Decizia civilă nr. 333/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 333/R/2013

Ședința publică din 27 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T.

JUDECĂTOR: C. -V. B. GREFIER: C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent P. C. C., împotriva Sentinței civile nr. 23164/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata A. de proprietari T. V. 6-8, jud. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

  • recurent pârât - P. C. C. personal și reprezentat de avocat M.

    J.

  • reprezentanta intimatei avocat Purcar A. I. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de _

s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta recurentului.

Instanța constată faptul că recurentul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.

Reprezentanta recurentului depune la dosar chitanța nr. 516705180/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 106 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei.

Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, cu consecința desființării sentinței civile atacate. Solicită amânarea pronunțării hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise având în vedere faptul că în prezenta cauză a fost angajată recent.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca fiind nefundat, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T. UL

Prin Sentința civilă nr. 23164/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. de proprietari, str. Tudor V. nr. 6-8, în contradictoriu cu pârâtul P. C. .

A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.495,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, fond de reparații și penalizări.

A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 "asociația de proprietari are dreptul să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit";.

Pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 415 situat în C. -N., str. Tudor V. nr. 6 - 8, jud. C., aspect recunoscut de acesta atât prin înscrisurile depuse la dosar, cât și personal în ședință publică. Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 32 din Hotărârea Guvernului nr._ pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, pârâtului, în calitate de proprietar, îi incumbă obligația de a achita aceste cheltuieli.

Totodată, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată este de maximum 20 de zile calendaristice, iar în conformitate cu art. 25 din Normele Metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța reține că, prin procesul verbal încheiat de A. de proprietari în data de_, s-a prevăzut că se va aplica maximul legal pentru restanțierii care depășesc 30 de zile la plata cheltuielilor comune, iar, potrivit prevederilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 din normele metodologice menționate anterior, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de

30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat, iar conform alin. 2 termenul de plată al cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cotelor de întreținere aferente perioadei martie 2010 - martie 2012 în sumă de 2.495,89 lei, instanța a reținut următoarele:

Din înscrisurile depuse la dosar la filele 71 - 73 reiese că pârâtul a achitat în perioada aprilie 2010 - aprilie 2012 suma de 1.353, 30 lei, respectiv 353, 30 lei în data de_ și suma de 1.000 lei în luna august 2011, având de achitat un rest în cuantum de 2.495,89 lei. Prin întâmpinare, pârâtul a

susținut faptul că, în perioada martie 2010 până în martie 2012 apartamentul său nu a fost locuit de nimeni cu excepția perioadei iulie 2011 - septembrie 2011, astfel că în mod ilegal reclamanta a inclus la cheltuieli două persoane pentru care s-au calculat penalități de întârziere, consumul de apă fiind stabilit în mod arbitrar de către administrație fără a fi citite contoarele de apă în contextul în care reprezentanții firmei ce au deservit asociația nu au avut acces în locuință.

Astfel, prin cererea depusă de pârât la A. de P. Tudor V. nr. 6-8 în data de_, acesta a adus la cunoștința reclamantei că, începând cu data de_, în locuința nr. 415, proprietatea sa, nu va locui nimeni, ocazie cu care a solicitat și debranșarea de la încălzire și apă caldă. Din analiza coroborată a listelor cu cotele de întreținere pentru perioada martie 2010 - august 2011, listele cu cotele de întreținere pentru perioada august 2011 - februarie 2012 și indexurile contoarelor pe fiecare lună în parte, instanța a reținut că, pentru lunile martie 2010 - septembrie 2011 au fost indicate cheltuielile aferente pentru 2 persoane, iar începând cu lista cheltuielilor pentru luna octombrie 2011, reclamanta nu a mai indicat nicio persoană la rubrica "număr de persoane"; pentru care se calculează cheltuielile de întreține, dând curs cererii pârâtului. Prin urmare, instanța a reținut că aspectele invocate de pârât că s-au calculat în mod ilegal cheltuielile nu corespund realității, acesta având posibilitatea să formuleze o astfel de cerere începând cu luna martie 2010, dată de la care susține că apartamentul nu a fost locuit de nimeni, dovadă care în cauză nu a fost efectuată (facturile depuse la dosar de pârât la filele 34 - 45 privind consumul mic de energie înregistrat în perioada martie 2011 - decembrie 2011 putând constitui cel mult un început de dovadă în favoarea pârâtului care ar trebuie coroborate și cu alte probe, pe care pârâtul nu le-a solicitat în prezenta cauză).

