Decizia civilă nr. 38/7. Actiune in constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZ IA CIVILĂ NR. 38 7/ R/2 01 3
Ședința publică din data de 9 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. | C. | F. | , președinte secție |
JUDECĂTOR: M. JUDECĂTOR: I. | L. S. | B. | |
GREFIER: M. | - M. | E. |
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanta G. D. și pârâta G. Ana împotriva sentinței civile nr. 461/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_ în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă reclamanta-recurentă G.
D. asistată de avocat Săsărman Gavril, în substituirea avocatei Săsărman R., cu delegație de substituire la dosar; pentru pârâții intimați G. I. G. și G. D. se prezintă avocat M. Stelian, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta-recurentă G. Ana și pârâții- intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de_ reprezentantul recurentelor, avocat Săsărman Gavril, a depus la dosar copia depoziției martorei Ropotin Ana, atât în formă olografă, cât și în formă dactilografiată.
Reprezentantul reclamantelor-recurente, avocat Săsărman Gavril, arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâților-intimați G. I. G. și G. D. - avocat M. Stelian, de asemenea arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile soluționării recursului de formulat, tribunalul dispune dezbaterea recursului și acordă cuvântul reprezentanților părților în susținere.
Reprezentantul reclamantelor-recurente, avocat Săsărman Gavril, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și în parte a acțiunii reconvenționale referitor la constatarea componenței masei succesorale rămasă după defunctul G. I., respingerea petitelor ce vizează vocația succesorală a lui G. Gavrilă și G. Anton și cele privind reducerea testamentului, partajarea succesiunii, componența masei succesorale rămasă după defunctul G. I., vocația moștenitorilor, partajarea acestei succesiuni, întabularea și plata cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată atât la fond cât și în recurs, sens în care depune chitanța doveditoare la dosar. Arată că a criticat hotărârea instanței de fond în ce privește petitul referitor la neacceptarea succesiunii după defunctul G.
I. de către cei doi fii ai acestuia G. Anton și G. Gavrilă, ambii decedați ulterior. Astfel, susține că defunctul G. Gavrilă este străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul legal de 6 luni de la data decesului tatălui său.
Reprezentantul pârâților-intimați G. I. G. și G. D. - avocat M. Stelian, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, sens în care depune chitanța la dosar. Arată că G. Gavrilă a acceptat succesiunea rămasă după tatăl său în mod tacit prin utilizarea terenului, însușirea unor produse agricole, efectuarea unor munci specifice de întreținere și reparații, precum și prin participarea la plata cheltuielilor de spitalizare și înmormântare ale acestuia.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 461/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_ în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta - pârâtă G. D. împotriva pârâților G. Ana, G. I. G. și G. D. ; s-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți G. I. G. și G. D. împotriva reclamantei-pârâte G. D. și pârâtei G. Ana și în consecință s-a admis cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâții-reclamanți G. I. G. și G. D.
împotriva pârâtei G. L. ; s-a constatat că defunctului G. G. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1 ha și 8307 m.p situată pe teritoriul satelor N. de Sus și N. de Jos; că defunctul G. G. I. și pârâta G. Ana au dobândit dreptul de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor constând din casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76 m.p și o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p, edificate de aceștia pe terenul înscris în Cf 25030 N. nr. top 57/3/1, identic cu cel înscris în tarla 76 parcelele 109/1 și 109/1/a.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul G. G. I. decedat la data de_ este formată din suprafața de 1 ha și 8307 m.p situată pe teritoriul satelor N. de Sus și
N. de Jos reconstituită în favoarea acestuia prin titlul de proprietate nr. 75791/2002 și din cota de ½ părți din construcțiile constând din casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76
m.p și anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p, edificate de aceștia pe terenul înscris în Cf 25030 N. nr. top 57/3/1, identic cu cel înscris în tarla 76 parcelele 109/1 și 109/1/a.
S-a constatat că masa succesorală este grevată de un pasiv succesoral în cuantum de 3000 lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare ale def. G. I. .
