Decizia civilă nr. 312/2013. Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 312/R
Ședința publică din 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. -T.
J. ecător D. T.
J. ecător D. W.
G. ier A. S.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M., cu sediul în B. M., str. B. nr. 1, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 12096/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_ ,_, apoi pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 12096/2012 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorii C. J. M. și D. G. de A. S. și P. C. M., în contradictoriu cu intimatul S. de A. M.
M., fiind obligați în solidar contestatorii la plata către intimat a sumei de
2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată sub nr._, contestatorul C. J.
M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul S. de A. M.
M., anularea somației emise de executor J. ecătoresc Ș. Attila, în dosarul execuțional nr. 130/_, apreciind că somația și executarea silită însăși
contravin dispozițiilor O.U.G. 71/2009, prin care s-a instituit o procedură specială pentru executarea drepturilor de natura salarială câștigate în instanță de personalul din sectorul bugetar. Contestatoarea a mai susținut că expertiza contabilă efectuată extrajudiciar conține erori de calcul și nu respectă dispozițiile titlului executoriu.În drept au mai fost invocate și dispozițiile art. 399 (1) și (2) și 401 lit. c Cod pr. civilă.
Cu data de_, sub dosar nr._, contestatoarea D. G. de A. S. și P. C. M. a formulat la rândul ei contestație, solicitând anularea somației de executare emisă în dosar nr. 130/_, reluând toată argumentația contestatorului C. J., precizând că în speță au incidență dispozițiile O.U.G. 71/2009, executarea silită este suspendată de drept.
La ședința publică din data de_, instanța a dispus judecarea conexuală a celor două contestații.
Cu data de_, contestatoarea D. G. de A. S. și P.
C. M. și-a completat contestația, solicitând anularea și a somației emise în baza Deciziei civile nr. 2907/R/_ a Curții de Apel C. care a modificat în parte hotărârea T. ui.
Instanța a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei prin sentința civilă nr. 3389/2010, declinându-și competența în favoarea Curții de Apel C. . Curtea de Apel C. s-a desesizat la rândul ei, constatând conflict negativ de competență. În regulator, competența a fost stabilită în favoarea Judecătoriei B. M. prin Decizia civilă nr. 1424/2011.
Intimatul a formulat întâmpinare, precizând că nu au fost respectate prevederile O.U.G. 71/2009, neefectuându-se plata vreunei tranșe din sumele datorate.
Pe rolul Judecătoriei B. M., contestația a fost înregistrată sub dosar nr._ *, contestatorului C. J. fiindu-i încuviințată efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate raportat la titlurile executorii reprezentate de Decizia Civilă nr. 147/_ a Curții de Apel C. și Decizia Civilă nr. 2908/R/2009 a Curții de Apel C. .
Analizând contestația formulată, prin raportare la prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, Hotărârea Î.C.C.J. nr. 29/2011, Hotărârile C.E.D.O. în cauzele Burdon contra R. iei, Hornsby contra Greciei și nu în ultimul rând O.U.G. 71/2009, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată.
Prima instanță a reținut că prin Decizia Civilă nr. 147/R/2009 a Curții de Apel C., a fost admis recursul formulat de S. de A. M. M., D.
G. de A. S. și P. C. M. fiind obligată la plata către o parte din personalul contractual a unui spor de 100% din salariile bază pentru perioada_ -_, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de
inflație. D. a mai fost obligată să compenseze în bani concediile de odihnă neefectuate pentru anii 2005 - 2008.
Ulterior, prin Decizia Civilă nr. 2908/R/2009, Curtea de Apel C. a admis contestația în anulare împotriva Deciziei Civile 147/2009, modificând-o în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat pentru perioada_ -_, ulterior prin sentința civilă 68/2008 a T. ui M. fiind respinsă acțiunea S. ui pentru perioada amintită.