În ceea ce privește mențiunile pârâtului că reclamanta trebuia să aibă în vedere consumul efectiv înregistrat, instanța a reținut următoarele:

Chiar pârâtul, prin întâmpinare, a învederat instanței, că nu a existat o verificare efectivă a contoarelor, având în vedere că, în lipsa unei persoane în apartamentul nr. 415, nu s-a permis accesul persoanelor în drept să citească aceste contoare și să se factureze consumul efectiv înregistrat.

Potrivit Ordinului nr. 39/2009 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici:

2.6.1. (1) În vederea unei bune exploatări, abonatul are obligația să se preocupe de asigurarea integrității sistemelor de măsurare și să faciliteze în permanență agenților distribuitorului accesul la contor pentru toate operațiunile necesare (citiri, verificări, întreținere, intervenții etc.).

3.1. În cazul existenței și funcționării sistemelor de măsurare: (1) Citirea contoarelor se va face periodic (în conformitate cu prevederile din contract) de către reprezentantul distribuitorului instruit special în acest scop și de delegatul împuternicit al consumatorului. (2) În cazul în care delegatul împuternicit al consumatorului nu se prezintă la data și ora stabilite pentru citirea contorului, datele înregistrate de contor sunt înscrise în fișa de consum, urmând ca abonatul să ia cunoștință de aceste date din facturile emise de distribuitor și confirmate la citirile ulterioare făcute în comun. (3) Neprezentarea delegatului împuternicit al consumatorului la citirea contorului nu constituie motiv pentru neachitarea facturii.

3.3.1. Determinarea consumurilor de apă: (1) Stabilirea consumurilor de apă pe consumatori se face în regim paușal, diferențiat, ținând seama de baremurile orientative cuprinse în anexa nr. 1 și de mărimea coeficienților de corecție. (2) Criteriile care vor opera în calculele făcute de unitatea distribuitoare de apă pentru determinarea coeficienților de corecție a normei stabilite în regim paușal sunt: a) regimul de presiune asigurat la branșamentul consumatorului față de cel stipulat în contractul de furnizare; b) consumul de apă stabilit prin măsurare directa la consumatori similar cu cel pentru care se întocmește calculul, față de baremul stabilit în regim paușal pe seama acestuia; c) durata de furnizare efectivă a apei, față de aceea cuprinsă în programul de distribuție aprobat de consiliul local.

În consecință, instanța a reținut că obligația de a permite citirea contoarelor îi revenea pârâtului, iar facturarea la consumul estimat a fost determinată chiar de atitudinea acestuia, reclamanta îndeplinindu-și obligația de a da curs cererii pârâtului odată ce a fost sesizată că în apartamentul nr. 415 nu locuiește nicio persoană.

În ceea ce privește buletinul de măsurare nr. 604/_ atașat la fila

149 din dosar, precum și aspectele ce reies din răspunsul la adresă emisă către AFA Trans SRL, respectiv faptul că, la data verificării contoarelor - _

, dată la care contoarele au fost prezentate personal de pârât la sediul laboratorului, acestea aveau următoarele indexuri: 116,01 mc și 169,14 mc, acestea nu corespund cu indexurile contoarelor pe fiecare lună în parte atașate la dosar la filele 95 - 135. Astfel, pentru luna martie 2009 - fila 95, lună anterioară perioadei în litigiu, pentru apartamentul nr. 415, proprietar P. C.

, indexurile contoarelor sunt următoarele: AR baie - 207 mc și ACM baie - 167 mc, iar pentru luna aprilie 2009 - fila 96: AR baie - 211 mc și ACM baie - 170 mc, peste nivelul indicat la data de_, data verificării contoarelor. Față de acestea, instanța a apreciat că pârâtul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea susținută de reclamantă.

În consecință, reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 2.495,89 lei reprezentând contravaloare cote de întreținere restante aferente perioadei martie 2010 - martie 2012, fond de reparații și penalități, deși a beneficiat pentru apartamentul pe care îl deține în proprietate de serviciile furnizorilor de utilități, instanța a apreciat că pretenția reclamantei este în mod vădit întemeiată.

Cu privire la înscrisurile depuse de pârât la filele 53 - 57 din dosar, instanța a apreciat că pârâtul nu se află în situația indicată de Legea nr. 175/2010 întrucât acesta nu și-a achitat integral cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii. Pentru toate aceste considerente, instanța a admis cererea formulată și precizată de către reclamantă și a obligat pârâtul la plata în favoarea acesteia a sumei 2.495,89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere,

fond de reparații și penalizări.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a obligat pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial (chitanța nr. 70/_ ).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. C.

