Decizia civilă nr. 3299/2013. Evacuare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 3299/R/2013

Ședința publică din 28 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.

A. -A. POP GREFIER: A. -A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta L. L., împotriva deciziei civile nr. 14 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._ *, privind și pe reclamantul intimat P. A. ADI, precum și pe chemata în

garanție intimată T. E., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta recurentă, asistată de domnul avocat T. C., cu împuternicire avocațială pentru asistență și reprezentare, care se află la f. 7 din dosar și reclamantul intimat, asistat de domnul avocat B. I., lipsă fiind chemata în garanție intimată T. E. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta L. L. se află la primul termen de judecată, a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării sale.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs în cuantum de 2.117,50 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei.

Curtea constată că recursul este legal timbrat.

Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care invocă excepția tardivității recursului, raportat la faptul că Decizia nr. 14/_ a Tribunalului Sălaj a fost comunicată la data de_, iar recursul a fost depus în data de_ și, de asemenea, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, întâmpinare la care a anexat copii certificate de pe chitanțele care atestă plata onorariului avocațial, în sumă de 1.500 lei și împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamantul intimat P. ; A. Adi 1-a împuternicit pe domnul avocat B. I. pentru a-1 reprezenta în prezentul dosar. Comunică reprezentantului pârâtei recurente un exemplar din această întâmpinare.

Curtea constată că întâmpinarea anterior arătată a fost depusă la dosar cu nerespectarea prevederilor art. 308 alin. 2 C.pr.civ., motiv pentru care, o va considera ca și concluzii scrise exceptând eventualele chestiuni de ordine publică.

La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reprezentantul reclamantului intimat mai susține sau nu excepția tardivității recursului pe care a invocat-o prin întâmpinare, acesta arată că nu mai susține excepția tardivității recursului, deoarece a constatat că recursul a fost expediat cu plic poștal recomandat (f. 8 dosar), iar raportat la data poștei înscrisă pe acest plic, respectiv la data de_, recursul a fost formulat în termen legal.

Reprezentantul reclamantului intimat invocă excepția inadmisibilității cererii noi formulată pentru prima dată în recurs, respectiv cererea prin care pârâta recurentă solicită instanței de recurs să dispună întoarcerea executării silite.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității acelor motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, referitoare la probele administrate în cauză, prin care se face trimitere la probe și la starea de fapt, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Reprezentantul pârâtei recurente și reprezentantul reclamantului intimat arată nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului pârâtei recurente și reprezentantului reclamantului intimat asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar și, totodată, pune în vedere acestora să se refere și la excepția invocată, din oficiu, de către Curte.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și în temeiul art. 312 alin. 61 C.pr.civ. reținerea cauzei spre rejudecare, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că decizia Tribunalului Sălaj este chiar nemotivată, pentru că Tribunalul Sălaj a respins apelul declarat de pârâta

L. L. și nici măcar nu a observat corect ceea ce a cerut pârâta apelantă prin apelul pe care 1-a formulat, sens în care, face referire la pag. 6 din hotărârea recurată în care se arată că pârâta L. L. a solicitat constatarea unui drept de retenție, însă existența acestui drept de retenție s-a constatat prin anul 2011. De asemenea, arată că în fața instanței de apel a susținut că nu se putea reține reaua credință a pârâtei L. L. care, în opinia sa, a fost de bună credință. Totodată, arată că doamna T. E. nu are nici o legătură cu apartamentul în litigiu, deoarece beneficiarul acestui apartament este reclamantul intimat P. A. Adi. Mai arată că instanța de apel a făcut o cercetare sumară a cauzei și a respins apelul declarat de pârâta L. L., însă în cauză trebuie să avem o cale de atac efectivă, așa cum prevede legiuitorul, respectiv pârâta trebuia să aibă acea cale de atac devolutivă a apelului și nu trebuia să ajungă în recurs pentru a-și căuta dreptatea direct în recurs.

De asemenea, reprezentantul pârâtei recurente arată că prezenta cauză a fost trimisă spre rejudecare, dar pentru cu totul și cu totul alte motive decât cele invocate în prezentul dosar.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de partea pe care o reprezintă și onorariul de avocat, în cuantum de 1600 lei, achitat conform facturii seria LAW nr. 476/_ pe care o depune la dosar.

Reprezentantul reclamantului intimat arată că rolul instanțelor de judecată este să aplice legea, nu să lămurească părțile din proces. Totodată, arată că recursul este inadmisibil raportat la motivele de fapt și de netemeinicie susținute azi, nefăcându-se trimitere la nelegalitatea hotărârii atacate. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, pentru motivele arătate prin întâmpinarea pe care a depus-o azi la dosar și pe care Curtea a luat-o în considerare ca și concluzii scrise, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1500, achitat conform chitanțelor pe care le-a depus azi la dosar.

