Decizia civilă nr. 12/39. Evacuare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.12 39
Ședința publică din 20 decembrie 2013 Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător
C. N. C., judecător
C. D., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. D., domiciliat în Ș.
S., str. Gh. L., bl.L22, et.2, ap.6, jud.Sălaj, împotriva sentinței civile nr.854 din_ a Judecătoriei Ș. S. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului-pârât, av. Demjen Attila fără împuternicire avocațială depusă la dosar și reprezentanta intimatului-reclamant, consilier juridic P. Luminița-N. cu delegație specială de reprezentare (f.13), lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul este motivat, semnat și că au fost achitate taxele judiciare dispuse în cauză. (f.14).
Reprezentantul recurentului-pârât, av.Demjen Attila, depune la dosar împuternicire avocațială (f.16).
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului formulat solicitând reprezentanților părților să pună concluzii și asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare.
Reprezentantul recurentului-pârât, av.Demjen Attila, solicită instanței în principal admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.854 din 12 septembrie 2013 pronunțată de J. Ș. S., casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
Susține faptul că prin sentința atacată instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Ș. S., str.Gh.L., bl.L22, ap.6, jud.Sălaj, disjungându-se de asemenea și cererea reconvențională a pârâtului pentru acordarea de daune. În ședința publică din 5 septembrie 2013 instanța a rămas în pronunțare, deși a depus o cerere de amânare întrucât a avut de susținut cauze la Curtea de A. C. și Tribunalul Sălaj, recunoscând faptul că din vina sa cererea nu a ajuns la timp la dosarul cauzei
deoarece a menționat greșit nr. dosarului. Ulterior a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, dar instanța de fond a respins-o pe motiv că prin această cerere de repunere pe rol nu s-au invocat excepții noi. Mai arată că este adevărat că nu s-au invocat excepții noi, dar prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârât s-a invocat excepția lipsei obiectului acțiunii principale, excepție ce nu a pusă în discuția părților niciodată, mai mult instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, iar conform art.137 Cod procedură civilă aceasta trebuia soluționată și pusă în discuția părților anterior cercetării fondului cauzei. În opinia lui în cazul în care dosarul va fi retrimis spre rejudecare instanța de fond trebuie să analizeze dacă în acest caz acțiunea în evacuare este admisibilă în condițiile în care nu există un raport de locațiune între reclamantă și pârât. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului formulat.
Reprezentanta intimatului-reclamant, consilier juridic P. Luminița -N., solicită instanței respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Cu privire la criticile aduse de recurent cu privire la faptul că la ultimul termen de judecată, respectiv_ nu s-a putut prezenta, arată că a luat legătura cu reprezentantul recurentului-pârât, acesta i-a transmis că este la C., la dosar nu exista nicio cerere de amânare, iar faptul că la ultimul termen de judecată nu s-a prezentat nu le este imputabil lor și nici instanței de fond. Mai arată că la fond s- au dat nenumărate termene pentru lipsă de apărare, apreciind că și acest recurs este promovat doar pentru a tergiversa această cauză, aflându-se de fapt într-o acțiunea în evacuare, invocându-se excepția lipsei de obiect de către recurent care a fost analizată și s-a discutat acest aspect, și nu înțelege sub ce aspect se invocă această excepție, respectiv lipsa de obiect.
