Decizia civilă nr. 395/2013. Fond funciar

Comentarii

0

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

D. ar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 395/R/2013

Ședința publică din data de 17 octombrie 2013

Tribunalul format din: PREȘEDINTE: I. C., judecător JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâții T. M., B.

I., B. E., T. L., S. M. G., K. G. și S. M. împotriva sentinței civile nr. 2008 din 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterea recursului a avut la data de 3 octombrie 2013, concluziile reprezentantului pârâților recurenți fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.

Pentru a-i da posibilitatea reprezentantului intimatei S.C. B. S.A. să formuleze concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de astăzi, 17 octombrie 2013.

Se constată că reprezentanții părților au depus la dosar concluzii scrise, însoțite de chitanțele privind onorariu avocațial.

deliberând, constată:

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 792/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-au respins excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, ca neîntemeiate.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC B. SA împotriva pârâților C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate - B., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate - T., R. (V. ) Ana, L. M., P. I.

, B. I., S. R., Talpas V., B. R., B. M., P. I., C. M., B. I.

, S. I., M. Ana, C. I., D. M., V. I., V. V., C. E., B.

S., M. Ș., B. S. -, B. Ana, D. M., I. M., P. L., F. I. ,

R. M., B. P., I. E., U. C. D., U. V., G. S., B.

S., I. Ana, Florea M. (Moștenitoarea Defunctului Florea A. ), R. L., B. T., N. I., B. V., B. I., M. M., B. V. S., S. G. ,

1. P., B. M., B. V., R. P., A. M., Tigorean I., B. E., S.

   Ana, B.		V., B.		I., M.	Ș.	B.	C.	, N. S., K. I., T. I. E.
   , M.	T.	, C.	P.	, M.	I.	, M.	V.	, V. I., G. M., P. V.

   S. I., R. A., B. S., C.

   A., C. I., V. M., Z. I.

   E.	, R.	M.	, H.
   , D.	L.	, S.	M.

   1. , M. Dionisiu, M.

, I. S., B. S., M.

I. V. P., S. Ana, M. M., T. L., B. I., F. V., B. Ș., B.

Ș., B. V., R. Ana, M. M., B. V., I. E., M. M., R. I., F.

F., H. I., G. P., C. (Născută T. ) M., B. O., Galatean S., M. Ana, C. I., R. P. -, G. M., M. G., M. L., L. I., P. M., G. Ana, P. M., P. I. M., S. N., S. M., H. P. -, S. u M., V. A., C. R., M. D., B. G., C. M., S. E., V. M., M. A. Ana, M. G. G., M. A. G., B. L., V. P., V. P.

, L. Ana, B. M. Ana, L. M., M. I. L., M. SA, S. M. G. ,

B. S. I., T. I. S., B. (Timari) E., H. Nastasia, B. C., B. M.

, S. D., I. E., M. S., S. L., B. T., Z. M., N. F.

, R. P., R. I., S. I., R. T., B. A., M. I., O. O., P. A., S.

V., R. L., H. A., P. I. Teaodor, B. M., M. N., V. E., N. A., V. U., N. M., B. V., B. C., P. S. M., R. I., M. N.

, C.	G.	, V.	D.	, B.
D.	, V.	V.	, L.	I.

, P. P., B. Ana, R. N., B. I., P. M., Freifel Herman, T. I. L., B. Ș., M. I. Ana, K. I., K. G., S. M.

Ana, M. V., B. M., H. P., Z.

junior, G. A., G. S., M. V., M. I., M. S. junior, B. G. ,

Cozma Ana, SA, R. C., U. C. Pompei (moștenitor al defunctului Ulic, R. M. moștenitoarea defunctului U. C. ) și, în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 645 din data de_ emisă de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. - N., cu privire la anexele 32, 36 și 38 T. .

Pârâții B. M. (S. ), C. I. ( D. nr. 143, R. P., A. M., B.

( D.	), V.	I.	(V.	T. ), G.
T.	), C.	I.	(V.	T. ), V.

I. ( B. ), M. Ș.

(V. T. ), C. E. (V.

M. ( B. ), R. A.

P. (V. T. ), S.

Ana (V. T. ), B. Ș. (B. ), B. V. (V. T. ), M. M. (V. T. ), R.

I. (V. T., nr. 274), R. P. (V. T. ), P. M. (V. T. ), H. P. (V. T.

), V. A. (V. T. ), V. M. (B. ), B. Ana (V. T. ), B. C., S.

D. (D. ), S. L. (B. ), P. M. (Alba I. ), K. I. (R. ), K. G.

(T.	M.	), C.	G.
, I.	S.	(B.	), M.

(V. T. ), S. M. (B. ), Feier V., S. I., V. M.

M. (V. T. ) B. O., M. L., B. M. (B.

), I. E., B. M., R. N., B. I. (B. ), S. G., T. L., B. Ș.

, L. M., P. V., S. R., M. Dionisiu (V. T., nr. 91), S. G. (B. ,

str. Imp. Traian), V. D. ( B., str. M. ), B. T. (A., nr. 260), P.

I. (V. T., nr. 36), S. M., G. A., G. S., B. s. I., B. I. ,

H. A., T. I. -E., C. M., B. G., Băldan M., Artene E. și F. V.

, au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a statuat că reclamanta a investit instanța cu o acțiune de drept comun, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 645/2000 a Comisiei Județene B. -N., întemeiată pe dispozițiile art. 63 din legea nr. 18/1991 republicată și pe art. III lit. a din legea nr. 169/1997 și nu cu o plângere împotriva acestei hotărâri, întemeiată pe dispozițiile și procedura specială prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991

republicată, astfel cum susține pârâtul M. G., aspect care rezultă din modalitatea de formulare a capătului de cerere din acțiune, precum și din motivarea în fapt a acesteia (cu mențiunea că limitele cererii sunt determinate de reclamant, acesta fiind cel care stabilește cadrul procesual sub aspectul persoanelor care sunt chemate în judecată și a obiectului acțiunii). Reclamanta are calitatea de terț vătămat în dreptul de folosință asupra terenului de sub luciu de apă, nefiind persoană îndreptățită la constituire sau reconstituire, astfel că are la îndemână doar acțiunea de drept comun.

Raportat la aceste aspecte, prima instanță a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, apreciind că în speță nu este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, cu mențiunea că pârâtul M. G. nu a înțeles să invoce excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, tocmai datorită împrejurării că a apreciat prezenta cauză ca fiind una la legea fondului funciar, și anume plângere împotriva hotărârii comisiei județene.

Oricum, acțiunea formulată de reclamantă și prin care se invocă nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv chiar dacă se solicită constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii comisiei județene, pârâtul M. G. făcând confuzie între diferitele categorii de nulități clasificate după criterii distincte, respectiv între nulitatea totală și parțială(având la bază criteriul întinderii efectelor sancțiunii) și nulitatea absolută și relativă(având la bază criteriul cauzelor care le determină și regimul juridic aplicabil). Sunt nereale susținerile pârâtului, în sensul că nulitatea invocată de reclamantă ar fi relativă, deoarece aceasta nu contestă modul de reconstituire a dreptului de proprietate ci amplasamentul, reclamanta arătând în motivarea acțiunii că pârâții, persoane fizice, nu sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament (deci contestă modalitatea de reconstituire - și anume în natură, pe vechiul amplasament), având în vedere împrejurarea că, în prezent, acesta este sub luciu de apă, precum și dispozițiile art. III lit. a din Legea 169/1997 în forma inițială.

Referitor la excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, instanța de fond a constatat că și acestea sunt neîntemeiate, urmând să le respingă ca atare, având în vedere că reclamanta se află în posesia terenului aflat sub luciu de apă(teren cuprins în anexele atacate)în baza contractului de concesiune nr. 69 din_ încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, modificat prin actul adițional nr. 3 din data de_, aspect recunoscut și de către C. J. B. -N., teren aflat, în prezent, în administrarea Companiei Naționale de administrare a Fondului Piscicol, fiind preluat de către aceasta de la ADS, prin procesul verbal de predare primire din data de_ .

Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, motiv pentru care a admis-o ca atare.

Valabilitatea hotărârii atacate se analizează raportat la legislația în vigoare la data emiterii ei, respectiv_ și anume la dispozițiile art. 4 pct. 1 din Legea 1/2000 nemodificată, care prevedeau că ";Pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroameliorații sau de altă natură, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul

privat al statului, din aceeași localitate. În localitățile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii";.

Mai mult, chiar și în prezent, dispozițiile art. 4 pct. 1 sunt în același sens, cu mențiunea că nu se aplică în speță prevederile art. 4 pct. 1 indice 1 din Legea nr. 1/2000, deoarece la data deposedării, pe terenul aparținând pârâților nu s-au aflat amenajări piscicole, pentru a fi posibilă restituirea acestora pe vechile amplasamente, cu obligația, pentru pârâți, de a le menține destinația, aspect necontestat de pârâții persoane fizice.

Sunt nereale susținerile pârâților, în sensul că terenurile din litigiu nu intră sub incidența dispozițiilor art. 4 pct.1 din Legea nr. 1/2000, deoarece terenurile nu au intrat în proprietatea statului și pe acestea nu se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații.

Astfel, Ferma Piscicolă B. a fost înființată în anul 1984, iar suprafața de teren pe care se întinde aceasta a fost trecută din administrarea comunei T. în administrarea Unității Agroindustriale B., în scopul construirii unei amenajări piscicole, conform deciziei fostului Consiliu P. ular al județului B. -N. nr. 86/_, privind transmiterea unor terenuri (fila 62).Prin procesul verbal din_, CAP T. a primit de la fostul Consiliu P. ular comunal T. o altă suprafață de teren, în schimbul terenului pe care s-a construit ferma piscicolă și care se află la dispoziția Comisiei Locale T., putând face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite. În anul 1990, activitățile economice din administrarea fostului Comitet Județean de Partid B. -N., printre care și Ferma Piscicolă B., trec în patrimoniul Departamentului Agriculturii de Stat, cu subordonare locală - Trustului I.A.S. B. -N., în baza prevederilor art. 6 și 8 din Decretul Lege nr. 8/1990 (fila 64).Pe baza protocolului încheiat la data de_ (fila 65), Trustul I.A.S. B. a preluat patrimoniul Unității Agroindustriale B. .

În baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a HG nr. 194/1991 s-au înființat prin reorganizarea Întreprinderii Agroindustriale B. mai multe societăți cu capital de stat, printre care și reclamanta (fila 66-67), aceasta preluând patrimoniul Complexului de Cazare și Alimentație și a Fermei Piscicole B., conform protocolului încheiat la data de_ (fila 68-72).

Ferma Piscicolă B. constituie o amenajare hidrotehnică, constând într-un ansamblu de lucrări, construcții și instalații executate pe ape în scopul folosirii acestora(cu mențiunea că amenajările piscicole-fiind definite ca un ansamblu de lucrări hidrotehnice a căror execuție este dictată de anumite solicitări pescărești - sunt cuprinse în conținutul noțiunii de amenajare hidrotehnică), aspecte care rezultă și din referatul și centralizatorul suprafețelor inventariate în cadrul patrimoniului Societății

B. - Pescărie (fila 75-79).

În prezent, terenul care este acoperit de luciu de apă a fost preluat de Compania Națională de administrare a Fondului Piscicol de la A.D.S. prin procesul verbal de predare primire din data de_ (fila 81). Acest teren este concesionat de reclamantă pentru o perioadă de 49 de ani de la C.N.A.F.P. prin actul adițional nr. 3/_ la contractul de concesiune nr. 69/2000 (fila 82).

Din starea de fapt expusă mai sus rezultă că terenul înscris în anexele contestate nu s-a aflat nici un moment la dispoziția comisiei locale(nefiind trecute

nici în domeniul privat al comunei), astfel că nu putea constitui obiect la reconstituirii dreptului de proprietate, instanța apreciind că sunt incidente dispozițiile art. III lit. a din legea nr. 169/1997, conform cărora " Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, ……….";. Având în vedere dispozițiile art. 4 pct.1 din Legea nr. 1/2000 și categoria de folosință actuală a terenurilor cuprinse în cele trei anexe, pârâții - persoane fizice nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Reconstituirea trebuia să se facă potrivit dispzițiilor art. 52 din HG 180/2000, pârâții persoane fizice urmând să fie înscriși în anexa 29 și că sunt întemeiate și celelalte motive de nelegalitate invocate de către reclamantă.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute mai sus,prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 63 din legea nr. 18/1991 modificată și ale art. III lit. a din legea nr. 169/1997, a admis acțiunea formulată de reclamantă și în consecință a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 645/2000 emisă de pârâta C. J. B. -N., cu privire la anexele nr. 32, 36 și 38 T. .

În ceea ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, instanța de fond nu a analizat-o deoarece a fost invocată după închiderea dezbaterilor pe fondul cauzei, numai prin concluziile scrise depuse la dosar (volumul V, fila 2606), nefiind astfel pusă în discuția contradictorie a părților.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă prima instanță a obligat pe pârâții B. M. (S. ), C. I. ( D. nr. 143), R. P., A. M., B. I.

(B. ), M. Ș. (D. ), V. I. (V. T. ), G. M. (B. ), R. A. (V.

T. ), C. E. (V. T. ), C. I. (V. T. ), V. P. (V. T. ), S. Ana

(V. T. ), B. Ș. (B. ), B. V. (V. T. ), M. M. (V. T. ), R. I.

(V. T., nr. 274), R. P. (V. T. ), P. M. (V. T. ), H. P. (V. T. ),

V. A. (V. T. ), V. M. (B. ), B. Ana (V. T. ), B. C., S.

D. (D. ), S. L. (B. ), P. M. (Alba I. ), K. I. (R. ), K. G.

(T. M. ), C. G. (V. T. ), S. M. (B. ), Feier V., S. I., V. M.

, I. S. (B. ), M. M. (V. T. ) B. O., M. L., B. M. (B.

), I. E., B. M., R. N., B. I. (B. ), S. G., T. L., B. Ș.

, L. M., P. V., S. R., M. Dionisiu (V. T., nr. 91), S. G. (B. ,

str. Imp. Traian), V. D. (B., str. M. ), B. T. (A., nr. 260),, P.

I. (V. T., nr. 36), S. M., G. A., G. S., B. s. I., B. I. ,

H. A., T. I. -E., C. M., B. G., Băldan M., Artene E. și F. V.

, în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariul pentru avocat.

Prin decizia civilă nr. 498/R/2008, Tribunalul B. -N. a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la calea de atac formulată de pârâții K. Gyongyve,

B. S. și S. M. .

A anulat recursul declarat de pârâtul C. G. împotriva sentinței civile nr.792/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 5 martie 2008 în dosarul _

.

A admis recursul declarat de pârâtul T. L. împotriva sentinței civile nr. 792/2008 a Judecătoriei B., a casat în parte hotărârea atacată sub aspectul soluției pronunțată pe fondul cauzei și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei B. .

A menținut hotărârea în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate.

În fundamentarea deciziei s-au subliniat cele ce succed.

La termenul de judecată din 29 octombrie 2008, prezent în instanță, pârâtul apelant C. G. a declarat că el personal nu a declarat apel, nu a angajat nici un avocat pentru a-l prezenta în acel dosar și a arătat că terenul său aflat în litigiu l-a vândut numitului Ciogolea V., director al reclamantei-intimate SC B. SA.

La termenul de judecată din 17 decembrie 2008, tribunalul, raportat la obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 din titlul XIII din Legea nr. 247/2005 și art. 282/1 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevăd că litigiile în materia fondului funciar sunt supuse căii de atac a recursului, a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind recursul în loc de apel.

Cu ocazia dezbaterilor, după calificarea căii de atac ca fiind recursul, reprezentantul recurenților a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond și aceasta pentru faptul că în cursul judecării cauzei în faza primei instanțe o parte din pârâți au decedat și, cu toate acestea, reclamanta nu i-a chemat în judecată pe urmașii acestora, astfel că hotărârea nu a putut fi comunicată defuncților P. I., Boldijar I. ,

T. M., G. S. și V. E. . A mai reliefat că pe parcursul instrumentării căii de atac, agentul procedural a făcut mențiunea că și numiții Flore M., K. I., B.

S. și R. M. sunt decedați, iar în această ipoteză în speță este incident motivul de casare al hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât sentința atacată s-a pronunțat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din 17 decembrie 2008, tribunalul a ridicat excepția inadmisibilității cererii de aderare la calea de atac ținând cont de faptul că calea de atac a apelului declarat inițial de cei doi pârâți a fost calificată ca fiind recursul, potrivit dispozițiilor legale anterior invocate.

Această excepție este fondată, motiv pentru care s-a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la calea de atac formulată de către cei trei pârâți, respectiv K. G.

, B. S. și S. M., și aceasta întrucât dispozițiile legale care reglementează procedura de soluționare a căii de atac a recursului aplicabile în cauză, respectiv art. 299 - 316 Cod procedură civilă, nu prevăd posibilitatea introducerii unei asemenea cereri de aderare la calea de atac a recursului, ceea ce face ca o asemenea cerere, nefiind prevăzută expres de normele procesuale în materia recursului, să fie inadmisibilă, acest tip de cerere fiind specifică și aplicabilă exclusiv și limitativ căii de atac a apelului.

Ținând seama de faptul că pârâtul apelant C. G., la termenul de judecată din 29 octombrie 2008, prezent fiind în instanța de recurs a declarat că el personal nu a declarat cale de atac și că nu a angajat nici un avocat pentru a-l reprezenta în acest sens, și că nu și-a însușit calea de atac depusă în numele său, precum și faptul că la

dosar nu s-a depus de către avocatul ce a întocmit cererea de declarare a căii de atac un mandat scris prin care să fi fost împuternicit expres de către acest pârât să declare calea de atac împotriva sentinței civile nr. 792/2008 a Judecătoriei B., s-a anulat recursul pârâtului C. G. împotriva acestei hotărâri pe temeiul acestor considerente existente în cauză. Chiar în cazul în care s-ar fi depus la dosar un înscris semnat de acest pârât prin care să-l fi mandatat pe avocatul ce a redactat cererea de declarare a căii de atac să acționeze în numele său, oricum față de situația intervenită ulterior în recurs în sensul că acest pârât nu și-a manifestat personal și expres voința în sensul continuării activității judiciare, se impune lipsirea de efecte juridice a acestei cereri depuse în numele acestuia, și aceasta cu atât mai mult cu cât a susținut că ar fi înstrăinat terenul ce i se cuvine tocmai reprezentantului reclamantei intimate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate prin cererea de declarare a căii de atac de către pârâtul T. L., dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, s-a constatat că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate sub aspectul soluției pronunțate pe fondul cauzei și s-a trimis cauza spre rejudecare pe fond.

Tribunalul a observat că dacă inițial cadrul procesual în ceea ce privește părțile litigante a fost limitat la reclamantă și pârâtele - C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. și, respectiv, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., acesta pe parcursul instrumentării de către prima instanță a fost extins la cererea reclamantei, fiind introduse în cauză în calitate de pârâți un număr de peste 200 de persoane fizice ce au deținut terenuri în locul respectiv ori moștenitorii acestora și au fost înscrise în anexele 32, 36 și 38, parte integrantă a hotărârii atacate.

S-a constatat că sentința atacată este nelegală, pe de o parte, în ce privește modul de introducere în cauză a persoanelor înscrise în aceste anexe în calitate de pârâți, pentru că acest lucru nu s-a realizat legal sub aspectul formal al mijlocului juridic utilizat și invocat de reclamantă, și aceasta cu toate că era justificat ca hotărârea judecătorească ce urma să rezolve litigiul să fie opozabilă și obligatorie acestor persoane, iar pe de altă parte, și în ceea ce privește modul în care s-au aplicat dispozițiile legale procesuale incidente în situația intervenirii în timpul procesului a decesului unor părți litigante.

În cauză, verificând înscrisurile de la dosarul de fond, s-a constatat că, la data de_, reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a 184 de persoane nominalizate, persoane ce au fost înscrise pe anexele 32, 36, 38 din hotărârea atacată, invocând în drept art. 57 și urm. Cod procedură civilă, iar prima instanță de judecată, la termenul de judecată din_, a dispus citarea în calitate de pârâți a tuturor persoanelor indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată a altor persoane. Ulterior, reclamanta a mai formulat încă două cereri de chemare în judecată a altor persoane, iar prima instanță a procedat în aceeași manieră

,adică a dispus citarea tot în calitate de pârâți a 7 și, respectiv, altor 3 persoane anume nominalizate în cererile depuse de reclamantă.

