Decizia civilă nr. 39/2013. Succesiune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.39/R/2013
Ședința publică din 17 Ianuarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.
GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul pârât S. Român prin Direcția Generală a F. P. a județului C. în contra Sentinței civile nr.19.477/07 Decembrie 2011, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații reclamanți M. Ana, M. L. și pe intimata pârâtă P. I. , având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata reclamantă
M. Ana personal și asistată de domnul avocat Mirel I., lipsă fiind recurentul pârât, intimatul reclamant M. L. și intimata pârâtă P. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul intimaților reclamanți învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului intimaților reclamanți asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentantul intimaților reclamanți pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.19.477/09 Decembrie 2011 pronunțată în dosarul civil nr._ Judecătoriei C. -N. a respins exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a M. ui F. P. fata de paratul S. R., ca ramasă fără obiect.
A admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantii M. Ana si M. L., în contradictoriu cu pârâta P. I., si S. R. - prin Directia Generala a F. P. a Judetului C. .
A constatat ca, dupa defunctul P. A., decedat in data de_ , au calitatea de mostenitori legali numita P. I., in calitate de sotie supravietuitoare, in cota de ½ parte din masa succesorala, numitii P. Vidor, P. L. si K. i M., toti in calitate de frati ai defunctului, rude de gradul II, in linie colaterala, in cote de 1/6 parte fiecare.
A constatat din masa succesorala dupa defunctul P. A. fac parte si urmatoarele bunuri imobile - terenuri, inscrise in CF nr. 50061 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1493), nr. cad. 238, in suprafata de 5535 mp; CF nr. 50060
C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1492), nr. cad. 237, in suprafata de 6100 mp, CF nr. 50057 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1491), nr. cad. 236, nr. top. 817/3/1/2/1/1/2, in suprafata de 2359 mp, CF nr. 50059 C. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 1487), nr. cad. 235, in suprafata de 1596 mp (f. 18-23),
precum si terenul in suprafata de 2000 mp, identificat in tarla 15, parcela 180/2/3, inscris in Titlul de proprietate nr. 27951/639/_
A constatat ca, de pe urma defunctului P. Vidor, decedat in data de_ , numitii
P. L. si K. i M., au calitate de mostenitori legali, in calitate de frati, cu o cota de
½ parte fiecare din masa succesorala ramasa de pe urma acestui defunct, in care se include cota de 1/6 parte din masa succesorala de pe urma defunctului P. A. .
A constatat ca dupa defunctul P. L., decedat in data de_ , au ramas ca mostenitori legali parata P. I., in calitate de sotie supravietuitoare, si numita K. i
M., in cota de ½ parte fiecare prin raportare la intreaga masa succesorala ramasa de pe urma defunctului, in care se include si cota de 3/12 parte din masa succesorala ramasa de pe urma defunctului P. A. .
A constatat ca reclamantii au calitatea de mostenitori testamentari (legatari universali) de pe urma defunctei P. I., decedata in data de_ , in baza testamentului autentificat sub nr. 15999/_ de notariatul de Stat Judetean C., iar din masa succesorala de pe urma acestei de defuncte face parte si cota de ½ parte din masa succesorala ramasa de pe urma defunctului P. A. .
În temeiul art. 728 C.civ., dispune iesirea din indiviziune asupra bunurilor imobile terenuri inscrise in CF nr. 50061 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1493), nr. cad. 238, in suprafata de 5535 mp; CF nr. 50060 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1492), nr. cad. 237, in suprafata de 6100 mp, CF nr. 50057 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1491), nr. cad. 236, nr. top. 817/3/1/2/1/1/2, in suprafata de 2359 mp, CF nr. 50059 C. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 1487), nr. cad. 235, in suprafata de 1596 mp, precum si a terenului in suprafata de 2000 mp, identificat in tarla 15, parcela 180/2/3, inscris in Titlul de proprietate nr. 27951/639/_, potrivit celor doua conventii de partaj voluntar incheiate in data de _
, prin atribuirea acestora in favoarea reclamantilor, fara plata unei sulte.
