Decizia civilă nr. 306/2013. Completare, lamurire dispozitiv

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr. 306/A

Ședința publică din 18 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.

J. ecător A. S. T.

G. ier A. S.

Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelantul J. P. cu domiciliul în B. S., str. M. nr. 34, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 10638/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect completare/lămurire dispozitiv ieșire din indiviziune.

Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de_ când a pronunțat prezenta hotărâre.

T.

Prin sentința civilă nr. 10638/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul Jigovenu P. ( moștenitor al pârâtei T. M. -căsătorită J., în contradictoriu cu pârâții P. V., M. F., B. Z., M. M., P.

F., P. Ș., P. I., S. R. prin P. orașului B. S., P. M. P. ,

B. Maricia, P. S., T. I., T. I., D. A., DP .

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată sub numărul de mai sus Jigovenu

P., a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. V., M. F., B. Z. ,

M. M., P. F., P. Ș., P. I., S. R. prin P. orașului B. S. ,

P. M. P., B. Maricia, P. S., T. I., T. I., D. A., DP completarea dispozitivului sentinței civile nr.6051/_, dată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 2589/1996 în sensul de a menționa: că atribuie pârâților de rândul 1-8 în indiviziune parcela cu nr. top nou 725/3 în suprafață

de 1553 mp "în loc de: atribuie pârâților de rând atribuie pârâților de rând 1- 8 în indiviziune parcela cu nr. top nou 725/2 în suprafață de 1453 mp și parcela cu nr. top nou 725/3 în suprafață de 1553 mp";.

Pârâții au fost legal citați.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.

S-a atașat dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința mai sus amintită.

Analizând cererea instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă potrivit căruia "se poate cerere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri date în fond, după casarea cu reținerea în termen de 15 zile de la pronunțare.";

Împotriva sentinței civile nr. 10638/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ (număr în format vechi 2589/1996) a formulat recurs recalificat în baza art. 84 coroborat cu art. 725 alin. 3 Cod procedură civilă 1865, reclamantul J. P., moștenitor al pârâtei T. M., căsătorită

J., decedată la data de_, din dosarul de fond.

Reclamantul J. P. a solicitat admiterea apelului, pentru motivele arătate inițial în cererea de recurs, pe care le susține ca motive de apel, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanțe.

În motivele de apel, reclamantul J. P. a arătat următoarele: Prin sentința atacată J. ecătoria a soluționat cererea de îndreptare a hotărârii din cauza pendinte pe excepție reținând (deși nu s-a precizat în mod explicit, însă se poate deduce) că cererea de îndreptare a hotărârii ar fi tardivă întrucât nu ar fi fost formulată în termen de 15 zile de la pronunțarea sentinței civile nr. 6051/1998.

Întrucât instanța fondului a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, solicitare ce a fost formulată în mod expres și prin cererea de declarare a căii de atac și respectiv prin precizarea acesteia depusă la termenul de judecată din_, în condițiile art. 297 Cod procedură civilă.

Apelantul consideră nelegală hotărârea, judecătoria făcând o greșită aplicare a legii față de prevederile art. 725 Cod procedură civilă, în condițiile în care cererea de îndreptare a hotărârii, soluționată prin sentința atacată cu prezenta, privește o sentință pronunțată în_ .

Dispozițiile art. 725 Cod procedură civilă, ca normă tranzitorie, reglementează că: "hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate"; și că ";dispozițiile legii noi de procedură se aplică și proceselor în curs de judecată începute ( iar nu finalizate) sub legea veche";.

Cererea de îndreptare a hotărârii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă în forma în care acest text de lege a fost prevăzut de legea în vigoarea la data pronunțării sentinței civile nr. 6051/_ .

Prin sentința civilă nr. 10638/2012 Judecătoria Baia Mare a avut însă în vedere dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă în forma în vigoare în anul 2012, normă care însă nu era edictată în codul de procedură civilă la data pronunțării sentinței 6051/_ . În concret, deși Judecătoria Baia Mare a reținut că apelantul și-a întemeiat cererea pe art. 281 Cod procedură civilă în vechea formă, totuși a soluționat cauza pe dispozițiile legii noi și a considerat ca tardivă cererea formulată raportat la noua formă a art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă.

Or, norma veche nu prevedea un termen până la care se poate formula cererea de îndreptare a hotărârii, ci prevedea doar că există posibilitatea îndreptării hotărârii din oficiu sau la cerere (ce putea fi formulată deci oricând indiferent de cazul de îndreptare a hotărârii adică și în situația unei greșeli de socoteli, cum este cea pe care a invocat-o prin cererea de îndreptare a hotărârii).

În drept, apelantul își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 298, art. 282, art. 281 ind. 3 raportat la art. 275 și art. 281 (în vechea formă din anul 1998) Cod procedură civilă.

Intimații nu au depus întâmpinare la cererea de apel. Apelantul a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând sentința civilă nr. 10638/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând cuprinsul sentinței atacate, se remarcă faptul că interpretarea dată de apelant prin motivele de apel considerentelor sentinței este eronată și în cauză nu se verifică incidența niciunui motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare.