,

solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei, hotărârea primei instanțe fiind inadmisibilă.

În motivarea cererii s-a arătat că recurentul este proprietar a unei locuințe situata in blocul din str. T. V. 6-8 ap. 415. Locuința pe care o deține a fost închiriată în anumite perioade, iulie 2011 - septembrie 2011, iar pentru perioada martie 2010 și până azi locuința nu a fost închiriata și nu a fost folosită de nimeni fapt dovedit prin actele depuse la dosar.

Arată că a adus la cunoștința administratorului telefonic în luna martie 2010 că spațiul de locuit nu este utilizat de nimeni fapt ce se coroborează si cu actele ce le-a depus la dosar (facturile Electrica) fapt care nu mai este recunoscut. Facturile de furnizare a energiei electrice din care reiese clar și fără dubii că furnizarea energiei electrice a fost întreruptă aproape un an de zile (nici un spațiu de locuit nu poate fi utilizat fără utilități). Fiind plecat din țară în perioada mai sus menționată locuința nu a fost accesibilă context în care nu se puteau efectua citirile în baza cărora s-au emis facturile. Pentru consumul de apă a solicitat unei unități autorizate de metrologie S.C.AFA Trans S.R.L. Citirea, verificarea contoarelor de apa calda si rece, operațiuni efectuate prin demontarea remontarea, citirea și resigilarea contoarelor solicitând un act doveditor al indicilor înregistrați în contor. Demontarea contoarelor a fost efectuată de serviciul apă canal a unității furnizoare de apă și le-a dus personal la verificat la solicitarea unității specializate. Pentru perioada martie 2010 august 2011 perioada în care nu a locuit nimeni acolo, administratoarea Asociației de P. a trecut în lista de cheltuieli două persoane, fapt ce reiese din fișele lor de calcul. A contactat personal persoana ce administrează blocul și a achitat o suma de 1000 lei solicitând totodată și recalcularea tuturor cheltuielilor aferente locuinței ce o deține ținând cont de perioada în care nu a fost locuită de nimeni. Filele ce cuprind indecsii contoarelor depuse la dosarul cauzei nu au nici o relevanta întrucât cuprind date ce nu sunt în concordanta cu indecsi reali de pe contoare (nu au avut acces în locuința), estimările fiind eronate, iar prin cererea de recalculare administrația avea obligația de a aduce cheltuielile la zi, iar filele respective nu sunt asumate de nimeni, nefiind semnate și ștampilate.

Facturile depuse la dosar filele 34-45 reprezintă dovezi clare că în perioada martie 2010- decembrie 2011 nu a locuit nimeni. În perioada în care apartamentul a fost locuit accesul pentru citirea contoarelor nu a fost obstrucționat, citirea contoarelor putând să se facă lucru care nu s-a întâmplat. In ordinul 39/2009 privind contorizarea apei și energiei termice se stipulează obligațiile pe care le au proprietarii referitoare la accesul la contor, citire verificare și întreținere, toate obligațiile ce-i reveneau prin acest ordin le-a respectat, iar suplimentar a solicitat și sprijinul unei societăți de metrologie specializate.

Sentința a fost dată fără a ține cont de actele depuse la dosar este neîntemeiata și superficială, este nedreapta prin conținutul ei, îngreunându-i situația financiară precară (neavând un loc de munca) în care se aflăPentru aceste motive solicită instanței de recurs rejudecarea cauzei, nefiind îndeplinite condițiile impuse de O.G. nr.5/2001

Prin întâmpinarea formulată de intimata A. de P. T. V. 6-8,

s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că susținerea recurentului cu privire la faptul că societatea care a făcut verificarea contoarelor de apă le-a și demontat, nu este reală.

Conform art. 17 lit. r din HG 1588/2007, "proprietarii, respectiv chiriașii, pot solicita în scris scutirea de la plata cheltuielilor pe persoana și care trebuie

să fie de cel puțin 15 zile pe lună";. În speță recurenta nu a formulat o astfel de cerere.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:

Cu privire la primul motiv de recurs ce vizează aducerea la cunoștința administratorului a faptului că din luna martie 2010 spațiul nu este utilizat de nici o persoană, acesta este neîntemeiat. Potrivit dispozițiilor art.17 lit.r din HG nr.1588/2007, proprietarii, respectiv chiriașii, pot solicita în scris scutirea de la plata cheltuielilor pe persoana și care trebuie să fie de cel puțin 15 zile pe lună";. În cauză, însăși recurentul pârât recunoaște că nu a formulat o asemenea cerere scrisă, ci a comunicat doar verbal administratorului aspectul

invocat. Ori, în aceste condiții nu este îndeplinită cerința ca pârâtul să fie scos de la plata cheltuielilor comune. În situația în care o asemenea cerere scrisă ar fi existat, la momentul închirierii apartamentului era necesar ca pârâtul să formuleze o nouă cerere prin care să solicite înscrierea la cheltuieli a numărului de persoane, sau a membrilor familiei căreia i s-a închiriat spațiul.

