Decizia civilă nr. 310/2013. Servitute

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.310/A

Ședința publică din 19 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. G. G.

J. ECĂTOR: Ț. D.

GREFIER: B. D.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil declarat de apelanții L.

I., G. I., G. G., G. A., P. I., A. I., L. I., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. I., în S. M., str. C. Coposu, nr. 2, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 598 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect servitute de trecere.

Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 12 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, art. 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 19 decembrie 2013, când a decis următoarele:

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 598/_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, a fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de A. I. și L. I., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocată de pârâți. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamanții L. I., G. I., G. G. ,

G. A., P. I., precum și cererea de intervenție formulată de A. I. și L. I. în contradictoriu cu pârâții V. G. senior, V. G. junior, având ca obiect servitute de trecere. Au fost obligați reclamanții și intervenientele să plătească pârâților suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin acțiunea civilă introdusă la data de_, înregistrată în dosarul nr._ reclamanții L. I., G. I., G. G., G. A., P. I.

au chemat în judecată pârâții V. G. senior și V. G. jr., solicitând ca instanța să constituie o servitute de trecere în tot timpul anului cu picioarele, atelajele și mijloace auto peste terenul proprietatea pârâților, cu obligarea reclamanților la plata unor despăgubiri anuale.

Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, arată că reclamantul G. Grigore este proprietarul tabular al terenului în suprafață de 4.070 m.p. înscris în CF nr. 2246, nr. top. 1893/1 și 1894/1 situat în com. Ș., în natură curți, clădiri și fânaț. Ceilalți reclamanți sunt frații acestuia, mai puțin reclamanta G. I., care este mama reclamantului și L. I., care deține un teren învecinat cu cel al pârâților. Părțile și-au construit locuințe pe terenul respectiv.

Arată că drumul de acces al reclamanților la DJ 186 se face peste terenurile aparținând celor doi pârâți, care sunt tată și fiu.

Terenul reclamanților are caracter de loc înfundat datorită comportamentului pârâtului V. Grigore senior care de aproximativ un an de zile nu le-a mai permis accesul pe drumul respectiv și a condiționat permiterea accesului de plata unei sume de bani.

Reclamanții au mai formulat acțiune în instanță sub forma ordonanței președințiale pentru ca pârâții să le permită accesul pe drumul respectiv, însă având în vedere că nu există o acțiune de fond având ca obiect servitute de trecere, tribunalul a respins ordonanța președințială având ca obiect "obligația de a nu face";.

În drept, acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 616, 622 și 624 Cod

civil.

În probațiune, se solicită încuviințarea probei testimoniale, expertiză

tehnică de specialitate și reclamanții se obligă să depună extras de carte funciară.

Cererea a fost legal timbrată cu chitanțele de la f.22 și 33.

Pârâții V. Gh. Sr. și V. Gh jr, fiind legal citați, au depus Întâmpinare (f. 24) prin care invocă, excepția insuficientei timbrări, a lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca netemeinică.

În fapt, arată că terenul proprietatea reclamanților nu constituie loc înfundat deoarece aceștia mai au o cale de acces la drumul public.

Se arată că se impune chemarea în judecată și a celorlalți vecini ai reclamanților deoarece mai multe fonduri vecine au acces la calea publică și nu doar cel aparținând pârâților. Dacă s-ar constitui un drum de trecere peste terenul pârâților, aceștia nu ar mai putea să-și îngrădească proprietățile, putând fi supuși altor abuzuri din partea terților.

De asemenea, consideră că instituirea unei servituți de trecere peste terenul pârâților nu ar mai respecta principiul proporționalității protejării intereselor părților și s-ar ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.

În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și alte probe pe care instanța le va considera necesare.

Solicită, în temeiul art. 274 C.pr.civilă, cheltuieli de judecată.

La f. 78 se află Cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.

I. și L. I., prin care solicită constituirea unei servituți de trecere în favoarea lor peste terenul proprietatea pârâților.

În fapt, intervenientele arată că sunt moștenitoarele lui A. I. decedat la_, proprietarul pe numele căruia s-a eliberat titlul de proprietate nr. 6017/8/_ .

Susțin că terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate are caracter de loc înfundat, iar pentru a ajunge la el în vederea exploatării sunt nevoite să treacă peste terenul proprietatea pârâților.

În drept, își întemeiază cererea pe disp. art. 49 și urm. C.pr.civilă.

În probațiune, arată că își însușesc expertiza topografică și celelalte probe din acțiunea introductivă.

Cererea de intervenție a fost legal timbrată (f. 86-89).

Instanța a unit excepțiile invocate de pârâți cu fondul cauzei, urmând să se pronunțe asupra lor după efectuarea expertizei topografice.

Dl. ing. Boroica I. a depus Raportul de expertiza tehnică judiciară (f.

101).

Toate părțile din proces au acceptat raportul de expertiză și nu au mai

solicitat alte probe, reprezentanții lor depunând concluzii scrise la dosar.

În concluziile scrise ale reclamanților s-a cerut, în temeiul art. 242, alin. ultim din C.pr.civilă, judecarea în lipsă a cauzei.

