Decizia civilă nr. 3465/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3465/R/2013
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M. -C. V.
A. -T. N.
G. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. M. și B.
C. -R., împotriva sentinței civile nr. 616 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe pârâții SC M. ÎN P. S., SC C. S., SC AEGECOM S., C. LOCAL B. M., M.
B. M., P. M. B. M., precum și pe chematul în garanție S. R. PRIN AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Se constată că la data de 10 septembrie 2013, pârâtele-intimate au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 4 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 616 din 17 aprilie 2013 a T. ui Maramureș, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele S.C. A. SA, S.C. M. ÎN P. S. și S.C. C. S., raportat la sentința civilă nr. 307 din_ a Judecătoriei B. M. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P.
M. B. M., M. B. M. PRIN PRIMAR și C. LOCAL AL M.
M. .
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare- cumpărare nr. 2476/_, nr. 2749/_ și nr. 2750/_ .
S-a respins acțiunea civilă intentată de reclamanții B. M. și B.
-R. în contradictoriu cu pârâții S.C. A. SA, S.C. M. ÎN P. S. și
S.C. C.
S., P.
M.
B. M., M.
B.
M. PRIN PRIMAR și
C.
LOCAL AL M.
B. M. .
S-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție a S.
R. prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B., formulată de pârâții P. M. B. M. și M. B. M. prin PRIMAR.
Au fost obligați reclamanții să îi achite pârâtei S.C. M. ÎN P. S. cheltuieli de judecată în sumă de 1.800 lei, iar pârâtei S.C. C. S. cheltuieli de judecată în sumă de 1.800 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele S.C. M. ÎN P. S., S.C.A. S. și
S.C.C. nu este fondată, întrucât prin sentința civilă nr. 307 din_ a Judecătoriei B. M., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 24 din_ a T. ui Maramureș, reclamanții au încercat să își valorifice pretențiile în temeiul Legii nr. 18/1991, pe când actuala acțiune este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, este prescris față de prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform cărora acțiunea trebuia introdusă în termen de un an și 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamanților a fost respinsă, deoarece prin sentința civilă nr. 908/_ a T. ui B. - definitivă prin decizia civilă nr. 16/_ a Curții de Apel B. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5727/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție - s-a admis contestația reclamanților, s-a anulat decizia nr. 13 din_ și a fost obligată AVAS să emită o nouă decizie de soluționare în fond a notificării nr. 125 din_, cu motivarea că terenul a fost trecut în proprietatea statului, în prezent fiind deținut de o societate comercială privatizată prin intermediul AVAS.
Ulterior finalizării acelui proces, AVAS le-a comunicat reclamanților o listă cu documentele care trebuie depuse pentru a se reanaliza dosarul.
În actualul proces, reclamanții nu au chemat-o în judecată pe AVAS, deși s-a stabilit cu putere de lucru judecat că aceasta este cea care trebuie să le soluționeze notificarea.
Faptul că AVAS a fost chemată în garanție de pârâta P. municipiului B. M., nu îi conferă calitatea de pârâtă în acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. M. și
B. C. -R., solicitând casarea ei și retrimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea recursului, reclamanții au susținut că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., deoarece a reținut în mod greșit că sentința civilă nr. 908 din_ a T. ui B., ar avea autoritate de lucru judecat în ceea ce privește terenul ce face obiectul prezentei cauze.
Această rațiune este greșită, fiindcă sentința civilă nr. 908 din_ a
T. ui B. a fost pronunțată ca urmare a contestării de către recurentă a deciziei nr. 13 din_ emisă de AVAS B. prin care le-a respins notificarea nr. 25/N/_, motivând că terenul este situat în extravilan și prin urmare sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991. Nu au supus controlului judecătoresc calitatea AVAS de entitate învestită cu
soluționarea notificării, respectiv dacă sunt aplicabile sau nu în cauză dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Recurenții nu dețin nicio dovadă privind trecerea terenului ce face obiectul litigiului, de la antecesorii lor în proprietatea statului, situație în care terenul nu a intrat în proprietatea statului și nu a intrat legal în proprietatea S.C. A. SA, astfel că nu se poate interpreta aplicarea sentinței civile nr. 908/2007 a T. ui B., în sensul încălcării Legii nr. 10/2001 și anume că AVAS B. este unitatea care trebuie să soluționeze notificarea chiar și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Recurenții au mai criticat sentința tribunalului și pentru că s-a admis excepția formulată de Primăria Baia Mare, M. B. M. și C. local B.
M., privind lipsa capacității lor procesuale, fără ca aceasta să fie motivată legal, fără a analiza situația juridică a terenului prin încălcarea art. 26 alin.