În mod eronat susține apelantul că prima instanță ar fi soluționat cererea sa pe excepția tardivității introducerii acesteia. Nu există nici un element în cuprinsul sentinței atacate de natură să conducă la o asemenea concluzie.

Nu există nicio mențiune privind tardivitatea nici în practica, nici în considerente și nici în dispozitivul hotărârii atacate, prin care se arată că se respinge cererea, fără să existe nicăieri nicio mențiune despre tardivitatea ei.

Dimpotrivă din considerentele hotărârii atacate, rezultă că prima instanță, indiferent de textul de lege indicat, respectiv indicarea unui articol din Codul în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, a considerat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a respins cererea, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, în formularea aplicabilă, potrivit art. 725 Cod procedură civilă 1865, pentru următoarele considerente:

Reclamantul J. P. a solicitat, prin cererea înregistrată la data de_, îndreptarea sentinței civile nr. 6051/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2589/1996, îndreptarea "greșelii de socoteli și a

greșelii materiale strecurate în sentință, în dispozitivul hotărârii, dar și în considerentele acesteia, în sensul de a se menționa că: "atribuie pârâților de rând 1-8 în indiviziune parcela cu nr. top nou 725/3 în suprafață de 1553 mp" în loc de: "atribuie pârâților 1-8 în indiviziune parcela cu nr. top nou 725/2 în suprafață de 1453 mp și parcela cu nr. top nou 725/3 în suprafață de 1553 mp";.

Examinând sentința civilă nr. 6051/_, dispozitivul acesteia, precum și considerentele, care explică în mod lămuritor dispozitivul, se constată că ceea ce solicită reclamantul prin cererea din_ nu este nicidecum o îndreptare de "greșeală de socoteli și greșeală materială";, ci ar duce la modificarea soluției aduse în cauză prin sentința civilă nr. 6051/_, ceea ce este inadmisibil a se solicita pe această cale.

De altfel, împotriva sentinței civile nr. 6051/_ a Judecătoriei B. Mare s-a declarat calea de atac a apelului, de către apelantul T. D., care a solicitat în apel atribuirea către acesta, din CF 161 T. de Sus nr. topo 725, a suprafeței de teren de 1949 mp, compusă din suprafața de 1629 mp, cotă egală cu intimații și 320 mp conform actului de vânzare-cumpărare din_ și nu suprafața de 1770, cât i se atribuie prin sentința 6051/1998 - fila 2 din 2589/1996 a T. ui M. atașat.

Prin decizia civilă nr. 1002/A/_ a T. ui M., irevocabilă prin nerecurare, s-a admis în parte apelul declarat de reclamantul T. D., fiind schimbată în parte sentința civilă nr. 6051/_, în sensul obligării pârâtelor

T. M., căsătorită Jigovean și T. R. la câte 166.887 lei și pe pârâții P. V., B. Z., M. F., M. M., P. S., P. F., P. Ș. și P. I.

, în solidar, la 166.887 lei în favoarea reclamantului.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute prin decizia civilă nr.

1002/A/_ .

În cuprinsul sentinței civile nr. 6051/_, prima instanță explică de ce s-a pronunțat de maniera ce se solicită a fi "îndreptată"; prin cererea depusă la dosar la data de_ și arată că potrivit extrasului de CF 161 T. de Sus reclamantul este coproprietar împreună cu T. R., T. M. și T. Nastasia, ultima fiind decedată, iar moștenitorii ei sunt pârâții P. V., M.

M., P. S., P. F., P. Ș., P. I. . În cursul procesului a decedat pârâta

M. M. moștenitorii acesteia fiind B. Z., M. F. și M. M. . Cotele celor 4 coproprietari din CF sunt egale de 1/4 fiecare.

Expertul, în urma completării lucrării de expertiză, a făcut propunere de partajare, conform folosinței actuale, lucrare cu care au fost de acord părțile.

Așa fiind s-a admis cererea conform dispozițiilor art. 728 Cod civil, s-a dispus partajarea imobilului conform schiței întocmite de expert și s-a atribuit reclamantului din CF 161 nr. topo 725/1 suprafața de 1770 mp pârâților 1-8 în indiviziune parcela cu nr. topo 725/2, în suprafață de 1453 mp, pârâtei T. M. căsătorită J. parcelă cu nr. top 374 în suprafață de 194 mp și 373/1 în suprafață de 836 mp și pârâtei T. R. parcelele cu nr. topo nou 373/2 în suprafață de 1030 mp.

Finalitatea urmărită de reclamant prin cererea de îndreptare a hotărârii înregistrată la data de_ nu poate fi atinsă pe această cale, nefiind întrunite condițiile legii.

Soluția primei instanțe este corectă, chiar dacă lapidar motivată.

Raportat la considerentele expuse în cele ce preced, cu observarea motivării aduse de către tribunal, apelul va fi respins ca nefondat, sentința civilă nr. 10638/_ urmând a fi menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul J. P., domiciliat în B. S., str. M. nr. 34, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 10638/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ (număr în format vechi 2589/1996).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

Ț. D.

S. T. A.

SA

Red.DȚ/_

Tred. A.S/_ - 19 ex

J. ecător la fond: V. U.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 306/2013. Completare, lamurire dispozitiv