Arată că sunt proprietarii și administratorii acestui bun, apartament situat în blocul L22, și că au făcut nenumărate somații pentru ca această persoană să evacueze acest apartament, ultimul contract de închiriere pe care l-a avut încheiat a fost pe numele soției acestuia până la data de_, de atunci această persoană este tolerată în această locuință. Ei au nenumărate cereri adresate Consiliului local și O. Ș. pentru a putea beneficiat de locuință de serviciu, această locuință este cuprinsă într-o hotărâre de consiliu local, care spune că beneficiari ai acestor locuințe pot fi doar angajați în instituții publice sau funcționari publici, ori recurentul nu are niciuna din aceste calități, a avut în trecut, fiindu-i repartizată această locuință fiind angajat al Romtelecom, ulterior și-a pierdut calitatea de angajat, contractul a fost trecut pe numele soției sale I. L. A., care ulterior au divorțat aceasta mutându-se într-o altă locuință. În acțiunea principală în evacuare intimata nu a solicitat nici măcar a-i plăti contravaloarea chiriei de la data la care este tolerată această persoană în această locuință. Apreciază că în cazul procesului la fond intimata și-a dovedit atât dreptul de proprietate cât și dreptul de administrare, instanța de fond reținând corect că este vorba de o acțiune în evacuare a unei persoane tolerate, solicitând instanței a ține cont de aceste motive la pronunțarea deciziei.
Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin Sentința civilă nr. 854 din 12 septembrie 2013 a Judecătoriei Ș. S. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul-pârât reconvențional O. ȘIMLEU S. - prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional I. D. , având ca obiect evacuare.
S-a dispus evacuarea pârâtului - reclamant reconvențional din imobilul situat în Ș. S., str. Gheorghe L., bl.L22, et.2, ap.6, județul Sălaj.
S-a constatat disjunsă cererea reconvențională formulată de pârâtul- reclamant reconvențional I. D. .
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Imobilul asupra căruia se poartă litigiul, situat administrativ în Ș. S. ,
str. Gheorghe L., bl.L22, et.2, ap.6 este proprietatea Consiliului local al localității Ș. S. și a constituit obiectul unui contract de închiriere cu numita I. L., fosta soție a pârâtului, până în anul 2009, când aceasta a renunțat la contract, mutându-se în alt imobil. Așadar, titularul contractului a părăsit imobilul, care este și la ora actuală folosit de pârâtul I. D. , care nu are încheiat cu proprietarul vreun contract și care a fost somat în nenumărate rânduri să părăsească imobilul.
Art. 555 alin.1 C.civ. prevede că proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Acțiunea în evacuare presupune întotdeauna ca între părți să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosința bunului, un acord, indiferent dacă acesta este unul oneros, specific contractului de locațiune sau unul cu titlu gratuit, cum este cazul contractului de împrumut de folosință. Acestor raporturi li se circumscrie și situația celor care folosesc o locuință în calitate de tolerați, datorită unor raporturi specifice în care se află cu titularul dreptului de proprietate, cel mai adesea, raporturi de rudenie. Între proprietarul unei locuințe și cel tolerat se încheie un contract, în sensul de negotium, prin care se permite folosința locuinței, proprietarul convenind să împartă sau chiar să cedeze unul din atributele dreptului său de proprietate, având dreptul oricând să dispună de bunul său ori să solicite încetarea raportului stabilit.
În speță, reclamantul este proprietar al bunului imobil, iar pârâtul a avut calitatea de tolerat în locuință pe perioada căsătoriei sale cu titularul contractului.
Reclamantul este îndreptățită să promoveze o acțiunea în evacuare pentru că a existat un acord asupra folosinței imobilului de către pârât până la data divorțului soților I. .
Reclamantul a făcut dovada că este proprietar al imobilului, iar pârâtul nu a contestat acest drept.
Așadar, pentru a se respecta dreptul de proprietate al reclamantului O. ȘIMLEU S., prin primar cu toate prerogativele acestuia, prima instanță a admis acțiunea formulată și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul pe care îl ocupă fără a avea vreun titlu locativ.
Instanța a respins solicitarea reprezentantului pârâtului, avocat Demjen Attila, de repunere pe rol a cauzei (f.59), înregistrată după închiderea dezbaterilor asupra fondului, pentru a i se respecta clientului său dreptul la apărare și pentru a pune în discuția părților eventualele excepții întrucât nu s-au ridicat prin această
cerere niciun fel de excepții și nici cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, reclamantul, prin reprezentant, nu a ridicat excepții sau chestiuni suplimentare față de cele existente la dosar.
