Decizia civilă nr. 314/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.314/R/_
Ședința publică din data de 21 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G. JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare-în vederea pronunțării, recursul promovat de recurenții L. N., C. ANA, B. N., G. M., H. M., L. Ș., B.
S., M. M. F., M. I., M. Ș. M. împotriva sentinței civile nr.11959/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimații M. P., M. V., C. I., C. L. PENTRU S. D. DE P. A. T. DE PE L. C. LOCAL AL
A., C. J. PENTRU S. D. DE P. A. T. DE PE L. P. J. C., C. M. M., intimat M. P. C., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T. UL
recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11959/2012 din_ pronunțată în dosar nr. _
, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanții M. P.
, M. V. și C. I. în contradictoriu cu pârâții L. N. , C. Ana, B. N., G. M. , H. M., L. Ș., B. S., M. M. F., M.
Ș. M., M. I., C. M. M., M. P. C., C. locală
pentru aplicarea Legii 18/1991 A. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. .
A constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ emis de către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. în favoarea lui M. Ș. având ca obiect dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1.000 mp situate pe teritoriul intravilan al satului S., comuna A., în tarlaua nr. 22 parcelele nr. 631, 500 mp - categoria arabil și parcela nr. 632, 500 mp - categoria curți-construcții
A obligat C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar A. să întocmească și să înainteze către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate având ca obiect terenuri situate pe raza satului S., respectiv parcelele nr. 631 din tarlaua nr. 22 în suprafață de 500 mp, având categoria de folosință arabil, și parcela nr. 632 din tarlaua nr. 22 în suprafață de 500 mp, având categoria de folosință teren pentru curți și construcții, pe numele și în favoarea defunctei M. M. .
A obligat C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. să emită un titlu de proprietate având ca obiect terenuri situate pe raza satului S., respectiv parcelele nr. 631 din tarlua nr. 22 în suprafață de 500 mp, având categoria de folosință arabil, și parcela nr. 632 din tarlaua nr. 22 în suprafață de 500 mp, având categoria de folosință teren pentru curți și construcții, pe numele și în favoarea defunctei M. M. .
A dispus rectificarea cărții funciare nr. 555 S. în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate în favoarea lui M. Ș. și M. M. asupra terenului în suprafață de 1000 mp și a restabilirii situației anterioare de carte funciare.
A constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ emis de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., în favoarea lui M. I. Ș. în privința suprafeței de 800 mp situată pe teritoriul intravilan al satului S., comuna A., având vecini N- E-S-V pe Groza, M., P. și drum.
A obligat C. L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar A. să întocmească și să înainteze către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate având ca obiect terenul situat pe raza satului S., respectiv parcela în suprafață de 800 mp, cu vecinătățile, la N - Groza, la E - M., la S - P., la V - drum, pe numele și în favoarea lui L. N.
, C. Ana, M. M., B. N., Badiu Palestina, L. Ș., B. S. .
A obligat C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. să emită un titlu de proprietate având ca obiect parcela în suprafață de 800 mp, cu vecinătățile, la N - Groza, la E - M., la S - P., la V - drum, pe numele și în favoarea lui L. N., C. Ana, M. M., B.
, Badiu Palestina, L. Ș. . B. S. .
A obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 2250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
La pronuntarea sentintei, instanta a retinut urmatoarele:
I., decedat în anul 1977, a avut șapte copii, M. M., L. N. (pârât), L. Ș. (având ca moștenitori pe L. N. și H. M. - pârâți în prezenta cauză), B. S. (pârât), C. Ana (pârât), B. N. (pârât) și Badiu Palestina (având ca moștenitoare pe G. M. - pârâtă).
M. a fost căsătorită cu M. I. și a decedat în data de_ . A avut opt copii, fiind mama reclamanților M. P., M. V. și C. I. și a lui M. I., O. Ana (n.1946), Brîndușan M. (n. 1948), M. Dumitru și M. Ș. .
Acest din urmă fiu al defunctei M. M., M. Ș., este titularul celor două titluri de proprietate a căror anulare se solicită și a decedat în data de_, moștenitorii acestuia fiind, potrivit certificatului de moștenitor nr.
152 emis de BNP I. Repede, pârâtele M. M. F. - soție supraviețuitoare și M. Ș. - M., Cotirla M. - M., M. I. și
M. P. C., acestea trei din urmă în calitate de fiice ale defunctului M. Ș. .
În ceea ce privește titlul de proprietate nr. 27957/1323/_ emis de către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
C. în favoarea lui M. I. Ș. pentru cei 1000 mp, instanța a retinut ca in data de_, M. M. a formulat o cerere de reconstituire, înregistrată la Primăria comunei A. sub nr. 408/_ (fila nr. 119), prin această cerere solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 5,03 ha, din care 0,10 ha în intravilan.
