Decizia civilă nr. 319/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ nr. 319/R/2013 Ședința publică din data de 10 Iulie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. | C. | F. | , președinte secție |
JUDECĂTOR: R. | - I. | B. | |
JUDECĂTOR: M. | L. | B. | |
GREFIER: V. | V. |
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de pârâtele C. județeană B.
-N. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor și C. municipală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 3545/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Mândru M. -D. a pentru reclamanta intimată M. Ana, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtele recurente C. județeană B. -N. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor și C. municipală B. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că, în temeiul prevederilor art. 5 din titlul XIII din Legea nr.
247/2005, este competent să soluționeze prezentul recurs.
Tribunalul stabilește că recursul este în termen legal declarat, motivat, comunicat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 1/2000.
Se constată depusă la dosar întâmpinare la data de_ din partea reclamantei intimate M. Ana, prin mandatarul său ales.
Reprezentanta reclamantei intimate M. Ana arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile, având în vedere că întâmpinarea formulată în cauză a fost depusă la dosar în termen legal, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate, avocat Mândru M. -D. a, solicită respingerea recursurilor formulate de pârâtele C. județeană B. -N. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. și C. municipală B. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondate, menținerea sentinței pronunțată de către instanța de fond, apreciind-o ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pe care le susține în totalitate. Solicită obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței de la dosar - fila 20.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 3545/2013 pronunțată la data de 24 aprilie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta M. Ana în contradictoriu cu pârâtele C. municipală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană B. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și în consecință s-a dispus modificarea parțială a titlului de proprietate nr. 13388/_ emis de pârâta C. județeană B. -N. pentru stabilirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 1488/_ emis de pârâta C. municipală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea reclamantei, în sensul înscrierii în aceste acte a suprafeței de 1098 mp, teren aferent casei de locuit, situată în B., str.
V. B., nr. 18, înscris în CF 2291 B., nr. top. 2468/2 și reducerea corespunzătoare cu această suprafață de 1098 mp a terenului de 3000 mp situat în tarlaua 119, parcela 20, din ridul Bobeica, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic P. Viorel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că așa cum reiese din extrasul de CF 2291 B. nr. top. 2468/2, reclamanta este proprietara imobilului compus din casă de piatră cu 2 camere, bucătărie, pivniță și anexe gospodărești, acestea din urmă nelocalizate în cartea funciară, situat în B., str. V. B. nr. 18, dobândit cu titlu de cumpărare în anul 1978, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2531/1978 de fostul notariat de stat județean B. -N. .
Prin probatoriul testimonial administrat în cauză s-a dovedit că de la data cumpărării imobilului construcție împreună cu defunctul său soț, iar ulterior decesului acestuia, singură, reclamanta a folosit în mod pașnic întregul teren aferent, compus din curtea și grădina imobilului din str. V. B., nr. 18, în suprafață de 1098 mp, terenul fiind încă de la acea dată bine împrejmuit și delimitat.
În acest sens, martorii audiați în cauză au arătat că de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nicio altă persoană, în afară de aceasta și defunctul soț nu a folosit imobilul în cauză, nici anterior anului 1990 și nici după această dată. Aceeași folosință pașnică asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate de reclamantă în anul 1978 a fost exercitată și de fosta proprietară, Pascariu E., care 1-a dobândit în același mod de la antecesoarea sa, însă, datorită legislației existente la acea dată contractul de vânzare-cumpărare nu a putut fi perfectat în formă autentică și pentru teren, care a fost înscris pe Statul Român în întregime pentru suprafața de 346 mp, aferentă construcției, pe reclamantă și defunctul său soț, fiind înscrise doar construcțiile cu titlu de cumpărare ca bun comun, fără a se face precizarea temeiului de drept potrivit căruia s-a înscris terenul în favoarea Statului Român.
Ori, ceea ce prezintă importanță în speță este intenția comună a ambelor părți de a contracta cu privire la întregul teren aferent construcțiilor, faptul ca terenul să se situeze într-o zonă cooperativizată, precum și posesia exercitată de la data încheierii contractului. Deși terenul a fost situat în zona cooperativizată, fostul CAP B. i l-a lăsat în folosință, pe el fiind amplasate, așa cum s-a arătat și anterior casa și anexele gospodărești, reclamanta fiind totodată și membră cooperatoare, calitate în care a lucrat până la desființarea lui.
