Decizia civilă nr. 4603/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4603/R/2013
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -A. P.
G. :
M. -L. T.
S-au luat în examinare, după recalificare, recursurile declarate de reclamantul L. M., de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DGFP M. precum și de PARCHETUL DE
PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva sentinței civile nr. 573 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, având ca obiect reparare prejudicii din erori judiciare.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul- recurent L. M., asistat de avocat M. u Sorana, în substituirea d- lui avocat B. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant S.
R. prin MFP - DGFP M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului-recurent depune la dosar Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, și un set de înscrisuri în copie, respectiv, diploma de excelență acordată reclamantului-recurent pentru merite deosebite în susținerea prezenței lotului național de box la Campionatul Mondial de Box Belfast 2001, diploma acordată de M. tineretului și Sportului - Federația Națională de Box reclamantului-recurent cu ocazia Turneului Internațional de Box "Centura de Aur";, contractul de reprezentare/management sportiv încheiat la data de 5 octombrie 1999 între L. M. și Bute L., convenția din data de 13 ianuarie 2003
încheiată între L. M. și Bute L. la care sunt anexate copia actului de identitate a numitului Bute L., o serie de articole din presă din care rezultă veniturile realizate de sportivul Bute L., înscrisuri prin care dorește să dovedească faptul că prejudiciul suferit ca urmare a arestării și a procesului pe care reclamantul l-a purtat pentru a-și dovedi nevinovăția este unul real.
Se depune de asemenea copia hotărârii pronunțată de C. Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg din data de 23 aprilie 2013, pronunțată în cauza L. contra R. iei.
C. constată că această hotărâre nu privește erorile judiciare invocate în prezenta cauză.
Reprezentanta reclamantului-recurent arată că hotărârea pronunțată de CEDO are legătură cu prezenta, cauză întrucât au solicitat daune morale pentru consecințele suferite ca urmare a arestării preventive.
Reprezentanta reclamantului-recurent invocă prevederile deciziei nr. 14/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, având în vedere că acțiunea a fost înregistrată la data de 5 aprilie 2012, și solicită audierea martorului Bute L., apreciind că această probă este admisibilă în cazul casării sentinței și reținerii cauzei spre rejudecare, solicitând totodată acordarea unui termen după data de 18 ianuarie 2014 când acest martor se va întoarce în țară, prin această probă dorind să dovedească lichiditatea și cuantumul prejudiciului.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului-recurent arată că din punctul său de vedere, este admisibilă proba testimonială raportat la prevederile art. 315 alin. (31) Cod procedură civilă.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cerii privind administrarea probei testimoniale formulată de reprezentanta reclamantului-intimat întrucât în recurs o asemenea cerere este inadmisibilă.
C., după deliberare, respinge ca inadmisibilă cerere privind administrarea probei testimoniale formulată de reprezentanta reclamatului-recurent, având în vedere prevederile art. 305 Cod procedură civilă, precum și faptul că art. 315 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în acest moment.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de prima instanță și reținerea cauzei spre rejudecare pentru considerentele pe care urmează să le arate.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, instanța de fond a acordat o sumă de bani, având în vedere atât faptul arestării nelegale cât și consecințele negative pe care aceasta le-a produs asupra vieții personale, sociale și profesionale a reclamantului- recurent. Deși în recursul parchetului se afirmă faptul că art. 505 Cod procedură penală stabilește că se pot acorda prejudicii doar pentru privarea de libertate nelegală, acest articol se referă atât la privarea de
libertate nelegală cât și la consecințele avute asupra vieții private. Acest aspect a fost arătat și în fața instanței de fond, respectiv faptul că arestarea a avut consecințe dezastruoase asupra vieții reclamantului.
