Decizia civilă nr. 3827/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3827/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta V. E., împotriva deciziei civile nr. 74/A din 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanții M. C., M. ANA, pe pârâții V. F., D. L., R. V., precum și pe intervenienții R.
S., având ca obiect grănițuire.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
25 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.112512/2011 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea civila formulată, extinsă și precizată de reclamanții, și M. Ana, in contradictoriu cu pârâții R. V.
, V. F., D. L. Si V. E., a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul R. V., a fost admisă în parte cererea de intervenție în interesul pârâtului - reclamant reconventional, R.
V., formulată de intervenienta R. V., a fost admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul R. S., s-a constatat că prin titlul de proprietate nr. 2616/1686/_, pârâtul R. V. si intervenientul R. S. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 387 mp, situat in intravilanul satului Sânicoara, tarla nr. 19, parcelele nr. 534, 533, identificat in regim de carte funciara cu terenul cu nr. top. inițial 116/2/1, s-a dispus sistarea stării de indiviziune ce poarta intre parat si intervenient cu privire la terenul sus- menționat prin atribuirea acestuia, în natură, către pârâtul R. V., rectificarea suprafeței terenului înscris în CF nr. 684 S., identificat cu nr. top. 116/2/1/1/2, de la suprafață de 2.089 mp la suprafață de 2.476 mp, conform propunerilor efectuate în acest sens prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Chiriac G., așa cum a fost acesta refăcut si completat, care face parte integranta din hotărâre, dezmembrarea terenului cu nr. top. 116/2/1/1/2 în parcela cu nr. top. nou 116/2/1/1/2/1 în suprafață de 2.089 mp, care a fost reînscrisă pe numele vechilor proprietari și respectiv în parcela cu nr. top nou 116/2/1/1/2/2 în suprafață de 387 mp., s-a dispus
intabularea succesivă a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 387 mp cu nr. top nou 116/2/1/1/2/2 mai-sus menționat, în prima fază în favoarea pârâtului R. V. si a intervenientului R. S., în cote egale, cu titlu de lege și ulterior în favoarea pârâtului R. V., cu titlu de lege și partaj, au fost obligați reclamanții (pârâți reconvenționali) să lase în deplină posesie și proprietate pârâtului R. V. terenul în suprafață de
387 mp menționat, s-a stabilit linia de mejdie între terenul aflat în proprietatea reclamanților, cu nr. top. 116/2/2/2 și terenul aflat în proprietatea pârâtului R. V., cu nr. top. 116/2/1/1/2/2, pe traseul punctelor 18-19 evidențiate în planul cu situația propusă - anexa 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut in cauză de expert Chiriac G.
, au fost obligați parații V. F., V. E. si D. L. să lase în deplină posesie și proprietate reclamanților terenul în suprafață de 1.689 mp pe care-l folosesc din terenul cu nr. top. 116/2/2/2, s-a stabilit linia de mejdie între terenul aflat în proprietatea reclamanților, cu nr. top. 116/2/2/2 și terenul folosit de pârâții V. F., V. E. si D. L. pe traseul punctelor 2-10- 13 evidențiate in planul cu situația propusă - anexa 3 din raportul de expertiza tehnica judiciara refăcut in cauza de expert Chiriac G., au fost obligați paratii V. F., V. E. si D. L. să procedeze la mutarea gardurilor despărțitoare edificate pe terenul reclamanților, identificate în expertiza tehnică între punctele 8-10 respectiv 2-4-7., au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut din extrasul CF nr. 680 S. rezultă că terenul cu nr. 116/2/2/2 constituie proprietatea tabulară a reclamanților și măsoară 4.531 mp.
Din titlurile de proprietate depuse rezultă că pârâtul R. V. și intervenienta în interesul acestuia, R. V., au calitatea de proprietari tabulari ai terenurilor cu nr. top. 116/2/1/1/1 in suprafață de 957 mp si nr. top. 116/2/1/1/3 în suprafață de 1.132 mp, înscrise în CF nr. 683 S.