Având în vedere acest din urmă aspect, instanța a constatat că reclamantei i s-a atribuit prin constituirea dreptului de proprietate o suprafață de 5000 mp, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 18/1991 (art. 19, după republicare), sens în care a și formulat cerere la C. municipală de aplicare a Legii nr. 18/1991, eliberându-se titlul de proprietate nr. 13388/_ prin care i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 5000 mp, teren agricol.
Cu ocazia atribuirii efective a acestei suprafețe, s-a omis a se avea în vedere faptul că este îndreptățită, în primul rând, la înscrierea în titlul de proprietate a terenului aferent casei de locuit și apoi a diferenței până la 5000 mp care să-i fie atribuită în altă parte, așa încât, prin titlul de proprietate nr. 13388/0_ i s-a atribuit în altă zonă întreaga suprafață de 5000 mp, rămânând neatribuit terenul aferent casei de locuit.
Instanța a reținut faptul că reclamanta a formulat cerere la C. municipală, pentru ca aceasta să țină cont că la eliberarea titlului de proprietate trebuiau avute în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd că sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora determinate potrivit art. 8 din Decretul - lege nr. 42/1990, conform cărora aceste terenuri aferente, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a
deținătorilor, însă Primăria municipiului B. nu a motivat de ce a înțeles ca întreg terenul constituit să fie atribuit în extravilan.
În acest sens, instanța analizând actul de vânzare-cumpărare care a stat la baza intabulării construcțiilor în favoarea reclamantei și fostului său soț, a reținut aplicabilitatea în speță a textului art. 23 alin. 2 indice 2 din Legea nr. 18/1991, introdus prin Legea nr. 247/2005, potrivit cu care în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.
Totodată, este incident și art. 8 din Legea nr. 18/1991, republicată care prevede că dreptul de proprietate se stabilește prin reconstituire sau constituire, iar potrivit art.
22 din Legea nr. 18/1991, în forma inițială, devenit art. 23 după republicare, de constituirea dreptului de proprietate, beneficiază membrii cooperatori sau succesorii acestora care sunt proprietari ai caselor și ai anexelor gospodărești, edificate pe loturi atribuite de către CAP ori dobânditorii construcțiilor, în baza unor acte de înstrăinare, încheiate cu foștii membri cooperatori.
Constituirea dreptului de proprietate în baza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată este recunoscută de întreaga literatură de specialitate și practică judiciară ( inclusiv a Tribunalului B. -N. - decizia civilă nr. 166/R/2010), acesta fiind chiar considerat un caz de dobândire a dreptului de proprietate de drept, ope legis, fără îndeplinirea unei alte formalități.
Faptul că, în cartea funciară terenul figurează cu proprietar Statul Român nu prezintă nicio relevanță atâta timp cât acesta se situează în zona cooperativizată și art.
36 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, republicată, prevede că dispozițiile art. 23 rămân aplicabile.
În acest context, față de situația juridică a terenului, de faptul întrunirii de către reclamantă a condițiilor legale susmenționate, de situația de fapt prezentată și probatoriul administrat (martori, expertiză tehnică de identificare și înscrisuri) este evident că în titlul de proprietate eliberat ca și constituire a dreptului de proprietate trebuia înscris terenul aferent casei de locuit.
Relevant este și faptul că terenul a fost preluat de stat, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 și nu s-a făcut dovada că a fost transmis ulterior vreunei cooperative, motiv pentru care reclamanta este îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață cumpărată și care se află în folosința sa încă de la acea dată, de 1098 mp teren, așa cum a fost măsurată de expertul tehnic P. Viorel, care a întocmit raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
În raport cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, nu se limitează dreptul la suprafața de 100 mp, pentru că, dacă legiuitorul urmărea să realizeze o asemenea limitare, ar fi reglementat regimul juridic aplicabil terenului care depășește această suprafață. De aceea, în spiritul Legii nr. 18/1991 și a dispozițiilor art. 36 alin. (4) din lege, care trimit la art. 23, întinderea dreptului la constituire poate fi determinată prin deducerea intenției părților din convenție, din ansamblul probelor administrate și din faptul că proprietarul construcției (cumpărătorul) a folosit întreaga suprafață aferentă construcției.
Art. 36 alin. (3) din lege, aplicabil în cauză, dispune "terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor";.