Ca urmare a declanșării procesului penal reclamantul a fost arestat în mod nelegal și din momentul arestării preventive cariera profesională, viața socială, viața privată și sănătatea acestuia au avut de suferit. Timp de nouă ani, cât a durat procesul penal, reclamantul
nu a putut să-și curețe numele de stigmatul de infractor care i-a fost pus în cârcă. Nu durata procesului penal înțeleg să o reclame în fața instanței, ci faptul că timp de nouă ani, până când a fost scos de sub urmărire penală, a purtat stigmatul de infractor periculos iar consecințele asupra vieții acestuia s-au întins pe parcursul acestui interval de timp. Astfel, daunele morale acordate de instanța de fond, chiar dacă în aparență au un cuantum mare, nu sunt suficiente, întrucât viața reclamantului a fost bulversată de o condamnare ilegală pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate și care au fost refuzate de instanța de fond întru-totul, pe motiv că acest prejudiciu ar fi eventual și nu unul sigur, deoarece nu este îndeplinită condiția caracterului cert al acestuia, arată că din actele depuse la dosar au făcut dovada faptului că acest prejudiciu nu este eventual, deoarece din contractul de management și din convenția depuse azi la dosar reiese faptul că 30% din toate veniturile pe care urma sportivul Bute L. să le obțină urmau să revină reclamantului-recurent, atât pe perioada cât acest sportiv evolua la amatori cât și pentru perioada când evolua la profesioniști. Există și ale contracte încheiate cu alți sportivi, însă apreciază că referirea la contractele încheiate cu Bute L. sunt suficiente în condițiile în care veniturile realizate de acesta acoperă suma pe care au solicitat-o cu titlu de daune morale. Din momentul arestării, contractele au încetat și reclamantul-recurent s-a aflat în situația de a nu mai putea încheia contracte pentru reprezentarea altor sportivi. În acest mod s-a creat un prejudiciu cert în dauna reclamantului-recurent.
În ipoteza admiterii recursului și a stabilirii faptului că prejudiciul este cert vor putea face dovada acestuia prin administrarea probei testimoniale. Până atunci, întrucât veniturile sportivului Bute L. nu sunt publice, au depus la dosar dovezi din presă, potrivit cărora, acesta se situa pe locul șase mondial în ceea ce privește veniturile încasate. Singurul an în care sportivul și-a făcut publice veniturile este anul 2011, când acesta a câștigat 5,2 milioane de dolari, motiv pentru care acel milion de euro pe care l-au solicitat cu titlu de prejudiciu constând în daune materiale este pe deplin dovedit, în contextul în care 30% din 5,2 milioane de dolari, face mai mult decât un milion de euro.
Față de cele anterior arătate apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. susține recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș prin care s-a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Arată că în ultima parte a motivelor de recurs, se menționează faptul că instanța de recurs trebuie să țină seama de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a nu se stabili o dublă despăgubire pentru un singur prejudiciu. Această susținere se datorează unei eroare întrucât momentul redactării recursului parchetului nu se cunoștea conținutul hotărârii CEDO pronunțată la 23 aprilie 2013 iar sentința a fost pronunțată la 3 aprilie 2013.
Astfel că s-a putut constata faptul că nu este vorba despre același prejudiciu și despre o dublă despăgubire, întrucât din conținutul
hotărârii CEDO rezultă că este vorba despre o altă perioadă de arest preventiv și este vorba și despre alte temeiuri de drept, respectiv este vorba despre arestarea pentru o perioadă de 8 luni de zile din data de
24 ianuarie 2003 până în august 2003. Pe de o parte, s-a criticat arestul nelegal și condițiile de detenție, invocându-se dispozițiile art. 3 din CEDO referitoare la condițiile de detenție improprii, iar pe de altă parte s-a invocat art. 5 din CEDO, or aceste texte nu constituie temei de drept al prezentei cauze.
Prezenta cauză este întemeiată pe de o parte pe o altă perioadă de arest, pe de altă parte este vorba despre art. 504 Cod procedură penală privind erorile judiciare și art. 6 din CEDO. În opinia sa, instanța de judecată trebuie să țină cont de modul în care C. Europeană a cuantificat daunele morale. Confuzia s-a datorat faptului că în același dosar penal au fost două perioade de arest.
În prezenta cauză arestarea nelegală a fost pentru un interval de șase zile, respectiv 25 aprilie - 30 aprilie 2002. Având în vedere că în final s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, se poate constata că suntem în prezența unui caz de arestare ilegală. Problema de bază în cauză rămâne cuantificarea daunelor morale solicitate.
Instanța de fond a admis acțiunea și a obligat statul la 25.000 euro cu titlu de daune morale. Apreciază că această sumă este deosebit de mare, având în vedere că în hotărârea CEDO pentru o perioadă de arest mult mai mare, respectiv de 8 luni de zile, suma ce a fost acordată cu titlu de daune morale a fost de 7.500 euro și 500 de euro cheltuieli de judecată.
Trebuie de asemenea avută în vedere și practica Curții de A. C. care recent a soluționat o cauză similară, ce a făcut obiectul dosarului_ în care s-a pronunțat decizia nr. 3809/R din 1 octombrie 2013 ce o privește pe D. Minerva, care a fost arestată nelegal timp de 1 an și 7 luni, iar suma de bani acordată cu titlu de daune morale pentru această perioadă de detenție a fost de 60.000 euro, respectiv cca. 100 euro/zi de detenție nelegală.