Potrivit art. 57 Cod procedură civilă oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, iar conform art. 58 cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă. Chemarea în judecată a altor persoane este o instituție procesuală ce permite participarea într-un litigiu civil declanșat a

terțelor persoane la activitatea judiciară, la cererea părților inițiale, având drept scop soluționarea unor raporturi juridice conexe în unul și același cadru procesual, în vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, dar acest lucru este permis doar dacă sunt întrunite toate condițiile legale impuse de textul legal anterior evocat. Astfel legiuitorul impune o cerință specială pentru formularea unei asemenea cereri și anume ca terțul introdus în proces să poată pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, ceea ce relevă faptul că terțul ar trebui sub aspect juridic să aibă o poziție similară comparativ cu reclamantul raportat la obiectul acțiunii introductive, și că acesta dobândește o calitate procesuală de intervenient în interes propriu, iar nu de pârât, ceea ce înseamnă că nu este posibilă introducerea într-un proces declanșat a terțelor persoane în calitate de pârâți printr-o cerere de chemare în judecată a altor persoane, pentru că în acest sens sunt aplicabile alte dispoziții procesuale.

Având în vedere aceste dispoziții legale procesuale, cât și faptul că prima instanță a procedat în mod nelegal citând persoanele indicate în cererile de chemare în judecată formulate de reclamantă în calitate de pârâți, încălcând în acest fel formele de procedură prevăzute de art. 57-58 Cod procedură civilă, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o corectă stabilire a cadrului procesual.

De asemenea, s-a subliniat și faptul că cererea de chemare în judecată a altor persoane, fiind o formă de participare a terțelor persoane într-un litigiu civil, constituie o cerere incidentă ce trebuie să fie soluționată odată cu acțiunea principală, cu excepția cazului disjungerii celor două cereri, iar hotărârea judecătorească ce rezolvă acțiunea principală trebuie să conțină o soluție și cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane, ori în cazul de față prima instanță nu a dat nici o soluție cu privire la cererile de chemare în judecată a altor persoane formulate de reclamantă.

S-ar putea pune în discuție corecta stabilire a naturii juridice a cererilor formulate de reclamantă prin care a cerut introducerea în procesul civil declanșat anterior pentru constatarea nulității parțiale a hotărârii comisiei județene de fond funciar a persoanelor menționate în cele trei anexe la hotărârea atacată, dacă de fapt nu ar constitui cereri de extindere a acțiunii civile introductive, situație în care persoanele chemate în judecată dobândesc calitatea de pârâți, aspecte ce urmează a fi clarificate cu ocazia rejudecării.

Atunci, instanța de fond urmează să pună în discuția contradictorie a părților aceste chestiuni de drept, iar dacă reclamanta arată că înțelege să-și precizeze natura juridică a cererilor formulate de chemare în judecată a altor persoane ca fiind cereri de extindere a acțiunii principale, iar acest lucru este admisibil procesual ținând cont de poziția celor chemați în judecată în acest mod, se vor cita persoanele nominalizate în cererile respective în calitate de pârâți, iar în caz contrar, dacă reclamanta arată că menține natura juridică a cererilor de chemare în judecată întemeiate pe art. 57-58 Cod procedură civilă, aceste persoane vor fi citate legal în calitate de intervenienți în interes propriu, iar instanța de fond se va pronunța prin sentința ce urmează a adopta asupra admiterii sau respingerii cererilor de chemare în judecată a altor persoane pe baza situației de fapt raportat la condițiile legale specifice acestui tip de participare a terțelor persoane în procesul civil.

Un alt aspect criticabil în ce privește activitatea judiciară desfășurată de instanța de fond se referă la introducerea în cauză a moștenitorilor părților pretins

decedate pe parcursul procesului și aceasta întrucât nu s-a depus la dosarul cauzei de către părțile interesate în vederea desfășurării și finalizării activității judiciare (în principiu reclamanta, dar putea fi și oricare altă parte), actele doveditoare privind decesul părților inițiale pe de o parte, și pe de altă parte, actele doveditoare privind relația de rudenie dintre defunct și persoanele indicate ca fiind moștenitorii legali ai acestora.

Potrivit dispozițiilor procesuale civile, decesul unei părți pe parcursul soluționării unui proces are drept consecință suspendarea de drept a judecății pricinii potrivit dispozițiilor art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor. Deși din acest text legal nu reiese expres că este necesară depunerea unor acte doveditoare referitoare la faptul morții uneia dintre părți și a relației de rudenie dintre cel decedat și persoana indicată drept moștenitor de către partea interesată, tribunalul a apreciat că acest lucru este necesar, fiind deosebit de important și având o relevanță juridică

deosebită sub aspectul stabilirii legale a cadrului procesual, sub aspectul capacității procesuale de folosință, cât și a calității procesuale a părților litigante.

În acest sens trebuie arătat faptul că persoanele decedate sunt lipsite de capacitate procesuală de folosință, și nu pot avea calitatea de parte în proces, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, care prevede că persoana fizică are capacitate de folosință de la nașterea acesteia și că aceasta încetează odată cu moartea ei. De asemenea, au relevanță în cauză și trebuiau avute în vedere dispozițiile art. 13 din Legea nr. 119/1996 privitor la actele de stare civilă, unde se arată faptul că starea civilă a unei persoane, inclusiv faptul morții și cel al nașterii, se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora, fiind posibilă dovedirea stării civile prin orice mijloc de probă înaintea instanței de judecată, doar în patru situații expres și limitativ prevăzute de lege, dar care nu sunt aplicabile în speță.

Ori, în cauză tribunalul a constatat că faptul material al decesului anumitor părți a reieșit doar din simplele consemnări pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare de către agentul poștal cu ocazia comunicării citațiilor sau din susținerile părților, însă fără a se depune ulterior acte doveditoare în acest sens, ori asemenea procedeu este insuficient și nelegal întrucât s-au încălcat dispozițiile legale arătate anterior privitor la dovada faptelor de stare civilă.

Prima instanță a introdus pe parcursul judecății cauzei moștenitorii a nu mai puțin de 14 părți ce ar fi decedat în cauză, aspect reieșit din consemnările agentului procedural la comunicarea citației, respectiv numiții M. G. (moștenitorii indicați M. Vitoria, M. M., M. M., M. G. ), S. I. (moștenitor indicat S. L. ), B. I. (moștenitor indicat Brătflean I. ), R. P. (moștenitor indicat R. D. D. ), B. Ana (moștenitor indicat B. S. ), M. S. (moștenitori indicați M. V., M. S. jun., C. I. ), B. I. (moștenitori indicați B. Ana, B. M., M. V. ), P. I. (moștenitor indicați Hodăiean P., Z.

D. ), V. I. (moștenitor indicat V. V. ), L. I. (moștenitori indicați C.

A., L. I. jun.), G. G. (moștenitori indicați G. S. și G. A. ), Brăfălean I. (moștenitori indicați V. D. ), Florea A. (moștenitoare Florea M. decedată și aceasta pe parcursul procesului având drept moștenitori pe B. M., A.

M., C. Ana și SA ), B. Jean I. (moștenitori indicați R. C. și B.

R. ), U. C. D. (moștenitori indicați U. C. Pompei, R. M. și Bar V. ) și Tigorean I. (moștenitori fiind B. M. și R. D. ).Trebuie reliefat că în cauză reclamanta a formulat și două cereri de extindere de acțiune privind alte 19 persoane anume nominalizate, indicate drept moștenitori legali a unor părți inițial chemate în judecată prin cererea de chemare în judecată a altor persoane și decedate, fără însă să depună actele de stare civilă doveditoare.

Din examinarea înscrisurilor existente la dosarul primei instanțe s-a constatat că nu s-a depus de către părțile interesate decât copia certificatului de deces după unul dintre pârâții decedați, respectiv B. I. Jean, și că nu s-au depus copii după certificatele de stare civilă care să dovedească relația de rudenie între părțile defuncte și persoanele indicate drept moștenitori a acestora.

Procedând într-o asemenea manieră, prima instanță nu a respectat în mod riguros dispozițiile legale anterior arătate, fapt ce a avut drept consecințe juridice negative pentru buna soluționare a cauzei, respectiv a făcut ca în dispozitivul sentinței atacate să figureze în calitate de parte atât o persoană inițial introdusă în cauză în calitate de pârâtă, pretins a fi decedată, respectiv S. I., Țigorean I., M. S., U.

1. D., dar și moștenitorii acestor părți, anterior indicați, fapt ce este nelegal, deoarece hotărârea judecătorească nu poate fi dată în contradictoriu atât cu o parte indicată a fi decedată, cât și cu moștenitorii acesteia introduși în cauză tocmai ca urmare a decesului părții inițiale. Acest lucru este nelegal deoarece dacă părțile inițiale erau decedate, doar moștenitorii acestora figurau în mod legal în proces și sentința putea fi opozabilă acestora, dar nu mai trebuia să figureze antecesorul pretins a fi decedat neavând capacitate de folosință, iar în situația în care partea inițială n-ar fi decedat, neexistând la dosar după cum s-a arătat anterior copiile certificatelor de deces, moștenitorii introduși în proces nu ar mai fi avut legitimitate procesuală în cauză pentru că cel ce trebuia să aibă calitate de parte era cel indicat și chemat în judecată inițial.

   Tot din cauza acestei situații complicate procesuale determinată de numărul foarte mare de părți și intervenirea decesului unora fără depunerea actelor doveditoare, s-a mai produs o consecință nelegală sub aspectul obligării anumitor persoane introduse în cauză ca moștenitori indicați a altor părți pretins decedate la plata cheltuielilor de judecată în dispozitivul sentinței atacate, cu toate că aceleași persoane nu figurau în partea din dispozitiv în care s-a dispus admiterea acțiunii introductive, mai exact este vorba despre Băldean M. și Artene M. ce au fost introduse în cauză în urma decesului unei alte părți Florea M., situație ce urmează a fi de asemenea rezolvată cu ocazia rejudecării.

   Întrucât aceste probleme nu pot fi clarificate direct în fața instanței de recurs, fiind necesară depunerea actelor doveditoare în acest sens, fiind necesară și clarificarea naturii juridice a cererilor de chemare în judecată a terțelor persoane după cum s-a reliefat anterior și pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, în vederea asigurării legalei citări a tuturor părților introduse în cauză, tribunalul constatând că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ce a avut drept efect nelegala stabilire a cadrului procesual, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 2, 3, 5 Cod procedură civilă să admită recursul declarat de pârâtul T. L., să caseze parțial hotărârea atacată în ce privește soluția dată pe fondul cauzei și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, respectiv Judecătoria Bistrița.