În baza Deciziei Civile 147/1009 și a Deciziei Civile nr. 2908/R/2009, devenite titluri executorii, s-a inițiat (după încuviințare) executarea silită în dosarul execuțional nr. 130/2009, fiind emisă somația de executare cu data de_, pentru suma de 3563.870 lei și 545.985 lei drepturi salariale și 40.000 lei cheltuieli de executare, incluzând și contravaloarea expertizei efectuate.
În ce privește suma datorată, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil Gaga V., suma datorată S. ui, potrivit titlurilor executorii amintite, este de 4.624.136 lei, superioară prin urmare celei calculate în faza de executare și reținute ca atare în somație.
Prin urmare, dacă se ia în discuție modul ei de calcul al sumei datorate, contestația nu este întemeiată, suma ce face obiectul executării, fiind inferioară celei stabilite de expertiza judiciară.
Faptul că unuia dintre membrii de sindicat i se datorează mai mult sau mai puțin decât altora nu are nicio relevanță în condițiile în care titularul acțiunii și dreptului de creanță este S. ca persoană juridică și nu membrii săi ca persoane fizice.
În altă ordine de idei, hotărârile C.E.D.O. de condamnare a statelor comunitare, sunt obligatorii pentru statele vizate și jurisprudențial obligatorii pentru toate statele supuse Convenției. În cauzele Burdon și Hornsby, C.E.D.O. a constatat faptul încălcării art. 6 din Convenție prin tergiversarea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-au constatat debite către persoane fizice, bugetari, reprezentând drepturi salariale. Reiterarea argumentării Curții este superfluă, instanța achiesând ei întru-totul.
Vis-a-vis de hotărârea Curții în cauza D. și alții contra României, instanța a reținut că aceasta (de respingere fiind) nu obligă în nici un fel statul Român și nici J. ecătorul național, hotărârea nefiind una de condamnare a statului. Dincolo de aceste limitări orice încercare de preluare pe cale doctrinară a argumentației Curții în hotărârea amintită, cu consecințe pentru executările și procesele în curs este de natură a altera rolul pe care literalmente îl are Curtea.
În altă ordine de idei Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 29/2011, a cristalizat o opinie nuanțată, înțeleaptă (cel puțin dacă ne raportăm la hotărârea dată în cauza D. și Alții împotriva României), reținând în esență că de la caz la caz se pot ignora dispozițiile O.U.G. 71/2009 și a se pune în executare silită titlurile obținute. Ca și premisă pentru legalitatea procedurii execuționale, Curtea reține următoarele: «"raportul de proporționalitate"; -
raportat la noțiunea "patentată"; de C.E.D.O., "nu este decât o chestiune de apreciere, în fiecare cauză în parte în funcție de circumstanțele sale particulare.";.
Raportat la considerentele Curții aplicat la speța dedusă judecății, instanța a reținut că titlul, deși devenit executoriu doar în 2008 (cu corecția adusă în 2009 prin admiterea contestației în anulare) constată o creanță datând din_, situația materială asigurată de îndemnizația primită de membrii sindicatului este una derizorie, indemnizația lunară fiind reprezentată de salariul minim pe economie și un spor care nu se aplică decât în cazul copiilor cu handicap.
În cazul acestor persoane, a creditorilor nu poate fi luat în discuție vreun alt interes superior public al statului decât acela de a-și onora obligațiile stabilite de instanțe. De altfel, statul român prin C. J. M. și D.
G. de A. S. și P. C. M. nu și-a respectat față de creditor nici măcar obligațiile liber asumate prin O.U.G. 71/2009 sau prin Legea 230/2011 (actul modificator), neachitând practic până la acest moment vreo sumă de bani oricare ar fi aceasta, în schimb în spiritul aceleiași logici absurde a găsit resurse să achite, spre exemplu, în prezentul dosar o sumă uriașă pentru raportul de expertiză solicitat.