S-a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 430/2005 de BNP Maxim P. P. la cotitatea disponibilă, de 1/8 părți, s-a constatat că la masa succesorală rămasă în urma defunctului G. G. I. au avut vocație succesorală legală pârâta G. Ana, în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți și numiții G. Gavrilă și G. Anton în calitate de descendenți, în cotă de ¾ părți împreună și are vocație succesorală testamentară pârâta G. Ana în calitate de legatară cu titlu universal; s-a dispus partajarea judecătorească a masei succesorale rămase în urma defunctului G. G. I. conform modului de folosință, atribuindu-se pârâtei G. Ana întreaga masă succesorală.
S-a dispus obligarea pârâtei G. Ana să plătească pârâților - reclamanți G. I. G. și
G. D., în calitate de moștenitori legali ai numitului G. Gavrilă, suma de 24.495 lei cu titlu de sultă compensatorie.
S-a constatat validitatea antecontractului de întreținere încheiat la data de 15 martie 2008 între pârâta G. Ana în calitate de promitentă întreținută și reclamantă în calitate de promitentă întreținătoare, antecontract ce are ca obiect suprafața de 1 ha și 8307 m.p situată pe teritoriul satelor N. de Sus și N. de Jos reconstituită prin titlul de proprietate nr. 75791/2002 și din construcțiile constând din casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76
m.p și anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p, edificate pe terenul înscris în Cf 25030 N. nr. top 57/3/1, identic cu cel înscris în tarlaua 76 parcelele 109/1 și 109/1/a, precum și obligația întreținerii pârâtei G. Ana cu cele necesare traiului, respectiv asigurarea locuinței, hranei, îmbrăcămintei, încălțămintei, încălzitului, medicamentelor și a tratamentului medical, iar la decesul acesteia să o înmormânteze potrivit credinței sale.
S-a dispus ca sentința să țină loc de act autentic de întreținere.
Totodată, s-a dispus partajarea judecătorească a imobilelor înscrise în CF 25030 N. nr. top. 57/3/1 și pe cale de consecință s-a atribuit în lotul reclamantei-pârâte terenul în suprafață de 1625 mp și imobilele construcții de natură casă de locuit și anexe gospodărești, toate cu nr. top. nou 57/3/1/1.
S-a dispus ca diferența de teren de 2371 mp, cu nr. top. nou 57/3/1/2 să rămână înscrisă pe vechii proprietari tabulari.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 25030 N. nr. top. nou 57/3/1/1, precum și a dreptului de uzufruct viager al pârâtei Găureran Ana.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul G. I. I. decedat la data de_ este formată din valoarea cotei de 3/8 părți din moștenirea legală rămasă în urma def. G.
G.I., respectiv 24.495 lei; că la această masă succesorală au vocație succesorală legală pârâta G.
L. în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți și pârâții reclamanți G. I. G. și
G. D. în calitate de descendenți, în cotă de ¾ părți împreună.
S-a dispus partajarea judecătorească a acestei mase succesorale prin atribuirea ei în întregime pârâților reclamanți, conform partajului amiabil intervenit între comoștenitori și compensarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamanta-pârâtă și de către pârâții - reclamanți până la concurența sumei mai mici de 2168 lei, urmând ca pârâții-reclamanți să plătească reclamantei pârâte suma de 364 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că prin titlul de proprietate nr. 75791/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului G. G. I. asupra unei suprafețe de 1 ha și 8307 m.p situată pe
teritoriul satelor N. de Sus și N. de Jos compusă și din suprafața de 742 m.p de natură curți, construcții înscrisă în tarlaua 76 parcela 109/1/a și suprafața de 1525 m.p de natură arabil în intravilan înscrisă în tarlaua 76 parcela 109/1.