   În rejudecare, instanța de fond va pune în discuția contradictorie a părților natura juridică a cererilor formulate de reclamantă de chemare în judecată a terțelor persoane, și, în funcție de manifestarea de voință a reclamatei, va dispune în consecință în condițiile anterior arătate. De asemenea, prima instanță va pune în vedere părților interesate, în principiu aceasta fiind reclamanta care a sesizat și a declanșat activitatea judiciară, obligația de a depune la dosarul cauzei copii după certificatele de deces ale tuturor persoanelor chemate în judecată în calitate de părți și decedate pe parcursul procesului până la data rejudecării de către instanța de fond, precum și după certificatele de naștere, căsătorie, care fac dovada relațiilor de rudenie dintre persoanele indicate drept moștenitori și părțile decedate. În vederea asigurării bunei desfășurări a activității judiciare această obligație ce urmează a fi impusă în sarcina reclamantei se va putea face sub sancțiunea suspendării judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 155/1 Cod procedură civilă, întrucât desfășurarea normală a procesului civil ar fi afectată tocmai ca urmare a nerespectării acestei îndatoriri de a depune actele doveditoare anterior arătate, necesare justei și legalei soluționări a litigiului.

   Tot în rejudecare, după legala stabilire a cadrului procesual și îndeplinirea procedurii de citare a tuturor părților ce pot avea capacitate procesuală, cât și calitate procesuală în cauză, se va soluționa și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta N. M. direct în recurs, precum și se va proceda la corecta soluționare, în contradictoriu cu toate părțile interesate, a cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată ținând cont de viciile procesuale constate în acest domeniu, desigur aceasta în funcție de partea ce se va fi în culpă procesuală după rejudecarea fondului cauzei.

   De asemenea, prima instanță urmează a administra probe cu privire la o situație de fapt importantă pentru corecta dezlegare a fondului litigiului, respectiv dacă luciul de apă - iazul de la B., situat pe terenurile ce au fost deținute de persoanele înscrise în anexele parte componentă a hotărârii atacate, poate fi încadrat în categoria legală prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, respectiv dacă pe acest teren se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații. În stabilirea acestei probleme de fapt, referirea primei instanțe la o definiție dintr-o lucrare de specialitate care definește expresia de amenajare hidrotehnică, iar nu expresia din textul legal de instalație hidrotehnică, raportat la depunerea unei lucrări de inventariere realizată extrajudiciar, cu mai mulți ani în urmă, nu sunt suficiente pentru o corectă rezolvare a fondului litigiului, aceasta în condițiile în care părțile litigante au păreri contrare, reclamanta considerând că luciul de apă respectiv constituie neîndoielnic o amenajare hidrotehnică, pe când recurentul contestă acest fapt.

   În acest sens, s-a considerat că este necesară și utilă efectuarea unei expertize tehnice de specialitate de către un expert în domeniu, care să stabilească, după identificarea imobilului în litigiu, pe baza unor criterii legale relevante de specialitate, dacă pe terenul ce a făcut obiectul hotărârii a cărui nulitate parțială s-a solicitat, se găsesc asemenea instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, așa cum susține reclamanta intimată. În vederea dovedirii aceleiași situații de fapt, se vor putea solicita părților interesate să depună la dosarul cauzei și alte înscrisuri emise de instituții abilitate în domeniul gospodăririi apelor, hidrotehnic, și care să se refere la natura terenului acoperit cu luciu de apă situat pe raza satului B. aflat în litigiu,

   precum și să se depună la dosar fotografii realizate la fața locului cu imobilul respectiv și cu pretinsele lucrări ce ar constitui în opinia reclamantei asemenea instalații hidrotehnice.

   Tribunalul a menținut hotărârea atacată, ca legală și fondată, în ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond privind respingerea excepțiilor tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, ca neîntemeiate.

   În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii promovate de reclamanta, aceasta este neîntemeiată, deoarece în cauză nu este vorba despre o plângere formulată în temeiul art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991 republicată, și care ar fi trebuit să fie introdusă in termen de 30 de zile de la comunicare, de către cei interesați, și aceasta pentru că potrivit principiului disponibilității reclamantul stabilește obiectul și temeiul juridic al acțiunii introductive, iar instanța de judecată este obligată să soluționeze procesul în aceste limite, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.

   Ori, în cauză, neîndoielnic reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii nr. 645/_ Comisiei județene de fond funciar B. N. cu privire la anexele 32, 36, 38, parte integrantă a hotărârii, iar în drept s-a invocat art. 63 din Legea nr. 18/1991 republicată și art. 4, 12 din Legea nr. 1/2000, deci instanța de fond nu putea să soluționeze cauza potrivit altor dispozițiile legale ce instituie o procedură specială conform art. 53 și urm. din Legea nr.18/1991 republicată, așa cum a susținut recurentul, text legal conform căruia ar fi trebuit introdusă plângerea în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii comisiei județene. Calificarea juridică a litigiului declanșat de reclamantă este clară și neechivocă și nu poate fi reținută de tribunal ca fiind aplicabilă procedura plângerii prevăzute de art. 53 și următoarele, așa cum a susținut recurentul, ci instanța de fond corect a analizat, respectând principiul disponibilității, conform dreptului comun în materia nulității absolute a actelor juridice, acțiunea civilă așa cum a fost formulată de reclamantă, iar o asemenea acțiune este imprescriptibilă și se putea introduce oricând și nu doar în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

   Pentru soluționarea acțiunii în constatarea nulității absolute promovate de reclamantă trebuie să se verifice dacă la data adoptării hotărârii atacate au fost sau nu încălcate dispozițiile legale în materie de la data emiterii acestei hotărâri, conform dispozițiilor de drept comun, deci nu este aplicabilă această procedură specială reglementată de art. 53 / Legea nr. 18/1991 republicată, deoarece aceasta este pusă la dispoziția persoanelor interesate, persoane care sunt cele care au formulat cereri de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, iar în cauză reclamanta, deoarece nu a invocat în favoarea sa dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, are calitatea de terț conform art. 63 din Legea nr. 18/1991, motiv pentru care a sesizat instanța de judecată cu o acțiune civilă prin care a solicitat să se constate nulitatea parțială a hotărârii emisă de comisia județeană prin care s-au validat reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament, în favoarea pârâților ce au formulat cerere de reconstituire.

   Ținând seama de aceste considerente, dar și de faptul că în cauză este întrunită în persoana reclamantei condiția justificării unui interes legitim, personal, direct, născut și actual, raportat la împrejurările de fapt și de drept invocate, coroborate cu înscrisurile de la dosar, s-a constatat în ce privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii introductive că soluția

   respectivă este legală și justificată. În acest sens trebuie reliefat că din înscrisurile existente la dosar reiese faptul că luciul de apă situat deasupra terenurilor cu privire la care s-a emis hotărârea comisiei județene a cărei nulitate s-a solicitat a se constata se afla în posesia reclamantei atât la data emiterii hotărârii comisiei județene, cât și la data sesizării instanței de judecată, astfel că reclamanta justifică un interes legitim, născut, actual și personal în vederea apărării dreptului de folosință asupra acestui imobil și preîntâmpinării producerii unui prejudiciu material, imobil cu privire la care invocă de altfel dobândirea unui drept de folosință în temeiul contractului de concesiune încheiat cu ADS și ulterior prelungit prin act adițional, acte juridice valide întrucât nu s-a făcut dovada de părțile adverse că ar fi fost atacate în justiție și s-ar fi obținut desființarea acestora.

   Și soluția respingerii excepției lipsei calității procesuale active s-a găsit legală și justă, deoarece reclamanta, ținând cont de obiectul acțiunii introductive, precum și de motivele și împrejurările de fapt și de drept invocate în susținerea acțiunii, avea îndreptățirea să acționeze în cauză și, în consecință, să aibă calitatea de reclamant, urmând ca odată cu soluționarea fondului raporturilor juridice litigioase deduse în judecată să se stabilească, definitiv și obligatoriu pentru părțile litigante, legalitatea și temeinicia pretențiilor invocate de reclamanta intimată, respectiv dacă hotărârea comisiei județene atacate era sau nu afectată de vreun motiv de nulitate absolută. În acest sens, după îndeplinirea îndrumărilor date anterior de tribunal, va trebui cercetat fondul cauzei de instanța de rejudecare, ocazie cu care se vor avea în vedere toate argumentele de fapt și de drept invocate atât de reclamantă, cât și de recurent, dar și de celelalte părți.

2. arul s-a reînregistrat la Judecătoria Bistrița sub nr._ și prin sentința civilă nr. 2008/2013 s-au respins excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei, ca inadmisibile.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. M. .

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC B. SA, cu sediul în

B., P. R., nr. 2, jud. B. -N. împotriva pârâților C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., A. V., B. V., B. C., B. C., B. M., B. R., B. I., B. S., B.

V., Boldijar Ana, Boldijar M., B. I., B. M., B. Ana, B. M., C. E., C. M., C. G., C. I., C. P., C. I., C. M., D. M., G. S., G. R., H. A., I. E., K. I., L. I. J., L. I., M. M., M. S. jr., M. V., M. A., M. G., M. M., M. M., M. D., M. I., M. N., M. V., N. M., P. A., P. I. T., R. M., R. D., R. C., R. P., S. E., S. N., S. M.

, S. D., T. A. G., T. M., T. D., T. I. E., U. A., V.

D., V. P., Z. I., A. M., B. P., B. A., B. L. B. V. ,

B. C., B. O., B. Ș., B. T., B. Ș., B. V., B. G., B.

M. Ana, B. E., B. E., B. S., B. V. S., B. P., B.

S., B. S., B. V., B. V., B. I., B. L., B. M., B. S.

, C. R., C. I., C. M., C. D., C. E., C. M., C. M., C.

Ana, C. A., D. L., D. Ana, D. M., F. V., F. I., F. F., G.

M., G. A., G. Ana, G. M., G. S., G. P., H. I., H.

I., H. P., H. P., Î. E., I. S., I. Ana, I. E., I. M., K. G.

, K. I., L. M., L. M., L. Ana, M. Ana, M. Ana, M. M., M. C.

, M. M., M. A.G., M. G.G., M. V., M. Ana, M. I. Ana,

M. I., M. I., M. L., M. M., M. M., M. SA, M.

Ș., M. T., M. M., M. Ș., N. I., N. A., N. S., N. F.

