Decizia civilă nr. 344/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 344/R/2013
Ședința publică din data de 6 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C. -N. PRIN P., împotriva deciziei civile nr. 419 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ *, privind și pe pârâtul
P. O. -I., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtului-intimat P. O. -I., avocat SS, în substituirea doamnei avocat S. Caterina, lipsă fiind reprezentantul reclamantului-recurent M.
C. -N. prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 5 februarie 2013, reclamantul-recurent a depus la dosar dovada achitării timbrajului aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate. Apreciază că în speță este vorba despre o lipsă de calitate procesuală, întrucât nu există identitate între subiectul dreptului legal și persoana care a intentat acțiunea.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin Sentința civilă nr. 15043 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. C. -N., invocată de instanță din oficiu și în consecință: s-a respins ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă cererea formulată de reclamantul M. C. -N. în contradictoriu cu pârâtul P. O. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Calitatea procesuală activă semnifică identitatea în persoana reclamantului a subiectului activ al raportului juridic dedus judecății. În prezenta cauză, legea prevede în mod expres persoana care are calitate procesuală activă pentru a solicita instanței încadrarea lucrărilor de construcții în prevederile autorizației de construire, iar acesta este organul care a aplicat sancțiunea.
Cercetând mențiunile procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a constatat că sancțiunea a fost aplicată de primarul M. ui C. -N., iar aceasta în acord cu prevederile art. 27 alin.
5 din același act normativ. Prin urmare, această persoană are calitatea procesuală activă de a se adresa instanței și de a solicita cele arătate în cererea de chemare în judecată, și nicidecum M. C. -N., prin primar. Prin urmare, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. C. -N. și, în consecința, a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, fără a cerceta și celelalte aspecte ce țin de formularea cererii de
intervenție în interes propriu (admiterea în principiu) sau de fondul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 419/_ pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins a nefondat apelul promovat de către reclamantul M. C. N. PRIN P. în contra Sentinței civile nr. 15043 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991,
rep., în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991 republicată, odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a
lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul verbal de constatare a contravenției.
Art. 27 din aceeași lege stabilește cine anume are în competență urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții, respectiv, cui îi revine competența de aplicare a sancțiunii în cazul în care se constată săvârșirea unei contravenții în domeniu, în speță fiind incidente prevederile al. 5 conform căruia " Procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, sefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului B. ești în a cărui raza s-a săvârșit contravenția".
Din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 2021/_, încheiat de P. ul municipiului C. -N., rezultă în mod evident că P. ul municipiului C. -N. este cel care a aplicat pârâtului intimat, ca o consecință a constatării contravenției săvârșită de acesta, amenda de 3000 lei.
Din dispozițiile art. 32 alin. 1 și 3, coroborat cu art. 28 alin. 1 și 26 din Legea nr. 50/1991 republicată, rezultă neîndoielnic că primarul este organul abilitat de lege să aplice sancțiunea, să sesizeze instanța pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a și b, respectiv, să aducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanță în condițiile alin. 2 și 3 ale art. 32 din același act normativ.
Prin urmare, așa cum corect a statuat prima instanță, singurul căruia legiuitorul i-a conferit competența de a sesiza instanța în condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, și de a pune în executare măsurile dispuse de instanță este exclusiv organul care a aplicat sancțiunea, în speță, P. ul municipiului C. -N. .
Susținerile apelantului privitoare la faptul că acțiunea formulată a fost semnată de P. ul municipiului C. -N. în calitate de reprezentant al
M. ui C. -N., în aplicarea prevederilor Legii nr.215/2001, nu pot fi primite, în condițiile în care, legiuitorul a înțeles să confere primarului, calitate procesuală de a promova astfel de cereri, edictând dispoziții speciale și exprese în acest sens, așa cum au fost ele anterior menționate.
