Decizia civilă nr. 311/2013. Servitute
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.311/A
Ședința publică din 19 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
J. ECĂTOR: Ț. D.
GREFIER: B. D.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelurile civile declarate de reclamanta L. I., domiciliată în V. de Sus, str. V., nr.5, județul M. și de pârâții C. I., C. Johana, C. V. B., domiciliați în V. de Sus, str. V.
, nr.3, județul M., V. G., domiciliat în Săliștea de Sus, str. E., nr. 11, județul M., împotriva sentinței civile nr.775 din_ pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect servitute de trecere.
Dezbaterile asupra apelurilor și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 12 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, art. 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 19 decembrie 2013, când a decis următoarele:
T.
Asupra apelurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 775 din 28.III.2013 pronunțată de J. ecătoria V. de Sus s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta L. I., în contradictoriu cu pârâții C. I., C. Iohanna, C. -V. B., V. G., și, în consecință s-a constatat că pe o suprafață de teren de 5 ml lățime și 10 ml lungime, de pe terenul situat în V. de Sus, strada V., nr.3, înscris în CF vechi 2413 V. de Sus nr.top. 3037/a/2, fond aservit, proprietatea pârâților C.
I. și C. Iohanna, există constituit, prin Convenția încheiată la data de_, un drept de servitute de trecere, în favoarea imobilului de natură teren, fond dominant, situat în V. de Sus, strada V., nr.5,jud. M., înscris în CF nou 51235 V. de Sus(provenit din conversia de pe hârtie a CF 7169), nr.top.3037/a/1 și nr.top.3037/b/1, proprietatea reclamantei. Pârâții au fost obligați să respecte servitutea de trecere constituită în favoarea fondului dominant proprietatea reclamantei și să se abțină de la orice acte sau fapte de
natură a îngreuna întrebuințarea acesteia, inclusiv să se abțină să parcheze autoturismele pe calea de acces ce facilitează accesul la proprietatea reclamantei. Pârâții au fost obligați în solidar, să plătească reclamantei suma de 379 lei cu titlu cheltuieli parțiale de judecată.
În considerentele sentinței se reține că imobilul de natură teren și casă de locuit, situat în V. de Sus, pe strada V., la nr.adm.5, înscris în CF nou 51235 V. de Susnr.top.3037/a/1, proprietatea reclamantei, se învecinează nemijlocit cu imobilul de natură teren și casă de locuit, situat în V. de Sus, strada V., la nr.adm. 3, înscris în CF 2413 V. de Sus top.3037/a/2, proprietatea pârâților C. I. și C. Iohanna (f.5,6)
Între aceștia din urmă și antecesorii în drepturi ai reclamantei, numiții Mafteevici (Majtievitz ) Iosif și M., s-a încheiat, la data de_, o convenție denumită de părți ,,Act convențional-Tranzacție";, potrivit căreia C.
I. și soția C. Iohanna (I. ), au fost de acord ca, pe o porțiune din terenul lor, situată în spatele casei lor, să se construiască, pe cheltuiala lui Mafteevici ( Majtievitz ) Iosif și M., un drum de acces ,,dinspre Valea pârâului Ciunca, spre grădina și casa lui Mafteevici Iosif";, drum care ,,să deservească ambele familii C. I. și Mafteevici Iosif precum și urmașilor pe vecie, pentru transportul de tot felul de materiale cu căruța-autovehicule, precum și cu picioarele";(f.8).
Așa cum toate părțile recunosc, convenția a fost respectată de părțile acesteia, reclamanta arătând că, în prezent, pârâții C. V. B. și V. G. îi blochează accesul prin parcarea autoturismului pe drumul stabilit ca drum de acces.
La fața locului, instanța a constatat că drumul în cauză este o cale de acces din strada V. către proprietățile reclamantei și a pârâților C. I. și
C. Iohanna, este bine delimitat, având o lățime de 5 ml între gardurile ce delimitează cele două proprietăți, lungimea acestuia fiind de aprox.10 ml. Gardul înspre drumul de acces în discuție, ce delimitează proprietatea pârâților
C. I. și C. Iohanna, este unul vechi de circa 40 de ani.
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că primul petit al acțiunii a fost calificat de instanță ca fiind o acțiune în constatarea existenței unui drept de servitute, în speță sunt aplicabile disp. vechiului Cod civ., potrivit principiului ,,tempus regit actum"; dar și prev. art.59 din Legea 71/2011 (de altfel, în materie, nici Codul civil nou nu aduce modificări substanțiale).