, ai terenului în suprafață de 116/2/1/1/4 in suprafață de 435 mp, înscris in CF nr. 685 S. si respectiv ai terenului (cu construcție) cu nr. top. 116/2/1/1/2 in suprafață de 2.089 mp înscris in CF nr. 684 S. (in total 4.613 mp).
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit și refăcut în cauză de expert Chiriac G., reclamanții folosesc suprafața de
3.229 mp, marcată pe planul anexă între reperele 5-11-15-14-8-4-5, față de suprafața de 4.531 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 3022/2877/_
, tarlaua nr. 19, parcela nr. 536/4 si in CF nr. 680 Sânicoara, nr. top. 116/2/2/2.
A mai arătat expertul că din suprafața de 3.229 mp o porțiune de 387 mp aparține pârâtului R. V. si intervenientei R. V., care, prin sentința civilă nr. 577/2003 a Judecătoriei C. -N. (coroborat cu contractul de vânzare-cumpărare de la f. 41, din suprafața de 5.000 mp din titlul de proprietate nr. 26176/1686/_, tarlaua nr. 19, parcelele 533 si 534, si-au intabulat numai suprafață de 4.613 mp din lipsa de suprafața in CF-ul inițial, datorată unei identificări eronate efectuate anterior intr-o alta speță.
Față de cele mai-sus expuse, instanța a reținut că suprafața de 387 mp din titlul de proprietate nr. 26176/1686/_, tarla nr. 10, parcelele nr. 533, 534, a rămas nevalorificată prin intabulare în urma sentinței civile nr. 577/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca si respectiv că, contrar susținerilor reclamanților, nu există autoritate de lucru judecat față
de cele dispuse prin sentința civilă nr. 577/2003, prin care s-a dispus numai cu privire la terenurile în suprafață totala de 4.613 mp, cu privire la terenul in suprafață de 387 mp ce face obiectul prezentei cauze neexistând nicio dispoziție a instanței de judecată. Or, câtă vreme prin titlul de proprietate nr. 26176/1686/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp (intravilan) titularii acestuia sunt îndreptățiți să valorifice întreaga suprafață.
Așa fiind, instanța, in baza disp. art. 111 C.pr.civ, a constatat că prin titlul de proprietate nr. 2616/1686/_, intervenientul R. S. și pârâtul R. V. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 387 mp, situat în intravilanul satului S., tarla nr. 19, parcelele nr. 534, 533, identificat în regim de carte funciară cu nr top. inițial 116/2/1 din CF nr. 182 S. .
Cat privește solicitarea reclamantului reconvențional de a se constata că, în conformitate cu convenția de partaj voluntar intervenită între R.
S., R. V. și soția V., parcela de teren în suprafață de 387 mp, mai-sus descrisă, a revenit în totalitate, fără sultă, către soții R. V. și
V., instanța a reținut că aceasta este parțial fondată si, prin urmare, în temeiul disp. art. 728C.civ, art. 3741Cod.pr.civ., a dispus admiterea în parte a acesteia.
Analizând propunerile efectuate de expert, instanța a apreciat că acestea sunt fondate și, in consecință, în temeiul dispozițiilor art. 13-14, art. 137 din Decretul - lege nr. nr. 115/1938, a dispus efectuarea operațiunilor de rectificare si dezmembrare sus-menționate, iar în baza dispozițiilor art. 46 din același act normativ, a dispus intabularea succesivă a dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. top. nou 116/2/1/1/2/2 în suprafață de
387 mp, inițial in favoarea ambilor beneficiari ai titlului de proprietate și ulterior, în favoarea pârâtului R. V. .
In ceea ce privește suprafața folosită de reclamanți, expertul a arătat că, urmare a diminuării acesteia cu cei 387 mp sus-menționați, linia de mejdie dintre proprietatea reclamanților si respectiv a pârâtului R. V. și a intervenientei R. V. este delimitată de reperele 18-19 din planul cu situația propusă - anexa 3.
Cat privește acțiunea formulată de reclamanți față de pârâții V. F.
, V. E. si D. L., instanța a reținut că, potrivit concluziilor expertului, urmare a diminuării sale cu 387 mp, suprafață folosită de reclamanți măsoară 2.842 mp, diferența de 1.689 mp până la suprafața de
4.531 mp înscrisă în CF fiind folosită de pârâții V. F., V. E. si D.