Legea nu precizează întinderea suprafeței de teren care trece în proprietatea persoanei îndreptățite la atribuire, dar față de formularea acesteia, "trec în proprietatea actualilor deținători terenurile atribuite în folosință";, se deduce că legiuitorul a avut în vedere suprafața atribuită în folosință, înscrisă în decizia de atribuire, însă nu poate fi ignorată dispoziția cuprinsă în alin. (4) al art. 36, prin raportare la art. 23 din lege, care trimite la art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.
Alin. (4) al art. 36 din Legea nr. 18/1991 determină modul de stabilire a întinderii suprafeței de teren care poate fi dobândită prin constituire, dacă terenul, la data intrării în vigoare a legii, se afla într-o zonă cooperativizată. Dacă terenul se afla într-o zonă
necooperativizată, se atribuie numai suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință.
O asemenea delimitare se impune, în raport cu art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 din Legea nr. 18/1991, care prevede că "(1) Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. (2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
(2^1) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă";.
Totodată, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, prevede că
"terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile Legii nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor";, ceea ce înseamnă că printr-o normă imperativă se recunoaște dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Astfel, instanța a apreciat că alin. (6) al art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată, nu exclude posibilitatea celor interesați de a apela la instanța de judecată pentru recunoașterea dreptului și aplicarea textului de lege invocat.
În plus, pentru categoria de persoane ce intră sub incidența acestui text nu este necesară procedura reconstituirii dreptului de proprietate, art. 36 conducând la recunoașterea de drept a dreptului de proprietate, și nu la cerere, cum se condiționează în cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol.
Ca atare, întinderea suprafeței aferente casei de locuit si anexelor gospodărești în speță, precum și curtea si gradină acestora au fost cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite cu orice mijloc de probă.
În consecință, nu prezintă relevanță suprafața înscrisă în actul de înstrăinare, ci intenția reală a părților convenției de vânzare - cumpărare, respectiv ceea ce cumpărătorii au împrejmuit și folosit efectiv de la data înțelegerii, teren în suprafață reală de 1098 mp aflat în prezent în folosința pașnică a reclamantei și cu limitele stabilite prin gard de la data cumpărării, așa cum a constatat și expertul tehnic P. Viorel când a întocmit raportul de expertiză tehnică în cauză.
În acest sens, pe baza constatărilor raportului de expertiză, instanța a reținut că reclamanta a împrejmuit întreg terenul pe care se găsesc casa și anexele gospodărești, constând din lemnărie, cotețe, atelier și garaj, în suprafață de 769 mp curți-construcții, precum și cel aflat în continuare de natură arabil intravilan de 329 mp.
Trebuie menționat faptul că dreptul reclamantei și al defunctului său soț de a li se atribui suprafața aferentă construcțiilor pe care le dețineau decurge din înstrăinarea acestei suprafețe de către Pascariu E., precum și din aplicarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 42/1990, constituirea acestuia fiind anterioară stabilirii, prin constituire a dreptului de proprietate asupra terenului de 5000 mp prin titlul de proprietate a cărui modificare se solicită, astfel că din acest teren suprafața de 1098 mp trebuia atribuită în intravilan, în realitate titlul de proprietate trebuind să cuprindă extravilanul doar pe diferența de suprafață, respectiv de 3902 mp și de aceea se impune reducerea corespunzătoare a suprafeței din extravilan.
În concluzie, prin întreg probatoriul administrat în cauză, s-a dovedit că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 2531/_, părțile contractante au înțeles să înstrăineze suprafața împrejmuită, respectiv 1098 mp, suprafață pe care reclamanta și defunctul său soț o dețineau ca atare încă de la momentul cumpărării, fiind beneficiarii dispozițiilor legale enunțate mai sus, întrucât au folosit curtea și grădina, fiindu-le predat întregul imobil îngrădit și care se află și în prezent pe același amplasament.
Practic, din modul de reglementare a acestei situații, reiese că proprietatea asupra terenurilor afectate de construcții se dobândește în temeiul legii, persoanele vizate de textul respectiv nefiind obligate să formuleze în vreun termen cerere pentru constituirea acestui drept, practica judiciară fiind constantă în acest sens.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23, 58 din Legea nr. 18/1991 republicată, art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs C. județeană B. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Prin recursul declarat C. județeană B. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că modificarea parțială a titlului de proprietate este neîntemeiată deoarece, așa cum s-a arătat și în cadrul întâmpinării depuse la instanța de fond, în favoarea reclamantei s-a constituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp, în temeiul art. 18 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data admiterii cererii, unde erau stabilite în mod expres condițiile și categoriile de persoane care pot beneficia de constituirea dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit prevederilor art.18 din Legea nr. 18/1991, inițială (în prezent art.19): "Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativă sau au adus teren mai puțin de 5.000 mp, precum și celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativă sau asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 17, dacă sunt stabiliți sau urmează să se stabilească în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localități. Suprafața atribuită în proprietate se va determina ținând seama de suprafața terenurilor, numărul solicitanților și suprafața atribuită celor care au adus pământ în cooperativă".
