Decizia civilă nr. 4/2013. Prestație tabulară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ nr. 4/R/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător JUDECĂTOR: M. L. B.
JUDECĂTOR: G. C. F., președinte de secție
GREFIER: N. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. B. prin primar împotriva sentinței civile nr. 5391/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de_ la dosar s-a depus, prin fax, întâmpinare din partea reclamantei-intimate P. Ana, într-un singur exemplar.
La data de_ la dosar s-a depus, prin fax, o cerere din partea avocatului B.
L. R., mandatarul reclamantei-intimate, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și învederează faptul că la această dată nu se poate prezenta în instanță fiind plecat la Judecătoria Huedin. Totodată prin cerere arată că nu solicită amânarea pronunțării deciziei în vederea depunerii de concluzii scrise solicitând a se avea în vedere susținerile din întâmpinare.
Constatând că nu se formulează cereri, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă tribunalul declară închisă faza dezbaterilor și dispune judecarea recursului.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 5391/2012 pronunțată la data de 15 mai 2012 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanta
P. Ana în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin primar și pe cale de consecință s-a constatat existența unui drept de folosință pe durata existenței construcțiilor aparținând reclamantei asupra cotei de 100/755 părți din suprafața de 755 m2teren categoria de folosință curți construcții situat în intravilanul municipiului B.
; s-a dispus înscrierea în cartea funciară 924/III B., nr. top. 2101/1/1/III, a dreptului de proprietate aparținând reclamantei asupra apartamentului nr. III, corp A, compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, precum și asupra cotei de 1/3 părți din bunurile proprietate comună indiviză cu apartamentele nr. IV și V, conform tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză; s-a dispus înscrierea în evidențele cadastrale, la nr. cad. 15314, nr. top. 2101/1/1, a dreptului de folosință pe durata existenței construcțiilor aparținând reclamantei asupra cotei de 100/755 părți din suprafața de 755 m2teren categoria de folosință curți construcții, teren ce este proprietate a S. ui român în cotă de 656/755 părți și a numitei Dobre L. în cotă de 99/755 părți, situat în intravilanul municipiului B., potrivit tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 282/_ încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și partaj, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 3060/2008 pronunțată în dosarul_, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în municipiul B., bulevardul I., nr. 12, județul B. -Năsăud, compus din 2 camere, bucătărie, cămară, baie și magazie.
În ceea ce privește terenul pe care este situat apartamentul menționat, instanța remarcă faptul că se află în proprietatea statului, aspect necontestat de reclamantă.
Însă, atâta vreme cât vânzător al imobilului construcție este chiar subiectul de drept ce are și proprietatea terenului, instanța a apreciat că acest subiect de drept (S.
R. ) a acceptat ca reclamanta să aibă folosința terenului de sub construcție, tocmai pentru a-și putea exercita în condiții corespunzătoare dreptul de proprietate asupra apartamentului a cărui proprietate a dobândit-o de la proprietarul terenului.
Sunt reale susținerile pârâtului în sensul că la contractele încheiate în baza Legii nr. 112/1995, terenul se dobândește de către cumpărătorul apartamentului numai prin încheierea unui act de vânzare-cumpărare care să aibă ca obiect terenul aferent construcției, însă, în speță, reclamanta nu dorește dobândirea dreptului de proprietate.
În acest context, spre a se evita situația ca un terț ce ar dobândi proprietatea terenului (n.red. printr-o cerere de restituire a proprietății sau pe orice altă cale de drept comun) să solicite ridicarea construcțiilor reclamantei, instanța a apreciat că se impune recunoașterea unui drept de folosință al acesteia asupra terenului pe care este situat apartamentul său, cu atât mai mult cu cât în fapt folosința terenului aparține reclamantei, situație cunoscută și acceptată de autoritatea locală.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că imobilul se identifică în cartea funciară 924/III B., nr. top. 2101/1/1/III, dreptul de proprietate aparținând reclamantei purtând asupra apartamentului nr. III, corp A, compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, precum și asupra cotei de 1/3 părți din bunurile proprietate comună indiviză cu apartamentele nr. IV și V, conform tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză. Prin urmare, situația juridică actuală a imobilului aflat în litigiu, așa cum rezultă și din aspectele arătate anterior de instanță, arată că proprietatea asupra acestuia aparține în prezent reclamantei, aceasta având și folosința terenului afectat de construcția proprietatea sa, situație ce nu corespunde însă cu cea înscrisă în evidențele cadastrale referitoare la aceste terenuri.
Prin urmare, potrivit prevederilor art. 27, și respectiv cele ale art. 33 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța a admis acestt ultim capăt de cerere ca întemeiat.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 și art. 33 din Legea nr. 7/1996, republicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul
solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că argumentul instanței de fond în adoptarea soluției pronunțate s-a întemeiat pe necesitatea evitării situației ca un terț ce ar dobândi proprietatea terenului (prin cerere de restituire sau pe orice cale de drept comun) să solicite ridicarea construcțiilor reclamantei.
