Decizia civilă nr. 3868/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3868/R/2013
Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. -C. V.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții F. H. M., F.
I. -G., D. A. -A. și F. H. M. -G., împotriva sentinței civile nr. 314/_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat P. M. C. -N., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă doamna avocat C. L. M., care arată că se prezintă pentru reclamanții recurenți, în substituirea doamnei avocat B. N. G., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Dosarul se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții F. H. M., F. I. -G., D. A.
-A. și F. H. M. -G., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Doamna avocat C. L. M. depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 55/_, care atestă împrejurarea că reclamanții recurenți F.
H. M., F. I. -G., D. A. -A. și F. H. M. -G., au împuternicit-o pe doamna avocat B. N. G., pentru redactarea, semnarea și susținerea recursului, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C. și, totodată, depune la dosar delegația de substituire nr. _
, care atestă că doamna avocat B. N. G. a împuternicit-o să se prezinte în substituirea sa, în prezentul dosar.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea pune în discuție o chestiune prealabilă, respectiv aceea că în pag. 4 din memoriul de recurs s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozi- țiilor Legii nr. 165/2013.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că susține această excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, având în vedere conside- rentele menționate în memoriul de recurs.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție inadmisibilitatea criticii din memoriul de recurs privind transformarea suprafeței de teren de 225 stj, în 807,75 mp, având în vedere că această chestiune a fost invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că această chestiune a fost menționată în memoriul de recurs, deoarece s-a constatat că instanța de fond a
făcut o eroare de calcul în ceea ce privește transformarea celor 225 stj, având în vedere că aceștia nu reprezintă 700 mp cum a reținut instanța, ci 807,75 mp.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei reclamanților recurenți împrejurarea că potrivit art. 2812aC.pr.civ. îndreptarea unei erori materiale nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți în susținerea recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, în principal, în temeiul art. 3041C.pr.civ. și art. 312 C.pr.civ., solicită casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, modificarea sentinței civile nr. 314/_ a Tribunalului C., în sensul admiterii în întregime acțiunii, așa cum s-a solicitat prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de_, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. solicită modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii, așa cum s-a solicitat prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de_, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că proba cu expertiza și probele testimoniale au fost încuviințate de către instanța de fond, iar după apariția Legii nr. 165/2013, acestea nu au mai fost luate în seamă. Apreciază că dispozițiile Legii nr. 165/2013 au fost interpretate greșit, iar instanța de fond a pronunțat o soluție care este mult defavorabilă reclamanților. De asemenea, apreciază că Legea nr. 165/2013 prevede compensarea în natură și stabilește alte termene în timp, decât cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă dacă partea nu are alte mijloace pentru a dovedi dreptul său, decât expertiza și martorii, consideră că aceste probe trebuie avute în vedere și simpla apariție a Legii nr. 165/2013 nu împiedică soluționarea acestei cauze, cu atât mai mult cu cât în
C.F. este înscrisă o suprafață reală. Consideră că prin motivarea hotărârii, prima instanță nu a lămurit de ce reclamanții nu pot beneficia de un drept recunoscut de lege.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 314/_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele F. H. M. ,
I. -G., D. A. -A., F. H. M. -G. în contradictoriu cu P. Mun. C. -N. și în consecință:
S-a anulat în parte dispoziția nr. 3992/_ emisă de P. Mun. C. -N.
.
S-a constatat îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii prin
echivalent, prin compensare, prin puncte prev. de cap. III din Legea 165/2013 pt. cota de 1/2 din terenul în suprafață de 700mp înscris în CF 20024 C., nr. top 11594 și pt. imobilele construcții cu suprafața desfășurată de 246,3 mp și suprafața utilă de 191,6 mp potrivit fișei imobilului din clădiri (locuință) cu suprafața construită de 158,05 mp suprafață desfășurată de 173,95 mp, suprafață utilă de 131,25 mp și suprafață locuibilă de 71,35 mp și anexe (grajd+ 2 magazii) cu suprafața desfășurată de 72,35 mp și suprafața utilă de 60,35 mp situate în C. -N., str. Plopilor, nr. 92.
S-au respins celelalte pretenții ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Dispoziția 3992/_, reclamanților li s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul legii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 pentru cota de ½ parte din terenul și construcția evidențiată pe parcela cu nr. top 11594, înscrisă în CF 20024 C. .
