Decizia civilă nr. 3863/2013. Anulare act

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 3863/R/2013

Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:

P.: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. -C. V.

C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. DE L. DIN C.

-N., A. B., NR. 10, împotriva deciziei civile nr. 293/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată COSTIN A. F., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, doamna avocat P. A., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 5 din dosar, lipsă fiind reclamanta intimată.

Dosarul se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta A. de locatari din C. -N., A. B., nr.

10, a fost formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat părții adverse.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

La data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată și expediată prin poștă de reclamanta intimată Costin A.

  1. , prin care se solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 293/A/2013 a T. ului C., pronunțată în dosarul nr._ .

    La data de_ a fost înregistrată la dosar o notă, în 2 exemplare, care a fost formulată de reclamanta intimată Costin A. F., prin care aceasta arată că întâmpinarea a fost adresată, din eroare, către Tribunalul Cluj, documentul a fost depus în dosarul corect, întrucât numărul dosarului a fost menționat corect, însă numărul corect al deciziei civile atacate prin recurs este nr. 293/A/2013, iar în întâmpinare în unele paragrafe acesta a fost menționat ca fiind 239/A/2013.

    La întrebarea instanței, adresată reprezentantei pârâtei recurente, referitoare la împrejurarea dacă a studiat întâmpinarea de la dosar, aceasta arată că doar a lecturat întâmpinarea.

    Curtea comunică reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamanta intimată.

    Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 6 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei și, totodată, arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

    Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei recurente asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.

    Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea în întregime a sentinței civile nr. 4888/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că apelul reclamantei a fost făcut cu respectarea art. 294 C.pr.civ.

    De asemenea, reprezentanta pârâtei recurente arată că instanța de apel nu a analizat cererea de apel formulată de reclamantă raportat la toate apărările invocate. Totodată, arată că prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de apel și prin cererea de recurs a arătat care sunt atribuțiile asociației de proprietari, conform art. 27 din Legea nr. 230/2007, iar la pct. e) se arată că

    "exercită alte atribuții care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul proprietarilor asociați";. Apreciază că în speță sunt incidente aceste prevederi legale, iar acest fapt conduce spre concluzia că Hotărârea Asociației de proprietari din C. -N., A. B. nr. 10, din data de_ este legală. Mai arată că instanța poate verifica actele dosarului și să observe că proprietarii asociați, întruniți legal în adunare generală, prin votul lor au mandatat adunarea generală să colecteze acea taxă de 5 lei, reprezentând ajutor în caz de deces a membrilor asociației, dar pentru neîndeplinirea acestei obligații nu se prevede nici o sancțiune. În concluzie, arată că reclamanta intimată nu poate susține că i- ar fi fost vătămat vreun drept.

    Curtea reține cauza în pronunțare.

    C U R T E A

    Prin sentința civilă nr. 4888/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției și respinsă acțiunea formulată de Costin A. Forența împotriva Asociației de L. A. B. 10, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

    Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că la data de_ a fost adoptată o hotărâre de către adunarea generală extraordinară a pârâtei, prin care s-a decis încasarea sumei de 5 lei/apartament, cu titlu de ajutor de deces în cazul decesului unuia dintre membrii asociației.

    Referitor la excepția prescripției, instanța a avut în vedere art. 26 din Legea 230/2007 și decizia Curții Constituționale 670/2011.

    Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că nu se invocă nelegalitatea hotărârii asociației cu privire la suma stabilită cu titlu de ajutor de deces, singura critică fiind acea că ajutorul de deces nu este benevol.

    Prin decizia civilă nr. 293/A din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de reclamanta COSTIN A. F. împotriva sentinței civile nr. 4888/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a schimbat-o în parte în sensul că s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta COSTIN A. F. în contradictoriu cu A. DE L. din C. -N., str. Bizuța, nr. 10, jud. C. și în consecință s- a anulat hotărârea emisă de pârâtă în data de 12 iulie 2012, privind contribuția obligatorie cu o sumă de bani în caz de deces al uneia din membrii asociației.

    S-au menținut restul dispozițiilor.

    Intimata a fost obligată să plătească apelantei suma de 12,6 lei cheltuieli de judecată.

    Pentru a hotărî astfel T. ul a reținut că prin cererea de chemare în judecată s-a contestat hotărârea emisă de intimată afirmându-se că este abuzivă și îi încalcă dreptul și libertatea de a-și exprima voința și de a decide personal cui să îi ofere ajutorul.

    Prin hotărârea atacată cu privire la soluție, instanța a reținut că nu se critică nelegalitatea hotărârii, aspect ce nu este în concordanță cu motivele de fapt și de drept invocate în cuprinsul cererii.

    Reclamanta a invocat că această dispoziție a fost abuzivă și îi încalcă dreptul și libertatea de exprimare, astfel încât criticile invocate în cuprinsul întâmpinării referitoare la încălcarea disp. art. 294 C.pr.civ nu au fost întemeiate. Este real că prin cererea de chemare în judecată nu au fost invocate motivele de drept ale cererii, dar această împrejurare nu conduce la aprecierea că

    susținerile din cuprinsul motivelor de apel sunt cereri noi.