În probațiune, s-a mai dispus atașarea dos. nr._ al Judecătoriei Dragomirești, având ca obiect ordonanță președințială în care prin sentința civilă nr. 402/28 Iunie 2011 s-a admis în parte cererea reclamantului L. I., introdusă în contradictoriu cu pârâtul V. G., având ca obiect ordonanță președințială pentru obligația de a nu face, pârâtul V. G. fiind obligat să nu îngrădească reclamantului L. I. calea de acces spre terenul acestuia, situat în comuna Ș., în locul numit "În Prund"; ("Zapode";) și s-a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială a aceluiași reclamant, în contradictoriu cu același pârât, pentru servitute de trecere.

Prin decizia civilă nr. 557/_ a T. ui M. s-a admis recursul lui V. G., împotriva sentinței civile nr.402/28 iunie 2011 a Judecătoriei Dragomirești, pe care a modificat-o în sensul că s-a respins în totalitate acțiunea promovată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâtul V.

.
La dosarul respectiv este atașat dosarul nr._ în care, prin sentința civilă nr. 1035/_ a Judecătoriei Dragomirești s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Grigutza G. în contradictoriu cu pârâții Grigutza I., P. n Togyer și Stern Smil, s-a validat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între pârâta Grigutza I. și reclamantul Grigutza G.
, s-a radiat dreptul de proprietate de pe vechii proprietari și s-a dispus înscrierea pe noii proprietari pentru terenul înscris în CF nr. 2246, nr. top. 1893/1 în suprafață de 2100 m.p. și nr. top. 1894/1 în suprafață de 1970 m.p.
Mai este atașat dosarul nr._ în care G. I. l-a chemat în judecată pe V. G., pe cale de ordonanță președințială, având ca obiect aceeași "obligație de a nu face";, respectiv să nu-i blocheze calea de acces la drumul public. Sentința civilă nr.373/_ a Judecătoriei Dragomirești, prin care s-a admis în parte acțiunea, a fost modificată prin decizia tribunalului M. nr.556/R/_ și s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta G. I. în contradictoriu cu pârâtul V. G. .
Analizând susținerile părților și probele administrate, prin prisma prevederilor legale, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă introdusă la data de_ înregistrată în dos. nr._ reclamanții L. I., G. I., G. G., G. A., P. I. au chemat în judecată pârâții V. G. senior și V. G. jr., solicitând ca instanța să constituie o servitute de trecere în tot timpul anului cu picioarele, atelajele și mijloace auto peste terenul proprietatea pârâților, cu obligarea reclamanților la plata unor despăgubiri anuale.
1. I. și L. I. au formulat o Cerere de intervenție în interes propriu, prin care solicită constituirea unei servituți de trecere în favoarea lor peste același teren aflat în proprietatea pârâților.

Pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsa calității procesuale active. Instanța a unit excepțiile invocate cu fondul cauzei, urmând să se pronunțe asupra lor după efectuarea expertizei topografice.

Reclamanților li s-a pus în vedere la mai multe termene de judecată să depună extrasul CF nr. 2246, însă au depus doar coala CF a imobilului, la f. 58, din care rezultă că pentru topograficele 1893 și 1894 proprietari tabulari sunt

P. n Togyer l. V. și Stern E. Elias.

Din Raportul de expertiza tehnică judiciară (f. 101) întocmit de dl. ing. Boroica I. rezultă că drumul de acces nu aparține pârâților, ci face parte din CF 2246 Ș., nr. top. 1894/2 și 1893/2, fără suprafață, proprietari tabulari fiind

P. n Togyer l. V. și Stern E. Elias. Imobilul este înscris în titlul de proprietate nr. 55470/23, iar Comisia locală de fond funciar a făcut punerea în posesie până în drumul de acces, care se învecinează cu terenul cu care pârâții au fost puși în posesie, așa cum rezultă din procesul verbal de punere în posesie nr. 1/_ .

Acțiunea pentru constituirea unei servituți de trecere a fost introdusă la data de_, astfel că i se aplică dispozițiile Noului Cod Civil, valabil de la_ .

Art. 617 și următoarele din NCC reglementează servitute de trecere.

Atât în vechea reglementare, art. 1864 CC, cât și în actuala reglementare, textele de lege se referă la "proprietarul"; fondului care este lipsit de acces la calea publică.

Pârâții nu sunt proprietari tabulari ai drumului de acces și acest drum nu este inclus nici în titlul de proprietate al pârâților, astfel că imobilului nu i se poate institui calitatea de fond aservit și nu se poate constitui o servitute de trecere împotriva proprietății lor. Raportat la obiectul acțiunii, aceștia nu au calitate procesuală pasivă.

Nici reclamanții și nici intervenientele nu au calitate procesuală activă în promovarea acestei acțiuni deoarece nici aceștia nu sunt proprietari tabulari ai imobilelor pe care le folosesc.

Reclamanții susțin în acțiunea introductivă că doar G. G. ar fi proprietar tabular, însă nici măcar pentru acesta nu s-a depus extras de carte funciară care să ateste acest lucru. Din coala CF Ș., de la f. 58, rezultă că pentru topograficele nr. 1893 și 1894 proprietari tabulari sunt P. n Togyer l. V. și Stern E. Elias.