În consecință, instanța a constatat că defunctului G. G. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1 ha și 8307 m.p situată pe teritoriul satelor N. de Sus și
N. de Jos.
Potrivit adeverinței nr. 1356 din_ emisă de Primăria comunei N. pe terenul înscris în CF 274 N. de Sus, nr. top 56/1 și 57 au fost edificate de numiții G. I. și Ana o casă de locuit și anexe gospodărești (grajd și șură) în baza autorizațiilor de construcții nr. 12/_ și 13/_ .
Potrivit completării nr. 2 a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară topografică întocmit de expert Breier I. N. reclamanta folosește în prezent o suprafață de 1625 m.p. ce include o porțiune din terenul cu nr. top 57/3/1 N., pe care sunt edificate o casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76 m.p și o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p.
În consecință, instanța a constatat că defunctul G. G. I. și pârâta G. Ana au dobândit dreptul de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor constând din casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76 m.p și o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p, edificate de aceștia pe terenul înscris în Cf 25030 N. nr. top 57/3/1, identic cu cel înscris în tarlaua 76 parcelele 109/1 și 109/1/a.
Potrivit certificatului de deces aflat în copie la dosar numitul G. G. I. cu ultimul domiciliu în localitatea N. de Sus a decedat la data de_ .
În consecință, instanța a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți
G. I. G. și G. D., cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâții-reclamanți G. I. G. și G. D. și a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul G. G. I. decedat la data de_ este formată din suprafața de 1 ha și 8307 m.p situată pe teritoriul satelor N. de Sus și N. de Jos reconstituită în favoarea acestuia prin titlul de proprietate nr. 75791/2002 și din cota de ½ părți din construcțiile constând din casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76 m.p și anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p, edificate de aceștia pe terenul înscris în Cf 25030 N. nr. top 57/3/1, identic cu cel înscris în tarlaua 76 parcelele 109/1 și 109/1/a. De asemenea, instanța a constatat că masa succesorală este grevată de un pasiv succesoral în cuantum de 3000 lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare ale def. G. I. .
Din coroborarea declarațiilor martorilor G. F. și Sălvan A. rezultă că pârâta G. Ana, reclamanta G. D. și defunctul său soț G. Anton au suportat toate cheltuielile legate de înmormântarea defunctului G. I., iar raportat la numărul participanților la înmormântare și la cele desfășurate cu ocazia înmormântării aceste cheltuieli s-au ridicat cel puțin la nivelul de
30.000.000 lei vechi. Aceste depoziții se coroborează cu înscrisurile aflate în copie la f. 202-
217 din dosar.
Instanța a reținut că defunctul G. G. I. a fost căsătorit cu pârâta G. Ana, aceasta din urmă fiind soție supraviețuitoare, iar cei 2 soți au avut împreună 2 copii, respectiv pe numiții
G. Gavrilă decedat la_ și G. Anton decedat la data de_, potrivit actelor de stare civilă aflate în copie la f. 12 și 13 și potrivit recunoașterii implicite a pârâților G. I. G. și G.
D. .
Potrivit declarației martorului Sălvan A. numitul G. Anton a participat la înmormântarea tatălui său G. I., contribuind la suportarea cheltuielilor de înmormântare alături de soția sa, reclamanta. Potrivit declarației martorei Ropotin Ana i-a dat zestre fiului său
G. Gavrilă un teren situat în apropiere de N. de Jos, iar după decesul tatălui său, numitul
G. Gavrilă mergea la mama sa în N. de Sus pentru a o ajuta la muncile agricole și a continuat să-și lucreze terenul primit ca zestre. Din munca câmpului numitul G. Gavrilă aducea diverse produse acasă, respectiv țuică, porumb și fructe.
Raportat la starea de fapt rezultată din declarațiile celor 2 martori, instanța a reținut că cei 2 copii ai defunctului G. G. I., respectiv G. Gavrilă și G. Anton au acceptat în mod tacit succesiunea defunctului lor tată, prin contribuția la plata cheltuielilor de înmormântare a defunctului G. G. I. în cazul lui G. Anton și prin efectuarea unor acte de administrare asupra bunurilor care au intrat în masa succesorală a defunctului, în cazul lui G. Gavrilă.