Ca urmare, nefiind îndeplinită cerința din art.17 lit.r din HG 1588/2007 această apărare este nefondată.

În ceea ce privește verificarea contoarelor de apă caldă și rece, pârâtul, contrar susținerilor din recurs a dus personal contoarele la verificat, fiind doar ulterior montate și sigilate la domiciliul acestuia de SC AFA Trans SRL. În mod corect a reținut prima instanță că indicii rezultați din buletinul de măsurare nr.604/_ de 116,01 mc pentru contorul B Meters, seria 248442/00 și de 169,14 mp pentru contorul B Meters, seria 248444/00 sunt cu mult inferiori celor din luna martie 2009, de pildă când aceștia înregistrau un consum de 207 mp respectiv 167 mp. Susținerea că aceste date sunt eronate întrucât nu locuia nimeni în apartament este nereală în condițiile în care problema nelocuirii imobilului în litigiu s-a pus doar din martie 2010.

În condițiile în care pârâtul nu a solicitat în scris scoaterea de la plata cheltuielilor determinată de faptul că nu locuiește nimeni în apartament, în mod corect reclamanta a menținut numărul de persoane care figurau anterior pe lista de cheltuieli. În ceea ce privește modul de contorizare a apei pe perioada în care recurentul susține că nu a locuit în apartament, acesta respectă dispozițiile Ordinului nr.39/2009. Potrivit dispozițiilor cuprinse în acest act normativ, (1) În vederea unei bune exploatări, abonatul are obligația să se preocupe de asigurarea integrității sistemelor de măsurare și să faciliteze în permanență agenților distribuitorului accesul la contor pentru toate operațiunile necesare (citiri, verificări, întreținere, intervenții etc.).

3.1. În cazul existenței și funcționării sistemelor de măsurare: (1) Citirea contoarelor se va face periodic (în conformitate cu prevederile din contract) de către reprezentantul distribuitorului instruit special în acest scop și de delegatul împuternicit al consumatorului. 3.3.1. Determinarea consumurilor de apă: (1) Stabilirea consumurilor de apă pe consumatori se face în regim paușal, diferențiat, ținând seama de baremurile orientative cuprinse în anexa nr. 1 și de mărimea coeficienților de corecție.

În consecință, contrar susținerilor recurentului acesta nu și-a îndeplinit obligația de a permite citirea contoarelor de apă caldă și rece, citire care se anunță în prealabil. Simplul fapt că nu i-au fost citite contoarele nu dovedește că în imobil nu a locuit nimeni, în lipsa înregistrării cererii prevăzute de art.17 lit.r din HG nr.1588/2007. De fapt, s-a ajuns în această situație tocmai datorită neîndeplinirii de către recurent a obligațiilor legale ce îi reveneau,

astfel că nu își poate invoca propria culpă pentru a fi scutit de la plata unor cheltuieli cu privire la care nu a făcut proba contrară că nu le datorează.

În condițiile în care reclamanta a stabilit un consum de apă paușal, tribunalul apreciază că raportat la considerentele anterior reținute recurentul nu era îndreptățit la recalcularea consumului de apă. În fine,cererea reclamantei nu a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.5/2001, astfel că instanța nu trebuia să verifice îndeplinirea cerințelor din acest act normativ.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că sentința primei instanțe este temeinică și legală, astfel că în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 și art.304 1Cod de procedură civilă tribunalul a respinge ca nefundat recursul declarat de pârâtul P. C. împotriva Sentinței civile nr. 23164/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

În temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimatei A. de P. T. V. nr. 6-8 suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. C. C., împotriva Sentinței civile nr. 23164/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obligă recurentul să plătească intimatei A. de P. T. V. nr. 6-8 suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2013.

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. T.

Judecător,

C. -V. B.

Grefier,

C. -S. Ș.

Red.dact.S.S./C.Ț.

2 ex/_

Jud.fond.B. I. A.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 333/2013. Pretenții