Este adevărat că la dosarul cauzei s-a atașat dos. nr._ în care, prin sentința civilă nr. 1035/_ a Judecătoriei Dragomirești s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Grigutza G. în contradictoriu cu pârâții Grigutza I., P. n Togyer și Stern Smil, s-a validat contractul de vânzare- cumpărare sub semnătură privată încheiat între pârâta Grigutza I. și reclamantul Grigutza G., s-a radiat dreptul de proprietate de pe vechii proprietari și s-a dispus înscrierea pe noii proprietari pentru terenul înscris în CF nr. 2246, nr. top. 1893/1 în suprafață de 2100 m.p. și nr. top. 1894/1 în suprafață de 1970 m.p, însă în Anexa Grafică nr. 1 din Raportul de expertiză întocmit de dl. ing. I. Boroica (f. 107), pe terenul cuprins în nr. cad. 50.265 pe care este întabulat Grigutza G. sunt identificate distinct construcțiile aparținând lui G. G., P. I., G. A. și G. I., reclamanții din prezentul dosar, care nu sunt proprietari tabulari, ceea ce înseamnă că Grigutza G. - reclamantul care și-a înscris dreptul de proprietate în dos. nr._ este diferit de G. G., reclamantul din prezentul dosar.

Reclamantul L. I. al cărui teren este identificat în anexă pe numele soției L. I. nu este nici el proprietar tabular al imobilului pe care îl folosește, în Anexa la Raportul de expertiză terenul apărând "fără date de C.F.";.

Titlul de proprietate nr. 6017/8/_ de la f 55 pe care îl invocă intervenientele este eliberat pe numele soțului, respectiv tatălui lor decedat, însă acesta este un act administrativ care poate face dovada proprietății doar în momentul emiterii lui și doar pentru persoana înscrisă în titlu. Nu se știe dacă s- a făcut partaj între părți, sau dacă în urma partajului imobilul a revenit intervenientelor. În plus, în acest act terenul nu este identificat sub aspect de carte funciară.

Cu ocazia stabilirii servituții de trecere, hotărârea adoptată trebuie să determine cu exactitate care dintre părți suportă aservirea proprietății, atât pentru asigurarea rigorii lucrului judecat, cât și pentru a fi posibilă executarea. Potrivit art. 885 din Noul Cod Civil, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a

justificat înscrierea.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele prevăzute de art.22 lit.a din Legea nr.7/1996, potrivit cărora "înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva acelui care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută";.

Potrivit deciziei nr. 650/2009 a Curții Constituționale, dispozițiile privind garantarea și ocrotirea proprietății se aplică numai titularilor dreptului de proprietate, or în prezenta cauză autorii excepțiilor nu și-au stabilit încă calitatea de proprietari, aceasta aparținând proprietarilor tabulari.

Instanța a admis excepțiile analizate și a respins acțiunea, cu precizarea că devine de prisos examinarea fondului acestei cereri sub aspectul legalității și temeiniciei.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, potrivit art. 274 C. pr. civilă, partea care cade în pretenții, este obligată să suporte cheltuielile de judecată.

În speță s-a dovedit cu chitanțele depuse la dosar că pârâții au suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei reprezentând onorariul avocațial. Împotriva sentinței civile nr. 598/_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă 1865 au formulat apel apelanții-reclamanți: L. I., G. I.

, G. G., G. A., P. I. și A. I. și L. I., intervenienți în interes propriu, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivele de apel, apelanții au arătat următoarele: în fapt, după închiderea dezbaterilor a fost admisă în principiu cererea de intervenție in interes propriu a apelantelor-interveniente A. I. si L. I. dupa care, s- a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Pe baza acestor excepții este respinsă acțiunea reclamanților-apelanți și fără a se reține lipsa calității procesuale a intervenientelor-apelante A. loan si L. I. este respinsă și cererea acestora.

În esență această lipsă a calității procesuale este fundamentată pe faptul că în cursul cercetării judecătorești apelanții nu ar fi făcut dovada calității de proprietari împrejurare in care potrivit art. 885 C.civ. respectiv art. 220 lit. "a" din Legea nr. 7/1996 nefăcând dovada înscrierii in Cartea funciara ar fi lipsiți de legitimitate procesuală activă.

Nici pârâții la rândul lor nefiind proprietari tabulari aceștia nu pot fi chemați in judecata intr-o cauza de natura celei supuse judecații.

Soluția de mai sus este adusă în disprețul unor prevederi imperative ale legii și totodată prin omisiunea verificării exhaustive a probatoriului administrat in cauza.

În alta ordine de idei instanța fondului face o aplicare greșita a legii întrucât jurisprudența in materie contrazice in mare măsura considerentele pe care a fost fundamentata soluția apelata.

La termenul din_ apelantele A. I. si L. I. -am formulat o cerere de intervenție in interes propriu in lumina prevederilor art. 49 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.

Prima instanța nu a verificat în cursul cercetării judecătorești această cerere de intervenție și prin aceasta a încălcat prevederile art. 52 Cod procedură civilă.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că instanța era obligată să asculte părțile și intervenienții, hotărând apoi asupra încuviințării in principiu a cererii.