Potrivit testamentului autentificat sub nr. 430/2005 de BNP Maxim P. P. numitul G. I. a transmis soției sale G. Ana întreaga sa avere mobiliară și imobiliară.
Raportat la cele arătate, instanța în baza art. 841 Cod civil, astfel cum a fost modificat implicit prin art. 2 din Legea nr. 319/1944 a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 430/2005 de BNP Maxim P. P. la cotitatea disponibilă, de 1/8 părți.
În baza art. 1 din Legea nr. 319/1944, art. 659 și urm. cod civil și art. 800 și urm. Cod civil, instanța a constatat că la masa succesorală rămasă în urma defunctului G. G. I. au avut vocație succesorală legală pârâta G. Ana, în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți și numiții G. Gavrilă și G. Anton în calitate de descendenți, în cotă de ¾ părți împreună și are vocație succesorală testamentară pârâta G. Ana în calitate de legatară cu titlu universal.
În baza art. 728 și urm. Cod civil instanța a dispus partajarea judecătorească a masei succesorale rămase în urma defunctului G. G. I. conform modului de folosință, atribuind pârâtei G. Ana întreaga masă succesorală.
Potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert Cuciurean I. și completării acestui raport terenul de natură intravilan în suprafață de 1625 m.p are o valoare de circulație de 19.500 lei, casa are o valoare de circulație de 101.782 lei din care se scade suma de
21.000 lei, reprezentând valoarea de circulație a îmbunătățirilor efectuate la casa de locuit după decesul lui G. I. (montat ușă exterioară din p.v.c, montat 2 geamuri din p.v.c., montat 5 uși interioare la camere, parchetat, pus rigips și zugrăvit 3 camere, montat gresie în hol), anexele gospodărești au o valoare de circulație de 30.077 lei, iar împrejmuirea are o valoare de circulație de 5.446 lei.
În consecință, reținând că în masa succesorală a defunctului G. G. I. a intrat numai cota de ½ părți din imobilele construcții, pentru egalizarea loturilor instanța a obligat pârâta G. Ana să plătească pârâților - reclamanți G. I. G. și G. D., în calitate de moștenitori legali ai numitului G. Gavrilă suma de 24.495 lei cu titlu sultă compensatorie.
Instanța a reținut că valoarea cotei de ½ părți din construcții este de 58.153 lei, iar valoarea de circulație a terenului este de 19.500 lei, astfel că rezultă un cumul de 77 653 lei, din care a scăzut valoarea pasivului succesoral de 3.000 lei, iar valoarea cotității disponibile corespunzătoare cotei de 1/8 părți este de 9.331,6 lei, astfel că valoarea bunurilor ce compun moștenirea legală este de 65.321,4 lei. În aceste condiții, o cotă de 1/8 părți din valoarea moștenirii legale este de 8165 lei, iar valoarea cotei de 3/8 părți corespunzătoare cotei lui G. Gavrilă este de 24.495 lei.
Potrivit înscrisului denumit "contract de întreținere";, pârâta G. Ana a transmis reclamantei întreaga sa avere mobilă și imobilă, iar reclamanta s-a obligat să întrețină această pârâtă cu cele necesare traiului, respectiv să-i asigure locuință, hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, încălzit, medicamente și tratament medical, iar la decesul acesteia să o înmormânteze potrivit credinței sale.
De asemenea, întreținuta G. Ana și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra casei și anexelor gospodărești, precum și asupra curții aferente.
