Decizia civilă nr. 2893/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2893/R/2013
Ședința publică din 31 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.
A. -A. POP GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatorii G.
I. și G. M. împotriva deciziei civile nr. 4993/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații P. C. B., P.
C. P. și S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă contestatorul G. I., asistat de domnul Nistea Ovidiu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare declarată de contestatorii G. I. și Gabo-rean M. a fost formulată în termen legal, a fost comunicată părților adverse și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, adresată domnului Nistea Ovidiu, referitoare la împrejurarea dacă acesta este avocat definitiv și de ce nu poartă robă, domnul Nistea Ovidiu arată că este avocat în Baroul București, structura "Bota"; și, totodată, arată că în temeiul art. 68 alin. 2 C.pr.civ. are mandat verbal din partea contestatorului să-I asiste și să-l reprezinte în prezenta cauză.
Curtea pune în vedere domnului Nistea Ovidiu să prezinte legitimația de avocat.
Domnul Nistea Ovidiu prezintă instanței legitimația de avocat nr. 283 emisă de U.N.B.R. - Baroul București, care atestă împrejurarea că domnul Nistea Ovidiu, născut la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj, având CNP 1., este avocat din data de_, legitimația fiind vizată de Baroul București și pentru anul 2013.
Domnul avocat Rusa V., prezent în sala de judecată, învederează instanței că domnul Nistea Ovidiu nu face parte din Baroul tradițional și, în consecință, nu îi este recunoscută calitatea de avocat.
Domnul Nistea Ovidiu arată că încă de la început a spus că este avocat în Baroul București, structura "Bota";.
Având în vedere aspectele anterior arătate, Curtea constată că domnul Nistea Ovidiu nu este avocat pentru că nu face parte din Uniunea Na’ional[ a Barourilor din România.
Curtea aduce la cunoștința contestatorului G. I., împrejurarea că potrivit art. 68 alin. 2 C.pr.civ. "Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință.";
La întrebarea instanței, adresată contestatorului G. I., referitoare la împrejurarea dacă acesta dorește să fie reprezentat de către domnul Nistea Ovidiu, în calitate de mandatar, acesta arată că dorește să fie reprezentat de către domnul Nistea Ovidiu.
Domnul Nistea Ovidiu arată că înțelege să-l reprezinte pe contestatorul G.
I. în baza mandatului de reprezentare dat verbal în instanță.
În raport de această împrejurare, Curtea, în temeiul prevederilor art. 68 alin. 4 C.pr.civ., potrivit cărora "Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea";, pune în vedere domnului Nistea Ovidiu împrejurarea că acesta nu poate pune concluzii verbale în cauză, ci doar concluzii scrise.
Curtea constată că la data de_, a fost înregistrată la dosar adresa nr. 1725/_, care a fost formulată și expediată prin poștă de către P. com. B.
, prin intermediul domnului primar V. Duciuc, prin care arată că formulează prezenta întâmpinare în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, prin care învederează instanței că terenul în litigiu, în suprafață de 24.784 mp nu a aparținut niciodată reclamanților și nici antecesorilor numitei G. M., născută Rednic, ci acest imobil a figurat pe Composesoratul com. P. până în anul 1945, perioadă în care satul Crasna - Vișeului a aparținut administrativ de com. P., iar din anul 1945 până în prezent, satul Crasna - Vișeului aparține com. B. . Prin aceiași întâmpinare se arată că prin Decretul nr. 409/1955 imobilul înscris în C.F. nr. 360, nr. topo. 2792/6 s-a trecut în administrarea directă a Biroului executiv al Consiliului Popular și actualmente este realizat schimbul de teren cu Asociația Composesorală P. și, totodată, solicită menținerea deciziei civile nr. 4993/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ .
De asemenea, Curtea constată că la data de_, au sosit de la Tribunalul Maramureș, și au fost atașate la prezentul dosar, următoarele dosare: dosarul nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus, dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș și dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 4993/R/2012 atacată cu prezenta contestație în anulare.
La întrebarea instanței, adresată contestatorului G. I., referitoare la împrejurarea dacă, în opinia sa, prezenta cauză se poate judeca azi, acesta arată că prezenta cauză se poate judeca azi.
Mandatarul contestatorului G. I., domnul Nistea Ovidiu depune la dosar "Concluzii scrise";.
Curtea constată că prin aceste "Concluzii scrise";, care au fost semnate de către contestatorii G. I. și G. M., dar care au fost depuse la dosar de către mandatar, se invocă chestiuni noi, care nu au fost formulate în fața instanței de fond și nu privesc obiectul acestui dosar, respectiv s-au invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul contestatorului G. I. în susținerea contestației în anulare.
Contestatorul G. I. arată că proprietatea sa, pentru care s-a judecat vreme de 20 de ani este în loc. P., nu în loc. B. . De asemenea, arată că Judecătoria Vișeu de Sus a respins acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. M., dar Tribunalul Maramureș le-a dat dreptul de a chema în judecată
P. comunei P. și a admis apelul declarat de cei doi reclamanți. Totodată,
arată că până în prezent nu a primit nimic, iar terenul pentru care se judecă a fost dat altor persoane, pentru a-și face construcții pe acest teren.
La întrebarea instanței, adresată contestatorului G. I., referitoare la împrejurarea dacă are cheltuieli de judecată pentru ziua de azi, acesta arată că nu are cheltuieli de judecată pentru ziua de azi.
Curtea reține cauza în pronunțare, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A :
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 24 aprilie 2013, sub nr. _
, contestatorii G. I. și G. M. au solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 4.993/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr._, apreciind că instanța de recurs a dezlegat pricina prin câteva greșeli materiale și omisiuni.
Astfel, contestatorii consideră că în mod greșit s-a acordat o atenție deosebită poziției Primarului C. B. care a făcut declarații fără probe și care au fost hotărâtoare la pronunțare. Primarul com. B. a omis să comunice instanțelor că actul administrativ de trecere în administrare operativă a terenului din C.F. nr. 360, nr. top. 2792/6, respectiv decizia nr. 749/_ a fost anulat după anul 1990, așa cum s-a consemnat în sentința civilă nr. 2644/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus.