Revenind la dispozițiile L. 230/2011, pentru intimați, ea nu reprezintă decât o confirmare a lipsei de voință a debitorului în a-și onora obligațiile legale, fapt care raportat la considerentele Hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29/2011 mai sus amintite, atrag incidența dispozițiilor art. 6 din convenție, respectiv art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
Cu aplicarea art. 274 c. pr. civilă față de contestatorii aflați în culpă procesuală cât privește onorariul pentru apărător, probat la dosar a fi fost avansat, de către intimat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea D. G. de A. S. și P. C. M., solicitând a se dispune în principal, conform art.304 indice 1 Cod pr.civ. casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea în fond și clarificarea tuturor elementelor de fond a cauzei și, în subsidiar, conform art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației și anularea tuturor actelor de executare silită pornite de către S. de A. M. M., ca fiind nelegale și prematur emise.
În motivarea recursului, s-a învederat T. ui că s-a formulat contestație la executare împotriva executării silite a Deciziei civile nr.147/R/_ a Curți de Apel C. și s-a solicitat anularea somației emisă de Cabinetul executorului judecătoresc S. Attila în dosar execuțional nr.130/_, iar ulterior, ca urmare a admiterii contestației în anulare a fost emis un nou act de executare de către același executor judecătoresc, DGASPC M. și-a precizat contestația în sensul contestării și celui de al doilea act de executare care
evidențiază sumele recalculate și diminuate pe perioada_ -_, conform Deciziei civile nr.2908/R/_ a Curții de Apel C. .
Recurenta a arătat că în aprecierea sa nu s-a judecat fondul cauzei întrucât instanța nu face nici o referire la motivele din contestația lor, în sensul că nu au fost apreciate nici ca întemeiate și nici neîntemeiate, ci pur și simplu s- a respins contestația. Instanța face referiri la practica CEDO și a ÎCCJ, dar nu le face aplicabilitate în prezenta cauză, ci pur și simplu respinge contestația fără nici o motivare în fapt sau în drept, aspect care rezultă din însuși dispozitivul hotărârii recurate care îi obligă doar la cheltuieli de judecată către intimat, fără a stabili în sarcina lor o obligație principală, a o individualiza și motiva.
Recurenta a susținut că un alt motiv de casare este cel prevăzut de art.304 pct.4 din Cod pr.civ. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că intimatul S. de A. M. M. prin nici o cerere nu a înțeles să se îndrepte împotriva statului român cu pretenții, iar instanța s-a substituit sindicatului considerând că trebuie să oblige în prezenta cauză statul român să achite drepturi bănești, considerând că, contestatoarele reprezintă statul român, ceea ce nu are nici o corespondență, nici în fapt, nici în drept - în nici o cauză C. J. M. și DGASPC M. nu pot reprezenta Statul Român.
În subsidiar, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, conform art.304 pct.9 Cod pr.civ., în sensul admiterii contestației și anulării tuturor actelor de executare silite pornite de către S. de A. M. M., ca fiind nelegale și prematur emise pe motiv că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. S-a susținut că aplicarea greșită a legii constă în nesocotirea de către instanță a dispozițiilor OUG nr.71/2009 modificată de Legea nr.230/2001 fapt pentru care nu dispune plata eșalonată a creanței.
În ce privește incidența prevederilor art. 304 pct.7 Cod pr.civ. (hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii), recurenta a arătat că instanța reține incidența în cauză a OUG nr.71/2009 modificată de Legea nr.230/2011 deoarece titlul executoriu a intervenit în 2008, însă apreciază că interesul superior public al statului este de a-și onora obligațiile stabilite de instanță, contrar dispozițiilor imperative și expres prevăzute de actul normativ mai sus indicat, în sensul eșalonării plății acestor datorii. În ceea ce privește prematuritatea promovării executării silite, arată că raportat la dispozițiile art.1 alin.(1) din OUG nr.71/2009 care stabilesc că în intervalul 2010-2016 cererea de executare silită este suspendată de drept, consideră că toate actele de executare pornite în dosar execuțional nr.130/2009 sunt premature.
