Decizia civilă nr. 342/2013. Partaj judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 342/A/2013
Ședința publică din 28 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: O. R. G.
JUDECĂTOR: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâții apelanți B. I. și B.
E. împotriva încheierii civile fn din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, privind și pe H. A., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții personal și asistați de avocat Ciupe G. și intimatul personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul reține că apelul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.
Reprezentantul apelanților depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța cu care s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.
În probațiune, reprezentantul apelanților solicită emiterea unei adrese către Poliția C. T. pentru a comunica dacă plângerea penală formulată împotriva numitului Rus Valer pentru mărturie mincinoasă a fost soluționată, dacă s-a dispus începerea urmăririi penale și dacă s-a trimis la Parchetul Judecătoriei Turda; audierea martorului B. Traian și depunerea extrasului CF actualizat.
T. ul deliberând, având în vedere că s-a atacat încheierea de scoatere la vânzare prin executor judecătoresc și față de obiectul încheierii și apelului, apreciază că solicitările în probațiune nu sunt utile, pertinente și concludente cauzei, sens în care le va respinge.
Reprezentantul apelanților și intimatul arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe apel.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, anularea hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul celor arătate în cuprinsul motivelor de apel, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
T. UL
Reține că prin încheierea civilă fn din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, s-a încuviințat vânzarea de către executorul judecătoresc Pintea I. B. a imobilului situat din punct de vedere administrativ în municipiul C. T., str. A. M., nr. 52, jud. Cluj,
înscris în C.F. 5634 C. T., cu nr. top 205-206/12/1 cu destinația de " casa familiala"; curte și grădină în suprafață de 426 mp.
Pentru a dispune în acest sens, instanța fondului a avut în vedere că niciunul dintre coproprietarii imobilului situat în municipiul C. T., str. A.
M., nr. 52, jud. Cluj, înscris în C.F. 5634 C. T., cu nr. top 205- 206/12/1 cu destinația de " casă familială"; curte și grădină în suprafață de 426 mp nu dorește atribuirea imobilului și nu și-au manifestat intenția de a achita sulta și nici nu pot conveni asupra vânzării prin învoială, precum și față de concluziile raportului de expertiză din cuprinsul căruia rezultă ca imobilul supus partajului nu este partajabil în natură. Instanța a constatat că ne aflăm în ipoteza trasată de prevederile art. 673 indice 11 alin.1 Cod procedură civilă, care dispune că în cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, a dispus vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială, ori de către executorul judecătoresc,
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a dispus vânzarea imobilului identificat mai sus prin executor judecătoresc, sens în care a dispus ca vânzarea să fie realizată de către executorul judecătoresc care a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 84/2007 - respectiv Pintea I. B.
, reținându-se că valoarea de circulație a imobilului, stabilită în raportul expertiză - specialitatea evaluarea proprietății imobiliare este de 388.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții B. I. și B. E.
, solicitând anularea hotărârii, întrucât prima instanță nu a intrat în judecata
fondului, tratând cu superficialitate și nesocotind probele administrate legal, dispunând vânzarea casei pârâților de către executorul judecătoresc Pintea I.
B. .
În fata instanței de judecată s-a cerut de către reclamantul H. A., partajul casei pârâților pe motiv că poseda o ordonanță președințială prin care aceștia au fost obligați a-i plăti suma de circa 5000 EUR. El își motivează acțiunea pe aceea că le-a împrumutat bani, adică pe B. I. și B. E., deși
B. E. niciodată nu a făcut un împrumut sau să fi beneficiat de așa-zisul împrumut făcut de soțul său.
Cu toate acestea, s-a dispus pe nedrept să îi restituie suma de 5000 EUR. Pe de altă parte, și reclamantul îi era dator lui B. I. cu suma de aproximativ tot 5000 EUR pentru lucrări de construcții și a solicitat ca pretențiile să se stingă reciproc.
În cursul procesului a dovedit că, casa din litigiu a fost agonisită și cumpărata doar din bani dobândiți prin donații personale făcute de mama pârâtei B. E. . Astfel fiind, partajul nu operează în cauză și nici vânzarea nu se justifică sub aspect juridic. Deci instanța a dispus vânzarea casei proprietate personală pentru a plăti o persoană de la care B. E. niciodată nu a împrumutat bani. Mai mult, pârâtul B. I. s-a oferit ca din pensie să plătească lunar până se va stinge debitul, dar instanța a respins și această ofertă. Așa fiind, pentru o sumă modică să vinzi o casă la licitație apare o bătaie de joc și o sfidare a normelor juridice, iar procesul nu este echitabil și just, încălcându-se normele europene in materie.