Construcțiile de pe acest teren au fost ridicate fără autorizație de construire, constructorii fiind obligați să le demoleze, iar obligația de demolare a fost dată prin hotărârea judecătorească mai sus arătată, rămasă definitivă și irevocabilă.
Terenul mai sus indicat a fost revendicat de contestatori conform Legii nr.
18/1991 și a fost cuprins în adeverința nr. 463/_ .
Primarul com. B. a dezinformat instanțele cu privire la faptul că terenul contestatorilor ar fi situat pe un alt nr. topografic, fiind înstrăinat de contestatori, aspect neadevărat. În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică topografică întocmită de ing. S. Zamfir care a identificat imobilul, așa cum figurează în
C.F. nr. 360 B. .
În mod greșit Curtea a reținut faptul că terenul nu a făcut parte din C.A.P.
P. deoarece contestatorii s-au înscris în acest C.A.P. cu terenul conform procedurii din aceea vreme. Trecerea terenului în administrarea operativă a com.
B. s-a efectuat mai târziu în anul 1986, invocându-se Decretul nr. 409/1955, operațiune vizată de fostul Consiliu Județean Maramureș.
Contestatorii solicită a se lua în considerare sentința civilă nr. 2.664/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, rămasă definitivă precum și faptul că prin sentința civilă nr. 994/_ s-a luat act de renunțarea la judecată din partea Primarului com. B., acțiunea fiind introdusă pentru anularea proprietății în discuție.
În probațiune, contestatorii au depus copii de pe următoarele înscrisuri: adeverința nr. 463/_ emisă de Comisia Comunală P. ; sentința civilă nr. 2.664/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus; sentința civilă nr. 994/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, dosar nr. 3192/2003; o copie nelizibilă de pe o hotărâre judecătorească a tribunalului Maramureș (f.4-11) .
Intimatul PRIMARUL C. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare (f.22).
În susținerea poziției procesuale, intimatul a arătat că, terenul în litigiu în suprafață de 24784 mp. nu a aparținut niciodată contestatorilor și nici antecesoarei G. M., născută Rednic. Acest imobil a figurat pe
Composesoratul com. P. până în 1945, perioadă în care satul Crasna Vișeului a aparținut administrativ de com. P. . Din anul 1945 până în prezent satul Crasna Vișeului aparține com. B., iar prin decretul nr. 409/1955 imobilul cu nr. top. 2792/6 din C.F. nr. 360 a trecut în administrarea directă a Biroului executiv al Consiliului popular al com. B. . Actualmente este realizat schimbul de teren cu Asociația Composesorală P. .
Intimații S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P.
COM. P., deși legal citați, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au formulat întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin sentința civilă nr. 750 din data de 15 martie 2011 a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive A S. UI ROMÂN.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții G. I. ȘI G.
M., în contradictoriu cu pârâții P. C. B. prin CONSILIUL LOCAL, P.
C. P. prin CONSILIUL LOCAL și S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Reclamanții, deși au beneficiat de asistență juridică calificată, au indicat inițial ca temei de drept, printre altele. Legea nr. 33/1994. Punându-se în discuție dacă este o cerere in materie de expropriere si care ar fi atras competența tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. "f"; c.pr. civ., reclamanții prin apărător, au arătat că nu acțiunea de față ("hibrid";) este una in despăgubiri ca efect al neaplicării Legii 18/1991 in ceea ce-i privește (inch. din 24.XI.2010).
Contestând valabilitatea actului de transmitere a terenului din administrarea comunei P. în administrarea comunei B. și implicit proprietatea S. ui Roman, întrucât se cere în contradictoriu cu acesta să se constate preluarea fără un titlul valabil, nu se poate admite excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Roman.
Terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar reclamanții nu-l revendică pe calea dreptului comun, în cauza de față ocolind dispozițiile legii speciale. Aceștia nu au afirmat că în perioada 1958-1989, au fost expropriați, ci doar că terenul a fost comasat la CAP P. . In condițiile art. 8-9 din Legea 18/1991 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si inițial au obținut câștig de cauză. Ulterior s-a stabilit prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă că terenul formează proprietatea comunei B., drept înscris actualmente in cartea funciară.
Prevalându-se de primele hotărâri, reclamanții s-au adresat instanței pentru a obține finalmente, despăgubiri reprezentând echivalentul terenului preluat nevalabil de S. Român.
Judecătoria s-a declarat competentă in soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 1 c.pr.civ., neputându-se îngrădi accesul la justiție al reclamanților.
Pe fond s-a apreciat că acțiunea reclamanților nu este întemeiată.
Petitul 1 al acțiunii este acela ca instanța să constate că preluarea suprafeței de teren de 24784 mp înscris în Cf 360P. nr. top. 2792/6, proprietatea reclamanților, a fost preluată de către stat fără titlu valabil și fără o justă și prealabilă despăgubire. Ori, terenul de sub nr. top.2792/6 în suprafața de 24784 mp a fost dezmembrat din nr. top. 2792/4 în suprafața de 25184 mp., proprietar Composesoratul P. conform încheierii 3432/1866 Cf. S. Român a preluat terenul de la Composesoratul P. și nu de la reclamanți. Terenul a fost si este situat in satul Crasna Vișeului, aparținând administrativ de comune B. județul Maramureș.
Reclamanții nu au făcut dovada în regim de carte funciară că au fost proprietarii tabulari ai terenului de sub nr. top. 2792/6 sau 2792/4 din care s-a dezmembrat si nici antecesorii săi (în speță tatăl reclamantei, Rednic I. l. I. ).
Nici în hotărârile judecătorești anexate nu se menționează extrasul Cf în care figurează proprietar tabular antecesorul reclamantei, ci se face referire la rapoartele de expertiză prin care s-a identificat terenul și la registrul agricol din anii 1959-1963 al comunei P. vol II.
