Decizia civilă nr. 3307/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3307/R/2013
Ședința publică din 28 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.
A. -A. P. GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: AURELIA S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele E. I., M.
I. și R. I. I., împotriva sentinței civile nr. 225 din_ a T. ui C.
, pronunțată în dosar nr._, privind și pe intervenienta intimată M. E., precum și pe pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D.G.F.P. A JUD. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă M. I. și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. Aurelia, lipsă fiind celelalte reclamante recurente personal, intervenienta intimată și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantele E. I., M. I. și R. I. I. se află la primul termen de judecată, a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că recursul a fost redactat de către domnul avocat Giurgiu N., care avea mandat în fața T. ui C., însă nu a fost depus la dosarul cauzei mandatul de reprezentare al domnului avocat Giurgiu N. în fața Curții de A. C. .
Reclamanta recurentă M. I. solicită acordarea unui termen de judecată pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării, întrucât domnul avocat Giurgiu i-a comunicat că nu se poate prezenta până nu se achită onorariul.
C. pune în discuția reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C., cererea de amânare formulată de reclamanta recurentă M. I. .
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită încuviințarea cererii de amânare formulată de reclamanta recurentă M. I. și acordarea unui nou termen de judecată pentru garantarea dreptului la apărare.
C., după deliberare, în temeiul art. 156 C.pr.civ. respinge cererea de amânare formulată de reclamanta recurentă M. I., privind acordarea unui termen de judecată pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării, având în vedere că recursul a fost redactat prin intermediul domnului avocat
Giurgiu N. și a fost expediat prin poștă, la data de_, conform plicului care se află la f. 6 din dosar, iar hotărârea recurată a fost comunicată reclamantelor și intervenientei, la data de_, potrivit mențiunilor din dovezile de comunicare a hotărârii care se află la f. 23, 24, 25 și 26 din dosarul nr._ al T. ui C., dată de la care, domnul avocat Giurgiu N., care a și declarat recursul, avea suficient timp, dacă dorea, să încheie cu reclamantele recurente un contract de asistență juridică în prezentul dosar.
Reclamanta recurentă M. I. insistă pentru acordarea unui termen de judecată pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. pune în discuția reclamantei recurente M. I. și a reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. incidența în cauză a două decizii în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv, Decizia nr. 6/2013 și Decizia nr. 12/2011.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantei recurente M. I. și reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. asupra recursului care
formează obiectul prezentului dosar și, totodată, pune în vedere acestora să se refere și la incidența în cauză a deciziilor anterior arătate.
Reclamanta recurentă M. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că din întreg dosarul rezultă că antecesorii reclamantelor recurente au fost condamnați prin sentința penală nr. 363/1952 a T. ui T., iar această condamnare a fost una cu caracter politic și, totodată, arată că din acea hotărâre de condamnare rezultă că tatăl reclamantelor recurente nu avea avere, respectiv nu era proprietarul acelor bunuri solicitate de reclamantele recurente.
În concluzie, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantele E. I., M. I. și R.
I. I. .
Reclamanta recurentă M. I. arată că la prezentul dosar este comasat și dosarul de la Ceanu Mare din anul 2007, întocmit în baza Legii nr. 10/2001, în care s-au cerut despăgubiri pentru imobil.
Reclamanta recurentă M. I. arată că acea avere, pentru care s-au solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, a fost a mătușii sale și a mamei sale, iar domnul avocat a spus reclamantelor că în temeiul Legii nr. 221/2009 pot să solicite despăgubiri pentru imobilele pe care nu le-au primit la Legea nr. 10/2001 și, totodată, arată că printre aceste imobile era și o livadă, care în anul acesta nu a dat rod.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă, așa cum rezultă din actele dosarului, este real faptul că antecesorul reclamantelor a fost administratorul averii mătușii acestora, reclamanta recurentă M. I. recunoaște că tatăl său a fost administratorul averii mătușii sale.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 225/_, pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr._ , s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantelor M. I., R. I. I., E. I. și a intervenientei în interes propriu M. E. de obligare a pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale.
S-a respins petitul 2 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamantele M. I., R. I. I.
, E. I. și a intervenientei M. E. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
S-a respins ca neîntemeiat petitul 1 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de părinții, respectiv bunicii reclamantelor și intervenientei în interes propriu prin sentința penală nr.363/1952, pronunțată de T. T. în dos. E nr.225/1952.