În ceea ce privește durata excesivă a soluționării procesului, apreciază că instanța de judecată nu poate să acorde o sumă globală, ci trebuie să fie diferențiate aceste despăgubiri pentru că pe de o parte sunt temeiuri de drept diferite, iar pe de altă parte sunt criterii care se iau în considerare în mod diferit.
Referitor la problema soluționării cauzei într-un termen nerezonabil, arată că la data introducerii acțiunii, 5 aprilie 2012, în dreptul intern nu exista un temei de drept foarte bine conturat pentru antrenarea răspunderii obiective a statului, sau dimpotrivă pentru o răspundere subiectivă. În noul Cod de procedură civilă, a fost reglementată această situație și există contestația împotriva tergiversării soluționării unei cauze. CEDO în art. 6 recunoaște dreptul la soluționarea unui proces în termen rezonabil și indică criteriile care trebuie avute în vedere, respectiv complexitatea cauzei. De aceea trebuie diferențiate aceste două prejudicii, pentru că au temeiuri de drept diferite, pentru că sunt criterii diferite, pe de o parte complexitatea cauzei, pe de altă parte comportamentul autorităților publice sau al reclamantului în privința modului în care se exercită drepturile. Și în aceste cauze întemeiate pe prevederile art. 6 CEDO,
despăgubirile sunt într-un cuantum redus, sens în care amintește hotărârea CEDO Cârstea și Grecu c/a R. iei din 15 iunie 2006 în care
S. R. a fost obligat la suma de 1400 de euro despăgubiri daune morale pentru un litigiu de muncă care a durat aproximativ 8 ani de zile. În prezenta cauză este vorba despre un proces de aproximativ 9 ani de zile, iar cauza invocată poate fi luată în considerare pentru cuantificarea daunelor morale.
În consecință, solicită admiterea recursului declarat de parchet, modificarea sentinței în sensul de a reduce cuantumul daunelor morale acordate pentru arestarea nelegală și pentru durata excesivă a procesului penal.
Pune concluzii în sensul admiterii recursului declarat de S. R.
, pentru că prin acesta se solicită reducerea cuantumului despăgubirilor, iar în privința recursului declarat de reclamant, pune concluzii în sensul respingerii acestuia.
Consideră că în privința daunelor materiale, instanța în mod corect a reținut că nu s-a dovedit cu certitudine raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și privarea de liberate.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită respingerea recursurilor declarate de S. R. și de parchet. Prin ambele recursuri se solicită reducerea cuantumului daunelor morale acordate. P. susține că nu se justifică suma acordată pentru cele 6 zile de arest preventiv. Atât la instanța de fond, cât și prin recursul declarat, se insistă asupra faptului că consecințele acestei arestări preventive au fost dezastruoase astfel că reclamantul este îndreptățit să solicite această sumă mare de bani, deși arestarea nu a fost pentru o perioadă lungă de timp.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin acțiunea civilă intentată de reclamantul L. M. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune morale și 1.000.000 euro daune materiale reprezentând pierderea și beneficiul nerealizat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 537 din 3 aprilie 2013 a T. ui M., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamantul L. M. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. și în consecință, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului suma de 25.000 euro în echivalent la cursul BNR din data plății, cu titlu de daune morale.
S-au respins cererile reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul L. M. a fost arestat la data de 25 aprilie 2002, în baza Ordonanței și a mandatului de arestare preventivă nr. 44 din_, emis în baza art. 148 lit. h) C.pr.pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin.1-5 C.penal.
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de_ a T. ui Prahova în dosarul nr. 6067/2002, s-a admis plângerea
inculpatului împotriva arestării preventive și s-a dispus revocarea mandatului de arestare emis pe numele acestuia, dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului la data de_ .
Prin rechizitoriul nr. 239/P/2002 a fost sesizată instanța de judecată, pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 215 C.pen. Prin sentința penală nr. 252/S/2003 pronunțată în dosarul nr. 2325/2003 al T. ui Brașov, în temeiul art. 333 C.pr.pen., s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea refacerii și completării urmăririi penale, precum și pentru sesizarea legală a instanței de judecată.