Această motivare este neîntemeiată legal, întrucât reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 282/1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, iar potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, fostul proprietar al unui astfel de imobil are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcție.
Așadar, contrar celor reținute de către prima instanță, în niciun caz nu există pentru reclamantă pericolul de a fi obligată să ridice construcția - apartament de pe terenul în litigiu. Mai mult, se știe că termenul pentru formularea unei cereri de retrocedare a unui astfel de imobil a expirat cu mulți ani în urmă (14 februarie 2002).
Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 282/1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost înstrăinat un imobil apartament, însă nu a fost transmisă și vreo sarcină asupra terenului înscris în C.F. 924 B., iar prin vreun alt act nu a fost instituit un drept de folosință.
Dobândirea unei drept real cum este cel de folosință, asupra unui imobil teren, nu poate avea loc decât printr-un act juridic sau fapt juridic în sens restrâns și nu reprezintă o consecință a deținerii unui drept de proprietate asupra unui apartament.
Prin urmare, atât timp cât legea a reglementat situația juridică a terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu se poate susține că
un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra acestora se instituie implicit urmare a înstrăinării construcției.
În prezent, reclamanta are posibilitatea de a dobândi prin cumpărare cota de teren aferentă apartamentului său, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare autentic, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Mai mult, în prezent nu există niciun temei legal pentru a se dispune acordarea unui drept de folosință pe durata existenței construcției și în plus, cu titlu gratuit. Această noțiune a existat în trecut, motiv pentru care există referiri în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, însă respectivele prevederi se refereau la cu totul alte situații.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 9 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, art. 37 din H.G.R. nr. 20/1996, republicată.
Recursul a fost legat timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 5, 6).
Intimata, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 15) s-a opus admiterii recursului cu motivarea că dreptul de superficie al reclamantei este reglementat de art. 693-702 NCC, pe considerentul că dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Sentința are efect constitutiv de drepturi, dreptul de superficie luând naștere prin pronunțarea sentinței atacate. Prin sentință s-au consfințit efectele unei situații juridice născute în anul 1997 când s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare a apartamentului, situație care s-a prelungit în timp până în prezent.
Printre efectele create în anul 1997 a fost și existența unui drept de a avea o construcție pe un teren aflat în proprietatea altei persoane decât proprietarul construcției.
Dispozițiile art. 693 alin. 3 NCC validează opiniile practicii judiciare și cele jurisprudențiale, prin acestea instituindu-se o prezumție de existență a dreptului de superficie, justificat de faptul că obligatoriu un drept de proprietate asupra construcției presupune și un drept de folosință asupra terenului.
În lipsa dreptului de folosință proprietarul nu se poate bucura de dreptul său, acesta fiind nevoit fie să-și mute construcția, fie să achiziționeze terenul la prețul impus de proprietar.
Prin înscrierea dreptului de superficie nu se încalcă dreptul de proprietate a recurentului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 693-702 NCC, art. 5 alin. 2 din Legea nr.
71/2011.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele
, tribunalul reține că recursul declarat este fondat pentru argumentele care urmează a fi relevate.
Dreptul de superficie, ca drept real imobiliar, se dobândește prin titlu, prin uzucapiune, prin legat sau prin lege.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat pe terenul în litigiu dreptul de superficie putea fi constituit prin orice act juridic, inclusiv prin act sub semnătură privată și chiar prin convenție verbală.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 convenția de constituire a dreptului de superficie trebuia încheiată în formă autentică, această condiție fiind una cerută ad validitatem.
La dosar nu există vreo dovadă a constituirii dreptului de superficie prin act juridic scris sau prin convenție verbală.
De altfel, prin întâmpinarea depusă în recurs intimata susține dobândirea dreptului de superficie prin sentința atacată în prezentul cadru procesual și nicidecum prin unul din modurile de dobândire mai sus enunțate.
Nici prin acțiunea introductivă nu se invocă un anumit mod de dobândire a superficiei, ci reclamanta intimată pretinde acest drept în temeiul simplului fapt că a cumpărat apartamentul aflat pe terenul în discuție.
În aceste condiții, în care nu se dovedește existența unei convenții, proprietarul construcției nu poate dobândi un drept real de superficie.
În niciun caz un asemenea drept real nu poate lua naștere dintr-o situație de fapt, aparența de drept neintrând în categoria actelor și faptelor juridice prin care se poate dobândi dreptul de proprietate, aspect reținut de instanța europeană a drepturilor
omului în cauza Bock și Palade împotriva R. iei, Hotărârea din 15 februarie 2007, care a constatat că recunoașterea dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Așa cum a statuat și instanța supremă prin decizia nr. 386/1 februarie 2012, dreptul de superficie nu poate fi constituit pe baza unei acțiuni în constatare.
