Decizia civilă nr. 377/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 377/2013

Ședința publică din 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte: I. D., judecător

Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M., judecător

Grefier: C. P. E.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta S.

O. V. I. G. S.

, cu sediul în B., str. Grigore Mora, nr. 23, sector, 1 și cu sediul procesual ales în B., B-dul Națiunile Unite, nr. 1, Bl. 108 A, et. 3, biroul A 3, sector 5 - cabinet avocat Preotu D., împotriva sentinței civile nr. 4894 din 19 decembrie 2012, pronunțată de judecătoria Z. în dosarul nr. _

, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise - fila 24-25, după care :

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 02 aprilie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă, nr. 4894 din 19 decembrie 2012, pronunțată de judecătoria Z. în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC O. L. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. V. I. G. SA., astfel:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 66.818,50 lei, reprezentând contravaloarea daunei produse în data de_, autoturismului proprietatea sa, cu nr. de înmatriculare _

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii bancare, la cuantumul creditului contractat cu unitatea bancară în vederea achiziționării autoturismului.

Obligă S. Carpatica ASIG SA. să plătească reclamantului suma de 5.967 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 5511 din data de_, reclamanta SC O. L. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC O. V. I.

G. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 66.818,50 lei, reprezentând contravaloarea daunei produse în data de_, autoturismului proprietatea sa, cu nr. de înmatriculare_ și a dobânzii bancare, la cuantumul creditului contractat cu unitatea bancară în vederea achiziționării autoturismului.

Reclamanta arată că, la data de_, autoturismul a fost implicat într-un accident de circulație, iar la data de_ i s-a adus la cunoștință societății faptul că se respinge cererea de acordare de daune, întrucât accidentul de circulație nu s-a produs în împrejurările declarate de utilizator și consemnate în procesul verbal de constatare întocmit de agenții de Poliție, arătând că pârâta SC O. V. I. G. SA, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar, respingerea în parte a acțiunii reclamantei.

Ca o chestiune preliminară invocă excepția prematurității introducerii cererii, nefiind îndeplinită procedura prealabilă a concilierii, precum și aceea că cererea de chemare în judecată este insuficient timbrată, reclamanta datorând taxă de timbru și pentru capătul de cerere privind obligarea sa la plata dobânzii bancare. În ședința publică din data de 28 martie 2012, instanța a respins excepția prematurității introducerii acțiunii, având în vedere că la dosarul de daună nr. 20191970 se regăsesc toate înscrisurile pe care reclamata își întemeiază cererea, iar

pârâta nu a făcut dovada vreunei vătămări.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți, proba testimonială și a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice auto.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

La data_, reclamanta a încheiat cu pârâta polița de asigurare CASCO nr. 8. anexa 1, pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_, marca Mitsubishi, poliță cu valabilitate de la_, până la data de_ .

În temeiul contractului încheiat, reclamanta a solicitat pârâtei plata despăgubirilor, întocmindu-se dosarul de dauna 20191970/2011.

Prin adresa nr. D13651/05.04.201, pârâta a comunicat reclamantei faptul că nu se va plăti dauna întrucât rezultatele obținute în urma investigațiilor denotă aspecte frauduloase, contrazic declarațiile referitoare la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat.

Potrivit art. 1 pct.1.9 din Condițiile generale contractuale, dauna reprezintă paguba materială(avariere, distrugere, furt), consecința directă a evenimentului asigurat.

În același timp, art. 8.2 din Condițiile generale contractuale, include în categoria excluderilor, ipoteza în care rezultatele obținute în urma investigațiilor și/sau expertizelor efectuate nu sunt concludente, denotă aspecte frauduloase, contrazic declarațiile referitoare la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat sau în legătură cu dauna, etc.

Din probele analizate rezultă faptul că, în data de_, bunul asigurat, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, circulând pe direcția Cehu Silvaniei -

Z., a suferit avarii după ce, pe o porțiune în aliniament la intrare în localitatea Dobrin, a virat ușor spre dreapta, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un parapet de beton care era poziționat pe partea dreaptă, pe terenul agricol.

Nu se poate reține în sarcina conducătorului auto că accidentul nu s-a produs la locul indicat, în contextul în care a indicat elementele esențiale în vederea identificării locului producerii accidentului, punctul de reper cel mai important fiind parapetul de beton situat pe partea dreaptă, în afara drumului.

În ceea ce privește neconcordanțele semnalate de pârâtă între declarațiile conducătorului auto cu privire la ora producerii accidentului(11.30, respectiv 23.30), nici acestea nu pot fi reținute, în contextul în care în mod uzual se folosește noțiunea de ora 11 seara, în loc de ora 23, iar conducătorul auto a indicat cu precizie și minutul la care a avut loc incidentul.