L. . Asa cum s-a marcat si in planul-anexa 2, aceștia folosesc suprafața de 3.580 mp care include si cei 1.689 mp ai reclamanților, sub acest aspect neexistand nicio îndoială.
Așa fiind, expertul a precizat că, în vederea refacerii suprafeței de
4.531 mp a reclamanților, se impune reconstituirea conform configurației din expertiza efectuată de ing. T. M. in dosarul in care s-a pronunțat sentința civilă nr. 11376/2003 al Judecătoriei C. -N., urmare căreia reclamanții si-au intabulat dreptul de proprietate, în acest scop linia de hotar dintre terenul acestora si terenul estic al pârâților V. F., V. E. și D. L. urmând a trece prin punctele 2-10-13, conform aliniamentului propus la anexa 3, astfel ca, în final, terenul reclamanților să fie cel încadrat de reperele 19-18-13-10-2-4-19. Totodată, expertul a precizat ca refacerea configurației inițiale a terenului reclamanților presupune și demolarea unor porțiuni din gardurile pârâtilor V. F., V. E. și D. L., dintre
reperele 8-10, respectiv 2-4-7.
Niciunul dintre pârâții V. F., V. E. și D. L. nu a contestat faptul că folosesc suprafața de 1.689 mp din terenul reclamanților, singura apărare formulată în cauză de pârâtul V. F. fiind aceea că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, deoarece el nu este intabulat în cartea funciară cu titlul pe care îl posedă, iar acțiunea în grănițuire fiind una petitorie, ea nu se poate judeca decât între proprietari.
Mai mult, deși au fost legal citați cu mențiunea "la interogatoriu", pentru a confirma/infirma folosința acestei suprafețe, niciunul dintre ei nu s-a prezentat în instanță, motiv pentru care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C.pr.civ.
Pârâtul V. F. nu este intabulat în cartea funciară cu terenul ce face obiectul cauzei. Mai mult, acest pârât nici nu a făcut dovada faptului că deține vreun titlu de proprietate cu privire la acest teren. Titlul de proprietate nr. 3114/3215/_ a fost eliberat în favoarea numitului D.
I., iar titlul de proprietate nr. 28071/1439/_ fost eliberat in favoarea numiților Mocean M. și Demian T. și pârâtul nu a făcut dovada faptului ca ar fi succesorul în drepturi ai vreunuia dintre beneficiarii sus-menționați. Moștenitoarele lui D. I. sunt pârâtele E. si D. L., iar susținerea făcută în fața expertului, in sensul ca a acut un schimb de terenuri cu beneficiarii Mocean M. si Demian T. nu a fost dovedită.
Așa fiind, pârâtul V. F. nu a dovedit calitatea de proprietar al vreunei suprafețe din terenul în litigiu însa acest aspect este lipsit de relevanță, deoarece nici acțiunea în revendicare și nici acțiunea în grănițuire formulată împotriva lui nu necesită calitatea sa de proprietar.
Astfel, așa cum s-a statuat în mod constant în literatura de specialitate, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, astfel că singura parte care trebuie să aibă dovedita calitatea de proprietar este reclamantul, în vreme ce în privința pârâtului, câtă vreme acesta nu emite pretenții cu privire la calitatea de proprietar, cum este cazul in speță, trebuie dovedită doar posesia, ceea ce a fost dovedit.
In ceea ce privește acțiunea în grănițuire, instanța a reținut că hotărnicia, respectiv determinarea prin semne exterioare de hotar a limitelor dintre două fonduri învecinate, produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor, iar nu si cu privire la însuși dreptul real, astfel că cel ce solicita grănițuirea trebuie să-și justifice pretențiile numai prin prezumția legală de posesiune.