Recurenta s-a mai prevalat și de Decizia CEDO pronunțată de Secția a treia pentru soluționarea Cererii nr.57265/08 privind cauza D. D. D. și alții împotriva României unde se menționează că actele de executare sunt
suspendate pe perioada aplicabilității Ordonanței nr.71 cu toate modificările aduse și totodată învederează că acest act normativ este constituțional și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate, decizie de care instanța fondului nu a ținut cont la soluționarea contestației, deși a fost invocată prin concluziile scrise de către DGASPC M. .
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul, T. îl apreciază fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:
Creanța de care se prevalează intimatul S. de A. M. M. a fost stabilită prin Decizia civilă nr.147/R/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, modificată în parte prin decizia civilă nr.2908/R/2009 din_ a aceleiași instanțe, pronunțată în dosar nr._ și este o creanță stabilită prin hotărâre judecătorească având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar.
În data de_, în dosarul execuțional nr.130/2009 al Cabinet Executor
J. ecătoresc S. Attila, în baza titlurilor executorii Decizia civilă nr.147/R/_ a Curții de Apel C. și proces-verbal de cheltuieli nr. 130/2009 + cheltuieli expert, recurenta DGASPC M. și intimatul C. J. M. au fost somați ca în termenele și tranșele prevăzute de OUG nr.71/2009 să se conformeze dispozitivului hotărârii, în sensul de a plăti în contul de consemnări nr._ E 250 SV 26705132500 deschis la BRD-GSG- Agenția Aurora la dispoziția Cab.ex.jud.S. Attila C.I.F.21080037 în favoarea S. ui de A.
M. M., suma de 6.449.653 lei reprezentând: 5.452.899 lei contravaloare drepturi salariale cuvenite asistenților maternali pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale pe perioada 13 mai 2005-10 noiembrie 2008; 932.984 lei contravaloare drepturi salariale cuvenite asistenților maternali cu titlu de concedii de odihnă neefectuate aferente anilor 2005-2008 membrilor de sindicat enumerate în decizia și tabelul anexă; 13.750 lei contravaloare raport de expertiză; 20 lei taxa de timbru și 50.000 lei cheltuieli de executare onorariu executor, în total 6.449.653 lei precum și să aloce în buget, în termenele și tranșele prevăzute, sumele necesare pentru plata drepturilor bănești de mai sus.
Totodată, s-a întocmit proces-verbal privind cheltuielile și onorariul în dosarul execuțional nr.130/2009, prin care s-a stabilit onorariu perceput de
50.000 lei.
Urmare a modificării deciziei nr.147/R/_ a Curții de Apel C. prin decizia civilă nr.2908/R/2009 din_ a aceleiași instanțe, în data de_ executorul judecătoresc S. Attila a emis în dosarul execuțional nr.130/2009 o nouă somație prin care s-a pus în vedere contestatorilor ca în termenele și tranșele prevăzute de OUG nr.71/2009 să achite suma de 4.149.855 lei (din care 25.000 lei cheltuieli onorariu executor) și să aloce în buget în termenele și
tranșele prevăzute, sumele necesare pentru plata drepturilor bănești. Și acest al doilea act a fost contestat la prima instanță, prin precizarea de acțiune depusă.
Se reține că potrivit prevederilor art.1 din OUG nr.71/_, în vigoare la data depunerii cererii de executare silită, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu. În cursul termenului prevăzut la alin.1 orice cerere de executare silită se suspendă de drept. Termenele de plată și procentele de achitat au fost modificate prin OUG nr.45/2010.
Prin Legea nr.230/2011 publicată în M.Of. nr.869 din_, de aprobare a acestei ordonanțe, s-a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. În cursul termenului prevăzut la alin.1 orice procedură de executare
silită se suspendă de drept .