Ulterior, prin rechizitoriul întocmit de D. Națională Anticorupție din cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 92/P/2006, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită de inculpatul L. M. în dauna S.C. SPM SRL Ploiești și declinarea acesteia la P. de pe lângă Tribunalul Prahova, care prin Ordonanța dată în dosarul nr. 276/P/2008, a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului
L. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C.pen., constatându-se ca fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C.pr.pen., respectiv că fapta nu există.
Actuala acțiune a reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin.(2) și (3), art. 505 și art. 506 C.pr.pen., considerând că este îndreptățit să solicite repararea daunelor morale pentru atingerea și încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate, precum și a daunelor materiale suferite, având în vedere că experiența trăită de acesta a fost traumatizantă, afectându-l atât fizic, cât și psihic, sentimentele negative induse de această stare afectându-i starea de sănătate într-un mod incomensurabil; precum și prestigiul, onoarea, și reputația de sportiv.
Prima instanță a reținut că din moment ce s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru că fapta nu există, înseamnă că sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C.pr.pen., și art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, arestarea reclamantului fiind nelegală.
Din momentul în care R. ia a semnat Convenția, ea este aplicabilă conform art. 11 și art. 20 din Constituție, Legea fundamentală garantând dreptul la libertate și siguranță.
În ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a reținut că într- adevăr, reputația reclamantului a fost serios afectată de reținerea lui și de durata excesiv de lungă a urmăririi penale timp de 9 ani, în care acesta a suportat stigmatul de infractor aflat în cercetare penală.
Prejudiciul moral a fost cauzat și de mediatizarea cazului său în care reclamantul a fost prezent ca infractor, de aceea prejudiciul moral suferit este unul complex, fiindcă i-a afectat viața profesională și socială.
Având în vedere criterii de echitate, prima instanță a considerat că în situația concretă a reclamantului, suma de 25.000 euro este o reparație morală corespunzătoare pentru prejudiciul moral suferit de acesta.
Referitor la prejudiciul material pretins de reclamant, prima instanță a reținut că acesta nu este efectiv ci eventual, reclamantul
pretinzând că dacă nu ar fi intervenit arestarea sa, ar fi realizat venituri de cel puțin 2.000.000 euro din transferul sportivului L. Bute. Reclamantul a solicitat repararea unui prejudiciu material viitor și nesigur ca realizare.
Codul civil prevede ca prejudiciul să fie cert, prejudiciul eventual nefiind susceptibil de reparație. Cu martorii audiați și cu înscrisurile depuse, reclamantul nu a dovedit că în mod sigur în viitor, acesta ar fi realizat veniturile solicitate, dacă nu ar fi fost arestat.
Pretențiile reclamantului nu pot fi admise nici în baza dispozițiilor art. 1385 alin.(4) din Noul Cod Civil, perspectiva câștigurilor materiale viitoare ale reclamantului nu avea un grad ridicat de verosimilitate, deoarece câștigurile viitoare depindeau de foarte multe variabile, începând de la forma fizică și performanțele pe care sportivii le-ar fi realizat și până la rezultatul unor negocieri concrete efective, sau al unor oferte reale și concrete din partea unor cluburi care ar fi fost interesate de transferul sportivilor în viitor.
Reclamantul impută insuccesele sale, exclusiv împrejurării arestării lui, însă raportat la durata scurtă a arestării sale, nu trebuie omis că în restul celor 9 ani de urmărire penală, reclamantul a fost în libertate, astfel că s-a putut ocupa de afacerile sale și de activitatea clubului sportiv. Frustrarea, sentimentul nedreptății și al nemulțumirii pe care reclamantul le resimte, văzând cota actuală la bursă a sportivului L. Bute, sunt justificate, dar nu pot oferi suportul necesar pentru acordarea despăgubirilor materiale solicitate.
Pierderea șansei este un prejudiciu distinct de avantajul pe care victima l-ar fi dobândit dacă șansa s-ar fi realizat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul L. M. și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și recurs P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În apelul declarat de reclamantul L. M., s-a solicitat schimbarea sentinței tribunalului în sensul admiterii acțiunii
introductive de instanță și obligarea pârâtului la plata sumei de
euro cu titlu de daune morale și 1.000.000 euro reprezentând daune materiale, care se compun din pierderea și beneficiul nerealizat.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut că personalitatea apelantului, imaginea și renumele de care s-a bucurat anterior arestării abuzive, nelegale, au fost exemplare iar efectele pe care această arestare le-a produs asupra imaginii și renumelui său, a suferinței fizice și psihice încercate de acesta, i-au adus prejudicii morale și materiale.