Reprezentantul reclamantului intimat arată că domnul P. A. Adi a formulat o cerere de evacuare din imobilul în litigiu a unei persoane care ocupă acel imobil de trei ani de zile, deși imobilul este al acestuia. De asemenea, arată că acel drept de retenție despre care s-a făcut vorbire nu poate fi, cu succes, invocat în raport cu intimatul P. A. Adi, respectiv în concurs și în contradictoriu cu acesta.

În replică, pârâta recurentă arată că de șase ani de zile se judecă cu reclamantul intimat P. A. Adi și nu înțelege de ce acesta nu a promovat recurs când i s-a născut fiica sau când a murit mama lui, ci după ce a primit banii și apoi a solicitat evacuarea sa din imobil.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 974/_ a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantului P. A. ADI, împotriva pârâtei L. L. și, pe cale de consecință, s-a dispus evacuarea reclamantei reconvenționale L. L. din imobilul litigios evidențiat în CF nr.50539-Cl-Ul Z.

, situat administrativ în Z., bd. Mihai Viteazul bloc Perla, sc.B, ap.57, jud. Sălaj.

Pârâta L. L. a fost obligată la plata sumei de 16.965 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului de la data introducerii acțiunii și până la data de_, în favoarea reclamantului precum și să achite reclamantului contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în cuantum de 162,5 euro/lunar începând cu data de_ și până la eliberarea efectivă, în echivalent în lei la data plății.

S-a admis în parte, cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta L. L. în contradictoriu cu reclamantul P. A. Adi.

S-a constatat că reclamanta reconvențională a dobândit un drept de creanță în sumă de 15.100 lei constând în sporul de valoare adus imobilului litigios.

S-a respins cererea reclamantei reconvenționale de anulare a încheierii de întăbulare a dreptului de proprietate a reclamantului în CF nr. 50539 C1-U3, ca nefondată.

S-a respins cererea reclamantei reconvenționale de instituire a unui drept de retenție asupra apartamentului litigios până la plata sumei de 131.200 lei de către reclamantul P. A. Adi, ca nefondată

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta L. L., iar chemata în garanție T. E. a fost obligată să achite pârâtei L. L. suma de

116.000 lei, reprezentând prețul achitat.

S-a compensat creanța în valoare de 15.100 lei datorată de reclamantul P.

A. Adi pârâtei L. L. până la concurența creanței de 16.965 lei (contravaloarea lipsei de folosință a imobilului), fiind obligată pârâta L. L. să achite reclamantului suma de 1.865 lei rămasă după compensare.

S-au compensat cheltuielile de judecată ale reclamantului și pârâtei efectuate cu plata onorariilor avocațiale, după compensare fiind obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1237,3 lei .

A fost obligată chemata în garanție la plata în favoarea reclamantei reconvenționale a sumei de 5306 lei reprezentând 1/2 din onorariu avocațial redus, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, 1/2 din onorariu expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr.3660 din 27 octombrie 2009, Judecătoria Zalău a admis acțiunea reclamantului P. A. Adi împotriva pârâtei T. E. a constatat revocată de drept donația realizată prin contractul de donație autentificat cu nr. 1770 din 25 iunie 1996 de notar public Terheșiu E. cu privire la imobilul apartament situat administrativ în Z., bd. Mihai Viteazul, Bloc Perla, sc.B, ap.57 identificat în CF 50539-C1-U3 (provenită din transpunerea de pe hârtie a CF 2461 ind) nr. cad 686/a/1, 685/6/LVII și a dispus întăbularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamantului.

Conform art.480 cod civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege.

Așa cum rezultă din hotărârea irevocabilă, mai sus menționată, reclamantul P. A. Adi este proprietarul actual al imobilului în litigiu ca urmare a revocării contractului de donație încheiat cu chemata în garanție T.

E. și în această calitate, în Conformitate cu dispoziția legală prevăzută de art.480 Cod civil, reclamantul este îndreptățit să dispună de respectivul imobil în mod exclusiv și absolut și implicit la evacuarea pârâtei L. L. din imobil. Aceasta nu are nici un drept actual să se afle în posesia și folosința imobilului fără consimțământul reclamantului, motiv pentru care instanța va dispune evacuarea acesteia din imobilul în litigiu.