Pe cale de consecință, având în vedere că P. ul municipiului C. -N. a aplicat amenda contravențională, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, coroborat cu art. 32 alin. 3, 28 alin. 1 și 27 din același act normativ, tribunalul a apreciat în acord cu instanța de fond, că P. ul municipiului C. -N. era singurul care avea competența de a sesiza instanța de judecată în vederea dispunerii obligării pârâtului la demolarea construcțiilor nelegal realizate, astfel încât M. ui
C. -N. nu justifică în cauză calitatea procesuală activă pentru promovarea prezentei cereri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M. C. -N., reprezentat prin primar, solicitând în principal casarea sentinței civile nr._ a Judecătoriei C. -N. și a deciziei civile nr. 419/_ a T. ului C., iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii de obligare a pârâtului P. O. I. la desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal în C. -N., str. Calea Turzii nr. 241 D.
În motivarea recursului reclamantul a criticat nelegalitatea hotărârii primei instanțe precum și a deciziei pronunțate în apel, atât cu privire la greșita reținere a excepției lipsei calității procesuale active a M. ui C. -
, cât și greșita aplicare a dispozițiilor art. 25, 26, 27, 28, 32 și 33 din Legea nr. 50/1991.
Cu privire la prima critică vizând greșita reținere a excepției lipsei calității procesuale active a M. ui C. -N., recurentul a arătat că cererea de chemare în judecată a fost redactată de M. C. -N. reprezentată prin primar, unitatea administrativ-teritorială fiind titulara drepturilor și obligațiilor ce decurg din lege - în speță, Legea nr. 50/1991 - în raporturile cu persoane juridice.
Acțiunea a fost promovată de municipiu reprezentat prin primar, în baza atribuțiilor conferite de Legea nr. 215/2001, art. 62 ce conferă primarului dreptul de a reprezenta în instanță unitatea administrativ- teritorială, care potrivit art. 21 din același act normativ este persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Recurentul a invocat și dispozițiile art. 61 alin. 3 din Legea nr.
215/2001.
Acțiunea a fost semnată de P. ul mun. C. -N., în calitate de reprezentant al M. ui C. -N. .
Faptul că în acțiune s-a menționat M. C. -N. reprezentat prin primar, nu poate fi sancționată cu respingerea acțiunii ca fiind
formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât M. C.
-N. reprezentat prin primar desemnează nu numai structura funcțională, ci însuși aparatul de specialitate ce include "primarul"; care, în activitatea curentă și în îndeplinirea atribuțiilor, a stat în proces în primă instanță.
Dreptul de a formula acțiunea nu poate fi îndeplinită de primar decât prin aparatul de specialitate pe care primarul îl are la dispoziție.
referitor la nelegala aplicare a dispozițiilor art. 25, 26, 27, 28, 32 și 33 din Legea nr. 50/1991, recurentul a invocat lipsa de consecvență a legii făcându-se referire când la "organele de control";, când la
"compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor județene și al primăriilor, când la "autoritatea administrației publice competente";.
Interpretarea teleologică relevă faptul că intenția legiuitorului este aceea de a proteja interesul unităților administrativ-teritoriale și implicit interesul general al statului, de a oferi cetățenilor un climat de siguranță, nu doar prin instituirea unor norme severe în domeniul construcțiilor, dar și prin asigurarea respectării acestora.
P. ul în nume propriu, nu poate justifica un astfel de interes, decât acționând în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale.
Inclusiv interpretarea gramaticală a art. 28 din Legea nr. 50/1991 scoate în evidență faptul că decizia de menținere sau desființare a construcțiilor executate nelegal aparține autorității administrației publice competente.
În opinia recurentului, interpretarea art. 32 alin. 1 - "organul care a aplicat sancțiunea"; - trebuie să aibă ca reper constatarea anterioară, respectiv faptul că în domeniul construcțiilor sancțiunea contravențională va fi reprezentată întotdeauna din amenda contravențională și măsuri complementare.
Dacă primarul este cel îndreptățit să stabilească cuantumul amenzii contravenționale, măsurile complementare rămân la aprecierea organelor de control, care dețin competența de a analiza, de la caz la caz, justețea uneia sau alteia dintre măsuri.
Întrucât sancțiunea prev. de art. 32 vizează strict măsurile complementare dispuse de către organele de control abilitate, expresia
"organul care a aplicat sancțiunea"; nu se poate referi decât la acestea nu și la primar.
