Sentința civilă nr. 188/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 188/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.
Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. R. -V. și pe pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F.
P. C., pârât B. U. M., PRIN E. U. C., pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar un script din partea reclamantului la care anexează chitanța nr. 5942833/1/_ reprezentând dovada achitării onorariu avocațial în cuantum de 1805 lei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului
C., sub nr. de dosar_, reclamantul N. R. V. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și B. U. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
-în principal obligarea pârâtei de rândul 1 la restituirea prețului de piață a imobilului apartament nr. 9 situat în C. -N., B-dul 21 decembrie 1989 nr. 7,
-în subsidiar obligarea pârâtului de rândul 1 la restituirea prețului de vânzare actualizat a acestui apartament, obligarea pârâtei de rândul 2 la plata unei despăgubiri în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză ce se va efectua reprezentând sporul de valoare adus apartamentului și instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului până la plata acestor sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că mama sa a încheiat un contract de vânzare- cumpărare a acestui apartament contract care a fot constatat nul prin Decizia civilă 320/A/2010, pronunțată de Curtea de Apel C., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Constatându-se nulitatea acestui act el este desființat cu efect retroactiv din chair momentul încheierii sale.
Cu privire la petitul principal învederează că prin hotărâre irevocabilă s-a stabilit că imonilul a fost preluat de la stat cu tilu, respingându-se solicitarea pârâtei de rândul 2 privind constatarea nelegalei treceri la stat a acestui imobil prin Sentința civilă 586/1999 a Tribunalului C., precum și ecizia 174/2000 a Curții de Apel C. . Chiar și prin Decizia 320/A/2010 a Curții de Apel C. s-a arătat că preluarea imobilului la stat a fost abuzivă, însă cu titlu.
În atare condiții Legea 112/1995 era aplicabilă și acestui imobil. Varianta subsidiară a fost solicitată în considerarea art. 50 alin. 2 din
Legea 10/2001 fiind de observat că s-a adus un important spor de valoare imobilului din litigiu prin transformarea acestuia dintr-un modest apartament într-un spațiu comercial modern.
În drept au fost invocate prevederile art. 50 ind. 1, 50 alin. 2 și 3, 48 din Legea 10/2001, art. 5 alin. 4 din OUG 94/2000, art. 274 C. proc. civ.
B. U. M. a depus întâmpinare și cerere reconvențională solicitând disjungerea cererii principale de cererea subsidiară, a invocat excepția lipsei calității procesual pasive raportat la cererea principală, obligarea la plata despăgubirilor în favoarea lor în ceea ce privelte lipsa de folosință a imobilului și constatarea că valoarea cestor despăgubiri este egală cu sporul de valoare, solicitând să se respingă cererea subsidiară privitoare la instituirea unui drept de retenție.
Cu privire la fondul cauzei arată că cererea de despăgubire este neîntemeiată, iar în calculul sporului de valoare adus imobilului poate intra doar sporul necesar și util precum și cel efectuat până la data intrării în vigoare a legii de restituire.
Reclamantul a formulat o întâmpinare la cererea reconvențională, iar la data de_ ( fila 39 ) a precizat cuantumul sporului de valoare adus imobilului din litigiu prin transformare într-un spațiu comercial la suma de
540.000 lei.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocate excepția necompetenței materiale și inadmisibilitatea acțiunii.
Învederează că reclamantul nu a făcut dovada că în speță contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, acțiunea fiind formulată, iar considerentele Decziei civile 320/A/ 2010 se impun cu putere de lucru judecat fiind inadmisibil a se solicita instanței a se constata o altă situație juridică.
Cu privire la petitul referitor la sporul de valoare învederează că nu are calitate procesuală pasivă.
Instanța a respins excepția necompetenței, raportat la precizarea făcută de reclamant, valoarea pretențiilor formulate și prevederile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. excepția inadmisibilității fiind apreciată ca o apărare de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33233/1997, încheiat în temeiul Legii 112/1995, Nirgheș F. antecesoarea reclamantului a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului 9 din imobilul situat în C. -N., str. B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 7.
Prin Decizia civilă 320/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. -N. în dosar_ a fost admis apelul declarat de B. U. M. împotriva Sentinței civile nr. 219/2010 a Tribunalului C., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. S-a dispus rectificarea cărții funciare 1. C., nr. top 125/1/IX prin radierea dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului.
Cu privire la contract instanța a reținut că imobilul în litigiu nu făcea obiectul Legii 112/1995, însă în pofida acestei situații apartamentul a fost vândut. Legea 112/1995 nu putea servi ca temei legal al încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru simplul motiv că apartamentul nu făcea obiectul legii. Situația juridică a acestor apartamente este reglementată în conformitate cu art. 25 din Legea 112/ 1995 printr-o lege specială și anume OUG 94/2000 aprobată prin Legea 501/2002.
Prin Decizia civilă 2708/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de prezentul reclamant împotriva Deciziei civile 210/A/2010.
În baza autorizației de construire 1110/2003 emisă de Primăria C., antecesoarea reclamantului a executat lucrări de construire cu privire la acest imobil pentru amenajare spațiu comercial.
Lucrările au fost finalizate în anul 2005 după cum rezultă din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat de Primăria Cluj-Napoca ( filele 20-21).
Potrivit art. 50 alin.2 din Legea 10/2001 mod "Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru iar alin. 2^1 prevede că Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
Interpretarea acestor dispoziții legale sunt în sensul că foștii cumpărători au posibilitatea de a solicita, fie prețul de piață al apartamentului, fie prețul actualizat al apartamentului.