Cu privire la pretenția reclamantului pentru despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului în sumă de 16.965 lei aferentă intervalului de la data introducerii acțiunii și până la data pronunțării hotărârii, precum și pentru viitor până la predarea imobilului în sumă de 162,5 Euro/lună de precizat sunt următoarele:

Conform art.1169 Cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

De menționat este că reclamantul a devenit proprietar al apartamentului de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 3660 din 27 octombrie 2009. Acesta a solicitat înscrierea dreptul de proprietate în cartea funciară prin cererea înregistrată în data de_ la Oficiul de cadastru și P. itate Imobiliară, cerere care a fost soluționată în mod favorabil prin încheierea nr. 2422 din _

. Ulterior înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, reclamantul a procedat la notificarea pârâtei prin care i-a solicitat acesteia să părăsească imobilul. Notificarea â fost primită de către pârâtă încă de la data_, astfel cum rezultă din confirmarea de primire (f.7)

Odată cu înregistrarea cererii de chemare în judecată, la data de_, pârâta a fost pusă în întârziere, astfel că de la această dată pârâtei nu i se mai poate recunoaște un drept de posesie și folosință legal asupra imobilului.

Prin expertiza efectuată în cauză de către expert Ielciu Augustin s-a stabilit că valoarea la care ar putea fi închiriat un astfel de apartament este de 150 Euro, maxim 175 Eur, nemobilat, astfel că instanța a stabilit valoarea lunară a chirie ca fiind media celor două repere furnizate de expert, rezultând o chirie medie de 162,5 Euro/lunar.

Valoarea aferentă intervalului_ -_ este de 3900 Eur reprezentând 16.965 lei (1 Eur*4,3550 lei la data pronunțării), astfel că instanța de fond a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 16.965 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului de la data introducerii acțiunii și până la data de_, precum și la plata sumei de 162,5 Eur/lunar începând cu data de_ și până la eliberarea efectivă, în echivalent în lei la data plății.

Referitor la cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională L. L., instanța de fond a reținut că proprietar al imobilului care face obiectul litigiului este reclamantul P. A. Adi.

Susținerile pârâtei conform cărora aceasta a dobândit un drept de proprietate asupra apartamentului care nu se impunea a fi înscris în cartea funciară întrucât doar prin OUG nr. 210/2008 s-a instituit obligativitatea formei autentice ad validitatem și prin urmare se impune anularea încheierii de întăbulare nr. 2422 din_ prin care reclamantul și-a înscris dreptul de proprietate asupra apartamentului, în cartea funciară, nu sunt fondate.

Caracterul retroactiv al donației pentru surveniență de copil produce efecte atât față de donatar cât și față de terțul dobânditor al bunului conform principiului "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis".

Pretinsul drept de proprietate al pârâtei L. L. nu a fost niciodată înscris în cartea funciară, astfel că nu a fost opozabil niciodată reclamantului.

Astfel, prin modificările aduse Legii nr.7/1996 prin OUG 41/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 499/2004, art. 50 alin.l lit.a impunea cerința ca înscrisul autentic să fie încheiat în formă autentică, asimilat actului autentic sau să emane de la o autoritate publică. Această dispoziție legală a fost abrogată expres prin art.I pct.35 Titlul XII din Legea nr.247/2005, însă prin aceeași lege s-a prevăzut în Titlul X art.5 alin.2 că pentru toate terenurile cu sau fără construcții se impune forma autentică a contractului. Or, chemata în garanție nu a înstrăinat doar apartamentul și ci părțile indivize comune printre acestea figurând și terenul aferent construcției.

De altfel pârâta a promovat o acțiune în perfectarea antecontractului care a făcut obiectul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._ ,

în prezent soluționarea acestuia fiind suspendată.

Verificând conținutul antecontractului* aflat la fila 5 din dosar nr._ instanța a constatat că la art.7 s-a prevăzut obligația părților de a se prezenta la notarul public pentru încheierea, actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, prin urmare potrivit intenției părților actul încheiat a avut doar valoare de antecontract, obiectul acestuia fiind obligația de perfectare a antecontractul în formă autentică.

Cu privire la lucrările de îmbunătățire efectuate, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că pârâta L. L. a efectuat astfel de lucrări începând cu anul 2006 și finalizându-le în iarna anului 2007.

Astfel martora Herle M. a precizat că pârâta a montat gresie în balcon, a schimbat chiuvetele, wc-ul din baie, robineții din baie, a refăcut și zugrăvit tavanele, a montat geamuri termopane, a schimbat ușile interioare, a montat parchet în camere, a montat gresie și faianță în coridor, baie, bucătărie, refăcut instalația sanitară. Aceeași pârâtă a arătat că la momentul la care chemata în garanție T. E. a înstrăinat imobilul pârâtei L. L. acesta nu avea niciun fel de îmbunătățire, ci doar o centrală termică.

În raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul Ielciu Augustin a identificat lucrările de îmbunătățire efectuate de pârâtă: desființat perete bucătărie și hol, montat parchet în hol și bucătărie, montat faianță în bucătărie, zugrăvit tot apartamentul, instalație electrică refăcută și tablou nou, instalație

sanitară refăcută și contor de apă montat, baie utilată complet-montat gresie, faianță, tavan fals și spoturi, montat parchet în camere, geamuri termopan, montat uși noi la camere, montat gresie și faianță pe balcon. Valoarea totală a îmbunătățirilor a fost stabilită de către expert la suma de 16.788 lei.

Însă nu toate aceste îmbunătățiri au contribuit la sporirea valorii imobilului. Sporul de valoare este dat de valoarea îmbunătățirilor necesare și

utile și a fost cuantificat de expert la suma de 15.100 lei . Dreptul de creanță al pârâtei își are izvorul în îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.

Deși îmbogățirea fără justă cauza nu are o reglementare legală expresă, este recunoscută în mod unanim în doctrină și jurisprudență, ca izvor de obligații, fiind definită ca un fapt juridic licit, care are ca efect mărirea patrimoniului unei persoane, ca o consecință a diminuării patrimoniului alteia, fără ca pentru această operațiune să existe o justă cauză. Din acest fapt se naște obligația pentru cel care și-a mărit patrimoniul de a-1 despăgubi pe cel care și-a diminuat patrimoniul, în limitele acestei diminuări.

In speță, fiind îndeplinite aceste cerințe, pârâta executând lucrări care vor profita proprietarului, s-a admis cererea privind obligarea reclamantului la plata sumei de 15.100 lei, reprezentând sporului de valoare adus imobilului litigios.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară referitor la dispunerea instituirii unui drept de retenție în favoarea reclamantei reconvenționale L. L. până la achitarea integrală a sumei de 131.200 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului de către reclamant, instanța a constatat că se solicită instituirea dreptului de retenție fără a se solicita obligarea la plata creanței și fără a indica temeiurile de fapt și de drept bare ar fi dus la nașterea vreunui drept la despăgubiri față de proprietarul tabular al imobilului.

Prin urmare nefiind investită cu soluționarea unei astfel de cereri nu se justifică nici solicitarea de instituire a unui drept de retenție până la plata sumei de bani reprezentând valoarea de circulație a imobilului.

Pe de altă parte, dreptul de retenție este o formă de garanție reală imperfectă, condiția principală pentru instituirea dreptului fiind aceea a conexității între obiectul asupra căruia se cere a se institui și datoria pe care urmează să o garanteze.

În speță este îndeplinită cerința conexității doar în ceea ce privește datoria constând în sporul de valoare adus imobilului, întrucât doar aceasta incumbă reclamantului nu și în ceea ce privește prețul apartamentului.

Pârâta L. L. a achitat prețul apartamentului chematei în garanție T.

E., și nu reclamantului P. A. Adi.

Comparând obligația reclamantului de plată a sumei de 15.100 lei în favoarea pârâtei cu titlu de spor de valoare adus imobilului cu obligația pârâtei de a achita în favoarea reclamantului suma de 16.965 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului de la data introducerii acțiunii și până la data de_, precum și în continuare, instanța a constatat că nu se justifică instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei asupra imobilului.

Întrucât creanțele individualizate mai sus sunt certe, lichide și exigibile, instanța, în temeiul art. 1144 Cod civil, a compensat creanța în sumă de 16.965 lei, datorată de pârâtă până la concurența creanței de 15.100 lei datorată de reclamant, obligând pârâta L. L. să achite reclamantului suma de 1.865 lei rămasă după compensare.

Referitor la cererea de chemare în garanție: potrivit art.60 alin.l C.pr.civ.

"partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".

Astfel, pârâta L. L. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva pârâtei chematei în garanție T. E. cu scopul de a-și asigura posibilitatea de a se despăgubi de la aceasta ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate.

Instanța constatând îndeplinite condițiile declanșării răspunderii vânzătorului pentru evicțiunea provenind de la terți reglementate în art. 1337 C.civ care prevede că " vânzătorul este de drept obligat după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a

lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care n- ar fi declarate la facerea contractului" a admis qererea de chemare în garanție. Pe cale de consecință a fost obligată chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei

L. L. a sumei de 116.000 lei reprezentând prețul achitat.

Prealabil stabilirii cheltuielilor de judecată ce se datorează între părți, instanța a redus onorariul avocațial achitat de către pârâta L. L. de la suma de 3882 lei, compus din 1650 lei și 2232 lei, la suma de 2500 lei motivat de faptul că onorariul avocațial în cuantum de 2232 lei nu se justifică raportat la munca îndeplinită de avocatul angajat începând cu termenul din data de 20 februarie 2012, care a fost prezent la două termene de judecată din cele nouăsprezece.

În baza art.274 și art.276 C.pr.civilă s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în cuantum de 2.466 lei și ținând seama și de pretențiile admise fiecărei părți, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1237,3 lei.