S-a constatat că prin încheierea de ședință din data de 5 septembrie 2013 s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul I. D. .
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le-a acordat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul I. D. ,
solicitând, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul arată că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol. Pentru ultimul termen de judecată, reprezentantul avocat al pârâtului a formulat o cerere de amânare a judecății, motivată pe imposibilitatea sa de prezentare în fața instanței. Această cerere nu a ajuns însă la dosar și nu a putu fi soluționată deoarece, din eroare, în cuprinsul cererii a fost menționat greșit numărul dosarului la care se referă.
Este adevărat că prin cererea de repunere a cauzei pe rol și prin cererea de amânare a judecății nu au fost invocate excepții noi, dar prin întâmpinarea formulată de pârât s-a ridicat excepția lipsei obiectului acțiunii principale, excepție care nu a fost pusă în discuția părților. De asemenea, instanța a lăsat nesoluționată această excepție, deși avea obligația legală, prevăzută de art. 137 C.pr.civ. de a o pune în discuția părților și de a se pronunța asupra ei înainte de cercetarea fondului cauzei.
În această cauză se pune problema și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, care nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, motivat de faptul că nu există un contract de închiriere încheiat între părți.
În ce privește fondul cauzei, se arată că apărările formulate de pârât prin întâmpinare sunt fondate, în sensul că deși el a depus mai multe cereri la primărie pentru încheierea unui nou contract de închiriere, nu a primit răspuns la aceste solicitări.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5,6,7,8 și art.
312 C.pr.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat. În esență, reclamantul arată că nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 5,6,7 și 8 C.pr.civ. motivele invocate în cererea de recurs.
Dreptul pârâtului la apărare nu a fost încălcat prin respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol. Dimpotrivă, au fost acordate în cauză cel puțin trei termene de judecată pentru lipsa de apărare. În realitate, pârâtul a urmărit doar tergiversarea soluționării cauzei.
Excepția lipsei de obiect a fost lămurită de către prima instanță încă de la primele termene de judecată, iar celelalte excepții la care se face referire in cererea de recurs nu au fost niciodată invocate în fața primei instanțe.
Intimatul apreciază că soluția primei instanțe este cât se poate de temeinică și legală, reținându-se corect că în speță este vorba de o acțiune în evacuare a unei persoane tolerate dintr-o locuință proprietatea O. Ș. S., locuință de
serviciu, de care pot beneficia doar angajați în instituții publice ce deservesc orașul, potrivit hotărârilor Consiliului Local Ș. S. .
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C.pr.civ., art. 1831 C.civ., art. 109 C.pr.civ., Legea 114/1996, HG 1275/2000 și Legea 215/2001.
În fața instanței de recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, T. apreciază că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, tribunalul apreciază criticile pârâtului dezvoltate în motivarea recursului ca neîntemeiate. Astfel, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 156 alin.1 C.pr.civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. În continuare, la alin.2 al aceluiași articol se arată că, atunci când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Examinând sentința recurată și actele de procedură efectuate pe parcursul judecății, tribunalul constată că prima instanță a respectat dispozițiile legale mai sus evocate. Astfel, pentru termenul de judecată din data de 4 aprilie 2013, pârâtul a depus cererea de amânare pentru lipsă de apărare, respectiv pentru angajarea unui avocat, iar instanța a încuviințat-o, dispunând amânarea judecății pentru data de 30 mai 2013. Apoi, la ultimul termen de judecată, constatând lipsa pârâtului și a avocatului său, prima instanță, rămânând în pronunțare asupra cauzei, a dispus amânarea pronunțării pentru 7 zile, pentru a da posibilitatea pârâtului de a depune concluzii scrise. Desigur nu este culpa instanței că cererea de amânare formulată pentru termenul de judecată din data de 5 septembrie 2013 nu a ajuns la dosarul cauzei ca urmare a menționării greșite în cuprinsul ei a dosarului la care se referă, dar chiar dacă acest fapt nu s-ar fi întâmplat, soluția legală nu putea fi alta decât cea de respingere a cererii de amânare, ca urmare a prevederilor art.156 alin.1 C.pr.civ., mai sus redate.