Coroborând această afirmație cu dispoziția expresă a art. 28 alin. 2 la care face referire art. 32 alin. 1, rezultă cu certitudine că municipiul reprezentat prin primar are calitatea procesuală activă în cadrul acțiunilor prev. de Legea nr. 50/1991.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea, cu majoritate de voturi, constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, este de menționat că toate criticile referitoare la nelegalitatea sentinței civile nr. 15043/_ a Judecătoriei C. -N. nu pot fi analizate în cadrul recursului, întrucât această hotărâre a fost supusă căii de atac a apelului, care a și fost exercitată de către reclamantul recurent, iar criticile vizând nelegalitatea sentinței au putut fi invocate prin apelul declarat.
În recurs criticile de nelegalitate pot viza exclusiv decizia pronunțată în apel - decizia nr. 419/_ a T. ului C. .
Având însă în vedere că apelul a fost respins ca nefondat, iar motivele de apel se regăsesc și în cadrul motivelor de recurs, curtea va proceda la analizarea căii de atac prin raportarea motivelor de nelegalitate strict la cele statuate prin decizia nr. 419/_ a T. ului C. .
Referitor la prima critică vizând greșita reținere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului M. C. -N., aceasta nu este fondată.
Din conținutul motivelor de recurs reiese că în opinia reclamantului, prin faptul că acțiunea promovată a fost semnată de P. ul mun. C. -N., în calitate de reprezentant al municipiului, prin aparatul de specialitate pe care primarul îl are la dispoziție, excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului este nelegal reținută.
Totodată, afirmă recurentul că unitatea administrativ-teritorială este titulara drepturilor și obligațiilor ce decurg din lege - Legea nr. 50/1991 - în raporturile cu persoanele juridice.
Aceste susțineri nu sunt întemeiate, în opinia majoritară a curții, raportat la dispozițiile Legii nr. 215/2001 și ale Legii nr. 50/1991.
Din prevederile art. 27 ale Legii nr. 50/1991 rezultă că obligația de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții, precum și abilitatea de a aplica sancțiuni sau de a se adresa instanțelor judecătorești revine: președinților consiliilor județene, primarilor și organelor de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene.
În prezenta speță se impune a se analiza din perspectiva legii administrației publice locale reglementările vizând primarul, municipiul și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale, întrucât Președintele Consiliului Județean C. nu este parte în litigiu.
P. ul și autoritățile administrației publice locale, - dispozițiile referitoare la atribuțiile ce îi revin primarului - în sensul că funcționează ca autoritate a administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii în condițiile legii și în sensul că primarul îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege se regăsesc în dispozițiile art. 23 alin. 2 și 63 lit. e din Legea nr. 215/2001.
Același act normativ prevede în art. 20 alin. 1 că municipiile sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.
Raportat la prevederile art. 20 din Legea nr. 215/2001, municipiul este unitate administrativ-teritorială, cu toate caracteristicile prevăzute de art. 21 din același act normativ, fără însă a funcționa ca autoritate a administrației publice locale.
Prin urmare, din economia reglementării în materie reiese că primarul, autoritățile administrației publice locale și municipiul sunt entități juridice diferite, cu atribuții expres și distinct stabilite, neputându- se pune semnul egalității și niciuna dintre aceste entități neputând exercita atribuții care, fie prin legea administrației publice locale, fie prin legi speciale ( în speță Legea nr. 50/1991) sunt conferite unei anume entități.
Referitor la dispozițiile Legii nr. 50/1991 evocate de reclamant în cadrul motivelor de recurs și criticate în sensul că au fost greșit aplicate, curtea cu majoritate de voturi constată că nici aceste motive nu sunt întemeiate.
Reclamantul critică lipsa de consecvență a legiuitorului care în conținutul art. 25, 26, 27, 28, 32 și 33 din Legea nr. 50/1991, face referire când la "organele de control";, când la "compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor județene și al primăriilor, când la
"autoritatea administrației publice competente";.
