Decizia civilă nr. 4022/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4022/R/2013
Ședința publică din 17 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții G.
I. ȘI G. M. împotriva deciziei civile nr. 4993 din 29 noiembrie 2012, din dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, P. C. B. și P.
C. P. .
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta revizuienților G. I. și G. M., avocat Doina Gherman, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea pune în discuția reprezentantei revizuienților să precizeze exact ce hotărâre vizează cererea de revizuire, care sunt motivele de revizuire raportat la aceste hotărâri, admisibilitatea acestora, raportat la faptul că unele sunt pronunțate în recurs care nu evocă. De asemenea, pune în vedere reprezentantei revizuienților să indice atunci când pune concluzii asupra cererii de revizuire unde anume sunt invocate motivele respective în cererea de revizuire redactată în scris.
Reprezentanta arată că, atât prezenta cerere de revizuire, cât și o altă cale extraordinară de atac, contestația în anulare, obiect al altui dosar, au fost redactate și motivate de un avocat din Baroul Constituțional, și nu de către parte.
Arată că decizia civilă nr. 4993/R/2012 a Curții de Apel Cluj face obiectul revizuirii. În cererea de revizuire se face trimitere și la hotărârea pronunțată în contestația în anulare, dar nu a susținut acest aspect, întrucât nu este o hotărâre pronunțată în recurs care să evoce fondul, s-a referit doar la decizia civilă nr. 4993/R/2012 a Curții de Apel Cluj, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. 1, pct. 1, 2, 7 și 8.
Motivul de revizuire privind imposibilitatea de a ajunge la instanță și de a comunica această împrejurare instanței, art. 322 pct. 8 Cod proc.civ., este îndeplinit, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, întrucât este imobilizată la pat, renunțând la a fi prezentă în sală.
Curtea, pune în vedere reprezentantei revizuienților să pună concluzii și cu privire la excepția tardivității.
Reprezentanta revizuienților arată că este adevărat că, pe textul de revizuire, se menționează că termenul curge de la data pronunțării hotărârii, dar tocmai acesta a fost argumentul pentru admisibilitatea motivului de revizuire, față de faptul că este vorba despre o persoană care este imobilizată la pat și nu este în măsură să se reprezinte și să-și susțină interesele, nu are avocat.
În ce privește punctul 1 și 2, este vorba de faptul că hotărârea cuprinde dispoziții potrivnice, s-a anulat un recurs și, prin urmare, pentru partea pe care recursul a fost anulat, a rămas valabilă hotărârea din apel și nu ar fi putut să opereze în acest mod dispozițiile instanței în sensul că în admițând recursul în totalitate s-a respins acțiunea, hotărârea din apel a rămas definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește pct. 2, s-a casat cu trimitere hotărârea din apel tocmai pentru că la fond nu s-a pronunțat instanța cu privire la despăgubiri.
Instanța de recurs s-a pronunțat și asupra acestor aspecte deși nu s-a cerut, prin urmare și pct. 2 este îndeplinit.
Raportat la pct. 1 și 2, în ceea ce privește termenul de declarare a căii de atac, arată că înțelege să invoce situația specială a unei persoane în imposibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
Cu privire la pct. 7, arată că acesta este invocat în cuprinsul cererii de revizuire și nu poate renunța la acesta, dar nici nu îl poate susține, în realitate fiind vorba de hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași proces.
Cu privire la excepția inadmisibilității, arată că decizia din recurs evocă fondul, întrucât adăugă la motivarea primei instanțe.
C U R T E A
I. Decizia obiect al revizuirii
Prin decizia civilă nr. 4993 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr._ , a fost admis recursul declarat de pârâtul Primarul comunei B. împotriva deciziei civile nr. 190/_ a Tribunalului Maramureș, ce a fost modificată în întregime în sensul respingerii apelului declarat de reclamanții G. I. și M. împotriva sentinței civile nr. 750/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost menținută, fiind anulat ca netimbrat recursul declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Considerente
Prin decizia civilă nr. 190/A/05 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, a fost admis apelul declarat de apelanții
G. I. și G. M. împotriva sentinței civile nr. 750 din data de 15 martie 2011, pronunțată Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, care a fost desființată în parte în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea autorităților competente la plata de despăgubiri și s-a trimis cauza spre rejudecarea acestui petit primei instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus la data de_, astfel cum aceasta a fost precizată la_, reclamanții G. I. și G.