Raportat la aceste dispoziții legale, se constată că într-adevăr executarea silită în dosarul nr.130/2009 al Cabinet Executor J. ecătoresc S. Attila a fost începută prematur. Este adevărat că prin ambele somații emise se solicită a se proceda la executare ";în termenele și tranșele prevăzute de OUG nr.71/_ ";, dar această formulare nu este de natură a înlătura faptul că somația în sine este un act de executare, efectuat în cadrul unei proceduri execuționale a cărei demarare era prohibită de lege. S-a întocmit un proces-verbal privind cheltuielile de executare, care potrivit disp. art.371 indice 7 din C.pr.civ., constituie titlu executoriu, iar conform disp.art.371 indice 7 alin.2 teza a 2-a C.pr.civ., debitorul ar fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Așadar, procedând la somarea contestatoarelor, la întocmirea procesului verbal de cheltuieli, intimata a nesocotit efectul de drept suspensiv stabilit prin prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 cu privire la orice cerere de executare silită având ca obiect o creanță dintre cele prevăzute de lege. Aspectul neplății tranșelor la termenele stabilite de lege, invocat de intimatul S. de A. M.
M. este distinct de cel al demarării procedurii execuționale pentru întreaga creanță și nu doar pentru tranșa pretins neachitată. Din această perspectivă
recursul este fondat, urmând a fi admis, fără însă ca tribunalul să aprecieze întemeiate criticile relative la modul în care prima instanță a înțeles să motiveze hotărârea, interpretând situația juridică din speță prin raportare la jurisprudența CEDO.
Raportat la eșalonarea plăților, stabilită de legiuitor și motivată pe considerentele de ordin economic arătate prin expunerea de motive a ordonanței de urgență nr. 71/2009 (dificultățile întâmpinate în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, faptul că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, elemente care vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată), se constată că, creanța în privința căreia s-au emis somațiile nu era exigibilă, fiind încălcate astfel prevederile art.379 alin.1 C.pr.civ.
În cauza D. și alții c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă a « procesului » în sensul articolului 6 (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997. Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa poate constitui o încălcare a dreptului justițiabilului la justiție, drept consacrat prin articolul 6 § 1 al Convenției (Bourdov c. R. iei). Acest lucru poate, pe de altă parte, să aducă atingere dreptului justițiabilului la respectarea bunurilor, atunci când judecata în favoarea sa naște o creanță certă care poată fi calificată drept « bun » în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea a arătat că o autoritate statală nu poate invoca lipsa resurselor drept pretext pentru a nu-și onora o datorie izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească. Dacă este adevărat că întârzierea în executarea unei hotărâri judecătorești se poate justifica în anumite circumstanțe, această întârziere nu poate fi de o asemenea natură încât însăși substanța dreptului garantant de articolul 6 § 1 al Convenției să fie afectată (a se vedea, printre altele, Hornsby). Pentru a răspunde la întrebarea dacă articolul 6 a fost respectat, Curtea trebuie să aibă în vedere comportamentul tuturor autorităților naționale
implicate, inclusiv acela al legiuitorului național.
Curtea a considerat că legiuitorul ar trebui să beneficieze, atunci când pune în aplicare politicile sale, mai ales cele sociale și economice, de o mai mare flexibilitate pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de
interes public care necesită o reglementare, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acesteia din urmă. Curtea respectă modul în care legiuitorul stabilește cerințele interesului public, în afara situației în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de un fundament rezonabil. Curtea a considerat incompatibilă cu exigențele articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției o planificare a plății datoriilor stabilite pe cale judecătorească, atunci când actul de planificare nu era «lege» în sensul jurisprudenței Curții sau când mecanismul planificării, chiar dacă răspunde noțiunii de «lege», fusese aplicat de manieră defectuoasă.