Reclamanta a formulat cererea înregistrată la Primăria municipiului B. sub nr. 4174/1991, solicitând stabilirea dreptului de proprietate în temeiul art. 18 din actul normativ susmenționat, întrucât a dovedit atât calitatea de membru cooperator, cât și faptul că a lucrat ultimii trei ani în CAP.
Îndeplinind condițiile expres prevăzute de lege, cererea dânsei a fost admisă, figurând, în prezent în anexa 2b B., validată prin Hotărârea Comisiei Județene B.
-N. nr. 50/1991.
Însă, suprafața de 1000 mp aferentă casei de locuit - pe care a solicitat-o intimata, iar instanța de fond a aprobat-o, prin modificarea titlului, nu avea cum să fie atribuită în baza prevederilor art. 18 din Legea nr.18/1991, inițială, tocmai pentru că amplasamentul este situat în "intravilan". Ori, în baza prevederilor mai sus menționate constituirea dreptului de proprietate se făcea doar pentru terenurile situate în extravilanul localităților, rămase la dispoziția comisiei locale, așa cum prevedea art. 17 din același act normativ susmenționat, condiție care și în prezent este valabilă.
Pe cale de consecință, constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei s-a făcut în mod corect, prin atribuirea unei suprafețe din extravilanul localității, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, în vigoare la data validării, și nu prin omisiune - așa cum susține intimata.
În ceea ce privește soluția instanței de fond, de înscriere a terenului aferent casei de locuit de 1000 mp, în titlul de proprietate a cărui modificare s-a solicitat, s-a precizat faptul că această soluție nu este corectă, deoarece atribuirea terenului din intravilanul municipiului B., aferent casei de locuit, în favoarea reclamantei, se poate face în baza altui temei legal și anume art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, pe cale exclusiv administrativă, respectiv prin Ordinul Prefectului
- la propunerea Primăriei municipiului B., făcută pe baza verificării situației juridice a terenului.
Însă, din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat, încheiat între numita Pascariu E. în calitate de vânzătoare și numiții M. G. și M. Ana, în calitate de cumpărători, rezultă faptul că aceștia din urmă au cumpărat doar casa de locuit, situată
în municipiul B., str. V. B., nr. 18 și anexele gospodărești înscrise în C.F. nr. 2292 B., nr. top. 2468/2, nu și terenul aferent.
Ba mai mult, se menționează faptul că, odată cu vânzarea imobilelor se transmite în favoarea cumpărătorilor și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra cotei de 100/346 părți, din terenul înscris în C.F. nr. 2292 B., nr. top. 2468/2, iar dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 346 mp, se înscrie în favoarea Statului Român, în baza prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Potrivit extrasului de carte funciară nr. 2291 B., nr. top. 2468/2, unde figurează suprafața de 346 mp, numiții M. G. și soția M. Ana au un drept de proprietate asupra construcțiilor cu titlu de cumpărare, iar asupra terenului, proprietar este Statul Român.
Din foaia "C" a CF-ului susmenționat, rezultă faptul că numiții M. G. și M. Ana au întabulat un drept de folosință pe durata existenței construcțiilor asupra cotei de 100/346 părți.
Având în vedere cele arătate mai sus, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (1), ci sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) și (6) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor".
Potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 în prezent abrogată,
"Dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.
În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.
Dobânditorul construcției va primi din partea statului în folosință terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 șl 17 din prezenta lege", aceste limite fiind de 100 mp în mediul urban si 200-250 mp în mediul rural.
Având în vedere prevederile legale sus invocate, s-a precizat faptul că, prin ordin al prefectului se poate atribui doar suprafața de teren pentru care proprietarul actual al locuinței, are un drept de folosință pe durata existenței construcției, și nu întreaga suprafață trecută în favoarea Satului Român.
