Decizia civilă nr. 3466/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3466/R/2013
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -A. P.
G. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare, după recalificare, recursul declarat de reclamantul M. V., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MUNISTERUL F. P. - D. M. împotriva sentinței civile nr. 333 din 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriile de recurs, recurenții au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin MFP - D. M., întrucât în mod nejustificat se solicită respingerea cererii de chemare în judecată. În mod greșit au fost invocate prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, întrucât acest decret a fost abrogat, iar acțiunea a fost introdusă după abrogarea acestuia. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin MFP-D. M., sun aplicabile prevederile art. 505 alin. 4 din Codul de procedură penală, text pe care de asemenea este întemeiată cererea de chemare în judecată.
Prin recursul declarat, pârâtul solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată. Se arată faptul că măsura arestării a fost una legală, și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Toate aceste susțineri sunt neîntemeiate. Atunci când se analizează o măsură judiciară, arestarea nu se raportează la momentul când a fost luată măsura, ci la momentul când s-a pronunțat soluția finală. Ori atât timp cât reclamantul a fost inculpat într-un dosar penal, în care a fost arestat și în
care a fost dată în final o soluție de achitare. Raportat la aceste împrejurări, în speță sunt incidente prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, măsura arestării este o măsură nelegală, abuzivă, astfel că suntem în prezența unei erori judiciare, de aceea reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în speță nu este necesară întrunirea acestora, întrucât acțiunea nu a fost întemeiată pe prevederile dreptului comun, ci pe prevederile speciale din Codul de procedură penală.
Cu privire la recursul declarat de reclamant, pune concluzii în sensul respingerii acestuia ca nefondat, întrucât nu se justifică majorarea despăgubirilor civile. În opinia sa, cuantumul daunelor morale a fost apreciat corect, raportat la numărul de zile în care a fost privat de libertate, la consecințele dovedite și la jurisprudența Curții de A. C. .
În concluzie apreciază că ambele recursuri sunt nefondate și solicită respingerea acestora ca atare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 333 din 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a F. P. M., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de același pârât, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. V., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentată, în baza împuternicirii nr. 199128/_, de către Direcția Generală a F.
P. M. și în consecință, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata către reclamantul M. V. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune materiale și a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că S. R. are calitatea procesuală pasivă conferită expres de textul art. 505 alin. 4 Cod procedură penală care dispune că "Reparația este în toate cazurile, suportate de Stat, prin Ministerul Finanțelor Publice";.
Referitor la excepția inadmisibilității, tribunalul a reținut că potrivit art. 505 alin. 2 și alin. 3 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 5 din Convenție reclamantul are dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate. Art. 5 din Convenție, condiționează acordarea de despăgubiri doar de existența unei arestări nelegale, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească anterioară prin care să se constate nelegalitatea reținerii sau arestării.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv 84 de zile, în perioada_ -_ .
Prin Sentința penală 561/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, deducându-se arestul preventiv.
În recurs prin decizia nr. 582/_ C. de A. C. l-a achitat pe reclamant, reținând că dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, reținând că nu s-a dovedit vinovăția acestuia.
Pe durata arestării preventive reclamantul și familia sa au suferit un prejudiciu moral, lipsind contactul liber cu membrii familiei, suportând efectele negative ale percepției condamnării față de persoana reclamantului care era privit ca infractor.
Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunități de a desfășura activități sau de a continua activități care erau în curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici C. Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Or, judecând în echitate, s-a apreciat că suma de 10.000 lei acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa privată cât și cea socială.
În ceea ce privește daunele materiale, suma de 250.000 lei solicitată cu acest titlu nu a fost dovedită de reclamant prin probele administrate.
Declarațiile martorilor Motiuc M. și Ulici C. au relevat că au existat decese în rândul efectivului de ovine din turma reclamantului dar nu s-a dovedit împrejurarea că aceste decese au avut ca și cauză (consecința îmbolnăvirii animalelor) lipsa de la domiciliu a reclamantului.
De asemenea din adresa nr. 102/_ emisă de Cabinet Medical Veterinar Bocicoiu M. rezultă că reclamantul și familia sa figura în evidențe în perioada_ -_ cu un efectiv raportat de 247 ovine și nu au raportate/înregistrate mortalități.
Din Registrul Agricol 2010-2012 comunicat la dosar de primărie rezultă că în 2010 efectivul de ovine din turma reclamantului a sporit. Astfel, în semestrul I 2010 acesta era înregistrat cu un efectiv de 80 ovine (total) din care 80 femele pentru reproducție iar în semestrul II 2010 avea un efectiv mai mare de 250 ovine din care 150 femele pentru reproducție.