De asemenea, în baza art.274 C.pr.civilă, a fost obligată chemata în garanție la plata în favoarea reclamantei reconvenționale a sumei de 5306 lei reprezentând V% din onorariu avocațial redus, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, V2 din onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe, pârâta L. L. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 730/_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în același dosar, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului P.

A. Adi suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Prin decizia civilă nr. 4994/R/_ a Curții de Apel Cluj, dosar nr. _

, s-a admis în parte recursul declarat de pârâta L. L. împotriva deciziei civile nr. 730/_ a Tribunalului Sălaj, care a fost casată în întregime, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare, ca apel, la aceeași instanță.

În considerentele aceste decizii, s-a statuat că tribunalul a soluționat în mod greșit calea de atac exercitată de către pârâtă ca fiind recurs și nu apel, fiind incidente în speță dispozițiile art. 304 pct. 1 C.pr.civ..

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 14 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._ *, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta L. L. împotriva sentinței civile nr. 974/_ a Judecătoriei Z., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului P. A. Adi, 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că litigiul prezent a fost declanșat încă din anul 2006 când reclamantul P. A. Adi a formulat acțiune privind revocarea contractului; de donație nr. 1770/1996, care a avut ca obiect apartamentul nr. 57 intabulat în C.F. 2461 ind. și 5392 col. Z., situat administrativ în Z., B-dul Mihai Viteazul, BL.Perla, Sc.B, Ap.7 încheiat cu mama sa T. E. (fostă P. ).

Prin sentința civilă nr. 3660/2009 a Judecătoriei Z. s-a constatat revocată de drept donația.

În cursul anului 2012, reclamantul a formulat o altă acțiune prin care a solicitat evacuarea pârâtei L. L. din apartament și obligarea totodată a acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului.

În același dosar pârâta a formulat o cerere reconvențională și o cerere de chemare în garanție, prin care se solicită anularea întabulării și obligarea chematei în garanție T. E., la plata sumei de 116.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului achitat acesteia pentru apartament.

Pârâta L. L. a dobândit proprietatea imobilului în anul 2006 când a încheiat un contract sub semnătură pârâta cu chemata în garanție T. E. .

Deși părțile s-au angajat că se vor prezenta la notar pentru încheierea contractului în formă autentică, acest fapt nu s-a realizat.

Prin sentința atacată nr. 974/2012 a fost admisă acțiunea reclamantului

P. A. Adi, și s-a dispus evacuarea pârâtei L. L. din imobil.

Soluția evacuării este corectă, reclamantul dovedind că este proprietar al imobilului litigios.

De astfel, după pronunțarea sentinței civile nr. 3660/2009, acesta a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate în CF., fapt realizat în prezent.

Cu privire la pretențiile formulate de reclamant și care privesc, lipsa de folosință a imobilului, expertiza efectuată în cauză a stabilit valoarea la care se

poate închiria un apartament similar cu cel din litigiu, iar suma stabilită în sarcina pârâtei, de 16,965 lei, a fost calculată corect Și în raport cu concluziile expertului.

Cu privire la cererea reconvențională, prin care se solicită anularea încheierii de întabulare și dreptul său de retenție, până la concurența sumei de

35.000 lei, instanța a procedat legal când a constatat doar un drept de creanță, până la concurența sumei de 15.100 lei.

S-a probat cu expertiza în construcții efectuată, că acesta este sporul de valoare pe care 1-a adus imobilului.

Întrucât creanțele individualizate mai sus sunt certe, lichide și exigibile, instanța, în temeiul art. 1144 Cod civil, s-a compensat creanța în sumă de 16.965 lei, datorată de pârâtă până la concurența creanței de 15.100 lei datorată de reclamant, iar pârâta L. L. a fost obligată să achite reclamantului suma de 1.865 lei rămasă după compensare.

Referitor la cererea de chemare în garanție împotriva pârâtei T. E. ea este justificată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1337 Cod civil, care prevăd că "vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care;s-ar pretinde supus acel obiect și care n- ar fi declarate la facerea contractului".1

Prin urmare instanța de fond, a admis corect cererea de chemare în garanție, obligând pe pârâta T. E. la plata sumei de 116.000 lei.

În consecință, în baza art. 294 și urm. Cod procedură civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta L. L. împotriva sentinței civile nr.