S-a respins ca neîntemeiat petitul 3 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu privind obligarea pârâtului S. R. la acordarea în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu a sumei de 50 000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952.
S-a respins cererea de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:
"Antecesorul reclamantelor și a intervenientei M. E., defunctul Estegar A. fost condamnat la 6 (șase) luni de închisoare corecțională și 1000 lei amendă corecțională, prin sentința penală nr.363/1952 în dosarul nr. Ec.225/1952 a T. ui T., condamnarea fiind pronunțată pentru fapta prevăzută de art.2 lit. a cu aplicarea art.6 din Decretul nr.183/1949(filele 61-63 din dosar).
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4,
210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230,
231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art.
284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare precum și pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
Conform art.5 alin.1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of. al R. iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. iei a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din Legea nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern…iar art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care
R. ia este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din
jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 reclamantele și-au precizat acțiunea și pe dispozițiile art.998-999 cod civil și dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului( filele 69-71 din dosar ).
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art.3 alin 1 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a Decretului Lege 118/1990.
Prin Decretul nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S. ui. Dacă până la acest moment reclamantele nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu le-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea Decretului Lege nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la
care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul apreciază că în temeiul art. 8 alin 1 din Decretul Lege 167/1958, termenul de 3 ani de când reclamantele cunoșteau sau trebuia să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009.
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția Legii nr.221/2009 atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării Convenție Europene a Drepturilor Omului, ratificată de R. ia prin Legea 30/1994 publicată în Monitorul Oficial 135 din data de_ solicitarea reclamantelor de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantelor M.
I., R. I. I., E. I. și a intervenientei în interes propriu M. E. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință va respinge petitul 2 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamantele M. I., R. I. I.
, E. I. și a intervenientei M. E. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de constare a caracterului politic al condamnării pronunțate față de antecesorul lor, tribunalul o va respinge ca fiind neîntemeiată deoarece așa cum am evocat anterior constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4,
196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225,
227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8,
268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare precum și pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
În ceea ce privește petitul 3 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu în sensul obligării pârâtului S. R. la
acordarea în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu a sumei de 50 000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952, tribunalul statuează că acesta neîntemeiat pentru considerente ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu art.5 alin 1 lit. b orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;
Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței penale nr.363/1952 în dosarul nr. Ec.225/1952 a T. ui T., defunctul Estegar A., antecesorul reclamantelor fost condamnat la 6 (șase) luni de închisoare corecțională și 1000 lei amendă corecțională, reținându-se că este fără avere, însă folosind averea cumnatelor lui din satul Iacobeni, comuna Ceanu Mare, în suprafață de 19,92 ha teren.
În considerentele acestei sentințe se reține că Estergar A. avea calitatea de administrator a 19,92 ha teren din satul Iacobeni, proprietatea cumnatelor lui din satul Iacobeni, comuna Ceanul Mare.
Așa cum rezultă din cuprinsul notificării nr.450/2001, formulată la data de 06 august 2001, în temeiul Legii nr.10/2001 reclamantele R. I., E. I. au solicitat, în calitate de moștenitoare după Madly I. să i se pună în vedere Primăriei Comunei Ceanu Mare să analizeze și să finalizeze dosarul pentru imobilele demolate de CAP Iacobeni, imobile care au fost preluate în anul 1952(fila 217 din dosar).
De asemenea potrivit extraselor de carte funciară existente la filele 219,
220 din dosar, anexate notificării anterior menționate, tribunalul constată că defunctul Estergar A. nu apare ca proprietar al imobilelor solicitate de reclamante în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/20001.
În același timp reclamantelor R. I., E. I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 în privința unei suprafețe de teren de 6 ha 900 mp, teren situat pe raza satului Iacobeni, comuna Ceanu Mare, emițându-se Titlul de proprietate nr.25806/1182 din data de 29 iulie 1999, cu mențiunea că reconstituirea s-a realizat în calitate de moștenitoare a defunctei Madly I. (fila 221 din dosar).
De altfel așa cum rezultă din declarația olografă a reclamantelor R. I. ,
E. I., existentă la fila 275 din dosar, tribunalul reține că acestea au
învederat Primăriei comunei Ceanu Mare faptul că tatăl lor E. A. avea doar calitatea de administrator al fermei"; MADLY";, fermă a cărei contravaloare o solicită prin prezenta acțiune.
