentru faptul nemenționării corecte în titlu a celui îndreptățit la reconstituire, adică cumpărătorul D. I., cel care a formulat cererea de reparație, i s-a retrocedat terenul, eliberându-i-se adeverință provizorie de proprietate, nr. 2730/1992, și procesul verbal de punere în posesie cu nr. 1462/_ .
Condiția interesului legitim în materia de față se traduce în vocația dobândirii terenului în favoarea recurentei în cazul în care titlul s-ar fi desființat, ori față de cele subliniate în alineatul precedent acest lucru nu este posibil.
O asemenea cerință de exercitare a acțiunii în nulitatea titlului pentru motivul indicat aparține exclusiv subiecților de drept menționați corect de sentință și nu reclamantei recurente I. M., care nu se află în vreo legătură cu familia D. .
Potrivit prevederilor art. 322 alin.1 din codul de procedură civilă o hotărâre dată de instanța de recurs este susceptibilă de calea extraordinară de atac a revizuirii atunci când aceasta evocă fondul.
Din considerentele deciziei atacate se poate lesne observa că instanța de recurs nu a evocat fondul ci a respins recursul găsind neîntemeiate criticile formulate în recurs, astfel că cererea de revizuire îndreptată împotriva acesteia este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.
Constatând că revizuienta se află în culpă procesuală, tribunalul urmează ca în baza prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă să o oblige să plătească
intimaților V. Ș., V. D. și D. Ana suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, justificate prin plata onorariului avocațial (f.60).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta I. M. domiciliată în F., sat N., nr. 290, jud. B. -N., prin mandatar L. G., împotriva deciziei civile nr. 148/R/2013, pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. .
Obligă revizuienta să plătească intimaților V. Ș., V. D. și D. Ana suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
S. | I. | N. | C. | I. | C. M. | D. |
Red./Tehnored. S.I. 2 ex _
← Decizia civilă nr. 66/2013. Rectificare carte funciară | Încheierea civilă nr. 127/2013. Rectificare carte funciară → |
---|