Decizia civilă nr. 587/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 587/R
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: C. V. - Președinte Secția I civilă
J. ecător P. G. :
J. ecător: P. M. B.
G. ier: Bud M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul
M. V. (B. ), domiciliat în B., str. P. nr. 4, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2870 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 20 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 27 noiembrie 2013, iar apoi la data de 4 decembrie 2013, când a decis următoarele:
T.
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2870 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. V. (B. ), în contradictoriu cu pârâții B. G. jr., B. V., S. M., B. N., R. V.
, și G. I. .
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, reclamantul a invocat nulitatea testamentului autentificat sub nr._ din data de_, a certificatului de moștenitor nr.1/_ și a contractului de vânzare-cumpărare din data de_, acte destinate a-și produce efectele juridice în dosarul nr._ * al Judecătoriei Vișeu de Sus, în cadrul căruia, reclamanții B. M., B. V., S. M., G. I., B. N., R. V. și B.
G. jr. au chemat în judecată pe pârâții M. V. -B. și Vergel Sava, în principal, pentru revendicarea terenului situat în B., locul numit "Valea Hotarului-După Cheie"; în suprafață de 6000 m.p și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a suprafeței de 55 ari
teren situat în B., locul numit *Groapa* vândut prin convenția sub semnătură privată din_ de către antecesorul pârâților M. I. -B. și înscrierea dreptului lor de proprietate în CF, obligarea pârâților de a preda bunul vândut în deplină proprietate și posesie, etc.
Testamentul încheiat la data de_ reprezintă un act autentic, astfel că se bucură de forța probantă a unor astfel de acte, până la înscrierea în fals, în ceea ce privește constatările personale ale notarului făcute prin propriile sale simțuri și menționate în încheierea de autentificare, în speță, data și locul autentificării, prezența și identificarea testatorului, consimțământul și semnătura acestuia.
S-a susținut de către reclamant că actul ar fi întocmit în fals, câtă vreme ulterior, în anul 1962, defunctul M. I. Gavrilă a testat întreaga avere fiului său, M. I. B., tatăl reclamantului. În eventualitatea în care testamentul ar fi existat din anul 1960, era necesar să fie revocat, ceea ce ar conduce la concluzia că actul încheiat în 1960 nu a fost niciodată redactat.
Aceste apărări au fost considerate ca fiind lipsite de fundament legal și nu au reprezentat motive de nulitate a testamentului autentic datat_ .
Testamentul autentic este lovit de nulitate dacă se constată nerespectarea prevederilor legale privind autentificarea acestuia, respectiv dacă nu sunt întrunite condițiile de validitate, de fond sau de formă, prevăzute de lege.
Reclamantul nu a invocat și nici nu a dovedit o astfel de situație, cum ar fi vreun viciu de consimțământ, cauză sau obiect ilicit, ori alte motive care ar afecta validitatea actului.
Faptul că, ulterior, în anul 1962, defunctul M. I. a testat și fiului său, căsătorit cu M. I., anumite bunuri din patrimoniul său, nu atrage nulitatea testamentului din 1960 în favoarea soților B. G. și M. (antecesorii pârâților), ci s-ar putea discuta despre revocarea voluntară tacită a acestuia, în condițiile prevăzute de art. 921 și urm. C.civ.
Obiectul acțiunii se referă însă la constatarea nulității testamentului, deci ne putem raporta la regulile de fond și de formă ale încheierii actului și nu la revocarea testamentului și analizarea îndeplinirii condițiilor în acest sens, fiind vorba despre două categorii distincte de cauze care conduc la ineficacitatea legatelor, respectiv a testamentului în întregul lui.
În temeiul art.129 alin. 6 C.proc.civ., instanța hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar problema revocării a fost pusă în discuția părților, reclamantul menținându-și prin apărător poziția exprimată, în sensul constatării nulității testamentului, inițial pentru că e fals întrucât semnătura nu aparține bunicului său (f.72 dos.) și ulterior, pentru neconcordanțele din cuprinsul actului (f.79, 80 dos.), care sunt irelevante, din moment ce persoanele menționate în încheierea de autentificare au fost identificate de notar și nu s-a dovedit că s-au inserat în fals anumite date.