Drept urmare, M. M. a fost înscrisă în Anexa nr. 2a la poziția nr. 76 cu suprafața totală de 4,75 ha, din care 4,68 ha în extravilan și 0,07 ha în intravilan, iar în baza acestora au fost emise două titluri de proprietate: titlul de
proprietate nr. 27957/1323, în favoarea lui M. Ș. pentru suprafața de 1000 mp în intravilan, și titlul de proprietate nr. 27941/1222, în favoarea lui M.
M. pentru suprafața de 5,14 ha, în extravilan (fila nr. 127).
Prin titlul de proprietate nr. 27957/1323/_ emis de către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., în favoarea lui
M. Ș. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de
1.000 mp situate pe teritoriul intravilan al satului S., comuna A., în tarlaua nr. 22 parcelele nr. 631, 500 mp - categoria arabil și parcela nr. 632, 500 mp - categoria curți-construcții.
La eliberarea acestui titlu de proprietate C. L. a arătat că a ținut cont de înțelegerea intervenită între moștenitorii familiei M. (fila nr. 339), iar prin adresa nr. 9682/_ aceasta a arătat că titlul a fost emis pentru suprafața de 1000 mp, față de cei 700 mp validați prin anexa nr. 2a, poziția 76 deoarece pe diferența de 300 mp existau amenajate construcții, iar în schimbul acestei suprafețe de 700 mp validați pentru M. M. (și reconstituit în favoarea lui M. Ș. ), acesteia i s-a eliberat titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 639 mp, teren care se află în continuarea acelei suprafețe de 1000 mp (fila nr. 372), aceasta fiind pusă în posesie potrivit procesului verbal din data de_ .
Beneficiarul M. Ș. a fost pus în posesie prin procesul verbal nr. 1222/_, fiind vorba de terenul aferent casei de locuit și grădinii din S.
, str. Ș. nr. 43. În prezent, acest teren este înscris în registrul agricol deschis pe numele defunctului M. Ș. și a fost întabulat în cartea funciară nr. 555
S. sub A*1 cu nr. top. 5/1/1/2 (filele 183-184), potrivit sentinței civile 398/2001 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr. 3434/2000, fiind totodată inclus în masa succesorală a defunctului beneficiar, M. Ș. .
Prin titlul de proprietate nr. 27941/1222, potrivit celor arătate de C. L.
A., în baza aceleiași cereri de reconstituire și a anexei nr. 2a, poziția 76, în favoarea defunctei M. M. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5,14 ha situată în extravilanul localității (fila nr. 127).
M. Ș. nu a formulat cerere de reconstituire pentru emiterea acestui titlu de proprietate, potrivit celor arătate de către C. L. în adresa nr. 3663/_ și adresa nr. 7882/_ (fila nr. 181) și în răspunsul la interogatoriu prin care s-a arătat că pentru acest titlu de proprietate cererea de reconstituire a fost formulată de M. M. (fila nr. 204), titlul fiind eliberat pe numele lui M. Ș. din eroare.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite. S. dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptățită, potrivit prezentei legi, și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.
Potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și
completările ulterioare și ale prezentei legi: actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.
Așadar, pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate este necesară existența unei cereri de reconstituire formulată de către o persoană îndreptățită. Aceste condiții nu se verifică în persoana beneficiarului titlului de proprietate nr. 27957/1323/_ emis de către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. în favoarea lui M. I. Ș. pentru cei 1000 mp, motiv pentru care cererea de constatare a nulității absolute a acestui titlu de proprietate va fi admisă.
Așa cum s-a arătat mai sus, în cauză este probată în mod neechivoc împrejurarea că M. Ș. nu a formulat cerere de reconstituire pentru acest teren, fapt reținut și de către instanța superioară în decizia de casare, fapt de altfel necontestat strict sub acest aspect de către urmașii acestui beneficiar, pârâți în prezenta cauză. Pentru acest teren, cererea de reconstituire a fost formulată de către M. M., cerere înregistrată sub nr. 408/_, însă, pentru același teren (a cărui identitate se confirmă și prin vecinătățile indicate de către M. M. ) titlul de proprietate a fost emis în favoarea lui M. Ș.
, fiul lui M. M. .
Acesta din urmă nu avea nici calitatea de persoană îndreptățită pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, acesta aflându-se în patrimoniul defunctei M. M., căsătorită cu M. I., astfel cum rezultă din mențiunile registrului agricol aflat la fila 47 din primul dosar de fond.