În speța evocată, (relevantă pentru orientarea jurispudențială a Curții în materia eșalonării plății creanțelor similare cu cea invocată de către intimat, chiar dacă nu cuprinde o soluție de condamnare a Statului român), Guvernul a justificat măsurile de eșalonare prin faptul că în 2008 țara se confruntă cu o situație de dezechilibru bugetar important, susceptibil să pună în pericol integritatea financiară a țării. Acest dezechilibru rezulta, printre altele, dintr-un număr mare de hotărâri judecătorești care acordau anumitor categorii de funcționari, pe cale de interpretare a dispozițiilor legale destinate altor categorii, drepturi cu caracter patrimonial. În plus, degradarea situației financiare a țării a continuat și după anul 2008, într-un context de criză financiară foarte sever care afecta numeroase țări, astfel încât Guvernul a trebuit să adapteze mecanismul eșalonării la realitățile economice.
Curtea a amintit că deja s-a pronunțat că măsurile luate pentru a salva echilibrul bugetar între veniturile și cheltuielile publice pot fi considerate că urmăresc un scop de utilitate publică (Mihăieș și Senteș c. României (decizie). Începând cu 2009, România a trebuit să facă față unei grave crize economice și financiare, Curtea fiind gata să admită că, astfel cum susține și Guvernul, măsurile contestate urmăreau un scop de utilitate publică. În ce privește menținerea echilibrului între interesele în cauză, văzând că o parte semnificativă a creanțelor fusese deja achitată reclamanților din cauză, contextul particular, Curtea a apreciat că eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Chiar dacă în speță, potrivit susținerilor intimatului, membrii de sindicat nu au beneficiat de plăți parțiale ale debitului, (precum în cauza CEDO evocată) T. reține că hotărârile judecătorești care stabilesc creanța acestora au fost pronunțate la începutul și la finalul anului 2009, deci ulterior adoptării OUG nr. 71/2009 privind eșalonarea și declanșării situației de criză economică. Apoi, prima hotărâre judecătorească a fost modificată urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac, iar determinarea creanței în sine a presupus efectuarea unor calcule distincte.
De asemenea, se mai reține că prin Decizia nr. 713 din 25 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, publicată în Monitorul Oficial
Nr. 430 din 28 iunie 2010, Curtea Constituțională a arătat că, "cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva
R. iei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate";.
Raportat la considerentele anterior evocate, la natura drepturilor invocate de intimat, se constată că executarea silită a fost demarată prematur în privința ambelor titluri, înainte de scadența oricărei obligații de plată, sens în care recursul se va admite, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 teza I Cod procedură civilă, hotărârea fiind dată cu greșita aplicare a legii. Ținând seama de obligațiile stabilite în sarcina celor două contestatoare prin titlul invocat, de faptul declanșării unei unice executări față de acestea, de cel al emiterii unei somații comune, prin extinderea efectelor recursului se va admite contestația la executare formulată de contestatorii D. G. de A. S. și P. C. M., C. J. M., cu consecința anulării executării silite demarate în dosarul execuțional nr.130/2009 al Cabinet Executor J. ecătoresc S. Attila. Ca efect al admiterii contestației la executare, se va dispune înlăturarea obligării contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta D. G. de A. S. și P.
C. M., cu sediul în B. M., strada B. nr.1, județul M., în contradictoriu cu S. de A. M. M., cu sediul în B. M., strada
P. V. nr.8, județul M. și C. J. M., cu sediul în B. M. strada Gh. Ș. nr.46, județul M., împotriva sentinței civile nr.12096/2012 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ *, pe care o modifică astfel:
Admite contestația la executare formulată de contestatorii D. G. de A. S. și P. C. M., C. J. M. împotriva
executării silite demarate în dosarul execuțional nr.130/2009 al Cabinet Executor J. ecătoresc S. Attila.
Anulează executarea silită demarată în dosarul execuțional nr.130/2009 al Cabinet Executor J. ecătoresc S. Attila.
Înlătură obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. -T. A. Ț. D., W. D. A. S.
În C.O. semnează în C.O. semnează Președintele tribunalului grefier șef Secția I civilă
Red. S.T.A/_
Tred. F.P /_
2 ex.
J. ecător la fond:D. D.
| ← Decizia civilă nr. 97/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 776/2013. Contestaţie la executare → |
|---|