O. O., P. M., P. L., P. A., P. M., P. I., P. M., P. P. ,

P. P., P. S. M., P. S., P. V., R. L., R. M., R. (V. ) Ana, R. Ana,

R. A., R. D., R. F., R. I., R. I., R. I., R. L., R. P., R. T., S.

I., S. M. G., S. M., S. M., S. Ana, S. L., SA, S. V., S.

Ana, S. G., S. I., S. L., S. M., S. R., T. I. S., T.

L., U. V., V. A., V. P., V. I., V. M., V. M., V. U.

, V. I., V. V., V. V., Z. D., Z. M., și, în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 645 din data de_, emise de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., cu privire la anexele 32, 36 și 38 T., pentru motivele de mai jos.

În ceea ce privește excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei invocate de pârâții T. L., S. M., K. G. și S.

G., aceste excepții au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 792/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, iar instanța de control, cu ocazia soluționării recursului, prin decizia civilă nr. 498/R/2008, a menținut hotărârea în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate.

Potrivit art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului";. Raportat la dispozițiile exprese, imperative, ale textului citat anterior, instanța este obligată să respecte hotărârea instanței de recurs, indiferent de criticile formulate de pârâți, ce ar fi putut fi, eventual, invocate într-o cale extraordinară de atac. Din această perspectivă, sunt neîntemeiate alegațiile pârâților referitoare la lipsa obligativității îndrumărilor instanței de recurs, generată de analizarea în cuprinsul deciziei a unor chestiuni care vizează fondul pricinii, deși hotărârea instanței de fond a fost casată pentru nerespectare formelor de procedură.

Prin urmare, excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei, reiterate în fața instanței de trimitere, s-au respins ca inadmisibile.

A fost, de asemenea, respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. M., invocată în fața instanței de recurs (f. 238). Astfel, pârâta deține o atare calitate, fiind moștenitoarea defunctei B. P., persoană înscrisă în Anexa nr. 36 a Hotărârii nr. 645/2000, poziția 106, a cărei anulare se solicită în cauză, fiind fără relevanță faptul că această pârâtă a încheiat un acord cu reclamanta privind vânzarea terenului ce a fost atribuit antecesoarei sale prin hotărârea menționată.

Referitor la modul de introducere în cauză a persoanelor înscrise în anexele 32, 36 și 38 T. ale Hotărârii nr. 645/2000, în baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, văzând notele de ședință depuse de reclamantă la termenul din data de_ (f. 718-729), s-au calificat cererile de chemare în judecată a altor persoane ca fiind cereri de extindere a acțiunii principale, astfel încât persoanele respective au fost citate în cauză în calitate de pârâți.

Potrivit îndrumărilor instanței de recurs, s-au depus la dosar certificatele deces ale pârâților M. G. (f. 221), B. I., G. S., V. S., V. I. ,

Tigorean I., Boldijar I., P. I., U. C. D., Florea A., Florea M., M. u S., R. M. (f. 480-492), M. Timoftei (f. 1036), C. I. (f. 1037), M. I. (f.

1039), V. P. (f. 1040), B. M. (f. 1041), G. G. (f. 1042), B. T. (f.

1169), A. M. (f. 1175), T. V. (f. 1211) și extrase din registrul de nașteri al Primăriei T. (f. 992-1018).

Pe fondul cauzei, judecătoria a reținut că Ferma Piscicolă B. a fost înființată în anul 1984, prin trecerea unui teren în suprafață de 137,47 ha din administrarea comunei T. în administrarea Unității Agroindustriale B., în scopul executării unei amenajări piscicole, conform deciziei fostului Consiliu P. ular al județului B. -N. nr. 86/_, privind transmiterea unor terenuri (fila 62 din dosarul nr. 3177/2006).

În anul 1990, odată cu anularea, în baza prevederilor art. 6 și 8 din Decretul Lege nr. 8/1990, a Deciziei nr. 55/_ a Primăriei județului B. -N., întreg patrimoniul fostei Unități Agroindustriale a trecut în patrimoniul Departamentului Agriculturii de Stat, cu subordonare locală - Trustul I.A.S. B. -N. (fila 64), în baza protocolului încheiat la data de_ (fila 65).

În baza Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a HG nr. 194/1991, prin reorganizarea Întreprinderii Agroindustriale B. s-au înființat mai multe societăți cu capital de stat, printre care și reclamanta SC B. SA (fila 66-67), care a preluat patrimoniul Complexului de cazare și alimentație și a Fermei piscicole B., conform protocolului încheiat la data de 0_ (f. 68-72).

În prezent, terenul, care este acoperit de luciu de apă, a fost preluat de Compania Națională de administrare a Fondului Piscicol de la A.D.S. prin procesul verbal de predare primire din data de_ (fila 81). Acest teren este concesionat de reclamantă pentru o perioadă de 49 de ani de la Compania națională de administrare a fondului piscicol, prin actul adițional nr. 3/_ (fila 82) la contractul de concesiune nr. 69/2000. De asemenea, reclamata figurează în Anexa nr. 1 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, în calitate de societate comercială pe acțiuni deținătoare de terenuri cu destinația agricolă în administrarea ADS.

Având în vedere circumstanțele prezentate anterior, terenul afectat acumulărilor piscicole de la B. a ieșit din patrimonial cooperativei agricole de producție încă din anul 1984, astfel încât, la data întocmirii tabelelor cuprinse în anexele 32, 36 și 38 ale Hotărârii nr. 645/2000, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 18/1991, nu se afla la dispoziția Comisiei locale T., aspect confirmat și de menționarea în antetul anexelor a denumirii reclamantei SC B. SA.

Cu toate acestea, în baza Hotărârii nr. 645/2000 (f. 102-103), pârâta C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., admițând propunerea înaintată de C. locală T., a validat reconstituirea dreptului de proprietate a persoanelor înscrise în anexele hotărârii, prevăzute de Regulamentul aprobat prin HG nr. 180/2000, asupra unor terenuri de la SC Zoohorticola SA.

Anexa 32 a Hotărârii nr. 645/2000 cuprinde tabelul nominal cu persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar la societățile comerciale pe acțiuni cu

profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, cărora li se restituie în natură suprafețe cu destinație agricolă sau piscicolă, de aceeași calitate, pe baza documentelor care atestă fosta proprietate, în perimetrul acestor societăți, potrivit art. 8 din Legea nr. 1/2000.

Anexa 36 a Hotărârii nr. 645/2000 cuprinde tabelul nominal cu persoanele fizice care au încheiat contracte de locațiune în condițiile prevăzute la art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare, cărora li se restituie în natură suprafețele de teren agricol prevăzute în acele contracte, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Anexa 38 a Hotărârii nr. 645/2000 cuprinde tabelul nominal cu persoanele prevăzute la art. 39 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau, după caz, moștenitorii acestora, cărora li se reconstituie, la cerere, dreptul de proprietate în natură, în limita suprafeței de teren trecute în proprietatea statului, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, din suprafețele de teren aflate în patrimoniul societăților comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau al altor societăți comerciale care au în patrimoniu terenuri agricole ori, după caz, aflate în administrarea regiilor autonome și a societăților naționale cu profil agricol, care își au sediul în localitatea sau în localitățile în care s-a aflat terenul agricol trecut în proprietatea statului, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Prin îndrumările date primei instanțe prin Decizia civilă nr. 498/R/2008, s-a statuat necesitatea administrării de probe cu privire la o situație de fapt considerată de instanța de control importantă pentru corecta dezlegare a fondului litigiului, respectiv dacă luciul de apă - iazul de la B. situat pe terenurile ce au fost deținute de persoanele înscrise în anexele parte componentă a hotărârii atacate, poate fi încadrat în categoria legală prevăzută de art. 4 alin.1 din Legea nr.1/2000, respectiv dacă pe acest teren se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroameliorații sau de altă natură, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În localitățile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii.

Prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară încuviințată în cauză (f. 1692-1761), expertul Aruștii Dionisie arată că cele trei baraje și lacuri de acumulare - B. I, B. II și B. III, care formează Amenajarea piscicolă B. sunt amenajări hidrotehnice.

Răspunzând obiecțiunilor formulate de pârâții T. L., S. M., K. G. și

S. G. (f. 1862-1863), expertul a completat raportul (f. 1221-1239), oferind lămuriri cu privire la concluziile lucrării. Astfel, a arătat că instalațiile și construcțiile care se găsesc în cadrul lacurilor de acumulare B. (constituite din corpul barajului de pământ, coronamentul barajului, taluzul aval al digului, taluzul amonte protejat cu dale de beton, călugăr echipat cu două rânduri de vanete, care asigură

nivelul piscicol, deversor de ape mari, echipamente hidromecanice pentru evacuarea apelor mari - sistemul de vanete și golirea de fund și grătare și dispozitive de curățare) întemeiază concluzia că acumulările de la B. I, II și III sunt amenajări hidrotehnice pe care se găsesc construcții hidrotehnice și lucrări de hidroameliorații (f. 1239).

Coroborând aspectele rezultate din expertiza efectuată în cauză cu textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, s-a reținut că Hotărârea nr. 645/2000 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor articolului menționat, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților trebuia să se subordoneze procedurii reglementate de art. 52 din HG nr. 131/1991, potrivit căruia "persoanele fizice ale căror terenuri din extravilanul localităților au trecut în proprietatea statului în mod abuziv (terenuri preluate în orice mod fără just titlu) și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroameliorații și de altă natură, care au solicitat sau vor solicita prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate potrivit art. 4 din Legea nr. 1/2000, se înscriu în anexa nr. 29";. Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că "după validarea anexei nr. 29 persoanelor fizice li se reconstituie dreptul de proprietate în localitățile în care există terenuri agricole constituite ca rezervă la dispoziția comisiei locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În aceste situații se vor elibera titluri de proprietate în condițiile legii";.

Nu pot fi reținute aserțiunile pârâților referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora "pentru terenurile foștilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, …, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea";. Astfel, pe de o parte, alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus prin Legea nr. 247/2005, deci după adoptarea Hotărârii nr. 645/2000, iar, pe de altă parte, în sfera de aplicabilitate a textului invocat se înscriu terenurile pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole; ori, în cauză, amenajarea piscicolă de la B. a fost realizată în 1984, prin trecerea unui teren în suprafață de 137,47 ha din administrarea comunei T. în administrarea Unității Agroindustriale B. .