Nu pot fi reținute apărările formulate de pârâți, urmașii lui M. Ș., cu privire la emiterea unui alt titlu de proprietate în favoarea defunctei M.
M., respectiv titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 639 mp, acestea nefiind în măsură să acopere cauza nulității absolute în privința titlului de proprietate nr. 27957/1323/_ . Astfel, pe de-o parte, deși se afirmă de către C. L. că titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 639 mp a fost emis în favoarea defunctei M. M. în baza cererii nr. 408/_, din actele dosarului nu rezultă acest fapt. Potrivit mențiunilor acestui titlu de proprietate, vecinătățile suprafeței de teren nu sunt aceleași cu cele indicate de către solicitantă în declarația anexată cererii de reconstituire în privința suprafeței de 1000 mp din registrul agricol al acesteia, implicit, pentru emiterea acestui titlu de proprietate nu a putut fi depusă de către C. L. o altă cerere care să fi fost formulată de M. M. pentru acest teren, și, mai mult, deși se arată că cererea de reconstituire a fost înscrisă în anexa nr. 2b la poziția
245 (potrivit mențiunilor din acel titlu), o astfel de poziție nu există. Prin urmare, chiar dacă există acest din urmă titlu de proprietate emis pentru suprafața de 639 mp, această reconstituire nu a avut la bază cererea înregistrată sub nr. 408/_ (prin care în intravilan s-au solicitat doar 1000 mp) și, prin urmare, prin neemiterea titlului de proprietate și pentru această suprafață de teren, cererea sa de reconstituire nu a fost soluționată în întregime, potrivit legii.
Pe de altă parte, potrivit celor reținute în decizia de casare în analiza condiției interesului, aplicabil însă și pe fondul cauzei, la verificarea legalității emiterii titlului de proprietate, instanța nu poate ține cont de eventualele înțelegeri intervenite între moștenitorii persoanei îndreptățite, acestea urmând a fi valorificate, după caz, în procesul de sistare a indiviziunii, potrivit legii civile.
Nu în ultimul rând, în continuarea celor mai sus expuse, nici C. L. și nici pârâții direct interesați în această privință, nu au putut justifica sub
aspect legal "schimbul"; operat între terenul pentru care M. M. a formulat cerere de reconstituire și terenul de 639 mp pentru care s-a emis titlul de proprietate nr._, deși pentru terenul inițial, în lipsa unei cereri de reconstituire din partea lui M. Ș., în favoarea acestuia a fost emis titlul de proprietate ce face obiectul contestației, după cum nu s-a putut justifica de ce pentru reconstituirea în favoarea lui M. Ș. nu s-a impus reducerea suprafeței, astfel cum s-a procedat în cazul Mariei M. în privința căreia validarea s-a realizat pentru 700 mp, în loc de 1000 mp, atât cât a solicitat, cu atât mai mult cu cât s-a recunoscut în cauză că titlul de proprietate a fost emis pe numele fiului M. Ș., în baza cererii mamei sale nr. 408, însă din eroare.
În consecință, având în vedere cele de mai sus precum și, în esență, faptul că pentru terenul de 1000 mp ce face obiectul titlului de proprietate nr. 27957/1323/_ cererea a fost formulată de M. M., că validarea cererii de reconstituire s-a realizat pe numele său și că la momentul emiterii titlului de proprietate era in viata, instanța va constata nulitatea absolută a acestui titlu de proprietate și, în consecință, va dispune ca emiterea unui nou titlu de proprietate, pentru aceeași suprafață, pe numele semnatarului cererii de reconstituire, respectiv M. M., urmând ca înțelegerile dintre părți la care s-a făcut vorbire în acest dosar să fie analizate în cadrul procedurii de ieșire din indiviziune.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Acțiunea în rectificarea cărții funciare are, de regulă, un caracter subsidiar acțiunii prin care se solicită, implicit, shimbarea unei situații juridice înscrise deja într-o carte funciară. În speță, terenul ce a făcut obiectul titlului de proprietate a cărui anulare se solicită a fost înscris, așa cum s-a arătat mai sus, în cartea funciară nr. 555 S., însă în privința titlului care a stat în realitate la baza acestei înscrieri, titlul de proprietate care, la rândul său, a stat la baza sentinței civile mai sus arătate, s-a constatat nulitatea absolută.
Prin urmare, instanța a admis și această solicitare formulată de reclamanți și, drept consecință, va dispune rectificarea cărții nou înființate a localității S., în baza sentinței civile nr. 389/2001 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr. 4343/2000 prin care s-a întabulat dreptul de proprietate a șio M. M. și M. Ș. asupra terenului în suprafață de 1000 mp înscris în titlul de proprietate nr._ și asupra construcției compusă din parter și etaj, în sensul restabilirii situației anterioare de carte funciare.
