Sentința civilă nr. 49/2013. Anulare act

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIV ILĂ NR. 49/2013

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: Dan-I. T.

Grefier: L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. L. și pe pârâții O. P. și O. M., având ca obiect anulare act DISJUNS DIN_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. G. Nicolae și reprezentanta pârâților, av. P. escu B. a, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, pârâții au depus la dosar, prin fax, întâmpinare.

Reprezentanta pârâților depune la dosar un exemplar din întâmpinare.

T. ul pune în discuția reprezentanților părților transpunerea prezentei cauze la secția de contencios administrativ a T. ului Cluj, având în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate, atacat prin prezenta acțiune, reprezintă un act administrativ, emis de o autoritate publică.

Reprezentanții părților arată că sunt de acord cu transpunerea cauzei la Secția de Contencios Administrativ a T. ului Cluj.

T. UL:

După deliberare, urmează a transpune prezenta cauză la Secția de Contencios Administrativ a T. ului Cluj

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Transpune prezenta cauză la Secția de Contencios Administrativ a T. ului Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Ianuarie 2013.

Președinte, Dan-I. T.

Grefier,

L. M.

L.M. 28 Ianuarie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 49/2013. Anulare act