Aliniatul 3 al aceluiași text de lege învederează că, după încuviințarea în principiu, instanța comunică intervenția, cu toate obligațiile instituite de acest text de lege.

Abia în acest moment apelantele dobândeau calitatea de parte in proces, or, prima instanța a omis a urma procedurile instituite de art. 52 Cod procedură civilă pronunțându-se asupra cererii de intervenție abia prin hotărârea finală.

Aspectul mai sus învederat confirmă teza apelanților potrivit căreia prima instanța nu a cercetat în mod judicios fondul cauzei, greșeală de natură procedurală atrăgând după sine sancțiunea anularii hotărârii apelate.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este acela că, deși față de interveniente instanța nu retine in dispozitivul soluției sale lipsa calității procesuale active, totuși se respinge cererea de intervenție în contextul respingerii întregii acțiuni.

Acțiunea introductivă a avut ca temei de drept dispozițiile vechiului cod civil respectiv art. 616,622 si 624.

În lumina prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 prima instanța avea obligația să pună in discuția părților prin prisma succesiunii în timp a legilor, care este legea cu aplicabilitate în speță.

Trecând peste această obligație, prin hotărârea apelata se discuta instituția servituții de trecere prin prisma dispozițiunilor art. 617 C.civ. (N) imprejurare în care s-a încălcat în mod flagrant principiul disponibilității procesului civil.

La filele nr. 55 din dosarul primei instanțe s-a depus titlul de proprietate nr. 6017/8 din_ eliberat pe seama numitului A. I. care este tatăl decedat al intervenientelor A. I. căsătorita L. și respectiv A. I. .

Prin actele de stare civila de la filele nr. 52/54 din dosar s-a făcut dovada legăturii de rudenie și prin urmare calitatea de succesoare ale defunctului A.

I., împrejurare în care în lumina prevederilor legale în materie dreptul de proprietate l-au dobândit în această calitate nefiind necesară înscrierea acestuia în sistemul de publicitate imobiliara. În acest sens apelanții invocă prevederile art. 26 din Legea nr. 115/1938 respectiv art. 26 din Legea nr. 7/1996 astfel cum a fost modificată și completată ulterior.

Într-o speța similară a Judecătoriei S. M. s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia Civila nr. 123 în dosarul nr. 8492/2004.

Prima instanța prin considerentele soluției în raport de pretinsa lipsă a calității procesuale active a intervenientelor aduce o hotărâre nesustenabilă din punct de vedere juridic, prin aceasta probându-se în plus lipsa de cercetare exhaustivă a fondului cauzei.

În pofida probelor cauzei, prima instanța omite a cerceta fondul cauzei pronunțând o soluție pe excepție, deși în considerentele hotărârii sunt evocate elemente de natura a infirma teza excepției.

În dosarul atașat nr._ al Judecătoriei D. se află depusă Sentința Civila nr. 1035 din_ prin care G. G. formulează o acțiune în validarea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată în contradictoriu cu Grigutza I., P. n Toagyer și Stern Smil hotărâre în baza căreia apoi este întabulat dreptul de proprietate pentru terenul înscris CF nr. 2246 nr. top. 1893/1 și 1894/1 în favoarea reclamantului G. G. .

Acest aspect este evidențiat în considerentele hotărârii primei instanțe numai că în justificarea excepției reținute se arată că nu s-a depus la dosar decât coala de CF nr. 2246 cu top. 1893 și 1894.

G. A. și P. I. născuta G. sunt soția și respectiv fiica numitului

G. G., pe terenul astfel dobândit fiecare amplasându-și gospodăriile.

Datele mai sus învederate acoperă pe deplin critica adusă hotărârii primei instanțe privind reținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, întrucât această calitate rezultă din actele la care s-a făcut referire.

Expertiza efectuată în cauză învederează faptul că fondul dominant este înscris in CF nr. 50265 nr. cad. 50265 cu suprafața de 470 m.p.

Prima instanța nu examinează acest aspect, făcând trimitere la o situație tabulară care precede dezmembrările ulterioare efectuate cu ocazia punerilor in posesie în urma unor litigii și nu in ultimul rând a aplicării legilor retrocedării proprietăților.

În fine, referitor la cei doi pârâți, prima instanță reține excepția lipsei calității lor procesuale pasive pe considerentul că procesele verbale de punere în posesie anterior eliberării Titlului de proprietate nu cuprind porțiuni din drumul de acces la calea publica.

Și de această dată cercetarea fondului cauzei s-a făcut in mod superficial deoarece aceeași expertiză evidențiază că din Titlul de proprietate nr. 55470/23 pârâtului V. G. senior i-a fost reconstituită proprietatea pentru suprafața totala de 4480 m.p. și că în mod efectiv acesta deține suprafața de 4574 m.p.

Situația este similară și în privința pârâtului V. G. jr. care in mod abuziv și-au apropriat suprafețe de teren care constituie drumul de acces în litigiu.

Aspectul mai sus învederat este menționat de expert in pag. 6 a expertizei precum și in anexa grafica nr. 1 punctele 10-19 si 28-1.