În ceea ce privește titlul de proprietate nr. 27941/1221/_ emis de către C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
C. în favoarea lui M. I. Ș. pentru cei 1220 mp, instanța reține următoarele:
În data de_, M. M., L. N. (pârât), L. Ș. (având ca moștenitori pe L. N. și H. M. - pârâți în prezenta cauză), B. S. (pârât), C. Ana (pârât), B. N. (pârât) și Badiu Palestina (având ca moștenitoare pe G. M. - pârâtă), în calitate de urmași a defunctului L. I.
, au formulat cererea de reconstituire nr. 179 a dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de teren de 3,05 ha preluat de către CAP, din care 0,05 ha în intravilan și 3 ha în extravilanul localității S. . Drept urmare, solicitanții au fost trecuți pe Anexa nr. 3, la poziția nr. 32 pentru toată suprafața solicitată, fiind emisă adeverința de proprietate nr. 2552/_ .
Terenul solicitat, mai sus arătat, apare înregistrat în registrul agricol întocmit pe numele antecesorului L. I. (fila nr. 107).
În baza acestei cereri de reconstituire a fost emis titlul de proprietate nr. 3286/3783/_ emis de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. (fila nr. 267), în favoarea urmașilor lui L. I.
, respectiv M. M., L. N. (pârât), L. Ș. (având ca moștenitori pe L.
N. și H. M. - pârâți în prezenta cauză), B. S. (pârât), C. Ana (pârât), B. N. (pârât) și Badiu Palestina (având ca moștenitoare pe G. M.
- pârâtă) a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 2 ha și 9262 mp situate pe teritoriul satului S., comuna A. . Punerea în posesie pentru această suprafață mai mică a fost "aprobată"; de către unul din urmașii lui L. I., titular al cererii de reconstituire, respectiv de către Babos S. .
Prin titlul de proprietate nr. 27941/1221/_, emis de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., în favoarea lui
M. I. Ș. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1.220 mp situate pe teritoriul intravilan al satului S., comuna A., teren format din două parcele neindividualizate în titlu, din care una de 420 mp având vecini N-E-S-V Biserica, Florian, Badiu și S. Someș și una de 800 mp având vecini N-E-S-V pe Groza, M., P. și drum.
La baza emiterii acestui titlu de proprietate a stat, potrivit celor arătate de către C. L. A. precum și potrivit răspunsurilor la interogatoriu (fila nr. 204), cererea declarație nr. 42/_ formulată de M. Ș. prin care acesta ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1220 mp formată din două parcele de 420 mp și 800 mp (fila nr. 36), această din urmă parcelă având denumirea toponimică "La Punte"; (fila nr. 208), identică cu zona denumită toponimic "Someșul S. p"; (fila nr. 261), precum și registrul agricol întocmit pe numele defunctului M. I. (tatăl reclamanților) și o înțelegere intervenită în data de_ între urmașii lui L. N. (bunicul reclamanților, tatăl mamei acestora, M. M. ). Cu toate acestea, potrivit celor arătate în adresa nr. 7882/_, pentru acest titlu de proprietate, C.
L. nu deține cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1220 mp inclusă în acest titlu de proprietate (fila nr. 181).
Apoi, prin adresa nr. 9464/_, C. L. arată că suprafața de 1220 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 27941/1221/_ nu este cuprinsă în terenurile solicitate de către moștenitorii defunctului L. I. (fila nr. 206, 310), neregăsindu-se în cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 179/_ (fila nr. 310 din dosarul de fond și fila nr. 75 din dosarul de recurs). Totodată, C.
arată că pentru o parte din terenul înscris în acest titlu de proprietate mai există o validare în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar pe seama pârâtului L. N. care a înregistrat cererea nr. 180/_ și care figurează în anexa nr. 4 la poziția nr. 2 cu o suprafață de 660 mp (fila nr. 75 din dosarul de fond), acestuia fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. 27764/1075/_ .
C. de 1/7 parte din terenul în suprafață de 30.500 mp, obiect al adeverinței nr. 2552, a fost inclusă, potrivit certificatului de moștenitor nr. 93/_ eliberat de BNP P. Feurdean, în masa succesorală a defunctei M.
, decedată în 2003.