M. i-au chemat în judecată pe pârâții P. C. B. prin Consiliul Local, P. C. P. prin Consiliul Local și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că terenul în suprafață de 24.784 mp, înscris in C.F. nr. 360 P., nr. topo. 2792/6, proprietatea reclamanților, a fost preluat de către stat fără existența unui titlu valabil si fără acordarea unei juste si prealabile despăgubiri; să oblige autoritățile competente la plata către reclamanți a unor despăgubiri corespunzătoare suprafeței de teren preluate in raport cu valoarea de circulație a acestuia, sub sancțiunea achitării de daune cominatorii de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere până la plata integrală a sumei.
Prin sentința civilă nr. 117/18 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul civil nr. 1909/2005, a fost admisă acțiunea reclamantului Comuna B. prin Primar, împotriva pârâților G.
I., G. M. și S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 775 CF/8 aprilie 1999, prin care pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în CF 3932 P. asupra imobilului cu nr. top. 2792/6.
S-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate al pârâților de rândul I și II și înscrierea în CF a dreptului de proprietate al C. B. asupra imobilului din CF 3932 P. nr. topo. 2792/6.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea de CF nr. 5/1987, terenul din CF 360, nr. top. 2792/6, în suprafață de 24784 mp, proprietatea C. P., a fost trecut în administrarea operativă directă a C. B. .
Prin sentința civilă nr. 2670/1992, Judecătoria Vișeu de Sus a admis plângerea apelanților G. I. și G. M. pentru reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. top. 2792/6. Ulterior, în baza acestei hotărâri și a sentinței civile nr. 502/1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea acestora.
Cei doi apelanți nu au fost puși în posesie și nu li s-a eliberat niciodată titlu de proprietate asupra terenului, iar acțiunea în justiție promovată de aceștia având ca scop obținerea titlului a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 479/1995 a Tribunalului Maramureș, cu motivarea că, potrivit procesului verbal de executare nr. 2/1994, pe terenul în litigiu se află construite 15 case, un dispensar uman, teren de fotbal, ultimele obiective fiind de interes public, aparținând Satului Crasna, Comuna B., anexa 17 a H.G. nr. 934/2002.
Reținând ca fiind incidente prevederile art. 36 pct. 3-4 din Legea nr. 7/1996, respectiv art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 și prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, raportat la prevederile titlului XII din Legea nr. 69/2000 și art. 121 din Legea nr. 215/2001, instanța a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate al apelanților și intabularea dreptului de proprietate publică al C. B. .
Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 190/9 iunie 2006, a respins cu majoritate de voturi ca nefondat apelul declarat de apelanții G.
și M. contra sentinței primei instanțe, menținând-o ca legală și temeinică.
S-a reținut în considerentele deciziei că terenul de 2 ha 4784 mp de la locul numit "Dealul Morii";, înscris în CF 360 P., cu nr. cadastral 2792/6, a format proprietatea Composesoratului P., conform încheierii nr. 3432/1806 CF. Acest teren a fost și este situat în satul Crasna Vișeului, aparținând administrativ de comuna B., jud. Maramureș.
Ulterior anului 1945, conform legislației și practicii de atunci, acest teren a fost preluat de S. Român și a devenit proprietate publică, fără a fi necesară înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în sensul prevederilor art. 16 și art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Că este așa rezultă din faptul că S. Român, prin organele sale, a dispus în timp de acest teren, chiar dacă el a fost înscris în favoarea Composesoratului P. .
Astfel, în baza deciziei nr. 749 din 24 noiembrie 1986 a fostului Consiliu Popular al Județului Maramureș s-a renotat nr. top. 2792/6 în suprafață de 24.784 mp în favoarea proprietarilor de până acum, deci a Composesoratului P. .
Apoi, în baza prevederilor Decretului nr. 409/1955, terenul aferent acestui număr topografic a fost transmis în administrarea directă a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B. .
Ulterior, acest organ, în baza prevederilor Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 4/1973, prin decizii, a atribuit în folosință pe durata existenței construcției, din terenul proprietatea statului, câte 250 mp, lui Bumbar V.
, Turciniuc V., Bilaniuc G. și Firoiu Stelian, precum și a altor persoane neidentificate.
Urmare a acestor acte de dispoziție, a rezultat fără echivoc că, în perioada colectivizării, acest teren nu a avut calitatea de proprietate cooperatistă, ci de teren proprietate de stat.