Sentințele civile 2664/24.XI.1992 și 2670/24.XI.1992 nu s-au pronunțat în contradictoriu cu fostul proprietar Cf Composesoratul P. si nici cu S. Român, succesor în drepturi al acestuia în acea perioadă (Composesoratele s-au reînființat în temeiul art. 26 din Legea 1/2000). In Decizia civilă nr. 190/A/_ a Tribunalului Maramureș se menționează expres în considerente că antecesorul reclamantei a fost proprietar "asupra unui alt nr. top.";, iar in Decizia civila nr. 2333/R/_ a Curții de Apel Cluj că ";esențial rămâne că acest imobil aparține administrativ de fapt și de drept comunei B. sat Crasna";.
In sfârșit, in Referatul înregistrat sub nr. 743/_ care a stat la baza transmiterii imobilului prin Decizia nr. 749/24.XI.1986, se motivează că unii cetățeni din comuna P. au folosit faptic terenul S. ui Român, respectiv Composesoratul P. ori le-au vândut ca loc de casă altora din satul Crasna.
Potrivit art. 36 al. 1 din Legea 18/1991, terenurile aflate in proprietatea S. ui, situat in intravilanul localităților si care sunt in administrarea primăriilor, la data apariției legii, trec in proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor.
In acest context, comuna B. a inventariat imobilul in baza Legii 213/ 1998 si si-a înscris dreptul de proprietate in Cf.
Reclamanții se află în eroare și cu privire la modul de preluare a terenului de către S. Român .
Decizia 749/24.XI.1986 operată la Cf la data de_, atacată de reclamanți, nu constituie actul de preluare a terenului în proprietatea S. ui Român, ci de transmitere a bunului conform Decr. 409/1955 din administrativul unei localități în administrativul alteia, bunul formând cu mult timp înainte proprietatea S. ui (după naționalizare) si nefiind necesară nici înscrierea dreptului său in Cf ,in sensul art. 16 si 26 din Decr.-Lege 115/1938.
Petitul 2 al acțiunii este acela ca instanța să oblige pârâții la plata sumei de 124.000 lei despăgubiri corespunzătoare suprafeței de teren preluate în raport cu valoarea de circulație și daune cominatorii de 0,5% pe zi întârziere.
Fiind accesoriu primului petit este evident că nu poate fi admis, reclamanții referindu-se la același imobil de sub nr. top. 2792/6.
Este de reținut că ,în drept acest petit s-a întemeiat pe disp. art. 995 c.civ., care reglementează întinderea obligației de restituire a accipiensului într-o plată nedatorată si care nu are nici o legătură cu cauza de față.
Reclamanții nu și-au finalizat procedurile prevăzute de Legea 18/1991 prin punerea în posesie pe terenul cu care au intrat în CAP P. și obținerea titlului de proprietate.
Sentința civilă 2670/24.XI.1992 nu echivalează cu titlu de proprietate. Refuzul de punere in posesie si emitere a titlului este sancționat conf. art.
64 din Legea 18/1991. De asemenea, în procedura specială sunt prevăzute posibilități de atribuire a terenului pe alt amplasament,în schimb sau despăgubiri cu respectarea termenelor de formulare a plângerii prev. de art. 53 al. 2 din Legea 18/1991.
Fără îndoială că reclamanții au "un bun actual"; protejat prin prisma art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale și că lipsirea de eficiență juridică a unei hotărâri irevocabile prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea
lor aduce atingere și stabilității circuitului juridic, componenta la un proces echitabil garantat de art. 6 din Constituție.
Instanța însă, nu se poate substitui procedurilor administrative, stabilind ea însăși despăgubiri.
In limitele în care a fost sesizată, potrivit principiului disponibilității părților, este obligată să se pronunțe doar asupra cererilor expres formulate. Fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 190/A/05 iulie 2012 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis apelul declarat de apelanții G. I. și G. M., împotriva sentinței civile mai sus arătate care a fost desființată în parte în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea autorităților competente la plata de despăgubiri și a trimis cauza spre rejudecarea acestui petit primei instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus la data de_, astfel cum aceasta a fost precizată la_, reclamanții G. I. și G. M. i-au chemat în judecată pe pârâții P. C. B. prin Consiliul Local, P. C.
P. prin Consiliul Local și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că terenul în suprafață de 24.784 mp, înscris in C.F. nr. 360 P., nr. topo. 2792/6, proprietatea reclamanților, a fost preluat de către stat fără existența unui titlu valabil si fără acordarea unei juste si prealabile despăgubiri; să oblige autoritățile competente la plata către reclamanți a unor despăgubiri corespunzătoare suprafeței de teren preluate in raport cu valoarea de circulație a acestuia, sub sancțiunea achitării de daune cominatorii de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere până la plata integrală a sumei.
Prin sentința civilă nr. 117/18 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul civil nr. 1909/2005, a fost admisă acțiunea reclamantului Comuna B. prin Primar, împotriva pârâților G. I., G. M. și S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul anulării încheierii de întabulare nr. 775 CF/8 aprilie 1999, prin care pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în CF 3932 P. asupra imobilului cu nr. top. 2792/6.
S-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate al pârâților de rândul I și II și înscrierea în CF a dreptului de proprietate al C. B. asupra imobilului din CF 3932 P. nr. topo. 2792/6.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea de CF nr. 5/1987, terenul din CF 360, nr. top. 2792/6, în suprafață de 24784 mp, proprietatea C. P., a fost trecut în administrarea operativă directă a C.
B. .
Prin sentința civilă nr. 2670/1992, Judecătoria Vișeu de Sus a admis plângerea apelanților G. I. și G. M. pentru reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. top. 2792/6. Ulterior, în baza acestei hotărâri și a sentinței civile nr. 502/1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea acestora.
Cei doi apelanți nu au fost puși în posesie și nu li s-a eliberat niciodată titlu de proprietate asupra terenului, iar acțiunea în justiție promovată de aceștia având ca scop obținerea titlului a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 479/1995 a Tribunalului Maramureș, cu motivarea că, potrivit procesului verbal de executare nr. 2/1994, pe terenul în litigiu se află construite 15 case, un dispensar uman, teren de fotbal, ultimele obiective fiind de interes public, aparținând Satului Crasna, Comuna B., anexa 17 a H.G. nr. 934/2002.
