Decizia civilă nr. 3997/2013. Rezolutiune contract
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3997/R/2013
Ședința publică din data de 16 octombrie 132013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
G. :
M. -L. T.
S S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. L., împotriva deciziei civile nr. 41/A din 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe pârâtul P. V., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul-recurent Dulany
L., și pârâtul-intimat P. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reclamantul-recurent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2839,5 lei și timbru judiciar 5 lei timbru judiciar.
Recursul este legal timbrat cu 2839,50 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. Arată că nu au existat probe în sensul că el nu ar vrea să cumpere imobilul, ba mai mult, a cumpărat materiale de construcție pe care le-a depozitat
în curtea pârâtului-intimat, iar acest lucru este o probă care arată că avea intenția de a cumpăra. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial în fazele anterioare ale procesului și contravaloarea taxelor judiciare de timbru.
Pârâtul-intimat solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, și arată că este dispus să încheie în acest moment tranzacția cu reclamantul-recurent. Nu solicită cheltuieli de judecată, întrucât întâmpinarea a redactat-o singur.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1340/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Baia Mare
a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D. L. în contradictoriu cu pârâtul P. V. având ca obiect rezoluțiune promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
În temeiul art. 19 din OUG 51/2008 a fost obligat reclamantul, D. L., de la data rămânerii irevocabile a sentinței, să restituie suma de 5878,5 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:
La data de 19 august 2008, între reclamantul D. L. și pârâtul P. V. s-a încheiat actul juridic denumit de părți "Promisiune bilaterală de vânzare- cumpărare";. Obiectul acestei convenții l-a constituit asumarea obligației de către promitentul vânzător P. V. ca în schimbul sumei de 50.000 euro să
înstrăineze promitentului cumpărător D. L. dreptul de proprietate asupra apartamentului compus dintr-o cameră și dependințe în suprafață de 37,81 mp și cota de 160/694 teren în indiviziune situat în B. M. str. S. B. nr. 59 ap. 3.
Corelativ obligației de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, promitentul cumpărător s-a obligat să cumpere imobilul și să încheie contractul în formă autentică cel mai târziu la data de_ .
Potrivit mențiunilor contractuale la data încheierii promisiunii a fost achitată suma de 7000 euro cu titlu de arvună.
Contractul a fost depus în copie la fila 4-5 din dosar fond.
Reclamantul a solicitat rezoluțiunea promisiunii sinalagmatice de vânzare- cumpărare, arătând că a solicitat în mai multe rânduri pârâtului să se prezinte la notar pentru a încheia contractul în formă autentică.
În acest sens la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă, iar susținerea reclamantului nu a fost probată nici prin alte mijloace de probă. Dimpotrivă, pârâtul a depus la dosarul cauzei Ordonanța din data de 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în cuprinsul căreia se reține că reclamantul s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita restituirea sumei de bani achitată cu titlu de arvună, ocazie cu care între reclamant și pârât a avut loc o altercație pârâtul suferind leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Instanța a reținut faptul că reclamantul nu s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita să se prezinte la notar ci pentru a-i solicita restituirea sumei achitate cu titlu de arvună.
Potrivit art. 1020-1021 C.civ., condiția rezolutorie se prezumă a fi inserată în contractele sinalagmatice. Rezoluțiunea contractului urmează însă a fi dispusă
în condițiile în care pârâtul nu-și execută în mod culpabil obligațiile asumate prin actul a cărei rezoluțiune se solicită.
Pârâtul a arătat că este de acord cu încheierea contractului, însă cel care nu mai dorește încheierea acestuia este chiar reclamantul. Din acest punct de vedere instanța a constatat că pârâtul nu are nici o culpă în neexecutarea convenției încheiate cu reclamantul, astfel că cererea acestuia a fost respinsă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a reclamantului, instanța l-a obligat pe acesta să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin înscrisurile depuse la dosar.