Pentru a pronunța această dispoziție, s-a avut în vedere că revendicatorii au calitatea de persoane îndreptățite, fiind foști proprietari ai imobilului revendicat, care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 30/1988, cu plata unei despăgubiri, construcțiile au fost demolate, iar în prezent terenul este ocupat de locuințe, spații verzi, garaje, alei pietonale și auto.
Prin notificarea înregistrată la BEJ Stolnean M. sub nr. 2417/2002 reclamanții au solicitat despăgubiri pentru imobilele situate în str. Plopilor, nr. 92-94, învederând că pentru suprafața de curte și grădină de la nr. 92 și grădină la nr. 94 nu au primit nicio despăgubire.
Analiza dispoziției denotă că în legătură cu imobilului situat în C. -N., str. Plopilor, nr. 94, înscrisă în CF 20069, nr. top 11595, entitatea legal investită nu s-a pronunțat.
Având în vedere Decizia RIL XX/2007 și pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, instanța s-a pronunțat și asupra acestor pretenții.
Din cuprinsul CF 20024 C., nr. top 11594, rezultă că proprietari ai imobilului au fost reclamanta și defunctul său soț F. G. ă, după care s-a dezbătut masa succesorală, calitatea de continuatori având-o reclamanții de rd.2- 4, în cotă de ½ parte, cealaltă cotă aparținând soției lui Biro Francisc, născ. Iaksis M. și Jaksis R. .
Acest imobil a fost preluat, prin expropriere, prin Decretul 30/1988. Însă în decret s-a menționat că proprietari sunt cei înscriși în CF, de la aceștia fiind preluate bunurile ( poziția 19). Proprietari ai imobilului înscris în CF 20069 C., nr. top 11595 sunt soția lui Biro Francisc, Biro M., Imre R. și Iaksis Susana.
Aceste persoane sunt menționate și în decretul de expropriere sus amintit, în calitate de proprietari ai imobilului.
Reclamanții au afirmat că au dobândit în întregime imobilele arătate în cărțile funciare de mai sus, însă prin probele administrate nu s-a făcut o astfel de dovadă, instanța apreciind că în speța de față, cuprinsul cărții funciare este cel care reflectă realitatea în legătură cu dreptul de proprietate.
Prealabil s-a reținut că în legătură cu aceste imobile nu s-a mai formulat o altă cerere de restituire în temeiul Legii 10/2001.
Declarațiile testimoniale administrate în cauză, respectiv Rapolți Margit, A. ș Katalin Erzsebet și Fodor R. nu sunt în măsură să probeze transmiterea dreptului de proprietate și nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 24 din Legea 10/2001, așa cum este interpretat și prin normele de aplicare.
Scriptul de care se prevalează reclamanții întocmit în urma unei proceduri declanșate în temeiul Legii 18/1968 nu a putut fi reținut ca un act care justifică dreptul de proprietate, în condițiile în care s-a dispus notarea sechestrului asigurator doar asupra imobilului înscris în CF 20024, nr. top 11594.
Faptul că pe acel formular s-a menționat domiciliul părților ca fiind C. -N.
, str. Plopilor, nr. 92-94 nu are relevanță în ceea ce privește justificarea dreptului de proprietate.
Cu privire la pretențiile formulate în legătură cu imobilul construcție, acestea au fost considerate ca întemeiate, reclamanții fiind cei care au edificat construcția preluată prin decretul de expropriere. Această concluzie decurge din analiza descrierii imobilului construcție din CF, respectiv casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu o cameră, mult diferită de descrierea avută în vedere în documentația aferentă în decretul de expropriere.
Declarațiile testimoniale au confirmat că modificările imobilului au fost făcute de către familia F., modificări care nu au mai fost evidențiate în CF, dar care au fost avute în vedere prin decretul de expropriere.
La momentul exproprierii, pentru bunurile preluate reclamanții au primit sume de bani cu titlu de despăgubire, astfel încât este obligatoriu a se ține seama în determinarea despăgubirilor și de aceste sume.
Cererea de obligare la acordarea unor bunuri în compensare trebuie analizată prin raportare la disp. Legii 10/2001, cu modificările pe care aceasta le- a suferit prin apariția Legii 165/2013.