În privința acestui titlu de proprietate, date fiind limitele casării stabilite prin decizia T. ului C. nr. 292/R/_ dar și precizarea de acțiune sub aspectul obiectului dedus judecății, în soluționarea prezentei cauze prezintă interes doar parcela în suprafață de 800 mp din acest titlu de proprietate, în privința suprafeței de 420 mp reținându-se că reclamanții nu au interes în a obține anularea titlului de proprietate.
Așa cum s-a arătat mai sus, în considerentele instanței de recurs s-a reținut că "Pentru acest teren mostenitorii lui L. I. inclusiv M. M. au
formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Aceasta cerere nu a fost solutionata in privinta acestui teren intrucit in răspunsurile sale la interogatoriu cit in raspunsul la adresele instantei de recurs C. L. de fond funciar A. arata ca mostenitorii lui L. I. nu au formulat cerere pentru acest teren si ca cei 800 mp au fost acordati lui M. S. in baza unei cereri declaratii. Ori cata vreme au facut abstractie de aceasta cerere evident nu se poate retine solutionarea ei.";.
În rejudecarea cauzei după casare, instanța constată că părțile au opinii divergente în privința celor reținute de către instanța superioară cu privire la existența unei cereri de reconstituire formulată de către urmașii lui L. I. și pentru această suprafață de teren de 800 mp. De vreme ce reclamanții invocă cele mai sus citate, pârâții direct interesați în cauză arată că în aceeași decizie de casare s-a arătat că "Aceste terenuri (de 800 mp, situata in zona cu denumirea toponimica "La Punte";, si alta in suprafața de 420 mp situata in zona cu denumirea toponimica "La biserica";) nu au fost solicitate prin cererea formulata de catre M. M. si nici nu sunt incluse in registrul agricol ca aparținând in trecut lui M. M. si M. I. ";, iar de vreme ce reclamanții arată că instanța de recurs a reținut existența unei cereri formulate de către moștenitorii lui L. I., pârâții susțin că pentru același teren cererea a fost formulată doar de către M. Ș. .
În această privință, instanța reține că este vorba de terenurile care au aparținut lui L. I., antecesorul defunctei sale fiice M. M. (mama defunctului M. Ș. ) și a fraților acesteia, cei care au formulat cererea înregistrată sub nr. 179/_, și, prin urmare, de vreme ce considerentele instanței de casare se referă la o eventuală cerere formulată de M. M. și la registrul agricol aparținând acesteia și soțului său, acest fapt nu poate intra în contradicție cu stabilirea de către instanța de recurs că, în privința terenului de 800 mp, moștenitorii lui L. I., și inclusiv M. M., au formulat cerere de reconstituire.
Faptul că în privința acestei suprafețe de teren există o cerere de reconstituire formulată de către moștenitorii defunctului L. I. este așadar deja reținut de către instanța superioară, constatându-se identitatea dintre acest teren și cel trecut în registrul agricol al antecesorului L. I. sub denumirea toponimică "Sub Someș"; (sau "La Punte";, așa cum s-a arătat mai sus) precum și nesoluționarea acestei cereri de către C. L. . Prin urmare, nu pot fi reținute apărările pârâților întemeiate pe adresa Comisiei Locale nr. 9464/_ (fila 206 din primul dosar de fond), așa cum a constatat și instanța de recurs, cererea fiind formulată și pentru terenul "Sub Someș"; de 0,14 ha, identitatea denumirilor "La Punte"; cu "Someșul S. p"; fiind confirmată de către chiar C. L., iar faptul că pentru această suprafață de teren nu s-a emis titlul de proprietate, deși s-a solicitat expres în cererea de reconstituire, este confirmat chiar prin declarația olografă a pârâtei B. S. care, referindu-se la o altă suprafață de 0,10 ha trecută la M. M. (probabil în virtutea înțelegerilor intervenite între moștenitori), a arătat că pentru diferența de 0,14 ha (atât cât apare în registrul agricol "Sub Someș";) a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005, recunoscând totodată validarea pentru întreaga suprafață de 3,05 ha (fila nr. 132 din primul dosar de fond).
În ceea ce privește cererea formulată de către M. Ș., aspect ce constituie principala apărare a pârâților moștenitori ai acestuia, instanța reține, pe de-o parte, că această cerere (42/_ ) a fost formulată ulterior cererii formulate de copiii lui L. I., nu menționează calitatea în care se solicită acest teren și nu a putut fi susținută cu acte din care să rezulte îndreptățirea solicitantului M. Ș. la reconstituirea dreptului de proprietate, C. L. arătând că la baza emiterii acestui titlu de proprietate a stat registrul agricol
deschis pe numele antecesorului L. I., bunicul defunctului M. Ș., precum și înțelegerea dintre părți cu privire la terenurile moștenite.