Apreciind îndeplinite condițiile de validitate ale antecontractului de întreținere prevăzute de art. 948 și următoarele Cod civil, instanța a constatat validitatea antecontractului de întreținere încheiat la data de 15 martie 2008 între pârâta G. Ana în calitate de promitentă întreținută și reclamantă în calitate de promitentă întreținătoare, antecontract ce are ca obiect suprafața de 1 ha și 8307 m.p situată pe teritoriul satelor N. de Sus și N. de Jos reconstituită prin titlul de proprietate nr. 75791/2002 și din construcțiile constând din casă de locuit cu regim de înălțime parter și o suprafață construită la sol de 145 m.p, anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 76 m.p și anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 65 m.p, edificate pe terenul înscris în CF 25030 N. nr. top 57/3/1, identic cu cel înscris în tarlaua 76 parcelele 109/1 și 109/1/a, precum și obligația întreținerii pârâtei G. Ana cu cele necesare traiului, respectiv asigurarea locuinței, hranei, îmbrăcămintei, încălțămintei, încălzitului, medicamentelor și a tratamentului medical, iar la decesul acesteia să o înmormânteze potrivit credinței sale.
În baza art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, instanța a pronunțat o sentință care să țină loc de act autentic de întreținere.
În baza art. 728 Cod civil, instanța a dispus partajarea judecătorească a imobilelor înscrise în CF 25030 N. nr. top. 57/3/1 și pe cale de consecință a atribuit în lotul reclamantei terenul în suprafață de 1625 mp și imobilele construcții de natură casă de locuit și anexe gospodărești, toate cu nr. top. nou 57/3/1/1, urmând ca diferența de teren de 2371 mp, cu nr. top. nou 57/3/1/2 să rămână înscrisă pe vechii proprietari tabulari.
În temeiul art. 44 și 46 din Decretul Lege nr. 115/1938 instanța a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 25030
N. nr. top. nou 57/3/1/1, precum și a dreptului de uzufruct viager al pârâtei G. Ana.
Potrivit certificatului de deces aflat în copie la f. 183 din dosar numitul G. Gavrilă cu ultimul domiciliu în N. a decedat la data de_ .
În consecință, instanța a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul G. I. I. decedat la data de_ este formată din valoarea cotei de 3/8 părți din moștenirea legală rămasă în urma def. G. G. I., respectiv 24.495 lei.
Având în vedere actele de stare civilă aflate la dosar, instanța a constatat că la această masă succesorală au vocație succesorală legală pârâta G. L. în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți și pârâții reclamanți G. I. G. și G. D. în calitate de descendenți, în cotă de ¾ părți împreună.
În baza art. 728 și următoarele Cod civil, instanța a dispus partajarea judecătorească a acestei mase succesorale prin atribuirea ei în întregime pârâților reclamanți, conform partajului amiabil intervenit între comoștenitori, partaj ce nu a fost contestat de către pârâta G. L. .
În temeiul art. 274 și următoarele Cod civil instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamanta-pârâtă și de către pârâții-reclamanți până la concurența sumei mai mici de 2168 lei, urmând ca pârâții-reclamanți să plătească reclamantei pârâte suma de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că reclamanta-pârâtă a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 2532 lei, sumă compusă din onorariu de avocat - 1800 lei (f. 201), taxă judiciară de timbru - 629 lei (f. 56, 46 și 16) și timbru judiciar - 3 lei (f. 1 verso) și că pârâții-reclamanți au suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 2168 lei, sumă compusă din onorariu de avocat de 1000 lei
f. 221, taxă judiciară de timbru - 1106 lei ( f. 44-45, 47, 48, 135 și 136) și timbru judiciar de 8 lei (f. 36 și 38 verso).
Instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta-pârâtă constând din contravaloarea expertizelor extrajudiciare și contravaloarea zilelor de prezență la instanță pentru reclamanta-pârâtă și martorii propuși de aceasta, deoarece aceste cheltuieli nu au fost dovedite.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 659 și urm., art. 728 și urm., 800 și urm., art. 841, art. 948 și următoarele Cod civil, art. 111 Cod procedură civilă, art. 1 din Legea nr. 319/1944, art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 44 și 46 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanta și pârâta G. Ana, solicitând admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și în parte a acțiunii reconvenționale, în partea referitoare la constatarea componenței masei succesorale rămasă după defunctul G. I. ; respingerea petitelor ce vizează vocația succesorală a lui G. Gavrilă și G. Anton și apoi cele privind reducerea testamentului autentificat sub nr. 430/2005, partajarea succesiunii, componența masei succesorale rămasă după defunctul G. I., vocația moștenitorilor, partajarea acestei succesiuni, întabularea în c.f. și plata cheltuielilor de judecată, cu obligarea intimaților G. I. G., G. D. și G. L. la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.
