Încheierea civilă nr. 4648/2013. Completare, lamurire dispozitiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 4648/R/2013
Ședința publică din 12 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-au luat în examinare cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 2977/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., cerere formulată de către doamna expert Florea F. .
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta recurentă B. D.
, personal, și doamna expert Florea F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, doamna expert Florea F. arată că își menține cererea astfel cum a fost formulată.
Reclamanta recurentă B. D. arată că este de acord cu cererea formulată de către doamna expert.
Curtea reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.
C U R T E A
Curtea, constatând că onorariul achitat de către reclamanta B. D. în contul expertei Florea F. (fila 152 dosar) nu a fost încuviințat în cursul soluționării dosarului nr._ al Curții de Apel C. și nu s-au făcut demersurile necesare în vederea achitării acestuia în favoarea expertei,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Încuviințează onorariul expertei FLOREA F. în cuantum de 300 lei. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
A. A. C. | ANA I. | A. C. |
GREFIER,
C. B.
1
← Decizia civilă nr. 155/2013. Completare, lamurire dispozitiv | Încheierea civilă nr. 160/2013. Completare, lamurire dispozitiv → |
---|