Dealtfel, cei doi pârâți, cu de la sine putere, au închis accesul la calea publică, ceea ce a determinat formularea de cereri în justiție în proceduri speciale care în final au fost respinse, întrucât cererile nu erau compatibile cu astfel de proceduri, astfel că reclamanții au fost nevoiți a acționa pe calea dreptului comun.

Și actele administrative depuse la dosar converg înspre ideea abuzurilor celor doi pârâți privind închiderea accesului la calea publică prevalându-se de un drept de folosință, astfel că situația nu poate fi reglată decât printr-o hotărâre judecătorească.

Față de toate acestea, prima instanța a adus o hotărâre fără a cerceta fondul cauzei, reținând în parte excepțiile invocate de pârâți și prin ignorarea probelor și datelor cauzei astfel că soluția apare ca neîntemeiată.

Ignorarea unor dispozițiuni procedurale conferă soluției nelegalitate astfel ca se impune rejudecarea pricinii mai ales că nici expertiza efectuată în cauză nu este completă, nefiind acceptată în mod expres în totalitatea ei.

Lucrarea nu conține dimensiunile drumului solicitat (lungime, lățime), cât din suprafața fondurilor aservite este afectată de drumul solicitat și contravaloarea acestor suprafețe în eventualitatea unor eventuale despăgubiri.

Cererea de apel este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul V. G. junior a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefundat și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat în esență că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Reclamanții și intervenienții nu au justificat calitatea lor de proprietari tabulari ai imobilelor.

Instanța nu a schimbat obiectul acțiunii.

Critica apelanților referitor la faptul că instanța de fond nu a pus in discuția părților calificarea juridică a obiectului cauzei este nejustificată.

Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după scopul urmărit de acesta prin promovarea acțiunii.

Ca atare, în mod corect instanța de fond a pronunțat hotărârea pe dispozițiile art. 617 Cod civil (nou) care, de altfel, preia textul de lege prevăzut de art. 616 din vechiul cod civil, astfel că, prin nepunerea în discuție a textului de lege în baza căruia instanța și-a motivat susținerile, nu i-a prejudiciat în nici un fel pe reclamanți sau pe intervenienți.

Potrivit dispozițiilor art. 617 Cod Civil Nou (art. 616 cod civil vechi): proprietarul al cărui loc este infundat, care nu are nici o ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului.

Acest text de lege conferă doar proprietarului, dreptul de a solicita constituirea unei servituți de trecere.

Or, raportat la disp. art. 557 alin. 4 din Cod Civil nou, "_ în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară".

Ca atare, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a intervenienților precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, având în vedere faptul că nici pârâții nu sunt proprietari tabulari asupra terenului din litigiu.

La dosarul cauzei nu există o dovadă care să ateste calitatea de proprietari tabulari a părților, dat fiind că servitutea de trecere este un drept real imobiliar. Reclamanții și intervenienții au solicitat prin acțiune constituirea, în favoarea terenurilor pe care aceștia le au în proprietate, a unei servituti de trecere peste terenurile pe care intimații le au în proprietate, cu obligarea pârâților să permită reclamanților trecerea la terenurile lor.

Textual reclamanții au exhibat calitatea de proprietari și a lor și a pârâților, iar în susținerea acțiunii au invocat textele art. 616 și următoarele Cod civil vechi, deci nu există un dubiu în ce privește calificarea acțiunii și necesitatea justificării calității procesuale active și pasive, chiar și pe dispozițiile art. 617 Noul cod civil.

În cadrul acțiunii în stabilirea unei servituți de trecere specificul calității procesuale stă în calitatea de proprietar al fondului dominant, pentru calitatea procesuală activă, și proprietar al fondului aservit, pentru calitatea procesuală pasivă.

În dovedirea acțiunii, reclamanții și intervenienții nu au depus nici un act care să justifice calitatea acestora de proprietari ai terenului fondului dominant, prevalându-se doar de un titlu de proprietate obținut de către defunctul lor tată, numitul A. I., titlu de proprietate care nu este intabulat in evidentele de carte funciară, terenurile nefiind nici măcar identificate sub aspect de carte funciară..

Dacă părțile nu au făcut dovada că bunurile cu privire la care cer stabilirea unei servituți, deci a unui drept real, sunt proprietatea lor, atunci o acțiune în servitute nu poate fi admisă, pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților și pasive a pârâților.

Art. 616 din Codul civil sau art. 617 codul civil nou, prevede că

"Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-1 despăgubi in proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona."

Textul prevede că poate solicita servitutea doar proprietarul, deci doar o astfel de persoană are calitate procesuală pasivă.

Art. 616 - 635 C.civ. vechi, dreptul de servitute se instituie în considerațiunea a două proprietăți imobiliare, existând un fond dominant și un fond aservit dar textul art. 616 (617 noul cod civil) face vorbire și de proprietar, prin urmare este o chestiune strâns legată între calitatea de proprietar și fondul dominant respectiv aservit, astfel că proprietarii fondurilor trebuie să fie parte în proces.

Art. 22 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996 impune ca înscrierea unui drept să se poată efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută. Or, la data la care reclamantul solicită grevarea dreptului de proprietate al pârâtului din proces prin înscriere în cartea funciară este necesar ca acesta să fie proprietar, și invers, proprietarul de la data solicitării înscrierii este necesar să fi fost parte în proces.