Potrivit raportului de expertiză efectuat de către expert Pădurean Gregoriu, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, circulând pe direcția Chehu Silvaniei -

Z., pe o porțiune în aliniament la intrare în localitatea Dobrin, a virat ușor spre dreapta, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un parapet de beton care era pe teren agricol. Concluzionează astfel că accidentul s-a putut produce în maniera descrisă de către conducătorul auto.

Prin același raport de expertiză se stabilește faptul că avaria suferită este daună totală, avarierea șasiului autoturismului afectând siguranța în circulație, fiind astfel exclusă reparația în zona afectată.

Potrivit art. 1 pct. 1.12, din Condițiile generale contractuale, dauna totală reprezintă furtul sau dauna acestuia într-un asemenea grad încât refacerea prin repararea, înlocuirea, recondiționarea părților sau pieselor componente ale acestuia depășește 90% din suma asigurată, conform constatării SC O. V. I. G. SA sau nu mai este posibilă sau nu mai este economică.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei punctul de vedere exprimat de RMB Inter Auto Srevice - Mitusubichi Motors, prin care se arată că orice soluție de reparație a șasiului este o operațiune interzisă de către producător, în cazurile în care acesta s-a deformat. De asemenea se susține că în cazul îndreptării șasiului nu mai este garantată funcția de a proteja pasagerii(f.120).

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs pârâta SC O. V. I.

G. SA, solicitând în principal admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În subsidiar, se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Criticile recurentei vizează următoarele:

Reclamanta nu și-a precizat în drept acțiunea, instanța nu putea să soluționeze cauza în temeiul art. 24 și 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările din România, republicată, și art. 696 - 970 cod civil depășind, prin această activitate puterea cu care a fost investită de către reclamantă. Mai mult instanța a înțeles să își întemeieze hotărârea pe articole de lege, străine de motivul cererii art.. 696 și următoarele Cod civil, privind renunțarea la

succesiune, care în mod evident nu are nici o relevanță în prezenta cauză.

Raportat la excepția prematurității introducerii cererii invocată de către recurentă, prima instanță a respins aceasta aplicând legea în mod greșit.

Prima instanță a înțeles să motiveze respingerea excepției prematurității introducerii cererii prin existența la dosarul de daună a înscrisurilor pe care intimata și-a întemeiat cererea precum și pe faptul că recurenta nu a făcut dovada vreunei vătămări.

Se apreciază că nu se putea respinge excepția invocată, pe aceste motive, având în vedere că textul legal prevede în mod expres în sarcina reclamantului comunicarea actelor pe care își întemeiază cererea, mai mult, ei nu prevede necesitatea dovedirii vreunei vătămări din partea pârâtei.

Pe fondul cauzei, recurenta subliniază că există neconcordanțe între declarațiile conducătorului auto și realitate, având în vedere că din schița atașată de către conducătorul la declarația dată în data de_, rezultă că evenimentul rutier s-a produs la ieșirea dintr-o curbă foarte periculoasă, însă, la fața locului s-a constatat faptul că șoseaua este dreaptă și într-o parte și m cealaltă pe o distanță de aproximativ 2000 m. Mai mult, raportat la avariile produse autoturismului, elementele de pe grinda de beton pe care se presupune că ar fi lovit-o nu corespund cu avariile de pe autovehicul în ceea ce privește înălțimea, forma dispunerea, precum și zona în care acestea au fost produse.

Tot aspecte frauduloase denotă și faptul că atât din declarații, cât și din planșele foto de la dosar reiese faptul că pe carosabil zăpada era topită, covorul asfaltic era uscat, iar înafara carosabilului zăpada era destul de mare, situație în care autovehiculul trebuia să oprească înainte de lovirea grinzii de beton, având în vedere că nu avea viteză și conducătorul auto a frânat.

Concluziile expertizei nu pot fi acceptate de către instanță, deoarece acesta a concluzionat că accidentul s-a putut produce in condițiile descrise de către conducătorul auto doar în baza declarațiilor acestuia, fără a lua în considerare și celelalte probe aflate la dosarul cauzei.

Expertul avea obligația de a analiza situația nu doar din punctul de vedere menționat de către reclamantă, ci de a răspunde obiectivelor stabilite de către instanța de judecată prin raportare la întreg materialul probator, cu luarea în considerare și a poziției exprimare de către recurentă.

Mai mult, trebuie observat faptul că instanța și-a bazat soluția pe un raport de expertiză anulabil, având in vedere faptul că expertul nu a respectat obligațiile impuse de dispozițiile impuse de dispozițiile art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă, recurenta nefiind citată în mod corespunzător de către acesta la efectuarea raportului de expertiză tehnică judiciară în materie auto.