S-aluat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
În data de_, a survenit decesul numitului P. A., succesiunea după acesta fiind dezbătură pe cale notarială, moștenitorii acestuia și cotele de moștenire fiind reținute in dispozitiv. P. Vidor a decedat in data de_ (f. 15). Conform informatiilor furnizate de Camera Notarilor Publici B. esti, de pe urma acestui defunct nu a fost dezabatuta succesiunea in procedura notariala, astfel cum rezulta din adresa nr. C 8617/_ (f. 136). Conform sustinerilor reclamantilor, de pe urma acestui defunct au ramas ca mostenitori numitii P. L. si K. i M., in calitate de frati, fiecare cu o cota de ½ parte din intreaga masa succesorala deschisa de pe urma acestuia, cu referire la cota de 1/6 parte dobandita de numitul P. Vidor de pe urma defunctului sau frate, P.
A. .
Ulterior, in data de_, numitul P. L. a decedat, potrivit mentiunilor cuprinse in certificatul de deces seria DP nr. 940198/_ (f. 16), de pe urma acestuia nefiind dezbatuta succesiunea in procedura notariala, aspect sustinut de reclamanti si confirmat de Camera Notarilor Publici C. prin adresa nr. 3129/_ (f. 102-103). Analizand actele de stare civila depuse la dosar de catre reclamanti, rezulta ca parata P.
I. este sotia supravietuitoare a acestuia. Deopotriva, reclamantii au sustinut ca aceasta parata, impreuna cu numita K. i M. au calitatea de mostenitoare legale de pe urma acestui defunct, in cota de ½ parte din mostenire in favoarea sotiei supravietuitoare, respectiv in cota de ½ parte in favoarea numitei K. i M. .
În data de_, a intervenit decesul numitei K. i M., potrivit certificatului de deces seria DS nr. 913306/_ (f. 72), decedata fara posteritate, conform sustinerilor reclamantilor sustinute in plan probator de depozitiile martorilor Mocean I. si Simon I. (f. 93-94), care au invederat instantei ca de pe urma numitei K. i M. nu au ramas mostenitori, succesiunea de pe urma acestei defuncte fiind vacante, intrucat sotul acesteia, numitul K. i Samoila a decedat anterior, in data de_ (f. 119), iar din casatoria acestora nu au rezultat copii.
Fata de împrejurarea ca numita K. i M. a decedat fara posteritate, respectiv fara sa existe mostenitori cu vocatie eventuala la mostenirea de pe urma acesteia, reclamantii au sustinut ca mostenirea deschisa ca urmare a decesului acesteia este
vacanta, conform art. 680 C.civ., fiind chemat in judecata paratul S. R. - prin
D.G.F.P. a Jud. C. pentru opozabilitate.
Referitor la exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a M. ui F. P. fata de paratul S. R. , invocata de acesta prin intampinare, instanta retine ca aceasta a ramas fara obiect, tinand seama de precizarea de actiune, potrivit careia reclamantii au inteles sa-si indrepte actiunea impotriva S. ui R. - prin D. a Jud. C. . Ca atare, exceptia amintita urmeaza a fi respinsa ca ramasa fara obiect.
În spetă, instanța de fond a avut in vedere ca succesorii de pe urma defunctilor P.
A., P. Vidor si P. L. au acceptat tacit mostenirea deschisa de pe urma acestora. In general, acceptarea tacita a mostenirii poate sa rezulte fara echivoc din savarsirea unor acte/fapte precum acte materiale - intrarea in posesiunea sau folosinta bunurilor succesorale, efectuarea de lucrari cu caracter definitiv, acte de dispozitie cu privire la bunurile din mostenire sau cu privire la mostenirea privita universalitate, exercitarea unor actiuni in justitie (spre ex. cererea de imparteala a bunurilor succesorale, de raport a donatiilor sau de reductiune a liberalitatilor excesive, actiunea in revendicarea bunurilor succesorale etc.), acte de administrare definitiva (spre ex., plata impozitului pe cladiri sau pe terenuri, efectuarea de chetuieli utile sau voluptuarii s.a.).
În consecință, instanța de fond a reținut ca bunurile succesorale - imobile terenuri inscrise in CF nr. 50061 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1493), nr. cad. 238, in suprafata de 5535 mp; CF nr. 50060 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1492), nr. cad. 237, in suprafata de 6100 mp, CF nr. 50057 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1491), nr. cad. 236, nr. top. 817/3/1/2/1/1/2, in suprafata de 2359 mp, CF nr. 50059 C. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 1487), nr. cad. 235, in suprafata de 1596 mp (f. 18-23), precum si terenul in suprafata de 2000 mp, identificat in tarla 15, parcela 180/2/3, inscris in Titlul de proprietate nr. 27951/639/_ (f. 11), cuprinse in masa succesorala dupa defunctul P. A., s-au transmis mostenitorilor in cotele legale amintite mai-sus, acestia aflandu-se in indiviziune succesorala. Bunurile amintite au fost dobandite prin retransmitere ca urmare a deschiderii mostenirii de pe urma numitilor P. Vidor, P. L. si P. I., toti decedati si toti avand calitatea de mostenitori de pe urma defunctului P. A. .
