Sentința civilă nr. 3850/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3850
Ședința publică din data de 13 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. GREFIER: C. C.
Ministerul Public este reprezentat d-na Bogdan R., prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul M. L. , cu domiciliul în comuna Sălățig, sat D., str.P., nr. 167, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., sector 5, str. Apolodor, nr. 17, având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, acțiunea introductivă nu este semnată, iar pârâtul a solicitat prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
De asemenea, se arată că Direcția Generală a F. P. a Județului Sălaj în numele M. ui F. P. în calitate de reprezentant al S. ui R. a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare (f.13).
Instanța, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. (4) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 21 din Constituția R. iei, constată că în baza prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportat la art. 2 Cod procedură civilă, este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de către pârât prin întâmpinarea formulată în speță.
Reprezentanta M. ui Public, procuror Bogdan R., achiesează la excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând admiterea acesteia. Apreciază că reclamantul a promovat cererea introductivă în afara termenului de prescripție de 3 ani calculat de la data intrării in vigoare a Legii nr.221/2009.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului la acțiune.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că:
1
Prin cererea formulată la data de_ de către reclamantul M. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro reprezentând contravaloare daune morale (f. 1).
În fapt, se arată că antecesorul reclamantului a fost deportat în fosta URSS și nu a primit despăgubiri până în prezent de la S. R. .
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009. În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă de Direcția Generală a F. P. Sălaj se solicită pe cale de excepție a se constata faptul că a intervenit prescripția dreptului la acțiune (f. 13).
Ministerul Public, prin reprezentant, a solicitat admiterea excepției.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că:
Potrivit disp. art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.
De asemenea, art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței acordarea de despăgubiri, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Legea nr. 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din_ și a intrat în vigoare la 3 zile de la această dată. Prin urmare, termenul pentru solicitarea despăgubirilor s-a împlinit la 13 iunie 2012 iar reclamantul a formulat cererea la_ .
Dat fiind cele de mai sus, precum și faptul că nu se poate invoca necunoașterea prevederilor legale, instanța urmează să admită excepția invocată și să respingă, ca fiind prescrisă, cererea formulată având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată de pârât.
Respinge ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamantul M. L. , cu domiciliul în comuna Sălățig, sat D., str.P., nr. 167, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., sector 5, str. Apolodor, nr. 17, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 septembrie 2013.
JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
D. C. | C. | C. |
DC/DC/_ /4 ex.
2
3
← Sentința civilă nr. 1152/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Încheierea civilă nr. 316/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
---|