Împrejurarea că municipiul, autoritățile administrației publice și primarul, constituie entități juridice distinct reglementate în legislația în materia administrației publice locale - Legea nr. 215/2001 - a fost analizată în cadrul abordării primului motiv de recurs, cele acolo arătate păstrându-și valabilitatea în sensul că cele trei autorități sunt total distincte, neputându-se pune semnul egalității între ele.
Lipsa de consecvență a legiuitorului nu poate fi analizată ca motiv de recurs, puterea legiuitoare și puterea judecătorească fiind distincte, cu atribuțiile lor specifice conferite prin Constituție și legi organice, atribuțiile
instanțelor limitându-se la a veghea la corecta aplicare a legii, nu la criticarea și corectarea acesteia.
Curtea, cu majoritate de voturi, constată că statuările instanțelor de fond cu privire la aplicarea prevederilor art. 26, 27, 28, 32 din Legea nr. 50/1991 - în sensul că abilitatea de a se sesiza instanța de judecată cu solicitarea de obligare a pârâtului să desființeze lucrările de construcții executate nelegal - sunt corecte, pertinente și complete, astfel încât nu se impune reluarea analizării lor.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 50/1991, rezultă că obligația de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții, precum și abilitatea de a aplica sancțiuni sau de a se adresa instanțelor judecătorești revine: președinților consiliilor județene, primarilor și organelor de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene.
Reiese și din conținutul acestei dispoziții, alături de cele prevăzute în art. 27, 28 și 32 din Legea nr. 50/1991, astfel cum au fost analizate de către instanțele de fond, că, în materia aplicării sancțiunilor și sesizării instanțelor judecătorești pentru faptele ce constituie contravenții (potrivit art. 26 din Legea nr. 50/1991), sunt expres și limitativ enumerate entitățile
juridice cărora legea le conferă aceste atribuții: de a aplica sancțiuni și de a sesiza instanțele judecătorești.
Aceste entități sunt: președinții consiliilor județene, primarii și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene.
Referitor la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, însuși recurentul recunoaște că decizia de menținere sau desființare a construcțiilor executate nelegal aparține autorității administrației publice locale. În mod greșit insă concluzionează recurentul că raportat la art. 28 alin. 2 din aceleași act normativ, rezultă cu certitudine că municipiul, reprezentat prin primar are calitate procesuală activă.
Din coroborarea tuturor dispozițiilor legale invocate din legea administrației publice locale și legea specială nr. 50/1991 curtea, cu majoritate de voturi apreciază că în mod corect au reținut instanțele de fond că M. C. -N. nu are calitate procesuală activă în a întreprinde demersul de obligare a pârâtului P. O. I. la desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal în C. -N., Calea Turzii nr. 241 D.
Prin Legea nr. 50/1991 municipiului ca unitate administrativ- teritorială nu îi este conferită nicio atribuție în aplicarea acestui act normativ, iar potrivit Legii nr. 215/2001 municipiul nu se identifică cu niciuna din autoritățile expres și limitativ prevăzute în art. 27 din Legea nr. 50/1991.
În cauză calitate procesuală activă în promovarea acțiunii având ca obiect obligarea pârâtului să desființeze construcțiile executate nelegal revine primarului municipiului, în temeiul art. 63 lit. e din Legea nr. 215/2001, coroborat cu art. 27 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
O ultimă observație ce se impune a fi făcută e aceea că în speță, în fața primei instanțe, P. ul municipiului C. -N. a făcut o cerere de intervenție în interes propriu, asupra căreia instanța a omis să se pronunțe. Intervenientul nu a declarat apel împotriva sentinței, aceasta fiind apelată
doar de către reclamantul M. C. -N., iar efectul devolutiv al apelului este limitat de ceea ce s-a apelat, instanța de apel neputându-e pronunța asupra unui aspect cu care nu a fost sesizată. Prin urmare, în absența exercitării de către intervenient a căilor de atac, în cuprinsul cărora să critice nesoluționarea de către prima instanță a cererii de intervenție, instanța de recurs nu se poate pronunța asupra acestui aspect. Omisiunea soluționării unei cereri în cadrul unui litigiu, nu constituie motiv de ordine publică, fiind la latitudinea părții căreia instanța nu i-a judecat cererea opțiunea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, pentru a critica această nesoluționare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., cu majoritate de voturi,curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate de voturi:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C. -
prin P. împotriva deciziei civile nr. 419 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTORI GREFIER
-T. N. M. C. V. M. L.T.