Reținând ca fiind incidente prevederile art. 36 pct. 3-4 din Legea nr. 7/1996, respectiv art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și prevederile
art. 7 din Legea nr. 213/1998, raportat la prevederile titlului XII din Legea nr. 69/2000 și art. 121 din Legea nr. 215/2001, instanța a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate al apelanților și intabularea dreptului de proprietate publică al C. B. .
Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 190/9 iunie 2006, a respins cu majoritate de voturi ca nefondat apelul declarat de apelanții G. I. și M. contra sentinței primei instanțe, menținând-o ca legală și temeinică.
S-a reținut în considerentele deciziei că terenul de 2 ha 4784 mp de la locul numit "Dealul Morii";, înscris în CF 360 P., cu nr. cadastral 2792/6, a format proprietatea Composesoratului P., conform încheierii nr. 3432/1806 CF. Acest teren a fost și este situat în satul Crasna Vișeului, aparținând administrativ de comuna B., jud. Maramureș.
Ulterior anului 1945, conform legislației și practicii de atunci, acest teren a fost preluat de S. Român și a devenit proprietate publică, fără a fi necesară înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în sensul prevederilor art. 16 și art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Că este așa rezultă din faptul că S. Român, prin organele sale, a dispus în timp de acest teren, chiar dacă el a fost înscris în favoarea Composesoratului P. .
Astfel, în baza deciziei nr. 749 din 24 noiembrie 1986 a fostului Consiliu Popular al Județului Maramureș s-a renotat nr. top. 2792/6 în suprafață de 24.784 mp în favoarea proprietarilor de până acum, deci a Composesoratului P.
.
Apoi, în baza prevederilor Decretului nr. 409/1955, terenul aferent acestui număr topografic a fost transmis în administrarea directă a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B. .
Ulterior, acest organ, în baza prevederilor Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 4/1973, prin decizii, a atribuit în folosință pe durata existenței construcției, din terenul proprietatea statului, câte 250 mp, lui Bumbar V., Turciniuc V., Bilaniuc G. și Firoiu Stelian, precum și a altor persoane neidentificate.
Urmare a acestor acte de dispoziție, a rezultat fără echivoc că, în perioada colectivizării, acest teren nu a avut calitatea de proprietate cooperatistă, ci de teren proprietate de stat.
Intimata a și depus la dosar copia Hotărârii nr. 11/6 august 2001 prin care Consiliul local B. a aprobat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al C. B. . În anexa 1 a hotărârii, la pct. 10-15 a fost cuprins și terenul de 24.784 mp, cu nr. top. 2792/6 din CF 3932 P., fost nr. 360, pe care sunt situate două locuințe, două terenuri de sport, dispensarul, parcare și o parte a drumului comunal DC 7 P. -Crasna.
Acest inventar a fost aprobat în baza Legii nr. 213/1998 prin H.G. nr. 934 din 9 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 și 665 bis/2002 anexa 17 pentru atestarea domeniului public al comunei B., jud. Maramureș, aptă să producă efecte juridice de sine stătătoare.
Cum Hotărârea de Guvern și celelalte acte administrative prealabile nu au fost atacate de către apelanți pe calea contenciosului administrativ, față de forța probantă a actelor, Tribunalul Maramureș a apreciat legală hotărârea primei instanțe.
S-a mai reținut în considerentele opiniei majoritare a instanței că niciuna din criticile aduse sentinței nu sunt întemeiate, deoarece apelanții nu au un titlu valid eliberat conform prevederilor imperative ale Legii fondului funciar și nu pot opune vreun alt act care să infirme dreptul de proprietate al C. B. . Se mai arată că asupra acestui teren antecesorul lor nu a avut niciun drept, dreptul antecesorului purtând asupra unui alt număr topografic.
Prima instanță a admis acțiunea în baza art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938, întrucât nu erau întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris pe numele apelanților, pentru a putea fi opus dreptului S. ui Român, cât timp acesta nu a renunțat la dreptul său în condițiile legii.
Prin decizia civilă nr. 2333/R/2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâții G.
I. și G. M. împotriva deciziei civile nr. 190/A din 0_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 1806/2006.
În considerentele deciziei, Curtea de Apel Cluj a reținut că acțiunea în rectificare promovată de reclamanți nu se îndreaptă împotriva hotărârii judecătorești în temeiul căreia s-a făcut intabularea și nu încalcă principiile autorității de lucru judecat a sentințelor invocate în recurs, ci împotriva înscrierii, mai exact a viciilor încheierii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al recurenților cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 în lipsa titlului menționat de actul judecătoresc al înscrierii.
În concret, dacă înscrierea dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară urma a se face cu titlu de reconstituire a dreptului, în condițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 18/1991, atunci era obligatorie prezentarea originalului titlului.
Singură, sentința instanței de intabulare a dreptului în cartea funciară cu titlu de reconstituire în baza Legii speciale nu era aptă de intabulare, deoarece în aplicarea prevederilor Legii fondului funciar instanțele nu pot emite ele însele titluri, nu se pot substitui comisiilor de fond funciar, iar hotărârea judecătorească în această materie specială nu ține loc de titlu.
În concluzie, dacă hotărârea judecătoriei nu indică titlul de proprietate în baza căruia se va face intabularea, atunci acesta trebuia prezentat separat, alăturat sentinței, împreună cu documentația cadastrală de intabulare.
Lipsa dovedită a titlului de proprietate, emis în baza Legii nr. 18/1991, corespunde noțiunii de neîntrunire a condițiilor de existență a dreptului, așa cum corect s-a confirmat în decizia majoritară a tribunalului, situație în care acțiunea în rectificare de C.F. și anulare a încheierii C.F. nr. 775/8 aprilie 1999 este legală.