Este fără dubiu că art. 4 stabilește că disp. Legii 265/2013 se aplică și litigiilor pendinte, cererea reclamanților urmând a fi analizată și în raport cu aceste noi dispoziții legale.
Art. 13 al Legii 165/2013 prevede modalitatea de acordare a despăgubirilor, printre acestea nemaifiind indicate atribuirea unor bunuri și servicii așa cum prevedea legea 10/2001 în forma inițială.
Chiar dacă Legea 165/2013 nu are dispoziții cu privire la abrogarea expresă a unor dispoziții din Legea 10/2001, este evident că prin Legea 165/2013 s-a realizat o abrogare tacită a dispozițiilor contrare, nemaiputând fi acordate bunuri sau servicii în compensare.
Având în vedere aceste considerente, constatându-se îndreptățirea la măsuri reperatorii prin echivalent prin compensare în legătură cu întreg imobilul construcție, văzând prevederile art. 3,4, 10, 26 din Legea 10/2001 și a art. 4 și
13 din Legea 165/2013, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele F. H. M., F. I. -G., D. A. -A., F. H. M. -
.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului și în principal, în temeiul art.304 ind.l C.pr.civ. și art.312 C.pr.civ., casarea hotărârii și în urma rejudecării cauzei modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În subsidiar, au solicitat, în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ. modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanții au invocat următoarele aspecte:
În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite Ia acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru cele două imobile revendicate, apreciază că instanța de fond a stabilit greșit probele administrate în cauză, motiv pentru care, în temeiul art.304 ind.l C.pr.civ., raportat la art.312 alin.3 C.pr.civ., solicită casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, cu consecința modificării hotărârii în sensul de a constata îndreptățirea lor la acordarea măsurilor reparatorii pentru cele două imobile revendicate situate în C. -N., str. Plopilor nr.92 și str. Plopilor nr.94.
Instața de fond a reținut în considerentele hotărârii că, deși reclamanții au afirmat că au dobândit în întregime imobilele arătate în cărțile funciare, prin probele administrate nu s-a făcut o astfel de dovada și a apreciat că în speță, cuprinsul cărții funciare este cel care reflectă realitate în legătură cu dreptul de proprietate.
Această ultimă afirmație a instanței de fond este contrazisă de însăși restul considerentelor referitoare la imobilul construcție, cu privire la care dovada dreptului de proprietate s-a considerat a fi procesul-verbal de preluare, anexă la decretul de expropriere, în care este descrisă construcția de la momentul preluării.
Îndreptățirea reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii pentru întreaga construcție din str. Plopilor nr.92, rezultă nu numai din fișa imobilului ci și din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2987/1967 depus în probațiune la dosarul cauzei și în care este prevăzut expres că în fapt obiectul
vânzării îl constituie terenul în suprafață de 404 mp, porțiunea pe care se află construcția, împreună cu construcția în întregime.
Astfel, reclamanta F. -H. M. și defunctul său soț, au dobândit în întregime construcția situată pe terenul din str. Plopilor nr.92, construcție pe care ulterior au modificat-o fundamental, aducând-o la forma în care a fost preluată și demolată.
În ceea ce privește terenul din str. Plopilor nr.92, instanța de fond a considerat că, cuprinsul cărții funciare este cel care reflectă realitatea în legătură cu dreptul lor de proprietate. În dispozitivul hotărârii s-a constatat însă îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 parte din terenul în suprafață de 700 mp înscris în C.F. nr.20024 C. nr.top. 11594, deși în această carte funciară suprafața terenului este de 225 stj., ceea ce înseamnă 807,75 mp și nu 700 mp cum a reținut instanța.
Instanța de fond a apreciat ca nedovedit dreptul reclamanților de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din terenul situat în str. Plopilor nr.92 și asupra terenului situat în str. Plopilor nr.94, arătând că declarațiile testimoniale administrate în cauză nu sunt în măsură să probeze transmiterea dreptului de proprietate și nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art.24 din Legea nr.10/2001.
Reclamanții consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor pct. 23.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 conform căruia, în cazuri deosebite se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei.
La dosarul cauzei se află Declarația autentificată sub nr.2596/_ de către BNPA B. și Iorga, prin care numita Rapolti Margit, fiica proprietarei tabulare Biro (născută Jaksics) M. a declarat ca știe că mătușa sa Jaksics R. a vândut familiei F. -H. și cealaltă cotă de 1/2 parte din terenul situat în str. Plopilor nr.92.