Astfel cum a rezultat din cuprinsul actului, acesta nu se referă la alte persoane decât antecesorii părților, respectiv M. I. a lui Gavrilă B., B. G.
și M. . Capătul de cerere privind nulitatea testamentului autentic nr. 257/1960 a fost considerat neîntemeiat și în consecință a fost respins.
Aceeași concluzie a fost reținută și în ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 1/_, în cuprinsul căruia s-a menționat în mod legal, având în vedere testamentul autentificat sub nr._ din data de_, calitatea de moștenitori testamentari pentru B. G. și M., precum și a lui M. I. și
I., în baza testamentului din anul 1962, primilor revenindu-le bunurile de la pct.1 și 2, iar ultimilor, imobilele de la pct. 3, 4, 5 și 6 din certificat.
Contractul sub semnătură privată din anul 1957 este de asemenea, un act valabil încheiat, semnat de vânzătorul M. I. B., astfel cum atestă concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză. Pârâții nu au avut o poziție oscilantă referitor la persoana vânzătorului, ci au precizat că actul s-a încheiat între bunicul reclamantului și tatăl lor. Totodată, nu s-au invocat și nici dovedit alte motive care ar conduce la nulitatea actului referitoare la nerespectarea condițiile de fond sau de formă ale acestuia.
În concluzie, motivele invocate de către reclamant în vederea constatării nulității actelor analizate nu au fost fondate, iar acțiunea a fost respinsă sub toate aspectele.
Pârâții nu au făcut dovada suportării vreunor cheltuieli de judecată, astfel că nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. V. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând pe fond cauza să se dispună admiterea acțiunii formulate.
În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei în rejudecare în vederea completării probatoriului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului recurentul arată că, prin sentința civila atacata a fost respinsa acțiunea formulata de recurent, hotărâre pe care o consideră nefondată. Așa cum a arătat și în concluziile scrise, actul întocmit în anul 1960 este întocmit în fals, atâta timp cât în anul 1962 defunctul M. I. Gavrilă B. (bunicul său) a testat întreaga avere fiului său, M. I. B. (tatăl reclamantului). Era firesc și obligatoriu ca în cuprinsul testamentului din anul 1962 să se facă referire și la actul încheiat în anul 1960 si mai mult decât atât acest act era necesar sa fie revocat. Totodată s-a menționat de către bunicul său că îi testează fiului sau întreaga avere în condițiile în care acesta era unicul moștenitor.
De asemenea, a indicat că martorul Hanczig Gergely figurează cu adresa în B., strada Gării nr. 2297 (in realitate numitul Hanczig Gergely a avut ultimul domiciliu la nr. 2662), însă din cuprinsul adresei SEIP B. - rezultă ca acest martor nu figurează în evidentele lor. Mai mult decât atât, conform actului pe care îl anexează, respectiv certificat de deces al numitului R. S., a rezultat ca aceasta persoana a avut ultimul domiciliu la nr. 2297;
Pe actul în litigiu se poate lesne constata ca semnătura secretarului T. Ș. lipsește, aceeași situație regăsindu-se și la poziția martorului Hanczig Gergely.
Referitor la certificatul de moștenitor nr. 1/_, s-a arătat că este evident ca este întocmit în fals, atâta timp cât unicii moștenitori sunt M. I. B. și cu recurentul, B. G. si B. M. neavând calitatea de moștenitori.
Cu privire la actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1957 arată că îl apreciază ca un act confecționat "pro causa"; atâta timp cât potrivit susținerilor intimaților aceștia beneficiau de testamentul încheiat în anul 1960 - pe acest contract exista semnătura fiului numitului M. I. Gavrilă B., semnătura fiind identificata ca aparținând lui M. A. I., in condițiile in care pe tatăl său 1-a chemat M. I. și nicidecum A. .
A solicitat si trimiterea cauzei in rejudecare urmând a arata cu ocazia dezbaterilor motivele pentru care consider necesar acest lucru.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. V. a solicitat respingerea recursului declarat de M. V. B., și acordarea de cheltuieli de judecată. S- a arătat că prin sentința recurată instanța de fond a respins acțiunea reclamantului atât în ceea ce privește anularea actelor autentice, respectiv certificat de moștenitor precum și testament cât și în ceea ce privește anularea actului sub semnătură privată.