De aceea apărarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice privitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată nu este întemeiată fiind evident că interpretarea dată dispozițiilor legale sus citate este eronată, urmând a se verifica pentru a se stabili temeinicia pretențiilor reclamantului respectarea îndeplinirii condițiilor contractului de vânzare-cumpărare prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Din analiza hotărârilor sus menționate este fără dubiu că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat fără respectarea Legii 112/1995, astfel încât nu se impune decât restituirea prețului actualizat plătit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În speță raportat la temeiul de drept invocat nu au relevanță dispozițiile cuprinse în Sentința civilă 586/1999 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar 7849/1999, sentință menținută prin respingerea apelului.
În cauză s-a dispus administrarea unui raport de expertiză, iar din concluziile expertului Vladimir Fosti, rezultă că valoarea prețului de 9.410. 520 lei vechi actualizat este de 1030,67 Euro.
În ceea ce privește cererea subsidiară privitoare la sporul de valoare al apartamentului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 48 din Legea 10/2001 modificată Chiriasii au dreptul la despagubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta prin imbunatatirile necesare si utile. Valoarea despagubirilor prevazute la alin. (1) se stabileste pe baza de expertiza. A. . 5 prevede Prin imbunatatiri, in sensul prezentei legi, se intelege cheltuielile necesare si utile. Cuantumul despagubirilor se stabileste la valoarea actualizata a cheltuielilor, scazandu-se gradul de uzura al imbunatatirilor, in raport cu durata de viata normala a acestora, care se suporta de chiriasi.
Ulterior încheierii contractului de vânare-cumpărare antecesoarea reclamantului a realizat o modificare a apartamentului prin extinderea acestuia și transformarea lui în spațiu comercial. Acest lucru nu a fost contestat de pârâta B. U. M., modalitatea efectivă de
transformare fiind cea avută în vedere prin autorizația de construire așa cum a fost reținută de altfel și prin raportul de expertiză realizat în cauză.
Se impune a se analiza în această situație dacă prevederile art. 48 din Legea 10/2001 sunt aplicabile în situația de față.
Este fără îndoială că legiuitorul a avut în vedere sporul de valoarea
adus imobilelor locuință,
doar acesta putând fi stabilit și acordat în temeiul
art. 48 din Legea 10/2001. Această interpretare rezultă și din conținutul normelor metodologice de aplicare a acestei legi cuprinse în HG 250/2007.
Art. 48 din Legea 10/2001 a suferit modificări însă în actuala formulă în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecat, legea avea în vedere doar sporul adus doar locuințelor existente la data restituirii, nu și a
locuințelor transformate în spațiu comercial la acest moment.
Anterior apariției Legii 1/2009 acest imobil avea o altă destinație decât cea de locuință, iar sporul de valoare nu mai putea fi determinat în conformitate cu dispozițiile menționate
Din actele depuse de reclamant și care au însoțit documentația tehnică care a stat la baza eliberării autorizației de construire rezultă că imobilul apartament obiect al contractului de vânzare-cumpărare nu mai există în forma inițială, la momentul vânzării el suferind modificări de substanță atât în ceea ce privește structura cât și întinderea și componența sa.
În sensul acestei interpretări a dispozițiilor art. art. 48 din Legea 21/2001 este și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinsă în Decizia 1093/2010 prin care a statuat că art. 48 nu este aplicabil imobilelor care nu au avut destinația de locuință. Astfel, s-a reținut, raportat la dispozițiile art. 48-49 din Legea nr. 10/2001, că în absența unei interdicții exprese, posibilitatea de a solicita și obține despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului rezultat din îmbunătățirile necesare și utile) se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 992 Cod civil.
La momentul pronunțării Deciziei 320/A/2010 a Curții de Apel C. acest imobil nu mai avea caracterul de locuință, fiind un spațiu comercial, instanța având cunoștință de această situație ca urmare a administrării probațiunii administrate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul este cel care în virtutea principiului disponibilității investește instanța prin indicarea motivelor de fapt și de drept.
În drept au fost invocate cu privire la acest aspect doar prevederile art. 48 din Legea 10/2001, limită de care instanța este ținută potrivit art. 129 C. proc. civ. .
Argumentele cuprinse în concluziile scrise că prin neacordarea sumei de 77.000 Euro reținută de expert ca fiind spor de valoare al imobilului s-ar realiza o îmbogățire fără just temei al actualei proprietare nu pot fi primite
întrucât îmbogățirea fără just temei nu a fost invocată în timp util tinzând la o modificare a acțiunii făcută cu nerespectarea art.132 C.pr.civ..
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul N. R. V. în contradictoriu cu B. U.
M. prin E. U. C. .
Reclamantul a făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui apărător (fila 216) și administrarea expertizei. Având în vedere limitele în care a fost admisă acțiunea, culpa procesuală doar în sarcina M. ui F. P. putând fii reținută, instanța în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obligă Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul N. R. -V. în contradictoriu cu M. ui F. P. și în consecință:
- obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății comunicat de BNR al sumei de 1030,67 Euro reprezentând prețul de vânzare actualizat al apartamentului 9, situat în C. -N., B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 7.
Respinge cererea reclamantului de obligare a M. ui F. P. la restituirea prețului de piață a apartementului descris mai sus.
Obligă Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul N. R. -V. în contradictoriu cu B. U. M. prin E. U. C. .
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Martie 2013.
Președinte,
D. T.
Grefier,
C. -S. Ș.
C.Ș. 29 Martie 2013 Red/Dact DT/CȘ/_ 5 ex
| ← Încheierea civilă nr. 181/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 164/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