De asemenea aceasta a declarat că imobilul teren din str. Plopilor nr.94 a fost vândut de către mama sa și de către ceilalți coproprietari și că nu a revendicat cele două imobile deoarece știa că au fost vândute și preluate de stat de la alte persoane.
În aceste condiții, consideră că aprecierile instanței în sensul că martora Rapolti Margit are cunoștință numai de convenția încheiată de antecesorii săi numai pentru imobilul din str. Plopilor nr.92 și nu poate indica nici o relație cu privire la imobilul din str.Plopilor nr.94 nu poate fi decât rodul unei confuzii sau al greșitei consemnări în declarația de martor.
Chiar și în aceste condiții, raportat la considerentele mai sus arătate, rezultă că instanța nu a luat în considerare faptul că martora Rapolti are cunoștință despre vânzarea întregului imobil din str. Plopilor nr.92. Declarațiile celorlalte două martore, A. ș Katalin Erzsebet și Fodor R. au fost înlăturate pentru simplul motiv că acestea nu au fost de față la încheierea convențiilor.
Declarațiile acestor doua martore, atestă o anumită situație în sensul prevăzut de pct.23.4 din Normele metodologice, situație contrară celor menționate în decretul de expropriere, astfel că trebuiau luate în considerare la pronunțarea hotărârii.
În concluzie, instanța a pronunțat hotărârea cu aprecierea greșită a probelor, fără a determina puterea probantă a fiecarei probe în parte precum și a tuturor probelor împreună.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor nr.148 alin.2 din Constituție și cu aplicarea greșită a Legii nr.165/2013.
Astfel, instanța a reținut în considerente că, cererea de obligare la acordarea unor bunuri în compensare trebuie analizată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările pe care aceasta le-a suferit prin
apariția Legii nr.165/2013. Această din urmă lege stabilește la art.4 că dispozițiile ei se aplică și litigiilor pendinte, astfel încât cererea noastră urmează a fi analizată și în raport cu aceste noi dispoziții legale.
Se face apoi referire la dispozițiile art.13 al Legii nr.165/2013 care prevede modalitatea de acordare a despăgubirilor, printre acestea nemaifiind indicate atribuirea unor bunuri și servicii, așa cum prevedea Legea nr.10/2001 în forma inițială.
Apoi instanța a apreciat că, deși Legea nr.165/2013 nu are dispoziții cu privire la abrogarea expresă a unor dispoziții din Legea nr.10/2001 este evident că prin Legea 165/2013 s-a realizat o abrogare tacită a dispozițiilor contrare, nemaiputând fi acordate bunuri sau servicii în compensare.
În această ordine de idei, având în vedere dispozițiile art.3,4,10,26 din Legea nr.10/2001 și ale art.4 și 13 din Legea nr.165/2013, instanța a dispus acordarea de despăgubiri prin compensarea prin puncte, conform cap.III din Legea nr.165/2013.
Față de aceste considerente ale instanței de fond, reclamanții au invocat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor Legii nr.165/2013 având în vedere următoarele:
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Rezultă că judecătorul intern, cu ocazia soluționării cauzei, are obligația de a înlătura de la aplicare acele norme naționale care sunt incompatibile cu prevederile Convenției.
Dispozițiile Legii nr. 165/2013 contravin principiului legalității prevăzut de CE DO, principiu care presupune ca prevederile dreptului intern să fie suficient de accesibile, precise și previzibile, trebuind să fie interpretate și aplicate în conformitate cu standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Principiul previzibilității impune ca autoritățile publice să normeze relațiile sociale prin adoptarea de acte normative care să intre în vigoare după trecerea unei anumite perioade de timp, astfel încât să permită oricărei persoane să poată recurge la consultanță de specialitate și să își corecteze conduita.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat asupra încălcării principiului previzibilității normelor juridice, condamnând Statul Român (de nenumărate ori) la plata de despăgubiri către persoanele care au fost lezate de activitatea abuzivă a autorităților publice prin edictarea de norme care nu au fost suficient de accesibile, precise și previzibile în jurisprudența lor, instanțele europene au statuat că normele juridice trebuie să fie de calitate, adică să permită destinatarilor să își adapteze comportamentul la rigorile, acestora, cu alte cuvinte să fie previzibile.