Sentința civilă nr. 502/31 martie 1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus nu este opozabilă reclamantei - Comuna B., al cărei drept era înscris în cartea funciară 360 P. sub B 207, ci C. P. .
În această situație sentința irevocabilă invocată de recurenți nu putea să țină loc de acord de voință cerut nici în vederea radierii din CF a dreptului C.
B. și nici pentru transferul dreptului la recurenți.
Încheierea de carte funciară, nerespectând dispozițiile privind procedura de înscriere în C.F. a drepturilor reale și lezând drepturile unuia dintre proprietarii tabulari căruia hotărârea nu i s-a comunicat și pe care nu a avut posibilitatea de a o ataca, nu poate crea titularului dreptului și nici chiar pentru un terț o situație de neclintit.
Raportat la hotărârile judecătorești menționate, tribunalul a apreciat că în mod corect a respins prima instanță capătul de cerere privind constatarea preluării suprafeței de teren de 24.784 mp, de către stat, fără existența unui titlu valabil.
În ceea ce privește daunele cominatorii, tribunalul a reținut că acestea nu pot fi acordate, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Nu mai puțin însă, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile
prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.";
Tribunalul a apreciat că reclamanții aveau un "bun";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Astfel, prin sentința civilă nr. 502 din data de 31 martie 1999, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 657/1999, rămasă definitivă prin neapelare, s-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna P., înscris în C.F. nr. 360, nr. topo. 2792/6, în suprafață de 24.784 mp.
Dreptul de proprietate al reclamanților, astfel recunoscut, nu era revocabil.
Pentru a se stabili dacă a existat o privare de bunuri în sensul celei de-a doua norme a art. 1 din Protocolul 1 trebuia să se examineze nu doar dacă a existat o lipsire de proprietate sau o expropriere formală, ci, dincolo de aparențe, să se analizeze circumstanțele faptelor.
Hotărârea judecătoriei prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților și s-a dispus înscrierea acestuia în cartea funciară devenise definitivă și irevocabilă.
Imposibilitatea reclamanților de a obține executarea acestei sentințe a constituit o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor.
Hotărârile pronunțate ulterior i-au lipsit pe reclamanți de toate efectele sentinței definitive pronunțate în favoarea lor, constatându-se că statul a făcut dovada dreptului său de proprietate.
O lipsire de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și a avut un temei legal. În plus, orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate.
Astfel, s-a impus a fi menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă.
Reclamanții au fost lipsiți de bunul lor fără să fi încasat vreo despăgubire care să reflecte valoarea reală a acestuia, iar eforturile depuse pentru a-și recupera proprietatea au fost până în prezent zadarnice.
În aceste condiții, admițând că ingerința statului era prevăzută de lege și a servit unei cauze de interes public, lipsa totală a despăgubirilor le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, reținând că prima instanță nu a soluționat pe fond capătul de cerere privind obligarea autorităților competente la plata de despăgubiri, apreciind că nu se poate substitui procedurilor administrative, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat, a desființat în parte sentința civilă nr. 750 din data de 15 martie 2011, pronunțată Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecarea acestui petit primei instanțe.
În ceea ce privește soluția dată de judecătorie excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român, tribunalul a reținut că acest pârât nu a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 750 din data de 15 martie 2011, pronunțată Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, astfel încât această dispoziție a intrat în puterea de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul PRIMARUL C. B.
, cât și pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D.G.F.P. A JUD. MARAMUREȘ și prin ADMINISTRAȚIA F.
P. S. -M. .
Recurentul PRIMARUL C. B. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondata, nelegala și netemeinica și menținerea sentinței civile nr. 750 din_ pronunțata în dosarul nr._ de Judecătoria Vișeu de Sus.
În motivarea recursului recurentul a arătat că în fapt, petenții solicită despăgubiri pentru terenul cuprins CF 360, nr. 2792/6 în suprafața de 24.784 mp, teren ce formează proprietatea comunei B., drept înscris actualmente în cartea funciara.
Terenul în litigiu, în suprafața de 24.784 mp nu a aparținut niciodată reclamanților și nici antecesorilor G. M., născuta Rednic. Acest imobil a figurat pe Composesoratul comunei P. până-n 1945, perioada în care satul Crasna-Vișeului a aparținut administrativ de comuna P. . Din 1945 până în prezent satul Crasna-Vișeului aparține comunei B., iar prin decretul nr. 409/1955 imobilul cu nr.topo. 2792/6, CF 360 s-a trecut în administrare directa a Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei B. . Actualmente este realizat schimbul de teren cu Asociația Composesorala P. .
Părinții reclamantei G. M., Rednic I. a. l. I. au deținut în vecinătatea imobilului cu nr.topo. 2792/6, imobilul cu nr.topo. 2791 în suprafața de 2345 mp așa cum reiese din Expertiza realizata de expertul tehnic judiciar, Grigor M., teren pe care moștenitorii l-au vândut la diverși cetățeni din localitatea Crasna-Viseului - singurul teren aflat în "Dealu-Morii" cu suprafața de 2345 mp operat în C.F. cu nr.top. 2791 are ca proprietari pe Rednic I., tatăl vitreg al soției G. M., în consecința reclamanții nu au fost lipsiți de bunul
lor moștenit de la părinți, ei au valorificat bunul dobândit.
Soții G. u s-au intabulat în baza sentinței civile nr. 502/_, invocând art. 7 si 8 din Legea Fondului Funciar cu referire expresa la membrii cooperatori. Terenul cuprins în C.F. 360, nr.top. 2792/6 a trecut în baza decretului 409/1955 în administrarea operativa directa a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B. acest imobil nefăcând parte niciodată din C.A.P., intabularea reclamanților în baza S.C. 502/1999 s-a făcut fără citarea Consiliului Local B., pe administrativul căruia se afla acest teren și care nu avea cum să facă parte din CAP-ul P., comuna B. fiind cuprinsa în zona necooperativizata.