Intimata a și depus la dosar copia Hotărârii nr. 11/6 august 2001 prin care Consiliul local B. a aprobat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al C. B. . În anexa 1 a hotărârii, la pct. 10-15 a fost cuprins și terenul de 24.784 mp, cu nr. top. 2792/6 din CF 3932 P., fost nr. 360, pe care sunt situate două locuințe, două terenuri de sport, dispensarul, parcare și o parte a drumului comunal DC 7 P. -Crasna.
Acest inventar a fost aprobat în baza Legii nr. 213/1998 prin H.G. nr. 934 din 9 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 și 665 bis/2002 anexa 17 pentru atestarea domeniului public al comunei B., jud. Maramureș, aptă să producă efecte juridice de sine stătătoare.
Cum Hotărârea de Guvern și celelalte acte administrative prealabile nu au fost atacate de către apelanți pe calea contenciosului administrativ, față de forța probantă a actelor, Tribunalul Maramureș a apreciat legală hotărârea primei instanțe.
S-a mai reținut în considerentele opiniei majoritare a instanței că niciuna din criticile aduse sentinței nu sunt întemeiate, deoarece apelanții nu au un titlu valid eliberat conform prevederilor imperative ale Legii fondului funciar și nu pot opune vreun alt act care să infirme dreptul de proprietate al C. B. . Se mai arată că asupra acestui teren antecesorul lor nu a avut niciun drept, dreptul antecesorului purtând asupra unui alt număr topografic.
Prima instanță a admis acțiunea în baza art. 34 pct. 3 din Decretul- Lege nr. 115/1938, întrucât nu erau întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris pe numele apelanților, pentru a putea fi opus dreptului S. ui Român, cât timp acesta nu a renunțat la dreptul său în condițiile legii.
Prin decizia civilă nr. 2333/R/2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâții G. I. și G. M. împotriva deciziei civile nr. 190/A din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 1806/2006.
În considerentele deciziei, Curtea de Apel Cluj a reținut că acțiunea în rectificare promovată de reclamanți nu se îndreaptă împotriva hotărârii judecătorești în temeiul căreia s-a făcut intabularea și nu încalcă principiile autorității de lucru judecat a sentințelor invocate în recurs, ci împotriva înscrierii, mai exact a viciilor încheierii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al recurenților cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 în lipsa titlului menționat de actul judecătoresc al înscrierii.
În concret, dacă înscrierea dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară urma a se face cu titlu de reconstituire a dreptului, în condițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 18/1991, atunci era obligatorie prezentarea originalului titlului.
Singură, sentința instanței de intabulare a dreptului în cartea funciară cu titlu de reconstituire în baza Legii speciale nu era aptă de intabulare,
deoarece în aplicarea prevederilor Legii fondului funciar instanțele nu pot emite ele însele titluri, nu se pot substitui comisiilor de fond funciar, iar hotărârea judecătorească în această materie specială nu ține loc de titlu.
În concluzie, dacă hotărârea judecătoriei nu indică titlul de proprietate în baza căruia se va face intabularea, atunci acesta trebuia prezentat separat, alăturat sentinței, împreună cu documentația cadastrală de intabulare.
Lipsa dovedită a titlului de proprietate, emis în baza Legii nr. 18/1991, corespunde noțiunii de neîntrunire a condițiilor de existență a dreptului, așa cum corect s-a confirmat în decizia majoritară a tribunalului, situație în care acțiunea în rectificare de C.F. și anulare a încheierii C.F. nr. 775/8 aprilie 1999 este legală.
Sentința civilă nr. 502/31 martie 1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus nu este opozabilă reclamantei - Comuna B., al cărei drept era înscris în cartea funciară 360 P. sub B 207, ci C. P. .
În această situație sentința irevocabilă invocată de recurenți nu putea să țină loc de acord de voință cerut nici în vederea radierii din CF a dreptului
C. B. și nici pentru transferul dreptului la recurenți.
Încheierea de carte funciară, nerespectând dispozițiile privind procedura de înscriere în C.F. a drepturilor reale și lezând drepturile unuia dintre proprietarii tabulari căruia hotărârea nu i s-a comunicat și pe care nu a avut posibilitatea de a o ataca, nu poate crea titularului dreptului și nici chiar pentru un terț o situație de neclintit.