(3) din Legea nr. 10/2001 și fără respectarea deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
S.C. A. SA (fostul Trust de Construcții Maramureș), a primit terenul în litigiu începând cu anul 1971 spre folosință până la 31 martie 1973, pe durata existenței unei organizări de șantier; cum lucrările de construcții au încetat în anii 1980, terenul trebuia predat conform Decretului nr. 14/1958. După anul 1990, unitatea administrativ-teritorială nou înființată a preluat toate drepturile și obligațiile celei anterioare și trebuia să analizeze statutul terenului aflat la dispoziția sa, iar în cazul în care trebuie restituit în baza legilor de restituire, să îl restituie proprietarilor de drept.
Rezultă că notificarea reclamanților-recurenți nr. 25 din_ trebuia soluționată de Primăria Baia Mare, iar după modificarea legii, de către M.
B. M. și întrucât nu au făcut-o, s-au adresat instanței care avea obligația să soluționeze notificarea pe fond, conform deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Deși nu a infirmat aceste argumente logice și juridice, prima instanță în mod nejustificat a admis excepția lipsei calității procesuale a Primăriei și
M. B. M., reproșându-le reclamanților că nu au acționat mai devreme, or legea nu impune un termen limită până la care cei în drept pot apela la justiție în cazul în care entitatea învestită nu a emis decizia, iar procedurile de soluționare aplicate dosarului întocmit în baza Legii nr. 10/2001 au fost netransparente, întrucât reclamanților nu li s-a comunicat referatul comisiei tehnice locale pentru a formula o poziție față de el, iar după ce dosarul a fost trimis la AVAS, aceasta nu le-a comunicat nimic până la emiterea deciziei de respingere a notificării.
Respingerea calității procesuale a C. ui B. M. este nemotivată, întrucât acesta are calitate procesuală pasivă ca organism ce aparține de structura organizatorică a unității administrativ-teritoriale, raportat la prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. b) art. 122 și art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
Tot în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, or art. 45 din Legea nr. 10/2001 se referă la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilele trecute în proprietatea statului cu titlu, pe când terenul în litigiu nu a trecut la stat în baza vreunui titlu legal, astfel că în mod
eronat prima instanță a extins aria de aplicare a art. 45 alin. (5) și la alte imobile decât cele preluate printr-un titlu de stat.
Prima instanță a considerat în mod nejustificat că lipsa calității de proprietar a vânzătorului și frauda la lege ar fi cauze de nulitate absolută vizate de art. 45 alin. (5), text ce se referă la imobile trecute în proprietatea statului cu titlu valabil sau nu. Drept urmare, statul este proprietar al acestor imobile, iar în cazul înstrăinării acestora este improbabilă solicitarea de a se constata nulitatea actelor de vânzare-cumpărare, invocându-se lipsa calității de proprietar a vânzătorului. Această cauză de nulitate poate fi invocată cu certitudine în cazul în care imobilul nu a trecut în proprietatea statului, iar actele de înstrăinare s-au realizat cu încălcarea legii, dar în acest caz imobilul nu se află în situația celor descrise de art. 45 din Legea nr. 10/2001. Aceeași observație este valabilă și în cazul invocării fraudei la lege ca și cauză de nulitate.
Dacă s-ar admite o astfel de interpretare, prin care s-ar limita în timp dreptul de a solicita constatarea nulității unor acte juridice din cauza fraudei, s-ar crea o discriminare nejustificată între drepturile proprietarilor obișnuiți, care au un drept imprescriptibil în timp de a constata nulitatea unui act juridic cu privire la un imobil ce le aparține pe motiv de fraudă și drepturile unor proprietari a căror imobile fac obiectul Legii nr. 10/2001 a căror drepturi nu sunt protejate identic în fața unor fraude, cu cele ale celorlalți proprietari. Interpretarea primei instanțe nu poate fi acceptată, întrucât s-ar crea impresia că legiuitorul ar fi dorit să protejeze situațiile de fraudă în cazul imobilelor supuse Legii nr. 10/2001.
În concluzie, au arătat recurenții, că întrucât terenul în litigiu nu a trecut în proprietatea statului, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, iar admiterea excepției privind constatarea nulității absolute parțiale referitoare la actele de vânzare-cumpărare ce vizează acest teren de către instanța de judecată, este nelegală.
Intimata S.C. A. SA B. M. prin întâmpinare depusă la dosar fila 18-19, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatele S.C.M. ÎN P. S. B. M. și S.C. C. S. B. M. prin întâmpinare depusă la dosar filele 21-27, au solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Aceste intimate au depus și concluzii scrise la dosar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect că întrucât prin sentința civilă nr. 908 din_ a T. ui B., rămasă definitivă prin decizia civilă nr.16 din_ a Curții de Apel B. și devenită irevocabilă prin decizia nr. 5727 din_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, s-a admis contestația reclamanților, s-a anulat decizia nr. 13 din_ și s-a dispus obligarea AVAS B. să emită o nouă decizie de soluționare în fond a notificării reclamanților nr. 125 din_, cu privire la terenul în suprafață de 1407 mp din parcela cu nr. top 2708/274, situat în municipiul B. M., B-dul B. nr. 42.