La data arestării abuzive, apelantul L. M. era membru al Biroului Federal al Federației R. e de Box, având funcția de vicepreședinte și avea un club sportiv denumit BOX CLUB L., la care au fost legitimați mulți sportivi de valoare, care au adus multe medalii boxului românesc, printre aceștia numărându-se și L. Bute, campion mondial la box profesionist, R. ia clasându-se pe locul II la Jocurile Francofone din Canada.
Dar prestigiul apelantului a avut de suferit și în lumea oamenilor de afaceri, din moment ce a fost arestat preventiv pentru infracțiunea de înșelăciune cu file CEC, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, faptă ce nu există, din moment ce L. M. nu era asociat
sau administrator la niciuna dintre firmele comerciale ce au fost implicate în tranzacția comercială incriminată.
Cu toate acestea, în presă au apărut numeroase materiale despre arestarea lui, ceea ce i-a provocat daune imaginii, onoarei și prestigiului, care nu pot fi șterse, iar consecințele de ordin moral s-au perpetuat până în prezent, întrucât tracasările și "amenințarea"; cu o pedeapsă sancționată de lege cu închisoare între 10-20 ani pentru o faptă care nu există, au durat aproape 9 ani.
Știindu-se nevinovat, apelantul a recurs la greva foamei, care l-a afectat fizic și psihic. Arestarea preventivă nelegală i-a produs inconveniente de ordin fizic prin pierderea confortului și de ordin psihic prin atingerea adusă onoarei și reputației acestuia ca o consecință a multiplelor articole din presă, precum și emisiuni de radio și televiziune ce au anunțat arestarea lui. Această experiență traumatizantă i-a afectat starea de sănătate într-un mod incomensurabil.
Până la arestarea lui preventivă, apelantul a fost perceput ca un prosper om de afaceri, cu o reputație excepțională, care făcea acte de caritate, după arestare reputația i-a fost distrusă, fiind imposibil de reclădit.
Pe durata lungă de aproape 9 ani:_ -_ în care a fost soluționat definitiv procesul penal s-au perpetuat consecințele de ordin moral ale arestării lui.
Potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, aceasta a fost încălcată prin arestarea lui preventivă timp de 6 ani, măsura fiind dispusă de procuror care în accepțiunea CEDO nu este magistrat; a suportat 5 zile de arest preventiv și o zi în plus până când încheierea din 29 aprilie 2002 a rămas definitivă și a suportat 9 ani de cercetări penale, până s-a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală, pe motiv că fapta nu există, termene ce nu sunt rezonabile din perspectiva CEDO.
antul a fost arestat la data de 25 aprilie 2002, în baza ordonanței și mandatului de arestare preventivă nr. 44/_ în baza art. 148 lit.h) C.pr.pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.(1)-(5) C.pen.
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 29 aprilie 2002 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 6067/2002, s-a admis plângerea împotriva arestării preventive, dispunându-se revocarea mandatului de arestare și punerea lui în libertate la data de 30 aprilie 2002.
Ulterior, apelantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 C.pen., iar Tribunalul Brașov prin sentința penală nr. 252/S/2003 în baza art.
333 C.pr.pen., s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 92/P/2006 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.(1)-(5) C.pr.civ. săvârșită de inculpatul L. M., în dauna S.C. SPM SRL Ploiești și s-a declinat competența în favoarea P. ui de pe lângă Tribunalul Prahova, care la rândul său prin ordonanța dată în dosarul nr. 276/P/2008 a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 C.pen., constatându-se că fapta nu există.
În ceea ce privește daunele materiale în sumă de 1.000.000 euro, reprezentând beneficii nerealizate în raport de personalitatea, imaginea și renumele său anterior arestării, de sportivii legitimați la clubul său, în special L. Bute și de oportunitățile de la acea dată, suma solicitată este pe deplin justificată, susținerile sale fiind probate cu cei trei martori audiați, precum și cu înscrisurile depuse la dosar.
antul a dovedit că a învestit în sportivi valoroși pe care i-a adus la clubul său sportiv, iar în momentul în care ar fi putut să își valorifice investițiile efectuate, a survenit arestarea sa nelegală, cu consecința decredibilizării lui și a pierderii oportunității de a obține câștigurile scontate.
Investiția într-un sportiv este de ani de zile, până se ajunge la performanță, iar din sute de sportivi, doar unul sau doi reușesc să devină campioni. Fără a investi într-un sportiv, nu se pot obține performanțe.