În aceste condiții, tribunalul conchide că sunt verosimile aspectele reținute atât în dispozitivul cât și în considerentele Sentinței penale nr.363/1952 în dosarul nr. Ec.225/1952 a T. ui T., în sensul că defunctul Estegar A. la data condamnării nu deținea avere, fiind doar administrator al fermei Madly,
motiv pentru care depozițiile martorilor audiați în cauză nu vor fi avute în vedere la pronunțarea sentinței, urmând a fi înlăturate.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul va respinge ca neîntemeiat petitul 3 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu privind obligarea pârâtului S. R. la acordarea în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu a sumei de 50 000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952.
Având în vedere faptul că atât acțiunea civilă cât și cererea de intervenție în interes propriu au fost respinse în integralitate, tribunalul va respinge cererea de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu";.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe au decl ar at rec urs, în ter men leg al, recl aman tele E.I., M. I. ș i R. I. I. , solicitând admiterea recursului, modificarea in întregime a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii introductive de instanța astfel cum a fost formulata si precizata, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
În motivarea recursului s-au reprodus petitele cererii de chemare în judecată; soluția primei instanțe, arătându-se de către recurentă că sentința atacată este dată cu încălcarea legii, respectiv cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art.304 pct.9 C. proc. civ..
În primul rând, arată recurentele, în mod greșit instanța de fond apreciază că data începerii curgerii termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, a început sa curgă la data de 09 Aprilie 1990, data intrării in vigoare a Decretului-lege nr.118/1990.
Potrivit art. l din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusa printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, pronunțata in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după aceasta data si care au avut drept scop împotrivirea fata de regimul totalitar instaurat după data de 6 martie 1945.
Conform art. 2, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute de art. l sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
Astfel, pentru întâia oară după anul 1990, prin prisma prev. art. 1 si art.2 din Legea nr. 221/2009, constituționale, infracțiunile care au atras condamnarea politică au fost dezincriminate, toate efectele hotărârilor judecătorești fiind înlăturate de drept.
Însumând toate aspectele mai sus nuanțate, dreptul la repunerea în drepturi, respectiv de a solicita repararea daunelor provocate prin condamnări abuzive, s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic fiind înlăturate prin art. 2 din legea menționată.
Abia prin această lege a fost în mod oficial recunoscut caracterul abuziv al condamnărilor pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, anterior acestui moment neputând fi promovată o acțiune în despăgubiri contra
S. ui R. pentru crimele si abuzurile comise de acesta pe parcursul perioadei comuniste.
In expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 se arata că "în ceea ce privește prejudiciul moral suferit pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, să nu fie suficiente în raport cu suferința resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist."
Fata de aceste aspecte, se impune a se constata că termenul de prescripție a dreptului de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, recurentele fiind astfel în termenul legal pentru a solicita despăgubiri morale.
Cu privire la prejudiciul moral, în mod constant CEDO a statuat referitor la prev. art. 5 paragraf I lit. a din Convenție, că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nicio persoană să nu fie privată de libertate.
În cauza R. c. R. iei, S. R. a fost condamnat la plata de despăgubiri in cuantum de 140.000.000 lei la nivelul anului 2000, pentru faptul deținerii de către organele fostei Securități a unui fițier conținând informații false si defăimătoare în legătură cu persoana reclamantului, apreciindu-se că aceasta aduce atingere protecției vieții sale private.
In cauza Sabou si Pârcălau c. R. iei, CEDO a condamnat S. R. la plata de despăgubiri în cuantum de 5000 EURO la nivelul anului 2004, pentru repararea prejudiciului moral cauzat unui ziarist condamnat pentru calomnie la 10 luni închisoare și restrângerea unor drepturi.
Luând în considerare atât practica Curții Europene cât si practica instanțelor de judecată, și față de suferințele cauzate antecesorului recurentelor,
A., prin condamnarea; acestuia pentru o infracțiune inventată de regimul politic de la acea vreme, la o pedeapsa de 6 luni închisoare corecționala, pedeapsă pe care a fost nevoit să o execute la Canal si prin confiscarea întregii averi a familiei, care la acel moment a fost nevoită, din cauza regimului instaurat în țară, să trăiască în condiții mizere, recurentele solicită acordarea unor despăgubiri morale in cuantum de 15.000 EURO ,care să compenseze prejudiciul cauzat.