    Prin hotărârea atacată s-a contestat legalitatea prin perspectiva posibilității recunoscute unei asociației de proprietari de a impune astfel de obligații, în sarcina membrilor asociației.

    Potrivit art. 1 din Legea 230/2007 " Prezenta lege reglementează aspectele juridice, economice și tehnice cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și modul de administrare și de exploatare a clădirilor de locuințe …", iar art. 4 stabilește că scopul asociației de proprietari este administrarea și gestionarea proprietății comune.

    Obligația stabilită de către pârâtă a fost în mod evident contrară acestor norme legale, realizând practic o încălcare a dreptului de proprietate a fiecărui membru al asociației, prin stabilirea obligației de plată a unei taxe lunare. Dacă această taxă nu este în legătură cu administrarea și gestionarea proprietății comune, se aduce atingere rațiunii înființării unei asociații de proprietari, lucru ce nu este admisibil.

    În cauză nu a avut relevanță legalitatea adoptării hotărârii prin prisma cvorumului, în condițiile în care adoptarea unei astfel de hotărâri a fost contrar scopului unei asociații de proprietari avut în vedere de legiuitor.

    Așa cum a reținut și apelanta, hotărârile adoptate de asociație trebuie să aibă legătură cu administrarea condominiului, aspect care hotărârea de față nu îl îndeplinește.

    Pentru aceste considerente văzând și prevederile art. 1 și 4 din Legea 230/2007 a admis apelul declarat de reclamanta COSTIN A. F. împotriva sentinței civile nr. 4888/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a admis-o în parte în sensul că a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta COSTIN A. F. în contradictoriu cu A. DE L. din C. -N., str. Bizuța, nr. 10, jud. C. și în consecință a anulat hotărârea emisă de pârâtă în data de 12 iulie 2012, privind contribuția obligatorie cu o sumă de bani în caz de deces al uneia din membrii asociației.

    Instanța a menținut dispoziția din sentința atacată cu privire la soluția excepției prescripției.

    Fiind în culpă procesuală, ca urmare a admiterii apelului, reclamanta făcând cheltuieli de judecată, atât în fața instanței de fond cât și de apel cu achitarea taxelor de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 274 C. pr. civ. a obligat intimata să plătească apelantei suma de 12,6 lei cheltuieli de judecată.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. DE L. str. B., nr. 10, C. -N. solicitând admiterea recursului, modificarea Deciziei atacate, respingerea apelului reclamantei si menținerea în întregime a Sentinței Civile nr. 4888/2013 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca în dos. de mai sus si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

    În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin acțiunea civilă reclamanta a contestat hotărârea Asociației de Proprietari din C. -N. S. B. nr. 10 prin care s-a votat propunerea de a continua încasarea sumei de 5 lei/apartament cu titlu de ajutor deces în caz de deces al membrilor asociației de proprietari motivând că hotărârea este abuzivă doar pentru motivul ca îi încalcă dreptul și libertatea de a decide personal cui oferă sau nu ajutorul.

    Prin motivele de apel reclamanta arată că prin acțiunea civilă nu s-a contestat modalitatea de adoptare a hotărârii asociației de proprietari ci conținutul acesteia, respectiv că taxa a fost votată cu rea credință, cu încălcarea drepturilor garantate de constituție, că reprezintă o "intruziune" cu consecințe periculoase în viata membrilor asociației, o încercare de a controla si impune un mod de a gândi, în esență cu depășirea atribuțiilor adunării generale si cu nerespectarea principiilor de etică si echitate.

    Rezultă așadar că prin motivele de apel reclamanta a completat, în fapt si în drept motivele pentru care apreciază că hotărârea asociației de proprietari este nelegală ceea ce este contrar disp. art. 294 C. pr. civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată si nici nu se pot face alte cereri noi.

    Instanța de apel nu a analizat cererea de apel formulată de reclamantă raportat la toate apărările invocate.

    Prin întâmpinarea formulată la apelul reclamantei s-a invocat legalitatea hotărârii asociației de proprietari raportat la art. 24, 25, 27 din Legea nr. 230/2007, prevederile statutului si a acordului de asociere al asociației.

    Deși dispozițiile art. 27 din Legea nr. 230 /2007 referitoare la atribuțiile asociației de proprietari - au fost invocate prin întâmpinarea depusă de recurentă în apel, instanța de apel nu a analizat motivele de apel raportat si la această apărare.

    În speța proprietarii asociați, întruniți legal în adunare generală, prin votul lor au mandatat adunarea generală să colecteze o taxa de 5 lei reprezentând ajutor în caz de deces a membrilor asociației.

    Interpretând corect toate dispozițiile legale incidente în cauză rezultă că hotărârea Asociației de Proprietari din C. -N. S. B. nr. 10 din data de_ este dată în limitele atribuțiilor conferite de lege asociațiilor de proprietari.

    În drept. în drept. art. 304 pct. 7, 9, art. 312 C. pr. civ.