În ce privește omisiunea instanței de a pune în discuția părților și de a se pronunța cu precădere asupra excepției lipsei de obiect a acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, tribunalul apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 129 alin.6 și art. 137 alin.1 C.pr.civ. Aceasta deoarece așa numita excepție invocată de pârât prin întâmpinare nu se referea practic la lipsa obiectului cererii de chemare în judecată. Pârâtul a solicitat "respingerea acțiunii în evacuare pentru lipsa obiectului acțiunii principale, contractul de închiriere";, făcând astfel confuzie între obiectul acțiunii civile, ca și element al acesteia, și condițiile de admisibilitate ale acțiunii în evacuare. Astfel, este de la sine înțeles că obiectul unei acțiuni în evacuare, înțeles în sensul de condiție a acțiunii civile, adică pretenția concretă, este tocmai evacuarea pârâtului din imobilul reclamantului. Lipsa unui contract de închiriere poate eventual pune problema admisibilității acțiunii în evacuare, nicidecum a lipsei de obiect. De altfel este de remarcat că prin cererea de recurs pârâtul, prin reprezentantul său avocat, a invocat în mod corect acest aspect, ridicând excepția inadmisibilității cererii în evacuare datorită inexistenței unui contract de închiriere încheiat între părți. În consecință, prima instanță nu era ținută să soluționeze cu precădere pretinsa excepție a lipsei de obiect a acțiunii, câtă vreme este evident că
această excepție a fost greșit formulată, pârâtul care a invocat-o înțelegând practic că obiectul acțiunii îl constituie evacuarea sa din imobil, iar obiectul litigiului a fost explicat în considerentele sentinței.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată pentru prima dată în recurs, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată, în condițiile în care, reclamantul a dovedit dreptul său de proprietate publică asupra imobilului-apartament, prin HCL 22 din 27 aprilie 2000 a Consiliului local al orașului Ș. S. dispunându-se trecerea apartamentelor din blocul L22 din cartierul Gh.L., în domeniul public al orașului, ca locuințe de serviciu.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, motivată pe lipsa încheierii între părți a unui contract de închiriere, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată, întrucât proprietarului nu i se poate nega dreptul de a-și proteja atributul folosinței, din conținutul dreptului său de proprietate, împotriva tulburărilor de fapt exercitate abuziv, fără invocarea vreunui drept, de către cei care ocupă imobilul fără titlu și fără consimțământul proprietarului. Așadar, câtă vreme dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului nu este contestat, acesta nu poate fi obligat să recurgă la acțiunea în revendicare pentru redobândirea posesiei asupra bunului, acest scop putând fi atins pe calea exercitării acțiunii posesorii. Or, acțiunea în evacuare împotriva toleratului este o formă particulară a unei acțiuni posesorii, cu specificația că, obiectul material al litigiului îl constituie un imobil cu destinația de locuință.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul apreciază sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică, din probele administrate rezultând cu prisosință că pârâtul nu are nici un drept locativ propriu cu privire la imobilul pe care îl ocupă, iar prevederile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe nu sunt incidente în cauză, imobilul din care se solicită a fi evacuat pârâtul făcând parte din domeniul public al reclamantului având destinația de locuință de serviciu.
Față de cele arătate, apreciind neîntemeiate motivele invocate în cererea de recurs și neidentificând nici alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 312 al.1 Cod procedură civilă, T. va respinge recursul pârâtului, urmând să mențină în integralitate hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. D. I. împotriva sentinței civile nr.854 din 12 septembrie 2013 a Judecătoriei Ș. S. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||
H. I. D. | C. N. | C. C. | D. | V. V. |
Red.HID/ _
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: P. P.
| ← Decizia civilă nr. 570/2013. Evacuare | Decizia civilă nr. 301/2013. Evacuare → |
|---|