În consecință tribunalul a reținut că prejudiciul material constând în contravaloarea a 81 de ovine moarte nu a fost dovedit de reclamant.
Raportat la considerentele de mai sus și în considerarea dispozițiilor art. 504-505 Cod procedură penală acțiunea reclamantului a fost admisă în parte conform dispozitivului.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul M. V. și pârâtul S.
prin Ministerul Finanțelor Publice
.
În ședința publică din_, a fost recalificată calea de atac din apel în recurs, potrivit dispozițiilor art. 2821Cod proc.civ.
Reclamantul
a solicitat schimbarea în parte a hotărârii și în rejudecare, admiterea acțiunii în totalitate, cu consecința obligării pârâtului la plata despăgubirilor în sumă totală de 325.000 lei.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că în mod nelegal nu s- au acordat daune materiale, pentru pierderea celor 81 ovine în valoare de
25.000 lei.
Martorii audiați au confirmat că recurentul s-a ocupat de munca în gospodărie, îngrija turma de oi pe care o avea în proprietate iar în perioada în care reclamantul a fost arestat, iau murit 90-100 capete ovine, datorită modului defectuos în care au fost îngrijite de soție. A mai arătat că înainte de arestare avea un nr. de 80 ovine femele pentru reproducție și a cumpărat 171 ovine, la data arestării avea 2510vine din care au murit 81. recurentul a arătat că nu a putut face dovada că moartea animalelor s-a datorat lipsei sale de la domiciliu, dar nici pârâtul nu a putut face dovada contrară.
Referitor la daunele morale, recurentul reclamant a arătat că suma de
10.000 lei este insuficientă și cuantificând această sumă pe zi de detenție ar rezulta 119,04 lei (sub 25 euro). Această sumă a fost apreciată ca insuficientă, întrucât a fost încălcată libertatea individuală a reclamantului, drept inalienabil garantat prin art. 23 din Constituție și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul a arătat că pe parcursul celor 3 luni a avut aproape 15 intervenții procesuale, fiind supus la un proces lung și obositor, iar trăirile sufletești, suferințele au fost majore, constatând că se refuza aplicarea legii.
Arestarea i-a creat recurentului prejudicii de neacoperit, dar cuantificabile, ca urmare a faptului că a fost ridicat de acasă, împiedicat să ia legătura cu aparținătorii sau apărătorii, încătușat, ținut în stare de veghe aproape 2 zile și apoi arestat, fiind păzit de jandarmi cu cagule, fiind tratat ca un infractor deosebit de periculos.
Chiar dacă ulterior a fost pus în libertate, recurentul a susținut că în comunitatea din care face parte a fost și este tratat ca un infractor, pierzându-și prietenii și fiindu-i afectat prestigiul în comunitate.
A invocat practica judiciară în materie, respectiv decizia nr. 4458/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizia nr. 490/2003 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizia nr. 5437/_ în care s-au acordat 100.000 lei daune morale despăgubiri pentru 3 luni de detenție.
Tot în același sens a fost invocată decizia nr. 51/2008 a Curții de A. Craiova care acordă despăgubiri de 100.000 lei pentru 90 zile de detenție nelegală.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice
a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepțiilor invocate de pârât, cu consecința respingerii acțiunii.
Pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
Recurentul S. R. a arătat că nu răspunde pentru erorile judiciare ale altor instituții și nu acordă despăgubiri, urmare a acțiunii în pretenții
formulată de o altă persoană fizică sau juridică, fiind terț față de erorile judiciare. În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 25 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte în dosarul penal, hotărârea nu este opozabilă și, pe de altă parte, nu există nici un raport juridic între Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al statului și părțile din dosarul penal.
S-a arătat că acțiunea promovată de reclamantul M. V. este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 504 Cod proc.penală, reclamantul a fost condamnat definitiv de instanța de fond și achitat de instanța de recurs, dar nu a fost o rejudecare a cauzei.
În ceea ce privește privarea de libertate a reclamantului, nu s-a stabilit prin ordonanța procurorului revocarea măsurii privative sau restrictive de libertate și nu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j Cod proc. penală.
S-a mai arătat că reclamantul a ignorat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează că măsura arestării sau reținerii poate fi dispusă când există motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune, ori măsurile preventive au fost dispuse în deplină legalitate.