    Intimata reclamantă COSTIN A. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

    Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

    Recurenta arată că prin motivele de apel reclamanta arată că prin acțiunea civilă nu s-a contestat modalitatea de adoptare a hotărârii asociației de proprietari ci conținutul acesteia, respectiv că taxa a fost votată cu rea credință, cu încălcarea drepturilor garantate de constituție, că reprezintă o "intruziune" cu consecințe periculoase în viata membrilor asociației, o încercare de a controla si impune un mod de a gândi, în esență cu depășirea atribuțiilor adunării generale și cu nerespectarea principiilor de etică si echitate. Rezultă așadar, în opinia recurentei, că prin motivele de apel reclamanta a completat, în fapt si în drept motivele pentru care apreciază că hotărârea asociației de proprietari este nelegală, ceea ce este contrar disp. art. 294 C. pr. civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată si nici nu se pot face alte cereri noi.

    Curtea reține că acest motiv de recurs nu este fondat deoarece motivele de apel se referă la motivarea reținută de instanța de fond prin prisma art. 25 din Legea nr. 230/2007, ca temei de respingere a acțiunii, însă nu adaugă la motivele indicate în acțiunea inițială și solicită expres și instanței de apel tocmai analiza acelor motive indicate în acțiunea inițială, atunci când în acțiune se arată că asociația nu avea nici un temei legal să impună acel ajutor, iar pârâta prin întâmpinare la fond a invocat dispozițiile art. 24 și 26 din Legea nr. 230/2007.

    Faptul că apelanta a arătat că asociația nu avea nici un temei legal să impună acel ajutor iar în apel a indicat și textele legale din Legea nr. 230/2007, care se referă la obiectul de activitate al asociației, nu implică incidența art. 294 Cod procedură civilă, cât timp la fond pârâta și instanța au arătat la rândul lor textele legale din Legea nr. 230/2007 pe care își susțin poziția.

    Trebuie reținut că întradevăr motivul de admitere a acțiunii îl constituie faptul că asociația nu avea nici un temei legal să impună acel ajutor, iar textul art. 1 și 4 din Legea nr. 230/2007 nu face decât să indice obiectul și domeniul de activitate al asociației. Instanța de apel a reținut că doar în acest domeniu asociația poate emite legal hotărâri, iar luarea hotărârii de către asociație cu privire la acel ajutor s-a reținut de aceeași instanță de apel că nu avea suport legal pentru că nu avea legătură cu obiectul de activitate al asociației. Mai mult instanța nu este ținută de temeiul de drept indicat de către părții și poate să

    încadreze în drept pretențiile părților.

    Instanța de apel a analizat cererea de apel formulată de reclamantă raportat și la toate apărările invocate de intimată prin întâmpinare, apărări care în fapt au constituit argumentele pentru care prima instanță a respins acțiunea și au fost analizate de instanța de apel atunci când a schimbat soluția primei instanțe. Atunci când instanța de apel a analizat atribuțiile asociației de proprietari, la care se referă recurenta când invocă dispozițiile art. 27 din Legea nr. 230 /2007, a stabilit că aceste sunt doar cele prevăzute de art. 1 și 4 din Legea nr. 230/2007, prin urmare era o adăugire inutilă să indice și art. 27 care nu schimba argumentul instanței că doar în domeniul de activitate se pot emite hotărâri. Atunci când instanța de apel stabilește care sunt atribuțiile asociației este evident că exclude înțelesul pe care intimata îl dă în acest sens, referitor la atribuții, pentru că dacă l-ar accepta soluția ar fi fost inversă.

    Obligația stabilită de către pârâtă a fost în mod evident contrară normelor legale, pentru că această taxă nu este în legătură cu administrarea și gestionarea proprietății comune, și se aduce atingere rațiunii înființării unei asociații de proprietari, lucru ce nu este admisibil. Putem afirma că hotărârea emisă de asociație este contrară normelor legale care permit să se emită hotărâri de către asociație doar în domeniul și pentru scopul său de activitate sau la fel de bine putem afirma că hotărârea este lipsită de suport legal, pentru că, din nou, nu poate să emită hotărâri decât în domeniul și pentru scopul său de activitate pentru aria acoperită de lege. În afara acesteia este lipsită de temei legal.

    În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

    Cererea intimatei reclamante COSTIN A. F., de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, va fi respinsă ca nedovedită întrucât deși i s-ar fi cuvenit plata acelor cheltuieli, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, aceasta trebuia să facă dovada cuantumului acestora și a faptului că le-a efectuat.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.

    DE L.

    str. B.

    , nr. 10, C. -N., împotriva deciziei civile nr. 293/A din _

    a T.

    ului C. ,

    pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

    Respinge cererea intimatei reclamante COSTIN A. F. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

    P.

    JUDECĂTORI

    I. -D.

    C.

    M. -C.

    V.

    C. -M. CONȚ

    Red. I.D.C./Dact. V.R

    2 ex./_

    Jud.fond: R. E. G. - Judecătoria Cluj-Napoca Jud.apel: Dorin Tatu/Ana-S. Seleșiu - Tribunalul Cluj

    GREFIER

    1. A. M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3863/2013. Anulare act