În consecință, având în vedere prevederile legale mai sus citate, precum și faptul că urmașii lui L. I. au formulat cerere de reconstituire și pentru suprafața de 800 mp, că au fost validați inclusiv pentru această suprafață și că, avându-se în vedere în principal înțelegerile părților (a căror validitate nu face obiectul prezentului litigiu), titlul de proprietate a fost emis totuși în favoarea unei persoane care nu era îndreptățită, instanța va admite cererea reclamanților și sub acest aspect, urmând ca să constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 27941/1221/_, în privința terenului de 800 mp, și să dispună obligarea Comisiilor la emiterea unui nou titlu de proprietate, în acord cu prevederile art. 57 Cod de procedură civilă, pentru această suprafață pe numele tuturor solicitanților din cererea de reconstituire nr.179/_ .
În acest context, instanța observă că pârâtele C. Ana și B. S. au arătat că nu au nici o pretenție referitoare la acest teren întrucât recunosc partajul voluntar încheiat între frați în anii 1992-1993 (fila nr. 341), însă aceste aspecte nu au nici o relevanță față de imposibilitatea pentru instanța de fond, așa cum a arătat și T. ul în decizia de casare, de a ține cont de aceste înțelegeri dintre moștenitori, fără riscul de a vătăma interesul unora dintre aceștia. Rămâne așadar ca, după lămurirea aspectelor ce țin de legalitatea tuturor titlurilor de proprietate prin prisma persoanelor îndreptățite, moștenitorii să se prevaleze de înțelegerile invocate în cursul acestui proces și să definitiveze împărțirea terenurilor între ei, potrivit legii.
În concluzie, potrivit celor de mai sus, instanța va admite în tot acțiunea formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, în sensul că va anula cele două titluri de proprietate, cel de-al doilea doar în privința terenului de 800 mp, și, în consecință, va obliga Comisiile de fond funciar să procedeze la emitere unor noi titluri de proprietate, dispunând totodată rectificarea cărții funciare în care a fost înscris dreptul de proprietate în privința căruia titlul a fost anulat prin prezenta hotărâre.
Față de această soluție, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art.274 Cod de procedură civilă și, în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 2250 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care 1500 lei onorariu de avocat achitat potrivit chitanțelor aflate în primul dosar de fond (filele nr. 380-382) și 750 lei, parțial, onorariul de avocat achitat de reclamanți pentru judecarea recursului admis în parte de către Tribunalul Cluj.
Împotriva sentinței menționate, pârâții L. N., C. Ana, B. N.
, G. M., H. M., L. Ș., B. S., M. M. F., M.
I., M. Ș. M. au declarat recurs in termen.
Prin recursul formulat, paratii L. N., C. Ana, B. N., G. M.
, H. M., L. Ș., B. S. au solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul exonerarii lor de la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 2250 lei.
În motivare, arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată, cu motivația că s-au opus admiterii acțiunii reclamanților.
Au mai susținut că nu sunt în culpă că s-au emis titlurile de proprietate în favoarea unei persoane care nu avea acest drept.
Apreciază că nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu au avut și nu au nici o pretenție cu privire la terenurile din cele două titluri de proprietate anulate, nu s-au opus admiterii actiunii si nu au fost întrebați nimic cu privire la acest aspect.
Prin completarea la recurs înregistrată la data de_, recurentul
N. acesta a criticat sentința primei instanțe și sub aspectul pronunțării unei hotărâri în lipsa îndeplinirii procedurii de citare cu mai mulți pârâți si de
asemenea a aratat ca instanta a dispus in mod gresit anularea titlului de proprietate pentru supraftaa de 800 m.p., avand in vedere ca pentru acest teren nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de catre copiii defunctului L. I., nepotul sau M. S. fiind singurul care a formulat cerere de reconstituire.
Prin recursul formulat, paratele M. M. F., M. S.
si M. I. au solicitat modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, cu obligarea reclamantilor intimati la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, recurentele au sustinut în esență urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie a sentintei atacate:
Litigiul a fost solutionat nelegal in lipsa procedurii de citare cu parații B.
N., L. N., C. Ana, G. M., L. Ș., M. P. C. si C. M. pentru ultimul termen de judecata
Instanta a dispus in mod gresit anularea titlului de proprietate pentru suprafa de 800 m.p. in conditiile in care mostenitorii defunctului L. I., printre care si M. M., nu au formulat cerere de reconstituire pentru acest teren, ci singurul care a formulat cererea este antecesorul lor M. S. .
Aceasta imprejurare rezulta din adresele comunicate de C. L. de fond funciar.