Având în vedere cele arătate mai sus, s-a subliniat că reclamanta nu dovedește dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de 1000 mp, teren aferent casei de locuit, întrucât potrivit contractului de vânzare-cumpărare și a extrasului de carte funciară, aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin cumpărare și un drept de folosință pe durata existenței acestora asupra cotei de 100/360 părți din terenul aferent; pe cale administrativă, prin ordinul prefectului, se poate atribui în proprietatea privată a reclamantei, doar cota de 100/346 părți din terenul aferent casei, pentru care dânsa, împreună cu soțul, au dobândit un drept de folosință pe durata existenței construcției, conform extrasului de carte funciară și a contractului de vânzare cumpărare, în condițiile art. 36 alin. (3) și (6) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ocuparea unor suprafețe mai mari decât cele atribuite în folosință nu justifică atribuirea acestora în proprietate, în baza Legilor fondului funciar; pentru terenul care a fost preluat abuziv de către stat, cu prilejul înstrăinării și care nu a făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate în favoarea actualului proprietar al construcției, fostul proprietar înstrăinător este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate sau acordarea de despăgubiri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041C.proc.civ., art. 19, art.
36 alin. (3) și (6), art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Prin recursul declarat C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivare s-a arătat că potrivit extrasului de C.F. nr. 2291 B., imobilul de sub nr. top. 2468/2, ram de cultură: casă de piatră cu 2 camere, bucătărie, pivniță și curte are o suprafață de 346 mp.
Chiar dacă propunerea expertului din raportul de expertiză întocmit în cauză este de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra suprafeței de 1098 mp., cât timp vânzătoarea și proprietara tabulară de sub B.8 nu a deținut în proprietate această suprafață de teren, fiind la rândul său cumpărătoare de la proprietarul tabular de sub B.7 a construcției, terenul în suprafață de 346 mp. urmând regimul juridic prevăzut de art. 30 (2) din Legea nr. 58/1974, este nelegală soluția primei instanțe de a dispune modificarea parțială a titlului de proprietate nr. 13388/2003 în sensul înscrierii în acesta a suprafeței de 1098 mp., teren aferent casei de locuit.
Astfel, cu toate că prin interpretarea dată de instanță art. 23 (22) din Legea nr. 18/1991 se reține că în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexele gospodărești sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, nu poate face obiectul acestor prevederi legale o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, înscris folosit de către reclamantă în dovedirea cererii.
Dacă prima instanță a înțeles să folosească ca dovadă extrasul de carte funciară și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2531/1978, atunci suprafața de teren aferentă construcțiilor cumpărate nu putea fi alta decât cea de 346 mp., potrivit mențiunilor din C.F.
Prevalându-se de declarațiile martorilor, care deși au arătat că la data vânzării suprafața de 346 mp. aferentă construcției a fost în întregime înscrisă pe Statul român, totuși prima instanță a dispus asupra suprafeței de 1098 mp., invocând intenția comună a părților de a contracta cu privire la întregul teren aferent construcțiilor. Or, la acea dată suprafața terenului aferent construcțiilor vândute succesiv era de 346 mp., prin raportul de expertiză întocmit în anul 2012 expertul a măsurat și propus spre întabulare suprafața de 1098 mp., împrejmuită și delimitată faptic de către reclamantă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2, art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041C.proc.civ., art. 8 - 9, art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000.
Intimata, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 21), a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că întreaga literatură de specialitate și practica recunosc constituirea ope legis a dreptului de proprietate în baza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Drept urmare, singurele condiții ce trebuiau întrunite erau acelea ca terenul să fie situat într-o zonă cooperativizată, intimata să aibă calitatea de proprietar al construcțiilor, iar acesta să reprezinte suprafața lor aferentă.
Cum în speță, prin probatoriul administrat la fond s-a probat acest aspect, primul motiv invocat în recurs apare ca nefondat.
S-a susținut că numai fostului proprietar al terenului aferent construcțiilor, cumpărate de intimată în anul 1978 îi putea fi atribuit acest imobil, intimata fiind un terț față de procedura constituirii dreptului de proprietate. Ori, intimata a beneficiat deja de această procedură, prin eliberarea titlului de proprietate nr. 13388/2003, astfel încât nu se mai poate susține că nu ar întrunit condițiile pentru a beneficia de constituirea dreptului de proprietate.
De constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1098 mp, teren aferent casei de locuit situată în B., str. V. B. nr. 18, înscris în C.F. nr. 2291 B.