974/_ a Judecătoriei Z., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului P. A. Adi, 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta L. L. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii reconvenționale, astfel cum a fost precizată, în sensul încuviințări unui drept de retenție în favoarea pârâtei pentru imobilul situat în Z., Bd. M.Viteazu, bl. Perla, sc.B, ap. 57, jud. Sălaj, până la achitarea integrală de către intimați a sumei de 131.200 lei, reprezentând valoarea de circulație a imobilului, respingerea acțiunii civile formulate de reclamant având ca obiect evacuarea pârâtei din imobil și obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință. Totodată, pârâta a solicitat ca

instanța de recurs să dispună întoarcerea executării silite, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și face doar o prezentare a situației de fapt și un rezumat al judecății, fără a observa împrejurarea că cererea reconvențională a pârâtei a fost precizată. Practic, hotărârea atacată nu cuprinde argumentele care au justificat adoptarea soluției de respingere a apelului.

Instanța de fond a făcut o greșită apreciere a întregii situații litigioase dedusă judecății. Pârâta a dobândit cu bună-credință dreptul de proprietate asupra imobilului la data de_, dată la care chemata în garanție era proprietara tabulară prin efectul unui contract de donație încheiat la_ . Ulterior, reclamantul a obținut revocarea contractului de donație pentru surveniență copii, litigiu finalizat prin sentința civilă nr. 3660/_ a Judecătoriei Z., dosar nr._ .

Pârâta a achitat integral prețul imobilului și este în pericol de a fi evacuată din acesta, motiv pentru care este beneficiara unui drept de retenție.

Între reclamant și pârâtă nu s-a legat direct un raport juridic din care să rezulte obligația reclamantului de a o despăgubi pe pârâtă cu întreaga sumă care reprezintă valoarea de circulație a imobilului. Cu toate acestea, suma achitată în anul 2006 de către pârâtă chematei în garanție, precum și îmbunătățirile aduse imobilului de către pârâtă se află în strânsă legătură cu bunul, astfel încât există o reală conexiune între datorii și bunul litigios.

Dacă instanța de recurs nu ar institui un drept de retenție în favoarea pârâtei, până la achitarea sumei care reprezintă valoarea de circulație a imobilului, ar pune-o pe aceasta în situația delicată de a suporta riscul insolvabilității chematei în garanție care nu trebuie suportat de pârâtă, ci de reclamant.

Buna-credință evidentă a pârâtei nu poate fi ignorată de către instanța de recurs, iar aceasta rezultă cu prisosință din modul în care pârâta a dobândit imobilul litigios.

Se poate afirma că reclamantul este de rea-credință deoarece din întâmpinarea depusă de chemata în garanție, rezultă că acesta cunoscut tranzacția încheiată între pârâtă și chemata în garanție, primind și suma de

20.000 lei.

În mod firesc nu se poate dispune evacuarea pârâtei câtă vreme se instituie un drept de garanție, iar în privința sumelor solicitate de către reclamant cu titlu de lipsă de folosință a imobilului se poate remarca că acestea nu pot fi admise având în vedere buna-credință a pârâtei.

Aceasta are dreptul să folosească apartamentul pe care 1-a cumpărat, astfel că lipește fapta culpabilă a pârâtei, ceea ce face imposibil atragerea răspunderii sale delictuale.

În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ.

Reclamantul intimat P. A. ADI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată (f. 16-18).

În susținerea poziției procesuale, intimatul a arătat că decizia atacată a fost comunicată la data de_, iar recursul a fost depus la data de_ .

Referitor la fondul cauzei, intimatul a arătat că este proprietarul imobilului, iar pârâta a devenit de rea-credință încă din data de_, după înscrierea dreptului reclamantului în C.F., când aceasta a fost notificată să părăsească imobilul fiind pusă în întârziere prin înregistrarea cererii de chemare în judecată.

Pârâta nici până în prezent nu a părăsit imobilul litigios, astfel încât continuă să-1 folosească fără drept.

În condițiile în care nu există un raport juridic obligațional între reclamant și pârâtă, reclamantul fiind terț în raport de contractul dintre pârâtă și chemata în garanție, astfel că în mod corect s-a respins cererea pârâtei de instituire a unui drept de retenție.

Intimata chemata în garanție T. E. , deși legal citată nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Reclamantul intimat P. A. ADI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca tardiv, însă la termenul de

judecată din_, la întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reprezentantul reclamantului intimat mai susține sau nu excepția tardivității recursului pe care a invocat-o prin întâmpinare, acesta a arătat că nu mai susține excepția tardivității recursului deoarece a constatat că recursul a fost expediat cu plic poștal recomandat (f. 8 dosar), iar raportat la data poștei înscrisă pe acest plic, respectiv la data de_, recursul a fost formulat în termen legal.

La același termen de judecată, reprezentantul reclamantului intimat, av. B.

I., a invocat excepția inadmisibilității cererii noi formulată pentru prima dată în recurs, respectiv cererea prin care pârâta recurentă a solicitat instanței de recurs să dispună întoarcerea executării silite, excepție care este apreciată de Curte ca fiind întemeiată pentru următoarele argumente.

