Decizia civilă nr. 3575/2013. Evacuare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3575/R/2013
Ședința publică din 20 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții B. M. și B. M., împotriva deciziei civile nr. 182/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată B. M., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Dosarul se află la primul termen de judecată.
Recursul declarat de pârâții B. M. și B. M. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării sale.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată următoarele:
Prin memoriul de recurs, pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri (f. 4 din dosar).
La data de_, reclamanta intimată B. M., prin intermediul doamnei avocat A. G. a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile nr. 182/A/2013 și a sentinței civile nr. 19941/2012 ca fiind temeinice și legale, cu obligarea apelanților B. M. și B. M. la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în apel și recurs, conform chitanțelor anexate la întâmpinare.
La întâmpinare a fost anexată împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamanta intimată B. M., a împuternicit-o pe doamna avocat A. G. pentru asistență juridică, pentru redactare întâmpinare la recurs, pentru asistare, pentru reprezentare, pentru susținere și pentru dezbateri în fața Curții de Apel C. (f. 13 din dosar), la care a anexat o serie de chitanțe (o copie certificată de pe chitanța nr. 625/_ - 800 lei onorar de avocat, chitanța nr. 05/_ - 800 lei onorar de avocat, copii certificate de pe chitanțele emise de către Banca Transilvania S.A. - Agenția Calea Moților, care atestă plata de către doamna B. M., a următoarelor sume: 28 RON către E.ON E. rgie în data de_, 10 RON în data de_ către E.ON E. rgie, 64,01 RON în data de_ către E.ON Gaz Distribuție, 24 RON în data de_ către E.ON E.
rgie, 47,35 RON în data de_ către E.ON E. rgie și 15,75 RON în data de_ către E.ON E. rgie); o copie certificată de pe chitanța nr. 4981/_, care atestă plata cheltuielilor restante în sumă de 147,50 lei și o copie certificată de pe chitanța nr. 4875/_, care atestă plata cheltuielilor restante în sumă de 275,20 lei, ambele chitanțe fiind emise de Asociația de proprietari cu sediul în C.
-N., str. M., nr. 65 - 67, jud. C. (f. 14 - 23 din dosar).
De asemenea, Curtea constată că pentru termenul de judecată de azi, pârâții recurenți B. M. și B. M., au fost legal citați cu mențiunea de a achita pentru recurs o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 1877,09 lei și un timbru judiciar de 5,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, care se află la f. 6 și 7 din dosar, însă până la acest moment, pârâții recurenți nu și-au îndeplinit această obligație.
Curtea, după deliberare, în temeiul, art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., la art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și la art. 9 din
O.G. nr. 32/1995, invocă excepția netimbrării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.19.941 din 17 octombrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.30._ al Judecătoriei C. -N. , a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M. împotriva pârâților B. M. și B. M., având ca obiect evacuare.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul B. M. .
S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în mun. C. -N., str. M. nr.65-67, Bloc C7, ap.88, jud. C. și înscris în CF 44814 C., nr.top.23478/S/LXXXVIII compus din 3 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, vestibul, debara, sas, degajament, cu suprafața utilă de 66,62 mp, părți comune indivize aferente în cotă de 0,92/100 a parte.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 2.900 lei cu titlu de împrumut nerestituit.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a 3.389,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, au fost obligați pârâții la plata către Statul Român a sumei de 2.884,045 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar cu privire la care s-a acordat ajutor public judiciar.
Prin decizia civilă nr. 182/A din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții B. M. și B. M. împotriva sentinței civile nr. 19941/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a modificat-o în totul.
respins cererea de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel în favoarea intimatei B. M. .
Cheltuielile procesuale avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții B. M. și B. M. înregistrat la data de 14 mai 2013.
La termenul de judecata din data de_ Curtea în temeiul, art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., la art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și la art. 9 din O.G. nr. 32/1995, a invocat excepția de netimbrare a prezentului recurs, excepție pe care a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurenților i-au fost aduse la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 1877,09 lei și a timbrului judiciar de 5,15 lei, (f. 6 și 7) în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr. 146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu
înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurenții, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu au îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În baza art. 274 C.proc.civ. recurenții, aflați în culpă procesuală față de anularea recursului, vor fi obligați să plătească intimatei B. M. suma de 800, lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 14.
Va respinge cererea intimatei B. M., de acordare a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată aferente judecății în apel având în vedere că această parte nu a formulat recurs cu privire la acest aspect, întrucât orice nemulțumiri cu privire la o hotărâre judecătorească se exprimă doar prin căile de atac.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții B. M. și B. M. împotriva deciziei civile nr. 182/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatei B. M. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea intimatei B. M., de acordare a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată aferente judecății în apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 septembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A. -A. P.
C.
-M. CONȚ
I. -D. C.
GREFIER
A. M.
Red. I.D.C./Dact. R.V.
2 ex./_
Jud. fond: R. E. G. - Judecătoria Cluj-Napoca Jud.apel: O. -C. Tatu/Alin-Florin Doica - Tribunalul Cluj
← Încheierea civilă nr. 87/2013. Evacuare | Decizia civilă nr. 570/2013. Evacuare → |
---|