Față de cele mai sus-expuse, instanța a apreciat că atât petitul de revendicare, cât si cel de grănițuire, formulate de reclamanți față de pârâții
V. F., V. E. si D. L., sunt fondate și în consecință, în baza disp. art. 480, art. 584 C.civ., a dispus admiterea lor.
Întrucât pretențiile reclamanților, ca si cele ale reclamantului reconventional, au fost admise doar în parte, coroborat cu faptul că parte din cheltuielile ocazionate reclamantului reconvențional constituie cheltuieli de intabulare, care cad în sarcina sa, instanța, în baza dispozițiilor art. 275 C.pr.civ. a compensat cheltuielile de judecata ocazionate părților de prezentul demers judiciar.
Prin decizia civilă nr. 74/A/_ a T. ului C. a fost respinsă excepția lipsei de interes, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanții M. C. și M. Ana și de pârâta V. E. împotriva sentinței civile nr. 11251 din 2011 pronunțată în dosar nr._ al
Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul, apelanții-reclamanți M.
C. și M. Ana au fost obligați să plătească intimatului R. V. suma de 1.860 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamanții au interes în declararea apelului deoarece solicitările acestora au fost doar parțial admise, inclusiv sub aspectul stabilirii liniei despărțitoare dintre proprietățile vecine, iar reclamanții au fost ei înșiși căzuți în pretenții față de paratul reclamant reconvențional, astfel că această excepție a fost respinsă.
Referitor la apelul declarat de reclamanți, instanța a constatat că acesta vizează, greșita respingere de către instanța de fond a excepției puterii lucrului judecat.
Pentru început se impune a se observa că ceea ce au invocat reclamanții apelanți în raport cu hotărârea judecătorească anterioară, sentința civilă nr. nr. 577/2003 a Judecătoriei C. -N., nu este excepția autorității de lucru judecat, ci un efect al lucrului judecat, și anume obligativitatea respectivei hotărâri. Acesta a fost și motivul pentru care în mod corect prima instanță, prin încheierea din data de_ a respins excepția, apreciind-o ca fiind o apărare de fond.
Instanța de apel a arătat că în practica actuală se consideră că numai dispozitivul se bucură de puterea lucrului judecat, iar considerentele au o valoare interpretativă importantă, putând intra in puterea lucrului judecat. S-a subliniat însă, că necesitatea de a recurge la considerentele hotărârii are un caracter absolut în anumite circumstanțe, de exemplu, în cazul chestiunilor care au format obiectul dezbaterilor într-un proces anterior, fiind soluționate implicit ca antecedente logice ale deciziei, bucurându-se de puterea lucrului judecat.
În speță, hotărârea invocată, sentința civilă nr. 577/2003 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul civil nr. 10798/2002 având ca obiect acțiune în constatare, dosar în care apelanții nu au participat ca părți, a vizat doar identificarea topografică a terenului reconstituit prin titlul de proprietate nr._ și, din această perspectivă, intabularea dreptului de proprietate a intimatului R. V. în cartea funciară, fără însă a se analiza îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate sau întinderea acestuia. Este real că instanța a dispus înscrierea dreptului de proprietate al intimatului numai pentru suprafața de 4.613 mp. dar nu a analizat în nici un fel îndreptățirea la diferența de 387 mp. teren și nu s-a pronunțat asupra acestei suprafețe, așadar aceasta nu a făcut obiectul verificărilor și statuărilor instanței care să se poată impune cu putere de
lucru judecat în prezenta cauză.
Constatându-se netemeinicia susținerilor apelanților referitoare la pretinsa existență a puterii lucrului judecat, nu se pune nici problema, invocată de asemenea de apelanți, a încălcării securității raporturilor juridice.
Nu au putut fi primite nici susținerile cu caracter generic ale apelanților referitoare la faptul că titlurile de proprietate pot conține o serie de neregularități, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, titlul de proprietate de care intimatul R. V. se prevalează în prezentul demers, nu a fost anulat sau atacat și în consecință, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții M. C. și M. Ana.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta V. E., instanța a reținut că aceasta a susținut, pe de o parte, că acțiunea în grănițuire, având
caracter petitoriu, nu putea fi admisă în contradictoriu cu această intimată deoarece ea nu este proprietară tabulară, iar pe de altă parte că, modalitatea de grănițuire adoptată de instanță ignoră dreptul de proprietate al apelantei lăsând în afara mediei suprafața folosită de aceasta și de care în acest fel beneficiază reclamantul.