Art. 5 paragraful 5 al Convenției garantează un drept executoriu la reparație numai victimelor unei arestări sau detenții contrare art. 5, ori, în speță, măsura a avut caracter legal.
Recurentul pârât a arătat că trecând peste aceste excepții, acțiunea este nefondată, întrucât motivațiile reclamantului sunt de natură subiectivă și suferințele fizice și psihice invocate se impun a fi analizate în raport cu poziția socio-profesională a reclamantului, întrucât pârâtul a apreciat că arestarea a fost legală și reclamantul nu a fost victima unei erori judiciare, solicitat respingerea acțiunii în stabilirea despăgubirilor, ca nefondată.
În plus, recurentul pârât a arătat că prejudiciul invocat nu a fost dovedit potrivit art. 505 alin. 1 și 2 Cod proc.pen.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant M. V. critică sentința civilă pentru două motive: nu i s-au acordat daunele materiale solicitate, deși a făcut dovada prejudiciului material, iar a doua critică vizează cuantumul insuficient al daunelor morale stabilite de tribunal.
În ceea ce privește prejudiciul material invocat, curtea constată că din probele administrate rezultă că M. V. a fost reținut și apoi arestat preventiv în perioada_ -_ .
Recurentul a susținut că în această perioadă în care a fost arestat preventiv i-au murit 90-100 oi mature pentru că nu au fost bine îngrijite.
Martorii audiați au învederat instanței că reclamantului i-au murit 90-
100 oi, însă depozițiile martorilor nu au fost coroborate cu înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, din adresa cabinetului medical veterinar rezultă că în evidențele medicale reclamantul figura în 2010 cu 247 ovine și nu există date că reclamantului i-ar fi murit oi în acel an (f. 86), iar în registrul agricol al comunei Bociu (f. 104), rezultă că în primul semestru al anului 2010 reclamantul avea 80 de ovine iar în semestrul II 250 ovine. Din aceste date statistice rezultă că efectivul de animale deținut de recurent a crescut, nu cum susține reclamantul că i s-ar fi redus efectivul de animale.
Întrucât înscrisurile enumerate, emanând de la instituțiile abilitate să țină evidența animalelor domestice dintr-o gospodărie, sunt de natură a înlătura depozițiile martorilor.
Pe de altă parte, depoziția martorului Motiuc M. este subiectivă, deoarece și martorul a fost cercetat penal în aceeași perioadă în care era cercetat reclamantul pentru aceeași infracțiune, motiv pentru care acestei depoziții nu i se poate da eficiență.
Dacă într-o perioadă scurtă de timp de aproape 3 luni ar fi decedat 80 de ovine, este evident că decesul acestora trebuia menționat în evidențele cabinetului medical veterinar, ceea ce nu s-a întâmplat.
De altfel, reclamantul nu trebuia să dovedească numai decesul animalelor, ci raportul de cauzalitate între decesul acestora și faptul că recurentul a fost arestat în perioada mai - iulie 2010.
Așadar, prima critică formulată de reclamant este nefondată, tribunalul constatând că nu s-a dovedit prejudiciul material invocat.
Nici cea de-a doua critică referitoare la cuantumul daunelor morale nu este justificată.
C. nu contestă faptul că daunele morale pot fi reparate prin mijloace bănești, însă întinderea despăgubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial presupune aprecierea judecătorului și ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare.
Este evident că arestarea reclamantului M. V., condițiile de detenție, timp de 84 de zile, i-au creat acestuia o stare de disconfort, stres, recunoscute de instanță atât prin împrejurarea că acțiunea a fost admisă, cât și prin obligarea pârâtului S. R. la plata daunelor morale. Însă, despăgubirea stabilită de tribunal, în cuantum de 10.000 lei este considerată ca fiind rezonabilă.
În cazul acordării daunelor morale nu există criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimonial, cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică a celui care le pretinde, însă atingerile aduse acestor valori morale îmbracă forme concrete de manifestare, instanța fiind chemată să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și raportat la acestea să stabilească despăgubirile.
Deși recurentul a invocat în memoriu de recurs faptul că în comunitate este tratat ca un infractor, curtea constată că această susținere nu a fost dovedită prin probele administrate în fața instanței de fond, iar în recurs nu s-a solicitat suplimentarea probațiunii pentru a dovedi aceste împrejurări.
Prin urmare, suma de 10.000 lei stabilită de instanța de fond este rezonabilă, reprezintă o reparație completă pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa privată cât și cea socială .