De asemenea, acestea au considerat că nu se poate numi "lege" decât acea normă juridică enunțată cu destulă precizie pentru a permite cetățeanului sa își ghideze conduita.
Calitatea normelor juridice este dată si de faptul că ele trebuie să genereze o oarecare stabilitate, autoritățile statului neputând fi inconsecvente fată de o anumită realitate socială.
Instabilitatea legiuirilor, care generează insecuritatea raporturilor juridice poate fi pusă în discuție și raportându-ne la aplicarea în timp a normelor juridice. Aplicarea retroactivă a normelor juridice poate fi falsă/aparentă/materială, atunci când un act normativ se aplică unor situații născute înainte de publicarea sa, dar care nu și-au încheiat efectele juridice, dar poate fi și reală/formală, atunci când actul normativ intră în vigoare înaintea publicării sale, ori în cazul în care reglementează raporturi juridice trecute și total realizate. Dacă prima formă
de retroactivitate este permisa, cea de-a doua este interzisă din motive lesne de înțeles. Astfel, Curtea de la Luxemburg a stabilit că dacă un act normativ răspunde interesului general al cetățenilor și este compatibil cu principiul încrederii legitime, el poate retroactiva material. Un exemplu relevant, în acest sens, îl constituie Decizia Curții Europene de Justiție, pronunțată în cauza 331/88, The Queen c. Ministry of Agriculture, Fisheries and Food, prin care s-a statuat că este permisă adoptarea unei noi directive cu efect retroactiv pentru a se înlocui o directivă anulată pentru viciu de formă, dacă noua directivă vizează un scop de mare relevanță și respectă principiul încrederii legitime.
Reclamanții consideră că nu se aduce atingere principiului predictibilității normelor juridice și securității raporturilor juridice în cazul în care prin aplicarea retroactivă a actelor normative se creează situații favorabile destinatarilor acestora.
În concluzie, respectarea principiului previzibilității (predictibilității) normelor juridice conferă coerență sistemului normativ, fiind de natură să asigure o lină și amiabilă relaționare între autorități și cetățeni, pentru ca aceștia din urmă să nu fie surprinși de acte normative inopinate (deci abuzive), care să le prejudicieze interesele.
În cauză nu se poate susține că s-a respectat principiul previzibilității câtă vreme s-a stabilit că Legea nr. 165/2013 se aplică proceselor în curs, fără a face nici o distincție. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanți în anul 2011, astfel că prin aplicarea Legii 165/2013 cauzei lor pendinte, această lege retroactivează în defavoarea reclamanților și nu face altceva decât să le aducă la o situație mult inferioară celei anterioare apariției sale.
Astfel, dacă în temeiul Legii nr.10/2001, în forma în vigoare înainte de apariția Legii nr.165/2013, la acest moment notificarea lor ar fi putut fi soluționată prin acordarea în compensare a unui teren, oferit spre compensare cu mult înainte de apariția Legii nr.165/2013, prin aplicarea acestui act normativ, sunt puși în situația de a nu-și putea valorifica în mod direct drepturile.
Din această perspectivă, se poate afirma chiar că, prin aplicarea Legii nr. 165/2013, sunte privați de dreptul lor de proprietate, având în vedere că le-a fost recunoscută îndreptățirea la acordarea măsurilor reparatorii.
Legea nr.165/2013 încalcă principiul securității juridice sau al stabilității raporturilor juridice și al stabilității raporturilor juridice, aspect condamnat prin mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului: cauza Petra împotriva României, cauza Sissanis împotriva României, cauza Beian împotriva României.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește prima solicitare de casare cu reținere spre rejudecare și în urma reanalizării probațiunii administrate în fața primei instanțe, instanța de recurs să admită în totalitate acțiunea și în ce privește imobilul situat pe str. Plopilor nr. 94, curtea constată că aceasta nu este fondată.
În mod corect prima instanță a stabilit că reclamanții și-au dovedit dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii numai pentru cota de ½ parte imobilul situat în C. -N., Str. Plopilor nr. administrativ 92, însă nu au dovedit că sunt îndreptățiți și pentru cealaltă cotă de ½ parte și pentru imobilul situat administrativ la nr. 94.