Pana la data de_, nu s-a realizat iesirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale. Prin conventiile de partaj voluntar perfectate de catre reclamantii M. L. si M. Ana, in calitate de mostenitori testamentari de pe urma defunctei P. I., cu parata P. I., in calitate de mostenitoare legala a defunctului P. L., si K. i M., in calitate de mostenitoare legala a defunctilor P. A., P. L. si P. Vidor, s-a convenit de partile contractante iesirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale, prin atribuirea imobilelor terenuri inscrise in CF nr. 50061 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1493), nr. cad. 238, in suprafata de 5535 mp; CF nr. 50060 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1492), nr. cad. 237, in suprafata de 6100 mp, CF nr. 50057 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1491), nr. cad. 236, nr. top. 817/3/1/2/1/1/2, in suprafata de 2359 mp, CF nr. 50059 C. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 1487), nr. cad. 235, in suprafata de 1596 mp, precum si a terenului in suprafata de 2000 mp, identificat in tarla 15, parcela 180/2/3, inscris in Titlul de proprietate nr. 27951/639/_, in favoarea reclamantilor, fara plata unei sulte (f. 9- 10).
Analizând conținutul înscrisurilor denumite "act de partaj voluntar"; din data de _
, prin prisma principiului voinței interne a părților (prevăzut de art. 977 Cod civil) instanța reține că intre reclamanti si numitele K. i M. si P. I. a intervenit un acord de voință în sensul sistarii starii de indiviziune prin intermediul unui partaj voluntar convenit de parti, cu consecinta atribuirii bunurilor succesorale - imobile terenuri mai-sus amintite in favoarea reclamantilor, fara plata unei sulte catre numitele K. i M. si P. I. .
Instanța a retine ca inscrisurile sub semnătură privată produse de catre reclamanti nu au fost contestate în cauză cu privire la operatiunea juridica pe care o constata, conform art. 177 alin. 1 C.p.civ, astfel încât acestea beneficiază de forță probantă conform art. 1176-1177 C.civ., fapt ce se grefează pe împrejurarea neprezentării pârâtei P. I. la interogatoriul propus de reclamanti, conduită procesuală ce echivalează cu o recunoștere tacită a pretențiilor reclamantilor.
De asemenea, instanța de fond a reținut și respectarea condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții prevăzute de art. 948 Cod civil, respectiv capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiect determinat, cauză licită, in ceea ce priveste conventiile de partaj voluntar de care se prevaleaza partile in sustinerea actiunii.
Prin urmare, in raport de disp. art. 728 C.civ., a dispus iesirea din indiviziune asupra bunurilor imobile terenuri inscrise in CF nr. 50061 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1493), nr. cad. 238, in suprafata de 5535 mp; CF nr. 50060 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1492), nr. cad. 237, in suprafata de 6100 mp, CF nr. 50057 C. (provenita din conversia pe hartie a CF nr. 1491), nr. cad. 236, nr. top. 817/3/1/2/1/1/2, in suprafata de 2359 mp, CF nr. 50059 C. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 1487), nr. cad. 235, in suprafata de 1596 mp, precum si a terenului in suprafata de 2000 mp, identificat in tarla 15, parcela 180/2/3, inscris in Titlul de proprietate nr. 27951/639/_, potrivit celor doua conventii de partaj voluntar incheiate in data de_, prin atribuirea acestora in favoarea reclamantilor, fara plata unei sulte.
Pârâtul
S. Român prin D. C. a declarat recurs în termen împotriva sentinței, solicitând în principal modificarea acesteia in sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și neintemeiată, iar in subsidiar casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare a arătat că prin in dispozitivul Sentinței Civile nr. 19477/2011 instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind succesiunea vacanta privind pe K. I M. cu care a fost investita, conform extinderii de acțiune depusa pentru termenul din_ .