Recurentul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. a județului Maramureș și prin Administrația F. P. S. - M. a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii formulata de către reclamant - în contradictoriu cu S. Roman prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 4.993/R/ din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis recursul declarat de pârâtul PRIMARUL C. B. împotriva deciziei civile nr. 190/A din_ a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr._, care a fost modificată în tot, în sensul că s-a respins în întregime apelul declarat de reclamanții G. I. și G. M. în contra sentinței civile nr. 750/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosarul nr._, care a fost menținută în tot.
S-a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A JUDEȚULUI Maramureș și prin ADMINISTRAȚIA F. P. SICHETU-
MARAMAȚIEI, în contra aceleiași decizii.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea, în prealabil, a arătat că partea din hotărârea primei instanțe ce privește respingerea petitului de constatare a preluării terenului cu nr. top 2792/6 fără titlu valabil și fără acordarea unei juste și prealabile despăgubiri, cu privire la care instanța de apel a menținut hotărârea, nu a fost atacată de către reclamanți cu recurs, și nici de către pârâți.
Prin urmare, această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum a fost reținută de instanța de apel și de instanța de fond.
În acest sens prima instanță reține că terenul cu nr. top 2792/6 a fost dezmembrat din nr. top 2792/4, proprietar fiind Composesoratul P., de la care
S. a preluat terenul, iar nu de la reclamanți. Reclamanții nu au făcut dovada că ei sau antecesorii lor au fost proprietari ai terenul cu nr. top 2792/6 sau al celui cu nr. top 2792/4, din care s-a dezmembrat nr. top 2792/6, hotărârile judecătorești anexat menționând doar registrul agricol.
Mai reține prima instanță cu privire la același petit că sentințele nr. 2664/_ și nr. 2670/_ nu s-au pronunțat în contradictoriu cu fostul proprietar cf Composesoratul P. și nici cu S. Român, succesor al Composesoratului P., până la reînființarea acestuia potrivit Legii nr. 1/2000. În decizia nr. 190/A/0_ a Tribunalului Maramureș se menționează expres că antecesorul reclamantei a fost proprietar asupra unui alt nr. top.
Cu privire la același prim petit instanța de apel din prezenta cauză arată că prin decizia civilă nr. 190/9 iunie 2006 s-a reținut că terenul de 2 ha 4784 mp de la locul numit "Dealul Morii";, înscris în CF 360 P., cu nr. cadastral 2792/6, a format proprietatea Composesoratului P., conform încheierii nr. 3432/1806 CF. Acest teren a fost și este situat în satul Crasna Vișeului, aparținând administrativ de comuna B., jud. Maramureș.
Instanța de apel mai reține că ulterior anului 1945 acest teren a fost preluat de S. Român și a devenit proprietate publică, fără a fi necesară înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în sensul prevederilor art. 16 și art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Că este așa rezultă din faptul că S. Român, prin organele sale, a dispus în timp de acest teren, în baza deciziei nr. 749 din 24 noiembrie 1986 a fostului Consiliu Popular al Județului Maramureș s-a renotat nr. top. 2792/6 în suprafață de 24.784 mp în favoarea proprietarilor de până acum, deci a Composesoratului P. .
Apoi, mai reține că în baza prevederilor Decretului nr. 409/1955, terenul aferent acestui număr topografic a fost transmis în administrarea directă a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B. . Ulterior, în baza prevederilor Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 4/1973, prin decizii, a atribuit în folosință pe durata existenței construcției, din terenul proprietatea statului, câte 250 mp, lui Bumbar V., Turciniuc V., Bilaniuc G. și Firoiu Stelian, precum și a altor persoane neidentificate. Urmare a acestor acte de dispoziție, a rezultat fără echivoc că, în perioada colectivizării, acest teren nu a avut calitatea de proprietate cooperatistă, ci de teren proprietate de stat.
Toate aspectele arătate mai sus au intrat în puterea lucrului judecat, prin urmare trebuie ca în soluționarea recursului să se țină cont de aceasta, opinia primei instanțe și a instanței de apel fiind corectă, analizând pertinent primul petit.
Curtea a constatat că reclamanții nu au un titlu valid eliberat conform prevederilor imperative ale Legii fondului funciar și nu pot opune vreun alt act care să infirme dreptul de proprietate al C. B. .
Cu privire la recursul formulat de recurentul Primarul C. B., acesta arată că terenul în litigiu, în suprafața de 24.784 mp. nu a aparținut niciodată reclamanților și nici antecesorilor G. M., născuta Rednic. Acest imobil a
figurat pe Composesoratul comunei P. până-n 1945, perioada în care satul Crasna-Vișeului a aparținut administrativ de comuna P. . Din 1945 până în prezent satul Crasna-Vișeului aparține comunei B., iar prin Decretul nr. 409/1955 imobilul cu nr.topo. 2792/6, CF 360 s-a trecut în administrare directa a Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei B. .
Curtea a constatat că acest motiv de recurs este fondat pentru că reclamanții s-au intabulat în baza sentinței civile nr. 502/_, invocând art. 7 si 8 din Legea Fondului Funciar, cu referire expresă la membrii cooperatori. Terenul cuprins în C.F. 360, nr.top. 2792/6 a trecut în baza Decretului 409/ 1955 în administrarea operativa directa a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B., acest imobil nefăcând parte niciodată din C.A.P.
Drepturile obținute de reclamanți prin sentința civilă nr. 2664/_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosar nr. 2175/1990 urmează să fie finalizate în procedura prevăzută de legile fondului funciar, fiind chiar astfel de drepturi reconstituite pe baza dreptului de proprietate avut de către reclamanți anterior preluării de către stat. Reconstituirea dreptului de proprietate urmează a se face potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 2664/_, ținând seama și de modificările legislative ulterioare.
Faptul că amplasamentul cerut de reclamanți este ocupat, după cum ar rezulta din sentința civilă nr. 117/_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosar nr. 1909/2005, nu înseamnă decât că reclamanții își pot valorifica drepturile lor doar în cadrul legilor fondului funciar, respectiv, dacă vechiul amplasament sau amplasamentul cerut nu este liber, se va atribui teren pe un alt amplasament sau despăgubiri, dar toate acestea doar în procedura legilor fondului funciar, iar nu pe dispozițiile dreptului comun, și cu atât mai puțin invocând art. 1 din Protocolul 1, pentru că dreptul pe care îl au reclamanții îl pot valorifica în procedura specială, iar o procedură specială are prevalență față de dreptul comun.