Această condiție este o aplicare a principiului opozabilității actelor, care face ca un act să nu fie opozabil părții care nu a participat la încheierea lui și nu i-a dat consimțământul la acesta, principiu concretizat de art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.7/1996 care prevede că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil iar hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.

Servitutea fiind un drept real este necesar ca aceasta să fie înscrisă în cartea funciară pentru a fi opozabilă terților dar oricum opozabilitatea față de terți este o chestiune diferită față de constituirea acestui drept.

Constituirea unui drept real trebuie să se facă în judecată sau prin acte juridice față de părțile ce pot dispune cu privire la drepturile reale, iar acestea sunt, potrivit art. 22 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996, doar proprietarii înscriși în cartea funciară.

Susținerea că dreptul de servitute se instituie în considerațiunea a două proprietăți imobiliare iar nu în considerarea proprietarilor nu poate fi primită, motivat de cele de mai sus, relativ la opozabilitatea actului de grevare, și pentru că și textele invocate fac vorbire de proprietari, atunci când prevăd că

"Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu." în art. 617 alin. 1 din NCC și "Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică _" în art. 617 alin. 2 din NCC.

Noțiunea de vecin din primul text este egală din punct de vedere juridic cu aceea de proprietar, sens ce rezultă din interpretarea întregului text, altfel neavând nici o conotație și înțeles juridic, vecinul neavând nici o calitate din acest punct de vedere, ca vecin, ci doar dacă se interpretează ca fiind titular al unui drept real, vecinătatea însemnând ceva care stă alături, unul lângă altul,or dacă din punct de vedere juridic unul dintre "vecini" are calitatea de proprietar atunci, ca logică juridică, și celălalt "vecin" trebuie să aibă aceeași calitate, dat fiind și că este de principiu că raportul juridic civil se leagă între persoane aflate pe poziție de egalitate, aceasta fiind o caracteristică de bază a raportului juridic civil.

Din textele legale anterior invocate reiese că este necesar să se facă dovada titlului de proprietate în baza căruia reclamanții invocă dreptul de proprietate asupra fondurilor cu privire la care se solicită stabilirea servitutii și, instanța fiind investită cu o cerere de stabilire a unei servituti, care este un drept real.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 "Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil."

În speță părțile nu au făcut dovada că acestea au înscris în cartea funciară un drept de proprietate, și prin urmare nu pot constitui un alt drept real decât

dacă fac dovada că sunt proprietari pentru că doar proprietarul poate dispune sau poate fi obligat cu privire la dreptul său.

Într-o altă ordine de idei apelanții aduc critici hotărârii instanței de fond referitor la faptul că cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin dispozitivul hotărârii și nu s-a cercetat fondul acestei cereri.

Or, în opinia intimatului, instanța de fond a cercetat fondul cererii de intervenție, cu atât mai mult cu cât s-a efectuat și o expertiză judiciară în care s-au identificat chiar și terenurile intervenienților.

Mai mult decât atât, intervenienții au avut reprezentant legal de-a lungul desfășurării întregului proces, care le-a formulat apărările in fata instanței de fond, acestea trebuiau să solicite a se pune în discuție cererile de intervenție, înainte de închiderea dezbaterilor în fond.

Potrivit regulii "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimănui nu-i este îngăduit sa se prevaleze în fata justiției de propria sa culpa.

Ca atare, intervenienții se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile au obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, precum și de a-și proba pretențiile și apărările.

În aceste condiții, este evidentă lipsa de diligentă a părții care nu și-a probat susținerile, mai mult, a dat dovadă de pasivitate în fața primei instanțe, unde nici măcar nu au invocat formularea cererii de intervenție, deși reprezentantul legal al acestora a fost prezent la dezbaterile cauzei.

Cât timp îndeplinirea propriilor obligații procedurale era posibilă, nu poate fi acceptată invocarea lipsei de rol activ al instanței, potrivit principiului, ce operează și în procesul civil, potrivit căruia este inadmisibilă invocarea propriei culpe, consacrat explicit de art. 108 alin. (4) C. proc. civ..

Intervenienții aveau obligația de a cere instanței de fond a pune in discuție cererile de intervenție, nu sa stea in pasivitate.

Ori, în considerentele hotărârii atacate se reține faptul că: "Toate părțile_ nu mai au solicitat alte probe _" (f.3 alin. 11 din hotărâre).

Chiar și criticile referitoare la efectuarea expertizei nu sunt pertinente atâta timp cât apelanții-reclamanți și intervenienți au acceptat expertiza efectuată în cauză și nu au formulat obiecțiuni cu privire la aceasta, în fața instanței de fond, contrar susținerilor lor, astfel cum a fost, de altfel, reținut și în practicaua hotărârii atacate: "Toate părțile din proces au acceptat raportul de expertiză și nu mai au solicitat alte probe _" (f.3 alin. 11 din hotărâre).

Ca atare, criticile aduse efectuării expertizei sunt tardive, reclamanții și intervenienții puteau formula obiecțiuni la expertiză la primul termen după depunerea lucrării, așa cum este prevăzut în art. 212 alin. 2 C. pr. civ.