Intimatul, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare, însă la termenul din data de_ a solicitat respingerea apelului.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a probelor de la dosarul cauzei, tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Prin Ordonanța civilă nr.1665/2007 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar civil nr._ s-a admis cererea formulată de creditorul H. A. împotriva debitorului B. I. suma de 2000 lei, echivalentul a 4500 Euro plus dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 începând cu data de 1 martie 2007 și până la plata efectivă a creanței în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a ordonanței. Hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, astfel că creditorul a solicitat punerea în executare, sens în care s- a format dosarul execuțional nr.84/2007 al BEJ Pintea B. I. .
Întrucât imobilul înscris în CF C. T. nr.5634, nr.top 205-206/12/1 cu destinația de casă familială, curte și grădină în suprafață de 426 mp, prin sentința civilă nr.3276/2010 pronunțată în dosarul civil nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de H. A. în contradictoriu cu pârâții B.
I., B. E., Suciu D., B. A., Cordos D., ultimii trei pârâți fiind obligați să încheie cu soții B. contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul înscris în CF C. T., nr.5634, nr.top 205-206/12/1 constând din casă familială, curte și grădină în suprafață de 426 mp, în caz de refuz sentința urmând să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.
După rămânerea irevocabilă a sentinței și înscrierea în CF a dreptului de proprietate, creditorul a solicitat în prezentul dosar partajarea bunului prin atribuirea în favoarea pârâtului B. I., fără plata vreunei sulte în favoarea pârâtei B. E. . Prin Încheierea din_ pronunțată în dosarul civil nr._ s-a admis în principiu cererea de partaj formulată de reclamantul creditor H.
A., s-a constatat că cei doi soți au dobândit cu o contribuție egală de ½ parte imobilul, anterior menționat. Deoarece nici unul dintre pârâți nu a solicitat atribuirea imobilului în natură, nici unul nu și-a manifestat disponibilitatea de a achita sultă celuilalt și de imposibilitatea de partajare comodă în natură a imobilului, în conformitate cu dispozițiile art.673 indice 11 alin.1 Cod de procedură civilă s-a dispus vânzarea imobilului prin executorul judecătoresc. Cu privire la motivul de apel potrivit căruia prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului acesta este neîntemeiat. Decizia de obligarea a pârâtului B.
I. de a plăti reclamantului suma de 4500 Euro plus dobânda legală a fost dispusă printr-o hotărâre irevocabilă, care nu mai poate fi repusă în discuție în acest cadrul procesual, respectiv apel împotriva vânzării la licitație a imobilului. O.G nr.5/2000 prevede posibilitatea invocării unor aspecte de fond în cadrul contestației la executare, dacă împotriva ordonanței civile nu s-a formulat acțiune în anulare, dar nu în prezentul cadru procesual. Potrivit art. 10 din OG nr.5/2001 Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă. Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond impotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare impotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
Faptul că reclamantul datorează la rândul său pârâtului o sumă de bani reprezentând lucrări de construcții, solicitând compensarea, nu poate fi de asemenea analizat în acest cadru procesual, însă există căi procedurale prin care pârâții pot invoca acest aspect.
Cu privire la cota de contribuție celor doi soți la dobândirea imobilului în litigiu, există posibilitatea unei asemenea contestării doar odată cu fondul procesului, potrivit dispozițiilor art.673 8Cod de procedură civilă, ori în prezenta cale nu poate fi contestat fondul cauzei.
Scoaterea la vânzare la licitație publică prin executorul judecătoresc s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art.673 indice 11alin.1 Cod de procedură civilă ca o etapă finală a procesului de partaj așa cum prevăd dispozițiile legale în materie. Faptul că B. E. nu s-a împrumutat, nu are nici o relevanță întrucât va fi afectată de executare doar suma obținută pentru cota deținută de debitorul B. I., fără prejudicierea soției B. E. .
În fine, dispozițiile codului de procedură civilă nu prevăd o limită minimă a creanței sub care nu se poate solicita executarea silită a unui imobil. Nu există nici norme de drept comunitar și nici o practică CEDO în acest sens, contrar susținerilor apelanților care de altfel nu au făcut decât afirmații generale.
Posibilitatea creditorului de a plăti creanța în rate din pensia obținută poate fi analizată ulterior, într-un alt cadru procesual, acest motiv fiind străin de încheierea atacată.
Raportat la considerentele mai sus invocate în temeiul art.296 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefundat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de B. I. și B. E. împotriva încheierii civile fn din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 28 Iunie 2013.
Președinte,
O. R. G.
Judecător, Ana-SS
Grefier,
G. -C. Ț.
Red.dact.S.S./C.Ț.
5 ex/_
Jud.fond.F. C. J.
← Decizia civilă nr. 233/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 157/2013. Partaj judiciar → |
---|