Astfel, conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Având în vedere că pârâta recurentă a solicitat, pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului, ca instanța de recurs să dispună întoarcerea executării silite, Curtea constată că această solicitare reprezintă o cerere nouă astfel că în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin.

1 C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității acestei cereri invocată de reclamantul intimat prin întâmpinare.

În ședința publică din_, Curtea a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art.I pct. 111¹și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ.,

"Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-1, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, pârâta recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control

judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a Hotărârii atacate.

Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale raporturilor dintre părți, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc, singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs fiind doar cele care se circumscriu efectiv pct.7 și pct.9 ale art. 304 C.pr.civ.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, etc, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 111¹din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Art.304 pct.7 C.pr.civ. prevede că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii judecătorești constituie o garanție pentru părți împotriva eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar.

Verificând hotărârea instanței de apel din această perspectivă, Curtea constată că aceasta respectă, întru-totul, prevederile art.261 alin.l pct.5 C.pr.civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, tribunalul a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt și de drept pentru care a respins apelul declarat de pârâtă, implicit cele care au dus la convingerea că prima instanță a calificat și a soluționat în mod temeinic și legal atât cererea principală a reclamantului, cât și cererea reconvențională precizată precum și cererea de chemare în garanție a pârâtei.

Pe de altă parte, Curtea reține că atunci când se examinează o hotărâre, sub aspectul motivării ei, trebuie să se distingă între motivele de apel, mijloacele de apărare și argumentele invocate de părți, instanța având obligația de a analiza numai motivele de apel, mijloacele de apărare și, pronunțându-se asupra lor, să motiveze soluția dată, nu și argumentele pe care părțile le-au invocat în susținerea acestora, ceea ce în speță tribunalul a respectat pe deplin, astfel încât acest motiv de recurs, în opinia Curții, nu este întemeiat.

Motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în opinia Curții, nu este fondat.

Astfel, pârâta recurentă susține că, deși între reclamant și pârâtă nu s-a legat direct un raport juridic din care să rezulte obligația reclamantului de a o despăgubi pe pârâtă cu întreaga sumă care reprezintă valoarea de circulație a imobilului, cu toate acestea, suma achitată în anul 2006 de către pârâtă chematei în garanție, precum și, îmbunătățirile aduse imobilului de către pârâtă se află în strânsă legătură cu bunul, astfel încât există o reală conexiune între datorii și bunul litigios fiind îndeplinite cerințele pentru instituirea unui drept de retenție în favoare pârâtei.

Curtea constată că prin cererea reconvențională precizată și depusă la termenul de judecată din_, pârâta a solicitat instanței de fond instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei asupra imobilului litigios până la plata integrală a sumei de 131.200 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului (f. 105-107 dosar fond).

Dreptul de retenție se prezintă ca un adevărat drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia cel ce deține un bun imobil al altcuiva, pe care trebuie să îl restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, să refuze deci

restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.

În mod corect, instanțele de fond au constatat că pârâta a cerut instituirea dreptului de retenție asupra imobilului reclamantului fără a solicita obligarea reclamantului la plata creanței reprezentând valoarea de circulație a imobilului și fără a indica temeiurile de fapt și de drept care ar fi dus la nașterea vreunui drept la despăgubiri față de proprietarul tabular al imobilului.

Pârâta L. L. a achitat prețul apartamentului chematei în garanție T.

E., și nu reclamantului P. A. Adi.

Condiția esențială spre a putea fi invocat dreptul de retenție este aceea ca datoria pe care deținătorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în conexiune, să aibă legătură cu lucrul, să fie prilejuită de acesta, deci să fie un debitum cum re iunctum.

Este, totodată, de remarcat, că noțiunea de conexiune a datoriei cu lucrul este interpretată foarte larg. Astfel, se consideră că există conexiune nu numai când creanța s-a născut în legătură directă cu lucrul, dar și atunci când deținerea lucrului și creanța corelativă sunt prilejuite de același raport juridic.

În speță, nu este îndeplinită condiția principală pentru instituirea dreptului de retenție, respectiv aceea a conexității între imobilul aflat în proprietatea reclamantului, asupra căruia se cere a se institui și datoria pe care urmează să o garanteze.

Cerința conexității este îndeplinită doar în ceea ce privește dreptul de creanță constând în sporul de valoare adus imobilului de către pârâtă, întrucât doar aceasta incumbă reclamantului, nu și în ceea ce privește prețul apartamentului, însă pârâta nu a cerut instituirea dreptului de retenție pentru a astfel de creanță.

Așa cum s-a arătat, nefiind investită cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea reclamantului la plata unui drept de creanță constând în sporul de valoare adus imobilului, în mod legal nu se justifică nici solicitarea de instituire a unui drept de retenție până la plata sumei de bani reprezentând valoarea de circulație a imobilului.