Prin motivele de recurs se susține faptul că actele autentice sunt false, invocându-se și că martorul nu se regăsește în evidențele SPCLEP, însă actul autentic face dovadă deplină iar motivele invocate de recurent și nu pot conduce la anularea acestuia.
In ceea ce privește actul sub semnătură privată încheiat în anul 1957 nu s-au invocat motive de nulitate, iar faptul că există un testament cu privire la imobilul ce a format obiectul contractului nu este o cauză de nulitate.
În concluzie s-a arătat că sentința instanței de fond este temeinică și legală iar argumentele Instanței sunt pertinente. In mod corect instanța de fond s-a pronunțat numai asupra cererii deduse judecății, raportându-se strict la petitele acțiunii introductive.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, instanța reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului-recurent M. V. B. de a se constata nulitatea absolută a testamentului încheiat în formă autentică de notariatul de Stat al Raionului Vișeu, Regiunea M. și înregistrat sub nr. 257/1960, constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 1/_, respectiv constatarea nulității convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de_ între M. Gavrilă B. și B. G. .
Se reține că sancțiunea nulității intervine atunci când actul juridic este încheiat fără a se respecta dispozițiile legale referitoare la condițiile de valabilitate. Cu alte cuvinte intervine nulitatea actului juridic civil în măsura în
care la momentul întocmirii actului nu sunt întrunite condițiile de formă sau de fond prevăzute de lege.
Aspectele legate de nulitatea testamentului nr. 257/1960, nulitate care a intervenit deoarece în cursul anului 1962 a fost întocmit un alt testament de către M. I. B. nu pot fi avute în vedere. Chiar din definiția dată anterior nulității actului juridic se constată că trebuie verificate condițiile de valabilitate ale actului la momentul întocmirii. Nulitatea actului nu poate interveni la 2 ani de la data la care a fost încheiat testamentul nr. 257/1960.
În ceea ce privește susținerile din precizarea de acțiune, aspecte reluate în cuprinsul recursului declarat, potrivit cărora testamentul este lovit de nulitate deoarece adresa martorului semnatar Hanțig Grigore este menționată a fi în B. nr. 2297, iar în certificatul de deces acesta figurează cu domiciliul în B. nr. 2662, se reține că doar această mențiune nu poate duce la constatarea nulității absolute a testamentului autentificat care reprezintă voința testatorului, fiind cel mult o eroare materială, care nu poate duce la anularea testamentului.
În privința diferențelor semnăturii secretarului Tomoiagă Ș., se constată că a această susținerea reclamantului nu a fost dovedită. În condițiile în care testamentul este un înscris autentificat, iar reclamantul nu s-a înscris în fals eventualele diferențe dintre semnăturile secretarului Notariatului de Stat nu pot duce la anularea actului supus autentificării. Reclamantul a arătat în încheierea de ședința din 29 martie 2012 (f.72), că înțelege să se înscrie în fals în privința semnăturii bunicului să, semnătură aflată pe testament, iar nu cu privire la semnătura secretarului Notariatului de Stat.
În ceea ce privește semnătura martorului Hanțig Grigore, se constată că actul juridic-Testament este un act juridic unilateral, pentru valabilitatea sa fiind necesară și suficientă exprimarea unei singure voințe juridice. Martorii menționați în încheierea de autentificare au participat doar la identificarea testatorului, iar nu pentru a se face dovada consimțământului și a conținutului actului autentificat. Recurentul nu a contestat faptul că testamentul din anul 1960 nu i-ar aparține antecesorului său.
Nici susținerea că testamentul nr._ vizează alte persoane nu va fi avută în vedere deoarece, chiar reclamantul a depus la dosarul cauzei la fila 64, acest înscris care are ca și testator pe M. I. lui Gavrilă B. .
Nici celelalte aspecte invocate în precizarea de acțiune, menționate și în memoriul de recurs nu pot fi reținute de instanța de judecată. Astfel, nulitatea certificatului de moștenitor, în condițiile în care testamentul nu a fost anulat nu poate fi dispusă de instanța de judecată. Singurul motiv de anulare a certificatului de moștenitor invocat de reclamant este acela că testamentul nu este valabil, singurii moștenitori ai defunctului M. I. B. fiind M. I. B. jr.