Ca practică judiciară reclamantul M. V. a invocat alte hotărâri judecătorești, prin care pentru o perioadă similară de detenție nelegală s-au stabilit daune morale în cuantum mai ridicat, însă din hotărârile respective rezultă fie că persoana îndreptățită s-a îmbolnăvit în perioada de detenție, fie că suma stabilită reprezintă atât daune morale cât și daune materiale, așa încât criteriile avute în vedere de instanță la stabilirea cuantumului daunelor morale diferă de la caz la caz.
Având în vedere considerentele mai sus reținute, curtea constată că recursul reclamantului M. V. este nefondat.
II. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat ca prim motiv de recurs lipsa calității procesuale pasive, arătând că nu răspunde pentru erorile judiciare ale altor instituții, indicând în acest sens dispozițiile art. 37 din Decretul nr. 31/1954. O primă precizare care se impune este aceea
referitoare la faptul că acțiunea reclamantului a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Noului cod civil și Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice a fost abrogat, potrivit art. 230 lit. n, din Legea nr. 71/2011.
C. constată că în mod legal tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, întrucât acesta răspunde pentru erorile judiciare săvârșite în cursul procesului penal. Calitatea procesuală pasivă a S. ui R. în astfel de litigii este stabilită de dispozițiile art.504 C.proc. penală, care prevede că "orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputabilă, ori, că acea faptă nu există. La repararea pagubei are dreptul și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată.
În art. 506 alin. 2 Cod proc. penală s-a prevăzut expres că S. este cel care răspunde pentru aceste prejudicii și urmează să fie citat prin Ministerul Finanțelor Publice în calitate de mandatar.
Într-adevăr, art. 37 din Decretul nr. 31/1954 prevedea că statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat dacă ele sunt persoane juridice, însă aceste dispoziții legale reprezentau norma generală în materia răspunderii statului (până la intrarea în vigoarea Noului Cod Civil), însă dispozițiile art. 504, 506 Cod proc.civ. sunt dispoziții speciale, derogatorii de la norma generală și care se aplică în prezenta cauză.
În acțiunile de reparare a prejudiciului cauzat de arestarea nelegală, calitatea procesuală pasivă o are S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent dacă hotărârea penală îi este opozabilă sau nu, în temeiul art. 506 al2 Cod Procedură Penală.
Curta constată că în mod legal a fost respinsă de tribunal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Recurentul pârât a apreciat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă și în mod greșit instanța de fond a respins această excepție, deoarece lipsirea de libertate a reclamantului a avut o bază legală din perspectiva art. 5 lit.c C.E.D.O., deoarece măsurile preventive au fost legale, existând la data luării lor, motive verosimile de a bănui să s-a săvârșit o infracțiune.
În jurisprudența C.E.D.O. s-a reținut că scopul art. 5 din Convenție este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale și în realizarea acestui scop, orice privare de libertate trebuie să aibă o bază legală.
În prezenta cauză, reclamantul M. V. a fost arestat preventiv în perioada 1.05.201-_ . Prin sentința penală nr. 561/_, pronunțată de Judecătoriei Sighetu Marmației reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a dedus arestul preventiv.
Prin decizia penală nr. 582/_ pronunțată în recurs de C. de A.
C. în dosar nr._ reclamantul M. V. a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c Cod proc. penală. S-a constatat că
fapta, pretins a fi săvârșită de reclamant și care a determinat luarea măsurii preventive, nu a fost săvârșită de acesta.
Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a statuat cu putere de lucru judecat că fapta nu a fost săvârșită de reclamant, și, prin urmare, măsura preventivă a arestării reclamantului a fost nelegală, împrejurare ce atrage aplicarea art. 504 Cod proc.civ. și înlătură aplicarea ar. 5 lit. c C.E.D.O.
În consecință, în mod corect tribunalul a statuat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, respingând această excepție.
Este nefondată și critica referitoare la acordarea despăgubirilor pentru daune morale. În cazul de față sunt evident îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, întrucât reclamantul a fost arestat preventiv și ulterior achitat pentru că nu a săvârșit fapta care a determinat luarea măsurii preventive.
Suferințele psihice decurgând din privarea de libertate justifică acordarea despăgubirilor, fiind incidente dispozițiile art. 504 alin. 2 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3041Cod proc.civ., coroborat cu art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M. V. și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M. V. și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 333 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A.
-T. N.
T.
D.
A. A. P.
G.
M. L. -T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: D.W.
| ← Decizia civilă nr. 1267/2013. Reparare prejudiciu eroare... | Decizia civilă nr. 300/2013. Restituire metale prețioase → |
|---|