Raportat la hotărârile judecătorești menționate, tribunalul a apreciat că în mod corect a respins prima instanță capătul de cerere privind constatarea preluării suprafeței de teren de 24.784 mp, de către stat, fără existența unui titlu valabil.
În ceea ce privește daunele cominatorii, tribunalul a reținut că acestea nu pot fi acordate, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Nu mai puțin însă, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,
"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.";
Tribunalul a apreciat că reclamanții aveau un "bun";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Astfel, prin sentința civilă nr. 502 din data de 31 martie 1999, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 657/1999, rămasă definitivă prin neapelare, s-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna P., înscris în C.F. nr. 360, nr. topo. 2792/6, în suprafață de 24.784 mp.
Dreptul de proprietate al reclamanților, astfel recunoscut, nu era revocabil.
Pentru a se stabili dacă a existat o privare de bunuri în sensul celei de-a doua norme a art. 1 din Protocolul 1 trebuia să se examineze nu doar dacă a existat o lipsire de proprietate sau o expropriere formală, ci, dincolo de aparențe, să se analizeze circumstanțele faptelor.
Hotărârea judecătoriei prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților și s-a dispus înscrierea acestuia în cartea funciară devenise definitivă și irevocabilă.
Imposibilitatea reclamanților de a obține executarea acestei sentințe a constituit o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor.
Hotărârile pronunțate ulterior i-au lipsit pe reclamanți de toate efectele sentinței definitive pronunțate în favoarea lor, constatându-se că statul a făcut dovada dreptului său de proprietate.
O lipsire de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și a avut un temei legal. În plus, orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate.
Astfel, s-a impus a fi menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă.
Reclamanții au fost lipsiți de bunul lor fără să fi încasat vreo despăgubire care să reflecte valoarea reală a acestuia, iar eforturile depuse pentru a-și recupera proprietatea au fost până în prezent zadarnice.
În aceste condiții, admițând că ingerința statului era prevăzută de lege și a servit unei cauze de interes public, lipsa totală a despăgubirilor le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, reținând că prima instanță nu a soluționat pe fond capătul de cerere privind obligarea autorităților competente la plata de despăgubiri, apreciind că nu se poate substitui procedurilor administrative, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat, a desființat în parte sentința civilă nr. 750 din data de 15 martie 2011, pronunțată Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecarea acestui petit primei instanțe.
În ceea ce privește soluția dată de judecătorie excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român, tribunalul a reținut că acest pârât nu a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 750 din data de 15 martie 2011, pronunțată Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, astfel încât această dispoziție a intrat în puterea de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât PRIMARUL C. B. cât și pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D.G.F.P. A JUD. MARAMUREȘ și prin ADMINISTRAȚIA F. P. S.
-M. .
Recurentul PRIMARUL C. B. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondata, nelegala și netemeinica și menținerea sentinței civile nr. 750 din_ pronunțata în dosarul nr._ de Judecătoria Vișeu de Sus.
În motivarea recursului recurenta a arătat că se opune aplicării Deciziei civile nr. 190 /A/2012 pronunțata în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș prin care se admite desființarea sentinței civile nr. 750/2011, pronunțata de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, prin care obliga autoritățile competente la plata de despăgubiri pentru terenul cuprins în CF 360, nr. topo 2796/6, în suprafața de 24.784 mp în favoarea numiților G. I. și G. M. .
În fapt, petenții solicită despăgubiri pentru terenul cuprins CF 360, nr. 2792/6 în suprafața de 24.784 mp, teren ce formează proprietatea comunei
B., drept înscris actualmente în carte funciara.
Terenul în litigiu, în suprafața de 24.784 mp nu a aparținut niciodată reclamanților și nici antecesorilor G. M., născuta Rednic. Acest imobil a figurat pe Composesoratul comunei P. până-n 1945, perioada în care satul Crasna-Vișeului a aparținut administrativ de comuna P. . Din 1945 până în prezent satul Crasna-Vișeului aparține comunei B., iar prin decretul nr. 409/1955 imobilul cu nr.topo. 2792/6, CF 360 s-a trecut în administrare directa a Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei B.
. Actualmente este realizat schimbul de teren cu Asociația Composesorala P.
.