In ce priveste terenul d e1000 m.p, acesta i-a fost atribuit antecesorului lor și i se cuvenea ca teren aferent casei de locuit, iar in compensare pentru acest teren, lui M. M. i s-a atribuit un alt teren in suprafață d e639 m.p,. aflat in continuarea grădinii de 1000 m.p.
Prin întâmpinarea formulată, intimații M. P., M. V. și
C. I. au solicitat respingerea recursului, referitor la cheltuielile de judecata, consideră ca este nefondat având in vedere faptul ca aceștia sau opus admiterii acțiunii introductive de instanța in mod expres, atât prin poziția exprimata in fata instanței de judecata, cat si prin scriptele depuse la dosar, cu toate ca aceasta poziție s-a dovedit a fi nefondata.
În acest context, se aplica prev.art.274 al.l Cod procedura civila conform cărora: "Partea care cade in pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata"".
În cazul in care se va considera ca se impune o diferențiere in ceea ce privește imputarea cheltuielilor de judecata respective, au arătat ca sunt de acord si cu o asemenea operațiune.
În ceea ce privește partea de recurs promovata separat de către paratul
L. N., au solicitat respingerea ca nefondată.
Astfel, in ceea ce privește motivul de recurs referitor la procedura de citare a acestuia pentru ultimul termen de judecata se impune a fi respins având in vedere disp.art.6 din Legea nr.202/2010, in vigoarea la acea data, Respectiv 6. La articolul 88 alineatul 1, punctul 5*1 se modifică și va avea următorul cuprins: "5*1. mențiunea ca, prin inmânarea citației, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată;".
Având in vedere ca pe citațiile comunicate paratului de-a lungul intregului litigiu (după trimiterea spre rejudecare) a existat aceasta mențiune, iar cel puțin pe dovezile de comunicare existente la filele 44 si 54 exista evidențiata semnătura de primire a recurentului L. N., consideră ca acest motiv de recurs trebuie respins ca nefondat, recurentul având termen in cunoștința.
Dar, chiar daca nu ar, fi existat aceasta prevedere legala expresa, având in vedere ca nu ne aflam in prezenta unei nulități absolute (acest aspect rezultând din disp.art.88 al.2 Cod procedura civila, se impune a se
demonstra care este vătămarea cauzata primntr-o eventuala incalcare a normelor privind procedura de citare, conform disp.art.105 al.2 Cod procedura civila.
In ce privește motivele de fond, intimații au reiterat argumentele susținute si in fata primei instante.
Analizând sentința prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale relevante, tribunalul constată netemeinicia recursului declarat în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la motivul de nelegalitate pentru neindeplinirea procedurii de citare cu paratii L. N., B. N. ,C. Ana,G. M. ,LS ,M. P. -
C. si C. M. invocat in recursul paratelor M. si in completarea motivelor de recurs formulate de paratul L. N. retinem urmatoarele:
Nulitatea actelor de procedura determinata de nelegala citare a unei parti din proces este una relativa, dupa cum rezulta din dispozitiile articolului 107 și
108 Cod.Pr.Civ. si poate fii invocata numai de catre partea care a suferit o vatamare ca urmare a acestei neregularitati procedurale.
Astfel fiind paratele recurente M. nu justifica interes sa invoce nelegala citare a paratiilor, dupa cum nici paratul L. N. nu justifica interes sa invoce nelegala citare a comostenitorilor defunctului L. I. ..Aceasta intrucat nu pot justifica nici o vatamare din nelegala citare a altor parti inprocesuate.
Pe de alta parte ,motivul este si neintemeiat pentru considerentul ca paratii enumerati mai sus au fost citati pentru termenele anterioare celui din 9 mai 2012 si au semnat personal citatia, C. I. semnand pentru termenul din
20 aprilie B. S. pentru termenul din 1 iunie (fila 28 dosar), B. N. pentru termenul de 9 noiembrie 2011(fila 59 dosar) H. M. pentru termenul din 18 ianuarie 2012(fila 71 dosar),iar potrivit dispozitiilor articolului 6 din legea 202/2010 inmanarea citatiei sub semnatura de primire, personal sau prin reprezentat legal sau conventional ,creeaza prezumtia ca partea are termenele ulterioare in cunostiinta.
In ce il priveste pe L. N. acesta a semnat personal citatia pentru termenul din 9 noiembrie 2011 primind termenele ulterioare in cunostiinta.
Astfel este neintemeiata sustinerea potrivit careia pentru termenul din 9 mai 2012 paratii la care se refera acest motiv de recurs nu au fost legal citati,caci avand termenul in cunostiinta dobandit la unul din termenele anterioare,nu se mai impunea citarea acestora pentru termenele ulterioare.