OPINIA SEPARATĂ
În opinia judecătorului dizident, soluția legală ca se impunea a fi pronunțată în cauză, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și
(3) C.pr.civ., era aceea de admitere a recursului reclamantului, modificarea deciziei tribunalului și rejudecând, admiterea apelului reclamantului și anularea sentinței judecătoriei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond
la aceeași judecătorie, pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 2021 din_, încheiat de M. C. -N., Direcția Poliției Comunitare, S. Control Urbanism și Disciplină în Construcții, s-a constatat că P. O. -I. în calitate de proprietar al terenului situat în C.
-N., str. Calea Turzii nr. 41D, a executat o fundație din beton armat, cu dimensiunile de 15.00 x 15.00, fără a deține autorizație de construire, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă de 1.000 lei în baza art. 26 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 50/1991, s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor și intrarea în legalitate conform prevederilor legale în vigoare, în termen de 180 de zile.
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2010 la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr._, M. C. -N. prin P., a solicitat în baza art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 și art. 1075 și următoarele din Codul civil, obligarea pârâtului P. O. -I. la desființarea lucrărilor de construcție executate nelegal în C. -N., str. Calea Turzii nr. 241D, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 15043 din 5 octombrie 2011, a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtului, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținând că sancțiunea fiind aplicată de primar, acesta avea calitate activă să intenteze acțiunea, iar nu M. C. -N. .
La rândul său, Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 419 din 25 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.
C. -N. prin P., împotriva sentinței civile nr. 15043 din_ a Judecătoriei C. -N., reținând că întrucât P. ul municipiului C. -N. a aplicat amenda contravențională, acesta era singurul care avea competența de a sesiza instanța de judecată pentru obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor edificate fără autorizație.
Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin.(1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești, pentru a dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, sau desființarea construcțiilor realizate nelegal.
În materie contravențională, se face distincție între agentul constatator (în speță inspectorul D. Ștefana), cel care aplică sancțiunea (în speță primarul municipiului C. -N. ) și organul din care fac parte agentul constatator, pe care instanțele de fond nu s-au străduit să-l identifice.
Dacă procesul-verbal de constatare a contravenției încheiat de organul de control al administrației publice locale se înaintează în vederea aplicării sancțiunii, primarului unității administrativ-teritoriale conform art.
27 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, iar primarul este "șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, pe care îl conduce și controlează"; potrivit art. 66 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 215/2001, iar "organ"; înseamnă un grup de persoane care îndeplinește o funcție administrativă, or potrivit art. 67 alin.
(1) din aceeași lege "P. ul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție, înseamnă că "organul care a aplicat sancțiunea (ce) va sesiza instanțele judecătorești"; (art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991), nu este P. ul M. ui C. -N., ci organismul din care acesta face parte.
La termenul din 15 iunie 2011 fila 28-29, P. ul municipiului C. -N. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcție executate nelegal
de către pârât, asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat nici în principiu și nici pe fond, dar nici măcar nu l-a citat în instanță, deși în considerentele sentinței s-a făcut vorbire despre formularea cererii de intervenție.
Acesta constituie un motiv de ordine publică, pe care instanța de control judiciar are obligația să îl invoce din oficiu, coroborat cu lipsa rolului activ al judecătorului.
Față de impreciziunile actelor normative în materia administrației publice locale și de soluțiile judecătorești, se impunea ca acțiunea introductivă de instanță să fie intentată atât de M. C. -N. prin P., cât și de P. ul M. ui C. -N., iar dacă instanța nu s-a pronunțat cu privire la vreuna dintre părți (în speță prima instanță nu s-a pronunțat în principiu și în fond asupra cererii de intervenție în interes propriu formulată de P. ul municipiului C. -N. ), acest aspect să fie criticat prin cererea de apel și respectiv de recurs.
Judecător
T. D.
Red.TD:_
Dact.CC:_
| ← Încheierea civilă nr. 191/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 665/2013. Obligatie de a face → |
|---|