, nr. top. 2468/2 în mod cert numai intimata ar fi putut beneficia, deoarece atât prevederile art. 23, cât și cele ale art. 24 din Legea nr. 18/1991, republicată, raportat la art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 se referă la proprietarii construcțiilor.
Fostul proprietar al terenului nu mai întrunea această calitate, deoarece intimata le-a cumpărat în anul 1978, astfel încât era singura persoană îndrituită.
Pe de altă parte, fostul proprietar a recunoscut faptul vânzării, inclusiv a terenului aferent construcțiilor înscrise în cartea funciară, dovadă fiind faptul că, în temeiul legilor fondului funciar ori a Legii nr. 10/2001, acesta ori moștenitorii lui nu au formulat nicio cerere de retrocedare.
Legat de acest aspect, se pune și problema determinării întinderii de teren ce putea fi atribuit în proprietate.
Intimata este proprietara imobilului compus din casă de piatră cu 2 camere, bucătărie, pivniță și anexe gospodărești, acestea din urmă nelocalizate în cartea funciară, situat în B., str. V. B. nr. 18, identificat în CF 2291 B. nr. top. 2468/2.
Prin probatoriul administrat în cauză, martori și expertiză de identificare s-a dovedit că de la data cumpărării imobilului construcție, în anul 1978, împreună cu defunctul său soț, iar ulterior decesului acestuia, singură, intimata a folosit în mod pașnic întregul teren aferent, compus din curtea și grădina imobilului din str. V. B., nr. 18, ce are o întindere de 1098 mp. Potrivit raportului de expertiză, acest teren de 1098 mp și nu doar cel ce figurează în cartea funciară, cu suprafața de 346 mp, reprezintă terenul aferent, în sensul dispozițiilor art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 și art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, martorii audiați confirmând că acesta a fost bine delimitat și împrejmuit de la data cumpărării.
Aceeași folosință pașnică asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate de intimată în anul 1978 a fost exercitată și de fosta proprietară, care l-a dobândit în același mod de la antecesoarea sa, însă, datorită legislației existente la acea dată contractul de vânzare-cumpărare nu a putut fi perfectat în formă autentică și pentru teren. Ori, ceea ce prezintă importanță în speță este intenția comună a ambelor părți de a contracta cu privire la întregul teren aferent construcțiilor, faptul ca terenul să se situeze într-o zonă cooperativizată, precum și posesia exercitată de la data încheierii contractului (art. 23 alin.2 indice 2 din Legea nr. 18/1991 introdus prin Legea nr. 247/2005 "în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă").
Art. 8 din Legea nr. 18/1991, republicată prevede că dreptul de proprietate se stabilește prin reconstituire sau constituire. Potrivit art. 22 din Legea nr.18/1991, în forma inițială, devenit art. 23 după republicare, de constituirea dreptului de proprietate beneficiază membrii cooperatori sau succesorii acestora care sunt proprietari ai caselor și ai anexelor gospodărești, edificate pe loturi atribuite de către CAP ori dobânditorii construcțiilor, în baza unor acte de înstrăinare, încheiate cu foștii membri cooperatori.
Așadar, față de situația juridică a terenului, de faptul întrunirii de către intimată a condițiilor legale susmenționate, de situația de fapt prezentată și probatoriul administrat (martori, expertiză tehnică de identificare și înscrisuri) în mod corect a apreciat instanța de fond că suprafața ce-îi putea fi atribuită cu titlu de constituire, teren aferent casei de locuit era aceea de 1098 mp.
Constituirea dreptului de proprietate privește atât terenurile situate în intravilan, cât și acelea din extravilan, art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată nefăcând o atare distincție.
Faptul că în cartea funciară terenul figurează cu proprietar Statul Român nu prezintă nicio relevanță atâta timp cât acesta se situează în zona cooperativizată și art.
36 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, republicată prevede că dispozițiile art. 23 rămân aplicabile, iar așa cum s-a arătat și anterior acesta reprezintă un caz de dobândire a dreptului de proprietate ope legis.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm., art. 312 alin. 1 C.proc.civ., art.
23 din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru argumentele care urmează a fi relevate.
În favoarea reclamantei intimate s-a constituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 5.000 m.p. în baza cererii sale formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, în forma inițială.