T. ul a reținut că pentru admisibilitatea unei acțiuni în grănițuire nu este imperios necesar ca cel împotriva căruia se exercită o asemenea acțiune să fie proprietarul respectivului fond, așa cum corect a statuat și prima instanță.
In speță, apelanta nu are calitatea de proprietar tabular al imobilului învecinat cu imobilul reclamanților însă nu a contestat în fața instanței de fond și mai mult, a precizat expres în cuprinsul memoriului de apel, împrejurarea că folosește o parte din terenul în litigiu, proprietatea reclamanților, având practic calitatea necontestată si necontestabilă de posesor al acestui imobil.
Reținându-se, pentru considerentele deja arătate, că acțiunea în grănițuire poate fi promovată și împotriva posesorului, nu numai a proprietarului, tribunalul apreciază ca neîntemeiat acest motiv de apel.
Nu poate fi primită nici cea de a doua critică a apelantei, în condițiile în care s-a dovedit că reclamanții sunt proprietarii unei suprafețe de teren din care pârâții V. F., V. E. și D. L. ocupă suprafața de 1.689 mp. și aceștia din urmă, deci nici apelanta, nu au opus reclamanților
intimați niciun titlu de proprietate și nu au formulat nicun fel de pretenții în legătură cu acest imobil. Doar în cadrul motivelor de apel, pentru prima dată, apelanta a invocat dreptul său de proprietate, fără a indica titlul de care înțelege să se prevaleze pentru cei 1.689 mp. ocupați din terenul reclamanților și fără aduce nici un fel de dovezi în susținerea afirmațiilor sale, motiv pentru care a fost respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta V. E. solicitând modificarea deciziei pronunțată în apel, deoarece decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 566 C. civil.
Instanța de apel nu a ținut seama de principiile grănițuirii și nici de principiile aplicabile acțiunii în partaj.
Recurenta a invocat faptul că limita de proprietate stabilită încalcă principiul liniei drepte a mejdiei.
S-a mai arătat că recurenta beneficiază de un contract de schimb care nu a fost valorificat și prin urmare, acțiunea de stabilire a mejdiei era inadmisibilă.
Recurenta a depus motive suplimentare de recurs (în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod proc.civ.), solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de tribunal, anularea sentinței pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața
instanței de fond, Judecătoria Cluj-Napoca.
În motivarea solicitărilor s-a arătat că acțiunea în grănițuire este o acțiune reală imobiliară, petitorie și imprescriptibilă. Fiind o acțiune petitorie, prin ea se pune în discuție însăși existența dreptului de proprietate asupra fondurilor limitrofe. Totodată s-a arătat că acțiunea în grănițuire este regulat făcură și admisibilă doar dacă este introdus în cauză proprietarul terenului învecinat.
În cauză, instanța de apel și de fond fac remarci cu privire la posibilitatea soluționării acțiunii în grănițuire în contradictoriu cu un
posesor, însă niciuna dintre instanțe nu face o analiză cu privire la proprietarul terenului aflat în prelungirea proprietății recurentei.
Instanțele au reținut doar că acest teren s-ar afla în posesia recurentei, și că aceasta ar invoca un drept, însă nu a fost dovedit și nici expertul nu face nici un demers pentru aflarea proprietarului terenului aflat în prelungirea terenului recurentei.
Recurenta a invocat faptul că a fost lipsită de apărare în acest dosar, iar domnul avocat care a reprezentat-o pe recurentă, pe soțul acesteia și pe mama ei nu a arătat nimic din starea de fapt existentă, nedepunând actele care i-au fost înmânate. Mai mult, s-a invocat faptul că domnul avocat a fost cel care le-a spus să nu se prezinte la interogatoriu și, de fapt și apărătorul a lipsit la acel termen de judecată.
Soțul recurentei a prezentat d-lui expert titlul de proprietate nr. 28071/1439/_ eliberat în favoarea numiților Mocean M. și Demian T.
, proprietarii terenului din spate, însă instanța de fond a analizat acest aspect, doar ca o dovadă că V. F. nu este proprietar pe acest teren.