În motivare s-a arătat că se critică doar petitul privitor la neacceptarea succesiunii după defunctul G. I., de către cei doi fii ai acestuia G. Anton și G. Gavrilă, ambii decedați ulterior.
În mod deosebit se susține că defunctul G. Gavrilă, antecesorul pârâților nu a acceptat succesiunea după tatăl său G. I., în termenul legal de 6 luni de la data decesului acestuia.
Se știe că acceptarea unei succesiuni se poate face în mod tacit dacă se îndeplinesc anumite acte pe care succesibilul nu le putea face decât în calitatea sa de erede și din care să rezulte intenția sa de acceptare a moștenirii (art.689 Cod civil anterior)
Legea nu spune care sunt actele de acceptare tacită, voluntară și spune doar că actele de conservare și de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii. Legea spune că actele de dispoziție având ca obiect drepturile succesorale constituie acte de acceptare tacită a succesiunii (art. 690 Cod civil anterior).
Practica judiciară în materie este constantă atunci când a statuat că sumele achitate cu titlu de cheltuieli de înmormântare suportate de unul dintre succesori, nu constituie acte de acceptare tacită, pentru că acestea au un caracter profund moral susținut de relațiile apropiate cu defunctul și ele nu pot fi interpretate prin ele însele ca un element de dovadă a acceptării succesorale, deoarece de regulă, succesorii contribuie la aceste cheltuieli în considerarea relației afective cu defunctul și nu atât în considerarea succesiunii pe care o lasă acesta.
Pe de altă parte, intenția de a accepta o succesiune trebuie să fie exteriorizată în acte materiale sau juridice. Mai mult, chiar săvârșirea unor acte nu echivalează cu acceptarea succesiunii decât dacă cel care le săvârșește a luat titlul sau calitatea de erede, iar practica judiciară a statuat că nici chiar toate actele de dispoziție (suportarea cheltuielilor de înmormântare, preluarea unor bunuri din patrimoniul defunctului etc.) nu echivalează cu o acceptare tacită a succesiunii.
Instanța de fond atunci când a reținut faptul ca ambii copii ai defunctului G. Anton și
G. Gavrila au acceptat succesiunea după tatăl lor a avut în vedere declarațiile martorilor S.
A. și Ropotin Ana.
Activitățile de ajutorare a pârâtei recurente, relevate de matora Ropotin Ana, vizitele la spital nu pot constitui acte de acceptare tacită a succesiunii.
Este de reținut și faptul ca reclamanții reconvențional nu arată prin cererea reconvențională ce fel de acte materiale a efectuat antecesorul lor G. Gavrilă cu privire la acceptarea succesiunii în cauză.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 2, 3, art.
274 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 14, 15).
Intimații G. I. G. și G. D., legal citați, prin întâmpinarea depusă la dosar (f.
24) s-au opus admiterii recursului, solicitând obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că recursul promovat de pârâta recurentă G. Ana este lipsit de interes, raportat la faptul că în cadrul dosarului de fond aceasta a avut doar calitatea de pârâtă, nu a formulat pretenții proprii în prezenta cauză și nici apărări față de acțiunea introductivă sau acțiunea reconvențională.
Din probele administrate în dosarul cauzei a rezultat în mod cert că antecesorul intimaților a acceptat în mod cert succesiunea după părintele lor, G. I. .
Din probatoriul testimonial administrat (martorii Bozomală D. și Ropotin Ana) rezultă fără putință de tăgadă că numitul G. Gavrilă a acceptat succesiunea după antecesorul său.
Această acceptare este una tacită sub forma unor acte de administrare și dispoziție asupra bunurilor care au intrat în masa succesorală (utilizarea terenului, însușirea unor produse agricole, efectuarea unor munci specifice de întreținere si reparații etc.)