La baza constituirii dreptului de proprietate au stat prevederile art. 18, care au recunoscut membrilor cooperatori, care au lucrat în fostul CAP dreptul la atribuirea în proprietate de loturi din terenurile prevăzute la art. 17, dacă sunt stabiliți sau urmează să se stabilească în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localități.
Așadar, așa cum afirmă reclamanta însăși în cuprinsul acțiunii sale introductive, cererea de constituire a dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 5.000 m.p. s-a întemeiat pe prevederile art. 18 din Legea nr. 18/1991, în forma inițială.
Constituirea dreptului de proprietate s-a realizat în baza acestui temei legal, aspect necontestat în cauză și afirmat de toate părțile.
Art. 18 al Legii nr. 18/1991, în forma inițială, prevedea imperativ atribuirea de loturi din terenurile menționate la art. 17.
Art. 17 al legii se referă la următoarele categorii de terenuri:
a.) terenuri agricole din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei de la cooperatori sau alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, dacă nu au fost atribuite potrivit art. 13 - 16 din lege;
b.) terenuri agricole din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei de la cooperatori sau alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, pentru care nu s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, dacă nu au fost atribuite potrivit art. 13 - 16 din lege;
c.) terenuri agricole din extravilan, proprietatea statului, care la data intrării în vigoare a legii fondului funciar, se aflau în folosința cooperativei agricole de producție.
Coroborând prevederile art. 17 și art. 18 ale Legii nr. 18/1991, în forma inițială, rezultă că atribuirea în proprietate de terenuri cu titlu de constituire putea avea loc numai din terenurile agricole extravilane aflate la dispoziția comisiei.
Terenul aferent casei intimatei este teren intravilan, fiind exclus de la constituirea dreptului de proprietate în baza art. 18 al legii, text legal pe care intimata și-a întemeiat pretențiile.
Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a dispus modificarea titlului de proprietate în sensul înscrierii suprafeței de 1098 m.p. situată în intravilan și reducerii corespunzătoare a acestei suprafețe din suprafața de 3000 m.p. din extravilan.
Modificarea dispusă nesocotește prevederile art. 18, pe care intimata și-a întemeiat cererea de constituire, care prevăd imperativ atribuirea de terenuri din cele enumerate la art. 17, text care are în vedere exclusiv terenurile din extravilan și nicidecum cele din intravilan.
În cauză intimata a acceptat fără rezerve procesul-verbal de punere în posesie nr. 1488/_ (f. 54 dosar fond) și titlul de proprietate emis la data de_ (f. 52 dosar fond), înțelegând că solicite modificarea parțială a amplasamentului abia în anul 2012, la cca. 9 ani de la emiterea actelor de proprietate.
Pentru a obține modificarea amplasamentului reclamanta intimată invocă o altă dispoziție legală decât cea care a stat la baza constituirii dreptului său de proprietate.
Astfel, reclamanta intimată înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, dispoziții care nu pot fi aplicate în condițiile în care atribuirea terenurilor în baza art. 18 al legii fondului funciar, text ce a stat la baza solicitării reclamantei intimate, se poate face numai din terenurile situate în extravilan.
Pe de altă parte, reclamanta intimată nu a urmat procedura prevăzută de art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată. Fiind vorba de o suprafață de teren trecută în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 ca efect al înstrăinării construcției, devin incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd dreptul proprietarului construcției asupra terenului aferent în limita maximă prevăzută de Decretul-lege nr. 42/1990, drept care urmează a fi stabilit prin ordin al prefectului, la propunerea primăriei, conform alin. 6 al art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată.
În ipoteza terenurilor intravilane, aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, proprietate de stat, dobândirea proprietății s-a realizat ope legis prin Decretul-lege nr.
42/1990, ordinul prefectului de atribuire în proprietate având caracter declarativ de drepturi, fiind doar modalitatea concretă în care se realizează atribuirea în proprietate.
Atribuirea în proprietate prin ordin al prefectului este condiționată de urmarea procedurii prealabile, respectiv de formularea unei propuneri a primăriei în baza verificării situației juridice a terenurilor. Propunerea reprezintă un act administrativ aparținând unei autorități a administrației publice, a cărei activitate se desfășoară pe baza principiului autonomiei locale, și nu o simplă operațiune sau fapt material.
Instanța supremă a apreciat într-o decizie de speță că propunerea reprezintă un act juridic condiție, în absența căruia prefectul nu poate emite decizia de atribuire în proprietate a terenului.