Referitor la terenul din acest titlu, recurenta a arătat că deține acest teren în posesie în baza unei promisiuni de schimb încheiate la data de_ de părinții recurentei și proprietarii terenului.
Recurenta a arătat că instanța nu a solicitat Primăriei Apahida să comunice dacă există vreun titlul de proprietate eliberat pe acel teren și numele persoanei în favoarea căreia a fost eliberat.
S-a mai invocat faptul că recurenta ocupă mai puțin teren decât are dreptul, întrucât deține în proprietate 1000 mp și în posesie 3000 mp, deci în total 4000 mp, iar în raportul de expertiză s-a arătat că suprafața totală pe care o ocupă este de 3580 mp.
Instanța nu a stabilit sau restabilit mejdia dintre proprietățile învecinate prin semne exterioare, ci a stabilit doar cât anume ar avea dreptul reclamanții conform titlului lor de proprietate și s-a recuperat diferența lipsă de la recurentă și proprietarii neîmprocesuați.
Prin concluzii scrise, intimații reclamanți M. C. și M. Ana au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât criticile formulate sunt doar de netemeinicie, ceea ce este inadmisibil raportat la faptul că art. 304 pct. 11 Cod proc.civ., a fost abrogat.
Critica referitoare la faptul că instanța de fond și de apel nu au solicitat Primăriei Apahida să comunice dacă există titlul de proprietate pe terenul aflat în prelungirea terenului recurentei este o critică care nu a fost formulată numai în recurs.
În opinia intimaților recursul este și nul, întrucât din cuprinsul acestuia nu se poate desprinde niciunul din motivele prevăzute de art.
304 Cod proc.civ.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin.1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În primul memoriu redactat de dl. avocat Todoran A., s-a invocat faptul că instanța de apel nu a ținut seama de principiile grănițuirii și principiile acțiunii în partaj și s-a criticat modul în care a fost trasată granița dintre proprietăți, încălcându-se principiul liniei drept a mejdei și s-a arătat că acțiunea este inadmisibilă.
Recurenta nu a arătat care principii ale grănițuirii au fost încălcate pentru a-i da posibilitate instanței de control judiciar să verifice pertinența susținerilor acesteia.
Invocarea generică a unor principii fără a indica care sunt principii, face critica inadmisibilă, întrucât instanța nu are posibilitatea să verifice nemulțumirile recurentei.
Instanța a fost investită de către reclamanți cu soluționarea unei acțiuni în grănițuire și în revendicare, nu cu o acțiune în partaj, așa că este inadmisibilă critica referitoare la încălcarea principiilor partajului.
Acțiunea formulată de reclamanți având ca obiect stabilirea graniței dintre proprietăți este admisibilă, aceștia fiind proprietarii terenului a cărui grănițuire o solicită și au demarat acest demers judiciar pentru a stabili limitele dintre fondurile învecinate, chemând în judecată pârâții care dețin loturile învecinate terenului lor.
În cel de-al doilea memoriu de recurs pârâta recurentă V. E. a solicitat casarea deciziei pronunțate în apel, anularea sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând lipsa de rol activ al instanței de fond și de apel care nu au făcut o analiză cu privire la proprietatea și proprietarul terenului aflat în prelungirea terenului recurentei.
Acțiunea în grănițuire este o operație de determinare prin semne exterioare a liniei despărțitoare dintre două fonduri vecine, după cum rezultă din dispozițiile art. 584 Cod Civil. Atât doctrina cât și practica judiciară au considerat că acțiunea în grănițuire poate fi îndreptată împotriva proprietarului fondului limitrof sau titularului unui alt drept real sau împotriva chiriașului sau a arendașului, însă în acest caz cu introducerea în cauză și a proprietarului.
Recurenta V. E. este moștenitoarea lui D. I., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra 1000 mp teren, prin T.P. 3114/3215/_ și în raportul de expertiză se arată că și în varianta în care se stabilește limita dintre reclamanți și recurentă între punctele 2-10- 13, recurenta folosește 1128 mp, deci cu 128 mp mai mult decât are dreptul.
Prin urmare, recurenta este titulara dreptului de proprietate a terenului învecinat cu terenul reclamanților.