În ceea ce îl privește pe campionul mondial L. Bute, este de notorietate că doar la un singur meci are o bursă de 2.000.000 dolari, la care se adaugă câștigurile din reclame, drepturi de transmise TV, bilete etc., acesta câștigând până în prezent peste 20.000.000 euro.
Martorii A. Fechetău, Rascu C. și F. C., au relatat oportunitățile pe care le-a avut apelantul în valorificarea sportivului L. Bute și a celorlalți sportivi, procentele sale ajungând până la 50%.
În apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. M., s-a solicitat modificarea sentinței în sensul reducerii cuantumului daunelor morale solicitate.
În motivarea apelului său, pârâtul a susținut că instanța trebuie să țină seama de dispozițiile art. 505 alin.(1) C.pr.pen. Pentru acordarea despăgubirilor pe acest temei juridic, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile privind existența unui prejudiciu cert în cazul persoanei condamnate definitiv și existența unei hotărâri de achitare survenite ca urmare a rejudecării cauzei.
Are dreptul la repararea pagubei în condițiile art. 504 alin.(2) și
(3) C.pr.pen și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(4) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(1) lit. j).
În speță, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, nu a fost stabilită prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, repararea pagubei este condiționată de existența elementelor dispuse la modul imperativ de lege, elemente care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Potrivit art. 52 alin.(3) din Constituția R. iei, S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, în condițiile art. 504 și următoarele C.pr.pen. și art. 1381 din noul Cod civil, coroborate cu art. 5 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La luarea măsurii arestării preventive a apelantului, au existat motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune. Legalitatea măsurii reținerii se apreciază în funcție de probele existente la acel moment în dosarul de urmărire și actele procesuale efectuate în dosar.
Referitor la art. 5 din CEDO, acesta reglementează situații de privare de libertate licită, la lit. c) în situația în care o persoană poate fi reținută când există motive verosimile, de a se bănui că a săvârșit o faptă incriminată de normele interne de drept penal ale unui stat contractant. Art. 5 paragraful 5 din CEDO garantează un drept executoriu la reparație numai victimelor unei arestări sau ale unei detenții contrare art. 5, or în speță măsura arestării a acut un caracter legal, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile acordării dreptului la reparație.
Răspunderea statului reglementată de art. 504 C.pr.pen. este o răspundere delictuală, ale cărei elemente trebuie dovedite.
Într-adevăr, apelantul a fost privat de libertate o perioadă de 12 zile, dar nu rezultă sub nicio formă caracterul nelegal al măsurii arestării preventive în cursul soluționării cercetării penale.
Daunele morale și materiale ce i se cuvin apelantului intimat, trebuie apreciate și stabilite în mod corect de instanță, în funcție de suferințele fizice și psihice suportate de acesta și în conformitate cu practica CEDO.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are posibilitatea de a calcula daunele materiale sau morale suferite de reclamant, acestea trebuind să fie dovedite cu documente care să ateste realitatea lor, ținând cont de prevederile art. 111 C.pr.civ., iar la acordarea daunelor morale instanța trebuie să țină seama de dispozițiile art. 1345 din noul Cod civil.
Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se stabilește doar în funcție de aprecierile subiective ale solicitantului.
Atât instanțele naționale, cât și CEDO, nu operează pe criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere a circumstanțelor nefaste pe care tratamentul la care a fost supusă persoana le-a avut cu privire la viața sa particulară așa cum rezultă din probele administrate.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1179 din _
, a acordat daune morale în sumă de 10.000 lei pentru o detenție nelegală de 6 luni.
În recursul declarat de Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a solicitat modificarea sentinței în sensul reducerii despăgubirilor pentru daunele morale la nivelul prejudiciului cauzat reclamantului pe o perioadă de 6 zile.
În motivarea recursului, parchetul a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 504 și următoarele C.pr.pen, în privința întinderii prejudiciului moral pentru care s-au acordat despăgubiri civile.
Dreptul subiectiv civil la repararea pagubei produse prin măsurile dispuse într-un dosar penal, se naște doar în situațiile prevăzute de art. 504 C.pr.pen.
Conform art. 505 C.pr.pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Potrivit art. 5 pct. 5 din CEDO, orice persoană, victimă a unei arestări sau rețineri în condiții contrare acestui articol, are dreptul la reparații.
Prin prisma acestor prevederi legale, hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece s-au acordat despăgubiri pentru daune morale ce se pretinde că au fost cauzate prin durata excesivă a procesului penal.