Reclamantul a beneficiat de acordarea ajutorului public judiciar în prezenta cauză. Potrivit art. 19 alin. 2 din OUG 51/2008, "instanța poate dispune însă, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv.";
În prezenta cauză reclamantul nu a solicitat administrarea altor probe decât proba cu înscrisuri, fiind depus la dosarul înscrisul constatator al convenției a cărei rezoluțiune se solicită.
Din acest punct de vedere s-a considerat că prezenta acțiune a fost exercitată în mod abuziv, în condițiile în care nu s-a făcut dovada celor susținute în cererea de chemare în judecată. Mai mult decât atât potrivit stării de fapt
reținute de instanță, reclamantul s-a deplasat la domiciliul pârâtului solicitându- i restituirea sumei de bani achitate cu titlu de arvună, deoarece s-a răzgândit în privința perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Având în vedere și textul legal menționat mai sus, reclamantul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumelor acordate cu titlu de ajutor public judiciar.
Prin decizia civilă nr. 41/ din_ a T. ului Maramureș,
s-a admis în parte apelul declarat de către reclamantul D. L., împotriva sentinței civile nr. 1340/_ a Judecătoriei B. M., care a fost schimbată în parte în sensul că s-a înlăturat din sentință dispoziția privind restituirea sumei de 5878,5 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 1340/_ .
A fost obligat apelantul la plata către intimatul P. V., a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Atât în fața primei instanțe cât și în apel, apelantul a fost asistat respectiv reprezentat prin avocat. Apelantul nu a propus probe.
Prin cererea de apel, apelantul a criticat sentința atacată apreciind că prima instanță nu a avut rol activ și nu a administrat probe în dovedirea susținerilor apelantului-reclamant însă nu specifică în cererea de apel care sunt acele probe considerate pertinente, concludente și utile pe care prima instanță nu le-a administrat.
Prin cererea de apel, formulată prin avocat apelantul reclamant, deși este asistat de avocat, nu a propus niciun fel de probe nici în apel.
Instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă.
Apelantul nu a arătat în cererea de apel, formulată și motivată prin avocat mijloacele de apărare și dovezile de care înțelege să se folosească în susținerea apelului. De asemenea, nici cu prilejul dezbaterilor, reprezentantul apelantului, avocat nu a propus probe în apel.
Potrivit art. 129 pct. 5 indice 1 Cod procedură civilă, părțile nu pot invoca
în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le- au propus și administrat în condițiile legii.
Reclamantul a solicitat rezoluțiunea promisiunii sinalagmatice de vânzare- cumpărare, arătând că a solicitat în mai multe rânduri pârâtului să se prezinte la notar pentru a încheia contractul în formă autentică.
În acest sens la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă, iar susținerea reclamantului nu a fost probată nici prin alte mijloace de probă. Dimpotrivă, pârâtul a depus la dosarul cauzei Ordonanța din data de 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în cuprinsul căreia se reține că reclamantul s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita restituirea sumei de bani achitată cu titlu de arvună, ocazie cu care între reclamant și pârât a avut loc o altercație pârâtul suferind leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Instanța a reținut faptul că reclamantul nu s-a prezentat la domiciliul pârâtului pentru a-i solicita să se prezinte la notar ci pentru a-i solicita restituirea sumei achitate cu titlu de arvună.
Potrivit art. 1020-1021 C.civ., condiția rezolutorie se prezumă a fi inserată în contractele sinalagmatice. Rezoluțiunea contractului a fost dispusă în condițiile în care pârâtul nu-și execută în mod culpabil obligațiile asumate prin actul a cărei rezoluțiune se solicită.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a dovedit culpa pârâtului în neexecutarea convenției încheiate cu reclamantului, cererea de chemare în judecată fiind în mod corect respinsă.
În ceea ce privește critica din motivele de apel, vizând dispoziția de restituire a ajutorului public acordat la fondul cauzei, tribunalul a apreciat această critică întemeiată.
Art. 19 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 prevede că instanța poate dispune, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiar de ajutor public judiciar la restituirea în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului, a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărârea judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv.