Problema calificării juridice a litigiului declanșat de reclamantă a fost tranșată de instanța de recurs, care a reținut că, în speță, nu este aplicabilă procedura plângerii prevăzute de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, ci, respectând principiul disponibilității, instanța de fond a analizat în mod corect acțiunea civilă așa cum a fost formulată de reclamantă, conform dreptului comun în materia nulității absolute a actelor juridice, în temeiul art. 63 din același act normativ.

Aplicând dispozițiile articolului menționat, potrivit art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000, privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Deoarece, așa cum s-a argumentat anterior, Hotărârea nr. 645/2000 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, în cauză sunt incidente

prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, referitoare la nulitate absolută a actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000.

În considerarea aspectelor de fapt și de drept prezentate anterior, văzând dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 63 din Legea nr. 18/1991, raportat la art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, sa admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 645/2000 emisă de pârâta C. J. B. -N., cu privire la anexele nr. 32, 36 și 38 T. .

Împotriva ultimei sentințe expuse au declarat recurs, în termen legal, pârâții T.

L., S. M., K. G., S. G., B. I., B. E. și T. M., prin care au solicitat admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar în primul subsidiar modificarea sentinței și, rejudecând pe fond pricina, să se respingă acțiunea promovată de reclamanta S.C. B. S.A. ca fiind introdusă de o persoană care nu justifică un interes legitim, în al doilea subsidiar să se respingă acțiunea introductivă ca fiind tardivă, în al treilea subsidiar să se respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale în favoarea pârâților, reprezentând onorarii de avocat și onorariu de expert.

S-a criticat sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică pe care o aduce hotărârii instanței de fond este aceea că i-a privat de dreptul la apărare, prin modul în care a soluționat cererea recurenților de efectuare a unei noi lucrări de expertiză.

După depunerea lucrării de expertiză, au formulat mai multe obiecțiuni la acest raport, iar, în final, au solicitat încuviințarea unei noi lucrări de expertiză, datorită faptului că această lucrare de expertiză este corespunzătoare.

Deși obiecțiunile lor au fost întemeiate, iar expertul a refuzat practic să răspundă la acestea, evident că au solicitat efectuarea unei noi lucrări de expertiză. În acest sens, au solicitat și redeschiderea dezbaterilor și încuviințarea efectuării unei noi lucrări de expertiză.

Pentru a demonstra că această lucrare de expertiză efectuată la instanța de fond la cererea reclamantei este total necorespunzătoare, reiterează obiecțiunile pe care le- au formulat.

Expertul nu a răspuns la obiecțiunile formulate la raportul inițial de expertiză, iar opiniile sale sunt subiective și părtinitoare.

În acest sens este de observat că la obiecțiunea nr. 1 - așa cum o intitulează expertul - acesta reproduce art. 48 alin. 1 din Legea nr. 107/1996. După reproducerea conținutului acestui text, expertul omite să se pronunțe care sunt argumentele sau elementele care demonstrează că iazurile din litigiu se încadrează în conținutul acestui text.

La același obiectiv, expertul încearcă să-i convingă că iazurile din litigiu se încadrează în dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, pe care îl și reproduce. Printre obiectivele raportului de expertiză nu s-a solicitat ca expertul să interpreteze dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, ci doar să stabilească dacă din punct de vedere tehnic acele iazuri se încadrează în categoria lucrărilor de ameliorații prevăzute de Legea apelor nr. 107/1996.

Expertul reproduce de mai multe ori în conținutul lucrării acele lucrări care în opinia sa sunt instalații și construcții hidrotehnice. Aceste lucrări sunt în opinia expertului corpul barajului de pământ, coronamentul barajului, talazul aval al digului care este inerbat și fără vegetație lemnoasă. Această concluzie a expertului este eronată. În condițiile în care ar accepta punctul de vedere al expertului ar însemna că u baraj de acumulare - gen Bicaz - ar putea fi construit din pământ, iar talazul să fie

"inerbat și eventual cu vegetație lemnoasă";.

Probabil că atunci când expertul a întocmit lucrarea de expertiză a apreciat fie că nu cunosc situația iazurilor sau că nu au cunoștințe despre instalațiile hidrotehnice, instalații hidroelectrice sau hidroameliorații. Iazurile din litigiu nu au fost construite pe o apă curgătoare sau pe un luciu de apă. Această acumulare de apă s-a format în mod natural. Apa cu care se alimentează iazurile nu este curgătoare. Însăși traducerea gramaticală a iazului demonstrează că aceasta nu este altceva decât o acumulare de apă într-o adâncitură de pământ. Acumularea de apă se poate face prin devierea unui curs de apă sau în mod natural. În speță, apa s-a acumulat într-o adâncitură și este alimentată de izvoare. "Adâncitura"; în care a fost captată apa este una naturală, iar lucrările care s-au efectuat a fost un mal de pământ. Evident că această pretinsă lucrare nu este o instalație hidrotehnică, hidroelectrică sau de hidroameliorații.

Răspunsul la obiecțiunea nr. 2 este ilar. Pentru a răspunde la această obiecțiune, expertul face trimitere la o clasificare făcută de Administrația Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, susținându-se că la Buduleni există lacuri de acumulare. Această clasificare chiar dacă există, nu are nici o relevanță în cauză, între un iaz/eleșteu și un lac de acumulare există o mică diferență. Este cert că un iaz sau eleșteu nu este un lac de acumulare.

Expertul nu a răspuns la obiecțiunea nr. 3. Deși i s-a solicitat expertului să explice motivele pentru care a calificat un simplu iaz ca fiind un baraj de acumulare, acesta nu a răspuns ci s-a limitat doar să reproducă aceleași lucrări pretins a fi executate de SC B. SA, respectiv corpul barajului din pământ, coronamentul barajului, etc.

Expertul a confirmat că la întocmirea lucrării nu a ținut seama de documentația invocată la pct. 4 din obiecțiuni.

Răspunsul la obiecțiunea nr. 5 este de asemenea ilar. Expertul încearcă să definească bazinul hidrologic și cel hidrografic. Concluzia finală este însă eronată. În lucrarea inițială de expertiză, expertul a încercat să îi inducă în eroare, acreditând ideea că iazurile din B. s-ar afla pe râul Someș. Încercările expertului de a le explica că Someșul are afluenți care izvorăsc în B. nu au nici o relevanță în cauză. Iazurile din B. nu sunt izvoare ale afluenților Someșului și ele nu sunt ape curgătoare. Someșul Mare izvorăște din munții Rodnei și nu din B. .

Concluziile raportului de expertiză sunt eronate. Iazurile din B. nu sunt supuse dispozițiilor Legii nr. 107/1996, legea apelor.

Lucrările prevăzute la art. 48 din Legea 107/1996 sunt cuprinse în secțiunea 4 - Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele. Din însăți denumirea acestei secțiuni este indiscutabil că lucrările despre care face vorbire expertul în lucrarea sa de expertiză și care le sunt date cu titlu exemplificativ se referă la lucrări executate pe ape.

Lucrările de acumulare sunt definite de art. 62 din Legea nr. 107/1996, potrivit căruia lucrările de acumulare vor fi proiectate ca lucrări cu folosință complexă pentru

a asigura alimentarea cu apă pentru populație, industrie și irigații, producerea de energie electrică, apărarea împotriva inundațiilor, piscicultură și agrement. Potrivit alin. 3 din același text, barajele și lucrările de acumulare se vor proiecta și se vor executa de unități de specialitate, cu respectarea exigențelor de performanță referitoare la siguranța barajelor.

Din interpretarea acestui text este indiscutabil că iazurile din B. nu intră în categoria lacurilor de acumulare sau barajelor care să fie reglementate de Legea nr. 107/1996.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 107/1996, apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general.

Apa din iazurile din B. nu constituie domeniul public al statului. În aceste este evident că aceste iazuri nu intră sub incidența Legii nr. 107/1996.

Pe cale de consecință trimiterile făcute de expert la dispozițiile Legii nr. 107/1996 în ceea ce privește definirea lucrărilor hidrotehnice, hidroelectrice, hidroameliorații, etc., sunt greșite.

Din interpretarea concluziilor acestui raport de expertiză rezultă în mod evident că expertul nu s-a preocupat să stabilească în mod obiectiv care este natura acestor iazuri, ci a pornit de la ideea preconcepută că trebuie să demonstreze că aceste iazuri sunt instalații și construcții hidrotehnice, specifice unor lacuri de acumulare.

Raport la aceste deficiențe ale raportului de expertiză se impune încuviințarea efectuării unei lucrări de expertiză efectuate de 3 experți.

Această cerere de efectuare a unei noi lucrări de expertiză este întemeiată prin prisma dispozițiilor art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia, expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.

În speță, pârâții au solicitat efectuarea unei lucrări de expertiză la primul termen după depunerea lucrării inițiale. Prin obiecțiunile formulate au demonstrat neajunsurile raportului de expertiză. În acest sens au invocat împrejurarea că, la întocmirea lucrării de expertiză, expertul nu a avut în vedere documentația depusă la dosarul cauzei. Acest argument era suficient pentru a demonstra neajunsurile acestei lucrări de expertiză.

Explicațiile date de expert în completarea lucrării de expertiză nu au fost de natură să înlăture aceste neajunsuri.

A accepta un alt punct de vedere ar însemna ca pârâții să fie privați de dreptul la apărare.

În acest condiții apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru efectuarea unei noi lucrări de expertiză în cauză.

Și pe fond hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

În principal se impune admiterea excepțiilor invocate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii promovată de reclamantă.

Înainte de a trece la analiza excepțiilor invocate sunt de făcut câteva precizări în legătură cu îndrumările date prin decizia de casare.

Prin decizia nr. 498/R/2008, Tribunalul B. -N. a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Îndrumările date prin decizia de casare nu sunt în opinia recurenților obligatorii pentru instanța de rejudecare având în vedere motivul care a dus la casarea cu trimitere a hotărârii atacate.

Hotărârea instanței de fond a fost casată pentru nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Raportat la motivul de casare, cu ocazia rejudecării sunt aplicabile dispozițiile art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia, când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.

În speță, hotărârea instanței de fond a fost casată pe motiv că nu au fost introduși în cauză urmașii pârâților decedați pe parcursul instrumentării cauzei. În această ipoteză judecata la instanța de fond reîncepe de la momentul când trebuiau introduși în cauză acești urmași. Cu alte cuvinte, judecata reîncepe practic de la primul termen de judecată.