M. ivul de recurs invocat de paratul L. N. si ceilalti mostenitori ai defunctului L. I. referitor la cheltuielile de judecata este neintemeiat ,intrucat din actele si lucrarile dosarului rezulta ca paratii s-au opus admiterii actiunii reclamantilor.
In aceste conditii nu le sunt aplicabile dispozitiile articolului 275 Cod.Pr.Civ. pentru a fi exonerati de plata cheltuielilor de judecata.
Fiind cazuti in pretentii ,cata vreme actiunea a fost admisa si in contradictoriu cu ei, raportat la dispozitiile art.274 Cod.Pr.Civ. obligarea paratiilor recurenti la plata cheltuielilor de judecata ocazionate reclamantilor este temeinica si legala.
In ceea ce primeste motivele de fond invocate de paratele M. si de paratul L. N. . retinem netemeinicia acestora .
Contrar sustinerilor recurentilor, din cuprinsul cererii inregistrata sub numarul 179 din_ rezulta ca mostenitorii defunctului L. I. ,numitii M.
M. ,B. N. ,Badiu Palestina,LS ,B. S. ,L. N. ,C. Ana au solicitat terenul in suprafata de 0.14 hectare situata in locul numit Sub Somes,acesta fiind mentionat in coloana 2,pozitia 8.
Astfel este neintemeiata sustinerea recurentelor potrivit careia singurul care a formulat cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate cu privire la
acest teren este antecesorul sau M. S., care a formulat cererea delaratie numarul 42/_ cata vreme mostenitorii fostului proprietar L. I. au solicitat acest teren in cain anul 1991.
In ce priveste criticile aduse cu privire la anularea titlului de proprietate pentru terenuri de 1000 mp aferent casei de locuit, retinem de asemenea netemeinicia acestora.
Terenul in discutie a constituit proprietatea lui M. I. si M. M., antecesorii reclamantilor si al defunctului M. S. . Terenul a avut destinatia de curte si gradina aferenta casei de locuit.Pentru aceste terenuri sunt aplicabile dispozitiile art. 23 legea 18/1991 terenul revenind de drept in proprietatea fostului proprietar sau in cazul decesului acestuia,mostenitorilor sai. In speta, pe langa M. S. si reclamantii sunt mostenitori ai sotiilor M.
I. si M. M. si indreptatiti deopotriva la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu destinatia de curte si gradina ce a apartinut parintilor lor.
Recurentele au pretins ca pentru acest teren,defunctei M. M. ii s-a atribuit in compensare un teren in suprafata de 639 mp .Atribuirea in compensare nu este dovedita si in plus, simpla existenta a unei pretinsei constructii proprietatea defunctului M. S. pe terenul in litigiu, nu face sa fie aplicabile dispozitiile art. 24 din legea 18/1991, caci pentru a fi aplicabil acest text legal ar fi trebuit sa existe un act de atribuire al terenului, ori in speta nu s-a facut dovada atribuirii in favoarea defunctului M. Ș. a unui teren cu destinatia de lot de casa,din proprietatea antecesorilor sai.
In ce priveste criticile aduse solutiei data cererii de rectificare de carte funciara, criticile sunt neintemeiate, intrucat rectificare cartii funciare s-a impus obligatoriu urmarea desfiintarii titlului in baza caruia sa facut intabularea,iar instanta de fond,contrat sustinerilor recurentilor, a invocat temeiul dispozitiei de rectificare,respectiv art. 33 din legea 7/1996.
Prin prisma considerentelor de mai sus ,in temeiul art 312 alin.1 Cod.Pr.Civ va fi respins ca nefondat și parțial lipsit de interes recursul declarat de pârâții L. N., C. ANA, B. N., G. M., H. M., L. Ș., B.
S., M. M. F., M. I., M. Ș. M. împotriva sentinței civile nr.11959/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
In temeiul dispozitiilor art 274 Cod.Pr.Civ. vor fi obligati recurenții să plătească intimaților M. P., M. V., C. I. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat și parțial lipsit de interes recursul declarat de pârâții L. N., C. ANA, B. N., G. M., H. M., L. Ș., B.
, M. M. F., M. I., M. Ș. M. împotriva sentinței civile nr.11959/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă recurenții să plătească intimaților M. P., M. V., C.
I. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.
PREȘEDINTE,
-V. B.
JUDECĂTOR,
V. G.
JUDECĂTOR,
-A. C.
GREFIER,
B.
Red.C.V.B./Tehn. CB/_
Judecător fond:I. T.
← Decizia civilă nr. 365/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 743/2013. Fond funciar → |
---|