Încheierea civilă nr. 31/2013. Legea 10/2001

ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUL SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 3184

INCHEIEREA CIVILĂ NR.31/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din 8 februarie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: C.

V.

B.

Grefier: L.

C.

Pe rol fiind indreptarea erorilor materiale strecurată in sentința civilă nr. 786/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .

Judecarea cererii s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților. Instanța lasă cauza in pronunțare in baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Revăzând motivarea sentinței civile nr. 786/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, instanța a constat că la redactarea considerentelor și a dispozitivului acestei sentinței a săvârșit erori de calcul cu privire la întinderea suprafeței pentru care reclamanta K. R. este îndreptățită la măsuri reparatorii din imobilele cu nr. top. 14039/9/1, respectiv nr. top. 14131.

Astfel, in cazul imobilului cu nr. top. 14039/9/1 instanța a scris greșit suprafața de 2971 m.p., căci împărțind la doi suprafața de 11.769 m.p. a acestui imobil, pentru a determina suprafața aferentă cotei ce se cuvine reclamantei K. R., iar apoi scăzând din rezultatul împărțirii suprafeței de 3000 m.p. pentru care reclamanta a recunoscut că i-a fost deja stabilit dreptul de proprietate, rezultatul este 2884,5 m.p.

Apoi, referitor la imobilul cu nr. top. 14131, instanța a scris greșit suprafața pentru ca i se cuvin reclamantei măsuri reparatorii - 100 m.p., căci scăzând din suprafața totală expropriată de 2997,6 m.p. suprafața de 1100 m.p. cooperativizată, pentru a determina suprafața expropriată de la antecesorii reclamantei K. R. și împărțind rezultatul scăderii la 2, pentru a determina cota cuvenită reclamantei, rezultatul este 948,8 m.p., nu 100 mp. cum s-a scris in dispozitivul sentinței. Potrivit dispozițiilor art. 281 Cod pr.civ, erorile de calcul din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate de instanță din oficiu sau la cerere, prin încheiere dată in camera de consiliu.

În opinia tribunalului, greșelile de calcul strecurate in considerentele și dispozitivul sentinței sunt erori materiale in sensul art. 281 Cod pr.civ, considerent pentru care, in temeiul disp. art. 281 va dispune îndreptarea erorilor strecurate in sentința mai sus menționată potrivit dispozitivului prezentei incheieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Îndreaptă erorile materiale strecurate in considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 786/2012 pronunțată la data de_ în dosar nr._, astfel:

În pag. 2 paragraful 3 rândul 5 din considerente și paragraful 3, rândul 3 din considerente, suprafața de teren se trece corect 2884,5 m.p. in loc de 2971, iar in pagina3 paragraful 11 rândul 6 din considerente și paragraful 3 rd. 5 din dispozitiv, suprafața de teren se trece corect 948,8 m.p. in loc de 100 m.p.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2013.

Președinte, Grefier,

C. V. B. L. C.

Red. CB/dact. CB _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 31/2013. Legea 10/2001