Despăgubirile pentru nesoluționarea procesului penal în termen rezonabil în baza art. 6 alin.(1) din CEDO, sunt stabilite și acordate de CEDO, cauza de față fiind soluționată în procedura prevăzută de art. 504 și urm. C.pr.pen.
În prezenta cauză se impune acordarea unor despăgubiri exclusiv pentru perioada arestării preventive, situație în care fiind vorba de 6 zile de arest preventiv, suma stabilită de instanță apare ca fiind excesiv de mare.
La termenul din 4 decembrie 2013, în baza art. 2821 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin pct. 26 al art. I din Legea nr. 202/2010, apelurile declarate de reclamantul L. M. și de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, au fost recalificate ca fiind recursuri.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin ordonanța nr. 44 din_ a P. ui de pe lângă C. de
A. Ploiești s-a dispus măsura arestării preventive a inculpatului L.
M., iar prin mandatul de arestare emis de același parchet, s-a pus în executare măsura arestării preventive.
Ulterior, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 29 aprilie 2002 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 6067/2002, s-a admis plângerea formulată de inculpatul L. M. împotriva ordonanței și a mandatului de arestare preventivă nr. 44/P/2002 din
25 aprilie 2002 a P. ui de pe lângă C. de A. Ploiești, dispunându-se revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea lui în libertate, care a avut loc în data de 30 aprilie 2002.
Așadar, reclamantul a executat efectiv 6 zile de arest preventiv.
Prin ordonanța P. ui de pe lângă Tribunalul Prahova dată în dosarul nr. 276/P/2008 la data de_, comunicată la data de 1_
, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.(1), (2),(3) și (5) C.pen., întrucât fapta sesizată nu se confirmă.
În această situație, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât, solicitând obligarea lui la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune morale și 1.000.000 euro reprezentând daune materiale.
Conform art. 504 alin.(2) și (3) C.pr.pen., are dreptul la repararea pagubei persoana care în cursul procesului penal, a fost privată de
libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii preventive sau restricție de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(1) lit. j)
La rândul său, art.5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede că necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. La pct. 5 al aceluiași articol, se prevede că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
Potrivit art. 11 alin.(2) din Constituție, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar conform art. 20 alin.(2) din aceeași lege fundamentală, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. ia este parte și legile interne, au prioritate reglementările
internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
La data arestării preventive, recurentul-reclamant era membru al Biroului Federal a Federației R. e de Box, vicepreședinte al Federației
R. e de box și avea un club sportiv BOX CLUB L., la care erau legitimați mai mulți sportivi de valori diferite.
Legea română nu prevede criteriile în funcție de care se stabileasc despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit de o persoană ca urmare a arestării sale preventive, revenindu-i practicii judiciare să aprecieze cuantumul acestora în funcție de consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, gradul de intensitate cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Aceste criterii sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului victimă a erorii judiciare.
C. Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Cârstea și Grecu împotriva R. iei a acordat suma de 1400 euro cu titlu de daune morale.
C. de A. C. prin decizia civilă nr. 3809 din 1 octombrie 2013 a acordat suma de 60.000 euro în echivalent în lei pentru un an și 7 luni de închisoare.
Judecând în echitate și ținând seama de criteriile cristalizate în practica judiciară, C. consideră că pentru 6 zile de arest preventiv nelegal suportat de reclamant, acestuia i se cuvine suma de 2.000.000 euro în echivalentul în lei din ziua plății la cursul BNR.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului-pârât, potrivit căreia măsura de arestare a recurentului-reclamant a fost legală; legalitatea măsurii arestării preventive a reclamantului a fost formal legală la data dispunerii ei și pe durata executării ei, dar în final actul în baza căruia a fost luată, a fost revocat prin încheierea din 29 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 6067/2002.
În ceea ce privește prejudiciul cu titlu de daune materiale în sumă de 1.000.000 euro cauzat prin soluționarea cauzei penale, C. reține că într-adevăr prin ordonanța nr. 44 din_ a P. ui de pe lângă
C. de A. Ploiești, s-a dispus măsura arestării preventive a reclamantului L. M., prin încheierea din 29 aprilie 2002 pronunțată în camera de consiliu de Tribunalul Prahova s-a dispus revocarea măsurii arestării lui preventive, prin rechizitoriul P. ui Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 92/P/_ s-a dispus trimiterea în judecată a lui L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.(1), (2), (3) și (5) C.pen., iar prin ordonanța P. ui de pe lângă Tribunalul Prahova din_ dată în dosarul nr. 276/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui L. M.