Prima instanță a dat o interpretare excesivă acestui text de lege, în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. 109 alin. 1 Cod procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane, trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată nu conduce în mod automat la concluzia că reclamantul a avut un comportament nediligent sau că acțiunea a fost exercitată abuziv. O interpretare de această manieră încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul la justiție.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis în parte apelul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel către intimatul P. V. .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul,
solicitând casarea pentru următoarele motive, apreciate de recurent ca fiind de nelegalitate:
Instanța de fond nu a stabilit pe fond, cu claritate, obiectul și cauza cererii, respectiv temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.
Instanța nu a manifestat rol activ în judecarea cauzei, nu a cercetat fondul cauzei, consecința fiind aceea că nu a dat o soluție corectă.
Din considerentele sentinței rezultă că hotărârea este contradictorie, nu este motivată și nu rezultă clar motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului pentru a pronunța soluția respectivă.
În esență, hotărârea atacată s-a dat cu nerespectarea prevederilor legale și cu aplicarea incorectă a legii.
Prin întâmpinarea formulată (f. 13), intimatul P. V. a solicitat respingerea recursului, arătând că motivele nu sunt întemeiate, instanțele de fond stabilind cu claritate obiectul și cauza cererii, temeiul de drept al acesteia, au cercetat fondul cauzei și au dat o soluție corectă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin recursul declarat de reclamant, acesta a invocat că decizia pronunțată în apel s-a dat cu nerespectarea prevederilor legale și cu aplicarea incorectă a legii, fără a arăta în mod explicit care dispoziții legale au fost încălcate, respectiv care au fost aplicate incorect de către instanța de apel.
Această critică se încadrează în motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., însă în lipsa dezvoltării sale, cu arătarea explicită a dispozițiilor legale încălcate sau aplicate incorect, analiza deciziei pronunțate în apel din această perspectivă este dificilă.
Verificând acest motiv prin analizarea dispozițiilor legale reținute de către instanța de apel, curtea constată că nu este fondat.
Astfel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare atât a prevederilor de drept procedural, cât și a celor de drept material, respectiv a dispozițiilor art.
292 alin. 1, 129 pct. 51Cod proc.civ., în condițiile în care așa cum reiese din recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1340/_ 1 a Judecătoriei B. M.
, recalificat ca apel, reclamantul nu a formulat cereri în probațiune.
Corect a fost aplicat și art. 1020 - 1021 C. civil, cu ocazia soluționării fondului apelului, reținându-se că din ansamblul probelor administrate în fața primei instanțe (singurele susceptibile de a fi luate în considerare, în absența complinirii probațiunii în apel), a reieșit cu evidență că reclamantului îi revine culpa neexecutării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, el fiind cel care nu mai vrea perfectarea contractului de vânzare- cumpărare, anterior promovării acțiunii solicitându-i imperativ pârâtului restituirea sumei de bani achitată cu titlu de arvună, în condițiile în care pârâtul dorește perfectarea contractului.
Prin urmare, motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. nu este fondat.
Celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant: lipsa rolului activ în judecarea cauzei, necercetarea fondului cauzei, contradictorialitatea motivării și lipsa motivelor de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului sunt total nefondate, întrucât:
În căile de atac părțile nu pot invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, această dispoziție legală - art. 129 alin. 51Cod proc.civ. - fiind introdusă prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Din conținutul considerentelor deciziei pronunțate în apel reiese cu evidență faptul că fondul cauzei a fost cercetat prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe, motivarea nu conține elemente contradictorii și hotărârea este fundamentată atât pe motive de fapt, cu arătarea stării de fapt, cât și pe motive de drept, cu arătarea temeiurilor juridice care au fundamentat soluția instanței de apel.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul D. L. împotriva deciziei civile nr. 41/A din_ a T. ului Maramureș pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
G.
M. L. -T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
J. . apel: A.S. T., D. Ț.
← Sentința civilă nr. 269/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 234/2013. Rezolutiune contract → |
---|