Mai mult, probatoriul administrat relevă faptul că numitul G. I. a suportat și o serie de cheltuieli specifice pasivului succesoral, sens în care a suportat cheltuieli privind spitalizarea defunctului G. I. și o parte din cheltuielile de înmormântare ale acestuia.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și următoarele C.proc.civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul constată că recursul declarat este fondat.
Excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâta G. Ana nu este întemeiată. În condițiile în care aceasta a fost obligată la sultă compensatoare aceasta justifică interes în reformarea hotărârii instanței, în scopul de a obține exonerarea de la plata sultei.
Pentru a reține acceptarea succesiunii defunctului G. G. I. de către fiii acestuia instanța a avut în vedere două depoziții de martori și anume cea a martorului Sălvan A. și cea a martorei Ropotin Ana.
Deși instanța de fond face mențiunea că depoziția martorei Ropotin Ana se află la fila 186 din dosarul de fond, din verificarea actelor dosarului se constată că la fila menționată se află un certificat de căsătorie, declarația neaflându-se la dosar.
Declarația nu a putut fi comunicată de instanța de fond din memoria calculatorului pe care s-a redactat, așa cum rezultă din adresa instanței de fond din data de 25 iunie 2013 (f. 21).
Întrucât această declarație este esențială, deoarece așa cum relevă instanța de fond și cum rezultă din consemnările apărătorului recurentelor efectuate cu prilejul audierii martorei depuse în recurs (f. 30, 31) martora s-a referit la anumite acte de lucrare a unor terenuri aparținând defunctului, tribunalul nu se poate pronunța asupra acceptării sau neacceptării moștenirii, problemă ce constituie obiect al recursului, în lipsa depoziției martorei consemnată de instanță și semnată de președintele de complet.
Totodată, pentru a se stabili cu certitudine faptul acceptării sau neacceptării moștenirii, instanța de fond era datoare a verifica, pe baza oricăror probe admise de lege, dacă eventualele acte de acceptare tacită, altele decât plata cheltuielilor de înmormântare, au avut loc sau nu în termenul legal de acceptare a moștenirii.
Lipsa depoziției unei martore pe care se întemeiază soluția instanței, faptul că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine acceptarea sa neacceptarea moștenirii, duc la concluzia unei insuficiente cercetări a fondului cauzei, ce echivalează în opinia tribunalului cu necercetarea fondului sub aspectul acceptării sau neacceptării moștenirii, aspect esențial de care depinde soluționarea altor capete de cerere.
În aceste condiții, în vederea asigurării unei judecăți unitare, în baza art. 312 alin. 5 C.proc.civ., va admite recursul declarat, va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Cu ocazia rejudecării instanța va proceda la reaudierea martorei Ropotin Ana și va administra alte probe pentru a stabili dacă eventualele acte de acceptare tacită, altele decât plata cheltuielilor de înmormântare, au avut loc sau nu în termenul legal de acceptare a moștenirii.
Totodată, este esențial de stabilit în cauză dacă eventualele acte de stăpânire a terenului s- au realizat în temeiul calității de moștenitor sau în baza unui act de înzestrare.
De asemenea, este de analizat dacă plata cheltuielilor de înmormântare constituie act de acceptare tacită a moștenirii ori reprezintă doar un simplu act făcut pentru îndeplinirea unei datorii de cuvioșenie.
Instanța de fond va analiza și motiva eventuala acceptare a moștenirii (dacă acest lucru va rezulta din probele care vor fi administrate) în privința fiecărui moștenitor în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta G. D. și de pârâta G. Ana, ambele domiciliate în N. de Sus nr. 94, județul Bistrița-N. împotriva sentinței civile nr. 461/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_ în dosarul nr._, casează în tot hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, Judecătoria Năsăud.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
G. | C. F. | M. | -L. | B. | I. | S. M. -M. | E. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
judec. fond G. C. M.
← Încheierea civilă nr. 59/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 215/2013. Actiune in constatare → |
---|