Critica pârâtei recurente referitoare la faptul că are dreptul să folosească apartamentul pe care 1-a cumpărat și, în consecință, nu se poate dispune evacuarea ei din imobil, nu este întemeiată.

La data de_ între chemata în garanție T. E. și pârâta L. L. s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect apartamentul nr.57 situat administrativ în Z., bd. Mihai Viteazul, Bloc Perla, sc.B, înscris în CF nr. 2461 ind., nr. top. 686/a/l, 685/a/LVII, pentru prețul de 116.000 lei (f. 5 din dosar nr._ )

La art. 7 din convenție s-a prevăzut obligația părților de a se prezenta la notarul public pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Prin urmare, potrivit intenției părților, actul juridic încheiat sub semnătură privată are natura juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, obiectul acestuia fiind o obligație de a face, respectiv de a perfecta în viitor un contract de vânzare cumpărare a imobilului în formă autentică.

Pretinsul drept de proprietate al pârâtei L. L. dobândit în baza acestei convenții nu a fost niciodată înscris în cartea funciară, astfel că nu este opozabil reclamantului.

Prin modificările aduse Legii nr.7/1996 prin OUG 41/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 499/2004, art. 50, alin. 1 lit. a impunea cerința ca înscrisul autentic să fie încheiat în formă autentică, asimilat actului autentic sau să emane de la o autoritate publică. Această dispoziție legală a fost abrogată expres prin art. I pct.35 Titlul XII din Legea nf.247/2005, însă prin aceeași lege s-a prevăzut în Titlul X art.5 alin.2 că pentru toate terenurile cu sau fără construcții se impune forma autentică a contractului.

Or, chemata în garanție nu a înstrăinat doar apartamentul ci și părțile indivize comune, printre acestea figurând și terenul aferent construcției.

Ulterior, prin Sentința civilă nr.3660 din 27 octombrie 2009 a Judecătoriei

Z., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantului P. A. Adi împotriva pârâtei T. E. și, în consecință, s-a constatat revocată de drept donația realizată prin contractul de donație autentificat cu nr. 1770 din 25 iunie 1996 de notar public Terheșiu E. cu privire la imobilul apartament situat administrativ în Z., bd. Mihai Viteazul, Bloc Perla, sc.B, ap. 57 identificat în CF 50539-C1-U3 (provenită din transpunerea de pe hârtie a CF 2461 ind.) nr. cad 686/a/l, 685/6/LVII și s-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamantului.

Conform art.480 Cod civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege.

Reclamantul a devenit proprietar al apartamentului de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 3660 din 27 octombrie 2009. Acesta a solicitat înscrierea dreptul de proprietate în cartea funciară prin cererea înregistrată în data de_ la Oficiul de Cadastru și P. itate Imobiliară, cerere care a fost soluționată în mod favorabil prin încheierea nr. 2422 din_ .

Ulterior înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, reclamantul a procedat la notificarea pârâtei prin care i-a solicitat acesteia să părăsească imobilul. Notificarea a fost primită de către pârâtă încă de la data _

, astfel cum rezultă din confirmarea de primire.

Prin urmare, reclamantul P. A. Adi este proprietarul actual al imobilului în litigiu ca urmare a revocării contractului de donație încheiat cu chemata în garanție T. E. și, în această calitate, în conformitate cu dispoziția legală prevăzută de art.480 Cod civil, reclamantul este îndreptățit să dispună de respectivul imobil în mod exclusiv și absolut și implicit la evacuarea pârâtei L.

L. din imobil. Aceasta nu are nici un drept actual să se afle în posesia și

folosința imobilului fără consimțământul reclamantului, motiv pentru care în mod legal s-a dispus evacuarea acesteia din imobilul în litigiu.

Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.7și pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L. L. împotriva deciziei civile nr. 14 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține ca fiind legală.

În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.l C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului

A. ADI suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța de plată anexată la f. 19-21 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L. L. împotriva deciziei civile nr. 14 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului P. A. ADI suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
C.
-M. CONȚ
I. -D.
C.
A. -A. POP
Plecat în concediu de odihnă, semnează Vicepreședintele Curții de Apel Cluj
Judecător A. A. I.
GREFIER,
1. -A. M.

Red.A.A.P./_ .

Dact.H.C/2 ex. Jud.fond: CR.Ciolpan.

Jud.tribunal: Pop R.M. lena; C. N.Claudiu.

← Decizia civilă nr. 309/2013. Evacuare		Decizia civilă nr. 267/2013. Evacuare →

Decizia civilă nr. 3299/2013. Evacuare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3299/2013. Evacuare