Părinții reclamantei G. M., Rednic I. a. l. I. au deținut în vecinătatea imobilului cu nr.topo. 2792/6 imobilul cu nr.topo. 2791 în suprafața de 2345 mp așa cum reiese din Expertiza realizata de expertul tehnic judiciar, Grigor M., teren pe care moștenitorii l-au vândut la diverși cetățeni din localitatea Crasna-Viseului - singurul teren aflat în "Dealu- Morii" cu suprafața de 2345 mp operat în C.F. cu nr.top. 2791 are ca proprietari pe Rednic I., tatăl vitreg al soției G. M., în consecința reclamanții nu au fost lipsiți de bunul lor moștenit de la părinți, ei au valorificat bunul dobândit.
Soții G. u s-au intabulat în baza sentinței civile nr. 502/_, invocând art. 7 si 8 din Legea Fondului Funciar cu referire expresa la membrii cooperatori. Terenul cuprins în C.F. 360, nr.top. 2792/6 a trecut în baza decretului 409/1955 în administrarea operativa directa a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B. acest imobil nefăcând parte niciodată din C.A.P., intabularea reclamanților în baza S.C. 502/1999 s-a făcut fără citarea Consiliului Local B., pe administrativul căruia se afla acest teren și care nu avea cum să facă parte din CAP-ul P., comuna B. fiind cuprinsa în zona necooperativizata.
Solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondata, nelegala și netemeinica, menținerea sentinței civile nr. 750 din_ pronunțata în dosarul nr._ de Judecătoria Vișeu de Sus.
Recurentul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. a județului Maramureș și prin Administrația F. P. S. - M. solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulata de către reclamant - în contradictoriu cu S. Roman prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâții G. I. și G. M. prin întâmpinare (f.12-13) au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Pârâta recurentă P. C. B. prin întâmpinare (f. 23-24) a solicitat anularea deciziei recurate ca fiind nefondată, netemeinică și nelegală și menținerea sentinței civile nr. 750/_ pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Vișeul de Sus.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În prealabil trebuie arătat că partea din hotărârea primei instanțe ce privește respingerea petitului de constatare a preluării terenului cu nr top 2792/6 fără titlu valabil și fără acordarea unei juste și prealabile despăgubiri, cu privire la care instanța de apel a menținut hotărârea, nu a fost atacată de către reclamanți cu recurs, și nici de către pârâți.
Prin urmare această chestiunea a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum a fost reținută de instanța de apel și de instanța de fond.
În acest sens prima instanță reține că terenul cu nr top 2792/6 a fost dezmembrat din nr top 2792/4, proprietar fiind Composesoratul P., de la care S. a preluat terenul, iar nu de la reclamanți. Reclamanții nu au făcut dovada că ei sau antecesorii lor au fost proprietari ai terenul cu nr top 2792/6 sau al celui cu nr top 2792/4, din care s-a dezmembrat nr top 2792/6, hotărârile judecătorești anexat menționând doar registrul agricol.
Mai reține prima instanță cu privire la același petit că sentințele nr. 2664/_ și nr. 2670/_ nu s-au pronunțat în contradictoriu cu fostul proprietar cf Composesoratul P. și nici cu S. Român, succesor al Composesoratului P., până la reînființarea acestuia potrivit Legii nr. 1/2000. În decizia nr. 190/A/_ a Tribunalului Maramureș se menționează expres că antecesorul reclamantei a fost proprietar asupra unui alt nr. top.
Cu privire la același prim petit instanța de apel din prezenta cauză arată că prin decizia civilă nr. 190/9 iunie 2006 s-a reținut că terenul de 2 ha 4784 mp de la locul numit "Dealul Morii";, înscris în CF 360 P., cu nr. cadastral 2792/6, a format proprietatea Composesoratului P., conform încheierii nr. 3432/1806 CF. Acest teren a fost și este situat în satul Crasna Vișeului, aparținând administrativ de comuna B., jud. Maramureș.
Instanța de apel mai reține că ulterior anului 1945 acest teren a fost preluat de S. Român și a devenit proprietate publică, fără a fi necesară înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în sensul prevederilor art. 16 și art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Că este așa rezultă din faptul că S. Român, prin organele sale, a dispus în timp de acest teren, în baza deciziei nr. 749 din 24 noiembrie 1986 a fostului Consiliu Popular al Județului Maramureș s-a renotat nr. top. 2792/6 în suprafață de 24.784 mp în favoarea proprietarilor de până acum, deci a Composesoratului P. .
