Încheierea civilă nr. 242/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR.14._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.242/R/2013
Ședința publică din 28 Februarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.
GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. "V. C. "; S.R.L., în contra Sentinței civile nr.18.318/26 Septembrie 2012, pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata reclamantă R. A. de T. U. C. C. -N. , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă fost declarat în termen, motivat, comunicat cu intimata reclamantă, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la fila 6 dosar.
La data de 15 Februarie 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimatei reclamante R. A. de T. U. de C. C., prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Totodată, a solicitat judecarea cauzei și în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă (f.8-9), întâmpinare la care s-a atașat și o copie de pe H.G. nr.685/1999 (f.10-19).
T. ul din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului C. în soluționarea prezentului recurs, reținând cauza în vederea pronunțării pe excepția invocată.
T. UL
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.18.318/26 Septembrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.14._ Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea formulată de reclamantul R. A. de T. U. C. C. N. în contradictoriu cu pârâtul SC V. C. S. .
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 55.106,14 lei reprezentând despăgubiri.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.718 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
1
Între părți a fost încheiat contractul de furnizare nr. 94/_ prin care pârâta s-a obligat să îi furnizeze reclamantului, respectiv să îi vândă acestuia, o cantitate de 3000 tone de motorină EURO 5 în perioada de 12 luni de la atribuirea acestui contract. În baza acestui contract, potrivit celor trei facturi aflate la dosar, pârâta i-a livrat reclamantului în luna iulie 2011 cantitatea de 70.268 litri de motorină, însă potrivit rapoartelor de încercare din aceeași lună s-a constatat calitatea necorespunzătoare a carburantului motorină EURO 5, din punct de vedere a conținutului de sulf, cenușă și a coroziunii pe lamă de cupru.
Astfel cum rezultă din devizelor nr. 70237/_, 70236/_ și nr. 70235/_, remedierea defecțiunilor cauzate de alimentarea autobuzelor marca Agora Long cu motorină necorespunzătoare a costat 19460,86 lei, 26253,14 lei, respectiv 9392,14 lei, în total 55106,14 lei.
În cadrul concilierii directe, pârâta a recunoscut pretențiile afirmate de către reclamantă, în privința cuantumului prejudiciului arătând că este de acord cu plata sumei de 55106,14 lei, după ce inițial reclamantul solicitase suma de 68636,78 lei, pârâtul contestând prețul manoperei.
Pentru suma recunoscută de către pârâtă, reclamanta a emis factura nr.
0026926/_ .
Potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare. În consecință, reclamanta avea dreptul, iar pârâtul avea obligația de a livra motorină corespunzătoare.
Întrucât din probele administrate în cauză reiese că pârâtul și-a îndeplinit necorespunzător această obligație, răspunderea contractuală a acestuia poate fi antrenată, în speță fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens, respectiv fapta ilicită - executarea necorespunzătoare a obligației de a livra motorină, prejudiciul cauzat reclamantului - costurile antrenate de reparațiile autobuzelor alimentate cu această motorină, raportul de cauzalitate - devizele de reparație atestă cauza defecțiunilor ca fiind alimentarea cu motorina necorespunzătoare, culpa pârâtei - aceasta este prezumată în materie contractuală, fiind totodată recunoscută prin procesul verbal încheiat odată cu procedura concilierii directe. Având în vedere inexistența vreunei cauze exoneratoare de răspundere, instanța de fond a constatat că răspunderea pârâtei poate fi antrenată cu succes, aceasta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 55.106,14 lei reprezentând dezdăunări.
În ședința publică din data de_ tribunalul din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a T. ului C. în soluționarea prezentului recurs.
Analizând excepția invocată, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, având in vedere următoarele considerente:
Acțiunea dedusă judecății se întemeiază pe un raport juridic între profesioniști.
În atare situație, tribunalul în baza art. 228 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, apreciază că prezenta cauză este de competența T. ului Specializat C.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de S.C. V. -C. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.18.318/26 Septembrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N.
, în favoarea T. ului Specializat C. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Declină competența de soluționare a recursului declarat de S.C. V. -C. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.18.318/26 Septembrie 2012 pronunțată în
2
dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului Specializat C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, V. G. |
Grefier, A. -P. B. |
Red. A.P.B./01 Martie 2013/1540Red. C.V.B./ D.B../2 exemplare/_
Judecător fond: I. T. - Judecătoria Cluj-Napoca
3
← Decizia civilă nr. 977/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 191/2013. Pretenții → |
---|