În altă ordine de idei, prima instanță respinge petitul referitor la acordarea de daune morale, motivat de aceea că din niciunul din înscrisurile de la dosarul instanței nu rezultă faptul că E. A. avea în proprietate o suprafață de teren de 19,92 ha teren, acesta având acest teren doar-în administrare.
Instanța de fond își motivează soluția, printre altele, și pe dispozitivul sentinței penale nr. 363/1952 din dosar nr. 225/1952 al T. ui T., unde se menționează că antecesorul recurentelor era fără avere, sentință de condamnare care a fost pronunțată în baza unei infracțiuni inventate, având la bază probe inventate.
Mai mult, instanța nu ține seama de depozițiile martorilor audiați în cauză, înlăturându-le, martori care au făcut referire la terenul pe care antecesorul recurentelor îl avea în proprietate.
Urmare a demersurilor recurentelor, acestora li s-a eliberat de către Arhivele Naționale, Direcția Județeană C., extrasul nr. C/2528/2007 din data de 18 Februarie 2008, extras care de altfel se află la dosarul instanței, si care atestă starea materială a defunctului E. A., ca deținând o suprafață de 18,98 ha teren.
Extrasul de care a făcut vorbire a avut la bază un "Tabel cu chiaburii aflați în raza raionului T. la data de 23 Mai 1952" din "Sfatul P. ular al regiunii C. ", tabel in care apare înscris si defunctul Estergar A. cu suprafața de 18,98 ha teren in comuna Ceanu Mare, sat Iacobeni.
Față de aceste mijloace de proba, recurentele apreciază ca fiind întemeiate și dovedite pretențiile lor referitoare la acordarea sumei de 50.000 EURO cu titlu de daune morale, solicitând in consecința admiterea recursului si în fond admiterea cererii introductive de instanța si in acest sens.
Concluzionând, raportat la considerentele mai sus expuse, se solicită admiterea recursului, modificarea in întregime a sentinței atacate și în fond admiterea cererii introductive de instanță, astfel cum a fost aceasta formulată și precizată.
Recurentele au arătat că recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prev. in art. 304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul intimat S. R. prin
M in is terul F in anțelor Publ ice a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului, cu motivarea că, în ce privește acordarea daunelor morale, pe de o parte, prevederile art. 5 alin 1 lit. a), teza întâi din Legea nr. 221/2009, nu mai constituie un temei legal pentru acordarea daunelor morale, fiind declarate neconstituționale, iar pe de alta parte, o astfel de cerere întemeiata pe dispozițiile dreptului comun este prescrisa.
In ce privește petitul de acordare a despăgubirilor materiale, fata de actele depuse in probațiune la dosar, in mod justificat acesta a fost respins ca neîntemeiat
Pe de o parte, singurul act de condamnare si, teoretic, de preluare, depus la dosar, invocat in probațiune, este sentința penala 363/1952 a T. ui T. . Potrivit dispozitivului acesteia, este condamnat inculpatul Estegar A., "fără avere";, la 6 luni închisoare corecționala si 1000 lei amenda corecționala.
De asemenea, acesta a fost obligat sa predea cotele restante de produse agricole vegetale, orz, ovăz, porumb, floarea soarelui, sau contravaloarea acestora. Măsura confiscării se dispune in ce privește suma de 470 lei, reprezentând contravaloarea a 120 kg porumb.
După cum se poate observa, chiar in dispozitivul hotărârii de condamnare se consemnează faptul ca inculpatul este "fara avere". Se dispune obligarea acestuia la plata contravalorii unor produse vegetale, fara insa ca aceasta sa fie si o dovada a efectuării acestei plați, aceasta cu atât mai mult cu cat se precizează expres faptul ca inculpatul este fara avere.
Nu exista nici o mențiune privitoare la vreun bun imobil. În ceea ce privește terenul din localitatea Iacobeni, la care se face referire in cuprinsul recursului, s- a reținut ca acesta se afla doar in administrarea inculpatului.
Declarațiile martorilor, de asemenea invocate in susținerea recursului, nu pot face dovada proprietății condamnatului, in lipsa unor înscrisuri. Aceasta cu atât mai mult cu cat situația reținuta de instanța care a dispus condamnarea, anume aceea de administrare de către condamnat a bunurilor proprietatea altor persoane, nu este susceptibila de a crea o aparenta de proprietate in favoarea acestuia.