Apoi, mai reține că în baza prevederilor Decretului nr. 409/1955, terenul aferent acestui număr topografic a fost transmis în administrarea directă a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B. . Ulterior, în baza prevederilor Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 4/1973, prin decizii, a atribuit în folosință pe durata existenței construcției, din terenul proprietatea statului, câte 250 mp, lui Bumbar V., Turciniuc V., Bilaniuc G. și Firoiu Stelian, precum și a altor persoane neidentificate. Urmare a acestor acte de dispoziție, a rezultat fără echivoc că, în perioada colectivizării, acest teren nu a avut calitatea de proprietate cooperatistă, ci de teren proprietate de stat.
Toate aspectele arătate mai sus au intrat în puterea lucrului judecat, prin urmare trebuie ca în soluționarea recursului să se țină cont de aceasta, opinia primei instanțe și a instanței de apel fiind corectă, analizând pertinent primul petit.
Curtea constată că reclamanții nu au un titlu valid eliberat conform prevederilor imperative ale Legii fondului funciar și nu pot opune vreun alt act care să infirme dreptul de proprietate al C. B. .
Cu privire la recursul formulat de recurentul Primarul C. B., acesta arată că terenul în litigiu, în suprafața de 24.784 mp nu a aparținut niciodată reclamanților și nici antecesorilor G. M., născuta Rednic. Acest imobil a figurat pe Composesoratul comunei P. până-n 1945, perioada în care satul Crasna-Vișeului a aparținut administrativ de comuna
P. . Din 1945 până în prezent satul Crasna-Vișeului aparține comunei B.
, iar prin Decretul nr. 409/1955 imobilul cu nr.topo. 2792/6, CF 360 s-a trecut în administrare directa a Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei B. .
Curtea constată că acest motiv de recurs este fondat, pentru că reclamanții s-au intabulat în baza sentinței civile nr. 502/_, invocând art. 7 si 8 din Legea Fondului Funciar, cu referire expresă la membrii cooperatori. Terenul cuprins în C.F. 360, nr.top. 2792/6 a trecut în baza Decretului 409/1955 în administrarea operativa directa a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei B., acest imobil nefăcând parte niciodată din C.A.P.
Drepturile obținute de reclamanți prin sentința civilă nr. 2664/_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosar nr. 2175/1990 urmează să fie finalizate în procedura prevăzută de legile fondului funciar, fiind chiar astfel de drepturi reconstituite pe baza dreptului de proprietate avut de către reclamanți anterior preluării de către stat. Reconstituirea dreptului de proprietate urmează a se face potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 2664/_, ținând seama și de modificările legislative ulterioare.
Faptul că amplasament cerut de reclamanți este ocupat, după cum ar rezulta din sentința civilă nr. 117/_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosar nr. 1909/2005, nu înseamnă decât că reclamanții își pot valorifica drepturile lor doar în cadrul legilor fondului funciar, respectiv, dacă vechiul amplasament sau amplasamentul cerut nu este liber, se va atribui teren pe un alt amplasament sau despăgubiri, dar toate acestea doar în procedura legilor fondului funciar, iar nu pe dispozițiile dreptului comun, și cu atât mai puțin invocând art. 1 din Protocolul 1, pentru că dreptul pe care îl au reclamanții îl pot valorifica în procedura specială, iar o procedură specială are prevalență față de dreptul comun.
Nu este cazul a se apela nici la dreptul comun și nici la art. 1 din Protocolul 1 pentru că procedura de reconstituire în baza legilor fondului funciar este o procedură eficientă în marea majoritate a cazurilor, neexistând până în prezent deficiențe majore sesizate cu privire la această procedură.
Pe de altă parte reclamanții nu au dovedit că au încercat să ducă această procedură la bun sfârșit prin punerea în aplicare efectivă a dreptului lor obținut în baza sentinței civile nr. 2664/_ .
Sentința nr. 502/_, chiar dacă a devenit irevocabilă, prin decizia civilă nr. 2333/R/18.2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a statuat că acțiunea în rectificare promovată de reclamanți nu se îndreaptă împotriva hotărârii judecătorești în temeiul căreia s-a făcut intabularea, adică a sentinței nr. 502/_, și nu încalcă principiile autorității de lucru judecat a sentințelor invocate în recurs, ci împotriva înscrierii, mai exact a viciilor încheierii de înscriere a instanței de carte funciară a dreptului de proprietate al recurenților cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, în lipsa titlului menționat de actul judecătoresc al înscrierii.