Așa cum reiese din Convenția încheiată în anul 1971 între proprietarii fondurilor pentru care s-a stabilit calea de acces, ca fond dominant, respectiv aservit, servitutea a fost constituită pentru a deservi ambele proprietăți, pentru accesul permanent și ,,pe vecie";, atât cu piciorul cât și cu ,,căruța sau autovehicule";. Parcela de teren pe care se află drumul de acces spre proprietatea reclamantei corespunde parcelei de teren stabilită prin Convenția din 1971, aspect necontestat de părți, și constatat și de instanță la fața locului,
din situația de fapt a împrejmuirilor, străzii V. și pârâului Ciunca, luate ca puncte de reper menționate și în titlul constitutiv al servituții.
Pentru toate aceste considerente, în conf. cu disp.art.111 C.pr.c, aplicabil raportat la data introducerii acțiunii, instanța a constatat existența unui drept de servitute pe parcela de teren din spatele imobilului proprietatea pârâților C.
I. și Iohanna,ca fond aservit, situat în loc.V. de Sus, str.V., nr.3, jud.M.
, având o lățime de 5 ml și o lungime de 10 ml care deservește ca drum de acces spre proprietatea reclamantei, ca fond dominant, situată în V. de Sus, str. V.
, nr.5, jud. M. .
Parcarea frecventă a unor autoturisme aparținând pârâților V. G. și C. V. B., fiul adoptat și nepotul pârâților C. I. și C. Iohanna, pe o porțiune din drumul de acces, îngustează acest drum și împiedică folosirea lui normală și deplină de către reclamantă, îngreunând accesul acesteia spre locuința sa.
Reclamanta solicită, în fapt, ca pârâții să-i respecte servitutea stabilită, inclusiv prin executarea unei obligații de ,,a nu face";, prin a nu mai parca autoturismele pe drumul de acces, și a-l lăsa liber.
Conform art.1528 noul Cod.civil, în cazul neexecutării obligației de a nu face, creditorul poate cere instanței încuviințarea să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației, pe cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin hotărârea judecătorească.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis și acest petit, astfel că a pus în vedere pârâților să respecte servitutea de trecere constituită în favoarea fondului dominant proprietatea reclamantei și să se abțină de la orice acte sau fapte de natură a îngreuna întrebuințarea acesteia, inclusiv să se abțină să parcheze autoturismele pe calea de acces în suprafață de 5 ml, cu o lungime de 10 ml, ce facilitează accesul la proprietatea reclamantei .
Fiind căzuți în pretenții, pârâții au fost obligați, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 379 lei cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar ( f. 10, 35, 36).
1)Împotriva acestei sentinței au declarat apel C. I., C. Johana, C. V.
, V. G. solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii reclamanților în parte și să se constatate existența unei servituți de trecere pe o lățime de 3 m, să se respingă acțiunea față de apelanții
V. G. și C. V. B. .
În motivarea apelului se arată că sentința este nelegală și netemeinică. Tranzacția la care se face referire în sentință nu prevede lățimea drumului de trecere. Tot timpul s-a practicat trecerea pe o lățime de 3 m, lățime suficientă pentru orice fel de transport. De altfel, întreaga stradă V. nu are o lățime mai mare de 3 m.
Apelanții C. I., C. Johana și-au lăsat în fața casei din proprietate 2 m din teren pentru nevoi personale-parcare de mașini, depozitare materiale etc. Greșit a reținut instanța că ar exista o tranzacție pe o lățime de 5 m de drum.
V. G. nu este proprietarul terenului fond aservit. Nu are calitate procesuală în proces, motiv pentru care trebuie respinsă acțiunea față de el.
V. B., la fel, nu este proprietarul terenului deci și față de el trebuie respinsă acțiunea.
Instanța în temeiul rolului activ nu a lămurit lățimea drumului.