De altfel, concluzia instanței din 1952, in sensul ca persoana cercetata nu deținea nici o avere, indiferent de faptul ca era corecta sau nu, este o dovada a faptului ca in prezenta cauza nu se poate pune problema confiscării vreunui imobil si nici a unor eventuale despăgubiri generate de aceasta. Așadar, chiar daca persoana condamnata ar fi deținut in proprietate vreun bun, conform hotărârii de condamnare, nu s-a dispus confiscarea acestuia.
Fata de acestea, cererea reclamantelor, de acordare a unor despăgubiri materiale in temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2010. este nedovedita.
Recursul este nefondat.
Cu privire la petitul din cererea reclamantelor, având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor morale.
În ceea ce privește temeiul de
drept inițial invocat de reclamante în
susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/_ a Curții Constituționale a R. iei, astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamantele nu mai sunt îndreptățite la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358/2010, aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/_, publicată în M. Of. nr. 761/_, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. iei din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției R. iei nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
" (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile
neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R. iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al R. iei, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. iei Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Cu pr iv ire l a s usț inere a recl aman t elor recurente, în sen s ul c ă ave a o
sper anț ă leg itimă l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru pre jud ic iul mo r al suf erit, în temeiul
jur isprudențe i CEDO
Dacă situația juridică a reclamantelor ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei C.C.R. nr. 1358/2010, adică dreptul acestora la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a
R. iei, atunci, efectele acestei Decizii nr. 1358/2010 nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantelor, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantelor unei "valori patrimoniale";, în sensul Convenției, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un "bun";, și de a avea o "speranță legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre
judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea Decizia nr. 1973/_, dosar nr. _
).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe Legea nr. 221/2009 reclamantele se puteau prevala cel mult de o "speranță legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o "speranță legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Cu pr iv ire l a celel al te te me iur i invoc ate de recl aman te în susț in ere a cerer ii lor
ș i a recursulu i,
respectiv, diferite hotărâri din jurisprudența C.E.D.O., art. 5
paragraf 1 lit. a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, C. constată că acestea nu pot servi ca fundament juridic al admiterii pretențiilor reclamantelor, de acordare a daunelor morale, dat fiind că acestea nu reglementează în mod expres, cu forță obligatorie, condițiile concrete în care un stat poate fi obligat la repararea unor astfel de prejudicii, ca urmare a unor condamnări penala care se circumscriu Legii nr. 221/2009.
În cee a ce pr iveș te te me iul jur id ic pe care reclamantele și-au întemeiatulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la fila 69 dosar fond, la data de_, respectiv, art. 998-999 C.civ., C. constată următoarele:
Art. 998 C.civ. constituie sediul legal în materie răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358/2010, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S. ui R.
, în temeiul art. 998 C.civ., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S. ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantelor având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.civ.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamante, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantele și-au fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de Decretul nr. 167/1958.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 15.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlu de reparare a prejudiciului ce le-a fost cauzat reclamantelor, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantelor, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului abuziv comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de
prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamantele ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantele au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamantele au cunoscut atât paguba - ce le-a fost cauzată prin condamnarea antecesorului lor - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la data la care aceste măsuri au fost aplicate.
Având, însă, în vedere că în perioada în care antecesorul recurentelor a fost condamnat, iar mai apoi s-a aflat în detenție în baza condamnării penale, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantele au cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de_, când regimul comunist din R. ia a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantele nu puteau, în perioada anterioară datei de_, să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce le-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantele ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C.civ., pentru repararea pagubei morale ce le-a fost cauzată - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de_, reclamantele erau libere să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce le-a fost cauzat, mai ales că, la data de_, în Monitorul Oficial al R. iei nr. 50/_, a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/_, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_ .
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_, se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între_ -_, în
R. ia au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție,
internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia,
în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv,_ .
Or, cererea precizată a fost promovată de către reclamante la data de _
, cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958,
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamante, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.civ., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Nu poate fi reținută susținerea recurentelor, în sensul că Legea nr. 221/2009 a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C.civ., câtă vreme, Legea nr. 221/2009 a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile Legii nr. 221/2009, în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C.civ. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, Decretul nr. 167/1958.