Reclamanții au obținut dreptul lor prin sentința civilă nr. 2664/_
, iar nu, cum greșit reține instanța de apel din prezenta cauză, prin sentința nr. 502/_ .
Față de aceasta și față de constatarea că reclamanții își pot valorifica dreptul lor obținut prin sentința civilă nr. 2664/_, rezultă că invocarea art. 1 din Protocolul 1 este nefondată.
După cum se reține în aceași sentință civilă nr. 117/_ (pagina 3 alin. 3 din aceasta), reclamanții au încercat punerea în posesie, dar cererea lor a fost respinsă prin sentința nr. 479/1995 a Tribunalului Maramureș pentru că pe terenul respectiv sunt amplasate 13 case, dispensar uman, teren de fotbal al satului, parcare și drum comunal.
Față de cele reținute prin sentința nr. 479/1995 a Tribunalului Maramureș reclamanții trebuiau să continue procedura în temeiul legilor fondului funciar și să ceară punerea în posesie pe un alt amplasament sau despăgubiri în baza acestei legi speciale.
Nu reiese de nicăieri că reclamanții ar fi făcut aceste demersuri, singurele la care ar fi fost îndreptățiți, prin urmare reclamanții nu au fost puși în posesie și nu li s-a eliberat niciodată titlu de proprietate asupra terenului.
În aceași idee, prin decizia civilă nr. 2333/R/18.2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, s-a statuat că dacă înscrierea dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară urma a se face cu titlu de reconstituire a dreptului, în condițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 18/1991, atunci era obligatorie prezentarea originalului titlului. Or acest titlu de proprietate lipsește, astfel că, singură, sentința nr. 502/31 martie 1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus ca instanță de intabulare a dreptului în cartea funciară cu titlu de reconstituire în baza legii speciale, nu era aptă de intabulare, deoarece conform legii speciale, în aplicarea prevederilor Legii fondului funciar, instanțele nu pot emite ele însele titluri, nu se pot substitui comisiilor de fond funciar, iar hotărârea judecătorească în această materie specială nu ține loc de titlu.
Mai reține Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2333/R/18.2006 că lipsa dovedită a titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 corespunde întrutotul noțiunii de neîntrunire a condițiilor de existență a dreptului.
Or, dacă titlul de proprietate nu există, și s-a reținut deja neîntrunirea condițiilor de existență a dreptului, iar de la acel moment până azi nu s-a modificat această stare, în sensul că nu s-au întrunit nici până în prezent condițiile de existență a dreptului, iar sentința nr. 502/31 martie 1999 a Judecătoriei Vișeu de Sus singură, în absența și în prezent a titlului de proprietate emis în baza legilor fondului funciar, nu dă drept reclamanților de a cere nimic - pentru că dreptul lor este încă inexistent, rezultă că singura oportunitate ce poate fi folosită de reclamanți este aceea de a apela la legile fondului funciar și să continue procedura începută prin sentința civilă nr. 2664/_ .
În același fel s-a pronunțat corect și instanța de fond din prezenta cauză atunci când reține că reclamanții nu și-au finalizat procedurile prevăzute de Legea nr. 18/1991 prin punere în posesie și obținerea titlului de proprietate.
Mai trebuie amintit că prin sentința civilă nr. 117/18 ian. 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dos. civ. nr. 1909/2005, ce a făcut obiectul recursului cu privire la care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2333/R/18.2006, a reținut că terenul de 2 ha 4784 mp de la locul numit
"Dealul Morii";, înscris în CF 360 P., cu nr. cadastral 2792/6 a format proprietatea Composesoratului P. conform încheierii nr. 3432/1806 CF, după cum rezultă de altfel și din extrasul de carte funciară, prin urmare reclamanții sau antecesorii lor nu au deținut dreptul de proprietate tabulară asupra acestui imobil.
Prin urmare, terenul nu a fost preluat de către stat ci, prin efectul sentinței civile nr. 117/18 ian. 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dos. civ. nr. 1909/2005, s-a anulat încheierea de intabulare nr. 775 CF/8 apr. 1999 prin care reclamanții din prezentul dosar și-au înscris dreptul de proprietate în CF 3932 P. asupra imobilului cu nr. top. 2792/6 și s-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate a pârâților
de rândul I și II și înscrierea în CF a dreptului de proprietate a Com. B. asupra imobilului din CF 3932 P. nr.top. 2792/6
În consecință, dreptul C. B. a fost analizat în opoziție cu dreptul reclamanților G. în dos. civ. nr. 1909/2005 și s-a dat prevalență dreptului C. B., prin urmare nu putem vorbi de o preluare de către stat ci de o analiză a drepturilor preferabile, urmând ca reclamanții din prezenta cauză să valorifice drepturile rămase, potrivit celor de mai sus.