Ori, "Lipsa obiecțiunilor la expertiză ori a unei alte solicitări legate de proba administrată, ce ar fi trebuit adresată instanței în termenul prev. de art. 212 alin. 2 C. pr. civ., are drept consecință decăderea părții din dreptul de a formula obiecțiuni, ori de a solicita suplimentul la expertiză.

În condițiile în care apelanta însăși nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale presupuse de art. 129 alin. 1 C. pr. civ., în sensul de a-și proba pretențiile și

apărările, de a efectua actele de procedură în termenele legale, nu se poate prevala de propria culpă procesuală pentru a obține casarea deciziei recurate în vederea suplimentării probelor, constatare întemeiată pe disp. art. 108 alin. 3

C. pr. civ." (CA. București, Secția a IX-a civilă, dec. nr. 701 R din_ ).

Mai mult decât atât, cererile reclamanților și ale intervenienților sunt neîntemeiate având în vedere faptul că terenurile acestora nu au calitatea de

"loc înfundat".

Codul civil stabilește că proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică, pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-1 despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce.

Prin loc înfundat, se intelege acel teren care este înconjurat de alte proprietăți, fara ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică.

Ori, proprietatea reclamanților și a intervenienților nu constituie loc înfundat atâta timp cât aceștia au o cale de acces, în momentul de față.

Ca atare, raportat la disp. art. 617 Cod civil nou, nu sunt întrunite condițiile legale pentru instituirea servitutii de trecere în favoarea imobilului reclamanților și al intervenienților, deoarece această sarcină poate fi instituită numai în situația în care terenul are caracter de loc înfundat, lipsit în mod absolut de accesul la drumul public. Or, în cazul de față imobilul reclamanților și al intervenienților are acces la drumul public.

Rațiunea art. 616 Cod civil este aceea de a asigura în exclusivitate acces la calea publică unei proprietăți care constituie loc înfundat și nu de a facilita confortul proprietății fondului dominant.

Raportul de expertiză întocmit de către expertul Boroica I. certifică faptul că imobilul aflat în proprietatea reclamanților și a intervenienților nu are caracter de loc înfundat, are ieșire la drumul public.

Deci reclamanții invocă greșita interpretare a prevederilor art. 617 Cod civil nou (art. 616 Cod civil vechi) și art.201 Cod procedură civilă în realitate ceea ce se critică este modalitatea în care instanța de apel a apreciat probațiunea administrată în cauză, în special raportul de expertiză întocmit de către expertul Boroica I., ajungând la concluzia că imobilul aflat în proprietatea reclamanților și al intervenienților nu are caracter de loc înfundat.

La data de_ a decedat intimatul V. G., procesul fiind continuat de către moștenitori.

La data de_, apelanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare. Prealabil soluționării apelului, în acord cu dispozițiile art. 295, art. 292

Cod procedură civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Intimatul V. G. jr. a depus la dosar și concluzii scrise.

Analizând sentința civilă nr. 598/_ a Judecătoriei Dragomirești în baza motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art. 295 alin.1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cuprinsul sentinței atacate, actele și lucrările dosarului primei instanțe, tribunalul constată întemeiate criticile din motivele de apel vizând

soluționarea de către prima instanță a procesului fără a intra în cercetarea fondului.

Din analiza considerentelor sentinței civile nr. 598/_ a Judecătoriei Dragomirești rezultă că prima instanță reține în mod eronat data de_ ca fiind aceea de introducere a cererii de chemare în judecată de către reclamanți. În realitate, așa cum rezultă de la fila 4 din dosarul primei instanțe, reclamanții au depus cerere de chemare în judecată prin poștă, data poștei fiind

_ - fila 4 din dosarul Judecătoriei Dragomirești.

Cu privire la aspectele vizând determinarea legii aplicabile, sunt de reținut următoarele considerente:

Art. 6 Cod civil conține anumite dispoziții privind aplicarea în timp a legii civile, însă trebuie subliniat că textul stabilește reguli generale în materie, deci reguli care au vocația să se aplice și în cazul unor acte normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conține dispoziții exprese privind succesiunea legilor în timp.

Cât privește aplicarea în timp a Codului civil din 2009 în raport de reglementările anterioare, trebuie avute în vedere și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 71/2011.

Potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite (deci sunt aplicabile dispozițiile din reglementările înlocuite de Codul civil din 2009), afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.

Acest text de lege necesită însă unele precizări. Nu ar fi suficient ca în Legea nr. 71/2011 să existe dispoziții speciale din care să rezulte că anumite norme din noul Cod civil sunt de imediată aplicare pentru ca acestea să se aplice și proceselor declanșate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, ci, o eventuală derogare de la art. 223 din Legea nr. 71/2011 ar presupune o dispoziție specială care să prevadă expres că noua reglementare se aplică și proceselor în curs.

Cât privește dreptul de servitute, art. 75 din Legea nr. 71/2011 stabilește că dispoziția din noua reglementare referitoare la stingerea servitutii prin neuzul timp de 10 ani se aplică numai drepturilor de servitute constituite ulterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009.