În privința contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ se constată că potrivit expertizei efectuate în cauză s-a constatat că semnatarul contractului, vânzătorul este M. I. B., astfel că susținerea reclamantului-
recurent că nu bunicul său a semnat actul nu poate fi avută în vedere de instanță.
Analizând punctual și celelalte motive de recurs invocate, instanța constată că acestea nu sunt fondate.
Astfel cum s-a reținut și mai sus susținerea că testamentul întocmit în anul 1960 este unul fals deoarece în anul 1962 s-a testat toată averea defunctului M.
I. B. către fiul său M. I. B. jr. nu poate fi reținută. Testamentul întocmit în anul 1962 nu este un testament universal, ci unul cu titlu particular, testatorul lăsând moștenire fiului doar bunurile expres identificate în cuprinsul testamentului. Legatarul din testamentul întocmit în anul 1962 nu are vocație universală testamentară la moștenirea lui M. I. B. .
Mai mult decât atât, în cuprinsul certificatului de moștenitor sunt menționați toți legatarii, fiecăruia revenindu-i bunurile expres identificate în testamentele din anul 1960, respectiv 1962. Bunurile menționate în certificatul de moștenitor sunt singurele bunuri care au făcut parte din masa succesorală și au fost toate cuprinse în unul dintre cele doua testamente întocmite de defunctul
M. I. .
Faptul că ulterior întocmirii unui testament se lasă printr-un legat cu titlu particular alte bunuri altor persoane nu duce la anularea testamentului, ci eventual la revocarea testamentului în măsura în care ar exista dispoziții contrare sau incompatibile cu primul testament. În condițiile în care terenurile cuprinse în cele 2 testamente sunt diferite, susținerile recurentului-reclamant nu pot fi avute în vedere.
Nu susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora ar opera autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză, față de hotărârile pronunțate anterior și depuse la dosarul cauzei, nu vor fi avute în vedere de instanță deoarece nici acestea nu sunt fondate.
Hotărârea din dosarul nr. 1006/R/1998 este Sentința nr. 1128 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, potrivit căreia a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată. Motivul anulării a fost acela că reclamantul nu a indicat domiciliul pârâților. Această soluție nu a fost pronunțată după o analiză a fondului cererii de chemare în judecată, fiind pronunțată în temeiul art. 133 C.proc.civ. având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată nu cuprindea toate elementele prevăzute sub sancțiunea anulării.
De asemenea, faptul că prin Decizia civilă nr. 193/A din data de 6 martie 1996 a T. ui M. pronunțată în dosarul nr. 265/1996 a fost admis apelul declarat, iar B. V. a fost obligat să lase în deplină proprietate o suprafață de tren cu vegetație forestieră cu privire la care M. I. deține titlu de proprietate nu poate duce la concluzia arătată de recurentul-reclamant că ar exista autoritate de lucru judecat față de cele 2 dosare, deoarece în dosarul soluționat în anul 1996 se menționează că recurentul-reclamant deține titlu de proprietate, astfel că terenul aparține patrimoniului reclamantului-recurent și vizează un teren cu vegetație forestieră, iar în prezenta cauză s-a solicitat
analiza testamentului, a certificatului de moștenitor și a contractului de vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei. În măsura în care terenurile au fost cooperativizate sau au fost preluate de stat cu sau fără titlu, reconstituirea dreptului de proprietate urmează a se realiza în baza legilor de reconstituire, iar nu în baza dreptului comun.
Având în vedere soluția din prezenta cauză, instanța constată că recurentul este partea care, potrivit art. 274 C.proc.civ., datorează cheltuieli de judecată. Având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, chitanța privind onorariul avocațial în suma de 400 lei și dovada efectuării cheltuielilor de transport, instanța va obliga recurentul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului B. V. .
Reținând cele de mai sus, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 respectiv 3041 C.proc.civ., instanța va respinge recursul declarat de M.
V., acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. V. domiciliat în B., str. P. nr. 4 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 2870 pronunțate la data de 13 decembrie 2012 de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ .
Obligă recurentul M. V. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatului B. V. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | ||||
C. | V., P. G. | , | P. M. B. | , | Bud M. |
Red. /dact./P.M.B../_ Dact. B.M./2014
Ex. 2
J. ecător fond: L. Ana M.
| ← Decizia civilă nr. 82/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 462/2013. Anulare act → |
|---|