Hotărârea fiind casată pentru un motiv de nulitate, instanța de control judiciar nu poate analiza în considerentele hotărârii sale chestiuni care vizează fondul pricinii. În acest sens este de observat că deși instanța de control judiciar a constatat că hotărârea este lovită de nulitate pentru motivele invocate, în considerentele hotărârii sale a analizat și excepțiile care vizează fondul pricinii. Evident că o asemenea soluție și abordare a problemelor de drept pe care le ridică speța sunt inadmisibile prin prisma motivului care a dus la casarea hotărârii. A accepta punctul de vedere al instanței de control judiciar ar însemna ca părțile care sunt introduse în cauză cu ocazia rejudecării, să fie private de dreptul de a invoca apărări și excepții. Pe de altă parte, este de precizat că "din punct de vedere procedural";, apărările și excepțiile sunt puse în discuția contradictorie a tuturor părților legal citate. În speță, așa cum reține și instanța de control judiciar în considerentele hotărârii sale la data când au fost puse în discuția părților aceste excepții, în cauză nu erau legal citate toate părțile.

De altfel, este de precizat că însăși instanța de control judiciar statuează în considerentele hotărârii sale că citarea urmașilor pârâților decedați este absolut necesară pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție. Deși instanța statuează în acest sens, totuși analizează și excepțiile invocate iar, în final, privează în mod evident părțile de un grad de jurisdicție în ceea ce privește soluționarea de către instanța de control judiciar a excepțiilor invocate.

Deoarece instanța de control judiciar a constatat că hotărârea este nulă întrucât nu au fost citați toți moștenitorii pârâților decedați pe parcursul e la actul anulat, respectiv de la data decesului pârâților, dată la care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Obligația citării în cauză a urmașilor pârâților decedați revenea reclamantei. În această ipoteză, pârâților nu li se poate imputa această neregulă procedurală.

În acest condiții, îndrumările date prin decizia de casare și care vizează fondul pricinii nu sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, evident și prin prisma textelor invocate. Acesta este de altfel și motivul pentru care își permit să reitereze excepțiile invocate și în recurs.

Excepția lipsei de interes legitim a reclamantei de a solicita anularea hotărârii comisiei județene.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că își justifică calitatea procesuală activă de a solicita anularea acestei hotărâri pe motiv că ar fi concesionat terenul de la ADS B. . Susținerea reclamantei este nefondată. Din contractul

depus de reclamantă la dosarul cauzei rezultă că acesta s-a încheiat între ADS în calitate de concedent și Asociația B. P.A.S. Această asociație nu se identifică cu SC B. SA. Pe cale de consecință, singura care în mod ipotetic ar fi avut calitatea procesuală activă în cauză ar fi fost Asociația B. P.A.S. și nicidecum SC B. SA.

Pe de altă parte, este de precizat că din contractul de concesiune depus la dosarul cauzei rezultă că obiectul acestuia este un teren situat pe raza administrativă a municipiului B. . Terenul din litigiu este pe raza localității T., la o distanță de peste 30 km de municipiul B. .

În aceste condiții este evident că SC B. SA nu este titulara contractului de concesiune și, pe cale de consecință, aceasta nu justifică calitatea procesuală activă de a solicita anularea hotărârii comisiei județene.

Susținerile reclamantei în sensul că terenul din litigiu ar fi fost predat ADS B. și că apoi acesta i-ar fi fost concesionat sunt mincinoase.

Din piesele dosarului rezultă că la data când se pretinde că terenul i-ar fi fost predat ADS, terenul din litigiu constituia proprietatea persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar. Pe cale de consecință, SC B. SA nu putea să predea ADS un teren care era proprietatea unor persoane fizice urmare reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar.

Chiar dacă în mod ipotetic terenul din litigiu s-ar fi aflat în administrarea ADS, aceasta era singura care avea calitatea procesuală activă de a solicita anularea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Potrivit dispozițiilor art. 7 pct. 8 din Legea nr. 268/2001, în situația în care Agenția Domeniilor Statului constată că au fost săvârșite abuzuri comise prin acte administrative în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, și a Legii nr. 1/2000, aceasta se poate prevala de prevederile de art. 60-62 din Legea nr. 18/1991, republicată, sau poate sesiza instanțele judecătorești în a căror rază teritorială este situat terenul.

Potrivit textelor invocate, concesionarul, în speță SC B. SA nu are calitatea procesuală activă de a solicita anularea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenuri care s-ar afla în administrarea ADS.

În ipoteza în care se apreciază că reclamanta are calitatea procesuală activă de a solicita anularea hotărârii comisiei județene, înțeleg să invoce excepția tardivității acțiunii promovată de reclamantă.

Pentru a "ocoli"; această excepție, reclamanta a susținut că acțiunea promovată de reclamantă este una de drept comun și că nulitatea invocată ar fi una absolută și nu una relativă.

În motivarea acțiunii sale reclamanta invocă încălcări ale legii fondului funciar în procedura de aplicare a acesteia. Ca temei de drept, reclamanta invocă dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 și 12 din Legea nr. 1/2000.

Temeiurile de drept invocate de reclamantă demonstrează că acțiunea acesteia este una de lege a fondului funciar și nu de drept comun.

Pe calea acțiunii de drept comun nu pot fi invocate pretinse neregularități ale modului de reconstituire a dreptului de proprietate. Singurul motiv de nulitate pe care îl pot invoca terțele persoane este cel prevăzut de art. III din Legea nr. 169/1997.

Nulitatea invocată de reclamantă nu este absolută. Nulitățile privind modul reconstituirii dreptului de proprietate sunt strict și limitativ prevăzute de art. III din

Legea nr. 169/1997. Potrivit acestui text, singura ipoteză care putea fi invocată de reclamantă ar fi fost cea în care reconstituirea dreptului de proprietate s-ar fi făcut în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin acțiunea sa introductivă reclamanta nu contestă dreptul pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate. Reclamanta a susținut că nu contestă dreptul pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate. Reclamanta a susținut că nu contestă dreptul pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate și întinderea acestui drept, ci doar că punerea lor în posesie trebuie făcută pe un alt amplasament decât cel din litigiu.

Atâta vreme cât reclamanta nu contestă dreptul pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate este evident că în speță nu există motivul de nulitate absolută prevăzut de art. III din Legea nr. 169/1997.

Din susținerile contradictorii ale reclamantei se poate trage totuși concluzia că aceasta critică modul reconstituirii dreptului de proprietate, pe amplasamentul din litigiu.

Pe cale de consecință, acțiunea promovată de reclamantă se poate întemeia în drept pe dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar potrivit art. 56 din aceeași lege, plângerea prevăzută la art. 53 poate fi îndreptată și împotriva măsurilor de punere în aplicare a art. 37, cu privire la stabilirea dreptului de a primi acțiuni în unitățile agricole de stat, reorganizate în societăți comerciale conform Legii nr. 15/1990, dispozițiile art. 53 alin. 2 rămânând aplicabile.

Hotărârea nr. 645/_ și anexele acesteia i-au fost comunicate reclamantei în anul 2000. În acest sens este de observat că pe toate anexele hotărârii atacate este aplicat sigiliul reclamantei și semnătura conducătorului acesteia.

Anterior acestei hotărâri au fost emise și decizii de către Prefectului județului

B. -N., prin care s-a dispus restituirea în proprietatea pârâților a terenului în suprafață de 0,70 ha situat pe amplasamentul din litigiu. În baza deciziei nr. 28/_ pârâtul a încheiat cu SC B. SA contractul de arendare nr. 20/_, anexat la dosarul cauzei.

În acest condiții este evident că reclamanta avea cunoștință de modul reconstituirii de proprietate încă din anul 1993, atunci când a încheiat contractul de arendare cu recurentul T. L. .

Statuările instanței de control judiciar în sensul că în speță reclamanta "în mod neîndoielnic"; a sesizat instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii nr. 645/_ a Comisiei Județene B. -N. și pe, pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991, sunt consecința unei interpretări greșite a legii fondului funciar.

Art. 63 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar nu stabilește care sunt cazurile de nulitate ale modului de reconstituire a dreptului de proprietate. Așa cum au precizat, cazurile de nulitate ale modului de reconstituire a dreptului de proprietate sunt strict și limitativ prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997.

Deși instanța de control judiciar invocă în considerentele hotărârii sale ca temei de drept al acțiunii reclamantei și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 1/2000, omite să

aibă în vedere alin. 6 din acest text, potrivit căruia, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea instanței de fond cuprinde statuări contradictorii cu privire la natura juridică a litigiului și a temeiului de drept. În acest sens este de observat că deși instanța fondului statuează că litigiul este unul de drept comun întemeiat în drept pe dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, în final motivează soluția pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997. În condițiile în care instanța își motivează soluția pe dispozițiile Legii nr. 169/1997 este evident că litigiul este de fond funciar.

Pe cale de consecință, apreciază că acțiunea promovată de reclamantă este tardivă.

Și pe fond acțiunea reclamantei este nefondată.

Așa cum au precizat, reclamanta a invocat ca temei de drept al acțiunii sale și art. 4 din Legea nr. 1/2000. Potrivit alin. 1/1 al art. 4 introdus prin Legea nr. 247/2005, pentru terenurile foștilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sale alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. 1, pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantații de hamei, de duzi, plantații viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea.

Potrivit acestui text, invocat de reclamantă ca temei de drept este indiscutabilă că reconstituirea dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite pe vechiul amplasament este legal posibilă, sigura obligație a acestora fiind cea de a menține destinația terenului.

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu este legal posibilă deoarece acesta nu a fost predat la ADS. Procesul verbal invocat de reclamantă nu poate produce nici un fel de efecte juridice. În aceste condiții este evident că acest teren nu este în administrarea ADS.

Agenția Domeniilor Statului s-a înființat prin Legea nr. 268 din 28 mai 2001. Din însăși denumirea sa rezultă în mod cert că această agenție administrează bunurile proprietatea statului. Prin art. 4 din această lege sunt stabilite atribuțiunile pe care le are ADS, iar prin art. 7 sunt stabilite acțiunile prin care se delimitează patrimoniul ADS. Prin art. 18 și următoarele sunt stabilite modalitățile concesionării sau arendării terenurilor cu destinație agricolă, precum și concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului și a activităților și serviciilor publice.