Nu este cazul a se apela nici la dreptul comun și nici la art. 1 din Protocolul 1 pentru că procedura de reconstituire în baza legilor fondului funciar este o procedură eficientă în marea majoritate a cazurilor, neexistând până în prezent deficiențe majore sesizate cu privire la această procedură.
Pe de altă parte, reclamanții nu au dovedit că au încercat să ducă această procedură la bun sfârșit prin punerea în aplicare efectivă a dreptului lor obținut în baza sentinței civile nr. 2664/_ .
Sentința nr. 502/_, chiar dacă a devenit irevocabilă, prin decizia civilă nr. 2333/R/18.2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a statuat că acțiunea în rectificare promovată de reclamanți nu se îndreaptă împotriva hotărârii judecătorești în temeiul căreia s-a făcut intabularea, adică a sentinței nr. 502/_, și nu încalcă principiile autorității de lucru judecat a sentințelor invocate în recurs, ci împotriva înscrierii, mai exact a viciilor încheierii de înscriere a instanței de carte funciară a dreptului de proprietate al recurenților cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, în lipsa titlului menționat de actul judecătoresc al înscrierii.
Reclamanții au obținut dreptul lor prin sentința civilă nr. 2664/_, iar nu, cum greșit reține instanța de apel din prezenta cauză, prin sentința nr. 502/_ .
Față de aceasta și față de constatarea că reclamanții își pot valorifica dreptul lor obținut prin sentința civilă nr. 2664/_, rezultă că invocarea art. 1 din Protocolul 1 este nefondată.
După cum se reține în aceeași sentință civilă nr. 117/_ (pagina 3 alin. 3 din aceasta), reclamanții au încercat punerea în posesie, dar cererea lor a fost respinsă prin sentința nr. 479/1995 a Tribunalului Maramureș pentru că pe
terenul respectiv sunt amplasate 13 case, dispensar uman, teren de fotbal al satului, parcare și drum comunal.
Față de cele reținute prin sentința nr. 479/1995 a Tribunalului Maramureș reclamanții trebuiau să continue procedura în temeiul legilor fondului funciar și să ceară punerea în posesie pe un alt amplasament sau despăgubiri în baza acestei legi speciale.
Nu reiese de nicăieri că reclamanții ar fi făcut aceste demersuri, singurele la care ar fi fost îndreptățiți, prin urmare reclamanții nu au fost puși în posesie și nu li s-a eliberat niciodată titlu de proprietate asupra terenului.
În aceeași idee, prin decizia civilă nr. 2333/R/18.2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, s-a statuat că dacă înscrierea dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară urma a se face cu titlu de reconstituire a dreptului, în condițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 18/1991, atunci era obligatorie prezentarea originalului titlului. Or, acest titlu de proprietate lipsește, astfel că, singură, sentința nr. 502/31 martie 1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus ca instanță de intabulare a dreptului în cartea funciară cu titlu de reconstituire în baza legii speciale, nu era aptă de intabulare, deoarece conform legii speciale, în aplicarea prevederilor Legii fondului funciar, instanțele nu pot emite ele însele titluri, nu se pot substitui comisiilor de fond funciar, iar hotărârea judecătorească în această materie specială nu ține loc de titlu.
Mai reține Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2333/R/18.2006 că lipsa dovedită a titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 corespunde întrutotul noțiunii de neîntrunire a condițiilor de existență a dreptului.
Or, dacă titlul de proprietate nu există, și s-a reținut deja neîntrunirea condițiilor de existență a dreptului, iar de la acel moment până azi nu s-a modificat această stare, în sensul că nu s-au întrunit nici până în prezent condițiile de existență a dreptului, iar sentința nr. 502/31 martie 1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus singură, în absența și în prezent a titlului de proprietate emis în baza legilor fondului funciar, nu dă drept reclamanților de a cere nimic - pentru că dreptul lor este încă inexistent, rezultă că singura oportunitate ce poate fi folosită de reclamanți este aceea de a apela la legile fondului funciar și să continue procedura începută prin sentința civilă nr. 2664/_ .
În același fel s-a pronunțat corect și instanța de fond din prezenta cauză atunci când reține că reclamanții nu și-au finalizat procedurile prevăzute de Legea nr. 18/1991 prin punere în posesie și obținerea titlului de proprietate.
S-a mai amintit că prin sentința civilă nr. 117/18 ian. 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dos. civ. nr. 1909/2005, ce a făcut obiectul recursului cu privire la care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2333/R/18.2006, a reținut că terenul de 2 ha 4784 mp. de la locul numit "Dealul Morii";, înscris în CF 360 P., cu nr. cadastral 2792/6 a format proprietatea Composesoratului P. conform încheierii nr. 3432/1806 CF, după cum rezultă de altfel și din extrasul de carte funciară, prin urmare reclamanții sau antecesorii lor nu au deținut dreptul de proprietate tabulară asupra acestui imobil.
Prin urmare, terenul nu a fost preluat de către stat ci, prin efectul sentinței civile nr. 117/18 ian. 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dos. civ. nr. 1909/2005, s-a anulat încheierea de intabulare nr. 775 CF/8 apr. 1999 prin care reclamanții din prezentul dosar și-au înscris dreptul de proprietate în CF 3932 P. asupra imobilului cu nr. top. 2792/6 și s-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate a pârâților de rândul I și II și înscrierea în CF a dreptului de proprietate a Com. B. asupra imobilului din CF 3932 P. nr. top. 2792/6
În consecință, dreptul C. B. a fost analizat în opoziție cu dreptul reclamanților G. în dos. civ. nr. 1909/2005 și s-a dat prevalență dreptului C.