Este adevărat ca la inițiativa reclamanților- intimați s-a deschis dosarul de succesiune vacanta la BNP Korcsog & Asociații, respectiv dosarul nr. 48/2011 in care s-a emis încheierea de ședința din_ in sensul ca s-a amânat dezbaterea succesiunii pana la determinarea masei succesorale ca urmare a dezbaterii succesiunilor la care defuncta a avut vocație succesorala, insa nu a fost emis niciun certificat de vacanta succesorala care sa determine calitatea procesuala pasiva a paratului S. R. prin Direcția Generala a F. P. a Județului C. .
Întrucât problema dezbaterii succesiunilor după defunctul P. A., P. Vidor,
P. L. privește si pe defuncta K. i M. căreia nu i s-a dezbătut succesiunea si prin urmare nu s-a emis certificatul de vacanta succesorala care sa justifice calitatea procesuala pasiva a S. ui R. prin Direcția Generala a F. P. a Județului C., acțiunea formulata in contradictoriu cu S. R. prin Direcția Generala a F. P. a Județului C. este inadmisibila, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedura civila .
Așadar, în lipsa certificatului de moștenitor, S. R. prin Direcția Generala a F.
P. a Județului C. nu are nici un drept sau obligație procedurala astfel acțiunea este atât prematura fata de acest parat cat si inadmisibila .
În aceeași ordine de idei și pentru susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, art. 304 ind. 1 Cod pr.civ. conform actului de partaj voluntar incheiat la data de_ intre reclamanți si parați si asupra imobilului teren in suprafața de 2000 m.p. inscris in titlul de proprietate nr. 27951/639/_ in urma căreia terenurile susmenționate s-au atribuit reclamanților, aceste acte fac parte din categoria actelor de dispoziție pe care paratul S. R. prin Direcția Generala a F. P. a Județului C. nu și le poate însusi intrucat deocamdată nu avem calitatea ceruta de lege, deoarece nu s- a eliberat certificatul de vacanta succesorala
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul promovat în cauză prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul în baza prevederilor art.312 coroborat cu art.304 ind.1 Cod procedură civilă, le va respinge pentru următoarele considerente:
Recurentul critică sentința primei instanțe în primul rând pentru omisiunea soluționării cererii formulate de reclamanți în extinderea de acțiune depusă la data de_ prin care au solicitat să se constate că succesiunea rămasă după
defuncta Karacsyoni M. este vacantă și să se constate că unicul moștenitor al defunctei este S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice (f.71-dosar).
Susținerea este neîntemeiată, întrucât, așa cum a sesizat chiar pârâta prin precizarea la întâmpinare depusă la_ ( f. 141 dosar), reclamanții nu au sesizat instanța cu capete de cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii vacante rămasă după defuncta Karasconyi M. și constatarea calității de moștenitor a S. ui Român, cereri care ar fi reclamat pronunțarea unei soluții, ci a invocat aceste aspecte pentru a-și justifica extinderea de acțiune față de pârâtul S. Român prin
D.G.F.P. C. .
Din certificatul de vacanță succesorală nr. 66 emis la data de_ de către Societatea civilă de Notari Publici Korcsog și Asociații, s-a constat că S. Român prin Direcția Generală a F. P. are calitatea de succesori ai defunctei Karacsyoni M. decedată la data de_ (f.18-dosar).
Față de constatarea calității de moștenitor a recurentului, susținerea prematurității și a inadmisibilității acțiunii în ceea ce-l privește sunt vădit neîntemeiate, căci în calitatea sa de succesor al copartajantei K. i M., S. Român prin D.G.F.P. este ținut de angajamentele asumate de autoarea sa în drepturi.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost găsit nefundat, urmând a fi respins în temeiul dispozițiile art. 312 alin.1304 alin1 C.pr. civ. păstrându-se în totalitate hotărârea atacată.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. Român prin Direcția Generală a F. P. C., împotriva Sentinței civile nr.19.477/09 Decembrie 2011 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE, C. -A. C. | JUDECĂTOR, C. -V. B. | JUDECĂTOR, V. G. |
GREFIER, A. -P. B. |
Redactat A.P.B./18 Ianuarie 2013/1715
Red.C.V.B./Tehn. D.B./2 ex./_ Judecător fond: F. -Hîngan G. R. .
← Decizia civilă nr. 244/2013. Succesiune | Decizia civilă nr. 421/2013. Succesiune → |
---|