Reclamanta nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantei. Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:

În ședința publică din data de 28 martie 2012 prima instanță a respins excepția prematurității introducerii acțiunii cu motivarea că la dosarul de daună nr. 20191970e se regăsesc înscrisurile privind îndeplinirea procedurii, nefiind făcută dovada vreunei vătămări.

Documentele prezentate de către pârâtă confirmă îndeplinirea procedurii prealabile.

Astfel, la data de_ S. O. L.

S.

Z.

formulează cerere de

conciliere directă invitând asigurătorul S. V.

I.

G.

S. pentru data de _

ora 10,00 să se prezinte la sediul societății asigurate pentru soluționarea aspectelor privind neplata sumelor ce reprezintă despăgubire neacordată în dosarul de daună RA - 018/SJ/20191970 privind evenimentul avizat în data de_ și în care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare Sj 70 STE.

Această invitație la conciliere este întemeiată în drept pe prevederile art.

720¹ Cod procedură civilă (f. 14 - dosar fond).

La data de_ asigurătorul răspunde cererii de conciliere directă textual

că ,,există nenumărate neconcordanțe între declarațiile conducătorului auto, descrierea producerii accidentului, împrejurările comiterii, urmele de la fața locului și avariile constatate, drept urmare S. O. V.I.G. S. nu va aproba plata sumei ce reprezintă despăgubirea pentru avariile autoturismului_ Mitsubishi L200";

Se constată astfel că excepția prematurității cererii, sub motiv că procedura de conciliere nu ar fi fost îndeplinită a fost corect respinsă, documentele sus evocate atestând o situație contrară. Reclamanta s-a conformat obligațiilor legale impuse de art. 720¹ Cod procedură civilă, contrar susținerilor pârâtei recurente.

Susținerea recurentei, cum că reclamanta nu și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată este reală, însă această omisiune nu are consecința dispensării instanței de obligațiile sale cu privire la judecarea cauzei .

În condițiile în care reclamanta invocă drept temei de fapt al cererii contractul de asigurare, referindu-se explicit la Polița de asigurare nr. 8. /_, judecătoria a încadrat legal raportul juridic astfel intervenit între părți ca fiind guvernat de prevederile Legii nr. 136/1995, sub imperiul cărora contractul părților a intervenit.

Cu privire la menționarea prevederilor art. 696 - 970 Cod civil tribunalul găsește evidenta eroare materială a primei instanțe care cu ocazia tehnoredactării hotărârii a trecut art. 696 Cod civil (care întradevăr reglementează aspecte de drept succesoral), în loc de 969 Cod civil, care precede art. 970 Cod civil și conform căruia ,,Convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante";

Criticile cu privire la fondul cauzei sunt și acestea nefondate.

Astfel, depoziția martorului Giuji Cristian confirmă incidentul soldat cu avarierea autovehiculului asigurat la societatea pârâtă, fiind persoana căreia proprietarul i-a cerut ajutorul în vederea ridicării acestuia de la locul producerii impactului.

După cum corect s-a reținut în hotărârea recurată, reclamanta reclamanta a depus la dosarul cauzei punctul de vedere exprimat de RMB Inter Auto Service - Mitusubichi Motors, prin care se arată că orice soluție de reparație a șasiului este o operațiune interzisă de către producător, în cazurile în care acesta s-a deformat. De asemenea se susține că în cazul îndreptării șasiului nu mai este garantată funcția de a proteja pasagerii.

Expertiza efectuată în cauză concluzionează asupra mecanismului de producere a accidentului ca fiind în concordanță cu cel descris de către conducătorul auto, avarierea șasiului autoturismului echivalând cu o daună totală, înlocuirea piesei afectate nefiind posibilă..

Cu privire la citarea pârâtei în vederea efectuării expertizei se constată că expertul a expediat cu confirmare de primire înștiințarea privind efectuarea

expertizei către Sucursala Sălaj a pârâtei, polița de asigurare fiind de altfel încheiată chiar de către aceasta (f. 4, 5, 139 - 140).

La nici unul dintre cele zece termene de judecată pârâta nu a fost prezentă, nefăcând dovadă unei vătămări concrete a drepturilor sale, ca urmarea citării de către expert a Sucursalei Sălaj, în condițiile în care spre circumstanțiere pentru unul dintre termene un set de documente au fost expediate la dosar de către Sucursala C. a O. V. I. C. S. (f. 88).

Se constată pentru cele ce preced că hotărârea recurată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta O. V. I. G. S.

, împoitriva sentinței civile nr. 4894 din_ a Judecătoriei Z. .

Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

Președinte, Judecător,

Judecător,

Grefier,

I. D. K. M. L. M.

C. P.

E.

Red, ID/_ /dact. ECP/_ /jud. fond D. U. E.R.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 377/2013. Pretenții