Nu poate fi reținută teza intimatei, invocată în recurs, în sensul dobândirii dreptului de superficie prin pronunțarea hotărârii atacate, întrucât soluția dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească a fost cenzurată de Curtea europeană prin hotărârea din 2007 mai sus amintită.
Caracterul constitutiv al hotărârii judecătorești, invocat în recurs, nu ia naștere decât odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii, ceea ce nu este cazul în speță.
Este greșită susținerea intimatei cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor noului cod civil referitoare la dreptul de superficie.
Art. 68 din Legea nr. 71/2011 prevede expres că dispozițiile art. 693 - 702 din Codul civil nu se aplică
drepturilor de superficie constituite înaintea intrării în vigoare a Codului civil.
Or, chiar prin acțiunea introductivă promovată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil reclamanta afirmă existența dreptului de folosință, astfel încât în speță este vorba de pretinderea unui drept născut anterior datei de 1 octombrie 2011 când devin incidente dispozițiile noului Cod civil privitoare la dreptul de superficie.
Dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 nu pot fi reținute nu numai pentru faptul că în speță nu suntem în prezența unui efect viitor al unei situații juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil (atât timp cât, pe de o parte, la momentul promovării acțiunii reclamanta invocă faptul că are dreptul de folosință, iar pe de altă parte, așa cum s-a relevat mai sus dreptul de superficie nu poate fi dobândit prin hotărâre judecătorească, care în cauză cât timp nu este irevocabilă nu poate avea caracter constitutiv de drepturi), ci pentru faptul că art. 68 din Legea nr. 71/2011 constituie o normă specială, derogatorie de la principiul aplicării legii noi consacrat de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011.
Faptul că recurentul a înstrăinat intimatei imobilul apartament amplasat pe terenul în litigiu nu atrage implicit dobândirea de către proprietarul construcției a dreptului de superficie, cât timp un asemenea drept nu s-a dobândit prin unul din modurile permise și anume convenție, legat, uzucapiune, lege.
Simpla temere a instanței, nesusținută de vreo dovadă, că terenul ar putea fi dobândit de un terț nu poate justifica recunoașterea dreptului de superficie. Aceasta în condițiile în care reclamanta intimată are posibilitatea de a încheia cu proprietarul terenului o convenție de constituire a dreptului de superficie (gratuită sau cu plată) sau poate solicita dobândirea dreptului de proprietate în condițiile art. 9 din HG nr. 11/1997.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei întemeiată pe imposibilitatea proprietarului construcției de a se bucura de dreptul său în lipsa unui drept de folosință asupra terenului, în condițiile în care la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare reclamanta intimată a cunoscut soarta juridică a terenului, faptul că dobândește în proprietate numai construcția, că terenul poate fi dobândit conform mențiunilor de contractul de vânzare-cumpărare, că nu există vreo convenție în privința dreptului real de superficie. Cunoscând acestea reclamanta intimată a acceptat încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra construcției (art. 10 din contractul de vânzare- cumpărare).
Fiind proprietar asupra construcției, proprietate dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 282/1997 (f. 61 dosar fond), care are valoare de înscris autentic potrivit art. 12 din contract, reclamanta intimată poate exercita toate atributele dreptului său de proprietate asupra construcției (posesia, folosința, dispoziția) fără a putea fi stingherită de vreun terț în exercițiul dreptului său.
În baza acestor considerente, constatând că reclamanta urmărește de fapt obținerea unui titlu pe cale judecătorească cu privire la dreptul de superficie pretins, dar posibilitatea dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească nu este reglementată de legislația națională, fiind cenzurată și de C.E.D.O., reținând că reclamanta nu a dovedit dobândirea dreptului de superficie pretins prin unul din modurile legale de dobândire, tribunalul făcând aplicarea art. 312 C.proc.civ., va admite
recursul declarat, va modifica în tot hotărârea atacată și în consecință va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă.
În temeiul art. 274 C.proc.civ, reținând culpa procesuală a intimatei, tribunalul o va obliga să plătească recurentului suma de 29,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru în cuantum de 29,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, taxe justificate la filele 5, 6.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M. B., prin primar, cu sediul în B.
, Piața C. nr. 6, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 5391/2012 pronunțată la data de 15 mai 2012 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, modifică în tot hotărârea atacată și în consecință,
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta P. Ana, cu domiciliul procesual ales în B., str. A. O. nr. 10A, județul B. -Năsăud la cabinetul av. B. L. R., citată și în B., b-dul I. nr. 12, județul B. - Năsăud împotriva pârâtului M. B., prin primar, cu sediul în B., Piața C. nr. 6, județul B. -Năsăud.
Obligă pe intimata P. Ana să plătească recurentului M. B. suma de 29,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
R. | -I. B. M. | L. | B. | G. | C. F. | N. | G. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
judec. fond O. C. V.
| ← Decizia civilă nr. 359/2013. Poprire asiguratorie | Decizia civilă nr. 638/2013. Prestație tabulară → |
|---|