Legea nr. 71/2011 nu conține însă și alte dispoziții tranzitorii în materia dreptului de servitute. În privința altor aspecte ce vizează exercitarea sau stingerea dreptului de servitute, urmează a se recurge la art. 6 alin. (2) C.civ. din 2009 [iar nu la art. 6 alin. (6), deoarece referirea din acest ultim alineat la

"regimul general al bunurilor"; trebuie înțeleasă în contextul raporturilor de proprietate, fiind deci vorba de regimul circulației juridice a bunurilor], deci servituțile constituite sub imperiul reglementării anterioare sunt guvernate de către aceasta. De altfel, pentru fostele servituți naturale și legale, care, potrivit

actualei reglementări, sunt limite legale ale dreptului de proprietate, această soluție rezultă din art. 59 din Legea nr. 71/2011.

O dispoziție tranzitorie foarte importantă este înscrisă în art. 56 din Legea nr. 71/2011, din care rezultă că prevederile din noua reglementare referitoare la proba dreptului de proprietate cu extrasul de carte funciară pentru imobilele înscrise în cartea funciară și mai ales la caracterul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, până atunci înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, făcându-se numai în scop de opozabilitate față de terți.

Dispozițiile art. 876-915 Cod civil, privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară, se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a Codului civil (art. 76 din Legea nr. 71/2011).

Înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009 vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 (art. 77 din Legea nr. 71/2011).

Prima instanță reține în mod eronat ca fiind aplicabile în speță dispozițiile art. 885 din Noul Cod civil și pornind de la o premisă greșită, construiește raționamentul dezvoltat în considerentele sentinței atacate, ce o conduce la soluționarea cauzei în mod greșit pe excepții, fără a intra în cercetarea fondului.

Criticile formulate în memoriul de apel sunt fondate.

În mod greșit prima instanță admite în principiu abia prin dispozitivul sentinței atacate, cererea de intervenție în interes propriu formulată de apelantele-interveniente.

La termenul din_, apelantele A. I. și L. I. -am formulat o cerere de intervenție in interes propriu în baza prevederilor art. 49 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.

Prima instanța nu a verificat în cursul cercetării judecătorești această cerere de intervenție și prin aceasta a încălcat prevederile art. 52 Cod procedură civilă.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că instanța era obligată să asculte părțile și intervenienții hotărând apoi asupra încuviințării in principiu a cererii.

Aliniatul 3 al aceluiași text de lege învederează ca după încuviințarea în principiu instanța comunică intervenția cu toate obligațiile instituite de acest text de lege.

Abia în acest moment apelantele dobândeau calitatea de parte în proces, or, prima instanța a omis a urma procedura instituită de art. 52 Cod procedură civilă pronunțându-se asupra cererii de intervenție abia prin hotărârea finală.

Aspectul mai sus învederat confirmă teza apelanților potrivit căreia prima instanța nu a cercetat în mod judicios fondul cauzei.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este acela că, deși față de interveniente instanța nu retine in dispozitivul soluției sale lipsa calității procesuale active totuși se respinge cererea de intervenție în contextul respingerii întregii acțiuni.

Este de asemenea întemeiată și critica din motivele de apel vizând încălcarea principiului disponibilității, precum și încălcarea principiului contradictorialității, prima instanță nepunând în discuție aspectele vizând aplicarea în timp a normelor juridice de drept substanțial.

Așa cum s-a analizat în cele ce preced, este întemeiată critica din motivele de apel vizând necercetarea fondului cauzei, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 297 alin.1 Cod procedură civilă 1865.

Așa fiind, în baza art. 297 alin.1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul va admite apelul, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere, cu observarea considerentelor ce preced, va proceda la soluționarea cauzei în fond, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în vederea pronunțării unei sentinței temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul declarat de către apelanții-reclamanți: L. I., G. I.

, G. G., G. A., P. I. și de către apelanții-intervenienți în interes propriu A. I. și L. I., toți cu domiciliul procesual ales în S. M., str. C. Coposu nr. 2, la cabinet avocat I. B., împotriva sentinței civile nr. 598/_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE		J. ECĂTOR			GREFIER
P. G. G.	Ț.	D.	B.	D.

Red.Ț. D./_

T.red.B.D./_

11 ex.

J. ecător la fond:V. E. G. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

CĂTRE, JUDECĂTORIA DRAGOMIREȘTI

Potrivit dispozițiilor date de către instanța de judecată, prin decizia civilă nr.310/A din_ pronunțată în dosarul T. ui M. nr._ , prin care s-a soluționat apelul civil declarat de apelanții L. I., G. I., G. G., G. A., P. I., A.

I., L. I., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. I., în S. M., str. C. Coposu, nr. 2, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 598 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect servitute de trecere, vă comunicăm că s-a anulat sentința civilă menționată anterior și s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare primei instanțe, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat.

PREȘEDINTE GREFIER

P. G. G. B. D.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

CĂTRE, JUDECĂTORIA DRAGOMIREȘTI

PREȘEDINTE GREFIER

P. G. G. B. D.

← Decizia civilă nr. 17/2013. Servitute		Decizia civilă nr. 4647/2013. Servitute →

Decizia civilă nr. 310/2013. Servitute

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 310/2013. Servitute