Față de faptul că reclamanții au încă la îndemână o procedură pentru emiterea titlului de proprietate, cât și față de respingerea petitului principal din prezenta cauză, rezultă că singura soluție ce privește petitul pentru acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun este respingerea.
În ce privește celălalt recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A JUDEȚULUI Maramureș și prin ADMINISTRAȚIA F. P. SICHETU-MARAMAȚIEI confirmă
împrejurarea că acestui recurent i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei (f. 18-19) în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 146/1997.
Cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de acest recurent a fost respinsă prin încheierea din data de_ .
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială,
fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de
drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct.
9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul declarat de pârâtul PRIMARUL C.
B. împotriva deciziei civile nr. 190/A din 0_ a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins în întregime apelul declarat de reclamanții G. I. și G. M. în contra sentinței civile nr. 750/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosar civil nr._, pe care a menținut-o în tot.
Constatând că recurentul pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A
JUDEȚULUI Maramureș și prin ADMINISTRAȚIA F. P. S. - MARAMAȚIEI, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, a fost aplicată sancțiunea anularii ca insuficient timbrat a acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, au formulat cerere de revizuire revizuienții
G. I. ȘI G. M., precizată ulterior, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, invocând motive de revizuire prev. de art. 322 pct. 1,2 și 8 Cod proc.civ. și nemaisusținând motivul privind contrarietatea de hotărâri prev. de pct. 7, fiind vorba de hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași proces.
Raportat la motivele precizate, instanța a invocat două excepții, și anume, excepția inadmisibilității revizuirii împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs, pentru că aceasta nu evocă fondul, conform condiției prev. de art. 322 alin. 1 Teza I Cod proc. civ., precum și excepția tardivității declarării căii de atac raportat la dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 Cod proc. civ.
În ordinea de soluționare a excepțiilor, raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., curtea a apreciat că soluționarea excepției tardivității face inutilă analiza excepției inadmisibilității.
În ceea ce privește excepția tardivității, aceasta este fondată, întrucât chiar revizuienții susțin că doar unul dintre ei este în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței datorită unei boli, această imposibilitate subzistând și în prezent.
Revizuientul care nu s-a putut prezenta în fața instanței de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tocmai datorită imposibilității permanente și nu temporare de a se prezenta, nepunându-se problema faptului că a fost într-o imposibilitate de moment, depășită ulterior, ce nu a putut fi adusă la cunoștința instanței pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 8 Cod proc. civ. și nefiind în termenul de 15 zile pentru a invoca acest motiv de revizuire tocmai datorită faptului că nu este un motiv temporar și accidental, ci unul permanent, cunoscut de revizuient, care avea obligația de a urmări cursul procesului, în toate etapele acestuia, inclusiv în recurs, conform dispozițiilor art. 129 alin. 1 Cod proc. civ., dacă
nu putea personal, prin reprezentant, în condițiile în care hotărârea pronunțată în recurs nu se comunică, potrivit dispozițiilor art. 266 alin. 3 Cod proc.civ.
Orice altă interpretare ar permite unui astfel de revizuient să exercite oricând această cale de atac datorită caracterului permanent al imposibilității sale de prezentare în fața instanței.
Din considerentele arătate, nefiind în prezența unei situații speciale care determina imposibilitatea de a exercita calea de atac a revizuirii și pentru celelalte motive în termenul de o lună de la pronunțarea hotărârii prev. de art. 324 alin. 1 Cod proc. civ., și pentru aceste motive, cererea de revizuire este tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuienții G.
I. ȘI G. M. împotriva deciziei civile nr. 4993/R/ din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. A. C. | ANA I. | A. | C. C. | B. |
Red. CAA dact. GC 2 ex/_
Jud. recurs: A.A. Pop, C.M. Conț, I.D. C.
| ← Decizia civilă nr. 442/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 198/2013. Actiune in constatare → |
|---|