.
Art. 6 paragraf 1, partea I-a din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Durata relativ mare a soluționării cauzei penale în care a fost implicat reclamantul, a fost cauzată de complexitatea ei, dar în acest răstimp reclamantul și-a desfășurat activitatea, care nu i-a fost paralizată, având libertatea de mișcare.
Corespunde realității că prin contractul de reprezentare încheiat la data de 5 octombrie 1999 între L. M. și L. Bute, primul s-a obligat să îl reprezinte pe cel de-al doilea în activitatea sportivă atât pe plan național, cât și internațional, iar prin convenția din 13 ianuarie 2003, părțile contractante au convenit să înceteze contractul de reprezentare încheiat la data de 5 octombrie 1999.
La prima instanță au fost audiați martorii Fetecău A. Costel fila 210-211, Râșca Grigore C. fila 212 și F. C. -G. fila 221, propuși de reclamant pentru a dovedi prejudiciul de imagine pe care l- ar fi suferit reclamantul ca urmare a arestării sale și a mediatizării acestei arestări prin mass-media.
Tot la dosarul primei instanțe, s-au depus înscrisuri privind burse de 2.000.000 de dolari pentru disputarea unor meciuri de box între pugilistul român L. Bute și diferiți pugiliști străini.
C. recunoaște valoarea deosebită a campionului mondial L. Bute, dar nu poate reține că dacă reclamantul-recurent L. M. nu ar fi fost arestat preventiv timp de 6 zile și nu ar fi durat procesul penal până la_, nu s-ar fi reziliat contractul de reprezentare încheiat la data de 5 octombrie 1999 la data de 13 ianuarie 2003, un procent de până la 50% din încasările boxerului L. Bute, i-ar fi revenit lui L.
M. .
Art. 1381 alin.(1) C.civ. prevede că orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Conform art. 1349 alin.(1) C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul
locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Prejudiciul material trebuie dovedit, ceea ce reclamantul-recurent nu a reușit să probeze, respectiv că prin desfășurarea procesului penal pe parcursul celor aproape 9 ani, ar fi obținut 1.000.000 euro în echivalentul ei în lei.
Pierderea șansei de a obține un avantaj conform art. 1385 alin.(4) C.civ., coroborată cu durata procesului penal și cu practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 6 paragraf 1 din Convenție, este apreciată de curte la suma de 9.000 euro cu titlu de daune morale cuvenite reclamantului-recurent.
Nicidecum nu pot fi primite solicitările recurentului de obligare a
intimatului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor de 2.000.000 euro cu titlu de daune morale și de 1.000.000 euro daune materiale, întrucât reclamantul-recurent nu a făcut dovada întinderii integrale a despăgubirilor solicitate.
Recurenții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, nu au solicitat respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului, ci doar reducerea cuantumului despăgubirilor de 25.000 euro acordate de prima instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin.(1) și (3) C.pr.civ., se vor admite în parte recursurile declarate de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public prin P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
împotriva sentinței tribunalului, care va fi modificată în parte, în sensul că se va reduce cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, de la suma de 25.000 euro, la suma de 11.000 euro în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, din care 2.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a arestării preventive timp de 6 zile și 9.000 euro reprezentând daune materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei procesului penal, de aproape 9 ani.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin.(1) C.pr.civ., se va respinge recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
ADMITE în parte recursurile declarate de pârâtul S. R. prin
M. F. PUBLCIE și de MINISTERUL PUBLIC prin PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva sentinței civile nr. 537 din 3 aprilie 2013 a T. ui M., pronunțată în dosar nr. _
, pe care o modifică în parte, în sensul că reduce cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, de la suma de 25.000 euro, la suma de
11.000 euro, în echivalentul ei în lei la cursul BNR din data plății, din care 2.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a arestării preventive și 9.000 euro reprezentând daune morale pentru durata excesivă a procesului penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge recursul declarat de reclamantul L. M. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2013.
Președinte,
Judecători,
A.
-T. N.
T.
D.
A. -A. P.
G.
,
M.
-L.
T.
Red.TD:_
Dact.CC:_
Jud.fond:W. D.
| ← Sentința civilă nr. 2762/2013. Reparare prejudiciu eroare... | Decizia civilă nr. 1267/2013. Reparare prejudiciu eroare... → |
|---|