Prin urmare, este necesară sesizarea primăriei, de proprietarul de drept pentru întocmirea documentației în vederea emiterii ordinului prefectului. Dacă primăria formulează o propunere de negativă, de neatribuire a terenului care intră sub incidența alineatului 4 al art. 36, persoana îndreptățită titular al dreptului de proprietate se poate adresa prefectului pentru emiterea ordinului ce constituie titlul său de proprietate cu caracter constatator.
Prefectul, în baza atribuției sale principale de asigurare a aplicării legilor (art. 19 alin. 1 lit. a din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, republicată), de verificare a legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului (art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/2004, republicată) are puterea de a verifica legalitatea și temeinicia propunerii de respingere formulată de primărie și constatând greșita interpretare și aplicare a legii are obligația de a emite ordinul de atribuire.
Calificarea propunerii primăriei ca act condiție nu-i afectează caracterul de act administrativ autonom, motiv pentru care persoana vătămată prin propunerea emisă se poate adresa prefectului, iar în cazul în care acesta refuză expres sau tacit emiterea ordinului constatator al dreptului său de proprietate, se poate adresa instanței de judecată în a cărei rază teritorială se află imobilul pentru recunoașterea dreptului pretins, în temeiul liberului acces la justiție
Suprafața aferentă construcției este cea înscrisă în cartea funciară, în speță de 346 m.p., cât a fost proprietatea vânzătorilor.
Legalitatea și temeinicia constituirii dreptului de proprietate se raportează la prevederile legale existente la momentul constituirii dreptului, astfel încât invocarea dispozițiilor art. 23 alin. 22 din Legea nr. 18/1991, introduse prin Legea nr. 247/2005, ulterioară punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate nu poate nicidecum justifica modificarea actului de proprietate.
Prin urmare, cât timp nu este îndeplinită cerința legii, aceea ca terenul să fie situat în extravilan, constituirea dreptului de proprietate s-a solicitat în baza art. 18 al legii fondului funciar și nu a art. 23, reclamanta intimată nu a solicitat emiterea ordinului prefectului pentru terenul aferent casei, vânzătorii de la care s-a preluat terenul au fost proprietarii suprafeței de numai 346 m.p., instanța de fond nu putea proceda la modificarea titlului de proprietate în sensul solicitat.
Legalitatea titlului de proprietate sub aspectul suprafeței atribuite în proprietate se analizează în funcție de legea în vigoare la data formulării cererii de atribuire, respectiv la data recunoașterii dreptului solicitat.
Reclamanta a pretins drepturi în baza art. 18 din Legea nr. 18/1991, republicată, astfel încât potrivit dispozițiilor acestei norme legale, atribuirea putea fi realizată numai din terenurile aflate în extravilan.
Ca atare, apare evident că un teren în intravilan, cum este cel aferent construcțiilor, nu putea fi atribuit în baza art. 18 al legii fondului funciar.
În condițiile în care reclamanta intimată se consideră îndreptățită la întreg terenul aferent construcțiilor, identificat de expertul desemnat în cauză, are deschisă calea prevăzută de art. 36 raportat la art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, cadrul în care se va analiza îndreptățirea sau neîndreptățirea sa la terenul intravilan, în plus față de cel constituit în temeiul art. 18 al Legii nr. 18/1991, în forma inițială.
Modificarea titlului de proprietate prin includerea unei suprafețe în intravilan, deși art. 18 exclude constituirea dreptului de proprietate asupra acestor categorii de terenuri, este nelegală.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea prevederilor art. 312 C.proc.civ., tribunalul va admite recursurile declarate, va modifica în tot hotărârea atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată la fond și în recurs de comisiile de fond funciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de pârâtele C. județeană B. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în B., Piața P. R. nr. 1, județul B. -N. și C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în B., Piața C. nr. 6, județul B. -N. împotriva sentinței civile nr. 3545/2012 pronunțată la data de 24 aprilie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, modifică în tot hotărârea atacată în sensul că,
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta M. Ana, domiciliată în B., strada V. B. nr. 18, județul B. -N. împotriva pârâtelor C. județeană B. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în B., Piața P. R. nr. 1, județul B. -N. și C. locală
B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în B., Piața C. nr. 6, județul B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
G. | C. F. | R. | -I. | B. | M. L. B. | V. | V. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
judec. M. N. L.
| ← Sentința civilă nr. 3821/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1194/2013. Fond funciar → |
|---|