Din analiza acestor texte rezultă în mod cert faptul că pentru ca terenul din litigiu să poată fi cuprins în patrimoniul ADS era necesar ca la data înființării acestei agenții, terenul să fi constituit proprietate publică sau privată a statului. La data adoptării Legii nr. 268/2001, terenul din litigiu era deja restituit foștilor proprietari și constituia proprietatea privată a acestora.

Din procesul verbal încheiat în data de_ de către reprezentantul Prefecturii județului B. -N., reprezentantul ADS B. și al Primăriei comunei

T. rezultă că terenul din litigiu nu a fost predat la ADS B. până în data de _

.

Pe de altă parte, este de precizat că patrimoniul ADS este stabilit prin Hotărâre de Guvern. Transmisiunea terenurilor în proprietatea ADS de către societățile comerciale nu este legal posibilă fără să existe o hotărâre de guvern în acest sens.

Terenul din litigiu nu a fost concesionat SC B. SA de către ADS. Profitând de împrejurarea că i-a fost concesionat un teren agricol, SC B. SA a încercat să acrediteze ideea că terenul concesionat ar fi cel din litigiu. Din contractul de concesiune depus la dosarul cauzei rezult că SC B. SA i-a fost concesionat de către ADS un teren situat pe raza municipiului B. . Or, terenul din litigiu se află pe raza administrativ teritorială a comunei T. . Între municipiul B. și comuna T. există o mică distanță.

Afirmațiile SC B. SA în sensul că în momentul privatizării ar fi preluat și terenul din litigiu sunt nefondate. Privatizarea societăților care au deținut în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului s-a făcut în conformitate cu Legea nr. 268 din 28 mai 2001 și a Hotărârii nr. 626 din 6 iulie 2001. Potrivit acestor acte normative, dacă la data înființării ADS asemenea societăți dețineau în administrare terenuri proprietate de stat le puteau primi în concesiune. Condiția este ca aceste terenuri să fi fost cuprinse în patrimoniul ADS, patrimoniu care s-a constituit prin Hotărâre de Guvern. Așa cum rezultă din procesul verbal anexat. ADS precizează că la data de_, terenul nu a fost preluat prin protocol de către ADS.

Susținerile reclamantei în sensul că ar fi predat ADS terenul din litigiu sunt mincinoase. Din procesul verbal susmenționat rezultă că la data de_ terenul din litigiu a fost reconstituit în favoarea părinților, cu care reclamanta a încheiat contracte de arendare. În aceste condiții este evident că "arendașul"; nu putea preda ADS un teren care nu constituia proprietatea sa.

C. rar statuărilor instanței fondului, terenul din litigiu nu constituie fond piscicol. La data când se pretinde că terenul din litigiu i-ar fi fost concesionat reclamantei era în vigoare Legea nr. 192/2001, abrogată ulterior prin Legea nr. 298/2004. Potrivit Legii nr. 192/2001, fondul piscicol putea fi concesionat numai de către Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol. Acest "luciu de apă"; nu a fost preluat de către această companie și, pe cale de consecință, aceasta nu-l putea concesiona.

Procesul verbal de predare primire nr. 2199 din data de_ este fictiv. Din conținutul acestui proces verbal rezultă că predarea primirea terenului s-ar fi făcut în baza Legii nr. 192/2001. La data încheierii procesului verbal, Legea nr. 192/2001 era deja abrogată prin Legea nr. 298 din data de 28 iunie 2004.

Atâta vreme cât aceiași reprezentanți ai ADS au confirmat că terenul din litigiu nu a fost preluat în administrarea ADS, este evident că el nu putea fi predat CNAFP.

Terenul din litigiu intră sub incidența art. 4 pct. 5 alin. 1^1 din Legea nr. 247/2005 și ale art. 48 din H.G. nr. 1120/2005 și 890/2005. Potrivit acestor texte, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu luciu de apă este legal posibilă, iar foștii proprietari pot deveni acționari la societățile comerciale de profil sau pot cere punerea în posesie pe vechiul amplasament. Singura obligație pe care o au foștii proprietari este de a menține destinația terenurilor.

Pe de altă parte, este de precizată că, prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a înțeles să restituie "in integrum"; toate proprietățile preluate abuziv de vechiul regim.

Terenul din litigiu intră sub incidența art. 4 din Legea nr. 1/2000.

Potrivit acestui text, foștilor proprietari li se restituie terenurile pe un alt amplasament doar în condițiile în care pe terenul ce constituie vechiul amplasament se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații. C. rar celor statuate de expert în lucrarea sa de expertiză, pe terenurile din litigiu nu se găsesc asemenea instalații și, pe cale de consecință, ele se restituie foștilor proprietari. Bazinele piscicole nu sunt definite ca amenajări hidrotehnice. Ele sunt definite de art. 3 din Legea nr. 298/2004.

Recursul este fondat în limitele și pentru argumentele de mai jos.

Tribunalul va statua mai întâi asupra petitelor formulate în subsidiarul recursului, întrucât de modul de soluționare a chestiunilor prealabile depinde rezolvarea fondului raporturilor juridice dintre părți, ce trebuie discutat subsecvent celor dintâi, dacă mai este cazul.

În ce privește pe recurenții T. L., S. M., K. G., S. G., B.

I. și B. E. se constată că aceștia au avut statutul de părți în proces atât în judecata în primă instanță din dosarul_, cât și în faza recursului soluționat prin decizia civilă nr. 498/R/2008. În aceste condiții, aceștia nu mai pot relua în rejudecare discuția asupra problemelor juridice în legătură cu tardivitatea, lipsa calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei de promovare a acțiunii în nulitate, întrucât fiind prezenți juridic, în viață, au avut la îndemână și au folosit toate mijloacele procesuale pentru a-și putea valorifica apărările, iar pe de altă parte nu se pot prevala pentru obținerea celei de-a doua rejudecări de situația altor litiganți a căror interese nu le pot reprezenta. Le revine secunzilor îndreptățirea de a se plânge împotriva modului în care s-au tranșat cele trei puncte supuse cercetării judecătorești în fazele procesuale anterioare, după cum se va sublinia în continuare.

T. M., într-adevăr, a dobândit calitatea de pârât doar în dosarul_, ca moștenitor al antecesorului său T. V. . Dar, chiar și așa, criticii recursului de față nu i se poate da eficiență întrucât, cum bine sesizează instanța de fond, dezlegările de drept ale instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorie, în baza art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, fără a avea posibilitatea legală să cenzureze judecata instanței de control.

Este real că decizia nr. 498/R/2008 statuează că soluția casării este determinată în primul rând de încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, însă în același timp cercetează și hotărăște irevocabil inclusiv asupra excepțiilor, motiv pentru care menține sentința nr. 792/2008 din acest punct de vedere, dispoziție care se bucură de autoritate de lucru judecat, așa încât nicio instanță căreia îi revine atributul de a rejudeca parțial litigiul nu o poate înfrânge.

Referitor la fondul cauzei, prezenta instanță de recurs apreciază că prin sentință s-a hotărât în mod cu totul legal că în litigiu primește incidență art. 4 alin. 1, împrejurare, de asemenea, expres fixată de decizia de casare (de la care nu se poate deroga prin însușirea articolului 4 alin. 1^1 pentru argumentele judicios sesizate de prima instanță, corelate cu regulile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă).

Recursul este însă fondat în parte, pentru criticile aduse modului în care judecătoria a procedat la încuviințarea probelor utile judecării dosarului.

Pe de o parte, s-a conformat îndrumării de a se efectua o expertiză tehnică de specialitate (existentă la filele 1692-1760 vol. IV), dar nefondat nu a dat curs cererii pârâților de întocmire a unei noi expertize (f. 1270 vol. V), văzând că aceștia au

contestat atât concluziile lucrării inițiale (f. 1862, 1865 vol. IV), cât și pe cele cuprinse în completarea la raportul de expertiză (f. 1221-1239 vol. V, dosarul fiind greșit numerotat începând cu fila 1097) prin scriptul de la filele 1267-1269.

Obiecțiunile formulate vizau aspecte importante în cauză, legate de însuși înțelesul noțiunii de instalații hidrotehnice, folosită în art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000, cât și de modalitatea în care expertul Aruștii Dionise a încercat să asimileze elementele identificate la fața locului cu cele ale unei instalații hidrotehnice.

Instanța de fond a conchis că expertiza efectuată în cauză este lămuritoare (f.

1285), fără să trateze obiecțiunile pârâților și să le înlăture argumentat.

Complexitatea cauzei este evidentă (fapt sesizat și de decizia nr. 498/R/2008, indicând părților să depună la dosar și înscrisuri emise de instituții abilitate în domeniul gospodăririi apelor, hidrotehnic, unde să se facă referiri la natura terenului acoperit cu luciu de apă situat pe raza satului B., în litigiu), așa încât cunoașterea părerii altui expert (sau chiar a mai multor specialiști dacă două lucrări vor statua diferit) era imperios necesară.

Administrarea mai multor asemenea probe dă posibilitatea judecătorului să o aleagă pe cea corectă, hotărâtoare în cauză, în urma comparării concluziilor, demonstrând, totodată, motivat care sunt erorile sau neajunsurile celorlalte.

Procedura recursului este incompatibilă cu efectuarea expertizei de către tribunal, conform art. 305 Cod procedură civilă.

Pentru toate cele până acum subliniate, se va admite recursului, se va casa parțial sentința cu trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea fondului cauzei, păstrând celelalte dispoziții.

În noua rejudecată, instanța de trimitere va proceda la administrarea probei sau probelor mai înainte analizate, necesară pentru o legală și temeinică rezolvare a raporturilor dintre părți și va avea în vedere inclusiv mențiunea din decizia 498/R/2008 în legătură cu prezentarea de către părți a unor puncte de vedere pertinente cauzei, provenind de la instituțiile indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții T. M., B. I., B. E., T.

L., S. M. G., K. G. și S. M. , toți cu domiciliul procesual ales în municipiul B., str. S., nr. 18, județul B. -N., împotriva sentinței civile nr. 2008/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o casează în parte și trimite dosarul spre rejudecare la Judecătoria Bistrița pentru soluționarea pe fond a litigiului.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,		GREFIER,
I. C. S.	I.	- N.	C. C.	S.

Red. I.C. - _

Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond C. R.R.

← Decizia civilă nr. 623/2013. Fond funciar		Decizia civilă nr. 2236/2013. Fond funciar →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 1004/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 607/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 418/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 623/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 2236/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 474/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 614/2013. Fond funciar Decizia civilă nr. 933/2013. Fond funciar