Tot cu privire la solicitarea recurentelor, de acordare a daunelor morale, este de subliniat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Decizia nr. 12 din_, pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că "urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării Deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
Cu privire l a susț in ere a rec uren telor, în sensul c ă l i se cu v ine su ma de50.000 Euro, reprezen tând con tr av alo ar e a to tal ă a bunur ilo r conf isc ate în anul1952.
În ceea ce privește eventualele despăgubiri pentru bunurile mobile menționate în motivarea cererii introductive, respectiv, "doi bivoli, cazan de țuică, un cal, cinci porci, zece oi, găini, 13 căini de vânătoare";, C. constată că solicitarea reclamantelor recurente, de a le fi acordate aceste despăgubiri materiale, intră sub incidența dispozițiilor Deciziei în interesul legii nr. 6/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie potrivit căreia "în
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot di acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv, Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație";.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, persoanele care se circumscriu dispozițiilor acestei legi, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i- au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în temeiul deciziei în interesul Legii nr. 6/2013, în prezent, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale doar pentru acele bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001, ori a Legii nr. 247/2005, cu condiția ca partea care solicită aceste despăgubiri să nu fi obținut deja o reparație în temeiul celor două legi speciale menționate.
C. contată că petitul având ca obiect acordarea daunelor materiale nu este întemeiat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Antecesorul reclamantelor recurente, Estegar (E. ) A., nu era proprietarul imobilelor terenuri, în suprafață de 19,92 hectare, situate în satul Iacobeni, comuna Ceanu Mare, împrejurare statuată atât prin sentința penală de condamnare nr. 363/_, pronunțată de T. T. în dosar nr. 225/1952 (f. 16 dosar fond), cât și de înscrisuri aflate la filele 110-116, 178-189, dosar fond, înscrisuri care atestă împrejurarea că întreaga avere imobiliară și mobiliară aparținea cumnatelor lui Estegar A., acesta fiind doar administratorul fermei și averii cumnatelor sale.
Din înscrisurile aflate la filele 110-111 dosar fond, rezultă faptul că ferma din satul Iacobeni, comuna Ceanu Mare, constituia proprietatea mătușii recurentelor, numita Madly I., averea acesteia fiind expropriată de S. R., în baza Decretului nr. 83/1949, pentru completarea Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară, aspect atestat de înscrisurile aflate la filele 178-189 dosar fond.
De altfel, prin declarația autentificată sub nr. 947/_ de B.N.P. Asociați Petrean L. și Petrean I. (f. 187-188 dosar fond), reclamantele recurente Esztegar I. și R. I. I. au învederat faptul că sunt beneficiare ale Dispoziției nr. 401/_ a Primăriei Comunei Ceanu Mare - prin care a fost soluționată notificarea formulată de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 450/2001 (f. 106, 100 dosar fond) -, în care se menționează că imobilele construcții, reprezentând casă de lemn, înscrisă în CF 604, nr. top 296/1, și casă slabă, înscrisă în CF nr. 123, nr. top 443/2, situate în Iacobeni, nu pot fi restituite în natură, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, urmând să se ia în considerare faptul că nici reclamantele, și nici mătușa lor, Madly I., nu a beneficiat de despăgubiri bănești sau de altă natură de la C.A.P., la data preluării bunurilor menționate anterior de către C.A.P.
Această Dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001 a fost supusă controlului jurisdicțional, aspect confirmat de sentința civilă nr. 687/_ a T. ui C., pronunțată în dosar nr._, rămasă definitivă prin neapelare (f. 190- 191 dosar fond).
În plus, în temeiul Legilor fondului funciar, au fost emise mai multe titluri de proprietate în favoarea succesorilor lui Madly I., după cum urmează: titlul de proprietate nr. 25806/1182/_, pentru o suprafață totală de 6 ha 900 mp, în favoarea lui E. I. și R. I. (f. 307 dosar fond); titlul de proprietate nr. 281311/_, pentru o suprafață totală de 5 ha 500 mp, pe teritoriul sartului Iacobeni comuna Ceanu Mare, în favoarea lui Gonczi I., M. I., E. C.