Potrivit anexei decretului de expropriere (f. 56 dosar fond), pozițiile 19,20 în baza Decretului nr. 80/1988 a fost preluat de la numita Jakasics R. cota de 1/2 parte din imobilul situat în municipiul C. -N., str. Plopilor nr. 92, cealaltă cotă de ½ parte fiind preluată de la F. H. G. ă și F. H.
M. ( reclamanta și moștenitorii defunctului F. H. G. ă).
Potrivit aceleiași anexe, imobilul situat în municipiul C. -N., str. Plopilor nr. 94, a fost preluat de la numiții Biro M., Imre R. și Jakasics Susana. Aceeași situație rezultă și din copiile xerox ale CF nr. 20069 C. -N. ,
nr. top 11595 și 20024 C. -N., nr. top 11594, în sensul că: imobilul cu nr. top 11595 era anterior datei exproprierii proprietatea numitelor Biro M., Imre
R. și Jakasics Susana, intabulate sub B+2,3,4 (f. 67 dosar fond), de la acestea fiind expropriat imobilul în baza Decretului nr. 30/1988 și fiind transcris în CF nou înființată 1., în favoarea Statului Român.
Potrivit CF nr. 20024 C. asupra imobilului cu nr. top 11594 erau proprietari tabulari anterior exproprierii F. H. G. ă și F. H. M., asupra cotei de ½ parte, dobândită prin cumpărare de la vânzătoarea Biro M.
, iar asupra cotei de ½ parte Jakasics R. (f. 68 verso dosar fond).
Împrejurarea că vânzătoarea Biro M., de la care F. H. G. ă și
H. M. au cumpărat cota de ½ parte din imobilul cu nr. top 11594 era coproprietară alături de Imre R. și Jakasics Susana și asupra imobilului cu nr. top 11595 nu face sub nicio formă dovada că reclamanta F. H. M. și soțul său, în prezent decedat, au cumpărat de la aceasta și imobilul cu nr. top 11595.
De altfel, Biro M. nici nu putea să vândă singură întregul imobil, alături de ea fiind coproprietare și numitele Imre R. și Jakasics Susana, asupra imobilului cu nr. top 11595.
Împrejurarea că F. H. G. ă și F. H. M. dețineau numai cota de ½ parte din imobilul cu nr. top 11594 este dovedită și prin faptul că anterior exproprierii s-a instituit un sechestru penal asigurător în favoarea Statului Român exclusiv asupra acestui imobil (intabularea de sub B+6, din CF nr. 20024 C. și adresa emisă de Comisia de cercetare a provenienței bunurilor dobândite ilicit (f. 70 dosar fond).
În condițiile în care reclamanții nu au depus nici un act translativ de proprietate care să ateste că au dobândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil cu nr. top 11594 precum și asupra imobilului cu nr. top 11595, situate administrativ în prezent pe str. Plopilor nr. 92 și 94, în mod corect prima instanță a înlăturat depozițiile martorilor, care nu se coroborează cu cele rezultate din actul de expropriere și din evidențele de carte funciară.
Prin urmare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prev. art. 24 din Legea nr.10/2001 și a Normelor de aplicare a acestei dispoziții, reținând că reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul situat administrativ la nr. 92, potrivit anexei decretului de expropriere, situației CF și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2987/1967 la notariatul de Stat Regional C. .
În ceea ce privește critica vizând greșita reținere de către prima instanță a suprafeței de teren corespunzătoare imobilului cu nr. top 11594, ca fiind 700 mp, în condițiile în care aceasta, în realitate, este 807,75 mp, la termenul de judecată din_, în baza art. 2812aCod proc.civ. s-a invocat inadmisibilitatea acestei critici.
Suprafața reală a imobilului reiese atât din cuprinsul CF nr. 20024 C. - 225 stjp, cât și din conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2987/1967 la Notariatul de Stat Regional C., iar reținerea de către
instanță a unei alte suprafețe constituie o eroare susceptibilă de a fi îndreptată în temeiul art. 281 Cod proc.civ., de către instanța care a pronunțat hotărârea și nu prin exercitarea căii de atac.
În ce privește solicitarea de modificare a sentinței în sensul înlăturării aplicării prevederilor Legii nr. 165/2013, pe considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, nici aceasta nu este fondată.
Reclamanții au dezvoltat amplu inaplicabilitatea în cauză a acestui act normativ, invocând, în rezumat, următoarele aspecte: excepția de neconvenționalitate a legii nr. 165/213, încălcarea principiilor previzibilității, predictibilității normelor juridice, încălcarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice și încălcarea principiului neretroactivității legii.