B., prin urmare nu se poate vorbi de o preluare de către stat ci de o analiză a drepturilor preferabile, urmând ca reclamanții din prezenta cauză să valorifice drepturile rămase, potrivit celor de mai sus.
Față de faptul că reclamanții au încă la îndemână o procedură pentru emiterea titlului de proprietate, cât și față de respingerea petitului principal din prezenta cauză, rezultă că singura soluție ce privește petitul pentru acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun este respingerea.
În ce privește celălalt recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A JUDEȚULUI Maramureș și prin ADMINISTRAȚIA F.
SICHETU-MARAMAȚIEI confirmă împrejurarea că acestui recurent i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei (f. 18-19) în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 146/1997.
Cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de acest recurent a fost respinsă prin încheierea din data de_ .
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu
înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură
civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârâtul PRIMARUL C. B. împotriva deciziei civile nr. 190/A din_ a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins în întregime apelul declarat de reclamanții G. I. și G. M. în contra sentinței civile nr. 750/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosar civil nr._, pe care a menținut-o în tot.
Constatând că recurentul pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A JUDEȚULUI Maramureș și prin ADMINISTRAȚIA F. P. SICHETU-
MARAMAȚIEI, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, s-a aplicat sancțiunea anularii ca insuficient timbrat a acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Conform art. 318 C.pr.civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai in parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzută de textul legal anterior citat, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii.
Textul legal mai sus indicat reglementează contestația în anulare specială, cale extraordinară de atac care poate avea ca obiect numai hotărârile instanțelor de recurs și care poate fi utilizată numai în următoarele situații: când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatorii deși nu au indicat temeiul de drept al prezentei cereri au susținut în motivarea de fapt incidența în cauză a unor greșeli materiale și omisiuni, respectiv a ambelor teze reglementate prin art. 318 C.pr.civ.
Noțiunea de greșeală materială nu este lămurită în cuprinsul textului legal, însă în interpretarea ei s-a apreciat în mod constant, doctrinar și jurisprudențial, că noțiunea nu trebuie interpretată extensiv, în intenția legiuitorului aflându-se doar greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a săvârșit prin confundarea unor elemente sau date cu caracter material.
Greșeala materială avută în vedere de lege trebuie, așadar, să vizeze aspecte formale ale judecății (precum, spre exemplu, respingerea recursului ca tardiv, deși din piesele dosarului rezultă că a fost depus în termen), în sfera ei de cuprindere neputând intra și situațiile în care instanța de recurs ar fi interpretat sau aplicat în mod eronat o prevedere legală privitoare la soluționarea cauzei pe fondul ei.
Într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către contestatori în motivarea contestației în anulare nu pot fi considerate ca valorând greșeli materiale în înțelesul prevederilor art. 318 teza I C.pr.civ., căci prin ele se tinde la a fi puse în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli privitoare la aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea aspectelor de fond ale pricinii, tinzând la a semnifica - în măsura în care s-ar accepta că susținerile contestatorilor sunt corecte - adevărate greșeli de judecată.
Or, dacă prezenta instanță ar trece la cercetarea motivelor contestației în anulare potrivit celor cerute de către contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, analizându-se legalitatea pe fond a deciziei atacate.
Contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară nu poate fi însă convertită într-un recurs la o decizie pronunțată în recurs, concluzia fiind aceea că, în prezenta cauză, nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită cerința legală referitoare la săvârșirea de către instanța de recurs a vreunei greșeli materiale în sensul prevederilor art. 318 teza I C.pr.civ.
În susținerea aplicării celei de-a doua teze reglementată prin art. 318 C.pr.civ., contestatorii au arătat că instanța de recurs a dezlegat pricina prin câteva omisiuni invocând aceleași elemente de fapt ca în susținerea primului motiv al contestației.
Esențial este a se reține că această omisiune a instanței de recurs trebuie să fie consecința unei greșeli pe care instanța de recurs a săvârșit-o, iar pe de altă parte, omisiunea instanței de recurs de a examina distinct fiecare motiv de recurs nu constituie prin ea însăși omisiune în sensul legii de procedură atâta timp cât s-a răspuns tuturor motivelor de recurs, chiar și printr-un considerent comun.
În prezenta cauză, din analiza hotărârii instanței de recurs, rezultă cu evidență pe lângă faptul că reclamanții, contestatori în cauza pendinte, nu au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, și faptul că instanța de recurs nu a omis, nu a ignorat din greșeală cercetarea vreunui motiv de recurs ci, din contră, a analizat pe larg toate motivele de recurs invocate de pârâtul PRIMARUL C. B. .
În aceste condiții, nu se poate reține, omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de verificare sau de casare, în înțelesul art. 318 teza II C.pr.civ., care presupune o omisiune totală fără a lăsa posibilitatea unei verificări a legalității hotărârii instanței de recurs sub aspectul încadrării pe care aceasta a făcut-o în motivele de recurs reglementate prin art. 304 C.pr.civ. O concluzie contrară, în sensul dorit de contestatori ar conferi prezentei contestații în anulare valoarea unui recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil în actualul cadru legislativ.
Având în vedere că toate aspectele invocate de contestatori se referă la fondul cauzei, la aprecierea greșită a probelor administrate, ele reflectând nemulțumirea contestatorilor față de decizia atacată, Curtea constată că niciunul dintre motivele expuse nu pot fi circumscrise vreuneia dintre ipotezele reglementate de art.318 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul art.320 C.pr.civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorii G. I. și G. M., în contradictoriu cu intimații P. C.
, P. C. P. și S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 4.993/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii G.
I.
și G.
M.
, în contradictoriu cu intimații P. C. B., P. C.
P.
și S.
ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 4.993/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 mai 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
C.
-M. CONȚ
I. -D.
C.
A. -A. POP
GREFIER,
-A. M.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. Ș. .
Jud. apel Haidu D.M. ; Țiplea D. . Jud.recurs: A.A.Pop;C.M.Conț;I.D.C. .
| ← Decizia civilă nr. 141/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 592/2013. Actiune in constatare → |
|---|