2) Apel a declarat și L. I. care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se arată că, dovada cheltuielilor de judecată se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv prezumții. Decizia invocată nu reprezintă un izvor de drept, nu este obligatorie, este o decizie de speță. Dacă instanța dorea să facă verificările privind încheierea contractului de asistență juridică trebuia să pună în discuția părților această problemă în ședința de judecată și nu ulterior. S-a comis și o eroare de dactilografiere în practicaua sentinței în sensul că s-a reținut că se solicită doar ½ parte din onorariul de avocat, lucru nereal.
Intimata L. I. prin întâmpinarea depusă (fila 7) a solicitat respingerea apelului declarat de C. I., C. Johana, C. V. B., V. G., cu motivarea că pârâții nu contestă încheierea de către antecesorii lor a convenției prin care s-a constituit o servitute de trecere ci doar modul de exercitarea a acesteia cât și traseul ei. Convenția s-a încheiat tocmai pentru lărgirea drumului de acces și crearea unei benzi proprii pentru accesul antecesorilor ei și a apelanților care, de altfel, au și realizat-o prin lucrări de excavații și nivelări, obligație asumată prin convenție. Nu este adevărat că la primul termen de judecată ar fi fost de acord cu servitutea. Apelanții neproprietari au fost chemați în judecată pentru a respecta servitutea existentă și nu pentru recunoașterea acesteia. Servitutea din convenție a fost stabilită acum 40 de ani și de atunci ființează fiind delimitată de un gard și de stradă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Reclamanta L. I. este proprietara tabulară asupra imobilului în natură teren în suprafață de 7080 mp înscris în CF 51235 (nr. vechi 7169) V. de Sus nr. top. 3037/a/1, 3037/b/1.
Conform susținerilor reclamantei și a pârâților C. I., C. Johana aceștia din urmă ar fi proprietari tabulari ai terenului în litigiu pe unde se solicită a se asigura o servitute de trecere în favoarea terenului reclamantei. În acest sens însă nu s-a depus niciun act de proprietate care atestă dreptul de proprietate al pârâților C. asupra terenului în litigiu.
Între pârâții C. I., C. Johana pe de o parte și antecesoarea reclamantei s-a încheiat la data de 30 septembrie 1971 o convenție intitulată
"Tranzacție";. Potrivit acestei convenții pârâții C. I. și soția ar fi fost de acord ca pe o porțiune de teren din spatele casei lor situat între casa și Valea pârâului
Ciunca (str. V. ) să se construiască un drum de acces dinspre Valea pârâului Ciunca și spre grădina și casa antecesorilor reclamantei.
Deși în convenție nu se indica vreo suprafață de teren care să reprezinte lățimea drumului care a făcut obiectul înțelegerii, iar pârâții C. au contestat faptul că lățimea acestuia ar fi de 5 m așa cum a solicitat reclamanta, instanța nu a lămurit acest aspect, singura probă administrată în cauză fiind o cercetare la fața locului unde, fără a se face măsurători, judecătoria a constatat că lățimea căii de acces ar fi de 5 m și lungimea de 10 m și că accesul nu este blocat existând parcat un autoturism mai jos pe strada V. .
Față de cele de mai sus, judecătoria a pronunțat o hotărâre fără a intra în judecarea fondului, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 296, art. 297 Cod procedură civilă, se va admite apelul, se va anula sentința atacată și va reține cauza spre judecare la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelanții C. I., C. Johana, C. V. B. ,
V. G. precum și de apelanții L. I. împotriva sentinței civile 775 din 28 martie 2013 de J. ecătoria V. de Sus pe care o anulează și reține cauza spre judecare.
Cu recurs odată cu decizia asupra fondului.
Fixează termen de judecată pentru data de 20 februarie 2014, pentru când vor fi citate părțile.
Pronunțată în ședință publică de azi 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |||
P. G. G. | Ț. | D. | B. | D. |
Red.P. G./_ | ||
T.red.B.D./_ 8 ex. J. ecător la fond:V. | F. | F. |
| ← Încheierea civilă nr. 57/2013. Servitute | Decizia civilă nr. 94/2013. Servitute → |
|---|