Verificând toate aceste argumente, curtea constată că prin prisma art. 4 a Legii nr. 165/2013, precum și a expunerii de motive ce au stat la baza adoptării acestui act normativ, motivele invocate de reclamanți nu sunt fondate.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, acest act normativ se aplică în toate cauzele pendinte.
Potrivit expunerii motivelor ce au stat la baza adoptării Legii nr.
165/2013, acestea au fost:
Complexitatea legilor anterioare de restituire a proprietăților preluate abuziv în perioada regimului comunist, incoerențele legislative și jurisprudențiale care s-au produs ca urmare a modificărilor legislative aduse de-a lungul timpului în acest domeniu, precum și numărul mare de cereri de restituire rămase nesoluționate până la momentul actual (aproximativ 200.000 de dosare aflate în diverse stadii de soluționare la nivelul autorităților administrației publice locale sau la nivelul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților) au impus necesitatea adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, atât în ceea ce privește terenurile (agricole sau forestiere), cât și construcțiile.
Lipsa de eficiență a sistemului de restituire a proprietăților în România a fost constatată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pe rolul căreia există numeroase cauze (aproximativ 3000) îndreptate împotriva României care au ca obiect încălcarea dreptului de proprietate, garantat de articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Astfel, CEDO a decis să inițieze față de România procedura pilot în cauzele repetitive de acest gen aflate pe rolul său, fiind, astfel, selectate cauzele "Atanasiu JI Poenaru împotriva României și "Solon împotriva României".
Prin hotărârea-pilot pronunțată la data de 12 octombrie 2010 în aceste două cauze-test, CEDO a acordat statului român o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv de la data de 12 ianuarie 2011, în care acesta să remedieze problema restituirilor cu respectarea prevederilor Convenției. Acesta a fost prelungit în mod excepțional până la data de 12 mai 2013.
In vederea eficientizării sistemului de restituire a proprietăților, instanța de la Strasbourg a sugerat, cu titlu orientativ, o serie de măsuri cu caracter general ce ar putea fi luate de către statul român. Astfel, Curtea a făcut trimitere la adoptarea unui cadru normativ accesibil și previzibil, a unor reguli de procedură clare, simplificate și eficiente, unificate într-un singur act normativ în vederea finalizării procesului de restituire; a indicat, de asemenea, necesitatea accelerării procedurilor administrative de soluționare și a reglementării unitare a unor căi de atac interne efective în acest domeniu.
În ceea ce privește măsurile de reparație, CEDO a precizat că acestea trebuie să fie realiste și echitabile, adică să asigure un just echilibru între interesul general al societății și interesele individuale ale solicitanților. Sub acest aspect a sugerat faptul că măsurile eșalonării și plafonării pot constitui modalități concrete de reparație care să conducă la finalizarea efectivă a procesului de restituire.
În consecință, sugestiile instanței europene, cât și observațiile Comitetului Miniștrilor însărcinat cu supravegherea executării hotărârii-pilot au fost avute în vedere la elaborarea actualului proiect legislativ care reprezintă expresia voinței
Guvernului de a adopta măsuri concrete necesare urgentării și finalizării, procesului de restituire - Legea nr. 165/2013.
Motivele vizând încălcarea principiilor legalității, neretroactivității, stabilității și predictibilității prin aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013, în speță nu sunt fondate.
Având în vedere expunerea de motive prezentată anterior, din conținutul căreia reiese că Legea nr. 165/2013 s-a adoptat tocmai în scopul unificării, uniformizării și eficientizării sistemului de restituire a proprietăților, având ca punct de pornire cele statuate prin hotărârea pilot pronunțată de C.E.D.O. în această materie, precum și faptul că art. 4 din acest act normativ prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică de la data intrării sale în vigoare tuturor cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, aceste motive nu sunt fondate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții F. H. M., F.
-G., D. A. -A. și F. H. M. -G., împotriva sentinței civile nr. 314 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 0_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. D. C.
M.
C.
V.
C.
M. CONȚ
GREFIER
A. M.
Red. MV dact. GC 2 ex./2_
Jud.primă instanță: D. T.
| ← Sentința civilă nr. 701/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 181/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