Reclamanții au investit instanța și cu o acțiune în revendicare care potrivit definiției clasice este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Pentru terenul aflat în prelungirea terenului deținut de recurentă în temeiul titlului mai sus invocat, recurenta nu a contestat că folosește acest teren. Așadar, recurenta are calitatea de posesor și acțiune în revendicare împotriva posesorului este pe deplin justificată și acest posesor a fost obligat să respecte limita proprietății intimaților. Dacă recurenta ar deține un drept asupra terenului, dovedit a fi al reclamanților, și nu îl ocupă fără titlu, avea posibilitatea în fața instanței de fond să formuleze acțiune reconvențională, prin care să-și invoce propriile pretenții sau să formuleze o acțiune separată. În lipsa unei cereri reconvenționale recurenta nu justifică interes să critice modul în care a fost stabilită linia despărțitoare pentru terenul aflat în prelungirea terenului deținut în calitate de moștenitoare.
Critica potrivit căreia recurenta a fost lipsită de apărare, în fond și în apel, nu poate fi primită. Verificând dosarul, curtea constată că atât în fața primei instanțe, cât și în apel, recurenta a beneficiat de asistență juridică calificată, fiind asistată de avocat. În aceste circumstanțe nu se poate invoca lipsa de rol activ al instanței și, prin urmare nu se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe, Judecătoria Cluj-Napoca.
Legiuitorul a reglementat în art. 129 Cod proc.civ. rolul activ al judecătorului în soluționarea cauzei, însă prin aceeași dispoziție legală s-au stabilit și niște limite în care poate fi exercitat rolul activ al judecătorului.
Astfel, judecătorul are obligația să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, însă această stăruință nu poate acoperi lipsa de diligență a părții sau a apărătorului în administrarea probelor și nici nu-i conferă judecătorului posibilitatea extinderii cadrului procesual, fără să încalce principiul disponibilității. Potrivit principiului disponibilității partea este cea care stabilește limitele în care înțelege să se judece, poate formula cererii, poate extinde cadrul procesual, poate renunța la judecată sau la dreptul dedus judecății, etc.
Pârâții R. fiind chemați în judecată de reclamanții M. C. și
M. Ana având proprii pretenții, au investit instanța cu o acțiune reconvențională, însă deși recurenta invocă anumite drepturi care ar decurge dintr-un antecontract de schimb, nu a formulat cerere reconvențională, pentru a-și valorifica drepturile invocate.
Criticile recurentei referitoare la faptul că reclamanții nu au chemat în judecată proprietarii terenului înscris în titlul de proprietate_ este formulată prima dată în recurs. Recursul este o cale de atac subsecventă apelului și în această cale de atac nu pot fi valorificate alte critici decât cele formulate în apel și care au fost analizate de instanța de apel. Așadar, criticile formulate omisso medio sunt inadmisibile.
Pe de altă parte, critica referitoare la lipsa de rol activ al instanței pentru că nu a solicitat Primăriei Apahida să comunice dacă există vreun titlul de proprietate eliberat pe acel teren și numele persoanei în favoarea căreia a fost eliberat, nu poate fi invocată, deoarece potrivit art. 129 al (5)2 C.Pr.Civ. în căile de atac părțile nu pot invoca omisiunea instanței de a administra probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Dacă reclamanții nu au chemat în judecată toți vecinii care au terenuri învecinate cu aceștia, își asumă riscul ca hotărârea pronunțată să nu le fie opozabilă celor care nu au fost chemați în judecată, cu toate consecințele care decurg de aici.
Așadar, curtea constată că instanța de fond și de apel au cercetat cauza în limitele în care a fost investită de către reclamanți prin acțiune și pârâții R. prin cererea reconvențională și nu se impune casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei
C. -N. . Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au cercetat fondul cauzei, motiv pentru care nu este incident art. 312 alin. 5 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta V. E. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta V. E. împotriva deciziei civile nr. 74/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A.
-T. N. T.
D.
M.
C. V.
GREFIER
M. -L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
jud. apel: M.Oncică-S., D.I.Tașcă
| ← Decizia civilă nr. 216/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 585/2013. Grănițuire → |
|---|