Întrucât terenul a fost preluat de stat și se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, reclamanții trebuiau să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe AVAS B. .
În baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamanții pot chema în judecată orice persoane fizice sau juridice doresc, dar pentru valorificarea pretențiilor lor, era obligatorie chemarea în judecată în calitate de pârâtă a AVAS B. .
Terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind preluat de stat prin decretele nr. 632/1973, nr. 700/1968, nr. 119/1967, și nr. 739/1973, de la CAP Recea, în patrimoniul căreia se aflau în momentul exproprierii.
Nu există așadar niciun dubiu în privința faptului că terenul în litigiu a fost preluat de S. R. și că sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001.
Indiferent că reclamanții au solicitat sau nu T. ui B. să constate că AVAS B. este entitate învestită cu soluționarea notificării lor nr. 125 din_, aceasta are obligația să o soluționeze în baza sentinței civile nr. 908 din_ a T. ui B., dată în baza art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Prima instanță nu a încălcat prevederile art. 26 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, fiindcă a soluționat acțiunea reclamanților; prin soluționarea acțiunii reclamanților în sensul respingerii ei ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. M., M. B. M. și C. local al municipiului B.
M. . Dar respingând acțiunea în baza excepției lipsei calității procesuale pasive, așadar acțiunea nu a fost judecată pe fondul cauzei, prima instanță nu putea face aplicarea deciziei nr. XX din anul 2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză, pentru că terenul se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, calitate procesuală pasivă având AVAS B., care nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă.
Natura juridică a terenului în litigiu este pe deplin stabilită, iar sentința primei instanțe este motivată în fapt și în drept sub aspectele criticate de recurenți, aceștia nefiind nemulțumiți în realitate de soluția primei instanțe, nu de considerentele sentinței.
Este adevărat că după expirarea termenului de soluționare a notificării de către entitatea învestită, persoana interesată poate formula oricând plângere la secția civilă a tribunalului, împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării, dar în speță acțiunea reclamanților nu a fost respinsă ca fiind prescrisă.
A fost respins ca prescris doar capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevede că prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și prin OUG nr. 145/2001, dar cu toate acestea, reclamanții nu au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare înăuntrul termenului imperativ defipit de lege.
Prin această limitare în timp a termenului înăuntrul căruia poate fi introdusă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu privire la imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a urmărit să lămurească într-un termen scurt aceste raporturi juridice, iar nu să producă o discriminare între persoanele care solicită retrocedarea imobilelor în temeiul Legii nr.10/2001 și persoanele care solicită constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare- cumpărare în baza dreptului comun. Iar judecătorul este obligat să aplice dreptul intern, în speță art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, statele se bucură de o marjă de apreciere, având posibilitatea ca în interesul stabilității raporturilor juridice, să instituie termene speciale de prescripție, derogatorii de la dreptul comun.
Reclamanții au avut la dispoziție termenul legal înăuntrul căruia aveau posibilitatea să solicite constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, nu au făcut dovada că în termenul legal ar fi fost împiedicați să formuleze acest capăt de cerere și nu au cerut repunerea în termenul de exercitare a acestui capăt de cerere, ceea ce înseamnă că sunt în culpă, or nimeni nu poate invoca propria-i incorectitudine pentru a solicita protecția unui drept.
Întrucât acțiunea având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001 (exclusiv capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare care a fost respins ca fiind prescris) a fost respinsă pe baza excepției lipsei calității procesuale pasive, așadar nu pe fondul cauzei, în speță nu sunt incidente dispozițiile ar. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamanților împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută ca legală și temeinică.
Întrucât recurenții se află în culpă procesuală, în baza art. 274 alin.
(1) C.pr.civ., vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei în favoarea intimatei S.C. M. ÎN P. S. B. M. și în sumă de 1.500 lei în favoarea intimatei S.C.C. S. B. M., reprezentând onorarii de avocat conform chitanțelor aflate la fila 29.
Intimata S.C. A. S. B. M. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, dar nu a indicat cuantumul acestora și nu au depus la dosar dovada ocazionării lor, situație în care nu îi vor fi acordate
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. M. și B.
C. -R. împotriva sentinței civile nr. 616 din 17 aprilie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să le plătească intimatelor S.C. M. ÎN P.
S. B. M. și S.C.C. S. suma de câte 1500 lei fiecăreia, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.
Președinte,
Judecători,
T.
D.
M. -C.
V.
A.
-T. N.
G.
,
M.
-L.
T.
Red.TD:_
Dact.CC:_ -2 ex.
Jud.fond:S. T. A.A.
| ← Încheierea civilă nr. 36/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 4025/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