, Madly A., Mărunțelu Agneta (f. 309 dosar fond); titlul de proprietate nr. 25806/11181/_, emis în favoarea lui Madly Ludovic, pentru o suprafață de 1 ha 500 mp, pe teritoriul satului Iacobeni, comuna Ceanu Mare (f. 310 dosar fond); titlul de proprietate nr. 3381/2127/_, pe numele lui M. I., pentru o suprafață de 5700 mp teren pe teritoriul satului Iacobeni, comuna Ceanu Mare, ca moștenitoare a lui Madly I. (. 311 dosar fond); titlul de proprietate nr. 25806/1190/_, pe numele lui P. escu M., pentru o
suprafață de 4 ha 7800 mp, pe teritoriul satului Iacobeni comuna Ceanu Mare (f. 308 dosar fond).
Deci, din ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, rezultă cu evidență faptul că reclamantele recurente au beneficiat deja de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv, în temeiul Legii fondului funciar, pentru imobilele ce au aparținut mătușii lor, Madly I. .
Însă, în temeiul Legii nr. 221/2009, acestea nu pot pretinde despăgubiri materiale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, prevalându-se de calitatea lor de succesori ai lui E. A., afirmativ pentru bunurile ce au aparținut lui E. A., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că acesta nu era proprietarul imobilelor din Iacobeni, Comuna Ceanu Mare, ci era doar administratorul averii cumnatelor sale, iar pe de altă parte, faptul că prin Hotărârea penală de condamnare nu s-a dispus condamnarea niciunui bun din proprietatea lui Estergar A., acesta fiind menționat în hotărârea penală de condamnare ca fiind "fără avere";.
De altfel, împrejurarea că Estergar A. nu era proprietar al acestor imobile, este confirmată și de extrasele de carte funciară, aflate la filele 219-220 dosar fond, extrase de CF pe care reclamantele le-au și anexat Notificării nr. 450/2001.
Prin declarația olografă datată_, reclamantele recurente Estergar I. și R. I. I., în calitatea lor de nepoate ale lui Madly I., au arătat că tatăl lor, E. A., era administratorul fermei Madly, fermă care aparține mătușii lor Madly I. (f. 275 dosar fond).
Eventualele depoziții de martori, de care înțeleg să se prevaleze reclamantele recurente, urmează să fie înlăturate de către instanță, având în vedere mențiunile înscrise în cărțile funciare - și care atestă faptul că E. A. nu a fost proprietarul tabular al imobilelor din Iacobeni, comuna Ceanu Mare -, precum și toate celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, și care confirmă împrejurarea că antecesorul reclamantelor era doar administratorul averii lui Madly I., iar nu proprietarul acestei averi.
Tabelul cu chiaburii aflați în zona Raionului T. la data de_ (f. 25 dosar fond), nu face dovada proprietății, ci atestă doar împrejurarea că numitul
A., ca stare materială, dispunea de 18,98 ha teren în 1948, respectiv de 19,01 ha în 1952.
Însă, așa cum rezultă din coroborarea înscrisurilor aflate la filele 100-106, 110-111, 178-189 dosar fond, și a cărților funciare aflate la filele 219-220 dosar fond, aceste terenuri constituiau proprietatea lui Madly I., în timp ce E. A. era doar administratorul averii acesteia.
Drept urmare, C. constată că reclamantele nu au reușit să facă dovada că antecesorul lor, E. A., avea în proprietate bunuri mobile ori imobile la data pronunțării sentinței penale nr. 363/_, respectiv, că prin această hotărâre penală de condamnare s-ar fi dispus confiscarea vreunui bun proprietatea lui E. A. .
Pe cale de consecință, reclamantele recurente nu se pot prevala de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În cee a ce pr iveș te pe titul ref eritor l a cons tatare a c ar ac terulu i pol itic al
cond amn ăr ii, suf erite de an tecesorul r ecl aman telor pr in sen tinț a pen al ă nr.363/1952, C. constată că acesta practic apare ca fiind lipsit de interes, în condițiile în care condamnarea lui E. A., prin sentința penală nr. 363/_
, a fost dispusă în temeiul art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949, condamnare care, potrivit art. 2 alin. 2 lit. f din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.
I.
, R. I.
I.
și E. I., împotriva sentinței civile nr. 225 din _
a T.
ui C. ,
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
C.
-M. CONȚ
I.
-D.
C.
A. -A. P.
Plecat în C.O., semnează Președintele Curții de A. C. ,
Judecător V. M.
GREFIER
A. M.
Red.CMC/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.F.D.
| ← Sentința civilă nr. 2979/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 1328/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
